Roşia cea de toate zilele « Pandora's | Blog la feminin
RSS Feed

Roşia cea de toate zilele

vezi toate articolele de
25 aug 2011 la 22:28 53 comentarii 1597 vizualizari.

Nu cred că există un român care să nu aibă o opinie despre Roşia Montană. E subiectul pe care te poţi “certa” oriunde, cu oricine. E inepuizabil, precum aurul din Apuseni. Dar chit că toţi ştiu tot ce se poate despre, ca Goţiu nimeni nu ştie, trebuie să recunoaştem. Nu contenesc să mă mir cum poate acest fost coleg de-al meu să ţină minte atâtea şi atâtea chestii despre Roşia şi să scrie tomuri despre asta.

Adevărul e că, pe undeva, îi admir dedicaţia şi minuţiozitatea cu care îşi duce bătălia. Eu n-aş avea răbdare să scriu atât de mult pe o temă dată nici să mă tai. La un moment dat mi s-ar termina cuvintele, ideile, argumentele. Mi s-ar toci tastatura, m-ar lovi scârba de cât m-am repetat, m-aş plictisi, aş obosi, aş face scurtă la mână şi boala mouse-ului. Toate la un loc şi încă multe altele pe deasupra. Goţiu, însă, nu pare a avea astfel de probleme, aşa că îmi ridic, în mod clar, pălăria în faţa lui.

Dar cu tot respectul pentru munca depusă şi chit că i-am citit mare parte din articolele pe tema cu pricina, mie încă nu îmi este clar un lucru. Aş vrea să ştiu care sunt, de fapt, propunerile VIABILE ale ecologiştilor, când vine vorba de zona respectivă? Am tot auzit vorbindu-se de agroturism, meşteşuguri tradiţionale, agricultură şi creşterea animalelor, dar, din păcate, nu prea am încredere în ele. De ce? Să le iau pe rând.

1. În zona respectivă, fiind munte, se poate practica doar agricultura în terase, iar sistemul ăsta presupune cultivarea unui teren un anumit număr de ani (în mod obişnuit vreo 2-3 ani) şi apoi lăsarea pământului respectiv în pârloagă, adică nelucrat, vreo 10 de ani, pentru a redeveni fertil (vă spun, că m-am interesat). Acolo factorii de mediu (alunecările de teren, şuvoiale de ploaie etc) au acţiune distructivă mult mai mare decât la câmpie, aşa că e cam greu cu agricultura. OK, pot creşte oamenii vaci, dar câte vaci trebuie să crească o familie ca să se poată descurca financiar? Şi chiar toţi să crească vaci? Greu de crezut.

2. Meşteşugurile tradiţionale iar nu le văd de viitor pentru că lumea nu prea mai e interesată de aşa ceva. Cât de des cumpăraţi, de exemplu, un ciubăr, un umeraş sau o lingură de lemn? O dată la doi-trei ani? Eu nici măcar atât de des. E posibil că toate aceste produse să fie la mare căutare peste hotare, dar nu prea îi văd eu pe moţii din Apuseni dezvoltând o afacere de proporţii din asta. Poate unu, doi, zece ar reuşi în acest domeniu, dar restul ba. Unde mai pui că nu ştiu dacă se pricep toţi la făcut linguri şi ciubere. Mă tem că nu.

3. Agroturismul, prezentat mereu ca soluţia magică, e iar un balon de săpun, din punctul meu de vedere. În primul rând, ca şi în cazul ciuberelor, nu toată lumea se pricepe la agroturism, nu toată lumea are genul ăsta de activitate în sânge, nu tuturor li se potriveşte. Pentru asta îţi trebuie un pic de simţ negustoresc, un talent în a vorbi cu oamenii care vin la tine, tre’ să fii gospodar şi descurcăreţ şi să-ţi mai şi gătească bine nevasta. De curăţenie nu mai vorbesc. Cam multe talente de bifat de prea mulţi.

În plus, câte pensiuni pot fi pe metru pătrat într-un sat ca să poată supravieţui toţi locuitorii decent? La Rimetea, de exemplu, cel mai vizitat sat din judeţul Alba, din 306 case, doar 48 sunt pensiuni, şi asta după ce au avut parte timp de zece ani de un proiect de restaurare şi conservare a caselor susţinut de Fundaţia Transylvania Trust. Restul oamenilor însă nu ştiu cum se descurcă. Să zicem că s-ar descurca bine. Se pune însă întrebarea câte alte fundaţii îşi vor băga banii, timpul şi sufletul în satele din Apuseni, ca să le salveze de la moarte? Mi-ar plăcea să fie cât mai multe, dar de unde atâta bogăt?

Şi ar mai fi ceva ce-mi scapă din toată această demonstraţie de forţă. În apropiere de Roşia Montană, mai exact la Roşia Poieni, funcţionează nestingherită, ba chiar e pe cale de a fi privatizată, Cupru Min, ultima companie mare de stat din Alba. 60% din rezerva României de cupru zace în exploatarea de acolo, şi zice-se că nişte firme australiene şi canadiene sunt interesate de ea. Zona arată dezastruos şi va arăta probabil şi mai rău dacă se va exploata masiv, dar nu prea aud glasuri care să se ridice întru salvarea ei.

După cum nimeni nu pare a fi interesat de ce se întâmplă la Baia Mare, de când fosta uzină Aurul a fost cumpărată de magnatul rus Mihail Prokhorov. Din câte citisem mai demult, şi aici, precum la Roşia Montană, tot cu cianuri se va face exploatarea aurului. N-ar fi frumos, de bun simţ, echitabil, sau cum vreţi voi să fie, ca militanţii pentru salvarea Roşiei Montană să-şi întindă mantia protectoare şi în aceste direcţii? Nu de alta, dar după ce vor salva Roşia (dacă o vor salva), va fi prea târziu pentru restul.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 



53 comments
  • 1

    Gotiu :) ii oleaca batut cu paru in cap sau poate o cazut in cap cand o fo mic. D’aia are obloane.

  • 2

    Ei, n-ai inteles. Si-au da si ei seama ca asta cu agroturismul si agricultura nu prea merge. Acum, noua gaselnita e Unesco.

  • 3

    grozav articol. nici nu puteai spune mai bine. din pacate, va trebui sa te astepti la avalansa de pareri contra si comentarii nu tocmai politicoase. asa e cand adevarul este ceva greu de indurat

  • 4

    In primul rand nici mina n-ar imbunatati f. mult viata localnicilor. La mina contrar promisiunilor facute de catre companie nu vor lucra decat 100-200 de oameni. Asta din rapoartele companiei pentru investitori. Asadar doar 200 de familii vor trai bine de pe urma minei.

