![]() | Românio, mare ţi-e grădina!vezi toate articolele de Ruxandra Predescu28 iul 2010 la 20:04 49 comentarii 1538 vizualizari. |
Mare, da’ carpatică! Cel puţin ăsta e noul slogan propus de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului prin vocea neobositei Elena Udrea: Explore the Carpathian garden! Ca şi cum numai în România am avea Carpaţi, sau numai în Carpaţii români ar exista grădini, pentru ca în părţile ucrainiene, slovace sau poloneze ale aceloraşi Carpaţi, oamenii îşi organizează legumele într-o modalitate total diferită. Din motivul ăsta, n-au grădini ci doar curţi, banale, insipide şi total neinteresante.
Minunea brandingului turistic va fi lansată mâine, de ziua României la Expoziţia Mondială de la Shanghai, în prezenţa ministresei, desigur. Mai participă, zice comunicatul MDRT, Gheorghe Zamfir, cu “un recital prin care vor fi subliniate caracteristicile brandului” (la nai?? wtf?!), Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi care, probabil, vor face o demonstraţie de fotbal tenis pe bârnă sau alte combinaţii.
Apropo, cei trei sportivi au fost imaginea campaniei precedente, “România, the end land of choice!” (alti bani, altă distracţie), iar Nadia nici măcar nu trăieşte în România! Şi mai reprezintă şi imaginea unei bănci comerciale… ciudată coincidenţă şi amestecătură!
Mie mi se pare destul de neinspirată varianta cu România dintre Carpaţi dar, e adevărat, nu pe mine trebuie să mă convingă. Ceva îmi spune, însă, că cele 75 de milioane de euro ce urmează să fie investiţi în această campanie nu vor produce la fel de mulţi bani din turism fiincă, pe lângă reclamă, trebuie să ai şi infrastructură, preţuri decente, condiţii ok de cazare şi masă, oameni binevoitori, poieniţe fără gunoaie şi cerşetori lipsă.
Poate c-ar trebui să promovăm ce avem: o ţară frumoasă. În rest, peripeţii şi aventuri neprevăzute la greu!
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe TwitterEtichete: brand, Carpathian garden, promovare


Astro Vesta (Maria Onea) 13 feb la 23:18 |
La începutul anului 2006, mi s-a cerut să fac horoscopul lui Traian Băsescu de către un [ citeste mai departe ]
Ana Barton 13 feb la 17:20 |
Văd prin geam că s-a spart sita. Abia acum înţeleg ce înseamnă cu nemiluita. Poate tu [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 11 feb la 20:14 |
Mamaia mea mi-a spus odată să nu regret ce-am făcut ci ce n-am făcut în viață. Nu m-am luat [ citeste mai departe ]
| | blackhole 09 feb la 17:32 |
In caz ca vreti sa va raspundeti la aceasta intrebare extrem de importanta, trebuie sa va raspundeti [ citeste mai departe ]
| | andreea 09 feb la 17:29 |
Se întîmpla ceva cu ea. De cînd era mititică, observase că atunci cînd îşi spunea "acum [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 08 feb la 17:55 |
Ieri seară la 20:00 am ieșit la teatru, la Green, pe Victoriei. Cei care au mai fost pe acolo [ citeste mai departe ]
Ana Barton 08 feb la 11:00 |
Apa care arde. Asta înseamnă. Nu fiartă, nu fierbinte, nu clocotită. Şi, bun înţeles, nu [ citeste mai departe ]
Astro Vesta (Maria Onea) 07 feb la 01:58 |
Prima femeie de pe Pământ, potrivit mitologiei greceşti, a fost Pandora, cea pe [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 05 feb la 19:03 |
Cu foarte puţin timp în urmă preşedintele spunea în discursul său: În [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 03 feb la 13:04 |
Nu, n-aș fi vrut să-l cunosc pe Cătălin. Cel puțin nu așa. Dar ce? Parcă în viață ai totul [ citeste mai departe ]
Ana Barton 01 feb la 16:00 |
Poa' să pară cum o părea. Să râză lumea cât o vrea. Eu tot joc şotron. Nu mă pot abţine [ citeste mai departe ]
