RSS Feed

Ingerul meu, ingerii lor, ingerii nostri…

vezi toate articolele de
09 Jul 2010 la 10:46 25 comentarii 1139 vizualizari.

“Doamna, ajutati-ne si pe noi cu niste banuti. Cat va lasa inima“.
Ma-ntorc imediat, vocea mi-e foarte cunoscuta. Da, ea si el sunt… Doi oameni carora ingerii lor le-au intins o mana, iar ei le-au intors spatele. Sunt atat de drogati, incat nici nu ma recunosc. Intr-un fel, rasuflu usurata…

Povestea de mai jos s-a intamplat la sfarsitul anului 2007, inceputul anului 2008. Am scris-o pe blogul meu, la vremea respectiva, dar nu am mai scris si cum s-a terminat. Pana ieri, cand m-am intalnit cu cei doi. Atunci am fost atat de dezamagita, incat, pentru cateva clipe, mi-a parut rau ca mi-am sacrificat Revelionul pentru ei. Dar mi-a trecut repede, pana la urma ce e un Revelion? O noapte in care ne facem planuri, planuri care, in general, ies cum o vrea destinul, nu cum am vrea noi…

31 decembrie 2007, ora 22.00
Sunt in masina impreuna cu operatorul Stefan Stoica, cautam oameni ai strazii. Eram curiosi cum isi petrec ei Revelionul: isi pun dorinte la miezul noptii, beau sampanie, se bucura, la fel ca noi?

Ajungem in Grozavesti. Gasim un canal, in care locuiesc 7 oameni. Stoica ii stie pe unii dintre ei… Chiar si asa, se negociaza la sange. Vor bani, altfel nu discuta cu noi. “Sub 3 milioane nici nu deschidem gura”, ne spune sefa, o femeie de vreo 40 si ceva de ani … Ne scotocim prin buzunare. Eu am 1,5 milioane, Stoica, 500.000 de lei. Ultima strigare: 2 milioane. “Va convine, bine, nu” … forteaza nota Stoica.

Primim, intr-un final, acordul si intram. Nu am cuvinte sa descriu cum miroase inauntru. Eu, cu fularul la nas, imi dau tot interesul ca sa rezist. Stoica incepe sa monteze camera de filmat; mie imi vine, dupa 5 minute, sa vomit … Si cand simt ca nu mai pot, fug… Si fug si fug … Afara. Pana ajung, mi se pare ca trece o vesnicie. Nu ma intereseaza nici gandacii cat o nuca, nici sobolanii, de care ma tot impiedic … Doar alerg … Afara, mi se pare ca miroase la fel.

Stoica ramane in … grota, cum ii spune el. Eu, in stare de soc, ajung in masina, il sun si-i spun, agitata, sa iasa, ca vorbim cu ei afara. Stoica imi spune “ok, stai linistita”, dar ramane in continuare acolo, timp de cateva minute bune …

31 decembrie 2007, ora 23.00
Intre timp, eu ma tot foiesc pe langa gura canalului si mai bag un cap inauntru, pentru a sti ca e in siguranta colegul abandonat. Ma simt vinovata pentru ca am avut „inima” sa-l las singur acolo, dar chiar nu mai puteam sta …

Se aud zgomote, apoi apare flacara unei lumanari… Respir usurata. Stoica e intreg, iar oamenii din canal, pregatiti de Revelionul din Piata Constitutiei.
„E primul Revelion petrecut afara”, imi spune Luiza. Are 23 de ani, dar arata de 45 … „Anul trecut, de exemplu, am stat intr-o scara. Am adormit cu tot cu copil, care are 4 ani, si dimineata, am gasit la cap, sarmale, cozonac, haine pt copil. Acum mergem si noi acolo in centru, poate li se face oamenilor mila de noi si primim sarmale … „ (Toata noaptea au repetat aproape obsesiv : “vrem sarmale si ciorba calda” …)

Se urca in masina. Se apropie ora 23,30. Desi as fi vrut sa mai vorbesc cu ei pe strada, mergem spre Unirii si decidem sa vorbim, ce avem de vorbit, acolo.