    In al doilea rand ecologistii ar trebui sa realizeze ca extragerea aurului (si nu numai, sunt si alte minereuri profitabile acolo) se va face. E vorba de mult prea multi bani la mijloc. Ce trebuie ei sa aduca in discutie e metoda. Exista si alte metode de extragere pe langa cianuri doar ca mai scumpe. Cianurile sunt extrem de nocive si nu exista o varianta tehnologica care sa garanteze ca vor fi inofensive. O catastrofa se poate produce oricand (fie cauzata de un cutremur, prabusire de teren, eroare umana, etc.) si atunci cianurile vor afecta apele curgatoare nu numai din zona respectiva ci si din aval, adica cateva milioane de oameni vor fi afectati. Iar costurile de curatare vor fi enorme (cu mult mai mari decat drepturile de redeventa) si vor fi suportate in intregime de statul roman. Firma respectiva isi va proteja profiturile prin offshore-uri si va declara falimentul in Romania. De altfel exploatarile cu cianuri sunt permise in alte state doar in zone izolate unde un eventual accident nu are efecte decat locale.

    Asadar nu numai ca nu e ecologic dar nu e economic sa se aprobe exploatarea cu cianuri la Rosia Montana.

  • 5

    @Adrian G: nici vorbă, nu-i bătut cu paru’. e doar foarte dedicat cauzei. poate prea dedicat pentru gustul meu, dar trebe şi oameni de-aştia, nu?

    @Ovidiu: asta cu UNESCO nu am mai urmărit-o în detaliu. am luat cunoştinţă de ea şi atât. e prea multă informaţie, totuşi :)

    @crisa: poate, totuşi, de data asta scap :D

    @Alex: da, ştiu toate astea, şi tocmai din cauza asta mă miram de ce nu face nimeni scandal legat de Baia Mare.

    Laura Laurentiu
    2011-08-25 23:30:51 | Raporteaza
  • 6

    Imi place, chiar ai spus lucrurilor pe nume. Din punctul meu de vedere afacerea de la rosia e singura din care si statul o sa castige destul de bine fara sa puna nimic. Dar ai dreptate sunt multe altele, eu as zice si de cea de granit care vor sa o faca langa Ranca, care ar strica toata transalpina

  • 7

    Daca tot oamenii aia vor minerit, nu au locuri de munca, e nevoie de investitii in zone, exista argumente de demontare a criticilor, de ce sa se mai bata pasul pe loc? Sa alimentam si noi motorasul economiei…

  • 8

    ii inexact (generqaliceste vorbind). asta e cel mai mare defect a lui. Dupa o vreme era chiar frustrant sa-l mai citesc. Aveam impresia ca vorbesc cu un paranoic. In fine… in legatura cu “Rosia” probabil are sau nu dreptate… nu ma intereseaza parerea unui om care s-a dovedit inexact de prea multe ori.

  • 9

    Nu sunt nici eu de acord cu salvarea Rosiei Montane prin optiunile prezentate mai sus. Aia nu e salvare, e o chestie bagata pe gat pt ca asa le-a casunat ecologistilor in ultima vreme. Si ma bucur ca nu am observat doar eu ca toata atentia e acum indreptata catre Rosia si nimic altceva.

  • 10

    Off ce-a ajuns si Rosia Montana asta, subiect dezbatut de toti si de toate dar nimeni nu stie de fapt mai nimic din adevar. pt ca tuturor le-a fost prea greu sa se informeze inainte sa vorbeasca si asa s-a ajuns la niste fabule de te miri de unde le scot. asa si cu turismul, o solutie ideala daca stai sa te gandesti. insa daca ajungi sa gandesti ceva mai intens, realizezi ca este doar o…scuza. si nimic mai mult.

  • 11

    d’acord cu adrian g, omul ala a fost inexact de multe ori si pe langa asta, foarte agresiv, subtil, dar agresiv. chestie care mie nu-mi place, mai ales la un jurnalist care se vrea a fi “erou”. Un erou care nu stie prea multe din pacate, caic la cat “se repeta” e mai mult decat clar cat si ce stie.

  • 12

    Nu e tocmai vremea sa stam de grija lui Gotiu. Pe ala oricum il citesc doar cei orbiti si manipulati. Mai bine ne-am ingrjora cu adevarat pt Rosia Montana, care merita ceva mai bun decat mestesugarit. Asa cum Suedezii pot exploata minele cu cianuri, asa vom putea si noi. Deci sa nu mai aud alte aberatii legat de acest lucru.

  • 13

    Ați fost pe-acolo să vedeți ce sărăcie e ?

    Nu există alternativă viabilă la minerit.

    Problema e cine exploatează și în ce condiții.Că nu mi se pare corectă varianta : După noi , potopul!

  • 14

    Laura:

    1. articolul tau porneste de la o premisa gresita – asumarea proiectului RMGC ca fiind viabil; nu e viabil nici pentru localitate, nici pentru Ro

    documentele RMGC contrazic propriile mesaje publicitare – nici nu e de mirare ca n-au putut dovedi ”miile de locuri de munca” in fata Comitetului Etic al Consiliului Roman pentru Publicitate, iar despre impactul social al unei mine de aur poti citi chiar pe site-ul minei Waihi, pe care RMGC o da ca exemplu; si tot acolo poti afla si cati oameni sunt angajati la o mina de suprafata care foloseste aceeasi tehnologie cu cea propusa de RMGC;

    in privinta costurilor statului, spun, acum, doar atat: nu confunda garantiile de 3-500 de milioane promise de RMGC pentru ”reecologizare” – aia sunt bani doar pentru a ascunde gunoiul sub covor, bomba (imensele halde de steril) care ramane sub ”covorasul verde” si lacul de cianuri raman acolo; intreaba-i pe cei de la RMGC daca sunt dispusi sa plateasca asigurari pentru macar 100 de ani si o sa ai surpriza sa afli ca nu sunt dispusi sa se asigure impotriva accidentelor majore (incendii, explozii, fenomene naturale etc.) nici macar pe perioada exploatarii (iar daca nu-ti vor raspunde o sa-ti fac cadou o copie dupa MD&A-urile Gabriel Resources, in care scrie negru pe alb ca ”pot alege sa NU se asigure impotriva acestor accidente, din cauza costurilor prea mari, care pot face afacerea nerentabila, in cazul producerii acestora alegandu-se ori plata despagubirilor ori inchiderea” – in conditiile in care plata unor asemenea asigurari pe cei 16 ani ai exploatarii sunt asa de mari incat pentru Gabriel (care are 80% din RMGC) afacerea poate deveni nerentabila, ce se intampla cu RO (care are 20%) care trebuie sa asigure mizeria aia pe sute de ani?

