![]() | Telefon, telefonaş, cine-i cel mai mişto gagic din oraş?vezi toate articolele de Luminita Grosu25 iun 2011 la 21:12 193 comentarii 1952 vizualizari. |
Gândit, la origini, pentru comunicare, sau cel puţin aşa îmi place mie să cred, telefonul mobil a devenit, odată cu trecerea timpului, un accesoriu. Uneori, mai complex decât ar fi de trebuinţă. Într-un cuvânt, multifuncţional. În zilele noastre, telefonul mobil poate fi folosit cu succes, şi este!, ca ceas deşteptător, semn de carte, agendă, ziar, radio, creion şi hârtie, ba chiar şi oglindă!
Silită de împrejurări, dimineaţa m-a găsit în mall. Da, ştiu, nici mie nu-mi vie să cred… Trecând peste acest aspect, să vă povestesc ce am văzut…
Cum stăteam eu liniştită în faţa unui magazin, admirând într-o vitrină o cămasă de puţin peste 340 de lei, un tânăr, să fi avut un pic peste 20 de ani, s-a oprit în faţa mea. După ce şi-a făcut privirea roată, s-a aşezat istovit pe o bancă. Picior peste picior, cu logo-ul şosetelor Nike pe care le potrivea cu grijă la vedere. Un gagic pesemne, căci, prin deducţie, folosind o dată la trei cuvinte apelativul “gagico”, cu diverse inflexiuni, involuntar şi complet pe nesimţite, tânărul a devenit în ochii mei masculul gagicii.
După ce şi-a încheiat convorbirea telefonică cu o bezea ţuguiată şi umedă, în aparat, fireşte, gagicul a simţit, probabil când îşi făcea gura pungă, ceva între dinţi. Şi, în secunda următoare, a început să-şi sugă măselele cu poftă. Ba chiar şi-a băgat unghia de la degetul mic în fundul gurii.
Din nefericire, şi pentru el şi pentru mine, cum instrumentul nu i-a fost de folos, gagicul a căscat o gură maaaaaaare, cât l-au ţinut puterile, apoi, plasând ecranul telefonului fix în faţă, în dreptul gurii, între dinţi, a început să-şi studieze cu atenţie măselele. Fericit că a identificat restul alimentar, şi-a băgat iar unghia în gură şi l-a scos. Apoi şi-a verificat albul dinţilor, şi-a trecut o mână prin păr, tot în ecranul mobilului, s-a ridicat de pe bancă şi s-a îndreptat spre coşul de gunoi, unde a scuipat. După ce şi-a pus ochelarii de soare pe nas, s-a făcut nevăzut.
Acum, stau şi mă întreb… Oare se mai foloseşte telefonul mobil exclusiv în scopul în care a fost creat? Şi apoi, cum să dai 340 de lei pe o cămaşă?
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe TwitterEtichete: gagic, mall, oglinda, telefon, telefon moil


Florentina Mușat 22 mai la 14:53 |
Mai întâi și-ntâi trebuie să știți că eu nu mă uit la comedii. Nu mai rezonez de ceva ani [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 22 mai la 10:12 |
Pentru că toată lumea pare (și este) preocupată de noul guvern și de alegerile locale – cu [ citeste mai departe ]
Very Happy 21 mai la 21:29 |
Dacă tot vine vara şi nimeni n-are chef de lecţii şi prelegeri, zic să facem o pauză de [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 20 mai la 22:34 |
O pereche de mănuşi de box, vă rog! Vai ce mi-a plăcut scena când Elena Udrea a luat lecţii de [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 18 mai la 18:53 |
Hai să vă pun o întrebare sau două: ce au în comun englezii şi estonienii? Dar românii şi [ citeste mai departe ]
Ana Barton 18 mai la 12:12 |
În ziua de azi, când spui relaţie, imediat te gândeşti la una amoroasă. Pe mine nu [ citeste mai departe ]
Very Happy 17 mai la 18:25 |
După cum am promis, voi încerca să vă iniţiez în domeniul tipograficii lansând o [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 17 mai la 10:00 |
Nu știu cât e de normal sau șocant pentru o mamă să vadă imaginea de pe coperta revistei Time [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 16 mai la 10:09 |
În ultimii ani am asistat la o invazie de firme și produse românești care au nume străin. [ citeste mai departe ]
Pandora 15 mai la 19:41 |
Peste 1500 de oameni din 8 țări vor participa la RoNewMedia, cel mai mare festival regional al [ citeste mai departe ]
Very Happy 15 mai la 14:08 |
După ce am văzut atâtea materiale poligrafice şi promoţionale cu mari erori de tipografică am [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 15 mai la 05:07 |
În urmă cu 42 de ani, trupa The Beatles lansa albumul și filmul - [ citeste mai departe ]
Iulia Nicolaie 14 mai la 00:45 |
Cunosc două femei de aceeaşi vârstă. Una dintre ele a ales calea creditelor, a construcţiei [ citeste mai departe ]
Very Happy 13 mai la 21:18 |
Voi continua seria de articole despre perioada anilor ’80-’90 întitulate [ citeste mai departe ]
| | Ada Cocos 11 mai la 15:40 |
Cazul nr. 1
Sunt oameni care îţi proiectează inima în gât atunci când îi întâlneşti şi [ citeste mai departe ]
Ana Barton 11 mai la 15:30 |
Lunea nu e cea mai bună zi pentru revelaţii. Dar nu alegi tu, aşa că n-ai decât să te supui [ citeste mai departe ]
Pandora 11 mai la 15:04 |
Pentru cei pasionați de lectură și cărți - chestiile alea clasice fără butoane sau în [ citeste mai departe ]
Very Happy 10 mai la 11:48 |
Încă un hint, încă o plagiere şi iarăşi în Chişinău!
Ştiţi spotul ăla [ citeste mai departe ]
Very Happy 09 mai la 11:38 |
Când constaţi că articolele pe care le scrii sunt citite şi recomandate - e bine. Când [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 07 mai la 18:38 |
Am avut dintotdeauna, de când am reuşit să ajung în podul bunicilor şi am descoperit cărţi [ citeste mai departe ]
Ana Barton 07 mai la 13:01 |
Am şi eu, ca toată lumea, preferinţele mele în materie de imposibilităţi. Mi se întâmplă [ citeste mai departe ]
Jacqueline 06 mai la 21:49 |
"Intrebare: daca Hillary Clinton ar deveni vreodata presedinta Americii, ce ar fi Bill [ citeste mai departe ]
Diana Petrut 05 mai la 12:11 |
Bunătatea, acea decolorare a fiinţei. Da, aşa este percepută uneori o asemenea stare. [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 04 mai la 23:47 |
Cândva românii au făcut donaţii pentru biserici din Israel. Astăzi, plătim ca şi turişti [ citeste mai departe ]
Very Happy 04 mai la 11:35 |
Luna mai, din considerente dubioase, întotdeauna mi s-a asociat cu comuniştii, cu anii '80-'90 şi [ citeste mai departe ]
Pandora 03 mai la 13:43 |
Începe de azi și promovează filmele de foarte scurt metraj realizate fie de profesioniști [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 01 mai la 13:34 |
Sigur, România este o țară frumoasă. Sigur, ne dăm ochii peste cap neîncrezători atunci când [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 01 mai la 11:49 |
Am facut o retrospectivă, cu mintea şi cu sufletul, a sărbătorilor de 1 mai, din viaţa mea şi [ citeste mai departe ]
Very Happy 30 apr la 23:43 |
Într-un articol anterior spuneam ca "(...) pe noi (muritorii de rând) nu ne-a dus mintea şi [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 28 apr la 09:26 |
„Termenul corectitudine politică m-a îngrozit mereu, mi-a amintit de poliţia gândirii a lui [ citeste mai departe ]
| 1Am avut o problema cu justitia.O frauda. Am constatat pe pielea me ca judecatorul este tot un fel de advocat, dar cu un onorariu mai mare.... | ||
| 2De aceia singura naștere după chipul și asemănarea lui D-zeu care a avut vreodată loc pe Pământ a fost chiar Fiul lui D-zeu.... | ||
| 3Pe Pământ omul nu va putea niciodată să se nască învățat, pentru că dracul va fi acolo ca să complice lucrurile. :lol:... | ||
| 4Prin urmare tot ce s-a născut după aceia din Adam și Eva este după chipul și asemănarea lui dracu.... | ||
| 5@Ada Cocos, După chipul și asemănarea lui D-zeu au fost doar Adam și Eva până să mănânce din frutul oprit. Atunci când au ascultat de dracul și au mâncat din măr Adam și Eva s-au făcut după chipul și asemănarea... | ||
| 6Între bine și rău este doar suferință. Iar plăcerea este singura care are „luciditatea” de a face diferența. :lol:... | ||
| 7Binele este cea mai ieftină remunerație. Bănuțul care trebuie înmulțit. Chiar dacă nu te pricepi să lucrezi cu oameni ai posibilitatea să le arăți că nu le porți dușmanie. Ciar dacă pentru răutatea lor... | ||
| 8Acoate-mă din spam!... | ||
| 9Beautiful Chinese Music【9】Traditional www.youtube.com/watch?v=DuHMCFYIC9E... | ||
| 10@Florentina Mușat,încearcă să-ți descrețești fruntea(duce la riduri) uite-te la video-clip-ul acesta de mai jos:youtube.com/wat../ ... | ||
| Dora Constantinovici 1800 citiri |
| Ana Barton 1490 citiri |
| Very Happy 929 citiri |
| Doria Niculescu 849 citiri |
| Cristina Corpaci 577 citiri |
| Maria Onea Vesta 435 citiri |
| Florentina Mușat 385 citiri |
| Ruxandra Predescu 275 citiri |
| Laura Laurentiu 248 citiri |
| Iulia Nicolaie 239 citiri |
| Dora Constantinovici 3 postari |
| Very Happy 2 postari |
| Ana Barton o postare |
| Maria Onea Vesta o postare |
| Cristina Corpaci o postare |
| Florentina Mușat o postare |
| Dora Constantinovici 7198 citiri |
| Ana Barton 6195 citiri |
| Very Happy 4234 citiri |
| Cristina Corpaci 3406 citiri |
| Doria Niculescu 3383 citiri |
| Maria Onea Vesta 2294 citiri |
| Maria Moiş 1775 citiri |
| Florentina Mușat 1663 citiri |
| Diana Petrut 1064 citiri |
| Ruxandra Predescu 1038 citiri |
| Very Happy 10 postari |
| Dora Constantinovici 8 postari |
| Maria Onea Vesta 4 postari |
| Ana Barton 4 postari |
| Pandora 3 postari |
| Florentina Mușat 2 postari |
| Cristina Corpaci 2 postari |
| Maria Moiş o postare |
| Diana Petrut o postare |
| Jacqueline o postare |
© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Pai ..scade chiria pentru spatiu , TVA 24% , adaosul lui comercial ( probabil peste 100% ) si vei avea costul real al camasii , probabil 20-30 RON. Restul nu merita comentat …
2011-06-25 22:30:43 | Raporteaza
Cum adică “cum să dai 340 de lei pe o cămaşă”? Evident, dai dacă-ţi place şi dacă ţi-o permiţi. Poţi da şi 10 000 de lei pe o cămaşă.
Scuzaţi, dar mie tare ipocrite îmi par indignările astea.
2011-06-25 23:29:27 | Raporteaza
Si-o explicatie la gradul asta avansat de nesimtire vezi? Ca tot asa ne-ai prezentat picant data trecuta pe cel ce-si intindea mucul pe bara din autobuz…
Poate nu le mai pasa deloc de “de zice lumea”. Ori poate e plin in egala masura de fufe ce admira albul dintilor (indiferent prin ce metode a disparut mancarea dintre ei). Ori mai degraba bunul simt nu mai e ceva apreciat in mediul atatora. Si nu mai ai de ce sa faci efortul nici macar sa ti-l cultivi.
Din ce vad (pe forumuri, ca prin tara n-am mai fost de mult timp) e ca sunt diferite grade ale nesimtirii, iar sfidarea si datul cu barda sunt “valorile” apreciate cu adevarat azi printre voi. Pana si la destui din cei care se cred manierati vad mai degraba ifose, snobism, strambat din nas numai din dorinta de afisare a unei superioritati inchipuite.
Cum sa-nteleaga nesimtii bunul simt, daca nici macar cei care si-l pretind nu-l mai dovedesc in realitate?
2011-06-26 00:22:10 | Raporteaza
@ Luminita Grosu
Vai, ce om educat! A scupat la cos, nu ca altii, nesimtiti, pe strada. N-a murit inca bunul-simt in Romania.
2011-06-26 00:29:02 | Raporteaza
.Dependenta de telefonul mobil la adolescenti cum se manifesta?.Un studiu efectuat in Coreea de Sud efectuat pe 1.100 de utilizatori ai telefonului mobil cu varsta cuprinsa intre 14 si 19 ani arata ca 40 dintre acestia trimiteau peste 1.000 de mesaje pe luna.
2011-06-26 02:40:50 | Raporteaza
Luminita,cand am vazut cate utilizari ai gasit ca are telefonul mobil si ai povestit ce facea individul,ma asteptam ca pana la urma sa foloseasca obiectul pe post de …scobitoare.Era intradevar o intrebuintare originala ,mai ales daca era un telefon scump.Cat despre camasa cu 340 de lei,mai bine ramai la bustul gol,ca oricum este vara.Singura grija este sa te dai cu lotiune de protectie impotriva radiatiilor UV.Dar mi se pare ca si aceea este scumpa daca faci raportul pret/eficienta.
