Din povestile nescrise ale romanilor

Bunicu a fost locotenent la artilerie, fratesu a fost capitan de jandarmi, si alt frate capitan de nava la marina militara. Dupa ce au luptat in razboi i-au trimis la canal. Cand a venit iliescu doar unchiul meu era in viata. Atuci ne-a zis poestea lui si ne-a explicat cum, la canal, o bucata de mamaliga murdarita de fecale si aruncata de gardieni peste gard a fost impartita la 6 oameni. Totodata ne-a spus si unde se afla cadavrul gardianului care a facut asta si caruia i-a taiat personal gatnita la 5 ani dupa eliberare. A murit la scurt timp, si abia apoi am cautat rudele omului asta si le-am spus unde se afla. Nevasta lui era inca in viata. Nu i-am spus de ce a fost omorat.

@alta poveste – wow! Dumnezeu sa-l odihneasca pe bunicul tau si sa-l ierte. Si la fel si pe nenorocitii de tortionari. Pedeapsa mai crunta ca iertarea pentru ei nu cred sa fie.

Bunicii mele, i-au luat terenurile, animalele, stergarele de pe pereti si hainele din “casa dinainte”. Si i-ar fi luat si cainele. I-a blestemat biata bunica. Dar cu atat a ramas. Terenurile ei din jurul lacului Snagov nu le-am putut recupera vreodata. In ‘50 au ars toata arhiva. In ‘90 au mai ars-o odata. Ca sa fie siguri ca vor mosteni pamantul. Si vor lua cu ei, fix cei 2 m de de-asupra! Evident, pe lumea cealalta! (sic!)

“Bunicii mele, i-au luat terenurile” – virgulă între subiect şi predicat.

“de de-asupra” – de deasupra

of, presa mea…

@mihai: Traiasca editorii! Se intampla si la case mai mari si doar si corectorii ar manca o paine, nu? Ma voi stradui sa fiu mai atenta, dar nu promit sa fiu perfecta. Nici nu-mi propun ))

Si sa stii ca nu ma supar daca ma corectezi, sau imi atragi atentia. Doar ca nu voi reusi sa fiu mereu super-atenta sa nu uit vreo virgula aiurea, ca mai sus. Asa ca, feel free to name it when it happens

da` nu e virgula intre subiect si predicat!!

)) hmm… si totusi parca asteptam cuvinte si nu discutii pe virgule. oare ce se intampla?

Sa spun cutremurator? Nu, ar fi putin! Ma intreb uneori daca stim cine am fost, cine suntem, ce vom fi…sau CE suntem? Un articol superb, superb in descrierea intamplarilor…ceea ce m-a dus cu gandul la o carte pe care am citit-o in urma cu ceva ani…MARTURII DIN MLASTINA DISPERARII de Dumitru Bordeianu. Nu pot sa spun decat un singur lucru, amintirile raman ,,vii” si dupa ce ,,calatoria” noastra ia sfarsit.

Băi Mihai,

Nu puteai să te duci să faci o labă în tăcere !?

Care drac de subiect şi care drac de predicat !?

Nu vă mai daţi bă singuri cu tesla-n coaye, ce dracu !

Iar Andreică pune botu şi-i răspunde. Incredibil !

@cosa nostra – recunosc am o sfanta oroare de discutiile pe tema “unde ne plimbam cu virgula”. Sunt intotdeauna neproductive. Certuri fara rost cand cineva nu poate sau nu are nimic de zis pe tema textului, nici pe calitatea scrierii dar trebuie musai sa puna nodul la papura. Si atunci se impiedica de virgule!!! Problema e ca mi se pare mie, de data asta s-a impiedicat complet pe langa!!! Iar faptul ca voi ii spuneti asta pentru mine inseamna mult mai mult decat daca m-as certa eu cu … @mihai! Multumesc.

Lacrima, cum sa nu scrii?! Trebuie sa scrii si sa publici!!

Aceste ‘povesti’ trebuie spuse iar si iar, pentru a ne asigura ca nu vom mai ajunge niciodata acolo! Cu cat ustura mai tare cand citesti, cu atat avem mai multa nevoie de ele.

@o calatoare oarecare – multumesc!

@mihai: Pentru cultura ta generala, problema era intre complementul indirect si verbul tranzitiv.

Insa la un asemenea subiect, NICI MACAR MIE nu mi-ar fi trecut prin cap sa ma leg de punctuatie.

P.S. Daca esti Mihaiul din echipa cu Ana, iti dau o bere daca te-a suparat comentariul meu.

