RSS Feed

Poveștile Contesei de Segur

vezi toate articolele de
18 Aug 2011 la 02:20 6 comentarii 5819 vizualizari.

Am regăsit aici Poveștile cu Zâne ale Contesei de Segur (1799-1874), cele pe care le-am citit și răscitit în copilărie și pe care nici acum nu m-am rușinat să le răsfoiesc, online. Cartea din copilăria mea arăta exact așa

Atmosfera din poveștile contesei este specială iar personajele nici nu mai are vreun sens să spun că sunt pe măsură. De altfel și contesa este un personaj extrem de complex în istoria literaturii franceze. De origine mongolă, ea s-a născut în Rusia, cu numele de Sofyia Feodorovna Rostopchina și a fost crescută de o mamă autoritară și uneori crudă (în numele catolicismului la care s-a convertit urmat apoi de exilul familiei lor în Franța, în 1817) și adorată de tatăl ei, fost guvernator al Moscovei. În literatura contesei apar frecvent ca personaje mama vitregă, sau pur și simplu rea și tatăl iubitor dar supus mamei. Din cauza ambiției mamei sale, Sofyia a trebuit să se căsătorească de conveniență cu contele de Segur cu care a avut opt copii: patru băieți și patru fete.

Sofyia a devenit cunoscută mai ales datorită romanului său Necazurile Sofiei, o autobiografie (carte pe care apropo, găsiți aici) în care povestește și despre defectele ei din copilărie (lăcomia, minciuna, înșelătoria, răutatea) și despre încurcăturile în care intra datorită acestora dar și despre bătăile pe care i le aplica mama ei în numele educației. Criticii din acea perioadă spuneau despre ea că este sadică deoarece multe dintre corecțiile corporale sau emoționale pe care le descrie sunt cu adevărat crude. Spre exemplu, la un moment dat, Sofia este pedepsită de mama ei pentru că omorâse și tăiase apoi în bucățele o albină să poarte bucățelele albinei înșirate pe ață, în jurul gâtului, până când ele se vor usca și vor cădea singure. Altă dată ea este dusă de mama ei la plimbare, într-o pădure plină de lupi și testată dacă poate să reziste tentației de a se opri să culeagă fructe de pădure deși i se spusese de la început că acest lucru este interzis dacă nu vrea să fie lăsată lupilor. Sofia însă nu ascultă și este atacată de lupi, câinii familiei însă o salvează într-un final. Mama ei nu se mulțumește însă cu sperietura fetei ci o pedepsește nevorbindu-i deloc. Cartea a fost scrisă în 1859 și a devenit foarte apreciată atât de generațiile de copii francezi cât și de cei ruși ale căror dădace le citeau din ea înainte de culcare. Cu toate că există și întâmplări mai puțin fericite în carte, ea a fost foarte iubită și citită. Poate și pentru că autoarea își reamintește în Necazurile Sofiei propria copilărie din Rusia, cu tot ce ținea de acel stil de viață din conacele bogaților de la țară, cu rele și bune, educația strictă primită de la mama ei și relațiile dintre membri familiei, pe care o adaptează tărâmurilor franceze îi dă un plus de farmec cărții.(mai multe aici)

Combinația este apreciată și de Vladimir Nabokov care în Ada și Ardoarea face câteva referiri la Contesa de Segur, la personajul – Sofia și mai ales la relația acesteia cu vărul său primar Paul, o relație ușor nepotrivită și poate prea apropiată.

Cele 18 cărți scrise de Contesa de Segur au fost tipărite în 14 limbi. Unele dintre povestiri au fost  puse în scenă la Paris, altele au devenit filme

sau desene animate.

Graficienii Alexis și Gotlib au creat chiar și o bandă desenată după Necazurile Sofiei, în 1976. Printre ascendenții direcți ai Sofyiei au existat câțiva scriitori importanți.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 



6 comments
  • 1

    Doraaaaa! am avut şi eu cartea aia! acum îmi amintesc de ea… ce ciudat sentiment am avut cînd am văzut coperta! parcă m-am “catapultat” în trecut: aveam vreo 5 ani şi citeam numai sub masă. :)

    poveştile alea din “Necazurile Sofiei” sună cam sinistru… dar în orice caz, nu sună la fel de sinistru ca o poveste pe care mă tot obligă fiică-mea să i-o citesc – în care un tată simpatic taie mîinile fiicei lui. “Fata fără măini”, aşa se numeşte.

    uneori, poveştile astea pentru copii sînt un adevărat măcel! :evil:

  • 2

    @andreea: care dintre povesti iti placea cel mai mult? ma bucur ca te-am catapultat cum spui tu …si pentru mine a fost o calatorie in trecut, una frumoasa :) am cautat povestea de care zici pe net dar n-am gasit-o, cine a scris-o?

    Dora Constantinovici
    2011-08-19 03:18:33 | Raporteaza
  • 3

    :)

    cea cu “Ursuleţ”. dar erau foarte ciudate, toate…

    fraţii Grimm… uite am găsit-o aici, într-un top, pe locul 2:

    metalhead.ro/ar../

  • 4

    Uooooof topic! Dora draga si scumpa! Am o brublema. Ai cumva prin preajma “Viata unui om singur” de Adrian Marino? (am inteles ca virgula Costi a scris despre el) In exemplarul meu exista un haos enorm! Nu se mai intelege om cu persoana. Imi lipseste un capitol… si cateva pagini din altul etc etc Ce ma intereseaza: sa te uiti daca de la pagina 48 exista continuitate fireasca.. pt ca in exemplarul meu dupa pagina 48 apare 113. Multumecs.

  • 5

    multumim…. eu am pierdut cartea si asa faine ilustratii si povesti avea…

    felicitari pentru idee :)

  • 6

    [...] Despre cărțile copilăriei poate aș avea mai multe de spus, dar trebuie să dau o raită plin biblioteca „aceea”. Dar de departe conduce în topul groazei Povești cu zâne ale Contesei de Segur. Doar când îmi aduceam aminte coperta cărți mă înfioram. Abia târziu am dat despre cartea autobiografică a autoarei, Necazurile Sofiei, și am găsit în copilăria ei rădăcinile sadismului și gândirii întunecate. Probabil încă o pledoarie pentru „Așa nu!”. (o sinteză interesantă am găsit aici). [...]

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
M-am născut într-o zi de vineri - 13
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!