2011-06-26 05:15:16 | Raporteaza
Ca tot va freaca grija de camasa aia… De mai multi ani, comparand preturi si citind ce spun si altii pe-acolo, am impresia ca sunteti jefuiti. Ca la voi n-aveti de-a face cu comersanti, ci cu speculatori nesimtiti. Am vazut destui care s-au dus prin Italia, Austria, Germania, sau chiar la bulgari, si au gasit aceleasi lucruri mai ieftine.
Cat despre “dai si X lei pe o carpa”, ar trebui sa se aplice in doua cazuri: daca te da banul afara din casa, sau daca esti efectiv fraier.
2011-06-26 07:21:47 | Raporteaza
Sunt mulţi cei 340 de lei pe o cămaşă?
Caută-ţi alt sponsor. Eşti cam varză!
2011-06-26 10:28:58 | Raporteaza
@ Indignatu # 7
Sa inteleg ca tu esti o cur-va mai norocoasa cu sponsori deschisi la punga. Felicitari!
2011-06-26 10:39:06 | Raporteaza
eu cred ca in S.H. poti gasi camasi la fel de demne de admirat
2011-06-26 12:57:28 | Raporteaza
Fii macar fericita ca te bagat pe tine in seama, gagico..
2011-06-26 14:36:31 | Raporteaza
@Indignatu: Daca te dau banii afara din casa sau daca faci parte din gasca de smintiti de pe Dorobanti care arunca cu banii precum copii cu pietricele cand se joaca in nisip,n-ai decat sa dai cat vrei pt.o camasa,dar ai grija si poart-o pe dos ca sa vada lumea ca esti nebun/nebuna si sa se fereasca de tine,ca poti intra oricand intr-o criza profunda si atunci mi se pare ca nu mai judeci cu capul ci cu partea opusa.Asta bineinteles daca cele doua parti nu sunt echivalente!
2011-06-26 14:40:47 | Raporteaza
@Luminita Grosu
Ce rost are textul asta? E ca si cum ai spune: “Ala a zis ca-si **** ****. Scuza-ma, eu nu injur, ti-am citat doar ce-a zis ala.”
Crede-ma, efectul e acelasi.
2011-06-26 18:15:00 | Raporteaza
Ma amuza ceva: cu trei zile in urma raspunsesem amuzat unor luzeri despre “marginalizarea mea in real life” (ca se intampla sa ma invart prin cercul unor oameni care pun totusi businessuri de succes pe roate). Si-a aparut una din neant, hlizindu-se de nu se poate si amintind umanitarist nevoie mare de …copiii din Sudan, Gangele infestat si pitoresti leprozerii. Aceeasi care azi e de parere ca poti da si peste $3000 pe o carpa (iar cine se indigneaza e ipocrit).
Pai bine, fata, care e marea diferenta dintre tine si taranul ala din Anglia, ce-si ia Maserati doar sa se dea rotund pe net? Ca nu-ti vad camasa aia de $3300 luata din alte motive decat ca sa spargi si tu la fel gura targului. Cum ziceam anterior, “ifose, snobism, strambat din nas numai din dorinta de afisare a unei superioritati inchipuite”. Si muci in fasole.
2011-06-26 19:57:06 | Raporteaza
Luminita, e relativ cu preturile. Ce mi se pare mie foarte scump, tie ti s-ar putea parea ieftin. Si invers.
Iar despre telefoane… Mi l-am schimbat recent pe al meu. Dupa sapte ani. Aveam, la vremea aceea, un telefonas mic, performant, cu camera, cu mp3, cu de toate.
Cand mi l-am luat pe asta nou, am avut o mare, dar mare surpriza. Am stat trei zile si am butonat la el, si tot nu cred ca am aflat tot ce poate face. Ba l-am sunat si pe frate-meu, sa ma lamureasca cu niste aplicatii, ca nu le dadeam de capat (lucreaza in domeniu).
“E cel mai subtire telefon din lume”, imi zice el.
O fi, da’ eu ma intreb, peste nu stiu cati ani, cand m-oi mai gandi eu sa-l schimb iarasi, oare ce-o sa gasesc? Holograme?
2011-06-27 16:06:43 | Raporteaza
Edle, de când nu te-am mai văzut.
Cum merge mutarea?
Asta ziceam şi eu. Nu pot spune despre ceva că e exorbitant, pot spune doar că e exorbitant pentru mine. Să zicem că eu îmi iau o cămaşă de 100 ron. Pentru cineva care-şi cumpără haine din Europa, cu 20 de ron bluza, poate fi inaccesibil. Şi tot aşa.
Şi da, recunosc, referitor la haine şi cosmetice, dacă aş putea, vorba aia, sky is the limit.
Cum să nu îţi placă asta: chanel.com/fash../ şi, dacă îţi permiţi, cum să nu-ţi cumperi?
Iar cu telefonul n-am avut niciodată mania gadgeturilor. Dacă pot vorbi la el şi rezistă bateria, e perfect.
Ultimul l-am luat numai pentru că celălalt îmi scăpase şi se făcuse zob. Îl aveam de şase ani. Cel mai rău mi-a părut de sms-uri. A fost ca şi cum mi-aş fi pierdut scrisorile. 
2011-06-27 17:23:31 | Raporteaza
Nora, impachetez, impachetez. Sambata plecam.
Noi doua cred ca ne asemanam foarte mult in privinta asta.
La haine si cosmetice ma refer. Mie, daca-mi place ceva, chiar nu conteaza cat costa.
Imi aduc aminte, cu multi ani in urma, pe vremea cand de-abia imi incepusem “cariera” in invatamant, mi-am luat o bluza care era salariul meu pe o luna. In fine, mai faceam si ceva meditatii, n-am murit de foame decat vreo doua saptamani.
2011-06-27 19:02:37 | Raporteaza
Edle, păi de câte ori crezi că n-am rămas eu fără bani de întreţinere când eram studentă pentru că mi se termina parfumul şi nu puteam trăi fără? Sau pentru că văzusem nu ştiu ce rochie pe care o visam noaptea?
Mare noroc cu meditaţiile. Măcar de ţigări, de-un film şi de o ieşire pe Motoare şi tot făceam.
Drum bun dacă nu ne mai “vedem” până atunci şi o casă primitoare şi caldă îţi doresc.
2011-06-27 19:12:27 | Raporteaza
@edle – Vezi, cum ajungi acolo, ia-ti si tu o bluza de $3000 (ca de Maserati nu-ti ajung inca banii).
Nu-i da jos eticheta de pret! Ca mai vii prin tara, te intalnesti cu Nora si tre musai s-o lasi cu gura cascata, muta de admiratie.
2011-06-27 19:18:51 | Raporteaza
Nora, multumesc!
Florin, tu nu te poti abtine.
M-am gandit. Ca sa fiu sigura ca o las cu gura cascata, imi iau Maserati (in leasing, normal). Si raman cu eticheta pe parbriz.
E bun asa?
2011-06-27 19:49:49 | Raporteaza
Ei hai, ca n-am dat cu parul.
Cum pot sa nu rad, cand vad ca una isi ia parfum cu riscul sa ramana in strada.
Io de-asta nu prea mai dau bani nici la cersetori. Ca-i vezi pe unii slabi, zici ca le faci un bine (si-i hranesti), dar ei dau buzna cu banii tai in primul magazin de alcoolice.
2011-06-27 19:59:54 | Raporteaza
@Gramofon cu Microfon, păi dacă nestemata aia de cămaşă făcea undeva la 30 de lei, oare cât face bucata asta de cârpă pe care-am dat 20 de lei?
Cum vine asta?
2011-06-27 21:05:30 | Raporteaza
@adrenalitera, tare educat gagicu’!
Acum, piţiponc cum era, nu l-am văzut în stare să scuipe pe jos…
Poate pe stradă…
2011-06-27 21:09:54 | Raporteaza
@Florin Bratu, cum ar fi blugii la 5-6 euro din Austria?
Cunoaştem…
2011-06-27 21:13:05 | Raporteaza
@Nora, ipocrite, neipocrite, eu una tot n-aş da atât pe două petice cusute…
Nici dacă m-aş tăvăli pe jos văzând-o. 
2011-06-27 21:15:27 | Raporteaza
@edle, ai dreptate… “Ce mi se pare mie foarte scump, tie ti s-ar putea parea ieftin. Si invers.” Dar uite, pe o pereche de pantofi sau de ghete parcă aş mai da 300 de lei, aş gândi că e o “investiţie”, dar pe o bluză…
Cât despre telefon… Şi eu împărtăşesc cam aceeaşi pricepere… Şi mi-aş mai fi ţinut ceva vreme “vechiul” telefon dacă nu mi l-ar fi furat…
Iar când s-a pus problema să iau altul nou, nu aveam cum să nu iau ceva “în pas cu tehnologia”… Că cică s-au schimbat vremurile, tehnologia se schimbă şi ea de la an la an…
Îţi sună cunoscut “discursul”?
Şi uite-mă ţinând pasul cu tehnologia, dar trimiţând jumătăţi de sms-uri, sunând lumea din buzunar… Mai zic? 
A, şi încă ceva… Fraţii au întotdeauna dreptate! Mai ales dacă-s mai mari…
Aşa mi s-a spus şi mie…
2011-06-27 21:26:06 | Raporteaza
Edle: nu, nu e cazul. Masinile ma lasa rece. Poate daca vii cu una de epoca.
In rest, nici ca-mi pasa mai putin.
Dar stii ce m-ar impresiona? Sa spui cu cati directori ai luat masa in downtown (nici nu discut cu tine daca nu esti abonata la Heritage), ce cifra de afaceri au firmele pe care le conduc si cate joint venture de succes au incheiat in ultimul deceniu. Asa mai vorbim!
Ah, si sa nu uitam de succesul pe plan erotic. Trebuie sa imi spui cu precizie germana cati barbati te-au fluierat pe strada in ultimele trei luni, dupa care sa faci o medie progresiva a ultimilor zece ani. Se pun si intoarcerile de cap cu conditia sa fie la 90 de grade. Muta am sa raman si n-am sa mai scot o vorba toata seara. Ma rog, e posibil chiar sa lesin putin la al 434-lea contract profitabil pe care ai sa mi-l prezinti si la al 34343-lea sfat de viata pe care ai avea bunavointa si nemaipomenita generozitate sa mi-l dai.
2011-06-27 21:32:34 | Raporteaza
Luminita, ei, oi fi tu mai rece din fire. Eu inca stiu ca lucrurile frumoase costa. Si e firesc sa fie asa.
Daca tu numesti petice colectia Paris Byzance, atunci orice discutie pe subiectul asta e inutila.
Si tu chiar niciodata nu ai dat banii pe ceva complet inutil? Brrrr!
Asa, n-ar trebui sa mancam trufe belgiene, ci eventual sa rontaim niste boabe de cacao. Iar daca sunt prea amare, inghitim si o lingurita de zahar. Ce atatia bani si atata risipa?
2011-06-27 21:37:43 | Raporteaza
Haha! Esti prea coltoasa, bai.
Parca nu vazusi tu acolo contextul. Iar cu erotismul, nu-i vina mea ca (vad cum) tot te macina.
2011-06-27 21:45:24 | Raporteaza
Uuu, domnule Bratu. Taceti ca ma rusinez toata. Un guru priapic ca dvs. sa-si plece privirea spre nevolnica de mine. Ma ingrijoreaza sincer starea epidermei dvs. Pare sa nu va mai incapa si sa crape pe ici, pe colo, prin punctele esentiale. Nu ne lasati! Ce ne facem fara dvs.?
2011-06-27 21:54:14 | Raporteaza
Iete aici, mimoza, la ce comentariu raspunsai acolo: “trolli nenorociti marginalizati in viata reala”. Pe tine, pisi, nu te-ar bufni rasul sa te faca unul nespalata, cand ai cred pana si prin frigider parfumuri?
PS: Si hai sa nu ne luam iar la cioace aiurea, ca tu efectiv nu prea stii de gluma…
2011-06-27 21:59:04 | Raporteaza
@edle…în dorința lui de a te lovi sufletește de fapt ți-a dat sfatul cel mai excelent”să nu iei eticheta de pe bluză” în USA poți„cumpăra”
le porți peste week-end la o nuntă,botez…întâlniri…ședințe…apoi luni de dimineață le returnezi…No questions ask !
Ori aici de regulă oamenii bogați nu iau etichetele de pe îmbrăcăminte…de ce ? Le donează la Goodwill ori Thrift Stores spre revânzare ori la biserica de care aparține și acestea ajung tot la revânzare.
2011-06-27 22:13:14 | Raporteaza
@Nora… tu nu știi figura cu parfumurile ? După ce„te-ai înțolit zdravăn în lux” vezi sfatul dat lui edle mai sus…intră la Parfumerie de Lux…fă niște nazuri…încearcă ba pe aia,ba pe cealaltă…și ai „aranjat” cu o prietenă să te sune la telefon…disperată că nu știu ce s-a întâmplat….și tu extraordinar de șocată…te scuzi la vânzătoare și pleci în grabă de la Parfumerie…that*it
2011-06-27 22:23:38 | Raporteaza
Seva, in general nu dau prin magazine decat daca intentionez sa cumpar ceva. Sa ma imbolnavesc degeaba? Ce sens are?