@F – la vremea cand voiam sa public aceste povesti in presa scrisa, mi s-a taiat elanul din scurt. Apoi, m-am inregimentat in cotidian. Pentru o vreme chiar am crezut ca n-are nici o importanta, ca e mai important prezentul. Pana cand, probabil odata cu varsta, am inteles ca pur si simplu daca nu te vindeci de trecut, de tine insuti in acel trecut, n-ai cum sa construiesti ceva bun in prezent. Si cu siguranta inca mai “cresc”.

O sa mai povestesc povesti cu oameni ca A.H. Poate pe unii dintre ei ii voi regasi in viata ca sa povesteasca ei insisi. Vom vedea. Dar multumesc F

Acum pe bune oameni buni. De-a lungul anilor de scoala atat au schimbat regulile ca pana la urma am ajuns sa ma bazez pe editori, corectori la povestea virgulei. Sincer.

Nu ma supar sa fiu corectata, dar ma voi apleca mereu mai mult asupra modului in care construiesc senzatii, imagini, fluiditate, continut decat asupra…virgulei. Nu-mi iese povestea asta cu virgula si nu mi-e rusine sa-mi recunosc aceasta limita. Inca invat

Se intimpla cam asa: citesti astfel de “povesti” si apoi … inghiti galusca. Adica, nu prea mai ai ce sa spui. Atunci cind e ceva cu adevarat dureros la mijloc (nu dureri din ciclul “vai de mine, eu de ce n-am si ceilalti au!”) se inchide in mod misterios robinetul “cu trancaneli”. Asta e! Dar eu cred ca stii asta si nu te necajeste lipsa comentariilor.

Lacrima, nu trebuie sa renunti. E foarte clar ca ai de spus ‘povesti’ cutremuratoare, de care avem cu totii foarte mare nevoie. E la fel de clar ca ai mare talent in a le spune.

Iar daca romanii sunt in halul asta de superficiali incat sa nu fie interesati de ‘povestile’ tale, publica in strainatate. Acolo vei gasi interes si deschidere, iar cand vei fi o autoare de succes in strainatate, sa vezi cum te cauta editurile romanesti.

P.S. Ce te face sa crezi ca un corector ar sti mai multa gramatica/ punctuatie decat tine? )

@Andreea: Perfect de acord. Dar nu numai povesti dureroase, ci orice subiect tratat cu cap. Nu crezi?

N-am avut insa impresia ca pe Lacrima ar deranja-o penuria de comentarii, ci superficialitatea unora dintre cele existente.

Si fa bine si apuca-te si tu de scris odata!

Hhhhh!! Ca tot vorbeam de punctuatie… Paranteza aia ratacita se voia un zambilici.

Apropo, de ce nu mai are voie lumea sa zambeasca pe Pandora’s?

In primul rand, te felicit pt articol si pentru tema abordata.Si pe Laura am felicitat-o cand a scris despre Susman.E important pt noi, cei mai tineri,sa aflam adevarul mai ales acum, cand din prea putina cunoastere, vad ca se nasc din ce in ce mai multi nostalgici ai acelei perioade.Oamenii astia nu trebuie uitati…..macar atat le datoram.Scrie, publica, fa-ti datoria indiferent de parerea unora care habar nu au ce-si doresc cu adevarat cititorii.Nu, nu toti ne dorim stiri proaspete despre Bianca lui Bote.Bafta!

Eu as spune asemenea povesti, a caror durere te copleseste si te lasa mut, tuturor celor care se vaita astazi pentru te miri ce. Sa li se faca rusine de vaicarita de zi cu zi si sa auda ce e aceea suferinta adevarata.

@F, eu sint suparata din cauza lipsei mutritelor!

stii, eu cind vorbesc, ma strimb in toate felurile si gesticulez; spun lucruri serioase si apoi scot limba – sau invers. Fara “zimbilici”, comentariile sint mai seci si se pot intimpla “malantanduuri”. : )

@andreea: Perfect de acord. Si eu tot asa. Doar ca mie mi se-ntampla misanderstandinguri. ZÂMBET ȘUGUBĂȚ

Atunci de ce nu luaţi bă atitudine toţi !?

Scrieţi fiecare câte un comentariu în care să-i băgaţi în pizdele mă-sii pe administratorii care nu ne mai permit formatarea comentariilor.

Şi ţineţi minte:

Nu noi depindem de ei ci ei depind de noi şi de autori.

cosa nostra, noi sîntem nişte… esteţi (nu ştiu dacă şi isteţi), dar pentru restul lumii merge oricum… : )

@mihai: Bunicii mele, i-au luat terenurile Nu e virgula intre subiect si predicat e virgula intre complement şi predicat (cui i-au luat terenurile? bunicii. ti-amintesti de clasa a IV-a?)

Asa da. Finalmente simt si eu ca nu vorbesc singura. Iubesc si calitatea dar si cantitatea in comentarii. Daca se poate o cantitate mare de comentarii de calitate sunt fericita!

