RSS Feed

97% spun NU controlului corporațiilor asupra guvernelor prevăzut în TTIP. Negocierile continuă

vezi toate articolele de
18 iun 2015 la 13:31 6 comentarii 689 vizualizari.

Mă scuzați, deranjez? Dacă vă enervez, nu asta intenționez – cam cum ar spune Smiley. Știu că sunt probleme mult mai mari care privesc operația la picior a premierului Victor Ponta și pensia parlamentarilor dar vreau să vă amintesc că în iulie va avea loc a zecea rundă de negocieri TTIP.

Câteva noi recomandări legate de TTIP au fost adoptate de INTA (Comisia pentru Comerț Internațional din Parlamentul European) în data de 28 mai, anul acesta, după ce state cum sunt Germania și Austria au început să observe mari mișcări anti-TTIP care pun la îndoială protecția datelor, ISDS-ul (adică sistemul de justiție paralelă pentru marile corporații) și impactul parteneriatului asupra viitorului producerii alimentelor în condiții de siguranță. Și apropo de ISDS – Comisiile Parlamentului European care au pregătit negocierile au lucrat cu nou din zece grupuri de lobby ale corporațiilor care practic au ajutat la rescrierea agendei TTIP. În ianuarie 2015, un raport al Parlamentului European pe tema consultărilor publice (online) cu privire la ISDS arăta că 97% dintre cei întrebați au fost împotriva reglementărilor ISDS. 97%. Procentajul acesta, din punctul meu de vedere, arată că mecanismele ISDS nici n-ar mai trebui negociate ci ar fi cazul ca ele să dispară direct.

În orice caz, după încă o serie de consultări și dezbateri la nivelul INTA, modificările adoptate ulterior diferă substanțial de cele admise de Parlamentul European în 2013. Însă. Dezbaterea și votul acestora care fuseseră plănuite pentru 10 iunie au fost amânate. Și nu oricum, s-a lăsat cu huiduieli, țipete și proteste.

Și de ce asta – deși așa ar putea părea la prima vedere – nu este o veste bună? Pentru că mișcarea anti-vot a noilor amendamente adăugate de Comitetul de Comerț Internațional a fost inițiată de liderii pro-TTIP din Parlamentul European. Mai precis, cu un Obama contrat de Congres așa cum nu se aștepta și neputincios în privința acordului fără sprijinul acestuia luna trecută – la Bruxelles, liderii TTIP s-au speriat că au scăpat de sub control dezbaterea cu totul și că vor fi învinși la vot. Și asta este important luând în considerare faptul că ar fi fost prima dată când (după ce neliniștea publică privind acordul a crescut)  – aleșii oamenilor din Parlamentul European ar fi putut să-și facă părerea despre TTIP cunoscută în mod public și cât se poate de oficial. Parlamentul European va trebui să valideze mai devreme sau mai târziu acordul doar că atunci îl vor vota în întregime cu da sau nu fără să mai dezbată (și eventual respingă) unele dintre amendamente. Iar liderul socialiștilor – Martin Schulz a declarat că ar fi fost mult prea multe amendamente. Serios? Păi parcă oamenii și părerile lor contau până nu demult. Consumatorul, el care ar trebui să fie cel care are ultimul cuvânt când vine vorba despre orice ține de comerț (nu așa învățăm cu toții de mici?), noi, unde suntem în ecuația asta? Drepturile noastre de a fi informați în ceea ce privește calitatea alimentelor (pe care le consumăm), protecția datelor (aflate pe platforme care ne oferă servicii pentru care plătim), serviciile financiare (cu ajutorul cărora susține toate băncile falimentare), transparența acordurilor dintre corporații și guverne (pe care noi le validăm), drepturile angajatului (care și așa sunt tot mai puține dar care printre altele ne ajută să mai punem un ban în coșurile supermarketelor), protecția mediului (în care încercăm să creștem viitori consumatori), serviciile publice (de care ne ajutăm ca să ajungem angajați și consumatori), drepturile animalelor toate astea unde sunt și dacă ele nu există de ce mai avem nevoie de reprezentanți în Parlamentul European?

De fapt Schulz a fost cât se poate de conștient că s-ar putea să piardă controlul chiar la el în echipă unde mai mulți europarlamentari de la Partidul Muncitoresc, Partidul Verde și alți reprezentanți ai stângii se pregăteau să voteze împotriva unor aspecte extrem de importante cum sunt – scriam și aici – mecanismele de justiție alternativă din curțile de arbitraj comercial denumite ISDS. Petiția europeană împotriva TTIP a ajuns la 2 milioane de semnături. Oamenii aceștia se așteptau ca reprezentanții lor să trimită un mesaj negociatorilor. Însă pare că Schulz îi preferă pe liberali, conservatori și cei de centru dreapta când vine vorba despre TTIP așa că a decis amânarea dezbaterii și a votului cu un drum.

