Din dragoste pentru….lege

Deci, spui numai tâmpenii!

Articolul ăsta e la mişto?

Draga Irina,

Sunt convins ca multi se supun neconditionat Legii, de asta e plina lumea de sclavi si datornici.

Cand nu faci dreptate si ierti toti hotii si criminalii si mincinosii ajungi in Iad. Iadul sa va manance!

Sclavi cu creierul spalat…

si daca legile sunt proaste?cum poti sa iubesti o lege proasta si sa o si respecti pe deasupra?nu stii ca la noi in Romania legile sunt facute pentru fraieri?pentru prostime?vai vai vai…Cosa NOSTRA cred ca ai dreptate din pacate…

Dumnezeu S-a descoperit pe Sine Însuşi oamenilor în adevărurile Cuvântului Său; pentru toţi care le acceptă, ele sunt un scut împotriva amăgirilor Satanei. Neglijarea acestor adevăruri a deschis uşa relelor care se răspândesc în prezent atât de mult în lumea religioasă. Natura şi importanţa Legii lui Dumnezeu au fost pierdute din vedere într-o mare măsură. O concepţie greşită despre caracterul, perpetuitatea şi obligativitatea Legii divine a condus la erori în legătură cu pocăinţa şi sfinţirea şi a avut ca rezultat coborârea standardului de pietate în biserică. Aici se află secretul lipsei Duhului şi puterii lui Dumnezeu în redeşteptările contemporane. În diferite denominaţiuni există bărbaţi renumiţi pentru credincioşia lor, care recunosc şi deplâng acest fapt. Profesorul Edwards A. Park, menţionând pericolele din lumea religioasă contemporană, spune cu competenţă: “Neglijarea de a stărui asupra Legii divine de la amvon este o sursă de primejdie. În zilele de odinioară, amvonul era un ecou al glasului conştiinţei… Cei mai iluştri predicatori ai noştri dădeau o măreţie uimitoare predicilor lor, urmând exemplul Domnului şi dând prioritate Legii, preceptelor ei şi ameninţărilor ei. Ei repetau cele două mari principii şi anume, că Legea este o transcriere a desăvârşirii divine şi că omul care nu iubeşte Legea, nu iubeşte nici Evanghelia; deoarece Legea, ca şi Evanghelia, este o oglindă care reflectă adevăratul caracter al lui Dumnezeu. Această primejdie conduce la alta, anume aceea de a subestima răutatea păcatului, întinderea lui şi vinovăţia lui. Gravitatea neascultării este proporţională cu dreptatea poruncii…” “Asociată cu primejdiile deja amintite, este primejdia subestimării dreptăţii lui Dumnezeu. Tendinţa amvoanelor moderne este să separe dreptatea divină de iubirea divină, să considere iubirea divină mai degrabă un sentiment decât să o înalţe ca principiu. Noua gândire teologică separă ceea ce Dumnezeu a unit. Este Legea divină bună sau rea? Evident, este bună! Atunci dreptatea lui Dumnezeu este bună, căci ea reprezintă hotărârea de a aplica Legea. De la deprinderea de a subestima Legea şi dreptatea divină, de a subaprecia extinderea şi gravitatea neascultării omeneşti, oamenii alunecă uşor în obiceiul de a subestima harul care a prevăzut ispăşirea pentru păcat.” Astfel Evanghelia îşi pierde valoarea şi importanţa în minţile oamenilor şi curând sunt dispuşi, de fapt, să lepede chiar şi Biblia. Mulţi predicatori susţin că Hristos, prin moartea Sa, a desfiinţat Legea şi prin urmare, oamenii sunt absolviţi de cerinţele ei. Sunt unii care o înfăţişează ca pe un jug apăsător şi în contrast cu robia Legii ei prezintă libertatea de a te bucura de Evanghelie. Dar nu aşa au privit profeţii şi apostolii sfânta Lege a lui Dumnezeu. David spunea: “Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale”. (Ps. 119: 45). Apostolul Iacob, care a scris după moartea lui Hristos, se referă la Decalog ca fiind “Legea împărătească” şi “Legea desăvârşită, care este Legea slobozeniei”. (Iacob 2: 8; 1: 25). Apostolul Ioan, la o jumătate de secol după răstignire, pronunţă o binecuvântare asupra acelora care “păzesc poruncile, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate”. (Apoc. 22: 14, eng.). Susţinerea că Hristos, prin moartea Sa, a desfiinţat Legea Tatălui Său este fără temei. Dacă ar fi fost posibil ca Legea să fie schimbată sau desfiinţată, atunci Hristos n-ar fi trebuit să moară pentru a izbăvi pe om de pedeapsa păcatului. Moartea lui Hristos, departe de a desfiinţa Legea, dovedeşte că ea este de neschimbat. Fiul lui Dumnezeu a venit “să vestească o lege mare şi minunată”. (Is. 42: 21). El a spus: “Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii… câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege”. (Matei 5: 17, 18). Iar despre Sine, El declară: “Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.” (Ps. 40: 8). Legea lui Dumnezeu prin însăşi natura ei este neschimbătoare. Ea este descoperirea voinţei şi caracterului Autorului ei. Dumnezeu este iubire şi Legea Sa este iubire. Cele două mari principii ale ei sunt dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de om. “Dragostea deci este împlinirea Legii.” (Rom. 13: 10). Caracterul lui Dumnezeu este neprihănire şi adevăr; tot aşa este şi natura Legii Sale. Psalmistul spune: “Legea Ta este adevărul”; “toate poruncile Tale sunt drepte!” (Ps. 119: 142, 172). Iar apostolul Pavel declară: “Legea, negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună”. (Rom. 7: 12). O asemenea Lege, fiind expresia gândirii şi voinţei lui Dumnezeu, trebuie să dăinuiască tot atât cât şi Autorul ei. Lucrarea de pocăinţă şi sfinţire împacă pe oameni cu Dumnezeu, aducându-i în armonie cu principiile Legii Sale. La început omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. El era în armonie desăvârşită cu natura lui Dumnezeu şi cu Legea Sa; principiile dreptăţii erau înscrise în inima sa. Dar păcatul l-a înstrăinat de Făcătorul său. El n-a mai reflectat chipul divin. Inima lui era în conflict cu principiile Legii lui Dumnezeu. “Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.” (Rom. 8: 7). Însă “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că dat pe singurul Lui Fiu”, pentru ca omul să poată fi împăcat cu Dumnezeu. Prin meritele lui Hristos, el poate fi readus în armonie cu Făcătorul său. Inima lui trebuie reînnoită prin har divin; el trebuie să aibă o viaţă nouă de sus. Această schimbare este naşterea din nou, fără care, spunea Isus, nimeni “nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu”.

