![]() | „Nașterea. Istorii trăite”, mărturii cu dragostevezi toate articolele de Mihaela Raileanu10 mar 2010 la 12:32 un comentariu 460 vizualizari. |
Pe 22 decembrie 1989 seara, la finalul unei zile incredibil de frumoase și de tragice în același timp, când gustam primele ore de libertate fără a ști cu certitudine ce gust ar trebui să aibă, la TVR se transmitea unul dintre primele (dacă nu chiar primul) comunicat oficial al noii puteri, document care anunța înființarea FSN, amintind românilor o parte dintre umilințele pe care trebuiseră să le suporte în „epoca de aur”. Una dintre acestea se referea la lipsa pachetelor de vată din farmacii. M-am mirat atunci, plăcut surprinsă că într-un astfel de moment incendiar cineva și-a amintit și de drama femeilor. Am crezut atunci (dulce naivitate) nu că femeile vor beneficia de un tratament aparte din partea societății, dar că măcar vor avea parte de înțelegere.
Următorii 20 de ani mi-au demonstrat cu totul altceva. Nu numai că femeile au intrat într-o competiție profesională acerbă cu bărbații fiind plătite însă mai prost, nu numai că au o normă dublă de muncă, una la serviciu și alta acasă, dar uneori, foarte des în România (din păcate), maternitatea nu este doar o experiență sublimă, ci și traumatizantă. Și asta o demonstrează volumul Nașterea. Istorii trăite, coordonat de Mihaela Miroiu și Otilia Dragomir (apărut recent la Editura Polirom, și lansat cu puține zile în urmă). Citind am înțeles că oricâte și oricât de mari ar fi fost suferințele masculine în epoca noastră de tranziție de la socialismul multilateral la nu se știe exact ce, ele nu se compară cu experiențele maternale ale femeilor, nici măcar cu cele din perioada postdecembristă.
Volumul cuprinde 20 de povești despre sarcină, naștere, lăuzie, scrise abrupt, dureros, fără metafore, dar întotdeauna cu emoție. Povești de viață adevărate, păstrate în inimă uneori mulți ani. Trecute prin filtrele educației, experienței, uitării. Fiecare poveste are un final fericit (pentru că fiecare mamă își iubește nespus puiul), deși experiența sarcinii sau a nașterii nu este întotdeauna plăcută.
Este o carte despre iubirea maternă (cea mai frumoasă formă de iubire), despre o societate în derivă care nu reușește întotdeauna să ofere femeilor un minimum necesar în cea mai delicată perioadă a vieții lor, despre solidaritatea feminină înainte și după naștere, despre uimirea și delicatețea bărbaților puși în fața miracolului care este copilul lor. Nașterea. Istorii trăite este un exercițiu de memorie, de atașament permanent, este dovada faptului că femeile din România își iubesc pruncii, nu așa cum credeau femeile din Occident, că îi urăsc și îi abandonează, influențate fiind de imaginile orfelinatelor românești, difuzate obsedant după 1990. După lectura cărții, un coleg mărturisea entuziasmat că abia acum pricepe miracolul și efortul maternității, și că abia așteaptă să devină la rândul său tată, ca să fie martor și personaj (secundar) la nașterea copilului său.
Foarte rar se întâmplă ca o carte să spargă un tabu al tăcerii. Nașterea. Istorii trăite face acest lucru. Este nu numai o carte care ar trebui să fie citită mai ales de bărbați, dar ea ar trebui continuată cu alte mărturii, atât din partea femeilor cât și a bărbaților. Ar fi ca și cum am continua să vorbim despre iubire. Pentru copii, pentru soți/iubiți, pentru cei dragi din jurul nostru. Pentru că până la urmă aceasta este adevărata viață.
