Pandora's » Claudia Marinaş

NU, NU, NU!

Claudia Marinaş — Mon, 17 Jan 2011 14:56:45 +0000

Titlul este un „tribut” adus celei mai înţelepte figuri care a dominat Internetul în ultimele 2 luni. Tastaţi Charlotte „No, no, no” pe youtube şi veţi vedea la ce mă refer.

Titlul însă nu are legătură din păcate cu gângurei mici şi drăgălaşi, ci cu monştri căpcăunoşi care se hrănesc sistematic, într-o lăcomie fără margini, cu neuronii şi banii noştri. „Băieţii deştepţi” ai planetei care au dezvoltat o înţelepciune din înflorirea mătrăgunelor s-au apucat să scrie şi să susţină conferinţe înflăcărate Despre…. Şi aşa s-au născut cărţile motivaţionale, adevărate culegeri de sfaturi, imperative şi noţiuni inventate care te fac mai inteligent, mai abil în afaceri şi mai bun în pat.

Nu-mi pot explica, dar probabil aici este la mijloc nemăsurata mea ignoranţă, cum nişte omuleţi fără studii, fără intuiţie şi fără experienţă pot să scrie atât de mult despre acumularea averilor, eficienţă, secretele succesului, împlinirea personală, sexul impecabil şi competiţie. Şi ca să îmi accentuez şi mai mult aura de profan în ale motivaţionalului, îmi imaginez tot timpul stereotipul acela de predicator american la tribună care urlă la păcătoşi şi încearcă să îi aducă, cel puţin auditiv, pe calea cea dreaptă.

Ghinionul în toată frustrarea mea este că astfel de cărţi au pătruns în lista de lecturi obligatorii la facultăţi (şi la casnice) şi că o carte numită „Cum să îţi ruinezi viaţa” va ajunge pe post de imn matinal şi va da dreptul unora să creadă că experienţa poate fi înlocuită de 100 de pagini pline de inepţii şi scursă de substanţă.

Faptul că ai ieşit pe locul 2 într-o campanie electorală (McCain) nu înseamnă că ai învăţat brusc să creşti copii şi să dai lecţii despre succes, faptul că ai asistat la moartea a zeci de mii de oameni nu te face un lider, ci un neputincios (Giuliani), faptul că soţul tău te-a înşelat şi au aflat milioane de oameni, nu te face mai înţeleaptă în ale căsniciei (H. Clinton), ci mai fraieră. Dar faptul că ai scris o carte despre astea, te fac indubitabil, mai bogat.

Şi astfel, ca să mă întorc la titlul de mai sus, nu citesc cărţi motivaţionale pentru că:

„comunicarea cu oamenii dificili” se face la telefon cu idioţi cărora tu le vorbeşti de mere şi ei îţi laudă strugurii, cu tata când îi spui că a fost o întâmplare că în parcare mai erau şi alte maşini când ai ajuns tu acolo…, cu şeful, cu profesorul copilului tău care nu îl crede la fel de genial ca şi tine, cu femeia de serviciu de la parlament care îţi cere bani să ducă gunoiul etc;
„de la idee la bani” e o cale mai lungă decât parcursul a 90 de pagini şi de obicei implică şi relaţii (extraconjugale sau nu), tătici cu salteaua de siguranţă sub fundul tău sau un vagon de compromisuri în care ţopăi ca iepurele în călduri;
„fără risc nu există câştig” e un clişeu uneori enervant de neadevărat. Există oameni „câştigaţi” fără stres suplimentar la pachet şi, fără riscuri financiare, neuronale sau sentimentale au ajuns pe culmile extazului existenţial;
„fericit la serviciu” nu există. Punct.
ai nevoie doar de o fracţiune de secundă ca să citeşti: „fii fericită chiar dacă nu eşti perfectă”. Şi atât. Restul de pagini chiar nu te luminează mai mult decât rândul ăsta;
dacă stăpâneşti „puterea limbajului pozitiv”, tot vei da peste un ciudat care te va înjura şi îţi va povesti despre mama ta şi strămoşii tăi lucruri de care sigur nu ştiai şi care acum te fac să îţi fie ruşine de tine;
nu sunt atât de versatilă şi flexibilă încât să îmi pot „sta în cale”;
150, 77, 99, 365 nu sunt şi nu vor fi niciodată cifre capabile să definească reţetele, fanteziile, poziţiile, metodele de seducţie şi celelalte noţiuni asociate cu sexul. 69, în schimb, este;
dacă toţi băieţii care au scris despre fericire, ar fi reuşit măcar să se împiedice de ea, eram o planetă de primate euforice şi n-aveam nevoie de cărţi (despre fericire).