Maria Moiş 01 feb la 00:41 |
Poate vă mai amintiți de programul ”Școala altfel”, propus de ministrul Funeriu la finele [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 29 ian la 17:42 |
Desigur, România a mai făcut un pas mic şi servil în faţa corporaţiilor și marilor puteri şi [ citeste mai departe ]
Alex Mazilu 27 ian la 22:37 |
De prea multe ori am auzit astăzi ”România paralizată de ninsori” sau lucruri de genul ăsta. [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 27 ian la 21:35 |
Am descoperit de curând o prăjitură nouă. Camelia. Primul strat e rupt parcă din amandină, [ citeste mai departe ]
| | Crina Soroiu 27 ian la 15:48 |
Discursul proaspăt al șefului statului a fost unul fără substanță, incluzând doar [ citeste mai departe ]
| | Crina Soroiu 27 ian la 15:48 |
În contextul protestelor, care continuă, reprezentanții puterii au decis că o încercare, de a [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 25 ian la 20:44 |
Am înțeles din discursul președintelui că de fapt una dintre problemele cele mai grave în acest [ citeste mai departe ]
Ana Barton 25 ian la 19:18 |
Ştii, nici mie nu mi-e tocmai moale să-mi iau întrebările la întrebări. Dar poate că e [ citeste mai departe ]
Maria Moiş 24 ian la 19:51 |
Asta spunea creatorul statuii domnitorului, sculptorul Marcel Voinea, la sfârșitul comemorării de [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 21 ian la 13:37 |
Între două demonstrații, pentru destindere, vă recomand memoriile crocodilului [ citeste mai departe ]
Maria Moiş 21 ian la 02:59 |
Puterea... ploii a fost de partea puterii. Da, vremea și vremurile ”indecise” din oraș în [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 19 ian la 17:16 |
Revoluție - adică. Măcar pentru că brusc reprezentanții puterii sunt mult mai deschiși unui [ citeste mai departe ]
| | Crina Soroiu 19 ian la 16:05 |
Protestele românilor împotriva actualei conduceri, determinate, aparent doar, de recenta demisie a [ citeste mai departe ]
Florentina Mușat 19 ian la 14:31 |
Nu fac parte din tagma celor care se pricep la relații, nu dau sfaturi prietenilor căsătoriți [ citeste mai departe ]
Ana Barton 19 ian la 13:50 |
Hai, că are dreptate femeia asta: ţara arde, iar babele se piaptănă. Da, da' se piaptănă scurt, [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 16 ian la 18:47 |
Am primit comunicatul acesta:
Peluza Sud Dinamo, grupul de suporteri ai echipei [ citeste mai departe ]
| | morringain 15 ian la 01:34 |
Pentru postul asta o sa imi atrag ura multora. Asta e.
Asistam in ultimele zile la o isterie [ citeste mai departe ]
| | Crina Soroiu 15 ian la 01:33 |
O retrospectivă asupra realității politice românești, în 2011 aduce în atenție o scenă [ citeste mai departe ]
Ana Barton azi la 15:20 |
Mă dezbrăcam încet de somn, de dimineaţă, şi mă-mbrăcam cu ziua. Şi mi-a venit un fel de [ citeste mai departe ]
| 1O Scrisoare pentru Pandora!Nu! Nu! si Nu! Nu se poate…Oglinda chipului frumos e rastignita pe crucea gatului si-o tin pana-m amorteste sangele din mana mea. Sinea mea launtrica se rataceste prin tempului... | ||
| 2O Scrisoare pentru Pandora!Nu! Nu! si Nu! Nu se poate...Oglinda chipului frumos e rastignita pe crucea gatului si-o tin pana-m amorteste sangele din mana mea. Sinea mea launtrica se rataceste prin... | ||
| 3Foarte bine Astro Vesta, mai schimba registrul ca mai nou, dupa unele din ultimele texte, zici ca suntem la cenacluri literare din scoala generala :) Cu limbile aferente.... | ||