2011-06-27 22:35:40 | Raporteaza
Phii, ca iar ti-ai pus fusta in cap…
Pai cine se baga, draga, ca musca-n gaura, la aia cu direftorii? Ori stai in banca ta (cum pretinzi), ori scuteste-ma tu cu minciunile.
Si-apoi, mai las-o moarta cu bagatul asta in seama, ca-i adolescentin. E forum de discutii pe-aici, oricine baga si se baga in seama c-asa e regula. Tu nu vazusi cati pinguini se baga constant in seama la adresa mea, fara sa ii provoc personal cu ceva?
Nu te inghit tocmai pentru reactiile astea de mai sus. Pentru distanta luuunga dintre vorba si fapta. Io macar sunt consistent.
2011-06-27 22:42:54 | Raporteaza
Hm, bun. Deci imi dai de lucru. N-am timp acum, dar zilele astea voi posta linkuri cu aluziile tale “lipicioase” la mine sau la persoane care nu luau parte la discutiile respective. Ti-au zis mai multi pe aici ca pari oricum numai detasat, nu.
Ai fost atat de penibil incat m-ai mentionat si in rahatul ala de poezie cu care sperai sa spargi gura targului. Ce dovada mai vrei?
Nu se baga nici dracu in seama cu tine. Iti spun cate persoane discuta cu tine pe aici: doua. Atat. Oare de ce?
Ah, si mai termina cu aluziile astea scatofile. Numai muste si gauri ai in cap. Mai schimba figurile de stil ca plicticos mai esti.
2011-06-27 22:47:43 | Raporteaza
@Nora…și eu sunt la fel ca tine, nu mă duc ptr.că mă știu…îmi place un lucru și a doua zi nu, și trebuie să fac cale întoarsă să le returnez…să mă înbolnăvesc degeaba că nu le-am returnat,face sens ?
2011-06-27 22:48:27 | Raporteaza
Interesanta disputa intre Nora si Florin ! O asteptam de mult timp , stiam ca va apare , chiar daca Nora a incercat sa amane disputa ! Sa vedem cum se va termina !
2011-06-27 22:51:01 | Raporteaza
Cum sa le returnez, Seva? Am innebunit?
Nu returnez nimic. 
De putine ori mi se intampla sa regret vreo achizitie. Culmea, pe cele mai multe le iau instinctual, fara sa stau prea mult pe ganduri, dar se pare ca inca am simturi bune.
2011-06-27 22:53:13 | Raporteaza
Lasa, nu te mai obosi (cu morala si exemplele tale, ca le cunosc). Iar daca tu iti iei masura valorii de la cati te-or baga in seama pe forumul asta, da-mi voie sa ma simt foarte trist pentru tine.
2011-06-27 23:01:27 | Raporteaza
Vezi tu Nora, culmea și eu le iau tot instictual și am și simțuri bune (ca tine)… că nu trebuia să le cumpăr oricum am destule și moda este trecătoare…așa că le returnez, multe din ele.
2011-06-27 23:14:55 | Raporteaza
@DANNY ….? tu mergi pe premisa „când doi se ceartă al treilea câștigă” ?
2011-06-27 23:17:24 | Raporteaza
Nu se cearta nimeni, Danny. E-acelasi non-sens de care-ai avut si tu parte nu demult. Cand erai educat (pe-acelasi ton si cu aceleasi fumuri de matroana) cum tre sa vorbesti si unde sa te bagi. Iar cand n-ai ascultat povetele, maria-sa valoarea ei de valoare nepretuita a forumului te-a pus la colt.
Astora le-ar trebui o busola…
2011-06-27 23:26:02 | Raporteaza
Nu , nu merg pe aceasta premisa , eu ma lupt doar corp la corp , in schimb , imi plac replicile inteligente , ma delectez cu ele , iar cei doi combatanti de mai sus , dau dovada din plin de aceste calitati ! Florin , nu am spus ca va certati , ci doar ca intre voi este o disputa interesanta si doream sa vad replici inteligente! Non-sensul acesta este sublim ! Si vreau sa va mai spun ceva : oricat as injura-o , ironiza-o pe Nora sau ea pe mine , aceasta fiinta ( olteanca ) de 29 ani ma fascineaza cu inteligenta sa , ma atrage , ma devoreaza prin atitudinea sa , de multe ori cinica , cu sufletul ei ,de multe ori negru , si cu iubirea ei , vesnic lucida ! Iubesc inteligenta acestei femei , iubesc replicile ei , nu stiu daca e si frumoasa , deoarece n-am vazut-o , dar felul ei de a fi , ma atrage , in ciuda tuturor obstacolelor ! Am o slabiciune pentru femeia frumoasa si inteligenta , iar Pandora este plina de astfel de femei , acesta e si motivul pentru care am ramas aici ! Iar cand te gandesti ca Nora este si balanta , la fel ca si mine………..Adevarul este ca mi-as fi dorit sa ma lupt corp la corp cu Nora , iar atunci cand i-am dat intalnire la metro , pe peron , Nora a spus ca vine insotita de………… Iancu – Zapciul , probabil , pe post de spray paralizant ! Ha , ce situatie dramatica , nu altceva ! Adevarata comedie !
2011-06-27 23:51:36 | Raporteaza
@DANNY….ești tu acum în toane bune poetice dar dacă ai spus că ești balanță…that*it te cunosc ! Vezi tu cu„eu mă lupt doar corp la corp” cade… de regulă bărbații din balanță sunt manipulativi,atacă subtil,adoră conflictele mergând pe premisa că el poate să-i pună la punct pe amândoi…așa în balanță gram cu gram…și de o încăpățânare covârșitoare, cam ce zice cam aia face… un strategic al manipulării un tehnician,pariez că știi să joci șah ! (așa este și soțul meu)
2011-06-28 00:04:57 | Raporteaza
@Danny – Io nu mai stiu cat de inteligent poate fi unul care n-are deloc simtul umorului. E clar ca fiecare avem registre diferite (si io stiu ca-s cinic, dar asa e si madama, iar mojiciile ei la adresa mea n-au fost niciodata mai prejos decat ale mele).
De-aici insa la aceleasi aberatii constant plictisitoare cu bagatul in seama e cale lunga. Ce, parca nu s-a amuzat si Seva mai sus la aia cu parfumul (sau chiar la toala de $3000, cand prin America-ti iei o masina de ocazie, buna inca, din banii astia). Dar trebuie una sa faca mereu valuri, sa le starneasca si pe altele la atitudinea asta ostila, de pura cainosenie. Eu asta vad.
2011-06-28 00:11:17 | Raporteaza
Si da, cum spui si tu, pe una de-asta “fitzoasa” iti vine s-o cam impungi uneori tocmai de fitzoasa ce e.
Si n-o spun cu dusmanie, ci ca e-n legea firii. Parca ea, altele sau altii n-ar avea deseori aceleasi porniri la adresa mea sau a altora pe-aici.
Diferenta e ca unii admitem si acceptam mediul asta virtual asa cum e, altii vor ei sa-i impuna reguli restrictive si aberante, sarind cu insultele. Iar morala la persona cred ca e ce ma dezgusta mai mult. Ce naiba o fi cu pornirile astea? Chiar n-au unii/unele pe cine sa educe si dreseze pe la ei pe-acasa? Ca baone frustrarea…
2011-06-28 00:19:16 | Raporteaza
@Luminita Grosu: 22 Corect rationamentul, dar mai stii ? Poate ceva de la donatii pentru ajutoare (deturnate)
))) Dar , de obicei cam asa stau lucrurile pe la noi , chiria stabileste preturile din magazin . Uite la Patriciu , cele mai mici preturi ale lui de la MicRo sunt de multe ori mai mari decat la Megaimage , care si aia sunt niste disperati si vand marfa pana la ultima Eugenie .Nu stiu daca exista in Romania vreu-n magazin – sau cineva din comert – care sa arunce marfa expirata sau sa reduca pretul pe motivul asta . Sau macar sa anunte ca este mai veche de 48 ore , cum am vazut in Danemarca la un raion de macelarie . M-a dat pe spate , o babuta a refuzat carnea aia , pentru catelul ei . Iar in hala Obor (si nu numai) carnea este neagra si se vinde la bizoni pana la ultima strigare …
2011-06-28 00:59:25 | Raporteaza
Florin Bratu, 41: aaa, argumentele nu-ţi plac, nu? Nu-ţi convine să-ţi trimit radiografiile rahatului pe care l-ai împrăştiat cu sârg pe aici, nu? Tu vii şi trânteşti toate inepţiile şi restul trebuie să te creadă pe cuvânt, nu? Ei bine, nu-i aşa.
Nu-şi ia nimeni valoarea din popularitatea pe care o are pe un blog. Dar dacă nici în virtual, unde e atât de uşor, nu reuşeşti să te faci plăcut, dă-mi voie să cred că în realitate şansele tale tind spre zero.
Florin Bratu, 43: tu nici măcar de insulte n-ai avut parte de la mine. Cred că sufereai cumplit. Ai muncit cu spor, te-ai agitat, te-ai scuipat singur în cap, ţi-ai lipit pene de fund şi voila: te-ai făcut remarcat. Numai că s-ar putea să-ţi pară rău. Până acum ai zburdat pe aici în voie, împroşcând în stânga şi dreapta, total lipsit de bun-simţ, permiţându-ţi indiscreţii şi observaţii halucinante. Şi urlând tot timpul că vrea dracu să-ţi facă ţie morală când toţi te ignorau. Miroşi urât, musiu Bratu.
Pari total incapabil să înţelegi un enunţ simplu: nu vreau să am de-a face cu indivizi ca tine. Asta nu înseamnă că impun nu ştiu ce reguli. Că te roade asta rău de tot nu e problema mea. Şi mai uşor cu diagnosticarea. Nu cred că ai vrea să auzi şi părerea părţii adverse. Ştii care e diferenţa: partea adversă nu are aroganţa de a-şi imagina că poate cataloga un om numai după rândurile înşirate pe un site.
2011-06-28 12:03:17 | Raporteaza
Hai pasi, ca-ti raspunsesem dincolo deja. Ai o rautate nativa-n tine care imi provoaca de la bun inceput scarba. Si pariez ca ai facut si tu vreo facultate de “limbi”, si de-aia te deranjeaza compania mai selecta a altora. Din real life, fatuca, nu din ametelile astea virtuale, pline de retarzi.
Daca te ducea destul mintea, nu-mi numarai ca bleaga interlocutorii. Ca nici io, nici adrenalitera sau altii nu suntem p-aici la gudurat. Numai din pretentiile astea stupide (cand tu insati ataci pe-atatia din pura placere, ca te-am vazut) arati ce disperata esti dupa atentie. Si cu cat patetism te bagi dupa cate unul mai moale. Bleah.
Am avut destula rabdare cu tine (eu, nu tu), e bine ca le-am lamurit. Sa te vad ca mai schelalai si altadata…
2011-06-28 12:15:38 | Raporteaza
Domnule Bratu, de-acum înainte vă voi numi Selectu’. Vi se potriveşte mănuşă. Aţi ridicat atât de mult nivelul discuţiilor, domnu’ Selectu’. Şi m-am simţit adeseori copleşită ca de o auroră boreală de atenţia pe care mi-aţi acordat-o. Sigur, anumite înţelesuri ale vorbelor dvs. îmi scapă încă, dar trag nădejde că, împreună cu prietenii mei, le voi desluşi până la urmă.
Voi schelălăi încetişor, încercând să păstrez decenţa, la uşa dvs. de rege al retarzilor, domnu’ Selectu’. Vă stimez, ca dvs. nici n-am văzut. Drept ca bradul, mândru şi înţelept ca un talon de pensie recalculată, vă dedicaţi un timp pe care nu-l merităm reeducării noastre. Ce să faci, domnu’ Selectu’. Învăţăm greu, dar şi când ne-om lumina…
Totuşi, cu număratul n-a fost un efort prea mare nici măcar pentru mine. Fiind doar doi…
2011-06-28 12:25:08 | Raporteaza
Te-ai racorit?
Mai toarna-ti o sticla de Chanel pe cap, sa pari dama bine.
2011-06-28 12:40:21 | Raporteaza
Pentru domnu’ Selectu’ ce-i mai bun. Mereu. Întotdeauna. Pulverizez şi plâng, pulverizez şi plâng.
Mai ales că am înţeles că aveţi vârsta lui Brad Pitt şi Johnny Depp. Ceea ce e, de facto, un factor de fatalitate printre dame ca mine. 
2011-06-28 12:49:12 | Raporteaza
Serios acum, imi placeai mai mult cand erai cinica. Cu replicile astea pici de rasu-plansu’. Sunt ca alea de la mascarelile cu Costachei si Jianul cu Aeroplanul. Io de acolo m-am lamurit ca tu esti de fapt o nulitate. Sorry, honney.
2011-06-28 12:55:39 | Raporteaza
eu, mai nou, vreau pace!! cum să fac, ca să vă împăcaţi?! uite, vă cînt ceva:
youtube.com/wat../
sau, să vă aduc nişte leucoplast?
2011-06-28 12:57:33 | Raporteaza
Ei, da. Domnu’ Selectu’ e un şir mare de zero. Numai că nu ne-am lămurit niciunul până acum dacă înainte de şir există vreo cifră au ba. Până una-alta, dvs. continuaţi să caligrafiaţi, mai tremurat, mai cu acurateţe, după momentul zilei, perle noi şi noi. Eu, ca o slugă fidelă, le voi “îndosaria” pe toate şi voi lăcrima asupra lor cu ocazia sărbătorilor legale, dar şi a mucenicilor din calendar mai mari sau mai mici. Aveţi aşa, o vocaţie de misionar absolut înduioşătoare.