De ce am uitat că vine Crăciunul?

Claudia Marinaş — Fri, 03 Dec 2010 09:16:50 +0000

Acum câteva săptămâni simţeam că „acasă” începe să ţipe după un vârf de cuţit de scorţişoară şi trei linguriţe de esenţă de rom. „Acasă” începuse să umple liste de rubedenii uitate peste an şi de prieteni din liceu. „Acasă” scria liste de cumpărături şi încercuia cadouri posibile. Pentru cine? Pentru aceiaşi şi unul în plus. Din fericire.

Refuzam să-mi imaginez bradul pentru că nu-mi părea că va trece destul de repede timpul şi mă uitam prin vitrine după primele coroniţe gândindu-mă că iar am întârziat să cumpăr una pentru mine.

A venit însă 1 Decembrie şi am uitat tot: şi vanilia, şi romul, şi bradul, şi listele, şi cadourile şi întregul 2010. În loc să înot în zăpadă, mă lupt cu nămeţii de deadline-uri, în loc să mă bat cu zăpadă, mă războiesc cu secretare comode care mă urăsc înainte de a atinge telefonul, în loc să fac prăjituri, cumpăr cartofi prăjiţi şi în loc să scriu felicitări, sufoc tastatura cu tot felul de „stimaţi”.

Ştiu că am nevoie de picături, linguriţe, polonic, mixer, linguri de lemn şi nucă de cocos. Ştiu că mama nu face cozonaci cu becuri şi ştiu că tata ar muri de râs dacă ar şti că mă supăr din cauza unui italian care nu participă la eveniment pentru că nu vrea să se rătăcească într-o ţară de lumea a treia.

Şi ar fi crăciunesc să pot sta acasă, să scot tăvi cu mere coapte din cuptor la ora 19:00 când intră el pe uşă, să netezesc mătase şi bumbacuri, să croşetez machiaje prin budoar şi să legăn un copil cât mai am energie şi creierul nu se atrofiază.

Şi ar fi şi mai crăciunesc să pot fâlfâi harnic o rochie prin casă, nu să mă încorsetez în pantaloni androgini pentru potenţialii libidinoşi care din păcate, semnează viitorul meu într-un cec pe 6 luni, şi să pun pe masă ciorba făcută de mine în loc de aberaţia gastronomică a supermarketului de la colţ.

Dar cu adevărat crăciunesc ar fi un maraton de Tom şi Jerry, o bătaie cu pernele la 1 noaptea, vâjâiala azurzitoare a mixerului la 8 dimineaţa şi petele de maioneză de pe prosoapele de bucătărie.

Dacă aş putea asculta Sinatra sub aburi de bucătărie, în loc să joc teatru ca să mai reduc 100 de euro de la furnizori obscuri, dacă aş umbla 10 km după un coş de cartofi de la o mamaie veritabilă, în loc să umblu 20 km pe la capăt de Bucureşti unde clienţii s-au zgârcit să închirieze o iurtă, aş crăciuni chiar şi la o babă de Bucureşti politicos şi jovial.

Dacă Moş Crăciun ar plăti chiria, întreţinerea, taxele, mofturile, poftele, hainele, cizmele, cartofii, tuşul de la imprimantă şi cărţile, m-aş lipsi cu drag de emancipare.

Şi peste toate astea, mi-aş aduce aminte ce gust aveau portocalele alea roşii pe care le-am gustat o singură dată…de Crăciun.

Cine e dobitocul de lângă tine?

