iOanaPiscociu

CC: @brand de tara @fabulo spirit @frunza

Cand trebuie sa astepti trei ore pe doua bagaje a cate 20+ kg fiecare, intr-un loc atat de emblematic pentru ei ca Bethnal Green, ai tot timpul din lume sa te gandesti la cum a fost prima ta zi in Imperiu {da. ei inca se mai cred un Imperiu}. Cu atat mai mult cu cat roamingul n-a fost activat. Probabil omul care te asteapta cu cheia intreaba toate ‘blonde ladies’ cu bagaje daca nu cumva sunt ‘the Romanian student’. Asta pana s-o plictisi.. Si daca ploua ce? Aici e octombrie mereu. [ citeste mai departe ]

“Ma car!” Mi-a rasunat in minte cand sec, cand dureros, cand vibrant, fara sa sorb niciodata paharul pana la fund. Diminetile sunt toate la fel. Indiferent de anotimp. Trezesc in mine un impuls congestionat. Imi simt visele cum se ridica precum mercurul termometrelor. Si-mi lovesc radacinele de par. Imi invadeaza retina. Mi se opresc in gat. Imi bat in plamani cu fiecare gura de aer trasa in piept. Si daca ar fi sa plec? Azi. Si strang din dinti astmatic. Gata. E scurtcircuit si nu stiu niciun electrician de neuroni. [ citeste mai departe ]

Iar ea pe Jeffrey Dean Morgan dacă puteţi să mă ajutaţi cumva cu numărul lui de telefon, viaţa ei va deveni extrem de frumoasă, şefii ei extrem de bogaţi pentru că va munci de 10 ori mai mult, noi vom avea weekend-uri de una, două, trei, patru zile.. Merge?

Ziua 4

Dacă nu, mergeţi voi la film: The Losers. Pentru mine a fost antidotul perfect pentru o seară de duminică în care îmi rosesem alunele, migdalele şi unghiile timp de 90 de minute la pelicula despre sinucigaşi – despre care găsiţi nişte vorbe aici. [ citeste mai departe ]

Eu sunt tot în weekend, a mai trecut o zi.

Noaptea dintre Ziua 3 şi Ziua 4

Bucureştiul vechi egal Lipscani. Lipscani egal Bucureştiul vechi. Indiferent de numele străzilor pentru că nu reuşesc să memorez niciodată numele lor. Poate după flaconul cu lecitină care zace de luni pe biroul meu (mama, sper că nu citeşti).

Idei puţine, dar fixe. Aşa că după Adfelul de anul trecut am mai rămas cu una: „Mai avem nevoie şi de iarbă” (apropo urmeaza o nouă ediţie). [ citeste mai departe ]

Plouă? Nu. Toarnă cu găleata! Weekendul meu a început aici.

Ziua 3 (Ziua 2 mă gândesc s-o păstrez secretă)

Înainte să plouă am fost la Green Fair. Pură întâmplare :) Ok. Recunosc. Decurge din obsesia mea de a mă plimba pe Calea Victoriei, un fel de ritual de weekend, în ideea că am să mă apropii şi mai tare de acea „cale a victoriei” pe care am să pot alerga desculţă prin ploaie. Un vis mai vechi. Parţial am putut. Dar cu sandale cu toc albe şi cu punga neagră în cap pe post de umbrelă. Lady Gaga ar fi fost invidioasă. Jur! [ citeste mai departe ]

„Weekend-urile” de genul ăsta încep joia. În al doilea rând, weekend-urile există doar ziua-spre-noaptea (ce fac ziua n-am să povestesc, aşa c-o numesc p’asta zi) şi noaptea.

Ziua 1

Prima zi. Prima oprire Teatrul Act pentru un brainstorming legat de noul Tatoo Remover – sună ciudat, v-aş spune mai multe, dar n-aş face-o ca Boţi, aşa că mai bine mergeţi la un workshop de client service şi îl ascultaţi pe el. Orice bere bună mai cere una, având proaspăt gustul primului brainstorming am mai pus o întrebare “şi ce mai facem pe PR?”. [ citeste mai departe ]

N-aveam kindle, nici Wii, nici laptop, nici mobil, dar aveam desene pe asfalt, pistoalele cu apă şi cărţile de poveşti. Iar Gabi m-a făcut să-mi amintesc de ele alaltăieri, aşa că aştept ideile despre raftul de luna asta. Între timp copilul a crescut. Cel puţin aşa i se pare câteodată. Şi dacă atunci nu-mi pasă de nimic, acum “mi-e frică de ziua în care n-am să mai fiu eu”, vorba cântecului. Ma rog, nu-i chiar o frică, mai degrabă o însemnare pe lista mea mentală de “aşa nu”. Şi însemnarea am făcut-o duminică dupa Last Word. [ citeste mai departe ]

[ce-am scris azi-noapte în drum spre casă şi am să zic diseară cu voce tare]

(speriată. gesticulez în semi-întuneric plimbându-mă de-a lungul peretelui. cu voce de povestitor) În foşnetul surd al gleznelor fisurate mi-am întins mâna şi pipăi tencuiala. Îmi simt gleznele în gât.

(tare) Tu auzi? Îmi bat în gât. Îmi e frică?

(mă răsucesc. ton puternic puternic) Aş vrea! Poţi să-nţelegi? Aş vrea, dar’s amorţită până în varful degetelor mici. [ citeste mai departe ]

Party la metro. Mai aveţi o oră să daţi o fugă la Gara de Nord 2 (lângă Muzeul CFR) penru câteva shot-uri de distracţie urbană. Prin lupa contaminatului cu neconveţional proiectul cross-media (update: combinarea mai multor medii - in cazul de fata: digital signage, indoor, print, proiectii video neconventionale, etc) al celor care marketează Grolsch în România pare un succes, dar despre branding să povestească experţii. Eu zic doar ce-am filmat cu retina: [ citeste mai departe ]

Cuvintele s-au rostogolit zgomotos în arşiţa după-amiezii la fel ca sunetele de coarde de chitară încinse ce răzbăteau din Ateneu. Tocuri răsunând pe asfalt, motoarele mai mult sau mai puţin silenţioase care parcau sau porneau din faţa Hiltonului şi doar câteva minute până în 8. Zilele de marţi sunt plictisitoare. Nu ştiu de ce. Dar nu mi-a rămas în cap nicio marţi din istoria mea recentă. Ba da. Mi-a rămas. Una de mai anul trecut. Dar cred că e singura poveste. Ei bine, ultima marţi de mai de anul acesta e un pic ciudată. Apăsătoare. [ citeste mai departe ]