Cine spune primul “Te iubesc”?

parcă, parcă, n-aş spune prima.

mi-e teamă de confuzii…

incerci dar nu prea reusesti?

Interesant…………. la inceput britanic, ulterior mioritic! Asta e!

Unu la mână, să lămurim o treabă: “conform unor statistici, circa 80% din statistici sunt false”, vorba lu’ nea Nicu. Nicu Ceaşcă, nu Văcăroiu

Doi la mână, bărbaţii sunt mai romantici, spune un studiu IHSPO*, asta pentru că femeile sunt mai pragmatice/logice atunci când vine vorba de relaţii. Bărbaţii se avântă afectiv-emoţional, pe când femeile se bazează mai mult pe perspectiva logico-raţională. Şi dacă nu credeţi în ecuaţia vechilor greci “eros+storge=andros” şi “pragma+filia=gineka”, uitaţi-vă la căsătoriile din ziua de azi: câţi bărbaţi se însoară din dragoste şi câte femei se mărită cu “alesul inimii” şi nu al situaţiei materiale, conjuncturii sau mai ştiu eu ce alte motive. Nu trebuie să faceţi studii aprofundate, doar urmăriţi persoanele cunoscute din jurul vostru.

Aaaa, că unele femei se mărită cu tâmpiţi care (zic ele) se vor schimba după căsnicie, ata e o prostie cât ele de mare.

Că zice ăla sau celălalt din gură nu-i mare lucru. Faptele vorbesc de la sine.

Să nu uit: __________ IHSPO*=Institutul Habarnist de Sondare a Părerii Oamenilor

Eu am fost primul. I-am spus sotiei mele ca o iubesc si nu mi-a fost jena. Dar recunosc ca acum, dupa 19 ani de convietuire, am lasat-o mai moale cu declaratiile. Dar asta nu inseamna ca n-o iubesc.

Uite, Ruxandra, tocmai când mă credeam şi eu exponent autohton…

De fapt, chiar sunt, dar am de-a face numai cu… britanici. Ce să fac?!

Sau modelul autohton e un pic mai încet, ca să nu zic altfel?

Drept e că nu mi-am pus niciodată problema. În ce mă priveşte ştiu atât (din experieanţele mărturisite de adrisanţi): mereu când am spus cuvintele astea am provocat surprize mari, foarte mari. Aici trebuie să fie o bubă: de ce nimeni nu se aşteaptă să spun aşa ceva?! Da’ oi mai avea vreme să mă lămuresc… sper.

La început doar el îi spunea că o iubește…după un timp el nu o mai iubea, dar începe ea să-i spună că îl iubește…Apoi nu se mai iubeau deloc… atunci s-au căsătorit ! ce model ar putea fi ?

“Desigur, tot studiul a fost realizat în Marea Britanie, unde gradul de educaţie şi, deci, de încredere în sine, e ceva mai ridicat decât în România noastră mioritică! La noi încă se poartă: Eşti prost/proastă? Nu zice tu primul/prima Te iubesc!”

Studiul nu s-a derulat in Marea Britanie, ci in USA. Au fost de fapt o serie de 6 studii pe baza carora s-a publicat articolul din Journal of Personality and Social Psychology. Si nu s-au stabilit corelatii cu gradul de educatie sau incredere in sine…

Pentru cine are curiozitatea si timpul necesar, gaseste aici toate detaliile:

csom.umn.edu/as../

Am putea, pentru început, să vorbim despre ce ştim.

… dacă tot am fost întrebaţi.

Hm. E ciudată treaba asta cu spusul şi încurcată rău de tot. Să vă zic de ce nu-mi place mie. Pentru că ţi se cere automat, implicit, reciprocitate. Nimeni nu prea o zice doar pentru că vrea să exprime ceva. Ci pentru că aşteaptă un răspuns. Deşi sună a afirmaţie, e, de fapt, o întrebare.

oricum, cînd ţi se spune e ca şi cum ţi-ar injecta cineva un amestec turbat de vin, ciocolată caldă, foc lichid şi îngheţată de zmeură, direct în venă.

pfiii, dă-mă naibii, ce poetică sînt!!

Ete, na!

Da’ să ţi se facă aşa o frică încât să vrei să fugi prin zid îţi pare neverosimil?

Ce zmeură, ciocolată, vinuri chiliene şi argentiniene!