| 4Ii pot intelege activitatea in masura in care ramane la probleme de ordin general. Cand intra in particularitati.. ne-am belit la pwla! Intra un "galetar" sau un "zbierator politic" si.. pune boticul.... | ||
| 5fata de Franta, Anglia sau America.... | ||
| 6Inteligenta colectiva din Romania este undeva la nivel de anii 1700-1800. youtube.com/wat../ ... | ||
| 7Nu-i de mirare ca opozitia este atat de rahitica. Ei nu iau in calcul vreo strategie! Ei.. merg la ghicitoare. Mama Omida Ariana.... | ||
| 8Estia trebuie dusi la ospiciu! Pentru estia nu exista democratie. Estia is niste rebuturi care contamineaza intelectul. Pai.. de ce pwla mea sa va traga tepes pe bilele lui.. mai exista scoala? E nevoie... | ||
| 9Nu imi convine sa fiu cetatean al unei tari de vrajitori, ghicitori in: carti, stele, panusi de proumb, fruze uscate de padure! Se accepta previziunile: in troifoi albastru, nuci de cocos si... alunitele... | ||
| 10Pfuuiiiii ce retardata e femeia asta... ce combina pwlimea. Poate sa fie o unealta in mana politicului. Da.. o unealta care ii lucra pe cetateni si f00te dinamismul civic. Tanti asta impreuna cu popa..... | ||
| 11Noaaa! Io am crezut ca sunteti o femeie serioasa. Am crezut ca glumiti! Da vad ca... va luati in serios. Da' Borcea cu sotia.. ce le rezerva astrele? Asa is de curiossssssss! Ma intereseaza si de Mircea... | ||
| 12youtube.com/wat../ de ce le zice "romantic moments" ? Pt ca nu is romantice?... | ||
| Dora Constantinovici 4388 citiri |
| Florentina Mușat 2839 citiri |
| Ana Barton 2833 citiri |
| | andreea 2014 citiri |
| Astro Vesta (Maria Onea) 1168 citiri |
| Doria Niculescu 984 citiri |
| Maria Moiş 866 citiri |
| | blackhole 642 citiri |
| Ruxandra Predescu 288 citiri |
| Laura Laurentiu 264 citiri |
| Astro Vesta (Maria Onea) 2 postari |
| Ana Barton 2 postari |
| Florentina Mușat o postare |
| Dora Constantinovici o postare |
| | andreea o postare |
| | blackhole o postare |
| Dora Constantinovici 23791 citiri |
| Florentina Mușat 16262 citiri |
| Ana Barton 13650 citiri |
| Maria Moiş 10205 citiri |
| Doria Niculescu 4259 citiri |
| | andreea 2678 citiri |
| | morringain 1834 citiri |
| | Crina Soroiu 1712 citiri |
| Alex Mazilu 1612 citiri |
| Ruxandra Predescu 1355 citiri |
| Dora Constantinovici 7 postari |
| Ana Barton 6 postari |
| | Crina Soroiu 4 postari |
| Florentina Mușat 4 postari |
| Maria Moiş 3 postari |
| Astro Vesta (Maria Onea) 2 postari |
| Alex Mazilu o postare |
| | andreea o postare |
| | blackhole o postare |
| | morringain o postare |
© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Cine dă banii?
2010-07-28 20:20:02 | Raporteaza
sa nu fim rai. Sunt integral bani europeni
deci daca nu sunt cheltuiti, nu are nimeni parte de ei.
asta e Romania. “nu poti sa faci din rah@t bici”
2010-07-28 20:35:50 | Raporteaza
ce conteaza ca nadia nu traieste in romania? e un simbol recunoscut peste tot ca fiind romanca. inteleg ca esti specialista in comunicare iar campania de promovare a blondei de la turism inteleg ca iti cam pute. poti tu sa faci, ca un om care vine din biznisul comunicarii, un draft de campanie? gandeste ca ai primit brieful, gaseste un concept, baga un slogan, propune un media plan & stuff like this (esti familiarizata, nu?) are you in PR lady?
2010-07-28 20:47:23 | Raporteaza
U. e pe post de fumigena….
2010-07-28 20:48:02 | Raporteaza
habar n-ai de ce nai?
dacă n-ai brand,ai nai.
2010-07-28 20:51:25 | Raporteaza
@ruxandra PRedescu: ia spune tu frumos, cine ar fi trebuit sa fie dus, ca simbol mioritic, la shanghai? … (PS zau ca mi-as fi luat concediu. ce nu fac eu pentru ro.?)
2010-07-28 20:57:46 | Raporteaza
@imbecil:
ai nai?