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe TwitterEtichete: 22 decembrie 1989, sarcina, tvr


Florentina Mușat azi la 14:53 |
Mai întâi și-ntâi trebuie să știți că eu nu mă uit la comedii. Nu mai rezonez de ceva ani [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici azi la 10:12 |
Pentru că toată lumea pare (și este) preocupată de noul guvern și de alegerile locale – cu [ citeste mai departe ]
Very Happy 21 mai la 21:29 |
Dacă tot vine vara şi nimeni n-are chef de lecţii şi prelegeri, zic să facem o pauză de [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 20 mai la 22:34 |
O pereche de mănuşi de box, vă rog! Vai ce mi-a plăcut scena când Elena Udrea a luat lecţii de [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 18 mai la 18:53 |
Hai să vă pun o întrebare sau două: ce au în comun englezii şi estonienii? Dar românii şi [ citeste mai departe ]
Ana Barton 18 mai la 12:12 |
În ziua de azi, când spui relaţie, imediat te gândeşti la una amoroasă. Pe mine nu [ citeste mai departe ]
Very Happy 17 mai la 18:25 |
După cum am promis, voi încerca să vă iniţiez în domeniul tipograficii lansând o [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 17 mai la 10:00 |
Nu știu cât e de normal sau șocant pentru o mamă să vadă imaginea de pe coperta revistei Time [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 16 mai la 10:09 |
În ultimii ani am asistat la o invazie de firme și produse românești care au nume străin. [ citeste mai departe ]
Pandora 15 mai la 19:41 |
Peste 1500 de oameni din 8 țări vor participa la RoNewMedia, cel mai mare festival regional al [ citeste mai departe ]
Very Happy 15 mai la 14:08 |
După ce am văzut atâtea materiale poligrafice şi promoţionale cu mari erori de tipografică am [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 15 mai la 05:07 |
În urmă cu 42 de ani, trupa The Beatles lansa albumul și filmul - [ citeste mai departe ]
Iulia Nicolaie 14 mai la 00:45 |
Cunosc două femei de aceeaşi vârstă. Una dintre ele a ales calea creditelor, a construcţiei [ citeste mai departe ]
Very Happy 13 mai la 21:18 |
Voi continua seria de articole despre perioada anilor ’80-’90 întitulate [ citeste mai departe ]
| | Ada Cocos 11 mai la 15:40 |
Cazul nr. 1
Sunt oameni care îţi proiectează inima în gât atunci când îi întâlneşti şi [ citeste mai departe ]
Ana Barton 11 mai la 15:30 |
Lunea nu e cea mai bună zi pentru revelaţii. Dar nu alegi tu, aşa că n-ai decât să te supui [ citeste mai departe ]
Pandora 11 mai la 15:04 |
Pentru cei pasionați de lectură și cărți - chestiile alea clasice fără butoane sau în [ citeste mai departe ]
Very Happy 10 mai la 11:48 |
Încă un hint, încă o plagiere şi iarăşi în Chişinău!
Ştiţi spotul ăla [ citeste mai departe ]
Very Happy 09 mai la 11:38 |
Când constaţi că articolele pe care le scrii sunt citite şi recomandate - e bine. Când [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 07 mai la 18:38 |
Am avut dintotdeauna, de când am reuşit să ajung în podul bunicilor şi am descoperit cărţi [ citeste mai departe ]
Ana Barton 07 mai la 13:01 |
Am şi eu, ca toată lumea, preferinţele mele în materie de imposibilităţi. Mi se întâmplă [ citeste mai departe ]
Jacqueline 06 mai la 21:49 |
"Intrebare: daca Hillary Clinton ar deveni vreodata presedinta Americii, ce ar fi Bill [ citeste mai departe ]
Diana Petrut 05 mai la 12:11 |
Bunătatea, acea decolorare a fiinţei. Da, aşa este percepută uneori o asemenea stare. [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 04 mai la 23:47 |
Cândva românii au făcut donaţii pentru biserici din Israel. Astăzi, plătim ca şi turişti [ citeste mai departe ]
Very Happy 04 mai la 11:35 |
Luna mai, din considerente dubioase, întotdeauna mi s-a asociat cu comuniştii, cu anii '80-'90 şi [ citeste mai departe ]