E ora 24.00. Cu trei secunde inainte de miezul noptii, cei doi, Mihai si Luiza, se uita socati la oamenii din jur. La lumini si la Casa Poporului. Tresar la artificii. La cumpana dintre ani, se saruta … fascinati. Si fericiti in fericirea lor…

In jur, sampania curge, muzica la fel, artificiile iti iau ochii. Eu nu am timp sa simt trecerea dintre ani. Stau cu ochii lipiti de cei doi: ea incepe sa planga, iar el o strange in brate neputincios …

Langa noi se opreste un Mos Craciun. Cu o sticla de sampanie in mana. Luiza vorbeste singura: “De vreo 7 ani n-am mai baut sampanie. Nici nu-i mai stiu gustul”… Dar Mosul, fara s-o auda, le toarna jumatate de pahar de sampanie, apoi se fotografiaza cu ei “…

Ingerii lor. Final nescris pana acum…
1 ianuarie 2008. Ajung in redactie, unde oamenii suna intruna. Vor sa stie unde ii pot gasi pe cei doi, ca sa le duca mancare si haine, in special, sarmale si ciorba calda. O doamna insista sa vorbeasca cu mine. “De la Galati sunt, am vazut reportajul dvs si as vrea sa ii ajut. Uitati, am o fabrica, vorbiti cu ei sa vina aici, le gasesc eu ceva de munca si le dau si o garsoniera, ca sa aiba unde sta, cu tot cu copil. Cheltuielile le suport eu si le dau si salariu”. Wow, sunt atat de fericita pentru ei, incat imi trece brusc orice urma de oboseala.

Dupa cateva zile, plec la Galati, ca sa nu ma trezesc ca e vreo tzeapa. Nu, totul e real, femeia exista, fabrica exista, garsoniera exista. Ma-ntorc in Bucuresti si ma duc direct spre canalul unde locuiesc Luiza, Mihai, piciul lor de 4 ani si mama Luizei. E 9 dimineata si o liniste de mormant. Nicio miscare, nicio lumina. Strig vreo 5 minute pana iese mama fetei. Somnoroasa. Si suparata ca cineva indrazneste sa o trezeasca. In urma ei, apare, la fel de somnoroasa, Luiza. Nu ma recunoaste decat dupa ce ii povestesc cine sunt. “A, da, doamna cu Revelionul. Ce s-a intamplat?” Pai, ce sa se intample, uite, v-am gasit casa si loc de munca… “Loc de ce?”, ma intrerupe Luiza, uitandu-se la mine cam ciudat. “De munca”, ii raspund. “Aaaaa, pai…“. “Pai, ce?“, continui eu, “nu ziceai tu ca vrei sa muncesti?“ “Aaaa, ba da, doar ca…“.

Incep sa ma enervez si o anunt scurt ca jobul si casa nu sunt in Bucuresti, clipa in care, sprijinita de un stalp din fata mea, mama Luizei face ochii cat cepele. Isi scoate mainile din buzunare si isi curata unghiile murdare date cu oja. “Pai, doamna, ce faceti dvs aici? Cum va permiteti sa ne spuneti ca trebuie sa plecam din Bucuresti? Noi nici la mama la tara nu rezistam mai mult de 2 zile”…

Aici, puteti urmari reportajul difuzat la Realitatea Tv

Ingerul meu, ingerii nostri…
Poate unii dintre voi nu credeti in ingeri, dar eu cred. Acum multi ani, intr-o iarna geroasa, ma ratacisem intr-o padure … Eram cu prietenul meu, o cautam pe mama lui, care disparuse undeva pe langa Roman. Era o zapada de mai bine de 1 metru. Eram inghetati si dezorientati. Mergeam in nestire, in noapte, si parca drumul nu se mai termina… Deodata, in fata noastra, a aparut o femeie. Nu stiu de unde… Nu stiu cand … Ne-a intrebat pe cine cautam; apoi ne-a aratat calea cea buna… Dupa care, a disparut brusc … De atunci, eu chiar cred in ingeri…