2010-07-28 21:01:58 | Raporteaza
Dama cu pandalii – UE
Alex Manea – degeaba ii cheltuim, daca nu ne aduc beneficii.
bugsy – chestiile astea costa bani, multi, si nu se fac instant, intr’un comentariu pe pandora’s
cat despre nadia, tu te’ai duce in tara natala a sportivului tau preferat doar pentru ca’ti spune ala ca e frumoasa? desi el a ales sa plece din ea? c’mon!
ca sa nu mai spun ca nadia a fost campioana acu’ 30 de ani. cam cati tineri crezi ca stiu de ea?!
val_one – imi place zamfir, chiar imi place. dar pe bune daca pricep cum explica el, prin recitalul lui, cum e cu brandu’
2010-07-28 21:01:59 | Raporteaza
@val_two: n-am! n-ai?
2010-07-28 21:05:29 | Raporteaza
imbecil – mutu, ca asta’i romania: branza buna in burduf de caine! si damian, ca are grammy si e.. localnic, d’al nostru! : )))
2010-07-28 21:09:26 | Raporteaza
In zonele turistice de circulatie ,primarii daca au putina materie cenusie in /SFECLA in afara de circurile de astazi ?/si vor sa stranga lovele pe termen nedeterminat ,sa faca ocolul cu turistii la toate aceste zone de oameni uitati de timpuri ???. SA creeze un circuit special pt. musafiri ,asa cum facem primind pe cineva in casa pt. o noapte / ai oferm cei mai placut sa nu ne uite usor /.
2010-07-28 21:12:40 | Raporteaza
Romania, za freakland
2010-07-28 21:14:47 | Raporteaza
1. Nu putem sti daca va avea sau nu rezultate. Important e sa spunem cat mai des ca existam. 2. Dupa cum spunea Alex, banii sunt europeni. Poate e mai bine sa fie folositi intr-un fel
2010-07-28 21:16:04 | Raporteaza
romania e mica,chiar daca gradina e mare.Am pierdut Basarabia,Bucovina,economia nationala,conducatorii tarii,o parte a populatiei,care cerseste prin Occident,sau se prostitueaza.Am pierdut tot ce am avut. Comunistii ne-au luat sufletul,prin fenomenul anti-legionar de la Penitenciarul Pitesti.
Am ajuns aici,numai si numai datorita unor minti bolnave.
2010-07-28 21:19:24 | Raporteaza
O sa ia banii astia vreo doua-trei agentii de publicitari, care o sa faca niste jafuri de filmuletze kitschoase, eventual copiate la virgula, dupa cele ale unor agentii straine. Si cam atat.
2010-07-28 21:22:33 | Raporteaza
@ruxandra PRedescu: de acord şi cu Damian,dar popularitatea internaţională a lui Zamfir nu poate comparată cu a acestuia.în paranteză,l-am cunoscut personal pe Zamfir,sînt de acord că i se pot reproşa multe.dar ca artist este un brand.
2010-07-28 21:24:16 | Raporteaza
@ruxandra PRedescu: na’, c-ati pierdut o shansa. daca nici tu nu ma sustii, ai sa vezi tu turism … (PS aia vin la ce n’au, ca branza au si ei! si grammy, de toate … culorile!)
2010-07-28 21:24:17 | Raporteaza
ioana duda – eu as zice ca n’o sa aiba cine stie ce rezultate. din pacate, desi am cautat, nu am reusit sa gasesc acum niste statistici la zi despre numarul de turisti straini care ne’au trecut granita si ce i’a atras, asa ca onor ministerul o sa poata spune orice.
si daca’s europeni, ce? tre’ sa’i cheltuim nu conteaza cum, doar ca sa’i cheltuim?!
2010-07-28 21:28:13 | Raporteaza
youtube.com/wat../
youtube.com/wat../
Sunt doar doi dintre oamenii care i-as duce la un asemenea eveniment de promovare a Romaniei. Asa cum ungurii se pot duce cu “ceardasul” lor.. pot merge si romanii cu oamenii care reprezinta folclorul acestei tari.