Claudia Marinaş — Wed, 01 Dec 2010 09:48:59 +0000

Te-ai întrebat vreodată ce mai caută lângă tine un bărbat care…

te face „prieten” pe Facebook şi inamic pe faţă?
nu îţi ia flori de 8 Martie pentru că e sărbătoare dictatorială şi el tocmai în ziua aia se proclamă lider democrat/anarhist, uitând să îşi mai „comande” ceaiul de dimineaţă?
declară că te adoră şi uită să cotizeze la ofrandele lunare ale zeităţii tale radiante?
îţi amputează… dispoziţia matinală pentru că afară ninge şi îţi cauterizează… limba pentru că afară plouă?
uită că de Crăciun nu pică niciun Moş pe horn şi că de Paşti iepurii nu îşi sacrifică perioada de ovulaţie pentru cadoul tău magic?
nu vrea să ştie că 3 zile pe lună se usucă şi cărămizile dacă le atingi, darămite entuziasmul tău pentru realizări măreţe?
nu ştie că uterul mamei tale nu e făcut din titaniu şi că tu nu te-ai născut din ovule de oţel?
înghite orice conopidă mincinoasă îndesată artistic pe gâtul lui de nişte oameni fără talente profesionale şi personale, iar pentru adevărurile tale se hrăneşte febril cu laxative?
creează din nimic haos şi din haos nimicuri?
te iubeşte numai când ţi-ai şlefuit bine vocabularul de linguşit şi te urăşte când ai impertinenţa de a fi sincer?
nu e conştient că tu bei cafea şi fumezi ca să iei o pauză de el, nu pentru că inima ta n-ar suporta absenţa pulsurilor de adrenalină, furnizate oricum gratis de toanele lui zilnice?

Şi dacă te-ai întrebat şi eşti conştientă că nu te merită, de ce nu te desparţi…de şeful tău? Poate undeva în toată psihoza asta generală a crizei, din păcate nu doar emoţionale, există un suflet pereche şi pentru abilităţile tale profesionale.

Arta mămăligii chioare

Claudia Marinaş — Wed, 27 Oct 2010 15:35:19 +0000

Un material realizat prin bunăvoinţa unui motor de căutare, uneori relevant.

Sunt antitalent. M-au ocolit darurile divine şi cele Scaraoţeşti când s-au împărţit bonusurile personale pe lumea asta. Nu cred şi nu voi crede vreodată că ştiu să apreciez corespunzător inspiraţia unora în a cânta, a desena sau a dansa. Însă cred că dacă faci o mămăligă pe care o înghite soţul/mama/soacra/mătuşa şi zice că e bună, iar tu spui „Asta e artă” trebuie să fii executat.

Pe aceeaşi temă:

Nu înţeleg arta din…vânzări, deşi apreciez manipularea ca formă de inspiraţie malefică şi pragmatică. Nu înţeleg de ce fiecare omuleţ cu o linie de corzi vocale mai bine dezvoltate sau cu alte „beneficii” mai bombate se consideră trimisul muzelor pe pământ.
Nu înţeleg arta…de a cuceri femeile. Multe sunt mai disperate decât par, altele chiar vor, celelalte ştim cu toţii că „nu merită”. Şi apoi numerele mari nu au fost niciodată băgate în seamă de artişti. Lor le place…puţin. Puţini bani, puţine haine, puţine lucrări, puţin…nimic (asta ca să sune artistic).
Nu înţeleg arta…de a trăi sănătos. Când o acţiune are o finalitate practică (aceea de a-ţi pune status „Nunta de diamant” pe facebook) nu văd de ce fel de har măreţ ai avea nevoie ca să nu te îndopi ca un fazan după deces, să nu pufăi ca o sobă stricată sau ca să nu snack-uieşti în faţa televizorului.
Nu înţeleg arta…de a fi femeie. Asta nu înseamnă că nu ştiu faptul că ai nevoie de mai mult de o pereche de sâni ca să fii femeie. Dar nu văd o formă de expresivitate sau de talent în a-ţi respecta limbajul elegant, bruma de graţie cu care eşti dotată nanogramul de empatie pe care îl posezi faţă de bărbaţi şi bineînţeles…pantofii cu toc.
Nu înţeleg arta…de a asculta eficient. E simplu. Primul pas: Taci!
Nu înţeleg arta…de a face dragoste. La naiba, asta e ştiinţă.
Nu înţeleg arta…de a fi frumoasă. Dacă n-ai cu ce, te ajută: culorile, fardurile, iluziile optice, bisturiul, mama (pentru ea eşti mereu foarte frumoasă). Dacă ai cu ce, nu e artă, e nedreptate.

Mai sunt şi alte forme de arte stupide şi de-a dreptul marketing-oriented, dar la ele sau la formularea unora, am rămas fără cuvinte, sau nu: arta de a răspunde unui act verbal, arta de a mânui energiile organismului (asta a fost genială), arta de a ghici viitorul, arta de a creşte energia sexuală (de asta sunt puţini aşa artişti în domeniu), arta de a te certa corect, arta de a fi profesor, arta de a face pâine, arta de a face cadouri, arta de a deveni simpatic (departe de mine gândul asta).