Să vrei să îţi injectezi kerosen şi să… te volatilizezi.

Dar, da, te simţi obligat la răspuns întotdeauna. Aia nu-mi place. Iaca de ce mai ajung să şi tac.

Însă mă gândesc uneori că nu ăla e locul bun pentru tăcere, deşi o practic cu o consecvenţă numa’ bună pentru alte contexte, mai bătăioase bunăoară.

Sau şi ăsta e unul belicos?

Deci, iubirea se vorbeşte ori ba?

habarnam – da’ institutul tau nu ti’a zis si ca femeile sunt asa, mai sensibile, mai sentimentale?

christian dur – daca doamna stie, daca faci lucruri, chiar daca nu declari, cred ca e ok! sa fiti iubiti!

ana – adica nu se asteptau la atari sentimente sau la atare declaratie?

maria – unul trist. dar poate ca se intelegeau bine, nu stiu, radeau de aceleasi lucruri si aveau masuta de tv luata in rate, impreuna!

nora – ai pus punctul pe i! partea cu reciprocitatea imi displace si mie. adica spui si gata! nu spui si astepti cu urechile ciulite sa auzi “si eu”, sau nu spui de teama ca n’o sa auzi acelasi raspuns. te iubesc nu reprezinta o acuzatie

andreea – mie nu’mi place ciocolata, deci ar fi cam de rau cu ciocolata. da’ poetica esti, ma, zau ca da!

griet – mai mult s’ar face decat s’ar spune, zic eu.

si mai e intrebarea aia, cea mai trista dintre toate: “tu ma iubesti?” )

Mie una, iubirea prea ciripită, prea expirmată, prea cântată, prea exclamată mi se pare că plonjează flască în derizoriu. Când simţi că cel de lângă tine chiar simte aşa ceva chiar nu mai ai nevoie să auzi cuvintele acelea.

Mă disperă altceva: nesiguranţa femeilor si manipularea ieftină de tipul : „Mă mai iubeşti?” sau „Nu-i aşa că mă iubeşti?”. Poate că britanicii din studiu preferă să fie ei cei care spui cuvintele astea primii tocmai de frica întrebărilor mai sus amintite, aşa, ca un fel scut anti-rachetă.

dada, i’am zis si am rezolvat problema!

V-am mai zis eu vouă de un scriitor care mie mi-e foarte drag. Javier Marias. Unul dintre motivele pentru care îmi place e extraordinara lui luciditate şi disecţiile pe care le operează printre concepte, idei, stări privite de alţii ca fiind intangibile. Articolul Ruxandrei mi-a amintit de un fragment citit mai acum o lună. Încerc să vă sintetizez ceva, nu vreau să vă plictisesc.

Există, conform lui, un anumit tip de om care se socoteşte îndreptăţit la orice prin sentimentele sale puternice sau prin suferinţa lui profundă, şi crede că faptul de a simţi foarte intens, ca să nu spunem a suferi şi a se frământa de durere, le face ca prin farmec bune şi vrednice de atenţie şi le conferă drepturi şi că trebuie să fie răsplătite pentru asta, mereu şi la nesfârşit, chiar şi de cei care nu i-au inspirat sentimentul, nici nu i-au pricinuit suferinţe şi n-au avut nimic de-a face cu ele, pentru ei lumea întreagă le e datoare cu ceva întotdeauna şi niciodată nu se gândesc că sentimentul se alege sau e liber consimţit, cel puţin, şi că niciodată nu poate fi impus, ori că destinul nu se forţează, că suntem în aceeaşi măsură răspunzători de el cum suntem şi de momentele când ne îndrăgostim şi de iubirile noastre, contrar părerii generale care declară şi repetă vechea iluzie perpetuată de veacuri neobosit: «E mai puternic decât mine, nu stă în puterile mele să-l ocolesc» şi că la exclamaţia «Te iubesc atât de mult» ca explicaţie a actelor noastre, ca alibi ori scuză, ar trebui să se răspundă negreşit cu fraza pe care puţini îndrăznesc s-o rostească, chiar dacă e îndreptăţită atunci când iubirea nu este împărtăşită, şi poate chiar atunci când este: «Şi ce-mi spui mie asta, e numai treaba ta». [...]