” Avem o tara atat de frumoasa …pacat ca-i locuita. ” ..parca asa suna “sloganul” facut in batjocura
…
s-a ales praful de bani alocati agriculturii…drumurilor… diferitelor destinatii..
ce “mare pierdere” ar mai fi cele 75 mil. …. pana la urma vorbim de-o INVESTTIE.. orice investitie atrage RISCUL in mod automat… banii veniti de la ei…au o anumita tinta..si aia-i turismul…aacolo trebuie cheltuiti…
In viziunea UE…75 mil nu se dau pentru Romania….ca-i ea miezu…se dau pentru “bunastarea Comunitatii Europene” Si celelalte tari au parte de cate-o “felie”…
Human Resources…. ( domeniul in care tot UE a “injectat” nu stiu cate mil de euro…o sa caut si-am sa postez.unde am citit de treaba asta ) Legat de capitolul in care spune Ruxandra de calitatea indoielnica de multe ori dezastruoasa a hotelurilor si-a pensiuniilor din Romania… cred ca trebuie sa vedem lucrurile din punct de vedere “tehnic”….in locurile alea muncesc oameni fara nicio pregatire in domeniu…oameni care stateau peste drum de amplasament…iar patronul si-a pus toata increderea in ei .
Dupa o asemenea promovare…bine ar fi sa ne intoarcem in tara si sa punem la punct lucrurile astea…pentru ca nu putem duce un Lese sau un Farcas in toata tara… “Oamenii locului” vor fi “pliantele” noastre pentru viitor…..
2010-07-28 21:32:18 | Raporteaza
val_one – glumeam cu damian! si nu contest valoarea lui zamfir, ci doar exprimarea nefericita din comunicatul MDRT, cum ca prin recitalul sau ni s’ar explica cum e cu brandu’
AccesDirect – agentia care s’a ocupat de creatie e din spania si a fost aleasa pentru ca a avut oferta cea mai ieftina. amanunt important sau nu, in managementul ei e si un roman. suma pe care au luat’o pentru creatie e pana’ntr’un milion de euro (nu stiu daca intra si cercetarea aici sau nu), deci restul se duc pe media. sa vezi acolo achizitii…
2010-07-28 21:39:59 | Raporteaza
Bâlbâielile guvernului Boc, pe (editat) /aici_nu_e_site../
2010-07-28 21:51:08 | Raporteaza
Mierea Naturala – Farcas nu stiu, dar Lese a fost la pavilionul Romaniei de la Shanghai.
2010-07-28 21:53:20 | Raporteaza
Iti multumesc…de veste
Mare lucru au facut…si chiar felicit pe cei care s-au gandit la Lese…omul ala chiar traieste pentru folclor…
Sunt nenumarati oameni care-i poate duce acolo… Sunt la fel de nenumarate locuri care le pot vedea turistii…
Udrea “marjeaza” pe “imagine” prin cei care i-a dus acolo … ( Comaneci…Hagi…etc. )
Sunt de acord ( surprindere nu-i asa:) ) ca sunt oameni care nu mai au treaba cu Romania… sa ne ierte cei mai sus enumerati..dar GATA…timpul lor a expirat..trebuie cautate alte “mascote”
Dar asa cum spuneam…trebuie sa ne intoarcem grabnic in tara si sa umblam la profesionalismul celor care ies inaintea strainilor…. Daca iese tantii Frosa mestecand guma Orbit ( fara zahar )…mai bine le spunem alora sa mearga cu autobuzele RATB care am inteles ca le includ si pe astea in “circuite turistice”
2010-07-28 22:02:38 | Raporteaza
Artisul Zamfir preda ore de nai intr-o camera cu 17 caini,l-am cunoscut personal.E un geniu,si ca orice geniu,are ciudateniile lui.
2010-07-28 22:03:30 | Raporteaza
un concept, o idee, nu costa mult sa/l/sa le ai. costa mult cand il vinzi, daca e beton argumentat!
anyway, thanks, m-am convis. esti un excelent comunicator!
2010-07-28 22:09:48 | Raporteaza
Eh, lasa ca e strategie buna
China e tara mare, ca sa zic asa. Daca convingem si noi 0,01% ne-am scos.
de fapt, ne-am scos si cu 0,001%
2010-07-28 22:11:19 | Raporteaza
bugsy – s’o crezi tu ca nu costa! ti s’o parea tie ca munca de creatie e la fel de simpla ca aprinsul becului, dar gandeste’te ce inseamna, de fapt asta, cum e cu cablurile, cu energia, cu hidrocentrala sau termocentrala si cu fabricarea becului, a intrerupatorului.. si dupa aia discutam!