    2. o analiza a situatiei de la Rimetea o sa vina in curand ;) , acum doar iti spun ca Transilvania Trust nu a ”sustinut” proiectul (in sensul de finantare), banii au venit de la Sectorul 5 Budapesta – altfel, doamna consilier a ministrului a facut treaba buna acolo (de aceea am toate motivele sa o banuiesc de rea-credinta cand afirma ca asa ceva nu se poate face si la Rosia – amanunte, cum scriam, in curand) ;

    3. agricultura inseamna si cresterea animalelor, si nu cred ca n-ai avut ocazia sa consumi in Cluj lactate de pe Valea Ariesului :)

    4. mestesuguri: la Campeni, o fabrica de prelucrare a lemnului ofera mai multe locuri de munca decat cele care figureaza in studiile de prefezabilitate ale RMGC (asta e alt subiect despre care vei avea mai multe amanunte in curand ;) )

    5. daca cineva se apuca sa rezolve o problema sa-i reprosezi faptul ca nu rezolva toate problemele de acelasi gen nu e un argument – altfel, daca se rezolva problema Rosiei multe ale probleme se vor rezolva mult mai usor (daca legea anti-cianuri nu ar fi fost blocata in 2007, problemele amintite de tine ar fi fost rezolvate ”la pachet”)

  • 15

    Felicitari autoarei pentru ca a atras atentia si asupra altor zone extrem de afectate – Baia Mare si Rosia Poieni – de care majoritatea romanilor nu au auzit. Laura, ai dreptat si in privinta celor 3 puncte care nu pot fi valorizate in Rosia Montana, ceea ce ma determina sa inchei prin a spune ca mineritul, ocupatie cu traditie in zona, este solutia pentru locuitorii din RM. Proiectul “Gold Corporation” valorizeaza aceasta resursa si populatia locului va profita de aceasta sansa care, pana in prezent,e unica.

  • 16

    Doamnelorrrr si domnilorrrr

    va anunt cu mare satisfactie ca eu am pus la punct un plan de afaceri, fantastic, nepoluant, creator de locuri de munca, ce mai, aur curat, pentru Rosia Montana!

    Deci, atentie la mine!

    Trebuie sa profitam la maxim de notorietatea brandului creat, in toti anii astia, inclusiv dar mai ales de dl. Gotiu.

    Pasul 1.

    Pentru asta, propun sa-l mai tinem incurcat vreo cativa anisori pe fraierul ala de Gabriel Resources (si asa am auzit ca-i un lucru slab) cu fel de fel de autorizatii si descaracari arheologice. Propun ca de chestia asta sa se ocupe statul roman, mare specialist in domeniu.

    Pasul 2.

    Inceperea exploatarii miniere, a minereului in stare de roca sau de nisip, aducerea lui la suprafata, impachetarea lui in sacuti de cate 5, 10 litri, cam ca pamntul de flori, in cazul nisipului, iar in cazul rocilor, prelucrarea sub forma de dale, sau sculpturi clasice de gradina, (cate-o Maica Domnului, vreun ingerel care face pipi, Peter Pan etc..)

    Cu asta am da de lucru si minierilor si sotiilor lor (la ambalat) si artistilor cioplitori.

    Pasul 3.

    Crearea unei rtele de distributie in toata tara care sa imprastie produsele la supermarketuri sau la magazinele de materiale de constructii.

    Astfel, vom face fericiti o gramada de romanasi care in fiecare weekend, cand iasa la gratare o sa-si ia si vreo cativa saculeti cu nisip aurifer si-o sa-l spele cu ciuru’ langa rau in speranta imbogatirii rapide.

    Altii, mai cu dare de mana, ar fi nespusi de fericiti sa-si paveze curtile cu bolovanii pretiosi, umflandu-se-n pene ori de cate ori o sa-i calce cu limuzina. Uitati-va fraierilor, am aurul la picioare!!!

    Altii, mai romantici, o sa stea sa admire statuetele din gradina, nu atat pentru lucratura maiastra si pentru materialul datator de fiori.

    Propun ca din totalul profiturilor domnu’ Gotiu sa primeasca 5% dar numai cu conditia ca in fiecare saptamana sa scrie cel putin un articol in care sa-l combata pe lucru slab ala de la Gabriel resources, asta ca sa intretinem flacara vrajbii, vie.

    Deasemenea, propun, cu voia d-vstra, ca si eu, un umil slujbas in interesul binelui public, sa primesc un 5% sa pot sa plec dracu’ din tara asta!

    Va multumesc pentru atentie!

    al dumneavoastra

    Şpill Buhoglindă

    alt Till Eulenspiegel
    2011-08-26 09:45:41 | Raporteaza
  • 17

    @all: nu înţeleg de ce au intrat atâtea mesaje în stand by, mai ales că nu sunt injurioase. scuze de aşteptare.

    @Razvan: cum ar veni, mai sunt exploatări în pericol de care nu a auzit nimeni? parcă văd că se distruge juma’ de ţară pe tăcute, în timp ce toţi ne uităm cu mare atenţie într-o singură parte.

    @Lina: pt că, totuşi, cianura aia nu e ok. ar trebui militat pentru minerit, dar prin alte metode. dar cum ălea nu-s atât de profitabile, ne învârtim într-un cerc vicios.

    @Adrian G: apoi eu nu am atâta răbdare încât să îi verific informaţiile, sinceră să fiu.

    @Bogdan: da, doar că noi, care observăm asta, nu suntem aşa vocali…

    @Damian: în ce sens “scuză”? nu-mi explici un pic, te rog?

    @Grigore: e pătimaş, ce-i drept, şi asta dă de multe ori într-un soi de agresivitate. repet, aia cu inexactităţile nu am verificat-o. care ar fi, totuşi, inexactităţile ălea?

    @Tudoran Larisa: chestia cu cianurile nu-mi surâde nici mie. dar ştiu că există în Baia Mare un grup de cercetători de la Larechim care au pus la punct o tehnologie de extragere a minereului fără cianuri, prin metode nepoluante. cred că ar trebui băgaţi mai mult în seamă.

    @junghiul: da, am văzut. am fost şi la RMGC, şi la Fânfest. şi eu cred că mineritul e ce li se potriveşte oamenilor de acolo, dar făcut în alt mod.

    Laura Laurentiu
    2011-08-26 09:47:34 | Raporteaza
  • 18

    @mihai g: chiar mă întrebam când o să apari :D :D

    eu cred că mineritul e o soluţie bună, dar, după cum ţi-am mai zis, optez pt o altă metodă de extragere. oamenii de acolo asta ştiu să facă cel mai bine. pt unii e prea târziu să mai înveţe altceva. şi, oricum, chestia cu meşteşugurile şi creşterea animalelor o puteau face liniştiţi în ăştia 20 de ani, dacă chiar vroiau şi se pricepeau la ea.

    aştept cu atenţie analiza Rimetea. sunt chiar curioasă. şi cred că e greşit că neglijaţi restul situaţiilor pt că o să vă treziţi că acolo se exploatează cu cianuri când nu o să mai puteţi face nimic. ca să nu mai zic că Roşia Poieni şi Cupru Min e chiar sub ochii voştri şi vă purtaţi ca şi când nu ar fi. mi se pare ciudat. dar, mă rog, poate voi ştiţi mai bine decât noi, care nu ne implicăm activ.