Ma gasiti si pe Blog de hurdubaie

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


Etichete:


25 comments
  • 1

    fiecare dintre noi avem “ingerasul” nostru….

    aceea “fiinta” ce are grija de noi :) ..ce ne indruma… :)

    angelescudavidi../ uite un exemplu de OM de partea caruia Ingerasul a fost zi si noapte…

    Si daca pana la acest copil nu credeam in asa ceva….de 2-3 zile de cand i-au iesit analizele cum ca a trecut cu brio de chimioterapie…M_A CONVINS sa spun.. :

    ” Da frate…fiecare dintre noi are Ingerasul lui “

  • 2

    Traim in lumea povestii aceleia cu “da’ muieti is posmagii?”

  • 3

    Mi-ai amintit de toti saracii care m-au pacalit. Acum ma gandesc de doua ori inainte sa-i ajut , pentru ca nu pot sa scap de ideea ca ei nu misca un deget ca sa isi faca o situatie mai buna …

    m-ai face un om mai fericit daca ai schimba fondul roz de pe blog, pentru ca e mai greu de citit acum. ( sa stii ca-mi place mult sa-l citesc)

  • 4

    @monalisa: multumesc. am schimbat fundalul, sper ca acum e mai bine :)

  • 5

    Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ingerul meu pazitor pentru ca stiu ca el intervine de fiecare data. Imi aduc aminte de cate ori m-a ferit de accidente cand la un centimetru de vreo masina care trecea in viteza; deodata ma trezeam parca si nu intelegeam cum masina nu m-a lovit(si nu s-a intamplat doar o data). In legatura cu oamenii prezentati in articol nu pot sa spun decat ca ii compatimesc.

  • 6

    Imi pare rau, dar nu pot sa apreciez in niciun fel acest tip de “jurnalism”. Exhibarea unor povesti tragice al caror efect dureaza pana la urmatorul grupaj de stiri.

  • 7

    Iar intrebarile de genul “Cand ai mancat ultima oara?”, “Ce-ai mancat?”, “Ce dorinta v-ati pus la miezul noptii?” nu cauta decat sa smulga cu grebla o lacrima din ochiul telespectatorului blazat. Insalubre mijloace, aproape la fel de insalubre ca gura aceea de canal in care traiau cei doi.

  • 8

    @nora: 1. sa stii ca nici eu nu sunt de acord cu rautacismele gratuite, da’ le accept, fiindca n-am incotro. daca nu esti jurnalist, atunci iti dau un sfat: lasa fiecare om sa se ocupe de ce stie el mai bine. ti-ar placea sa-si dea cineva, care nu e din bransa, cu parerea despre munca ta? pun pariu ca nu.

    daca cumva esti jurnalist, atunci inseamna ca ti-ai gresit profesia.

    2. esenta acestei povesti era alta, nu avea nicio legatura cu jurnalismul. dar despre asta chiar nu are niciun rost sa discutam.

    toate cele bune iti doresc.

  • 9

    @Cristina Hurdubaia: nu sunt jurnalist. Sunt consumator de media. Adica fix omul caruia i se adreseaza munca ta. Daca tu crezi ca te adresezi eterului, atunci gresesti profund. Si daca imi cumpar o pereche de pantofi, cred ca sunt indreptatita sa spun ca mi se par prost facuti, si asta fara sa fiu pantofar. Sper ca-mi dai dreptate aici. Pe tine nu te citesc jurnalistii. Ci oameni ca mine, ca cei de mai sus.

    Nu m-am legat de esenta povestii, ci de exemplul de la care ai plecat pentru a-ti ilustra ideea. De reportajul pe care inteleg ca l-ai facut acum 3 ani.

