Prin vecini

Vecinii – nu poţi trăi cu ei, nu poţi trăi nici fără ei. Nu de alta, dar nu ştiu câţi sunt în stare să trăiască în sălbăticie. La urma urmei, cui nu-i place civilizaţia?

Există oare cineva care să fie mulţumit de ei? Aţi auzit pe cineva spunând „Măi, tată, ce muzică bună ascultă vecinu’!”? Sau „Vecina mea vorbeşte atât de frumos încât îmi este ruşine să-i spun bună fără să pun ziua sau seara-n coadă?…” Eu… nu!

Personal, am îmbrăţişat ambele traiuri: şi la bloc şi la curte. Şi totuşi, îmi vine tare greu să decid unde sunt vecinii mai greu de răbdat. Dar să le luăm pe rând…

În ambele habitate, întotdeauna există ceva de meşterit. E lege! Fie că-i un cui de bătut, o bară de îndreptat, un fier de sudat, o placă de faianţă de tăiat, un geam de schimbat, un parchet de şlefuit ş.a.m.d, vecinu’ ştie că atunci este momentul ideal pentru a se ocupa de treabă.

Când ţi-e lumea mai dragă, începe: poc-poc, poc-boc, boc, vâjjjj, zzzzzz, poc-poc, zzzz, ţâc, ţâc, ţâc… Şi, cum de cele mai multe ori treaba se dovedeşte a fi teribil de epuizantă, pauzele sunt mai mult decât obligatorii. Cu cât mai dese, cu atât mai bine. Unde mai pui că, dacă vrei să iasă totul bine, vorba aia – calitate nemţească, trebuie să ai şi puţin antren. Niţică muzică o să facă treaba să meargă ca unsă!

Ce e tata pentru mine
E toatăăă averea meaaaaaa!
N-ai să vezi copil pe lume
Să-şi iubească mult tataaaa….

Vâjjjj, zzzzzz, poc-poc, zzzz…

Când treaba-i aproape gata, unul după altul, copiii încep să apară pe la uşi. Mulţi, din cine ştie ce motiv, n-au cheie. Şi dă-i şi strigă… „Tatăăăăăăăăăăă! Tatiiiiiiiiiii! Aaaam veniiiiit! Deschide!” Alţii, ceva mai bine crescuţi, sună la uşă. Sau bat. Tot aia. Că dacă nu-i ţine în faţa uşii, sau mai rău, a porţii, întărâtând câinele să latre – Hoţu’, mă, hoţu’! Şo! – degeaba.

Odată trecut de uşă, începe circul… „’N mă-ta de dobitoc, nu-ţi mai ajunge joaca! Mai pune şi tu mâna pe o carte că ajungi măturător!” Copilul, resemnat, trâteşte uşa şi, nervos pe tată şi pe lume, dă drumul la muzică. Cât să se descarce, bietul de el…

All the people tonight,
Put your hands in the sky…

Ora 5. 17:00. Mamele încep să ajungă acasă, bietele de ele, încărcate cu sacoşe cu mâncare. Cu o repeziciune fantastică, se şi pun pe tocat, trântit de oale, bătut cărnuri… În scurt timp, aerul se strică de mirosuri care de care mai apăsătoare… Ceapă prăjită, ardei copţi, vinete, chifteluţe, peşte, după posibilităţi.

Iar dacă mai nimereşti şi-o zi de sărbătoare… să te ţii! Şi chiar aşa: ce Sântă Mărie-i aia dacă nu încingi şi un grătar? Şi dă-i cu mititei, dă-i cu pulpiţe, mai aruncă şi-un cârnat şi-un peşte de la Gogu de când a fost pe baltă la soacră-sa… Adu radioul mai aproape, ia berea în mână şi joacă hălcile pe fierul încins pe toate părţile, să se pătrundă. Mai trimite-l pe ăla mic să-ţi mai ia două beri şi nişte seminţe şi fă-ţi pomană, dă-i şi lui să-şi ia o îngheţată că-i copil şi pofteşte…

Eh, dragilor, vedeţi voi, când vine vorba de grătar, parcă-i mai bine să te găsească la bloc… Scapi mai uşor, căci nu mulţi se încumetă să facă focul în grădină sau în parcare. La curte însă, să te ţii… Dacă miroase de la vecinu’, de ce să nu miroasă şi de la tine? Iar pofta-i mare şi miroase de-ţi lasă gura apă. Şi de ce să rămâi cu pofta? Nu mai bine tai tu nişte lemne şi dai o fugă să-ţi iei nişte cârnaţi de oaie? Să pută şi mai tare… Şi dacă voi doi faceţi, de ce să nu facă şi vecinu’ de peste drum? Fireşte, când terminaţi voi, aşa, cât să existe o continuitate…

Şi asta nu e totul: dacă tot ai făcut fum, n-ar fi bine să dai foc şi la frunzele alea strânse grămadă în curte? Vezi că mai sunt şi nişte pături vechi, roase de molii. Trânteşte-le şi pe alea! Nu? Nu e păcat?

Eh, vecinii… Îi ştiţi pe ăia de se ceartă cât e ziua de lungă, nu? Sau pe ceilalţi care blochează liftul la etaj, etajul lor, ca, în caz de nevoie, să nu piardă timpul aşteptând să urce? Sau pe cei care joacă mărunţel cine ştie ce sârbă? Pe ăia de-şi bat copiii că nu dorm? Pe ceilalţi care meşteresc toată ziua în parcare sub capotă, trântind ritmic cu cheia sau patentul de pământ a nepricepere? Pe cei care ştiu tot ce mişcă la tine-n casă? Şi sunt atât de mulţi…

Of, s-a făcut târziu… Câinele latră de mai bine de jumătate de oră. Vecinul din spate s-a pus pe prăjit peşte. În faţă se anunţă grătar nocturn. Un copil scânceşte undeva departe. Dar îl aud. Îl aud şi-mi sfâşie sufletul. Doamne, cum ţipă! Vai, cineva ascultă Bambi. Îmi cânt iubirea. Şi sunt atât de obosită… Încerc să adorm. Încerc. Pe mâine. Sau pe mai târziu.

P.S. De n-am să pot, mă apuc şi eu să dau cu aspiratorul. Să nu mai dau mâine…