V-am zis, voi continua să schelălăi la uşa dvs. Cum e “muzul”, aşa e şi schelălăitul. Eu cred că facem un cuplu armonios, domnu’ Selectu’.
2011-06-28 13:01:51 | Raporteaza
Nu-i chip, Andreea. I s-a pus pata pe mine de altadata si asta e. Nasol e ca dupa faza asta mi s-a cam pus si mie pata. Mai rabda omul, dar e si-o limita, nu crezi?
PS: Poate-o mai calmezi tu, pe privat, ca io zau tin la tavaleala.
2011-06-28 13:02:54 | Raporteaza
Andreea, am tot vrut pace. Intram aici cu masca de gaze. Numai că de la un timp a început să mă jeneze. Şi până la urmă, nu e normal să-mi fie obturate căile respiratorii, nu?
2011-06-28 13:03:13 | Raporteaza
Norico, tu chiar esti atat de naiva sa crezi ca, prin ce faci acum aici, dai intr-adevar cuiva peste nas? Vezi ca i-am mai spus si altuia acelasi lucru altadata (ca singur se da in spectacol) si nu m-a crezut. Iar dupa aia ati inceput sa suspinati triste dupa …Cosa.
2011-06-28 13:06:19 | Raporteaza
Ah, nu, nici pomeneală. Suspinam, adevărat e, până când ai început matale, domnu’ Selectu’, să fii mai activ pe aici şi ne-a străfulgerat pe toate gândul că habar n-aveam ce e bun pe lume.
2011-06-28 13:10:48 | Raporteaza
nooo, cosa avea o tehnică foarte specială, n-aş crede că inconştient aplicată.
se ia femeia tare, se face de două parale, i se dau două şuturi în… spate (buf, buf), apoi două palme(jap, jap) şi i se spune că e de tot rahatul. puţine mai rezistă cu selfăstiiimul intact, după aşa un tratament.
apoi, pe fondul ăsta de slăbiciune generalizată şi suspine necontrolate, i se face , brusc, un compliment. sau două. femeia e bulversată total şi crede că l-a apucat pe Dumnezeu de picior.
după două-trei astfel de episoade, femeia e gata frăgezită, numai bună de ronţăit…
2011-06-28 13:20:38 | Raporteaza
Acuma cinstit: ce are fata asta cu mine? Ca pe altii ii ghicesc (sunt unii, de ex, care dupa cum ma iau din senin cu “emigrant”, stiu ca nu-i chip sa discut cu ei). La Nora vad insa tot mai multa rautate. Vezi cum glumii mai sus si cu Edle, ca pana si ea zambi amuzata (ca nu era nimic).
2011-06-28 13:24:42 | Raporteaza
Lasă asta, Andreea. Cosa, pe lângă pumni şi relaţiile lui ambigue cu noi, mai împărţea şi altceva. Avea idei şi nu clişee sforăitoare pe care să le arunce de parcă ar arunca mărgăritare porcilor şi să se minuneze după aia ridicol că nu cădem pe spate.
Şi nu toate femeile se frăgezesc la fel de uşor.
2011-06-28 13:26:57 | Raporteaza
Edle e mai tolerantă, domnu’ Selectu’. Rezervele mele de toleranţă în ceea ce te priveşte s-au epuizat. Dacă nu ai fi bătut atâtea apropouri la mine (aia cu ciulinele în sus, aia cu ciulinele în jos), fii sigur că nu am fi ajuns aici. Erai doar un individ plictisitor şi atât. Dar să fii şi plicticos şi agresiv – iată o combinaţie pe care n-o pot digera.
2011-06-28 13:31:11 | Raporteaza
Mah, Cosa va mai trantea una cu “ce te-as f###”, iar sportul ala (pe care eu nu-l practic) poate (naiba stie) dadea unora si ceva frisoane, mai stii.
Si gata cu fandoseala asta de gradinitza ca, daca sunteti intr-adevar persoane mature, o luati ca atare si nu va mai hliziti naiv-indignate la ce spun.
2011-06-28 13:31:31 | Raporteaza
Vezi, musiu Selectu’, nici pe-asta n-ai prins-o. Nici când ai avut exemplul în faţa ochilor. Cosa, în primul rând, mă face să râd. Daaa, e o mare chestie. Tu ai putea să trânteşti din alea cu “ce te-aş…” cu nemiluita. Bine, e posibil să râd şi atunci, dar de tine, nu cu tine.
2011-06-28 13:34:43 | Raporteaza
Pitzi, acu’ pe bune, gandeste-te (cu maslina aia pe care-o ai in loc de creier): insurat mi-s, dupa muieri p-aici nu umblu, copii mari am, viata mi-am reinceput-o (bine, as spune) cu o valiza, de-acum douazeci de ani, oameni si prieteni REALI am destui…
La ce ti-as suporta iesirile astea de fataloaica cu probleme? CINE esti tu, mai? Cine esti, sa dai tu lectii unuia ca mine? Si nu ma bat cu pumnii-n piept, dar vad totusi o diferenta mare intre pretentiile tale si ce-am facut io totusi, concret, pana acum, in viata.
Chiar ai impresia ca, daca vreun costachel sau Danny s-au dat mai multa atentie pe-aici, o sa pice in fund oricine la superioritatea pe care o afisezi uneori aberant? Mai potoleste-te, ca m-apuca intristarea. Pentru tine, nu pt altcineva…
2011-06-28 13:37:50 | Raporteaza
Bueeey, aicea e problema!!! Ca io le-am facut doar pe altele sa rada, pe cand tie-ti statea in gat!
Pai ce sa-ti fac, draga, daca eu m-am tot aratat binevoitor si cu maria-ta, dar tu ma doreai doar pe post de slujitor?
2011-06-28 13:39:35 | Raporteaza
@Florin Bratu, Nora… uffff, tare nu-mi place să vă văd aşa…
Sincer, aş prefera să îndreptaţi săgeţile spre mine, şi nu unul împotriva celuilalt… N-aş vrea ca, în loc de comunicare, schimb de idei, urecheli, mici ironii sau idei măreţe, biata Pandorica să dea pe afară de răutăţi… Uite, andreea v-a şi cântat…
Ce se poate face să vă împăcaţi? 
2011-06-28 13:51:59 | Raporteaza
Lasa, Lumi, ca mai discutaram totusi. Asa cum fu, dar macar sa mai stie unul ce asteptari are de la altul. Ca prea statu ciufuta si cu capsa pusa de cand o stiu.
Io n-am nimic cu nimeni (am spus-o si-o mai spun). Dar ma irita cand inceraca altii sa ma modeleze dupa muschii lor. Pe oricine l-ar irita asta. Iar daca Nora are si ea un barbat adevarat langa ea acasa, ar trebui s-o stie si sa respecte vanitatea barbateasca si aici.
2011-06-28 13:57:10 | Raporteaza
Uuu, domnu’ Selectu’, ce văd eu? Mi se pare mie sau v-aţi suflecat mânecile? Imprudent gest, domnu’ Selectu’. Se vede dâra şi nici măcar nu v-a cerut nimeni nici id-ul, nici extrasul de cont. Acum, că dvs. vă imaginaţi că numai cu nişte fluturări fantomatice îmi puteţi trage vreun bobârnac zdravăn…
Ce aud? Că le-aţi făcut pe altele să râdă? Ciudat, dar deşi am ciulit bine urechile, n-am auzit nimica-nimicuţa. Sigur nu e vorba de vreun râs interior, propagat în propria dvs. cutie craniană, vreo halucinaţie ridicată la rang de realitate?
V-aţi înfăşurat în atâta ridicol că vă sufocaţi. Cred că ce aud sunt sunetele cauzate de lipsa de aer. Credeţi că interesează pe cineva că v-aţi refăcut viaţa cu o valiză, că aţi avut muieri şi bani fără număr, fără număr?
Aţi greşit masa, musiu Selectu’. Pe aici nu se gustă manelele. Aţi mai văzut pe cineva încercând să sugereze măcar ce face în viaţa reală, câţi bani câştigă şi ce mănâncă? Dar hai că vă facem totuşi un soclu mititel, eventual din nişte bca-uri vopsite cu lavabilă (Andreea, mă bazez pe tine), vă luăm şi o mantie de Zorro. Şi vă punem şi o cârjă frumos învelită în staniol pentru când veţi fi obosit.
2011-06-28 13:59:30 | Raporteaza
PS: Andreea e de gasca. Si cu Edle, si cu Jasmine sau toate celelalte am mai schimbat cate o gluma in trecut. Fara sa ne bagam vreunul in sufletul altuia.
Deci? Se poate. Sa nu-mi spuneti insa ca nu circula destule mesaje private cu invrajbeala intre voi, c-o simt. Iar eu chestia asta n-o inteleg. E paranoia sau ce?
2011-06-28 14:00:12 | Raporteaza
Phii, io renunt. Cu asta nu poti discuta nimic cu sens. Iar mistourile acelea ofuscate mi se par efectiv de nivel de grupa mica.
Mda, “Andreea, mă bazez pe tine”. Te-am mirosit demult, bai, ca doar tu le intarati aiurea si pe celelalte, si le bagi in cap prostii. Hai pa.
2011-06-28 14:02:52 | Raporteaza
Nu mai bine vă luaţi voi doi o cameră?
2011-06-28 14:04:12 | Raporteaza
Si apropo, chiar nu ti-a zis nimeni cati bani castiga, ce are prin casa, cat are in banca etc. M-am ferit special de toate informatiile astea, ca mie insumi mi-e sila de genul acela de afisare. Dar tu da-i inainte, ca erai oricum pe aratura…
2011-06-28 14:05:17 | Raporteaza
Luminiţa: îmi cer scuze pentru tot circul ăsta de sub articolul tău. Aşa s-a nimerit, dacă aş mai fi scris ceva în ultimul timp, l-aş fi mutat la mine.
Cât despre împăcare, eu n-am astfel de pretenţii. I-am cerut doar să mă ignore. Nu am intrat în discuţii cu el, nu m-am adresat lui, el s-a amestecat mereu în conversaţiile mele cu alţii, cu nemaipomenită vulgaritate şi tupeu, iar răbdarea mea are şi ea o limită, pare-se.
Bratu: cine vrea să te modeleze? Tu auzi ce delirezi? De unde atâta importanţă? Tu crezi că eu fac educaţie gratuit cu tine? N-ai atâta potenţial, nu te agita degeaba.
“Vanitate bărbătească”? Asta înseamnă să permit să ştergi cu mine pe jos şi să nu zic pâs? Domnu’ Selectu’, bărbaţii adevăraţi, că tot i-ai menţionat, nu-şi demonstrează puterile insultând şi aruncând constant cu excremente. Sau eşti incontinent? Spune atunci. Pentru cei bolnavi, am toată compasiunea.
2011-06-28 14:05:33 | Raporteaza
Era o glumă, domnu’ Selectu’. Andreea e arhitectă. Ţi-am spus eu că nu le ştii chiar pe toate. Nu încercam să o trag în lupta mea. Nici măcar nu e nevoie.
2011-06-28 14:07:58 | Raporteaza
stimate domnule bratu,
trebuie să vă fac o mărturisire, dar rămîne-ntre noi: domnule, aveți toate calitățile necesare pentru a deveni reprezentantul arhetipal al prostiei omenești:
- minte puțină; - logică infantilă; - orgoliu de manelist; - țîfnă de fante de mahala; - sex-appeal de labagiu; - discurs agramat ș.c.l.
singurul de pe aici pe care nu l-ați convins de uriașul dumneavoastră potențial sînteți chiar dumneavoastră.
așa că, mai străduiți-vă, dar în intimitate.
cum spuneam, pe ceilalți i-ați convins deja, credeți-mă!
2011-06-28 14:36:06 | Raporteaza
Iaca o camasa de 340 de ron e o prostie.Mai ales la mall si mai ales daca e o firma fantoma.Hainele nu le poarta nimeni cu eticheta pe afara decat daca e prost de bubuie.Trebuie sa stii ce sa cumperi chiar daca ai venituri de cateva mii de euro pe luna,si de cele mai multe ori,ideal e sa-i pui sa faca pui.Acu` fiecare face cum crede dar decat sa fii cu foamea-n glanda ca sa bei pe Dorobanti o cafea asteptand sa agati unu` cu bani(necinstiti of course)care oricum te fute de maxim catev ori si te lasa..mai bine iti faci viata frumoasa pentru tine ai grija sa nu-ti lipseasca nimic si incerci sa vezi cat mai multe,nu de alta dar dincolo nu te duci decat intr-un singur sens.Cu tot cu camasa de 340 ron. Iar cu telefoanele,de cand mi-a pus la spalat fiica mea de 1 an si 10 luni un iphone si un htc si s-au aprins ecranele la programul de clatire cu balsam…am renuntat..nu de alta dar banii ii cheltui si cu unul obisnuit.