Legile sunt facute de clasa dominanta, conducatoare ca ei sa castige bani la maxim iar voi sa va chinuiti ca sclavii muncind pentru a va plati ratele la banca.

Treziti-va! Nu mai fiti sclavi! Nu-i mai imbogatiti pe altii amagindu-va ca legile sunt corecte si in avantajul vostru.

Citesc postarile si parca nu-mi vine sa cred. Deci dupa 22 de ani de “capitalism salbatec” am ajuns sa negam rolul LEGII, sa apreciem ca LEGEA este doar pentru sclavi, doar pentru prosti… ca-i proasta ! Cum adica e prasta, daca-i lege ? Poi asa ne-a spus Iubitul nostru Carmaciu, inculpatul presedinte Basescu, ce ieri promulga legea pensiilor, vadit imperfecta si nascuta prin FURTUL evident al voturilor, savarsit de Anastasa, ca azi sa ne spuna verde-n fata ca judecatorii trebuie sa-i spuna de unde ia EL banii pentru drepturile prevazute in acea LEGE ! Alaltaieri, prin 2008, ne explica ca-s bani si de cresterea pensiilor si a salariilor dascalilor, ca acum sa-i arate cu destiul pe judecatori ca-s de vina ca au dat sentinte in respectul LEGII. Asa ca noi, niste bieti postaci, ce putem zice despre LEGE, mai mult decat zice al nostru Iubit inculpat presedinte. Si o zicem pe NET (cat mai putem), caci de o veti spune in piata, veti constata ca exista LEGE si veti fi ridicati pentru instigare la nerespectarea ei si in mod cert veti sta ascunsi ani buni. La fel ni se va intampla noua celor ce avem doar puterea de a ne tasta gandurile, de vom refuza sa executam sentintele judecatoresti definitive/irevocabile investite cu putere de LEGE. Nu ma credeti, incercati si veti afla ca pentru noi exista LEGE. LEGE se pare, nu mai exista pentru cel ce inculpat fiind, a ajuns din inaltul scaun in care sta sa-si condamne proprii judecatori, pt simplul motiv ca LEGEA i-a dat IMUNITATE si nu poate fi judecat ! Ceea ce e grav e ca voi propavaduiti ANARHIA, si deja am ajuns la fundul sacului.

Voi, sclavi, straduiti-va sa repectati Legea… O incalca alde Basescu cat pot ei…

plictisitoare scriitura. Se vrea complex… dapoi… da-mi pace. De astea mi-e plin podu’