despre femininele din Vogue și nu numai…

La început am crezut că dialogurile transatlantice dăunează grav prieteniei, nu pe motiv că ochii care nu se văd se uită, ci din cauză că ne raportăm la surse de informare diferite. În plus, atunci cînd ești plecat din țară ești oarecum influențat și de ceea ce se întîmplă în jurul tău, cu atît mai mult dacă îți duci viața într-un mediu universitar.

Ei bine, m-am înșelat, din fericire. Dialogul româno-american inițiat, cu cîțiva ani în urmă pe e-mail, în variantă feminină, mă face să cred că ar putea sta cu succes la baza unei cărți în care nu numai viața românilor ar fi personaj principal. Iar la ultimul mesaj, sosit recent, încă mă mai gîndesc, și n-am fost în stare să dau răspuns.

Bref, Oti îmi scrie despre Vogue, numărul care apare în mai, și care are un subiect generos: femei realizate. Spun generos, gîndindu-mă cîte lucruri se pot scrie despre femeile realizate. Din buchetul de șase feminine prezentate de revistă, una e șefa (Sheryl Sandberg, COO) de la Facebook. Cică ar fi plecat de la Harvard, unde își finaliza un master în BA și unde conducător de teză îi era Larry Summers (desigur, politician, actualmente președintele National Economic Council și membru White House Economic Team). În timpul administrației Clinton, tipul a fost ministru de finante (sau Secretary of Treasury, cum spun americanii). Cam pe atunci a chemat-o pe studenta Sheryl să lucreze la Casa Albă. Nu știu dacă Sheryl servea cafeaua dimineața cu celebra stagiară Monica, dar asta nici nu este important. Cert este că după ce scandalul Lewinsky a zguduit puternic nu numai căsnicia soților Clinton, ci și statutul de președinte al lui Bill Clinton, iar democrații s-au văzut trimiși pe banca de rezerve a politicii, Sheryl a ajuns, biata de ea, să lucreze în IT undeva prin Silicon Valley (un loc care are oarecare legături cu celebrul ”goagăl” vanghelian). Oti bănuiește că Sheryl a fost invitată acolo mai mult pentru conexiunile create la Washington DC, dar să nu fim răutăcioși. Și nici prea pretențioși, dacă mai punem în balanță și teza lui Sheryl, destul de slăbuță, despre corelația statistică dintre femeile abuzate de soți și cîștigurile lor financiare.

Desigur, Otilia, și probabil nu numai ea, ar pomeni cu mare drag despre o ditamai conspirație…americană, valabilă cel puțin pe timpul administrației Clinton, formată aproape în întregie din evrei. Pînă la urmă, exercițiul ăsta democatic ”te votez da-mi dai postul după ce te alegi” îl mestecăm și noi, pe Dîmbovița, de vreo 20 de ani cel puțin. Poate cel din varianta americană o fi avînd altă savoare, măcar din cauza nivelului de trai mai ridicat. Și vorba Otiliei, evreii au un mare talent să nu se calce în picioare, ci să se strîngă la un loc cînd au găsit ceva de făcut bani mulți (uneori mă gîndesc că niște evrei din ăștia ar trebui și în guvernul nostru, poate ar fi capabili să găsească niște soluții viabile de ieșire din impasul economic).

Revin la mesaj sărind direct la concluzie. Una de bun simț. Există în lume o competiție nemiloasă, în care fiecare își folosește puterea așa cum crede mai bine cu scopul de a-și maximiza șansele. Iar resursele nu înseamnă doar bani și putere, ci și relații. Și tot vorba Otiliei, cei care au, la finalul zilei, coronița de premiant pe creștet sînt, a naibii coincidență, taman cei care la linia de start aveau în traistă vreo două mere suplimentare….să fie simplă întîmplare?

Exemplele abundă. Micuțul vampir, alias Robert Pattinson, care o are pe mami fotomodelă și tati ceva tot în business. Era normal ca părinții să facă ceva pentru a-l vedea pe băiețel în Harry Potter. Desigur, să nu trecem cu vederea faptul că băiatul e drăguț, a luat lecții de pian și poate chiar este talentat (mă rog, eu l-aș înlocui pe poate cu sigur, acum după ce l-am mai văzut în niște filme). Dar cineva trebuia să-l ia de mînă și să-l treacă strada. Mai știe cineva că Angelina Jolie a crescut cu tati mare artist și ea acum e tare frumoasă, și sex symbol, și ambasador UNICEF, și ”face impresie bună cînd pune o rochiță de 10 milioane de dolari pe ea”? Iar tatăl unei alte actrițe celebre, Sigourney Weaver, a fost președintele NBC. Și desigur, lista s-ar putea lungi nu chiar spre plus infinit dar oricum, iar în loc de Hollywood putem pune orice companie sau institutuție de stat sau privată, inclusiv universități, spune Otilia, de parcă ar fi citit recent ziarele din România.

”Vrei și numele celorlalte femei de success din Vogue?  Well, niște Lauder și niște De la Renta, care fac bani din licitații, cică să strîngă bani pentru muzeele și bibliotecile din New York….ahhhh…ce frumos….mai era si Lindsey Vonn (parcă) cea care a luat aur la Olimpiadă, la ski, și brusc s-a îmbogățit. Aplauze prelungite și ovations”.

OK, de fapt mesajul pe care Oti voia să mi-l transmită mie era unul optimist deși era legat de cartea lui Sapphire, Push, din cîte am înțeles “Winner of Grand Jury Prize and Audience Award at Sundance Film Festival” și apoi nominalizată la Oscar și cîștigătoare prin Mo’Nique (Actress in a Supporting Role). Cărțulia a făcut senzație se pare în lumea de dincolo de ocean (ah, americanii ăștia care se lasă emoționați așa de ușor!). Și pe bună dreptate. Poate voi reveni cîndva la cărțulia asta.

Doza de optimism am servit-o pe nerăsuflate, dar entuziasmul mi-a trecut repede, fiindcă mi-am adus aminte că numai în SUA putea o femeie de culoare să aibă un asemenea succes. Mai este posibil și prin Europa, prin țări ca Germania de pildă, unde Herta Müller scrie cu succes despre experiența traumatizantă din România ceaușistă. Da, este adevărat că este mult mai ușor să te realizezi dacă altcineva îți netezește drumul și îți călăuzește pașii, dar minunat este nu numai că în alte țări beneficiarii sînt ei înșiși talentați și capabili de eforturi pentru a-și împlini visele, dar și că alții lipsiți de proptele, dar talentați, ajung să pășească pe covorul roșu.

Dacă, prin absurd, o revistă românească și-ar propune un exercițiu gen Vogue, despre ce femei realizate (și cunoscute!) ar scrie? Și cam care ar fi reușitele profesionale ale acestora? Mă îndoiesc că am ieși din perimetrul ”vedetelor” de esență tabloidală sau politică. Nu neapărat pentru că nu avem cu cine să ne lăudăm, ci pentru că poveștile de succes românești se scriu altfel, și se promovează prin alte mijloace. Cineva îmi spunea mai zilele trecute că a căutat o carte de-a lui Dan Puric mult și bine. Asta în vreme ce scriitoarele de vitrină sînt puse pe rafturi în cele mai bune locuri. Pînă și noțiunii de ”vedetă” i-am dat un înțeles pur românesc.