PS nadia, ca tot iti place tie de ea, a facut, nu cu mult timp in urma, campanie pentru botox! cam cat de potrivita ti se mai pare acum?!
alex manea – dupa ce le’am hacuit si ingeamantanat concetatenii? nu cred! : ))
2010-07-28 22:24:15 | Raporteaza
@ruxandra PRedescu: dar Alex are dreptate.pe de altă parte,am bănuiala că Expo Shanghai va avea vizitatori din toată zona extremului orient.mă gîndesc la japonezi,o naţie de turişti prin definiţie,coreeni(de sud
.
ps-operaţiunea „geamantanul” a fost o „afacere” exclusiv chinezească.
2010-07-28 22:58:55 | Raporteaza
Băi tinerilor,
Hai să vă povestesc eu:
Pot să facă poezii, reclame, sloganuri şi ce mai vor ei. Degeaba !
Nu aşa vin turiştii la noi. De fapt, nu mai vin nicicum. Păi ce ăia sunt proşti !?
Occidentalii nu fac un pas necontrolat şi neorganizat. Dacă vor să petreacă o vacanţă undeva apelează la agenţii de turism. Ori ăia sunt beton de informaţii. Pe ăia nu-i prosteşti cu sloganuri şi cu Zamfir.
Eu am fost cu treabă prin 2001 la Moscova. Băi fraţilor, era mai rău ca la noi pe vechi. La hotel, la restaurante, peste tot erau numai securişti şmenari. Nu aveai scăpare. Ca turist, acolo eşti mâncat. Şi sacoul de pe tine ţi-l iau ăia [la propriu !]
La restaurant, dacă făceai greşeala să intri erai mâncat. Plăteai de cincizeci de ori mai mult decât trebuia. Dacă te opuneai mai dormeai şi pe la miliţie o noapte.
Cam aşa e şi imaginea României afară. Nu e turist străin care să nu fi fost şmenuit la restaurante sau la hotel. Mai calcă ăia pe aici !? Draci chiori !
2010-07-28 23:15:56 | Raporteaza
A, am uitat ! Dacă se ocupă Udrea, din cele 75 de milioane, unul se va duce pa campanie iar 74 la ei. Bună treabă !
2010-07-28 23:23:48 | Raporteaza
Toate tarile Scandinave merg in ASIA ,ieftin traiul , oamenii cinstiti si f. serviabili ,ati aseaza si sezlongul cum doresti .
2010-07-28 23:25:24 | Raporteaza
@Diaspora: Experienta trebuie furata rapid si pusa in practica mult mai bine decat altii ?, ori noi nu cred ca avem nici scoli cu stil rafinat sa/u cu mare politete .
2010-07-28 23:28:08 | Raporteaza
Sa vina turistii straini sa vada cum VOR SARI ca mingile de pinpong tradatorii TARII care minut de minut participa la MACELUL ROMANIEI !!!
2010-07-28 23:34:56 | Raporteaza
cosa nostra – si eu cred ca mai degraba repari intai gardul si dupa aia defilezi cu leopardul.. dar campania cica se refera celor care pun pret pe petrecerea unei vacante in cadru natural, autentic, alea alea, si mai putin pe calitatea cazarii sau mancarii. uite aici docomntul: cosminalexandru../
2010-07-28 23:37:59 | Raporteaza
@ruxandra PRedescu: pe undeva e noapte! da’ e “noapte” rau de tot …
2010-07-28 23:40:39 | Raporteaza
daca Udrea punea niste PLUGURI pe campurile cu teren arabil si chema turistii straini plictisiti de traiul lor … acestia veneau arau fiecare cate 5 km pe zi mancau mancarica taraneasca si asa se impuscau 2 iepuri deodata … AGRICULTURA – MISCARE si TURISM – HRANA SANATOASA … U. acum isi scrie paginile de ISTORIE … FEMEIA din guvern si INTELEPCIUNEA din POPOR …
2010-07-29 00:17:58 | Raporteaza
O singura precizare – banii europeni sunt banii nostrii, toate statele membre contribuie la bugetul comun. Adica noi toti contribuim la el..
2010-07-29 01:02:45 | Raporteaza
Brandul suna a firma de produse erotice sau lupanar. Cand ma gandesc la AMerica as spune pur si simplu Welcome to Hotel California ! sau Austria: Wien bleibt Wien ! Sa nu uitam asociatia gradina si munti salbatici. Poate o paine de casa si o floare de colt ar fi fost indeajuns sa ne aminteasca de simboluri grele. Si panatofii cu tocuri ai madamei leanta.