Hotărât lucru, nimeni nu e obligat să ia în seamă iubirea pe care i-o poartă altcineva şi cu atât mai puţin deprimarea sau disperarea sa, şi totuşi cerem să avem parte de atenţie, de înţelegere, de milă şi chiar de impunitate pentru ceva care nu-l priveşte decât pe acela ce trăieşte sentimentul, «Trebuie să-l înţelegi», spunem, «trece printr-un moment foarte greu şi de aceea se poartă urât cu toţii»; sau spunem: «I-am făcut rău, e în război cu toată lumea fiindcă e distrus, şi cu adevărat el n-ar putea să trăiască fără ea», ca şi cum a nu iubi pe cineva sau a înceta să iubeşti ar fi ceva îndreptat împotriva acelui cineva, împotriva celui care iubeşte neîndoielnic sau continuă să iubească, o maşinaţie sau o măsură de represalii, o decizie menită să-i aducă prejudicii, când tocmai nu e niciodată aşa.

Prin urmare, eu nu pot să mă plâng şi cu atât mai puţin ar trebui s-o fac: când Luisa m-a vrut alături de ea, m-am bucurat de un dar ce se înnoia zi de zi pentru mine, tot aşa cum eu înnoiam pentru ea un dar asemănător; şi dacă într-o bună zi nu l-am mai primit, nu era cazul să fac vreun reproş, nici să văd în asta o dovadă de ostilitate voită, nici de aversiune, o renunţare şi o mare tristeţe. Nu era cazul să apelez la vreunul dintre jalnicele argumente invocate în ziua de azi, prin care indiscretele lege îi ocrotesc pe nenumăraţii profitori ce cutreieră şi se oploşeşc în toate cotloanele: drepturile dobândite, timpul irosit, proiectele făurite împreună, forţa inerţiei sau obişnuinţa, nivelul de trai atins, viitorul pe care ne bizuiam şi dragostea investită, totul devine măsurabil.

(Luisa era soţia, de care era separat, statutul relaţiei lor fiind încă incert în momentul „cugetării”)

Ştiu că citatul ales de mine nu e tocmai sută la sută la subiect. Dar, recunosc, m-a „gâdilat” fraza asta: „Şi ce-mi spui mie asta, e numai treaba ta”.

Ruxandra (#14),

Cred că nu se aşteptau la una, adică să le spun, cât despre cealaltă – îndoielile copleşiseră cu totul simţirea. Da, ştiu, e vina mea.

Decât să mă întrebi dacă te iubesc, mai bine îmi pui în mână un târnăcop şi-mi spui câţi metri de şanţ să-ţi sap şi cât de adânc. Purced îndată.

Întrebarea aia mă sperie îngrozitor. Zici că mă condamnă la galere. Şi, nu, nu pot explica de ce.

Nora – ce tare mi’a placut! Ia sa’l cercetez si eu pe autorul asta de care zici! Si eu cred ca multi se folosesc de acest Te iubesc nu pentru a’si asuma fapte ci pentru a (putea) pretinde fapte de la altii. ceea ce e lame si fix nu in ideea de iubire. mult placut, mersi pentru fragment!

Griet – eu nu spun. sau spun, dar spun asa, te iubesc foarte tare, autoironic, cand cineva ma ajuta sau imi face un serviciu mic iar daca sunt intrebata, e nasol, pentru ca daca tre sa ma intrebi asta, ori nu simti, ori nu simt. adica, oricum o dai, e aiurea!

@Nora #10 nota 10 pt comentariu, da… implică şi răspuns;)

#18

Bună replica: youtube.com/wat../

@Ruxandra: las-o mai moale cu sentimentalu si sensibilitatea. Aia poate în imaginaţia voastră, dar faceţi ce faceţi şi tot cu mintea alegeţi.

Hai să-ţi dau şi nişte cifre: căsătoriile din dragoste implică 70% din bărbaţi şi 30% din femei. Asta înseamnă că 30% din bărbaţi şi 70% din femei s-au căsătorit din alte motive: conjunctură, interese, lene, vârstă, presiuni sociale, etc.

Mă bucur, Ruxandra. Mi-am înnebunit cunoscuţii cu el. Uitasem să zic din ce e fragmentul. E din al doilea volum al trilogiei “Chipul tău, mâine”, “Dans şi vis”. A apărut la Polirom.

Mda, “te iubesc”-ul apărut ca obligaţie, ca responsabilizare forţată a celuilalt.