Nu citi asta!

Claudia Marinaş — Tue, 19 Oct 2010 14:18:10 +0000

S-a născut demult o eminenţă gri care s-a găsit să se întrebe cine se uită la/ascultă/mestecă/fumează ştiri mai mult şi a găsit ea că bărbaţii sunt cele mai ştirofage creaturi de pe această planetă.

Contrar concluziilor acestui „studiu” revelator, sunt unii de părere că femeile sunt cele mai informate fiinţe vertebrate. De exemplu, eu. Dovezile sunt grăitoare, multe, la îndemână şi, la cerere, de-a dreptul tembele.

Deşi bărbaţii cunosc mai multe capitale ale lumii, mai mulţi conducători iluştri care transpiră pentru „world peace” – nu pot să mă abţin, sună fotomodelish – şi mai mulţi jucători de fotbal – aici m-am abţinut – decât ne-am putea imagina, aş putea să jur că un creier XX e ceva mai încărcat de informaţie utilizabilă (scopul nu se discută).

Studiu de caz: dimineaţa toţi citim ştirile din newslettere. Cine are cavitatea bucală odihnită din seara precedentă mai şi comentează. Revelaţiune: am aflat instantaneu următoarele informaţii cruciale ca să supravieţuiesc peste zi – cele mai sexy 10 locuri din lume unde să faci copii (ipotetici şi mulţi eventual), 10 lucruri pe care nu le ştiam (şi care nu ma interesau) despre sex, bărbaţii blonzi, scandalurile sexuale din fotbal, fanteziile lui Brad Pitt, implanturi de diverse, 10 apucături animalice ale băştinaşilor din Hollywood, 100 de ţinute stupide, ‘nşpe mii de aberaţii celulitice şi dietetice. Dacă te străduieşti să stochezi atâtea date nu îţi ajung terra, giga, mega biţii posibili şi imposibili din cutia craniană. Dar dacă eşti femeie, o s-o faci, măcar până la următoarea întâlnire „cu fetele”.

Sunt dimineţi în care astfel de texte mă relaxează, le înţeleg rolul în lanţul trofic şi nu mă deranjează deloc. Marketingul asupra femeii e mai eficient, pricep şi asta. Dar mă scoate din sărite faptul că un zgârci din creierul feminin e făcut ca să absoarbă informaţii uşoare, pitziponceşti pe alocuri şi pseudo-orice.

Mă scoate din sărite faptul că noi citim titlurile cu multe semne de punctuaţie, titlurile cu obsedant de mult numere, topuri, potenţial de bârfă şi ştirile de consumaţie (alăturarea este pur întâmplătoare). Mă irită la culme „tendinţele toamnei” când calculatorul geme de e-mailuri cu probleme în ataşament şi „cât de sexy este Sharon Stone” la vârsta matusalemică pe care o are atunci când doamne de vârsta ei cu niciun fel de lifting cranian încearcă să mă convingă de inutilitatea webului pe planeta asta obligându-mă să le solicit atenţia la telefon. Mă…

…10 lucruri care mă irită dimineaţa? Vezi nr. 1 mai sus.

Am prea mult timp liber la serviciu

Claudia Marinaş — Mon, 04 Oct 2010 09:05:58 +0000

Oameni grijulii şi policalificaţi din habitatul meu natural mi-au reproşat cândva că nu pot avea un hobby constant. Zilele astea le-am demonstrat cu satisfacţie contrariul: am arătat că am deja o pasiune profundă ce nu îmi dă pace deloc şi mă dedic ei trup şi suflet zi de zi.

Ca orice hobby, activitatea mea se cere lucrată de dimineaţă. De la ora 6:00. Mă trezesc cu ea în gând şi mă aranjez frumos ca Ana lui Manole, sacrificându-mi timpul şi energia ca să îi dau viaţă lucrării măreţe.

De la 9:00 intru cuminte „pe teren”. Sap, plivesc sau ud flori. Cu grijă, atenţie şi empatie pentru fiecare sufleţel vegetal în parte. De cele mai multe ori însă, din păcate, trebuie să dau delete, „report as spam”, ignore sau altele asemenea.