2010-07-29 02:43:46 | Raporteaza
Corect. Dar oricat ar fi de mare, vine o vreme cand pe unii nu-i mai incape aceasta gradina, iar pe altii nu-i mai vrea: sentinta.ro/art../
2010-07-29 08:27:41 | Raporteaza
Pai eu din cate aud dna udrea e preocupata mai nou de alte chestii/obiective politice. Dar daca tot e ‘ministra’ si i-au facut minister de turism probabil a fost musai sa avem un brand de tara. Rezultatul va fi zero ca si pana acum si aici cred ca nu trebuie sa avem dubii. Turistii merg pe autostrazi, iar la noi intre turda si gilau nu e cam nimic de vazut si mai departe nu cred sa ajunga.
Problema e cu mesajul: daca din za lend of ciois a iesit the end of choice sau the land of noise, ce ar putea iesi din explore the carpathian garden?
2010-07-29 08:53:17 | Raporteaza
La noi turismul nu trebuie început cu „reclama”. Trebuie început cu infrastructură, locații, civilizație, seriozitate, profesionalism, etc. și la sfârșit bagi reclamă. Altfel faci mai mult rău pentru că minți, ori asta este o notă foarte proastă. Lecția bulgară din turism nu a fost învățată. Prindem greu.
2010-07-29 13:52:05 | Raporteaza
Pai in loc de campanie din asta stupida, nu s-ar putea folosi banii astia in re-amenajarea turismului in tara? Intreb si eu, nu dau cu parul. Litoralul romanesc ar trebui inchis vreo 2-3 ani, daramat tot ce nu ajunge la un anumit standard si re-construit la standarde europene, cu personal calificat, care sa isi ia munca in serios, chiar daca este doar o slujba de vara pentru un pusti de 17 ani.
2010-07-29 15:01:13 | Raporteaza
Nu, Udrea o fi având toate viciile posibile, dar proastă nu-i. Uitaţi-vă la câţi bani are ea şi câţi avem noi.
Tre să fiu de acord cu cosa nostra – dar nu cred că ia 74, să zicem vreo 40. Restul vor fi irosiţi pe reclame la un horrorland în care doar turiştii foarte curajoşi vor fi tentaţi să intre.
Mă gândesc dacă nu ne-ar fi un pic mai bine dacă oamenii ăştia ar fi instalaţi în posturi pe viaţă? Poate atunci ar furniza un minim de administraţie. Aşa nu-s interesaţi decât să umfle cât pot şi să fugă.
Turismul în sine e o fază aşa de tristă: să ai litoral, dar să mergi la mare la străini pentru că acasă benefiezi de mârlănie şi de condiţii infecte.
Aşa că să nu facem mişto de doamna Udrea – banii ăia vor fi chiar gospodăriţi cu folos. Folos pentru ea.
2010-07-29 15:12:51 | Raporteaza
~~~Pai in loc de campanie din asta stupida, nu s-ar putea folosi banii astia in re-amenajarea turismului in tara?~~~
dar de ce sa nu organizeze un eveniment precum cel de la Shanghai
Poate asa nu-si vor da seama cei care vin de “mizeriile” din interior
Toata lumea recomanda D-nei Udrea sa inceapa “ordinea” din interior.. Oare i-o spune cineva si ei ?
2010-07-29 15:16:31 | Raporteaza
U. nu detine intelepciune … veti vedea in curand ce dezastre a atras dupa ea … BILANTUL …
2010-07-29 15:37:01 | Raporteaza
toti banii din turism daca erau bagati in agricultura si diguri acum deja eram scosi din criza … faceti calcule va rog …
2010-07-29 15:39:09 | Raporteaza
@:../ mintea bolnava este in acest popor care a ales si mentinut pe conducatorii tarii. Tot romanul vrea sa fure dupa 89 ptrca a vazut ca nimeni nu este pedepsit , daca fura mai mult ajunge cit mai sus. Secretul este fura si da si la partid ( la altii ) si nu patesti nimic.
2010-07-29 16:52:36 | Raporteaza
@Ioana Duda: existam prin ce?
2010-07-29 17:22:54 | Raporteaza
Pai io zic ca e bine ca face reclama la Carpati? Ca aia mai sunt inca acolo, nu? Sau n-am mai citit io de mult stirile?
2010-07-29 18:20:26 | Raporteaza