RSS Feed

Plantele exotice din istoria intelectuală a României

vezi toate articolele de
24 Jan 2016 la 13:01 48 comentarii 5388 vizualizari.

În introducerea cărții Plante exotice (Editura Tact, 2015) – pagina 7 apare o notă care mi se pare cel puțin clară: nu am introdus în acest volum un capitol despre Tatiana Grigorovici (1877-1952) din moment ce contribuția ei teoretică majoră la elucidarea conceptului de valoare, Die Werthlehre bei Marx und Lassalle (Teoria valorii la Marx și Lassalle) ar trebui mai curând privită ca expresie a austromarxismului de la începutul secolului XX decât a tradiției marxismului românesc. Plante exotice este o carte despre câțiva autori care deși au fost cunoscuți la nivel internațional pentru contribuţiile lor marxiste, au fost marginalizați în istoria intelectuală şi politicăa României, asta deși, ai spune (de obicei nefiind destul de informat și confundând marxismul cu comunismul și cu Ceaușescu – dar asta este o altă discuție) că oricare dintre cei despre care vorbește Plante exotice ar fi putut să fie tata lor. Tata lor adică știți voi, miezul. Nu e cazul – mai mult, socialismul în România a fost considerat de către conservatori și liberali un soi de plantă exotică, de aici și numele volumului, după cum probabil că ați ghicit deja.

Dar să ne întoarcem la partea în care ni se explică de ce Tatiana Grigorovici nu a fost inclusă în carte – pentru că, nota cu pricina nu e deloc întâmplătoare. Și ce să fac, acum am să mă laud cu prietenii mei, cei doi coordonatori ai cărții – Alex Cistelecan și Andrei State – că uite, sunt băieți deștepți și au anticipat corect că lipsa cel puțin unei autoare femei (fie ca subiect de analiză, fie ca participantă la culegerea de date) într-un volum colectiv dedicat marxiștilor români va produce reacții mai mult sau mai puțin virulente pe coordonatele inegalității de gen. Și așa a fost. Bine, partea în care explicau de ce nu a contribuit nicio autoare femeie la scrisul cărții în sine nu apare în Plante exotice dar a apărut ca răspuns la mai multe critici și vociferări și e simplă – autoarele care au fost interpelate pentru proiect erau ocupate cu altceva în acel moment și au refuzat.

În plin târg de carte Gaudeamus au apărut reacțiile anti-carte exact din cauza motivelor de mai sus. Nu vă ascund faptul că mă uimește lejeritatea cu care poate fi anulată o carte (orice fel de carte, că-i de poezie contemporană, teorie a fizicii cuantice sau chiloțăreală) fără să fie citită în prealabil. Chestiile astea mă depășesc, poate și pentru că nu sunt destul de evoluată încât să mă uit la o copertă și să spun – nu, nțțț, cartea asta este proastă deci n-o s-o citesc niciodată. Se poate, nu spun nu.

Avem deci o carte, despre marxiștii români, scrisă de bărbați (dar nu doar pentru bărbați) despre bărbați. Groaznic, vă spun. Au curs râuri de comentarii pe tema asta și s-a ignorat de fapt conținutul cărții. În termeni de net asta se poate numi lejer trolling. Dar dacă spun asta înseamnă că am trecut în tabăra cealaltă, nu sunt feministă și desigur, am apucături chiar machiste. Deci n-o s-o spun :) . Am să spun doar că e ușor să critici de pe margine și că în mod miraculos, atunci când vine vorba despre viața de zi cu zi, e al naibii de interesant cum se ignoră publicații întregi care transformă prin toate mijloacele femeia într-un soi de plantă exotică (într-un sens nu foarte măgulitor) fără foarte multe dileme morale, etice sau care să privească egalitatea de gen. Nu vă dau exemple, deschideți orice site de știri, analiză sau editoriale și veți găsi cel puțin un exemplu. A, da, vă dau o sugestie, începeți cu presa quality că cealaltă știm, o citim cu toții doar pe furiș și cu becul stins.

Long story short, Plante exotice adună autori cu contribuții teoretice marxiste la ceea ce ar fi trebuit să devină practică progresistă în România. Dar n-a fost să fie, ne-am ales în schimb cu o guvernare autointitulată comunistă dar naționalistă și conservatoare (ooo, da, de acolo ne-au rămas și sechele cu ungurii care ne vor țara – asta ca să dau doar un exemplu) și cu această idee bine întipărită în mentalul colectiv cum că socialismul= întotdeauna și fără drept de apel cu comunismul românesc și Marx=Ceaușescu.

Cartea ne aduce în vedere exact acei autori care au fost excluși din aparatul politic pe vremea comunismului și apoi, excluși încă o dată după 1989 din orice fel cercetări de investigare ale comunismului. N-ar fi dat bine să se afle că Gherea vorbea despre neoiobăgie (o chestie cu care ar trebui să ne obișnuim chiar și azi pentru că ne vom lovi tot mai des de ea) și despre rolul intelectualilor (foarte important de altfel) de a organiza clasa țărănească pentru a-și identifica propriile interese și nu pentru a cădea în antisemitism sau anarhie fiind numa’ bună pentru a fi folosită ca masă electorală (cum de altfel e și azi de cele mai multe ori). Sau că Lotar Rădăceanu și Șerban Voinea, cunoscuți mai ales pentru contribuția lor în PSD-ul interbelic și ignorați pentru influențele asupra gândirii lor venite dinspre Viena socialistă în opoziție cu mișcarea comunistă din România acelor vremuri, interesată mai degrabă de Moscova.