2011-06-28 15:14:18 | Raporteaza
Pe o camasa 340?Da` ce frate umbli cu eticheta la vedere?Daca e “da mol”si mai e si made in taivan sau ceaina e o prostie.Da o rochie Chanel,Armani sau Gucci,un parfum..cum am eu numai Armani ca-s super,da….dar decat a umbli cu foamea-n gat pe Dorobanti poate prinzi un pitziponc sa te futa contra o cafea,mai bine iti asiguri tot ce vrei si dai cu tifla la cocalari si pitipoance…..Dincolo unde pleci imbracat cu cea mai buna camasa te duci doar cu bilet dus…si doar cu un rand de haine…. Iar telefoanele ….de cand fiica-mea le-a bagat in masina de spalat pe iphonul sotului si htc-ul meu,ba a si dat drumul sale spele…m-am lecuit.Cel mai simplu ca banii tot ii papa…. ha ha…. Doamne mai Florine daca ar fi sa discuti infata cu fata si sa-i spui ce gandesti……dar asa toti sunteti viteji din dosul tastaturii…sau ai un nou model de telefon cu tastatura qwerty?
2011-06-28 15:45:03 | Raporteaza
OOPS ca am postat de doua ori…..NEVER MIND …uite Florine ti-am dat o ideee..ca sa ne convingi postezi acelasi mesaj de mai multe ori…
2011-06-28 15:46:59 | Raporteaza
Uuu, domnu’ Selectu’, cât de rafinat. Ştiam eu că pot scoate ceva bun din dvs. Saliva.
2011-06-29 11:14:11 | Raporteaza
Draga mea (observi cat de frumos ma exprim),
Te-am lasat data trecuta sa-ti faci numarul, ca recunosc de la o posta nevrozele feminine. Acum baga si tu bine la cap…
1. Acesta e un forum de discutii, al Realitatii TV. V-am aratat de zeci de ori regulile (polemicile sunt incurajate etc), tu (nu eu) esti cea care nu le respecti. Promit chiar in acest moment ca, pe viitor, iti voi taxa cu si mai multa ardoare imbecilitatile scoase. Ca pe ale oricui. Ca nu conteaza cine scoate din el/ea enormitatea “dai si 10 0000 lei pe o camasa, ce sunteti ipocriti?”, sau “era sa nu-mi platesc chiria, ca mi-am luat parfum”, ce sare in ochi e comicul si chiar ridicolul. Eu de astea ma leg.
2. Esti clar nevrozata si exagerezi cu toate. Saptamani la rand a trebuit sa-ti suport aluziile si epitetele jenante pe subiecte pe care (din bun simt) nu ma bagam. Aluziile mele ulterioare la “aia cu ciulenele” au fost perfect indreptatite deci. La fel ca mai sus: daca nu te bagai ca nesimtita sa faci misto de mine din senin la aia cu “direftorii”, iti treceam si eu cu vederea imbecilitatile cu parfumurile si camasa.
3. La “rahatul” meu de poezie parca am zarit-o si pe Andreea (printre altii), semn clar ca nu era nimic grav sau jignitor.
4. Nu-ti mai spun ce cred si eu despre tine, doar fiindca am mai mult bun simt. Vad totusi ca si mai sus am incercat sa te aduc cu picioarele pe pamant, sa-ti sugerez ca virtualul e totusi un rahat cu perje si ce conteaza e ce-am facut/ce facem cu adevarat in viata, dar insisti cu aberatia asta ca o mana de personaje ciudate, de pe un forum foarte marginal de pe net, ti-ar valida valoarea cu “bagatul lor in seama”. Pentru mine, din momentul asta, intri definitiv la capitolul “dusi cu pluta”.
5. Imi pare rau sa-ti deteriorez inca si mai mult “valoarea”, dar sunt pe-aici cateva fete cu mult deasupra ta. Geanina, de exemplu, continua sa ma surprinda cu maturitatea varstei si intelegerea situatiilor. Iar altele ca Dora sau Luminita mi-au starnit simpatia prin bunul lor simt. Pana si lui Andreea am ajuns sa-i apreciez capacitatea de intelegere si lipsa pripelii de a pune imediat, sumar, etichete (cum faci tu si cei 2-3 tembeli de care te inconjori).
Ar mai fi, dar deocamdata ma opresc aici.
2011-06-29 12:03:24 | Raporteaza
PS: Vreo 3-4 zile o sa fiu preponderent ocupat cu altele (si-n vacanta). Pentru intoarcere insa, mi-am lustruit bocancul pentru maidanezul de zazza. Ca “nu l-a bagat nimeni in seama”, dar mi-a sarit la gat. Sunt insa obisnuit cu javrele, iar cine mi-o cauta, o gaseste.
2011-06-29 12:18:58 | Raporteaza
Eu cred că ai minţit. Cred că n-ai vârsta lui Brad Pitt. Cred că te apropii mai degrabă de Anthony Hopkins. Ceea ce nu e rău, desigur.
Ia uită-te, domnu’ Selectu’, mai sus. Şi vezi care cui a pronunţat prima oară numele. Eu discutam cu Edle şi ai intervenit total neinvitat şi răstălmăcind total spusele mele.
Domnu’ Selectu’, era vorba de întreţinere, nu de chirie. Două chestiuni total diferite. Deci nu riscam să ajung în stradă. Cu întreţinerea mai poţi întârzia, chiar şi o lună. Când eu ţi-am zis că eşti incapabil să pricepi un enunţ simplu.
Polemicile sunt încurajate. Păcat că tu nu ştii să porţi una. Uite, până şi cu Adrenalitera (zic “până şi” întrucât poate fi extrem de incomod prin radicalitatea poziţiilor pe care le ocupă), se poate. Cu tine, nu. Tu ataci mârşav, ca o ţaţă.
Bunul simţ ţi-e mai străin decât îi e unui urangutan. Nu l-ai demonstrat deloc pe aici. Ai intrat calificându-le pe fete drept nf doar pentru că se întâmplase să le placă un text cu coloratură erotică. Trebuie să spun mai mult?
O fi virtualul rahat cu perje, dar eu ce să îţi fac dacă tu nici prin opoziţie cu maroniul ăsta nu se distingi? Ştii cum fac unii: stau numai cu urâţi sperând că par ei mai frumoşi. Uite, ţie nici treaba asta nu-ţi iese. În rest, mai termină cu tâmpenia aia cu “e important ce facem în realitate”. Bineînţeles că aşa e, dar eu de unde să ştiu ce faci sau cum eşti tu în realitate? Şi de ce mi-ar păsa? Eu judec după ceea ce văd AICI întrucât e singurul plan la care am acces. Şi cum te oglindeşti tu AICI e urât rău, domnu’ Selectu’. Sau vrei să te cred pe cuvânt că eşti vreun minunat?
Şi încă ceva: oare cum se numeşte cel care cerşeşte atât de asiduu atenţia unor “marginali” şi unor “duşi cu pluta”? Câtă muncă, domnu’ Bratu. Câtă muncă. Ei, după muncă, şi răsplată. Şi vei avea parte de ea, crede-mă.
Mda. Te-am tolerat până acum, ţi-am lăsat inepţiile să defileze în voie, dar gata. Armistiţiul, pe care l-ai încălcat ca o babă, bârfind prin colţuri, ba chiar plângându-te şi pe la admini de cum comentăm noi (cât tupeu!), s-a încheiat.
În rest, chiar crezi că îmi pasă mie pe cine apreciezi tu? Din contră, mi-aş face griji dacă m-aş regăsi printre preferatele tale.
Şi stai liniştit. Trebuie să te ridici pe vârfuri ca să ajungi la “tembelii” ăia, cum îi numeşti tu.
2011-06-29 12:32:33 | Raporteaza
Nu stiam prea bine cine este acest domn Bratu, insa, incitata de barbatia, intelighentia precum si fermitatea pe care le emana la fiecare pas, mi-am facut timp si am rasfoit comentarii ale domniei sale. Mi s-a parut o lectura instructiva si, nu in ultimul rand, emotionanta.
Eu nu i-as spune mai sus numitului domn “Selectu’”, asa cum o interlocutoare a domniei sale o face. Mie domnul Bratu imi inspira mai degraba un jandarm al sensurilor, fie ele de orice fel: intelesuri si rosturi, sensuri giratorii, nonsensuri sau bon-sensuri, simple conversatii in dublu sens sau pe directii multiple. Ei bine, toate acestea, reunite sub denumirea generica de “sensuri”, trebuie fara deosebire gestionate, palpate, analizate si aprobate/respinse de domnia sa.
Jandarul se plimba pe blog, raspandind un miros fetid la fiecare rostire sau miscare si agitand un bulan care, in imaginatia dumnealui, starneste valuri de panica si invidie in randul masculilor (evident inferiori cu totii) si emotii puternic admirative, respectiv in randul doamnelor. In acceptiunea restului muritorilor blogului, respectivul bulan este un mototol flasc de carpa puturoasa si unsuroasa, de care a devenit tot mai greu sa te feresti cand Jandaru’ paseste pe usa Pandorei.
2011-06-29 12:51:25 | Raporteaza
“şi ai intervenit total neinvitat”
Bai, tu chiar ma exasperezi cat poti fi de picata din luna!!!
Chiar nu pricepi deloc ce-i ala forum de pe net??? Ca nu tre sa te “invite” careva sa comentezi vreun text sau comentariu???
2011-06-29 13:02:03 | Raporteaza
@Oarecarea – Chiar vrei acum sa-mi creez si eu mai multe nickuri (ca nu-i greu – le am si cu proxy-urile, cum le avea si Cosa)? Si sa te umplu la persoana de “mirosuri fetide” cu ele (ca te simt care esti)? Hai, las-o balta cu diversiunile, spre binele tau…
2011-06-29 13:07:44 | Raporteaza
Stimate domnule Bratu, marite Jandar! Sa stiti ca de data asta nu am incalcat nici un sens. M-am inscris, docila, pe sensul unic al celor care, satui de mirosuri fetide si bulane moi, isi permit sa ridice pasnic un deget catre dumneavoastra.
Hai, dom’ Jandar, chiar nu ne puteti amenda in masa! Plecati in respectiva vacanta, bucurati-va de farmecele doamnei (apeland in prealabil, pentru operatia asta, la farmecele mamei Omida) si intoarceti-va cum n-ati mai fost, chiar mai putin decat atat.
2011-06-29 13:21:58 | Raporteaza
Am inteles, o sa ma intorc si eu in …mutiple exemplare.
PS: Bai, daca voi erati ceva mai tinere, cred ca faceati anonime sau turnati la Secu in draci. Ca sa vedeti cat de jeguri sunteti, apelati si la magarii de-astea de doi bani. Si va mai mirati cand sunteti tratate ca niste capre…
2011-06-29 13:31:40 | Raporteaza
Domnu’ Selectu’, am făcut documentarea. Mă rog, parţială, mai mult n-a încăput deocamdată.
@Alexandra… situl asta era odata dinamic, iar azi l-am gasit un chat de 4-5 individe neinteresante, ce fac legea (stii la cine ma refer, vad ca le-ai dat si puteri de Admini pe mana). daca asta-ti doresti si tu (stiu ca esti in charge pe-aici), sa fii sanatoasa. ai grija doar, ca weblog.ro a fost dus de rapa din exact aceleasi motive pusesem o intrebare cat se poate de valida anterior, dar n-am chef sa navighez printre reactii aiurea, de femei pe menopauza pa (comentariul 27, la articolul Alexandrei Badicioiu “Oameni cu sani)
Am pledat acum o vreme pentru diversitate si varietate pe aici. In sensul ca-s unii ca mine care NU VOR sa faca parte din vreun grup, sa-si cladeasca si ei unele, sa adopte tendinte de gasca. Indiferent de ce-or avea in cap unii sau altii (ca-s destui moralisti si detinatori ai adevarului prin zona), de grupul pe care pretind ca sau chiar si l-or fi creat, ma ingrijoreaza POLITIZAREA posibila a atutidinilor din zona. Exista clar participari “in grup” la unele actiuni, menite sa-i intimideze sau sa-i puna cu botul pe labe pe recalcitranti ca adrenalitera sau mai stiu eu cine. Stergerea simplista a unor comentarii cu limbaj obscen e doar o mica masura igienica la interventii de tip “Danny”. Prevenirea viitoare a interventiilor “de grup” nu s-ar face insa decat incurajand de pe acum mai mult si participarea solitarilor. Ori aveti voi alte solutii? Repet, e vorba la punctul acesta de politizare, ca vor incepe diversi (adminii, cei dintr-un grup, sau solitarii) sa se judece intre ei la nivel de “iata ce cauta sa faca acela/aceia”, sa aiba sau sa caute actiuni concertate, cu scopuri bine definite. Cum veti preveni aceasta?
(comentariul 355, la articolul meu “Rana de vulpe pe frunte de om)
Si alta faza. Pana acum ne-am cam ocolit reciproc (de genul lasa-ma sa te las), dar se prea poate sa vina si momentul unor confruntari. M-ar durea undeva ce epitete ar folosi si la adresa mea, cata vreme s-ar lega de lucruri valide, cu sens. Mi s-ar face insa greata sa vad atunci intervenind si niste fatuci care n-ar avea treaba cu situatia. Si eu si CN suntem barbati, vaccinati, avem cred ce trebuie intre picioare sa putem sustine o conversatie totusi inteligenta (nu la nivel de DANNY, ca asta n-are ce-i trebuie, nu-i echipat de la natura). Dar mi s-ar face din start lehamite sa sara si cadanele, cu epitete aiurea si morala ieftina, prin conversatie. Cum vad ca s-a intamplat deja la Fefceac/adrenalitera.