Pandora 03 mai la 13:43 |
Începe de azi și promovează filmele de foarte scurt metraj realizate fie de profesioniști [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 01 mai la 13:34 |
Sigur, România este o țară frumoasă. Sigur, ne dăm ochii peste cap neîncrezători atunci când [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 01 mai la 11:49 |
Am facut o retrospectivă, cu mintea şi cu sufletul, a sărbătorilor de 1 mai, din viaţa mea şi [ citeste mai departe ]
Very Happy 30 apr la 23:43 |
Într-un articol anterior spuneam ca "(...) pe noi (muritorii de rând) nu ne-a dus mintea şi [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 28 apr la 09:26 |
„Termenul corectitudine politică m-a îngrozit mereu, mi-a amintit de poliţia gândirii a lui [ citeste mai departe ]
| 1Acoate-mă din spam!... | ||
| 2Beautiful Chinese Music【9】Traditional www.youtube.com/watch?v=DuHMCFYIC9E... | ||
| 3@Florentina Mușat,încearcă să-ți descrețești fruntea(duce la riduri) uite-te la video-clip-ul acesta de mai jos:youtube.com/wat../ ... | ||
| 4@Aureliano Buendia, nuș de ce dar eu nu am o asemenea senzație de excitare sexuală, când citesc articole despre plăcințele?! :roll:... | ||
| 5Tanita Tikaram - Ancient Heart (album 1988) https://rapidshare.com/#!download|59p12|399524412|Ancient_Heart.rar|102658|R~2A584AC358A4DE1755916F9240867968|0|0 :mrgreen:... | ||
| 6Nu stiu ce are placinta americana cu Harap Alb, ca nu am vazut niciun film din vestita serie .Dar am asa, de fiecare data cand iti citesc articolele, o senzatie de excitare sexuala. Cam cum aveai tu,... | ||
| 7@goco, Tanita Tikaram - Good Tradition link pentru coborât: beemp3.com/inde../ :mrgreen:... | ||
| 8Chaplin - The Dictator Speech www.youtube.com/watch?v=Z4UhJpviVYg... | ||
| 9@goco, ști ce zicea Mahatma Gandhi înainte să apuce să-l omoare sataniști?! Că este o nerușinare din partea unui bărbat ca să se uite fix în ochi unei femei pe care nu o cunoaște (care nu îi este apropiată... | ||
| 10Fiindca la şerpele Anei Barton nu mai incape lumea, pun aici o piesa cu mentiunea ca varianta integrala n-am gasit-o nicaieri si prin urmare am suit-o de unul singur. Fac o tragere grosolana la tema zicand... | ||
| 11m2film.dk/flegg../ ... | ||
| 12@Oare, goco! Adevarul care ți-l scriu eu e că justiția legată la ochi este o jertfă de factură satanistă! E prea vergină și sexy justiția sta ca să nu fie facută poștă. Nu-i așa! De aceia am legat-o la... | ||
| Dora Constantinovici 1932 citiri |
| Ana Barton 1594 citiri |
| Very Happy 1030 citiri |
| Doria Niculescu 942 citiri |
| Cristina Corpaci 588 citiri |
| Maria Onea Vesta 445 citiri |
| Iulia Nicolaie 443 citiri |
| Florentina Mușat 369 citiri |
| Ruxandra Predescu 301 citiri |
| Laura Laurentiu 268 citiri |
| Dora Constantinovici 4 postari |
| Very Happy 3 postari |
| Pandora o postare |
| Ana Barton o postare |
| Maria Onea Vesta o postare |
| Cristina Corpaci o postare |
| Florentina Mușat o postare |
| Dora Constantinovici 7377 citiri |
| Ana Barton 6208 citiri |
| Very Happy 4339 citiri |
| Cristina Corpaci 3819 citiri |
| Doria Niculescu 3475 citiri |
| Maria Onea Vesta 2294 citiri |
| Maria Moiş 1784 citiri |
| Florentina Mușat 1676 citiri |
| Diana Petrut 1063 citiri |
| Ruxandra Predescu 1049 citiri |
| Very Happy 11 postari |
| Dora Constantinovici 8 postari |
| Maria Onea Vesta 4 postari |
| Ana Barton 4 postari |
| Pandora 3 postari |
| Florentina Mușat 2 postari |
| Cristina Corpaci 2 postari |
| Maria Moiş o postare |
| Diana Petrut o postare |
| Jacqueline o postare |
© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Hai mă Mihaela, mă… de ce esti nedreapta? S-a bagat, totusi, vata in magazine…
2010-04-01 15:22:28 | Raporteaza