    Laura Laurentiu
    2011-08-26 09:55:25 | Raporteaza
  • 19

    @Till Eulenspiegel: :D

    Laura Laurentiu
    2011-08-26 10:03:13 | Raporteaza
  • 20

    Asa e, locuitorii din RM nu prea au alte posibilitati in afara mineritului. Nici agricultura, nici mestesugitul, nici agroturismul nu par solutii viabile. Iata cum din aceasta perspectiva proiectul “Gold Corporation” devine solutia pe care o asteapta localnicii de ani buni. Nu trebuie sa le rapim aceasta sansa. Pana acum nu stiu alt proiect care sa le ofere ce le ofera canadienii.

  • 21

    Oh, pardon! Am intrat din greşeală, am crezut că e vorba despre diete. Ce vacă sînt!

    Vacă grasă, vacă autistă!! Nici nu ştiu să merg pe tocuri! Ia să mă duc la Jaqueline, să mă înveţe!

    alt Joiana vegetariana
    2011-08-26 10:57:51 | Raporteaza
  • 22

    @Laura Laurentiu:

    eu nu cred ca mineritul e o solutie buna; dar spun asta nu dupa ce am vazut ”in direct” in Valea Jiului ori la Zlatna (si in timpul exploatarilor si dupa inchidere), ci dupa ce am citit mai mult studii de impact asupra populatiei (dintre care, cele mai importante sunt cele realizate de expertii Bancii Mondiale chiar pentru RMGC in cazul Rosia – motiv ca BM sa-si retraga sprijinul – si cel realizat de Universitatea Queensland pentru Newmont pentru mina din Waihi) – asumarea costurilor sociale ale mineritului merita discutate atunci cand e vorba de o necesitate (de ordin energetic ori industrial); in cazul aurului nu exista o asemenea necesitate (necesarul de aur pt. industrie e acoperit cu varf si indesat de cel deja extras), la ora actuala aurul se extrage strict pt. valoarea lui speculativa (care, in paranteza fie spus, tocmai i-a dat o palma lui Base, ca de trei zile a picat drastic);

    ”oamenii de acolo” stiu intr-o foarte mica masura ce inseamna mineritul de suprafata si tehnologia cianurilor (lucru care e, de asemenea, mentionat intr-un studiu care e pe site-ul Gabriel) ; asa ca, oricum, vor trebui sa invete ceva nou, iar peste 20 de ani altceva (e drept, nu in Rosia);

    altfel, nu sunt neglijate celelalte cazuri si daca actiunile respective nu sunt la fel de vizibile/mediatizate precum in cazul Rosia, nu inseamna ca nu exista – promovarea legii anti-cianura si stoparea modificarii legii minelor (de fapt, o lege a exproprierii nationale) vizeaza, oricum, toate cazurile

  • 23

    @mihai g: ok, hai să zicem că mineritul nu e o soluţie şi că oamenii oricum nu ştiu prea bine ce e cu mineritul ăsta. dar, pt numele lui Dumnezeu, de ce nu s-au reorientat până acum, de ce nu au învăţat singuri să facă altceva, de ce nu s-au pus pe meşteşugărit, pe crescut animale etc. dacă asta vor şi e de viitor? au trecut, totuşi, 20 de ani, nu 20 de zile sau de luni. trebuiau de mult timp să facă altceva. părerea mea.

    Laura Laurentiu
    2011-08-26 11:15:22 | Raporteaza
  • 24

    @Joiana vegetariana: vezi dacă îţi stă capul numai la mâncare? :)

    Laura Laurentiu
    2011-08-26 11:16:47 | Raporteaza
  • 25

    Eu zic să facem într-alt fel: să vindem pe câteva miliarde de dolari Roşia Montană la gabrielii ăştia multinaţionali, să declarăm zona teritoriu britanc-australiano-canadian, să le plătească regatul localnicilor ajutoare de şomaj şi servicii medicale ca în Commonwealth şi apoi să-i dăm în judecată pe noii noştri vecini pentru poluare şi să le mai luăm câteva miliarde de dolari.

    Ă? Vreo petiţie, ceva???

  • 26

    @Habarnam: textu’ ăsta cu “noi nu ne vindem ţara” îţi spune ceva? :D

    Laura Laurentiu
    2011-08-26 11:36:47 | Raporteaza
  • 27

    Ardelenii sunt oameni primitori si caldurosi, dar chiar daca Rosia Montana s-ar transforma intr-un nou Moeciu, perspectiva unor pensiuni langa alte pensiuni nu este ok nici pentru localnici, nici pentru turisti. Turistii nu vor stii din ce sa aleaga (presupun conditiile oferite a fi identice), patronii nu vor avea de castigat. Asa ca ramane tot mineritul – solutia. RMGC le poate da localnicilor o sansa valida la o viata buna.

  • 28

    @Laura Laurentiu:

    raspunsul il gasesti atat in propaganda RMGC cat si in PUG-ul abuziv (anulat definitiv si irevocabil de instantele judecatoresti si revotat de CL Rosia Montana in aceeasi forma in 2009, aflat din nou in instanta pentru anulare – Tribunalul Alba l-a anulat in primavara, in toamna se va judeca recursul), care declara zona mono-industriala;

    pe de o parte (propaganda) le-a indus ideea ”ca vine cineva sa le dea” (supriza mare o sa fie cand, de ajunge sa se faca, o sa-si dea seama ca doar o mica parte dintre ei vor avea loc de munca in proiect); pe de alta parte (PUG-ul ilegal) a blocat dezvoltarea (nu poti obtine autorizatie de constructie nici macar pentru un grajd, unde sa mai vorbesti despre credite, imprumuturi pentru pensiuni, micro-ferme, prelucrarea lemnului) ;

    cu toate acestea, localnicii care se opun proiectului au devenit in ultimii ani cei mai instariti sateni din Rosia Montana (din cresterea animalelor si din turism la limita legalitatii, pe PFA – pt. ca Primaria le-a refuzat cererile de autorizare a pensiunilor)

  • 29

    Judetul Alba este unul dintre cele mai defavorizate din Romania in ceea ce priveste numarul de locuri de munca disponibile sau cum ai zis si tu, Laura Laurentiu, in ceea ce priveste conditiile necesare pentru desfasurarea agriculturii. Asa ca proiectul RMGC va aduce un suflu nou in judet si va creste speranta pentru o lume mai buna. Personal, sustin proiectul.

