Diana
Petrut

Bunătatea,  acea decolorare a fiinţei.  Da, aşa este percepută uneori o asemenea stare. Înclin să cred că lumea a devenit atât de aridă, încât mii de litri de fapte bune nu ar putea să o înverzească. Mă uit în jur, fac reconstituiri în cotidian de parcă aş fi la ora de verificare a bunului simţ şi mă tot întreb care e motivaţia celor care se surpă într-un hal fără de hal. Asta în cazul în care au fost cândva înzestraţi cu darul binefacerii. [ citeste mai departe ]

Auzi? Cum se plimbă printre noi, adulmecându-şi prada cu pofta-i necontrolată. Pare a avea dorinţe de mai mult, răscoleşte atâtea vieţi, le jefuieşte de tot ce e mai frumos.

Cât mai ai de gând să chinuieşti, să laşi în urmă gol, călău al lumii noi? Parcă te şi văd, fără remuşcări, hrănindu-ţi conştiinţa cu destrăbălarea gastronomică în care uneori trăim, lustruindu-ţi încântarea cu excesele de care dăm dovadă. [ citeste mai departe ]

Sursă de mare interes pentru căutătorii de comori profesionale, cum să scrii un brief de creaţie, ultimul punct, greşeală care uimeşte: „Fiind o persoană creativă, Directorul de Creaţie va şti de ce informaţii vor avea nevoie copyrighterii, directorii de artă şi designerii pentru acest proiect.”

Blogul lui nu dau nume, aprig cunoscător al departamentului de marketing, colcăind de revoltă interioară şi întrebări neformulate, eroarea persistă: „Să nu uităm abilităţile de copyrighter. [ citeste mai departe ]

La finalul lunii mai m-am trezit de pe o zi pe alta fără obiectul muncii. Se făcea că pe motiv de mail care nu pică bine la stomac şi orgolii s-au restructurat posturile. Ai să te gândeşti că e imposibil să se întâmple aşa ceva atunci când ai de-a face cu oameni în armonie cu cei şapte ani de-acasă, însă uite că există locuri unde acest gen de abordări fac deliciul existenţei zilnice. [ citeste mai departe ]

Primesc de cu dimineaţă, de la o prietenă de-a mea, un articol despre cum unei femei în scaun cu rotile i s-a refuzat intrarea într-un club din Timişoara. Motivul? Disconfortul pe care l-ar fi putut crea celorlalţi clienţi, dat fiind faptul că erau foarte mulţi şi culoarele destul de înguste. Poate ai să zici că a fost o întâmplare, însă în acelaşi articol se spune că doamna şi soţul său au revenit în altă zi la club, când nu era aglomeraţie, iar răspunsul celor de la bilete a fost acelaşi.

Scanadalos, nu-i aşa? Unde ne aflăm? [ citeste mai departe ]

Haideţi, cine dă mai mult, cine dă mai mult? În curând se va deschide sezonul de licitaţii pentru peşteri, investiţiile se vor face în buncăre,  pentru că da, ai intuit bine, lumea o ia razna.

Mai devreme decât au anticipat specialiştii în transformări planetare, până la 21 decembrie 2012 cititorii unei anumite cărţi - nu spun titlul, nu vreau să-i fac reclamă - vor fi declaraţi promotori ai disperării în masă cu acte în regulă, transportaţi fiind de „fondatori” în canalele obscurităţii intelectuale şi emoţionale. [ citeste mai departe ]

Atenţiune, atenţiune! Aici se află posibilitatea de a-ţi colora viitorul! Cum, ce, unde, de când, trebuie să iei măsuri, îţi aduci CV-ul la standarde europene, de calitate, croieşti intenţii în funcţie de pretenţii, ca şi textilele la comandă, laşi să defileze laudele la adresa angajatorului precum piesele de rezistenţă din cea mai de răsunet colecţie a unui de vază creator. Hai, că te-am pierdut, aşa-i? Asta era şi intenţia. Lucrurile stau în felul următor: [ citeste mai departe ]

Oare există Ţara Sufletelor Neîmplinite? Pentru cei care aleg să plece din lumea asta crezând că ajung într-un loc mai bun? Nu ştiu dacă sunt cu rost aceste rânduri, mai ales că simt că m-au epuizat până la neputinţa gândirii toate titlurile duhnind a rating despre „fata de la metrou”.  Dar ceva nu îmi dă pace. Se poate să fie faptul că am fost pentru câtva timp aproape de Ruxy. Două săptămâni  la o şcoală de vară, câteva zile când venisem pentru un examen în Bucureşti, însă mă resimt de parcă aş fi fost parte din universul ei zi de zi. [ citeste mai departe ]

Îmi place să cred că dacă mâine m-aş stinge nu aş ajunge în excursie pe lumea cealaltă cu bagajul după mine. Un geamantan cu lucruri nespuse, şifonate, călcate în picioare de multe ori la gândul că poate m-ar face să-mi astâmpăr nostalgiile. Mi se întâmplă din ce în ce mai des să nu mă mai întreb cui i-ar putea fi dor de mine, ci cât de tare ar durea  gesturile pe care am  apucat să le schiţez, dar cărora le-a lipsit atât de puţin să prindă culoare. Detectez posibilităti infinite de a spune tot. Dar nu tuturor. [ citeste mai departe ]

Duminici la rând vorbeam despre fericire. Obişnuiam să prelungim  ritualul unei cafele bune pe o terasă, comentând şi analizând trecătorii. Într-o zi am ajuns şi la cupluri. Cu inele şi fără. Zărisem de la masa noastră mulţi posomorâţi împingând resemnat cărucioare, soţiile lângă ei, dar totuşi atât de absente, probabil pierdute printre ideile de reţete de week-end. În loc să transmită mulţumirea specifică unei familii împlinite, aveau aerul lui „nu-mai-ştim-de noi”. Păcat, mai ales că majoritatea erau  în floarea vârstei. [ citeste mai departe ]