Nu veți mai citi nicăieri altundeva nici despre Pătrășcanu, cel care avea origini nesănătoase (potrivit aripii Dej) și este executat de către partidul comunist în 1954. Asta deși sprijinise revoluția bolșevică și în 1945 scrisese despre asemănările dintre iobagii din Principate și sclavii din SUA înțelegând că orice formă de iobăgie este foarte prietenoasă capitalului comercial. Sau că milita împotriva exploatării femeilor şi a copiilor între 10 și 15 ani în ateleriele meșteșugărești (sigur, azi protipendada s-ar revolta pe motive de incorectitudine politică și socială și pentru că așa dă bine, dar cumva sunt sigură că ar sprijini capitalismul sălbatic în continuare dacă n-ar fi civilizații cu ochii pe drepturile omului).

Nu veți afla din altă parte că sociologia a apărut ca profesie la noi datorită (în mare parte) lui Stahl. Și nici că a făcut ceva de neconceput pentru anul 1980 în ochii establishment-ului comunismului de stat (spre exemplu) – s-a luat de Lucian Blaga și de Mircea Eliade pe care îi considera parte importantă în reînvierea conservatorismului naționalist din perioada interbelică. Stați liniștiți că și azi dacă îndrăzniți să spuneți asta – urmașii establishment-ului din 1980 (mă rog, majoritatea deși sunt și câțiva new entry) care au rămas bine mersi pe locurile lor vor striga – trădare! și vă vor da cu capul de toți pereții.

Ce să mai spun despre Miron Constantinescu, cel care a aderat la cauza comunistă fiind un mic-burghez student strălucit cu potențial mare pentru o carieră academică satisfăcătoare. Doar că s-a trezit la pușcărie o vreme pentru convingerile lui comuniste. A fost ulterior răsplătit de partid cu funcții importante însă pentru că-și urma propriul joc politic se mai și certa cu colegii de partid, deranja, așa că după 1957, a fost eliminat de la conducere. I s-au mai dat apoi, după 1968 niște funcții dar onorifice, în fapt, putere nu mai avea. În orice caz, a fost controversat și atunci și după 1989, omul era cam alunecos. Așa îmi explic de altfel de ce o parte din dreapta din România îl și place mai mult (nu de tot, doar așa, ca intelectual) decât pe ceilalți (știați că Tismăneanu era cât pe ce să-i devină asistent?). Ce m-a frapat pe mine este felul în care, în teorie, omul era super aplicat pe ideologie marxistă însă, în practică, revenea la comunismul naționalist. Presupun că își apăra poziția în interiorul partidului. Oricum, mi-e profund antipatic pentru teoria conform căreia tinerii protestează din cauză că sunt neintegrați social și au prea mult timp liber și prea puține restricții și nu pentru că ar avea nemulțumiri sistemice. Mai grav este că partea asta cu consumul de muzică și TV e fix partea care le-a plăcut cel mai mult conducătorilor de atunci și dacă vreți să știți cine e vinovat pentru că părinții noștri nu găseau ultimele noutăți Bob Dylan (că poate ar fi înțeles mai bine de ce e bine să lupți non-stop pentru drepturi chiar și prin muzică)  prin librării sau de ce au senzația că tot ce e la televizor este 100% adevărat atunci Miron Constantinescu este cu siguranță pe lista numărul I a celor vinovați.

Nu știam că Pavel Câmpeanu (de fapt recunosc, nici nu auzisem de el) a jucat șah cu Ceaușescu în propria lui celulă. Sau că a analizat, sociolog fiind, un fenomen atât de mult întâlnit în perioada comunistă cum a fost statul la coadă (trebuie să spun asta, cumva toată lumea pare să creadă că doar la noi se stătea cu orele la coadă însă acest stat la coadă se practica în mai toate țările fost comuniste, există chiar un joc polonez care se numește așa – Stai la coadă –apărut în 2011 și care a primit și un premiu pentru cel mai bun joc al anului 2012 Gra Roku Game :) ). Câmpeanu a fost preocupat de felul în care imperialismul dictează felul în care statele de la periferie (în relațiile lor cu centrul) se zbat (la nivel internațional) cu nevoia de a promova relații de egalitate și alianțe cu alte state subdezvoltate și acomodarea la relațiile internaționale de subordonare (care da, uneori implică și susținerea acordată imperiilor împotriva țărilor subdezvoltate). Sună cunoscut? Sigur, lucrarea lui era despre Rusia țaristă de dinaintea Revoluției din 1917. Dar dacă înlocuim imperialism cu țară dezvoltată și Rusia cu Germania și calculăm relațiile dintre țările periferice de azi (noi) cu centrul practic avem același tablou.

Multe, foarte multe alte lucruri interesante puteți afla din Plante Exotice. Istoria se repetă, poate de asta am simțit că multe dintre dilemele vremurilor de atunci sunt cumva actuale. În ceea ce-i privește pe autori și coordonatori: Ștefan Guga, Florin Poenaru, Andrei State, Alex Cistelecan, Costi Rogozanu, Dan Cîrjan, Adrian Grama – pentru nedelicatețea de care au dat dovadă cu privire la inegalitatea de gen din mediul marxist și din cuprinsul cărții am să-i trag de urechi personal și individual vineri, 29 ianuarie cu ocazia lansării cărții la Verona, de la ora 19.00. E dezbatere deci puteți s-o faceți cu toții. Să nu mai spun că moderatori vor fi Ciprian Șiulea (care bea mult prea multe ceaiuri și deschide ușa în fața doamnelor – l-am văzut cu ochii mei) și Veronica Lazăr (care citește şi foarte mulţi autori bărbaţi). Niște machiști :) .

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


48 comments

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
M-am născut într-o zi de vineri - 13
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!