  • 30

    măi, Mihai, cum s-au descurcat unii cu PFA o puteau face mai mulţi, dacă erau interesaţi, dacă aveau înclinaţie spre altceva. repet, sunt 20 de ani de când s-a schimbat lumea asta şi vreo 12 de când e povestea cu proiectul ăsta! tâmpit să fii şi tot îţi dai seama că poţi muri de foame până începe exploatarea.

    ce mă deranjează, de fapt, pe mine cel mai tare, e că voi prezentaţi lucrurile ca şi când localnicii ăia ar face minuni acolo dacă i-ar lăsa “omul negru”. ceea ce e fals. nu ar face minuni decât o mică parte dintre ei. restul anu se pricep la nimic altceva decât la minerit şi nici nu sunt interesaţi să înveţe ceva nou.

    Laura Laurentiu
    2011-08-26 14:02:04 | Raporteaza
  • 31

    @Laura Laurentiu: cine a platit pentru articol?…. adica , in concluzie n-ar mai trebui sa ne agitam pentru rosia montana….unde se pare ca se gasesste si uraniu mult mai mult si wolfram ….ultimul e un metal foarte rar folosit in industria armamentului si cea spatiala , care se pare ca nu se gaseste nicaieri in lume ca aici , doar , se pare , in afganistan unde ,chipurile ,ar fi teroristi ,nu uraniu si wolfram…..

  • 32

    @Laura Laurentiu:

    iti repet, NU se pricep la mineritul propus de proiectul RMGC :) (si sunt curios care va fi statutul femeilor intr-o zona mono-industriala miniera: casnice ori la mina si ele? asta doar colateral si in paranteza)

    tot localitate miniera a fost si Rimetea; crezi ca cei din Rimetea aveau habar acu 15 ani de turism? ca toti s-au apucat de turism peste noapte?

    apropo: 1. sunt mai mult de 48 de pensiuni in Rimetea (nu sunt toate inregistrate ca pensiuni) 2. in ultimii 2-3 ani s-au apucat de turism si unii dintre localnicii din Rosia care sustin proiectul ;) ; unde mai pui ca Narita, fostul primar din Rosia Montana, ala condamnat penal si care zicea si zice in continuare ca ”turismul nu e o solutie pentru zona” are pensiune in zona, la Abrud :)

  • 33

    @Laura Laurentiu:

    P.S.: si RMGC s-a apucat de turism :)

  • 34

    @dan ionescu: pt articolul meu cine a plătit? Mossadul, evident. dar înainte mi-au băgat nişte bani în cont şi ăia de la Canadian Security Intelligence Service, Nemzetbiztonsági Hivatal şi Federal Security Service of the Russian Federation. nu ştiu exact ce interese au fiecare, da’ poate că îţi dai tu singur seama.

    Laura Laurentiu
    2011-08-26 15:30:47 | Raporteaza
  • 35

    @mihai g: cum ar veni, tu eşti convins că dacă toţi moţii vor învăţa să facă turism, vor fi salvaţi. permite-mi să mă îndoiesc de asta. oricum, vom trăi şi vom vedea. :)

    Laura Laurentiu
    2011-08-26 15:37:38 | Raporteaza
  • 36

    @Laura Laurentiu 34: pune o vorbă bună si pentru mine, să-mi bage niste bani si mie. trimit numărul de cont când e cazul, let me know :) Cât despre proiect, nu sunt un opozant din ăla fanatic al lui. Dar, gândind logic, un proiect care se va desfăsura pe 20 de ani si va angaja câteva sute de oameni (at the most) nu are cum să fie o soluție pentru problemele sociale din zonă. Peste 20 de ani, vom fi în acelasi punct, cu o zonă monoindustrială, subdezvoltată, cu somaj ridicat, doar că, drept bonus, vom avea de gestional si un urias lac cu cianuri. Că RMGG cu cianuri vor să extragă aurul, ăla e proiectul, nu prin alte metode… Analistii ăstia la scară globală zic că următoarea resursă care va fi la mare căutare în următoarele decenii va fi nu aurul, ci mâncarea,Alimentele. Ceea ce are sens. La câte miliarde de oameni suntem pe lumea asta, si la ritmul în care creste populația, care crezi tu că va fi prioritatea: să poarte ghiul de aur la deget sau să aibă ce mânca? Asa că de ce dracu am polua zona aia cu cianuri, când poate fi folosită cu mare succes în zotehnie si pomicultură? cât despre potențialul turistic al zonei, există, e incontestabil. Trebuie doar valorificat. Tradiția minieră a zonei poate fi exploatată turistic. În SUA sunt circuite turistice unde oamenii se duc pe urmele “Febrei aurului” din anii 1800. Sunt întâmpinați de oameni îmbrăcați în haine din epoca respectivă, primesc unelete din epca respectivă si trec nisipul din râuri prin ciur. Si plătesc o grămadă de bani pe chestia asta. Soluții există, dar oamenii de acolo trebuie ajutați (de stat si societatea civilă) să le găsească. E greu să o facă de unii singuri, din moment ce nu au cunostințele, banii si instrumentele necesare să o facă singuri.

  • 37

    @deea: apoi cu păreri din astea nu cred că îţi bagă ăia vreun cent în cont, oricâte pile aş pune pt tine. :D :D

    revenind, dacă era să se facă zootehnie şi pomicultură pe acolo, eu cred că moţii făceau asta de când lumea şi pământul. sau trebuie să vină ăla de la oraş să-i spună moţului să crească animale şi să planteze pomi, el nu ştie singur dacă e posibil sau nu să facă asta? dacă nu a făcut până acum a avut el un motiv bine întemeiat, bag sama. sau nu?

    e minunat să visăm că Apusenii pot fi ba Elveţia vacilor Milka, ba Alpii austrieci, ba Alaska căutătorilor de aur, doar că mă tem că rămânem cu visatul câtă vreme oamenii care locuiesc acolo nu sunt cei care visează. ăştia cu visurile stau la oraş, vorba aia.