(comentariul 356, acelasi articol)
@Alexandra, @admin Pusesem si alte intrebari mai sus, multumesc ca va faceti (iar) ca nu le vedeti. (comentariul 380, acelasi articol, insistai cu barfa)
Si uite-asa a mai fost rapus un teuton… I-au dat cucoanele cu ignore, si merge omul sa-si savureze inevitabila depresie… Mare-i gradina ta, Doamne. (comentariul 134, articolul Seherezadei, iaraşi neinvitat, iaraşi redundant, dând târcoale unei “bisericuţe” pe care n-o înghiţi şi incapabil să pricepi o glumă, dar stând şi cârcotind pe margine ca o babă senilă)
Exact acela era si sensul ironiei mele. Zambeam desigur la pretentiile unora de a rapune teutoni, cand li se cam rupe in paishpe “cavalerilor” de ignore-ul dat de vreo visatoare cufundata in universul roz.
(comentariul 187, acelaşi articol, se vede cât de indiferent erai
)
…Duh, ala-ncepe sa scanceasca de-acum peste tot cu sicriul lui? Luati-l, fetelor, iar la pieptul vostru, dati-i o tuica si puneti-l sa mai toarne romantze, ca-i bun la scripca. Nasol doar cu feelingul de virilitate, c-aici ramaneti cu dorul.
(comentariul 260, veniseşi iaraşi să-ţi vânturi virilitatea
)
Serios acum, fetelor care au inceput sa se joace cu nickuri (si mda, se simte lesne cine-i in spatele lor): va jucati cu focul. Din fericire, n-au fost pana azi folosite in scop murdar, dar simt ca e pe vine exagerarea. Si foarte lesne pot incepe si altii (nu la mine ma gandesc) sa foloseasca procedeul. Sunt sigur ca n-o sa va placa deloc rezultatul.
(comentariul 310, acelaşi articol, deja îţi ţesuseşi o mantie consistentă de ridicol, nickurile alea erau vechi, erau jocul nostru în care interveneai tu fără să pricepi nimic, dar ameninţător nevoie mare)
@Danny – Mi-e doar sa nu iasa cu gelozie, intre tine si Adrena. Ca v-ati pus amandoi sa mulgeti aceeasi vaca. PS: Nu ma baga si-n ciulini, ca am pielea sensibila. (iarăşi nebăgat în seamă, comentariul 327, acelaşi articol)
Pare-se că-ţi cam răpeam somnul, domnu’ Selectu’.
2011-06-29 13:38:25 | Raporteaza
Facem si noi ce putem, niciodata nu se vor putea ridica niste capre, la inaltimile ametitoare ale unor consoarte.
Dar chiar stau sa ma intreb: daca doamna va este atat de suficienta (desi deloc necesara), la ce bun va tot agitati pensionarii hormoni pe aici?
2011-06-29 13:38:58 | Raporteaza
Oarecarea: acum am văzut comentariile tale. Să ştii că nu e rea varianta ta de nume.
Bratu: “şi ai intervenit total neinvitat”
Bai, tu chiar ma exasperezi cat poti fi de picata din luna!!!
Chiar nu pricepi deloc ce-i ala forum de pe net??? Ca nu tre sa te “invite” careva sa comentezi vreun text sau comentariu???
Aşa o fi, musiu. Dar după aia nu mai ţipa ca din gură de şarpe că tu îţi vezi de treabă, dar te întreabă dracu’ de sănătate. Că vezi bine cum stau lucrurile. Tu intervii în dialogurile începute de mine, nu eu în cloaca pe unde îţi faci tu veacul. Sigur, nu te pot da afară, dar pot remarca cine intră trântind uşa de perete şi cu bocancii plini de bălegar.
2011-06-29 13:43:44 | Raporteaza
“bârfind prin colţuri, ba chiar plângându-te şi pe la admini de cum comentăm noi (cât tupeu!)”
Mersi, mai figura.
Si asta-i “barfit pe la colturi”??? Sau …ai trantit aia cu “plangerea la admini” de parca le-as fi trimis chestii private. Sunt toate PUBLICE, fuguranto, si chiar ma bucur ca le-ai colectat. (Mi-a placut aia cu “cat tupeu”. Adica tupeu ca am indraznit sa-mi spun ….niste opinii
)
Unele-s scoase din context (vezi ca-ti pot face si eu aceeasi figura), dar iar esti picata din luna: ce anume ai cautat/cauti sa demonstrezi cu asta?
2011-06-29 13:51:17 | Raporteaza
“dar pot remarca cine intră trântind uşa de perete şi cu bocancii plini de bălegar”
Nooo, balegarul era deja aici. Ca tu vegetezi de cativa ani pe blog.
2011-06-29 13:53:14 | Raporteaza
“erau jocul nostru în care interveneai tu fără să pricepi nimic”
Hehee. Asta e “jocul” ala savant cu vaca.
Sa-ti spun ceva, mai pitzi: criteriul unu in a-mi da seama ca “Joiana” nu erai tu e ca tipa avea umor. 
2011-06-29 13:58:11 | Raporteaza
Bratule, chiar asa lipsit de barbatie esti? Te apuci sa te razboiesti cu femeile?
Esti dezgustator, mai, ce naiba ai, esti la andropauza?
Ia uite definitia acestui blog:
“Pandora’s este o platforma feminina de bloguri, opinii si comentarii sustinuta de REALITATEA.NET. ”
Deci, daca intri, fa-o frumos, descalta-te si stai intr-un colt pe scaunel, nu sari in mijlocul sufrageriei si faci tumbe.
2011-06-29 14:00:34 | Raporteaza
Nu pentru că ai îndrăznit să-ţi spui opinii (deşi cu indulgenţă ar ptuea fi calificate altfel, tu nu prea stăpâneşti limbajul articulat, te exprimi mai mult încercând anumite modulaţii în timp ce eructezi). Ci pentru că vii şi dai lecţii. Parcă nu e un forum şi nu există libertatea fiecăruia de a se exprima în conformitate cu personalitatea, gustul, apetenţele personale. Cum îţi permiţi să ne spui tu nouă cum să comentăm? Atâta timp cât nu insultăm pe nimeni. Îţi dai seama de cât de ridicol eşti? Ai impresia că suntem aici ca să te distrăm pe tine? Mai lipsea să ne spui cum să ne îmbrăcăm şi ce muzică să ascultăm.
Ia fă tu figura. Hai cu argumentele, domnu’ REBU. Hai cu aluziile mele la adresa ilustrei tale persoane. Hai să le vedem. Le-am înşirat tocmai pentru a arăta dimensiunea obsesiei pe care fireşte că o negi. Şi ohooo, câte mai sunt.
Ţi-am zis să nu mă provoci.
2011-06-29 14:01:54 | Raporteaza
“Comunitate deschisa, pusa pe dezbateri, refractara la prejudecati, echipata cu simt (auto)critic, predispusa la inclinat idei in spirit ludic, serios, ascutit, nervos – in functie de tastatura autoarelor.
Pandora’s e un loc de întâlnire. Cu bune şi cu rele (din cutie), atata timp cat ne pun pe gânduri.
Urmariti-ne, comentati, fiti si rai (daca trebuie), dar nu nedrepti.”
Iar ai picat de prost, bai a lu’ Spiegel.
Si prost de doua ori, ca ma tachinam doar cu madmoazela (dar la tine a devenit obisnuinta: te bagi in seama doar ca sa mai spui o tampenie sau sa injuri).
2011-06-29 14:05:04 | Raporteaza
“Cum îţi permiţi să ne spui tu nouă cum să comentăm?”
Haha! Si vezi, draga, cata putere am avut, ca te-ai destrabalat ieri ca ultimul mojic al satului (apropo, imi place cand tot o bagi p-aia cu “marlanii”. Stii tu cand: cand esti 100% marlanca la adresa mea
)
“Hai cu argumentele”
Iubi, sa-ti mai dau un spil: cand pretinzi argumente, ori esti intr-adevar serioasa (si lasi mistoul ala de doi bani sau epitetele deoparte), ori te ia oricine drept panarama. Serios am fost ieri.
2011-06-29 14:12:26 | Raporteaza
Pisi REBU, lasă vorbăraia. Vii cu ceva dovezi sau îţi înghiţi limba?
Serios ai fost ieri? Ciudat. Purtai un maiou plin de pete de grăsime, râgâiai compulsiv şi nici nu păreai să focalizezi prea bine. Ştiu eu că tu crezi că dacă ţipi tare şi dai cu pumnul în masă, te impui. Dar uite că nu merge. Mă uit bine la tine şi văd că nici azi n-ai spălat maioul, ba chiar ameninţi cu un diluviu de pipi şi salivă. Aşadar: unde-s aluziile mele? Şi nu, dragă pisi, pipi şi saliva nu ţin loc de raţiune, oricât de răpus ai fi tu de puterea lor fluidă.
“te ia oricine drept panaramă” – pisi, iar te identifici cu vocea poporului? Nu mai extinde umorile tale la nivelul de adevăr general valabil. Pfiu, ce mă fac eu cu tine?
2011-06-29 14:20:32 | Raporteaza
@domnu Selectu… are același avatar(gravatar) ca Forin Bratu ????
… curat murdar 
2011-06-29 14:20:53 | Raporteaza
Da, Seva. Nu simţi mirosul deosebit de “select”?
2011-06-29 14:22:35 | Raporteaza
@Seva – Te-as ruga sa folosesti pronumele de politete. Se zice “aveti”. Calitatea mi-a fost recunoscuta de membri alesi ai forumului. Eu n-am facut decat sa o adopt, umil.
2011-06-29 14:24:02 | Raporteaza
@Seva Tudose…taci tu soro…ce daca eu am acelasi avatar ca tine ,eu sunt tu ?
2011-06-29 14:26:24 | Raporteaza
“pipi”, “saliva”, “ragaiai”… Phii, fugi repede si da-ti cu parfumul ala, ca ai inceput sa vorbesti …olteneste. O dama bine ca tine …stii tu …nu se cade.
2011-06-29 14:26:27 | Raporteaza
Hmm…
2011-06-29 14:27:47 | Raporteaza
Stimatul domn Bratu este indestructibil precum un Terminator cladit din balegar fluid. Cu cat il strivesc mai multi sub talpa, cu atat mai puternic se ridica in forme noi.
Daca mirosul pestilential al replicilor sale nu ar atat de insuportabil, ar fi chiar de admirat increderea sa in sine. Chiar un van Gogh, continuand sa creeze in ciuda evidentului insucces la public, l-ar putea invidia pentru incapatanarea asta. Ceva ma face sa cred ca poeziile Jandarului vor valora masura lor metrica in aur, peste vremuri. Domnule Jandar, daca iti tai o ureche, mai ca-ti comand de pe-acum niste versuri la un pahar de apa chioara, fie el pe Pandora sau pe Mania. Hai, te rog, si asa esti intr-o avansata stare de descompunere!
2011-06-29 14:28:01 | Raporteaza
Ca le ai cu DExul, hai sa-ti arata si de ce esti 100% “mimoza” (si ce ma mai distrashi altadata, cand ai spus ca tocmai cu mimozele nu te impaci!
):
MIMÓZĂ ~e f. 1) Plantă meridională, cu frunze compuse și cu flori mici și dese, de culoare roz, foarte sensibile, care se strâng la cea mai mică atingere.
2011-06-29 14:31:07 | Raporteaza
domnu Bratu, ştiţi care e problema?
noi simţim că nu ne iubiţi, asta e!! nu ţineţi la noi!
dacă ne-aţi iubi, ne-aţi permite şi să mai greşim. ar trebui să fiţi mai îngăduitor cu noi. sîntem, în fond, nişte scumpe, nu?!
2011-06-29 14:33:50 | Raporteaza
PS: Doi amici (ca avuram un party) devenira curiosi la ce tot butonez io pe-aici. Si-a trebuit sa le spun. Ca ma dau in barci cu una fitzoasa tare din Romania.
Ti-au citit panseurile si nu mai pot de ras, cica vor sa “ti-o traga” (inchei citatul). I-am rugat sa nu. Dar just in case, sa stii ca daca se ivesc si altfel de comentarii, nu-s totusi eu de vina.
2011-06-29 14:36:20 | Raporteaza
@domnu Selectu…„aveți„ se spune eventual dacă aveam o conversație între noi…a fost doar o constatare o întrebare fără importanță,nu-i așa ?
2011-06-29 14:36:33 | Raporteaza
Joiano, ai trecut pe carne de porc sau ce ai?
2011-06-29 14:37:05 | Raporteaza
Seva, e parfum ediţia limitată Pandora’s. Testosteron expirat, fante de cartier, muşchi flasci umflaţi cu urlete.
Sau o fi nelimitată? Că mie de-asta mi-e teamă.
2011-06-29 14:37:07 | Raporteaza
Esti, Andreea. Tu da. Ma amuzam doar simplu cu surata.
2011-06-29 14:37:48 | Raporteaza
Ce faceti ma, acolo, o fecioreasca?
Cine-s gagii? aia COM si PCR? Aia cu derivatele toxice?
2011-06-29 14:40:46 | Raporteaza
Iar te supraestimezi, Pisi mic? Ai impresia că suntem în aceeaşi “barcă”?
Ţi-ai chemat doi prieteni în ajutor? Păi nu ţi-am zis că-s fată bună şi-ţi fac o cârja, organică, parol, învelită în staniol?