Ce urmează? Cum spuneam, luna trecută, senatorii democrați s-au împotrivit TTIP pe motiv că semnarea unui astfel de acord ar duce la scăderea salariilor și la pierderea unor locuri de muncă în SUA. Apoi au schimbat tabăra și au urgentat votul oferindu-i șanse de reușită președintelui Obama. Mai exact pe 16 iunie, în urmă cu doar două zile. Însă câțiva democrați și o parte dintre republicanii conservatori s-au opus și l-au învins pe președinte la prima încercare. Dar lucrurile nu sunt încă definitivate, TTIP mai are șanse.

Și în urmă cu doar câteva zile, Jessica T Mathews – consilier al Transparency International USA și James Wolfensohn – membru al Transparency International USA, amândoi foarte implicați în lupta pentru transparență au participat alături de vestiți conducători ai unor corporații, trei premieri, lobby-ști, miniștri și alte personalități la summit-ul Bilderberg din Austria pe tema TTIP. Nada transparență pentru că totul s-a petrecut în spatele ușilor închise presei și publicului – cu toate că 500 de oameni s-au strâns în centrul orașului Telfs și le-au cerut socoteală.

De ce atât de multe controverse pe tema TTIP și mai ales ISDS. Să recapitulăm: Investor State Dispute Resolution oferă posibilitatea unilaterală (rețineți) corporațiilor de a da în judecată guvernele care vor să-și impună norme de regularizare ale pieței muncii sau de protejare a mediului înconjurător. Practic nu mai putem vorbi despre democrație în momentul în care aceste mecanisme vor fi acceptate global. Pentru că deciziile prin care anumite state vor fi nevoite să plătească daune unor corporații care se consideră dezavantajate de legile țărilor respective se vor lua strict în curțile de arbitraj comercial. Și vor fi definitive și irevocabile. Adică guvernele alese în mod democratic de către plătitorii de taxe vor fi excluse din ecuație. Vor deveni nule în fața corporațiilor, e atât de simplu. Adio Constituție cu legile tale cu tot, trăiască Corporația care face legislația.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 

Etichete: , , , ,


6 comments
  • 1

    SI CE CONTEAZA DISTINSI CITITORI? NU TOT DUMNEAVOASTRA SUSTINETI CA PROSTANII DE LA TARA NU AR TREBUI SA VOTEZE? PAI,RESTRANGAND TEORIA, CAM AICI AJUNGEM CU VOTUL, LA 3%. ADICA POLITICIENII, SERVICIILE SI … EVIDENT AIA CU BANI CARE-I CONDUC PAPUSILE MAI SUS MENTIONATE.

  • 2

    n-am spus niciodată că cei de la țară nu ar trebui să voteze, dimpotrivă. dar da, există această idee falsă potrivit căreia ar trebui ca votul să poată fi exercitat doar de o anumită parte a societății.

    Dora Constantinovici
    2015-06-19 08:21:34 | Raporteaza
  • 3

    Democratia,de fapt “democratia” din zilele noastre inseamna dictatura majoritatii de 90% cu IQ sub 100, asupra minoritatii de 10% cu IQ peste 100 !

  • 4

    Banuiesc ca domn Roxolan si-a masurat IQ-ul prin metode proprii (de ex uitatul in oglinda). Din cate imi aduc aminte, si-n ‘90, si-n ‘96, si-n 2004 toti astia cu IQ beton au votat constant “schimbarea”, recte Iliescu, Constantinescu, Basescu. Prostimea nu a stat pe gânduri si a votat la fel pt un kil de malai si o litra de ulei. Domnul meu, in viata asta mai exista si intuitia (care excede IQ-ului si conditiei sociale). Cred ca astazi suntem cu atat mai expusi greselilor cu cat suntem mai prizonieri principiilor vanturate in mass-media.

    alt DESTEPT DIN NASTERE
    2015-06-20 22:45:44 | Raporteaza
  • 5

    Fraza de la sfârșitul articolului spune totul! Este evident că UE face în principal politica corporațiilor. Sunt multe de spus, dar pe scurt, acceptarea acestui acord diabolic ar fi catastrofal atât pt firmele mici și mijlocii, dar și pt sănătatea oamenilor! Nu este clar spre ce se îndreaptă lumea de azi?

  • 6

    [...] de lobby ale corporatiilor care practic au ajutat la rescrierea agendei TTIP.Mai multe detalii pe Pandora’s control, corporatii, guverne, ISDS, Negocieri, Parlamentului European, Schulz, Transparency [...]

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
M-am născut într-o zi de vineri - 13
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan moarte Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!