  • 10

    nora, esti indreptatita sa ii zici ca pantofii sunt prost facuti, dar nu esti indreptatita sa ii dai sfaturi despre cum ar trebui sa ii facarepare/, pentru ca nu e jobul tau si nu te pricepi. asta am vrut sa arat.

    ca nu ti-a placut cum am scris, e treaba ta, fiecare om are dreptu’ sa accepte sau nu ceva, cu asta-s de acord. nu poti multumi niciodata pe toata lumea.

    ce nu ai inteles tu e ca pe pandora nu scriu jurnalisti, ci oameni care au talentul (sau nu) de a scrie despre ceva anume. in general, despre experientele lor.

  • 11

    pardon, “sa ii faca/repare”.

  • 12

    Vad ca nu m-am facut inteleasa. Nu m-am referit la bucata de material dedicat site-ului pandorez. Ci la cea difuzata de Realitatea. Sau nici aia nu e prestatie de jurnalist?

    Nu mi-am permis sa-ti dau sfaturi. Doar am argumentat de ce nu mi-a placut reportajul. Sau era mai bine daca aruncam un “bleah” si atat?

    Oricum, suficienta si aroganta ta spun multe.

  • 13

    :) )))))

  • 14

    De ce lasati “dracusorii” sa intre si-n articolul asta…

    Cristina……

    asa cum spune si Nora… jurnalistii ‘presteaza’ pentru noi…Avizii de informatie…mai ales cei de Investigatii :)

    acum stii tu..”critica-i constructiva”si nu trebuie facut un capat de tara dintr-o “umila” observatie.. poate chiar n-a fost multumita de abordarea ta….iar tu ca un jurnalist adevarat si vechi in bransa vei tine cont data viitoare si daca se poate remedia o vei face fara retinere :)

    … S-a luat subiectul cu ” oamenii strazilor ” pe toate partile si pe toate forumurile posibile din marele internet…. Se ajunge la aceeasi concluzie…

    Incepe atat de mult sa le placa aceea viata incat nu se mai gandesc decat la “biluta” zilnica ce o au de procurat…

    A ca sunt si “exceptii”..n-ai avut tu norocul sa dai de ele cand te-ai decis sa faci astfel de reportaje :)

    Raman INGERASII ….Cristina…care chiar nu merita sa-i fugaresti cu astfel de comentarii :)

  • 15

    @miere naturala: nu am nicio problema cu opinia nimanui. parol.

    sfaturile/criticile pot fi constructive, atunci cand sunt argumentate. nu inteleg, ce trebuia sa ii intreb pe oamenii aia: de ce nu si-au taiat unghiile? i-am intrebat cand au mancat ultima data, pt ca aratau de parca nu mancasera de o luna, ce era asa gresit in intrebarea asta?

    asa ca, revenind, atunci cand nu sunt argumentate, nu ma intereseaza opiniile nimanui. si mai ales cand se ia pozitie de lupta, se arunca cu pietre si se ramane in asteptare.. si ma amitrezesc ca-s facuta aroganta si suficienta: si-a dat cu parerea fara sa ma cunoasca. asa pot sa zic si io ca fiecare ar trebui sa-si tina acasa frustrarile, oricare ar fi acestea. da’ nu zic, pentru ca sunt un om cu bun simt.

    subiectul cu cei 2 e vechi si faptul ca m-am lovit de ei mi-a reamintit ca, macar in ceea ce ma priveste, trebuie sa fiu mai atenta atunci cand aleg oamenii pe care sa ii ajut.

    cam asta era mesajul, e clar ca unii nu l-au inteles :)

  • 16

    As avea curaj sa spun ca ” ai scapat ieftin ” Cristina.. puteai patii si mai rau de atat..

    Asa patim noi “oamenii creduli”.. dar avem un Ingeras deasupra care nu ne lasa :)

    Acum cateva zile am vazut un reportaj care arata o baraca de tipul celor cu muncitori…in care erau inghesuiti o gramada de “omuleti” d-astia mirositori….