    Laura Laurentiu
    2011-08-26 17:33:37 | Raporteaza
  • 38

    @Laura Laurentiu: Păi da, câteodată trebuie să vină omul de la oras să-i spună moțului din ce ar putea face bani, că săracul moț nu a văzut (sau visat) plan de afaceri modern în viața lui, nici nu stie cum să scrie un proiect pentru fonduri europene. Eu nu vorbesc de agricultura de subzistență, fac țuică, jumate beau, jumate vând si cu banii plătesc curentul. aia stiu moții să facă si fără noi. Dar putem să-i ajutăm să facă mai mult. Si mai bine. Si noi, si statul. Si în ăia 12 ani, chiar putea statul să facă mai mult, în loc să bage bețe în roate. Există un program european referitor la reabilitarea siturilor poluate – nu pot aplica decât autoritățile publice (si cele locale, si cele centrale, cred). Până în urmă cu câteva luni, când m-am interesat ultima dată, autoritățile române nu depuseseră niciun proiect pe tema asta. Oare nu sunt situri care să trebuiască reabilitate în țara asta? N-as crede! Nu mai bine scrie Consiliul Județean Alba un proiect din ăsta, care bagă o grămadă de bani gratis în zonă, oferă locuri de muncă, si lasă un loc curat în urmă, nu un lac de cianuri? Dar de, e mai simplu să numărăm câte miliarde de dolar si sute de locuri de muncă si miliarde de metri cubi de apă poluată aduce RMGC. :) apropo, să stii că eu nu stau la oras, stau la țară, într-o localitate de munte asemănătoare cu Rosia Montană, unde majoritatea oamenilor se întrețin cu zootehnie si pomicultură. Si turism, pe ici pe colo. Să stii că nu o duc rău deloc. Sunt din județul Alba, stiu bine zona, problemele si potențialul ei. să-ți zic un secret? Oamenii din Rosia Montană (si din Apuseni, în general) nu sunt muritori de foame. Si 200 de oameni angajați la RMGC sunt oricum fix p__a , pe româneste

  • 39

    Sa nu mai discutam despre nr. de angajati si profiturile locale, aici este vorba de o problema care ar trebui sa intereseze toata natia romana.Daca se va demara proiectul ,se va gasi cineva care sa incheie un contract dezavantajos pentru noi.Batalia de aici nu este numai pentru aur, exita alte metale rare si foarte pretioase.Toate vor lua calea Americii care este in spatele celor din Canada.Profiturile lor vor fi uriase ,altfel nu s-ar lupta pe viata si pe moarte pentru demararea lucrarilor.Romania nu va castiga mai nimic si va ramane sa gestioneze o situatie care nu ar exista decat dupa o catastrofa nucleara.Merita sa facem asta pentru cateva locuri de munca si pentru ca niste latrai sunt platiti sa ne conviga de faptul ca vom castiga multi bani?

  • 40

    @ Laura: felicitari pt articol! @ Mihai: ai citit si alte pareri pe care tot nu le accepti!

    Ca sa devii PFA iti trebuie bani! Agroturismul nu inseamna numai a merge descult prin iarba cu balegar! Cat de dornici ar fi strainii de agroturism un minim trebuie sa le oferi: MACAR WC IN CAMERA! Tu la Bucuresti – Cluj poate ai dar cei de acolo nu au!

    Zi-mi te rog ultimul tip de exploatare miniera!?! Daca ramenem tot la tarnacop si magar te rog sa-ti arunci laptopul (iPAD pt ca esti din ala cu fitze)!

  • 41

    Că e ceva putred cu RMGC e clar.

    Dar, în rest, cred că e pusă greşit problema. Se vorbeşte despre “salvarea” locuitorilor din Roşia Montană ca şi cum ar fi ceva special la localitatea aia. Or, eu una nu cred. Da, e şomaj, variantele de dezvoltare sunt puţine, dificultăţi de a practica agricultura, zice-se. Dar cu ce e asta mai deosebit faţă de multe alte localităţi de munte care nu sunt integrate deja într-un circuit turistic? De ce nu-şi propune nimeni să-i salveze şi pe cei din satul x sau Y? De ce e treaba ecologiştilor să vină cu soluţii economice? Treaba lor e să militeze împotriva unui posibil dezastru ecologic. Şi cei din Roşia Montană se vor descurca – sau nu – ca oricare alţi locuitori dintr-o zonă asemănătoare a ţării.

    Iar, dacă în toţi anii ăştia, nu a mişcat nimic (nu au apărut nici ferme, nici pensiuni etc), atunci asta nu pot decât s-o pun pe seama inerţiei localnicilor care au stat să aştepte să deschidă canadienii presupusul robinet cu bani şi locuri de muncă.

  • 42

    …sau care nu se pricep să facă ferme şi pensiuni. că nu poţi fi atât de prost încât să stai ani în şir aşteptând, deşi vezi clar că nu se întâmplă nimic. sau poţi fi? :)

    şi teoretic, da, nu e treaba ecologiştilor să vină cu soluţii. doar că, practic, ei de la bun început au transmis mesajul ăsta, că au soluţii mai bune. nu s-au mărginit doar la a milita împotriva mineritului cu cianuri, ci au venit cu exemple de ce şi cum se poate face. so, odată ce ai pornit pe drumul ăsta, ţi-l asumi până la capăt.

    Laura Laurentiu
    2011-08-28 14:40:12 | Raporteaza
  • 43

    Poate că poţi fi :D . La fel cum unii se mulţumesc să trăiască din ajutoare sociale. Şi, dacă nu se pricep, iarăşi nu e nimic excepţional. Dacă nu se pricep să facă nimic, vor muri de foame, asta e. Oricât ar suna de cinic.

    Şi da, ştiu că ecologiştii au pornit pe panta asta. E mai uşor să câştige popularitate şi credibilitate atâta timp cât oferă alternative. Dar, repet, asta nu e misiunea lor. Şi când îi explici unei cucoane că nu e ok să poarte pantofi de aligator, trebuie să-i prezinţi un fals de calitate şi s-o convingi că poate fi fashionistă şi fără alea veritabile.

    Cum am zis deja, nici de salvarea altora aflaţi în situaţii similare nu se ocupă nimeni.

  • 44

    SHI DUPA CE VA FI???

  • 45

    Stimata autoare,

    Este inutil sa dialogati pe aceasta tema cu postacul “mihai g” in cinstea caruia mi-am luat acest nick. Dumnealui este detinatorul adevarului absolut, dumnealui este un Don Quijote modern. Si este si o muza pentru alti autori. Drept dovada este urmatorul fragment scris de Costi Rogozanu in 2009, cand l-a cunoscut mai bine pe postacul “mihai g”:

    Alergii lingvistice

    “Sunt cuvinte sau expresii care imi provoaca mancarimi, roseata in obraji sau o excitare placuta a timpanului. O sa vorbesc mai mult despre cele nesuferite. …………………………………………. “Este evident ca” si alte sintagme din aceeasi paradigma, alt motiv de nervi. Evidenta formulata in fel si chip constituie, in limbajul televizat mai ales, o simpla pauza de respiratie. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre lucruri care ne sar in ochi, ci vorbim in dodii, doar ca sa ne vina repede materialul filmat sau doar ca sa intre calupul de publicitate. Astfel se face ca, in transmisiile in direct, apar dese formulari precum “esteee evidentt caaaa” si urmeaza apoi ceva care poate contraria sau care e de-a dreptul obscur. Si eu sufar de boala asta. Incerc uneori sa camuflez sub evidente oboseala de a mai cauta argument. E o ezitare care spune multe despre emfaza pe care ti-o da mediumul. E un mod de a spune: uite, eu sunt la televizor, eu scriu la ziar si, in consecinta, orice prostie as spune “e evident”, pe cand voi, cei care nu aveti unde sa va dati cu parerea, nu aveti nimic “evident” de spus. Incerc sa ma vindec cat mai repede.”

