Despre suflet şi altele asemenea « Pandora's | Blog la feminin
RSS Feed

Despre suflet şi altele asemenea

vezi toate articolele de
02 sep 2010 la 16:36 7 comentarii 450 vizualizari.

Fie că recunoaştem sau nu, când vine vorba de priorităţi, ale noastre primează întotdeauna. Noi suntem pe primul loc şi, de obicei, întâi ne rezolvăm problemele noastre şi apoi pe ale celorlalţi. În viaţă, ne răsfăţăm, ne facem mici bucurii, mereu contăm noi, liniştea noastră sufletească şi satisfacţiile noastre.
Ei bine însă, pentru fiecare dintre noi vine un moment când trecem pe locul doi. Trecem pe locul doi nu fiindcă ne place, sau pentru că trebuie, ci pentru că aşa este firesc. Pentru unii dintre noi, primul loc este luat de copil, pentru alţii de soţ/ soţie. Primul loc poate fi luat de unul din părinţi care are nevoie de noi, sau de un prieten aflat la ananghie.
În oricare din cazurile enumerate mai sus, sprijinul oferit este necondiţionat şi, tocmai pentru că locul întâi este luat de cineva drag nouă, el devine prioritar şi este cât se poate de raţional.
Dar, când şi cum explicăm sufletului să nu sufere pentru că, pentru o perioadă de timp (mai scurtă sau mai lungă), a pierdut întâietatea.
Sufletul nu e raţional. Sufletul vede şi cere. Sufletul şi-a creat o rutină. Sufletul are nevoie de multă iubire, de înţelegere şi de fericire. Altfel, sufletul îmbătrâneşte, se întăreşte şi treptat se ofileşte.
Cred, dar nu ştiu sigur că acesta este răspunsul, că ar trebui ca motivul pentru care sufletul pierde primul loc să fie unul important, motivant, unul pentru care merită să lupţi – copilul mult dorit care-ţi oferă bucurii şi-ţi umple sufletul numai când îl priveşti şi-ţi zâmbeşte, părintele care te-a crescut şi care te-a educat şi care a făcut o sumedenie de sacrificii pentru tine, prietenul care ţi-a fost alături la bine şi la greu.
Dacă motivul pentru care pierzi primul loc este unul suficient de important pentru tine, atunci angoasele prin care treci, momentele de panică, de renunţări, de singurătate, vor trece altfel, iar, într-un final, raţiunea va birui sufletul.
De fapt, nu de biruinţă e vorba ci mai degrabă sufletul înţelege şi-şi găseşte alinarea în altfel de bucurii. Poate chiar în bucuria de a face bine cuiva, în bucuria de a-ţi vedea copilul crescând mare, frumos şi sănătos, în bucuria de a-ţi vedea părintele din nou sănătos, sau în bucuria de a-ţi vedea din nou prietenul zâmbind.
Sufletul înţelege, contează doar felul în care eşti dispus să-l faci să înţeleagă……

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


7 comments
  • 1

    nu cred ca nevoia de a-i ajuta si sprijini pe oamenii dragi este atat de rationala pe cat sustii tu. strategiile sunt, desigur,dar altfel suntem conditionati genetic sa ne protejam copiii si familia. ca la aproape toate animalele.

  • 2

    cum as putea sa imi fac blog pe pandoras?

  • 3

    Enescu,

    N-am înţeles !

  • 4

    @cosa nostra: nu-ti face griji…..

    Alexandra Enescu
    2010-09-02 21:06:09 | Raporteaza
  • 5

    N-am înţeles nici răspunsul !

    Faci mişto de mine !?

  • 6

    ~~~Sufletul înţelege, contează doar felul în care eşti dispus să-l faci să înţeleagă……~~~

    pai Sufletul e tocmai cel care “cedeaza” intaietatea :)

    Tocmai EL iti spune ce sa faci , cand sa faci , si cum sa faci.

  • 7

    Sperand sa cititi in timp util, va rog sa FORWARDATI la cine credeti de cuviinta, paote reusim sa impiedicam raul!

    Se poate face ceva, in sensul megamediatizarii si luarii de pozitie a cat mai multe organizatii de tot felul, pentru ca aceasta Femeie sa nu fie omorata/lapidata?!…

    libertatea.ro/s../

    Sa i se dea drumul sa emigreze unde vrea ea! Acolo, si daca e crutata, risca “sa pateasca ceva!”…

    Va pot ruga pe toti care cititi sa dati MEGA FORWARD, in toate directiile si in toate limbile, ca sa nu moara?!

    VA ROG DIN SUFLET!!

    Daca DANIEL RADUTA a fost salvat, hai sa o salvam si pe aceasta FEMEIE!

    APEL DIN TIMISOARA, TREZESTE DOAMNE TARA!

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
M-am născut şi am crescut în Bucureşti. Într-o vreme mi-era drag oraşul meu. Acum nu-l mai suport.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

  • 1Anti, nu vezi ca astia is experti in fleacuri? Astia au o emisiune de alt format. Maruta SRL....
  • 2Înflăcăruică...
  • 3Înflâcăruică!Ideea e foarte mişto. Pe drepte!...
  • 4io sînt de acord. dar nu mă bag decît la capitolul "inimă înflăcărită". acolo e de mine....
  • 5Actorii principali:Emile Cioran, Mihail Sebastian, Constantin Noica, Nae Ionescu, Tristan Tzara, Constantin Tanase, Eugène Ionesco, Jean Paul Satre si Albert Camus.Actorii Secundari: Maria Tanase,...
  • 6Ana: Neah, sunt prea leneşă.Seva: uite, pe mine mă scoate din minţi obiceiul ăsta american cu magazinele şi lista de cadouri făcută dinainte. Unde mai e surpriza, unde mai e farmecul?Cadoul are...
  • 7Și dacă cineva poate să pună acest video căci eu nu știu cum,nu are cum să nu îți topească sufletul, și de piatră dacă ai fi. Un copil este un dar divin(de acea eu am trei copii,ptr. că nu am vrut ca...
    alt Seva Tudose la Cum te leagănă mă-ta
  • 8Ana,da îi roluești ca un sul și-i așezi ca într-o piramidă,unul peste altul,ca să stea îi legi cu funde colorate :D„și nici nu vrei ???” atunci întinde-ți antenele și iscodește cine poate cădea pe...
    alt Seva Tudose la Cum te leagănă mă-ta
  • 9... sucăliţi. :lol: :lol: :lol:De când n-am mai auzit cuvântul ăsta! :lol:Nu sunt borţoasăăăăăăăăăăăăă! :cry: Nu suuuuuuunt! :cry:Şi nici nu vreaaaaaaaaaaaaaaau! :lol:Mi-e frică...
  • 10Nora,apoi să ne spună Ana dacă este ceva sigur,că uite cum se procedează aici în USA:1-Ana va deschide un cont la cel mai select magazin de îmbrăcăminte și accesorii ptr. bebeluși.2-Deci orice...
    alt Seva Tudose la Cum te leagănă mă-ta
  • 11Seva,Doamne! De la un cântec de leagăn voi mă vedeţi cu burta la gură. Nu sunt şi nici nu voi fi vreodată.Dar, dacă insistaţi, ca să nu vă supăr, mă pot mărita de câte ori aveţi chef de...
  • 12Da, Nora. Şi să-ţi iei şi o buca' dă pământ să pui orez. Să te văd cu pălărie vietnameză cum te afunzi în apa aia mocirloasă. :lol:Dar tu eşti dospitoare de bune. Şi când te mai şi încăpăţânezi...

© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.