    “propietarul’ baracii le pretindea chirie pentru locul respectiv…pana a fost gasit de politia comunitara sau ceva de genul asta….

    va dati seama ca si aici exista o adevarata ” industrie “…

    Undeva si lucrurile astea fac parte din NOI..din mersul normal al vietii :)

    Sunt sigur ca si alte state ” civilizate ” au parte de aceasta “fauna”

  • 17

    Stiti ce-i rau si aici…

    Ca nu vom reusii poate NICIODATA sa-i distingem pe cei care au cu adevarat nevoie de ajutor..

    Ii vom baga pe toti in aceeasi oala si atunci uitandu-ne la ei vom spune : ” lasa ma ca-s “d-aia” “… iar Ei…cei care au nevoie de-o mana intinsa…au atata durere in suflet incat nu vor avea curaj sa ceara…si cu timpul se vor amesteca cu cei care “n-ar pleca nici arsi” :)

    Astea sunt cazuri care trebuie sa le iei “din pripa” cum bine spune romanul… :)

  • 18

    @Cristina: greu de inteles ca niste oameni atat de tineri nu vor sa iasa din…canal! Apoi, interesanta, in reportajul tau de pe Realitatea, succesiunea de cadre: cadrul cu cei doi urmat de cadrul cu familia Basescu. Nu in ultimul rand: si eu cand vreau sa injur, injur:)))(ti-am citit un pic blogul dar nu se pot lasa comentarii…?)

    alt Iolanda Badilita
    2010-07-09 23:41:07 | Raporteaza
  • 19

    @iolanda: basescu era acolo si succesiunea a fost … fireasca. basescu se uita plictisit la artificii, cei 2 parca erau de pe alta planeta :) ) dar erau la cativa metri distanta unii de altii.

    cat despre blog, am inchis comentariile, ca ma teroriza unu’ cu niste poezii :) ) si sincera sa fiu, am si uitat. le dau la liber acu’ :)

  • 20

    pai stai putin ca nu ai terminat povestea. ai zis ca ai vorbit cu mama luizei. cu ei doi nu ai vorbit?i-ai intrebat de ce nu vor sa mearga sa munceasca la galati si sa stea intr-o garsoniera? sau pur si simplu ai plecat asa..

  • 21

    @hefe: cum naiba sa ii intorc spatele? in timp ce maica-sa vorbea, luiza o aproba… apoi, mi-au intors spatele amandoua si au intrat in canal… :(

  • 22

    am inteles.poate ca asteptarile noastre sunt prea mari pentru niste oameni care locuiesc in canal…deci continua cu filantropia indiferent de incidente:)

  • 23

    :) normal ca asa voi face.

  • 24

    ati facut un reportaj in valea plopului…foarte frumos…poate or sa va placa imaginile…

    youtube.com/wat../

  • 25

    Iarta-ma ca nu te-am citit pana acum! De altfel, nici nu stiu cand voi mai avea timp sa citesc ceva scris de tine. Ei bine, pt astfel de oameni e necesar un stat social, bine organizat. Ei nu mai au puterea sa lupte pt viata lor. Trebuie ca cineva sa le organizeze viata si sa le comande ce trebuie sa faca si cum trebuie sa faca. Trebuie sa le spuna dimineata, sculati-va, spalati-va, mancati, plecati la lucru, lucrati etc. etc. Si, poate, dupa un an de astfel de tratament sa fie in stare sa plece singuri la lucru. Apoi, poate ca prin intermediul acestor oameni, Dumnezeu doreste sa ne testeze omenia noastra. Daca pe noi ne-a facut cu noroc, ce facem noi pentru cei ce nu s-au nascut cu acest noroc? Si mai cred in ceva, poate ca pentru noi cei nascuti cu noroc azi, dar impasibili la durerile oamenilor, intr-o viata viitoare schimba datele problemei. Noi, ne petrecem viata in canal iar ei se nasc cu noroc.

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala urmareste-i pagina de Facebook
Pasiunea pentru scris o am din clasele primare, cand am "mazgalit" prima compunere despre cum mi-am petrecut ziua de nastere. Nu nota 10 mi-a dat aripi, ci felul in care se amuzau colegii si zambetul de multumire pe care l-a afisat doamna invatatoare cand a trecut nota in catalog.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!