    Va multumesc si mult succes in activitate pentru ca va trebuie. In ziua de azi, ziaristii obiectivi ca dumneavoastra au mult mai putine sanse de afirmare. O cale mult mai simpla era sa injurati pe Basescu sau membrii Guvernului.

    alt deontologu` lu` peste
    2011-08-28 21:00:21 | Raporteaza
  • 46

    Bine. Asta e un subiect care comporta pareri pro si contra ???? Nu e nimic de discutat aici. Niste baieti vor sa ia aurul si ce-o mai fi acolo. Ca sa le sustii activitatea trebuie sa fii ori retardat ori intersat. Apoi urmeaza orice discutie vreti voi.

  • 47

    Cateva idei:

    1. Turism

    Tocmai ce am fost in Rosia zilele trecute. Zona este superba cu nimic mai prejos decat Moeciu in privinta peisajului natural. Cladiri vechi interesante care iarasi dupa restaurare ar putea da un plus de atractie orasului ca obiectiv turistic. La fel vechile galerii miniere care pot fi amenajate ca obiectiv turistic. Rzervatia naturala Detunata e la 2 pasi.

    Daca la 13 km de Rosia exista pensiuni de 3-4 stele inseamna ca si la Rosia de poate.

    2. Animale

    Zona fiind de deal, munte ai posibilitatea sa cresti animale prin pasunat. (oi, vaci capre). Ceea ce oamenii gospodari din Rosia chiar fac. Restul stau la birt si asteapta sa vina RMGC-ul cu covrigi in coada.

    3. Daca ai animale ai si piele, lana deci se pot deschide fabrici care sa produca pantofi, haine de piele si lana de calitate. Bineinteles dupa ce investitiile nu vor mai fi blocate prin declararea zonei monoindustriala.

    4. Ai animale, poti sa produci mezeluri traditionale care se vand foarte bine prin targurile marilor orase. La fel produse lactate de calitate.

    5 Printr-o exploatare rationala a lemnului se poate deschide si o fabrica de mobila si produse de lemn.

    6 Valorificarea fructelor de padure salbatice poare sa fie si ea o sursa de venit. Cumpar frecvent gem fabricat in Germania cu fructe de padure exportate de Romania si dau o gramada de bani. Ar fi mai bine sa il cumpar de la producatori locali.

    7.Culturi de fructe de padure:

    Asa cum in zona Brasovului, se fac mii de euro la hectar din culturile de afin,mur, coacaze asa s-ar putea face si la Rosia. Climatul si solul sunt propice.

    7. O alta sursa de venit sunt plantele aromatice si medicinale.

    eu zic ca solutii exista… numai oamenii sa fie gospodari si autoritatile sa nu puna bete in roate cum au facut pana acum.

  • 48

    evocarea alternativelor pentru locuitori este o pista gresita. Sunt multe zone defavorizate si nu ne intereseaza cum se descurca oamenii acolo(iar peste 15 ani oamenii din zona vor avea mai putine alternative decat acum). Problema cu rosia montana este dimensiunea exploatarii si cantitatea mare de deseuri ramase in urma. Intrbarea este: cati bani vreti ca sa tineti in tara voastra un lac de 600ha cu substante toxice care va dainui sute de ani despre care nu stiti daca/cand vor ajunge in sol si va polua toata tara(tot ce se afla in zona Dunarii)? Este cumva asemanator cu a-ti vinde un rinichi. Unii oameni ar face-o(si abia apoi s-ar gandi la cat de prosti au fost), altii nu.

  • 49

    stimata doamna si toti ceilalti pro RMGC: acum 2 doi ani am participat la o pregatire ISU-Cluj. Cei de la ISU au pus intrebarea ce s-ar intampla daca -printr-un eveniment nefericit (care se poate intampla oricand vezi Fukushima)- s-ar rupe barajul de la lacul de acumulare Tarnita. Potrivit scenariului marea majoritate al orasului Cluj Napoca ar ajunge sub apa -cu exceptia catorva cartiere (Zorilor si o parte din Buna Ziua, Andrei Muresanu, Gruia)- toate satele si localitatile aval de Cluj Napoca ar fi sub apa si inca la Dej (cca. 50 de km de Cluj Napoca si 80 km de la baraj) ar fi ape de 2 m inaltime. Nu sunt impotriva mineritului deci daca se poate scoate aurul (si celealte metale) de acolo trebuie gandit. Dar sa lasam in urma noastra un lac de cianuri cu 3 ori mai mare decat cel din Tarnita nu este permis. Dvs. asumati raspunderea ca in urmatorii 100 de ani – chiar in urma unui atac terorist/razboi/cutremur/asteroid/orice alte eveniment neprevezut- barajul respectiv nu va ceda si vom putea opri o catastrofa? Eu personal sunt contra proiectului RMGC. Aurul trebuie scos de acolo dar nu cu cianuri. Consider ca Pamantul nu este al nostru ci am primit ca si imprumut de la nepotii nostri. Astept un raspuns.

  • 50

    lauretto, iti dedic un paharel de cianura! sa traiesti bine !

  • 51

    Imposibil, stimată doamnă, să vă faceţi că nu înţelegeţi că e vorba de un patrimoniu istoric, arheologic, arhitectural UNIC. Nu în ţara aceasta unică, ci în lume. Imposibil să nu vă amintiţi că e vorba de UNICELE galerii romane aurifere conservate, de formă trapezoidală, de UNICUL sat cu arhitectură urbană, de una din puţinele amprente pe care strămoşii mei – probabil şi ai dumneavoastră – le-au lăsat…

    Poate Viscri e o comparaţie mai potrivită decât Remetea, deşi chiar şi sate săseşti sunt în sudul Transilvaniei mai multe. Oamenii vin să vadă CEVA, un loc sau un lucru care are pentru ei o semnificaţie. Nu toţi facem turism numai pentru papa bun şi distracţie all inclusive. Sigur, pentru turism mai adăugaţi ceva şosele şi pe alocuri câte o cazare. Dumneavoastră aţi vizitat Roşia Montană ? Sau alte sate de aurari din regiune ? Cum se simte maşina ? Bine ? Unde aţi dormit ? Unde aţi mâncat ? Nu-i aşa că un minim de infrastructură nu strică ? Poate şi nişte publicitate, nu chiar aşa multă ca la Gold, dar…

    Hai, mai bine vizitati Apusenii, sunt tare frumoşi. Numai aveţi grijă, s-ar putea să vă devină dragi…

  • 52

    @mada: Bun! Da’ avem o problema: toate astea se realizeaza in ani de zile, cu investitii masive si cu sprijin serios din partea statului. De ce nu s-a facut nimic din ceea ce propui in ultimii douazeci de ani? Ca fructe de padure cresc acolo de cind lumea!Sa faci fabrica de …stofe de lina? Bravo, dar lina aruncata de crescatorii de oi din celelalte zone ale tarii de ce n-om fi facut-o sumane si pina acum? Vorba tatalui lui bula..”diferenta intre teorie si practica e ca teoretic in casa avem 300 de dolari/ euro si practic avem avem trei curve”…stiti bancul..Se aplica si in acest caz.

