Oana
Popitiu

Suntem singuri. Ne reinventăm, ne „branduim” și ne vindem. Ne mințim și ne amăgim într-o solitudine penetrantă. Ne prostituăm suferind crize de identitate acute. Parcă despre asta au vorbit și puținele filme pe care am reușit să le vizionez în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), de anul acesta.

 TIFF-ul a debutat cu „Potiche” (Nevasta la putere), în regia lui Francois Ozon, un film excelent despre, aș spune eu, singurătatea în doi. Un exercițiu de probare a unei imagini deformate a cuplului conjugal. [ citeste mai departe ]

A tras apa. Semn că a micţionat de dimineaţă şi s-a uitat pentru prima dată în oglindă. Dă drumul la robinet. Cu jet subţire, doar să-şi clătească dinţii. Roade peria de dantură, pe fundalul picăturii chinezeşti. Flotorul s-a oprit şi el. Scârţâie uşile şi îşi târâie şlapii pe parchetul  laminat, dintr-o încăpere în alta. În bucătărie  expresorul ţiuie. El a fost mai silenţios.

În acest timp, în stânga, s-au trezit pruncii. Au deschis televizorul, fixând pe unul dintre posturile cu matinal. [ citeste mai departe ]

Cluj-Bucureşti. Îmi cumpăr bilet la clasa I, în speranţa că, plătind diferenţa de 64 de lei în tren, prind un loc, la vagonul de dormit. Excepţional, minunatul vagon de dormit, cu două paturi, cu lavoar, cu priză, periuţă de dinţi şi apă plată, cu lenjerii albe, chiar şi cu umeraş. Ghinion. N-am nicio şansă. Comoditatea se plăteşte.

Azi, parcă toată lumea circulă la vagonul de dormit. E în trend. Alerg, alături de alţi doritori, de la un vagon la altul, hămesită, înfrigurată de starea de nervozitate excesivă.  Nu e loc. Nicăieri. [ citeste mai departe ]

Ne îndrăgostim, uneori, de oameni invizibili. De o idee, un gest, un palton azvârlit la întâmplare, o atingere incidentală, o privire, un eau de cologne masculin, impregnat de aroma unui trabuc fin, un zâmbet, o voce baritonală, gravă, suavă. Asociem figuri și distingem siluetele perfecte. În imaginaţia noastră, plăsmuim portretele celor mai frumoşi oameni. Oameni invizibili.

Construim dialoguri imaginare, purtăm conversaţii fanteziste, cochetăm elegant, trimitem bezele născocite. [ citeste mai departe ]

Nu l-am căutat pe Lucian Blaga în Portugalia. Mi-a fost frică de dorul lui, mi-a fost teamă ca de un cimitir vesel, în care incantațiile nu și-ar fi avut rostul. N-am vrut să-i cunosc angoasa, suferința sau tristețea. M-am panicat de exaltarea sa. M-a înspăimântat tăcerea lor. A lor, da, a celor care nu și-au amintit.

Și-am fost acolo, La curțile dorului, în căutarea adevărului absolut, într-o lume atât de similară cu a mea, o lume care ne aparține și nouă. O lume, pe care, ca niște orbi ignoranți, am îndepărtat-o. [ citeste mai departe ]

Artă. Toate artele: literatură, pictură, muzică, etc. Straniu și anapoda: Lucian Blaga e (în memoria colectivă și selectivă a unor clujeni) fotbalist, „Domnișoara Pogany” s-a abstractizat de tot și a devenit roman, iar vernisajele, prilej de întâlnire pentru pișcotari, singurii care mai apreciază arta la adevărata sa valoare...culinară.

S-au scris multe despre „jurnaliștii pișcotari”, blamați, hăituți și ostracizați. Pișcotarii reprezintă, totuși, o formă de rezistență prin cultură. Ei fac front comun la toate evenimentele culturale: [ citeste mai departe ]

M-am trezit într-o dimineaţă şi am uitat că nu mai am păr. Mi-am prins agrafele de piele şi o mie de gânduri  s-au îndreptat către tine... Mi-am căutat, tulburată, şi rujul. Credeam că-l lăsasem în dulăpiorul din baie. Ultima dată, spărsesem oglinda cu mii de-ntrebări şi idei.

Uitasem de buzele mele. Le-am lăsat în sertarul biroului tău. Mi-am mâzgălit maxilarul nervos şi am atins din greşeală ultimul tău sărut. Era încă umed şi cald. Mi-am căutat disperată rimelul. N-aş fi vrut să mă vezi fără fard. [ citeste mai departe ]

Amsterdam. Orașul pe care mi l-am imaginat, parafrazându-l pe Cioran, pe culmile decadenței. Două zile în capitala Olandei, o capitală a sexului, a drogurilor, a alienării și a femeilor frumoase din vitrine. În orașul care ar putea vicia orice evlavios, prefăcându-l într-un infidel, necredincios și desfrânat. Miroase a iarbă, a cărți vechi cu mireasmă de ciocolată, a parfum scump și a lascivitate. Miroase a mare, a vrajă, a pescăruși și a vapoare. Miroase a libertate și a toleranță.

Sosesc în Dortmund. [ citeste mai departe ]

Uneori rezonez, fără voie, cu stereotipii și metehne româneşti și, dintr-o trândăveală ancestrală, amân documentarea materialelor. Nu reușesc să duc la bun sfârșit frânturi de viață, în fapt, destăinurile celor care au însemnat sau au făcut ceva, nu numai pentru mine, ci, poate, pentru noi toți. Din lipsă de exercițiu, de imaginație, de răbdare sau, pur și simplu, din indolență. Nu știu. [ citeste mai departe ]