2011-06-29 14:41:10 | Raporteaza
AIMUAMQI,
încercam şi io să pun punctul pe “i”,… dar îs cam ameţită, cam obosită, îmi joacă literele prin faţa ochilor…
pe Danny nu l-aţi văzut cumva?
2011-06-29 14:41:15 | Raporteaza
@ Nora
Misto expresia cu testosteronul expirat. Dar ce ai cu fantele de cartier? Pai cat poate sa reguleze si omul? Tot orasul? Un cartier ajunge.
2011-06-29 14:41:23 | Raporteaza
Doamne, Joiana?! Păi cine vrea să fie iubită de Pisi Rebu? Nu vezi că e ca melcul? Bleah!
Adrenalitera: nu mă refeream la număr. Ci la calitate. Uf, nu te ştiam aşa indulgent. Credeam că ţinteşti mai sus.
2011-06-29 14:45:49 | Raporteaza
@domnu Selectu….și că veni vorba de select,să nu intrați în polemică că unul Florin Bratu,că v-ați dat foc la valiză.Este un porc și jumătate,dar ce spun eu un porc …ba chiar un pervert…păi dacă citiți ce spunea lui Till Eulenspiegel: ”dacă mă plătești tu suficient ca să regulez o pisică,banu înainte,ca la curve,și te servesc…” :
Ce are biata pisică ?
2011-06-29 14:46:30 | Raporteaza
Joiano, du-te după Danny şi caută iarbă curată. Mai ştii cum zice Cosa? …
, iarba bună e-n mărăcini 
Ameţeşti de la toxinele alea din carne.
2011-06-29 14:50:01 | Raporteaza
aşa, aşa, loviţi-mă!
de parcă n-aţi şti cât sunt de sentimentală…
2011-06-29 14:51:33 | Raporteaza
“Păi cine vrea să fie iubită de Pisi Rebu? Nu vezi că e ca melcul? Bleah!”
Neah, stiu io pe alta care se lauda cum lasa dare ca melcul pe bara de batut covoare. Cine oare, cine oare?
2011-06-29 14:52:34 | Raporteaza
Şi sentimentalismul ăsta te face dizzy?
Să ştii că am fost cuminte.
2011-06-29 14:53:24 | Raporteaza
Bai, cine se ia de Joiana are de-a face cu mine! Ca mie mi-e sincer draga faptura din spatele ei!
@Seva – Ti-am mai zis ca esti vaca? OK, ti-o spun acum.
2011-06-29 14:54:32 | Raporteaza
Ştiam eu că ai fantezii cu mine, Pisi. Dar nu cred că te ţine totuşi. Bara de covoare? Nu e cam extrem? Tu trebuie să stai pe moale, Pisi. Că te dezintegrezi naiba. Şi-aşa mă îndoiesc că ai avea vreo coloană care să te ţină adunat.
2011-06-29 14:55:51 | Raporteaza
“Si eu si CN suntem barbati, vaccinati, avem cred ce trebuie intre picioare sa putem sustine o conversatie totusi inteligenta (nu la nivel de DANNY, ca asta n-are ce-i trebuie, nu-i echipat de la natura).”
Asta a fost tare , nu o stiam …. Eu de obicei sustin conversatiile cu ce am intre umeri …
2011-06-29 14:55:53 | Raporteaza
yeah, yeah, I’m dizzy, I aaaaam!!
youtube.com/wat../
2011-06-29 14:57:31 | Raporteaza
Da, Gramofon. Uite, bine că-mi aduseşi aminte. Uitasem să râd şi de asta. Vedeţi ce comori am dezgropat?

2011-06-29 14:57:33 | Raporteaza
“păi dacă citiți ce spunea lui Till Eulenspiegel: ”dacă mă plătești tu suficient ca să regulez o pisică,banu înainte,ca la curve,și te servesc…””
Seva, da’ tu chiar esti monument de prostie crunta! Nici Bratu, nici “Selectu”, n-au spus vreodata tampenia asta (am o banuiala ca era adrenalitera).
Bai femeie, parca era vorba sa-ti vezi de treaba ta, ca esti clar lemn tanase. Iar te legi de altul cand nimeni nu te-a provocat?
2011-06-29 14:57:38 | Raporteaza
Numai tu poţi fi atât de sigur că ştii cine e făptura din spatele ei…
Restul se tăvălesc de râs…

Iar dacă ai şti, ţi-ai muşca degetele de ciudă.
Asta ca să-ţi vezi intuiţiile…
… şi mai ales certitudinile din ipsos.
2011-06-29 14:57:52 | Raporteaza
“Eu de obicei sustin conversatiile cu ce am intre umeri …”
Gramofoane
. Sorry, man: se vede. 
2011-06-29 14:59:10 | Raporteaza
Gramofon, brava!
2011-06-29 14:59:48 | Raporteaza
Cine, domnu’ Bratu? Păi nu vedeţi ce frumos îi şade pe mormanul de bca? Se asortează de minune cu ipsosul. Mai are el şi nişte stucaturi din alea florale, o minune!
2011-06-29 15:02:03 | Raporteaza
Bai , selectule, vezi ca daca te iei de Seva, ai de-a face cu mine!
Luminito, tu nu zici nimic??? =))
2011-06-29 15:02:07 | Raporteaza
@Abu Imran Musa….what*ever …desigur amețești de la toxinele alea din carne….eu știu unul Florin Bratu ? Care spunea pe acest blog:„la prânz colidam cu băieții pe la câteva restaurante gen bufet,ieftine și bune,din zonă…erau streap-club-uri…consumația obligatorie era o bere…în rest te giftuiai efectiv din farfurie cu pzda la nas !ca desert alegi dans privat pe 5 dolari!”
Unde dracu*este locul ăla ”paradis” cu 5 dolari…poate pe sub poduri…dar nici alea nu te lasă nici să o vezi fără 50…poate undeva prin Tanzania…?
2011-06-29 15:02:46 | Raporteaza
Bah, io i-am tinut pe preteni sa nu se bage, da’ vaz ca voi tot cu diversiunea. OK. E 5 dimineata la mine, poate-o lasam pe maine. Cand va treziti cu vreo 10 noi nickuri care va tavalesc prin sura, sa nu-ntrebati de unde.
2011-06-29 15:04:20 | Raporteaza
@Seva – Proasto. Montreal, sfarsitul anilor 90.
2011-06-29 15:06:11 | Raporteaza
Ah, şi pentru că am promis că nu-i mai las nicio mizerie netaxată, iată de unde a pornit fantezia lui Pisi Rebu cu mine la bară:
Luminiţa, tu te-ai jucat vreodată pe bară din aia de bătut covoarele? Eu, da. Bine, fără muzică, fără indicaţii de coregrafie.
Parol că nu mi-a zis nimeni vreodată “uite, ce lascivă e aia!”. Care e diferenţa? Că aia era orizontală, iar asta verticală?
Cred că tu nu poţi separa mental ideea unui club de strip-tease de nenorocita aia de bară! E doar o bară! Ba-mi atingeam şi fundul. Că mă urcam pe ea. Şi să fi vrut, şi nu aveam cum altfel. Sâni nu prea aveam în perioada aia, dar picioarele cred că le desfăceam. Cam cum fac şi gimnastele la paralele. Sau şi alea ţi se par lascive?
Nu văd nicio diferenţă între ce făceam eu pe bara de bătut covoarele şi ce fac fetiţele astea. Doar că ele o fac organizat şi riscă mai puţin să-şi spargă capul decât riscam eu.
Aşadar, de la un joc al copilăriei mele pe care l-am relatat aici. Sunteţi şi uşor pedofil, domnul Bratu? Grele metehne mai aveţi.
2011-06-29 15:07:05 | Raporteaza
@ Nora
Pai sunt fanti si fanti. Unii tin si la calitate, altii doar la numar.
Adica de ce e rau sa fii fante? Mai ales daca tii si la calitate? Intreb pentru ca l-ai folosit intr-o enumerare cu sens peiorativ.
2011-06-29 15:07:35 | Raporteaza
Nu poţi singur? Chemi gaşca? Vine băieţii să-şi arate muşchii de pe Târgu Ocna? Buuun!
Să nu care cumva să laşi cvea ascuns din ce poţi! Dă tot!
Eşti mare, vericuleeeeeeeeee! Îţi trebuie ajutoareeeeeeee!
Auzi, dar la tăti şieli chemi prietenii?
2011-06-29 15:07:45 | Raporteaza
Mai, cu tine nu merge cu frumosul, trebuie aplicata varianta neaosa!
youtube.com/wat../
2011-06-29 15:08:44 | Raporteaza
Dar lasăţi, domnule, şi prietenii. Să ne lămurim mai bine cu ce regn avem de-a face. Facem o schemă ceva, cu încrengături, familii, specii. Completăm tabloul.
2011-06-29 15:08:45 | Raporteaza
Norico, parca am mai spus ca imaginile cu tine imi provoaca mai degraba repulsie. So pleaaase, nu fi Seva.
2011-06-29 15:09:07 | Raporteaza
youtube.com/wat../
2011-06-29 15:10:03 | Raporteaza
Si ai grija ce faci cu baietii, nu stinge lampa pentru ca, citez din memorie ” pe intuneric o gaura e tot gaura”.
2011-06-29 15:10:54 | Raporteaza
Bai Abu Rahat – Ma amuz aici de nu mai pot, ca nu-i prima oara ca tin piept de unul singur cu o groaza de pipitze fandosite, si tot voi o dati pe istericale sau deruta.
Cand te prinzi si tu cu mine la un duel “in doi”, abia atunci sa deschizi pliscul.
2011-06-29 15:11:53 | Raporteaza
nu vă supăraţi că vă întrerup:
eu am crezut că acilişea e un concurs cu premii. pînă la urmă s-a aflat cine e cel mai tare gagic din oraş?
2011-06-29 15:12:03 | Raporteaza
“pînă la urmă s-a aflat cine e cel mai tare gagic din oraş?”
E Nora. Nu mananca, nu bea, nu fte (stii bancul).
2011-06-29 15:14:18 | Raporteaza
Adrenalitera, ce-ai păţit? Tu nu ştii cam ce e fantele în teatru? Mai ales dacă îi zici unuia că e fante de cartier, nu poate să fie de-a bună. Rică Venturiano ţi se pare vreun model de masculinitate?
2011-06-29 15:14:46 | Raporteaza
Fantele e ca un Don Juan castrat, e un maimuţoi, un penibil.
Pisi Rebu: iar te îmbeţi cu apă rece? Parcă poţi urca şi canapeaua, nu?
2011-06-29 15:16:05 | Raporteaza
Vrei ca-ntre băieţi, pârâcioasă mică?
A, păi io ştiu de-astea, că la noi e mizilic. Da’ să nu ţipi dup-aia că am dat cu tunu’ şi nu te mai repară nimeni. Kisss!
Rahat? Abu rahat? Bine, pisicuţică. Să ţi-l ţii bine pe-al tău, că după ce ne vedem amândoi o să ai nevoie de plasă de siguranţă pentru el. Puuup!
youtube.com/wat../
Te aştept, pisoiaşule! Mrrrr!
2011-06-29 15:16:06 | Raporteaza
Cica “Dar lasăţi, domnule, şi prietenii. Să ne lămurim mai bine” bla bla bla
Si mai faci pe suparata cand ti-am zis de-atat vreme ca-ti lipseste vorba ceea. Bai Norico, iti dai tu talente p-aci (ca-i public, deh), dar cred ca stim noi ce stim…
2011-06-29 15:18:04 | Raporteaza
youtube.com/wat../
2011-06-29 15:18:52 | Raporteaza
Bai ce ma distrati, pe bune!
De cand a aparut si gramofonul, ma simt iar ca la noi in Romania. Ca in Caracal! 
2011-06-29 15:21:44 | Raporteaza
Aşa vreau să te văd ratonaşule:
youtube.com/wat../
Să te tăvălesc iepuraşule până îţi spulber codiţa. Iar după vacanţă o să fii numa’ bun de joacă, prăjiturel. De-abia aştept!
2011-06-29 15:23:53 | Raporteaza
parcă mai bine Venturiano…
uite, Nora, ce patos aici:
“Nu striga, madam, (se târăște un pas în genunchi) fii mizericordioasă! Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste poate, parcă sunt turbat.”
2011-06-29 15:26:25 | Raporteaza
@nea Selectu…păi ce select ești dacă acolo la matale pe coasta de vest este 5 dimineața și deja te oftici de ore pe Net…matale n-ai serviciu…faci noapte albă ?
Eu stau acasă pe timpul verii(sistemul de învățământ este în vacanță) și deci mă distrez util…
2011-06-29 15:27:53 | Raporteaza
OK, ma duc sa ma culc. V-o mai trag si maine. Sau in 3-4 zile (da’ va cer si bani, ca nu mai ofer entertainment asa, pe gratis).
Bai Norache, daca nu nici acum nu te-ai lamurit ce-nseamna “a-ti face mana printre hienele de romani”, zau esti fraiera. Tu n-ai idee cu ce medii de afaceri am intr-adevar de-a face, iar “antrenamentul” de aici e mai mult decat benefic. Hai sa te vad si pe tine vreodata ca plonjezi in vreo haita de-asta si iesi cu zambetul pe buze (ca nu stii care pe care) si sincer imi scot palaria.
A bon entendeur, les amis!
2011-06-29 15:40:18 | Raporteaza
Domnu’ Bratu’: ei, să-ţi mai zic cum e cu proiecţiile?