  • 53

    Cu tot respectul pentru oricare din opiniile pro sau contra Gold Corporation am o intrebare : de ce neaparat terbuie sa vindem tot ce avem mai bun?Vindem si paduri din harghita Covasna,, vindem zona Deva care va lua calea Rosiei Montane, (etc.?) pana unde?Interesant este ca Ardealul este vandut la kg lucru care nu prea se intampla chiar in anii ocuopatiei austriece… In alta ordine de idei posturile de TV chiar postul Realitatea TV a facut si face campanie pt Gold Corp. si crainica acestui post afirma ca nu exista tehnologie de extractie a aurului decat cu cianura! Cu permisiunea Dv. Va rog sa publicati pe prima pagina cu litere mari ceea ce am gasit pe net: TEHNOLOGIE ROMANEASCA DE EXTRAGERE A AURULUI FARA CIANURI Am asistat în ultima vreme la o adevărată ofensivă mediatică – ziare, posturi de radio, dar mai ales clipuri la diverse televiziuni – care voia să ne convingă să ne aplecăm şi să culegem miliardele de doari pe care doreşte să ni le ofere o companie, desigur, mare prietenă a României, pe numele ei Roşia Montana Gold Corporation. Intru în pielea jurnalistului de ştiinţă şi voi continua rîndurile mele cu o propunere care vine din mediul de cerectare ingineresc – mai exact, de la una dintre rămăşiţele excelentului Institut de Metale Neferoase din Baia Mare, un SRL de cercetare ştiinţifică numit SC Larechim. Managerul acestei societăţi, ing. Vasile Coman, susţine că la SC Larechim există un grup de chimişti şi metalurgi care lucrează, de cîţiva ani, la o tehnologie de extragere a aurului şi argintului din reziduuri miniere, prin metode nepoluante, care au marele merit că evită cumplitele tehnologii pe bază de cianuri. Băimărenii din echipa SC Larechim au descoperit un activator, o substanţă care într-un mediu alcalin permite o reacţie cu cheltuială rezonabilă de energie. Cercetătorii de aici au brevetat şi o invenţie pentru extragerea arseniului din pirite aurifere (brevet RO 120980/28.03.2003). În laboratoarele şi atelierele răposatului Institut pentru Metale Neferoase au construit o instalaţie pilot pentru recuperarea aurului şi argintului din piritele de la Şuior. Odată instalaţia pusă la punct şi după un şir lung de experimente (24 de şarje de cîte 200 kg de pirite), ei au ajuns să poată asigura un proces constant de recuperare, care poate fi sintetizat în cîteva propoziţii. Randament de 99,5% Prin reactoarele, vasele de stocare şi uscătoarele instalaţiei s-au pompat 400 de kg de pirite aurifere, tratate cu tiosulfat de sodiu în soluţie; în urma operaţiilor, chimiştii băimăreni au obţinut 43,97 grame de aur (cu randament de 99,5 la sută) şi 165,7 grame de argint (randament de 91,4 la sută), în 30 de ore de manoperă, cu un consum de combustibili de 110 matri cubi de gaz metan, 500 kwh de energie electrică şi 3 metri cubi de apă. Dar, din prelucrare, rezultă şi un produs secundar de mare valoare, trisulfura de arsen, despre care importatorii de tehnologii pe bază de arsen n-au suflat niciun cuvînt. Pentru că, la o rejudecare a procesului tehnologic, iată ce rezultă: din o tonă de pirită auriferă se obţin 13,25 kg de sulfură de arsen, la un preţ de prelucrare de 1426,24 de lei pe kilogram. Ceea ce înseamnă că această substanţă utilă în industria vopselurilor, pirotehnie, fibre optice, aliaje speciale şi industria de armament se obţine la noi cu aproximativ 400 de euro pe kilogram, dar se vinde pe piaţa mondială la preţuri mult mai mari, între 5.000 şi 8.000 de euro pe kilogram, după cum variază bursa materiilor prime. Un calcul simplu ne arată că din cele 500.000 de tone aflate în haldele de la Flotila centrală se pot obţine, doar prin valorificarea acestui produs secundar, sume ameţitoare, fără a lua în calcul aurul şi argintul obţinute prin acelaşi proces tehnologic. Şi nu e vorba doar de haldele maramureşene (cu 10-12 gr aur per tonă şi 50 gr argint per tonă) ci şi cele de la Roşia Montană (2 gr aur şi 15 gr argint per tonă) şi Certej – Deva (8- 10 gr aur şi 150 gr argint per tonă). Scrisoare-manifest către Academia Română Autorii cercetării ştiinţifice din Maramureş sînt dr. ing. Jack Goldstein, ing. Gabriel Duda, dr. ing. Corneliu Pop, ec. Loredana Năftănăilă şi dr. ing. Vasile Coman. Ei au adresat o scrisoare-manifest Academiei Române, preşedintelui ei, prof. univ. Ionel Haiduc, chimist de mare performanţă, cel care, de altfel, a condus echipa academică ce a stopat pericolul ce pîndea Roşia Montană în urmă cu cinci – şase ani. Au fost sesizate şi ministerul Economiei, condus de Adrian Videanu, şi fireşte, cel al Mediului, iar prin intermediul mass-media, este informată acum şi opinia publică. Ca să recapitulăm: pentru 1 kg de aur şi 5 kg de argint extrase din haldele de pirite se consumă 0,7 tone tiosulfat de sodiu, între 0,2 şi 0,9 tone de var, 0,02 tone de NaOH, 0,5 tone de amoniu şi o cantitate mică de activatori. Se obţine astfel de 1,5- 2 ori mai mult aur şi argint decît prin tehnologiile pe bază de cianuri, dar la preţuri de 2,5 ori mai mici. Dacă adăugăm cîştigul enorm pe care îl aduce trisulfura de arsen, avem în faţă una dintre posibilele mari lovituri economice ale României. Pentru aceasta, mai este nevoie de o investiţie, de circa 100.000 de euro, care să ţină în viaţă grupul de chimişti băimăreni. Alexandru MIRONOV aSTEPT REACTIA dV CA ZIAR ONEST SI POSTULUI REALITATEA TV! MULTUMESC.

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Prietenii îi spun licurici
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.