Habarnam, de ce tot aduci în discuţie căsătoria? Ce are a face cu amorul? Şi da, e posibil ca atunci când te măriţi, să ai o gândire extrem de pragmatică, iar când iubeşti să nu mai ştii cât fac unu cu unu. Cele două nu se exclud şi pot coexista în aceeaşi femeie.

Eu spun intotdeauna primul : TE IUBESC !!! Multe pandoriene stiu lucrul acesta…………………….si mai ales Ana ! Ce obosit sunt……………

Habarnam – iti zise Nora. Nu vorbim musai de casatorie, ci de cuplu si de a spune Te iubesc. (si inca sustin ca femeile sunt mai sentimentale decat barbatii. sau, ma rog, ca sa fie la mijloc, se poarta ca si cum ar fi mai sentimentale)

… se poartă de ca şi cum ar fi. Aia e!

Esti atat de obosit incat nici nu mai stii ca mie mi-ai spus prima oara, in pestera, la mare!

Si te ma si lauzi ca pui poze cu tine!

Hm, s-o vad si pe asta!

Da, sunt martoră. De fapt, numai ţie ţi-a spus, iar acum profită de lipsa… morţilor şi zice altceva; că lor le-ar fi spus.

… şi nu la mare, la Limanu. Lângă mare, la câţiva kilometri.

Nu-mi aduc aminte sa fi spus vreodata prima.

Iar intrebarea nu ma sperie, ma enerveaza. Exprima nesiguranta, iar mie nu-mi plac barbatii nesiguri.

Ah, Nora, eu am raspuns odata la “Te iubesc mult!” cu “Stiu. Altceva?” Sigur, nu i-a picat prea bine, dar ajunsesem deja la exasperare.

Foarte urât, Dana. Nu eşti mizericordioasă. O brută, ce să mai.

Sunt, Griet, da’ am si eu o limita!

Bine, Dana, dar nu scoate şi tu paru’. Te rog. Mai delicat.

Omu’ îşi declara iubirea. Cum s-a priceput el.

Da, Griet, dar si-o mai declarase de vreo suta de ori pana atunci. Si astepta. Iar eu nu puteam sa-i spun ceea ce dorea sa auda. Chiar nu puteam.

edle – e “te iubesc”-ul ala de care zicea autorul preferat al norei! sugrumant, asa..

Of, rele femei mai sunteţi! Fără pic de sensibilitate la aproximările, fie şi excesive, aoleu!, ăsta e oximoron, ale oamenilor.

Nu mai vorbesc cu voi!

Prea moderne, prea din cetate…

eee, nu mai vorbesti cu noi! ba vorbesti, ca… ne iubesti!

si in plus, griet, imi pare ca si tu esti gazduita, oraseneste, la haga (nu gresesc, nu?)

Ete, Haga, ete muzeu!

Sunt rupestră, în peşteră la Limanu, să văz ibovnicii cum se şuguiesc.

Şi, da, vă iubesc, aşa rele cum sunteţi, că doar dragostea nu e electivă, nu?

Poţi să alegi cu cine trăieşti, dar pe cine iubeşti nu poţi. Fuse o mostră de schizoidie sau de viaţă neromanţioasă?

viata romantoasa insasi e un pic schizoida, ca de dedublezi, detriplezi, chiar, ca sa’ti placa si lucrurile care nu’ti plac. sau, in fine, altfel nu le’ai putea ignora, nu?!

sau e oarba.. alta boala! of, cum o dai tot cam rau iese!

M-am sculat din morti si tot obosit sunt , m-am sculat din morti sa spun clar si raspicat : ” TE IUBESC ” ! Cui ? Nu stiu , stiu numai ca cineva , trebuie IUBIT de mine ! Am forta de iubire , am nevoie de iubire , am potenta de iubire , am multe sa va spun , dar sunt prea obosit , nu stiu daca tot ce va pot spune , s-ar cuprinde in ” TE IUBESC ” ! , dar sunt sigur ca ” TE IUBESC ” ! e spus de mine si mai mult decat atat ! Acum , ma voi duce in mormant si voi apare peste 100 ani , atunci sper sa gasesc pe cineva sa-i spun : ” TE IUBESC “! , iar acela sa stie ca e spus de mine !