Sărmanul de tine. Să te lauzi cu prietenii pentru chestiuni pe care nu le poţi face singur. E ca atunci când te-ai comparat cu Brad Pitt. Sau ai uitat, pisicel fioros?
Dar uite, cu toată bunăvoinţa mea, tot nu văd nimic. Hai mai cu efort, mai hotărât!
Mă bucur că te distrezi. Vezi însă că ai trecut la al doilea rând de falange tot rozând la ele. Şi nu de alta, dar ce te faci fără puterea de a da din degeţele pe tastatură? E şi asta un substitut deloc de neglijat, pisicel.
2011-06-29 15:41:59 | Raporteaza
Să mănânci uşor, savarinel, să bei apică şi suculeţe de fructe, ţumpi. Să nu te doară, muguraş.
Te aştept, pielicică mică! Pupişor!
2011-06-29 15:42:55 | Raporteaza
“E ca atunci când te-ai comparat cu Brad Pitt. Sau ai uitat, pisicel fioros?”
Am scris cat se poate de clar ca am doar VARSTA lui Brad Pitt. Dar tu fantasmeaza si la altele, ca nu ma mira.
2011-06-29 15:45:15 | Raporteaza
Sunt rele mediile de afaceri, nu-i aşa, domnu’ Bratu?
Dumneata, aşa finuţ, aşa sensibil, cred că ferfeniţă te-au făcut. Da’ ia zi, la restaurant, în downtown, te pun să le ţii hainele şi să le tragi scaunul? Sau te tratează cu consideraţie şi te lasă să le parchezi maşinile? Poate dai şi o tură cu ele, rebel mic ce eşti!
Da, te înţeleg. Ai nevoie de odihnă 3-4 zile. Pune-ţi penele în ordine că iar confunzi scheunatul de căţel cu răgetul de leu. Şi îi induci în eroare pe ăia de la Animal Planet.
2011-06-29 15:47:14 | Raporteaza
Iar mă faci să caut? Vezi că nu e în avantajul tău, pisicel.
Da’ aşa, ca fază, de ce trebuia să spui tu că ai vârsta lui Brad Pitt? De ce să fii atât de ridicol? Ştiu, ţi-e în sânge.
Abu: pielicică mică.

2011-06-29 15:49:42 | Raporteaza
“democratia îl obliga pe idiot sa stea alaturi de geniu si sa-i poata zice: ce mai faci, frate?” [Petre Tutea]
2011-06-29 15:50:10 | Raporteaza
Cauta, fata, si mai slabeste-ma. Ar fi al nu stiu catelea “muci in fasole” pe ziua de azi. Cam mult, nu?
2011-06-29 15:51:19 | Raporteaza
Diminutivuţele sunt păpuşelele mele şi ale lui scumpicel-ipsosel.
Să mă visezi pielicel!
Au, prohabu’!
Se expandează numai când mă gândesc la miasma lui de românaş ajuns printre străini, refrişat şi brad pittuţ. U-ha!
2011-06-29 15:53:55 | Raporteaza
Ei, domnu’ Bratu. Faceţi un control la oftalmologie. Ştiţi, nu e nicio ruşine. Păcat că e mai complicat cu testarea acurateţii percepţiilor. Aţi fi obţinut nişte date lămuritoare.
Domnul Ţuţea avea dreptate. Ne-aţi mutat tuturor nasul din loc şi uite cât de falnic şi neîngrădit fâlfâiţi în continuare din mânuţe.
2011-06-29 15:57:08 | Raporteaza
Buna ,Pandora ! Dragii mei pandorieni , va rog eu , scrieti putin mai rar , sa citesc si eu comentariile delicioase dintre Nora si Florin , inclusiv interventiile picante ale celorlalti combatanti ! Am ramas cam in urma cu cititul , din cauza serviciului si vreau sa recuperez tot din urma ! Va salut , Nora si Florin , sunteti niste dulcisori , si pe toti ceilalti si mai ales pe Joiana , care de 1 saptamana o caut sa-mi dea ceva lapte rece si gras ! Te pupic in botisor , Joiano , ce mai faci , pe unde ai zburdat in ultimul timp , ori ai depasit granitele mioritice si te-ai dus pe campiile catalaunice ? Oare o fi iarba mai grasa pe acolo sau si aia are euri ?
2011-06-29 15:58:49 | Raporteaza
Pe de altă parte, îţi înţeleg supărarea, Pisi toxic. Ţi-am pus o oglindă în faţă şi nu ţi-a convenit deloc ce ai văzut. Cu toată miopia ta, tot ai zărit, ca prin ceaţa, că eşti ştirb, muşti în gol, eşti cam răpciugos şi dezvolţi uşor obsesii. Mucii pe care îi reclami îţi aparţin, pisicel. Sunt secreţia proprie. Ia-i, asumă-ţi-i! Fii bărbat cum numai tu ştii pe aici!
2011-06-29 16:04:23 | Raporteaza
Danny, nu merge aşa!! acum ori niciodată! eu, sau Svetlana! alege!
2011-06-29 16:05:22 | Raporteaza
Nora!
Vreau să fie micul meu receptacul. Îl vreau numai pentru mine. Delicat, băloşel şi pestilenţial. Să-l simt că a plecat de mult de-acasă şi nu se mai regăseşte. Să fie frustrat tare, să-l simt, ooo, să-l simt adânc!
2011-06-29 16:07:08 | Raporteaza
Cât de adânc? Aşa, cam la 2 mm? Dacă păţeşte ca Neghiniţă? Dar lasă. Că se face el mare. Cu puţin ajutor de la prieteni şi de la mediul de afaceri, desigur. Sunt curioasă ce bonusuri o avea asigurarea lui de sănătate.
2011-06-29 16:10:47 | Raporteaza
Colonoscopie trimestrială. Să-l ştiu întreg după ce-l las să-şi tragă… ăăă… ăla… cum îi zice? Ipsoselaşu’.
Pisu mic şi scump!
Să ai grijă de ampula rectală (vezi ce optimist sună partea asta de organism? o ştiai deziraşule?).
Vreau să ai o ampulă rectală fină, ti-ra-mi-su.
2011-06-29 16:14:03 | Raporteaza
Draga mea , Joiana , din cate stiu eu , tu apartineai Zapciului , care te cam exploata , iti vorbea urat si te ameninta cu biciul , foarte urat din partea lui , in schimb , eu eram hotarat sa-ti redau libertatea vesnica , sa umbli libera si fericita pe campiile mioritice , fara sa simti apasarea unui stapan . Eu iti eram egal in drepturi , doar stii ca militez pentru democratie !
2011-06-29 16:14:07 | Raporteaza
@Abu Imran Musa ibn ‘Ubayd Allah Maimun al Qurtubi al Israili: Tu cine esti ?
2011-06-29 16:15:43 | Raporteaza
Un adevarat roman s-a scris pe Pandora intre Nora si Florin , iar replicile sunt foarte tari ! De vreo 2 zile se tot scrie aici , il urmaresc cu sufletul la gura ! De abia am venit de la servici ……………….
2011-06-29 16:21:04 | Raporteaza
Va multumesc ca ati mai rarit-o putin , sa citesc si eu , dar va rog , nu plecati chiar de tot ! Cred ca Florin s-a dus la somn , dar Nora ce face , tot la somn este ? Sa vedeti ce meci o sa am deseara cu spanchiul ala de fefceac , care m-a jignit gratuit ! Si acum sunt putin obosit , dar’ar dracu’ in el de servici !
2011-06-29 16:36:29 | Raporteaza
@domnu Selectu: 159 Deci esti din Caracal ? Ahem ….
2011-06-29 16:45:51 | Raporteaza
@domnu Selectu: 163 “Bai Norache, daca nu nici acum nu te-ai lamurit ce-nseamna “a-ti face mana printre hienele de romani”, zau esti fraiera. Tu n-ai idee cu ce medii de afaceri am intr-adevar de-a face, iar “antrenamentul” de aici e mai mult decat benefic”… Asta e ca si cum ai fi sobolan si suni la deratizare … Apoi , este prima oara cand aud ca se poate “a-ti face mana ” pe net , in virtual …oare exista cursuri on line pentru pick pockets ?? Sau e vorba de …masturbare , ca tot venise vorba mai demult ?
2011-06-29 16:52:13 | Raporteaza
@Abu Imran…altă comparație nu găseai ”te-ra-mi-su”
înțeleg Joiana se putea gândi la așa ceva dar tu ?
trebuia să ne delectezi cu ceva orienal ori ceva mai select…
2011-06-29 17:33:07 | Raporteaza
Seva, trebuie să recunoşti că Abu Imran e băiat fin. Va fi delicat cu “privata” noastră. N-o să-l doară rău, doar aşa, niţel.
2011-06-29 17:44:16 | Raporteaza
@Nora…ok Nora….sunt de acord cu tine până la urmă și alții romani(nu hienele de români) se scăldau în lapte… din diferite motive…unul ar fi ptr.ten altul te miri ptr.ce…tot un soi de „te-ra-mi-su„ primitiv
2011-06-29 18:09:24 | Raporteaza
Nora, vreau sa lamuresc o chestie:
Eu am perceput intepatura lui Florin Bratu la adresa mea. Mai tarziu am vazut ca mai mult pe tine te viza, de fapt.
Asadar, imi cer scuze daca prin comentariul meu te-am ofensat cumva, nu am avut nici cea mai mica intentie.
Iar “toleranta” mea vine din faptul ca nu citesc niciodata toate comentariile. Nici n-am timp si nici chef. De data asta insa am citit.
2011-06-29 19:07:15 | Raporteaza
@ Nora
In DEX fantele e definit ca fiind afemeiat, nu Rica Venturiano. In DEXD nu zice nimic legat de masculinitate. Pe care poate sau nu sa o aiba. Deci raman la parerea ca nu poti considera denumirea de fante ca find peiorativa din capul locului. Poate sa fie chiar o lauda, daca e un mascul care tine la calitate, na.
2011-06-29 19:15:18 | Raporteaza
Edle, stai liniştită. Nu m-ai ofensat tu absolut deloc. Parcă nu ne-am cunoaşte de atâta timp…
2011-06-29 19:23:10 | Raporteaza
Adrenalitera: în Dex nici clovnul n-are nimic peiorativ. Dar bănuiesc că, totuşi, dacă te fac clovn, nu vei fi tocmai încântat, nu?
Dacă te uiţi şi la definiţia din MDN, vei da peste: “FÁNTE s.m. 1. (Fam.) Om ușuratic, încrezut; tânăr exagerat de elegant; filfizon”. Ei, acum, ca să particularizăm la cazul de faţă, imaginează-ţi tu cum arată un “tânăr” de 50 de ani, încrezut şi filfizon, şi de cartier pe deasupra!
Nu prea mari legături cu Casanova, nu?
Ce naiba, trebuie să-ţi explic o ironie?
2011-06-29 19:29:20 | Raporteaza
@ Nora
Da mai Nora, ai dreptate, despicam si eu firul in patru din lipsa de ocupatie.
2011-06-29 19:37:02 | Raporteaza
Bai panaramo #172
Ai verificat, fato, cine s-a comparat cu brad pittul tau?
Ca numai tampenii ti-am citit pana acum (si tie, si altor luzeri de pe-aici), care macar de-ar fi fost asortate cu niste baze reale. Cand vazui si pe proasta aia dinainte cu afirmatia c-am zis io odata ca as fu** si-o pisica, cum vrei tu sa nu va iau iesite de la Avicola?
PS: Si hai, ca mi-e si sila de toata prostia voastra etalata pe-aici. Mai iesi cu cotcodacul (cheama-ti si suratele) pe inca 10-20 comentarii, sa ai ultimul cuvant. Ca te las, sa ai si tu o (mica) satisfactie.
2011-07-03 07:45:08 | Raporteaza
Bai putza – Bosorogul tau e de aceeasi varsta cu Brad Pitt, Keanu Reeves, Russell Crowe, Nicolas Cage, Benjamin Bratt sau Johnny Depp.
Asa ca ia-ti ouale alea clocite in gura si trage-ti una in barba de jos in sus.
(domnu’ Bratu evitând penibil să spună clar că are 47-48 de ani şi încercând cu disperare tipic feminină să-şi atragă asupra palidei figuri ceva din “poleiala” celor mai sus menţionaţi. Ca şi cum dacă m-ar întreba pe mine cineva câţi ani am, în loc să spun clar 30, aş zice că am vârsta lui Natalie Portman, dorind să par “mai” balerină decât e cazul)
Pentru cei interesaţi de un show cu exces de salivă, bâlbâială şi sevraj (mda, evenimente triste se pot întâmpla chiar şi în “floarea vârstei”): pandoras.realit../
2011-07-03 11:30:00 | Raporteaza
Bai fata, “Am scris cat se poate de clar ca am doar VARSTA lui Brad Pitt.”???
Nu-ti mai zic de fasole, ca ai facut-o terci. Si la restul cotcodacului ti-am zis ca te las. Mai nou, vad ca il treci drept “filme” sau demonstratii. De prostie, da.
2011-07-04 01:23:08 | Raporteaza
Pisicel fatal, dacă te întreba cineva ce înălţime ai, ziceai că ai înălţimea lui Antonio Banderas?

Doamne, cu cât sârg îţi sapi groapa! Pentru ce te pedepseşti atât?
2011-07-04 11:32:37 | Raporteaza