@Florina – si eu cred la fel. Cu toate astea as incuraja oamenii sa se bucure de viata fara sa uite insa ca uneori viata e mult mai putin decat vor ei si e mult mai mult decat isi pot imagina.

@F – multumesc din nou. O sa incerc sa nu renunt. Uneori pur si simplu mi se pare greu sa continui. Pandora’s e un loc unde m-am cuibarit ca sa scriu cum simt si imi doresc. Si imi place tocmai pentru ca pot comunica cu voi, cu oameni direct.

@rotocana – sincer toate chestiile astea in detaliu nu mi le amintesc. Le-am invatat si am mers mai departe aplicand ceea ce s-a fixat. Undeva pe drum virgula mi-a jucat o festa. Si e enervant de instabila )))

Si revenind la smiley – si eu le-as vrea. Sunt haioase si exprima ceea ce in mod normal transmitem non-verbal. Chiar daca o fac limitat.

@Cosa nostra – e frumos un limbaj mai colorat, da’acu’chiar neortodox… Fie-ti mila de copii! Multumesc )

@ani – multumesc. Stirile de genul celor cu “Bianca lu’Bote” imi repugna. Nici nu le-am scris vreodata si nici nu le citesc.

Pana la urma blogurile iti dau sansa sa spui ceea ce ziarele cred ca nu intereseaza pe nimeni. Si se pare ca nu o nimeresc mereu!

mai mihai@ “bunicii mele” este complement direct…waw ce relevant,zau asa

lacrima@:buna tema de meditatie

o sa revin cu o poveste

@Zoe – multumesc! Te astept cu povestea si cu rezultatul meditatiei tale. Mi-ar face placere sa stiu unde te-a purtat reflexia

Iata povestea,pe care o putetem include la “ororiile comunismului”:intr-un sat maramuresan,un taran instarit avea 8 hectare de pamint arabil,6 de finete ,3 de padurea.Comunistii i-au confiscat toare hectarele si i-au dat alte 2 hectare de pamint,in alt loc,pe care le cultiva in parte cu colectivul(doua parti pentru colectiv iar una pentru el).Taranul acesta avea o vaca si 7 copii. EI,coform directivelor de la partid,vitelul fatat de vaca nu iti apartinea tie,trebuia predat NORMA.Taranul vrind sa hraneasca cei sapte copii ,ignora “DIRECTIVELE”partidului cum ca vitelul trebuie facut cadou statului si, intr-o noapte,in mare secret, taie vitelul.Este pirat de un vecin si este condamnat la un an si patru luni de inchisoare.Si mai sunt multe ca acestea.

@lacrima: Cu mare placere si la mai multe articole!

Dar, o poveste despre Razboi, primul ori al doilea, de ce nu puteti spune VOI cei din Cluj? De unde si pana unde INDUSTRIAS, n-ai proprietatea termenului? Industrias era, ca spre exemplu, unu’ N.Malaxa. Aveti o ciudata tendinta de ava crede ceea ce nu sunteti si arevendica ceea ce nu VA apartine! Voi, …buricimea nimanui. Buricii mei contra buricii tai, daca te mint. Multi, imens de multi altii, au avut de suferit si au pierdut TOTUL in valtoarea evenimentelor de dupa 1940, si a inertiei istoriei – pana azi, maine … cine stie!?

@anti – 1. ce legatura ar avea vreunul dintre razboaie cu tema data?

2. matale ai proprietatea vreunui termen? si cum ai obtinut o asemenea “proprietate”? ))) iar cat despre industrias, fii sigur ca nu doar malaxa si capitala aveau … asa ceva chiar daca pare sa displaca in halul asta;

3. oi fi matale proprietar de “burici”, da’ nu ma intereseaza nici pro si nici contra! n-am cultura de mahala si nici nu cant manele … asadar nu ma inscriu in programul de “buriceala”;

4. poate ne lamuriti si pe noi ceilalti ce anume s-a revedincat in materialul asta???

Personal, cu tot respectul, consider ca e o mare confuzie in ceea ce spuneti. Poate ne “iluminati” in termen civilizati totusi, fara “mahalalelisme” (sic! si asta chiar e proprietatea mea chiar de suna ca cizma). Oricum nu vad justificarea agresivitatii din limbajul dumneavoastra.

@lacrima: ‘bunicii mele’ este subiectul lui “i-au luat”?

@eu – asa, si?