M-am sculat din mormant si ma uit in jurul meu , sunt singur , doar eu cu mine in al meu gand , toti parca ati fi murit de nu mai eu traiesc pe acest pamant , trist , incat si Dumnezeu e prea mahnit , nimeni nu-mi vorbeste , linistea e prea crunta , Dumnezeul meu e mort , iar al vostru plange ! Iar eu strig : TE IUBESC !!! si-n milioane de ecouri raspandite-ntreg Universul , astept cu-nfrigurare si speranta , viata si reversul !

Svetlana , De mult timp n-ai mai aparut , numai din umbra-n umbra ai zacut , pe 7 continente erai ultima oara , as vrea sa cred in tine , dara , vino mai aproape de mine , priveste-ma in ochi , tine-ma de mana , binele , dreptatea ,frumosul si iubirea , stralucesc in poza mea si oglindesc speranta in tine !

DANA , cand e vorba de IUBIRE , limitele sunt inexistente !

ma indragostesc repede si simt nevoia sa marturisesc asta obiectului adoratiei mele mai mult pentru a-mi justifica privirea fixa cu barbia-n pumni, expresia natanga, cererea in casatorie la las vegas cu oficianti elvisi (cu cat mai multi cu atat mai bine) si retragerea din lume la o cabana printre pustnici habotnici si frustrati. i have a dream, i really do!

@ DANNY

Ma baiatule, imi cer scuze daca te-am suparat vreodata cu comentariile pe care le-am facut pe acest blog la adresa ta, dar se vede treaba ca suferi de retard, obiectiv vorbind, si nu se cade sa faci misto de handicapati.

Cu dejectiile tale sentimentale nu cuceresti nici cea mai urata fata de la gradinita.

@ ruxandra PRedescu

Draga Ruxandra

1. In afara de filme, de unde ai scos-o p-asta cu barbatii interesati de perpetuarea speciei? Specia este interesata de perpetuare si profita de barbat care e interesat de cu totul altceva.

2. Eu n-am spus niciodata cuvintele astea nu pentru ca ca mi-ar fi fost rusine sau teama, ci pentru ca nu le inteleg sensul. Ce inseamna a iubi? Nimic altceva decat un tip mai evoluat de dependenta. Te obisnuiesti cu drogul si crezi ca niciun altul nu e mai bun. Tipic pentru intoxicati.

Respect barbatii care sunt fideli catorva droguri, dar sa te droghezi cu unul singur inseamna sa fii retardat. Mi-e teama de oamenii unei singure carti (cum bine zicea un filozof) dar ma ingrozesc de-a dreptul barbatii fara amante. Sunt frustrati si periculosi, reactioneaza imprevizibil. Daca as avea o firma mai mare si as face angajari, amantele ar fi o conditie. Mai ales daca vor lucra la relatii cu publicul.

S-o luam logic: e stupid sa spui ca-ti place o femeie anume. Iti plac sanii mari, fundul bombat, talie subtire, haine elegante, docilitate in pat amestecata cu spirit de initiativa, ochi verzi, degete subtiri, gusturi asemanatoare dar nu prea, ca sa mai discutati si-n contradictoriu, altfel v-ati plictisi. Si bineinteles, in schimb trebuie sa oferi cam acelasi lucru, daca nu mai mult. Daca nu poti sa oferi, mai cobori stacheta, c’est la vie.

Concluzia: cautam calitati. Daca o persoana atinge un punct critic in sensul ca indeplineste aceste calitati, casunam pe ea. Statistic ar trebui sa existe mai multe persoane care sa corespunda. Asa ca hai sa terminam cu cacatul asta de suflet pereche, pereche putem face cu mai multe suflete. Cu alte cuvinte, de ce sa minti o femeie si sa-i spui te iubesc cand e clar ca exista femei care corespund mai adecvat pretentiilor tale si ca ai schimba-o in secunda doi pe aia care zici ca o iubesti cu una mai buna.

O sa-mi spui ca unii oameni se pot lauda cu virtutea fidelitatii. Vitrute pe dracu’. E ca si cum ti-ar veni sa te pisi si te-ai abtine toata viata. Asta e prostie crasa, nu e virtute. Oricat de retardati ar fi arabii cu fanatismul lor religios si cu cruzimea cu care trateaza femeile, dintr-un anumit punct de vedere sunt normali: au harem. Colectia lor mica si personala de droguri.

Deci nimeni nu iubeste pe nimeni. Sa zicem merci ca la un moment dat corespundem

Asculta cretinoidule ! Nu-mi tulbura linistea noptii cu prezenta ta infantila ! De tine ma voi ocupa de maine , jegos bolnav ce esti !

@ DANNY

Bine ma, sunt jegos, bolnav si cum vrei tu sa-mi zici.

Da ia fii atent aici:

“stralucesc in poza mea si oglindesc speranta in tine !”

Da-te dracu’ ca am facut diabet instantaneu. Nici pe Hi5 nu cred ca gasesti asa ceva.

Danny & adrenalitera – nu va faceti voi declaratii de dragoste in alta parte? insist chiar!

Personal nu văd rostul acestui studiu, probabil că englezoii se plictiseau și astfel a apărut materialul cu pricina. Nu pot fi,însă,de acord la partea cu “descoperirea are sens, dintr-o perspectivă evoluţionistă: domnii sunt mai interesaţi de perpetuarea speciei”. Aiurea ,de unde a mai ieșit și prostia asta ? Perpetuarea speciei, adică “facerea” de copii este o treabă care se stabilește într-un cuplu de comun acord numărul de copii ăi perioada apariției lor fiind o chestie de planificare, de management familial.Asta ca regulă generală,dar sigur că mai sunt și excepții cum ar fi familiile de alcoolici sau de pocăiți unde funcționează principiul “anu’ și cârlanu’ “, dar nu pentru că bărbatul ar manifesta vreun interes în perpetuarea speciei, ci din cu totul alte motive. Mai mult, omul este o ființă sexuală prin excelență, dacă stai și te gândești că din totalul de futaiuri pe care le trage într-o viață nici măcar 1% nu este în scop de procreare ci pentru plăcerea orgasmului.

@ ruxandra

Iertare-mi cer pentru toate comentariile in afara de 47.

Dar la 46 crezi ca exagerez? Ca daca da, atunci fie ca te intereseaza sau nu, nu mai “calc” pe la articolele tale.

adrenalitera – nu e treaba mea sa judec parerile nimanui si nu trebuie sa’ti ceri iertare. eu doar incerc sa mentin o atmosfera prietenoasa pe aici, ok?

@ ruxandra PRedescu

1. Nu stiu daca-ti dai seama, dar te apropii de pacatul ipocriziei. Invitandu-ma pe mine si pe DANNY sa ne porcaim in alta parte, ne-ai judecat. Ceea ce e foarte bine. Dar nu o da acuma cotita ca nu e treaba ta sa judeci pe nimeni. N-o fi treaba ta, dar asta face cu totii. De fapt asta este principala activitate sociala umana: aceea de a-i judeca pe altii. Si e foarte bine ca e asa, altfel cum ar arat o societate in care nimeni nu judeca pe nimeni? Ar fi haos total.

2. Chiar merita atmosfera prietenoasa sa faci anumite compromisuri intelectuale? O sa fiu rau si o sa te intreb direc: vreodata, la orice varsta, ai fi fost impresionata de declaratiile “poetice” ale lui DANNY? Da sau nu?

adrenalitera

1. nu va judec pe voi ci vorbele frumoase pe care vi le adresati – e o diferenta!

2. daca m’ai citit de’a lungul vremii, stii raspunsul meu. insa e irelevant, chiar si in context. fiecare are dreptul la o opinie, atata timp cat ramanem in zona opiniei, fara sa flosim vorbe urate.

bine?

@ ruxandra PRedescu

1. Chestia asta cu nu va judec pe voi, ci judec faptele sau articolele sau vorbele e o gaselnita moderna care nu duce nicaieri. Mai degraba cadem de acord ca atunci cand calific o persoana cu un adjectiv neonorant nu inseamna ca persoana respectiva este asa tot timpul, dar ca a fost in momentul in care a comis fapta, vorba etc.

Altfel, ce facem, bagam la puscarie violul, iar nu violatorii?

2. Daca fiecare are dreptul la o opinie, mi le-am spus si eu pe cele cu privire la DANNY. Eu nu am folosit niciodata vorbe urate, am incerca doar sa exprim ceea ce cred. Ca nu e intotdeauna de bine fata de toata lumea, c’est la vie. Adica ce, ar trebui sa mint ca sa fiu blog frienly?

friendly