Venerabila Doamna, in preambulul povestiri ati indrumati cititorul sa treaca peste bariera prezentului tocmai ca prin asumarea trecutului sa se poata intoarce la acesta cu zestrea morala si afectiva refacuta. Imi este foarte draga atat notiunea cat si reabilitarea in sine insa lipsa de scrupulozitate a prezentului ma determina si pe mine sa consider propunerea dumnevoastra ca fiind utopica. Va intreb si va raspund tot eu: pana la a-l compatimi pe altul reusiti sa va compatimiti macar pe sine ? Eu nu reusesc. Iubesc sau simt in termenii lumii prezente, adica atunci cand imi pot permite sa o fac. Nepremeditarea (spontanul), ingredientul de neinlocuit si atat de necesar faptului nu mi-l permit. Si ma uit in jur si regasesc aceeasi neputinta in toti ceilalti. Vorbim pemanent despre “cum ar trebui de fapt sa fie” si cum in fapt nu este (pe Pandora cu precadere barbatul, femeia si apoi istoria si prezentul) sau altfel spus in loc sa cantam vorbim despre cum suna muzica in inchipuirea noastra, ignorand voit faptul ca dam astfel nastere unui prezent lipsit de identitate reala si savoarea ritmului. Contrapropunerea mea este simpla si deopotriva complicata si anume sa ne asumam mai curajos prezentul in speranta ca ne vom reintoarce astfel la originile de nepierdut din noi.

acum exista cadavre umblatoare in urma luptei contra TERORISTILOR din SISTEM …

@rich guy – va inteleg nemultumirile legate de prezent. insa uneori trecutul are ciudata calitate de a ramane agatat de alegerile pe care le facem in prezent. poate ar fi cazul sa ne acceptam asa cum am fost. am intelege ce si cine suntem de fapt. si am avea o sansa. am putea poate schimba ceva in noi insine. concluzia mea dupa ani buni de “gonit in cotidian”a fost ca se consuma inainte de a-ti fi dat seama la ce-a folosit. si ramai doar cu gustul destul de amar al oboselii de a fi gonit.

imi doream un ragaz “de memorie” cat sa ne privim in oglinda trecutului. un moment. oricum de prezent nu ne desprinde nimeni si nimic. dar imi doream ca intorcandu-ne la prezent sa fim poate mai intelepti. spuneam “poate”….

o lume fara idealuri, fara acel ása ar trebui sa fie”e o lume condamnata. e un soi de “tinta” pentru ca ne arata intr-un fel sau altul cum am vrea sa fim si sa ne fie… e un exercitiu care cred eu trebuie facut de dragul zilei de azi si de maine, mai mult ori mai putin spontan …

@antiignorantu – nu pot sa spun ca in ultimii 20 de ani n-am nici o vina ca acesti teroristi au facut si continua sa faca victime. le-am permis noi toti sa devina puternici, cel putin la fiecare 4 ani, fie ca am votat, fie ca nu.

le-am permis noi toti cand ne-au jecmanit si am tacut, cand am vazut ca cel de langa noi e ingenuncheat si am trecut mai departe infricosati, sperand ca nu vom fi urmatorii pe lista. cand ne-am pus in genunchi, doar-doar sabia ne va ierta capul. acum sabia aia ne cam spinteca vintrele… si seamana mult cu un harakiri istoric.

PARA fraza: …cand am vazut ca cel de langa noi e ingenuncheat – murind de FOAME efectiv -, si l-am IGNORAT, atribuindu-i VINI imaginare, crezand in PROPAGANDA, (sperand) AVAND certitudine ca nu vom fi urmatorii pe lista. cand ne-am pus in genunchi, doar-doar sabia OCUPATIEI armate ne va ierta capul. acum sabia aia, si de DUPA, ne cam spinteca vintrele… si seamana mult cu un “harakiri istoric”. IHI, INCHEIERE. Acei securisti erau ROMANI parasutati din universuri paralele – veneau calarind ghiulele si rachete trimise prin Portile iadului larg deschise -, pe care le-ati IGNORAT crezandu-va infailibili si aproape sfinti si NOBILI ingeri? Comportamentul acela… fata de semenii vostri – de alta etnie -, l-au trecut ATUNCI in neVEDERE/ l-au ignorat JUSTIFICAT, aceia despre care vorbeati, iar peste nu mult timp li s-a intors! Cutia PANDOREI cine a deschis-o, securistii aceia CUMVA? Nu e vorba oare de IGNORARE voita a spiralei spre minus infinit din partea VOASTRA si decuparea unui SEGMENT al acesteia cu care incercati sa ne scoateti ochii, SI sa ne suciti mintile, pentru a nu putea vedea ANSAMBLUL? …WHeeell aceasta nu duce NICAIERI si seaman a MANIPULARE.

@anti – cu o singura mentiune pentru tine: FACI PARTE DINTRE NOI!!! Te numeri printre acei “VOI” spre care tot arati cu degetul. Bun venit in Romania in care traiesti anti

E “a”-ul se la buricul degetului mic si SPIRAlalaLA pe care se urca si se coboara de la + laLa – infinit, pe care cateodata sunt cu “VOI”, DA. In SPIRA EX spira