Buruienile apar în fiecare zi. Au un ritm epic de creştere şi apar de nicăieri. Nesăţioase, răutăcioase sau de-a dreptul afurisite, nu se satură să îmi reproşeze că nu le acord atenţie şi că am greşit hobby-ul (sau meseria). Uneori au conturile cu direcţionare spre noi, îşi iau titlul temporar de clienţi şi, ca să vezi, nu le pot ameţi cu niciun pesticid maliţios.

Cea mai grea sarcină este totuşi să cultivi ceva în spaţiul ăsta: delicateţe, politeţe, bun simţ, bun gust şi câteodată – limba română. Buruienilor n-ai ce să le faci, dacă te răsplătesc consistent, le ignori emisiile de carbon. Dar în rest trebuie să fii foarte atent. Prietenii ştiu de ce.

În grădină nu este timp pentru admirat peisaje, pentru comunicări cu semenii în ale săditului, pentru extensii gen . com, .net sau pentru adevărate deviaţii ale naturii precum …press.com sau …..spot.com.

În spaţiul acesta, natura îţi este prieten. Pe lângă multe plante de îngrijit, ai multe animăluţe de crescut şi de hrănit – preferabil personalizat. Contrar părerii comune, de obicei enervant de constante cum că nu faci nimic toată ziua, te mai ocupi aşadar şi de Resurse Umane.

În spaţiul acesta, codrul îţi este frate…geamăn. Reminiscenţă ale unor timpuri imemoriale, această entitate îşi face simţită prezenţa foarte des printr-un set de afirmaţii şi exclamţii ireverenţioase, semnalate în limbajul comun drept înjurături, ţipete, trimiteri la rudele lui Scaraoţchi şi alte delicatese asemenea.

Moşierii vecini au numai cuvinte de laudă pentru persoana în cauză. De obicei ele sunt spuse în somn, în subconştient sau deloc – pericol de mărire a orgoliului. Pe faţă sunt menţionate câteva merite cu adevărat valoroase, pornind de la pantofi – meritul cizmarului, părul ondulat – meritul mamei, unghii – meritul manichiuristei şi foarte rar, inteligenţa – nu ştim al cui merit, dar să-i dea Cel de Sus tot ce vrea, că se manifestă – rar, şi primesc şi laude pentru asta.

Dacă soarele apune pe la 18:00, munca nu încetează. În acest microclimat foarte dinamic, munca se prelungeşte până când întunericul acoperă tot – chiar şi neuronii hiperactivi.

În ciuda pasionaţilor înfocaţi şi a multor cereri aferente, prefer să nu devin fermier-şef al Internetului.

Prefer agricultura tradiţională.

Doamne si vagaboande

Claudia Marinaş — Thu, 30 Sep 2010 11:24:02 +0000

“Pentru mine, mama vrea o fata muncitoare, cuminte, organizata, linistita si blanda cu mine”, imi spune zilele astea sfertul meu in ale iubirii.

“Chiuveta mea e plina de vase murdare. Dar uita-te cum arat. Tu vii la birou de parca ai avea 2 copii de crescut”, ma ataca sefa intr-o dimineata.

…derutant si lipsit de logica, mi-am zis eu. Dar dupa o analiza anatomico-antropologicocomportamentala prin birou si prin imprejurimi am facut urmatoarea descoperire: E tare greu sa fii femeie emancipata. Ai nevoie de o schizofrenie autoimpusa.

De parca cele 10 fete ale tale ca femeie n-ar fi de ajuns, iti mai trebuie inca doua oficiale pentru a dovedi ca faci parte din cohorta de femei moderne care le pot face pe toate, la viteza sunetului de bling-bling si cu gratia unei gospodine desavarsite.

89% din timp ai nevoie de o fata…machiata, tencuita frumos cu ultimele tehnologii care iti ofera 1 milion de gene, o fata de copil si buze de vampa. Pentru birou, pentru barbat, pentru mama care nu te vrea vlaguita si ofilita cand ajungi la ea de Sarbatori.

99% din timp trebuie sa fii naturala, pentru ca naturalul eco-bio iti este implementat in sistem prin afisul din fata blocului, prin hartia reciclata pe care scrii ce nu iti permiti sa mai uiti si prin morcovii din piata pe care numai apa din gradina bunicii i-a udat.

90% din timp ai nevoie de o fata de gospodina…pentru ca mai exista inca barbati care vor pachetel de dimineata si haine pe care nu trebuie sa le caute 2 ore prin sertare de a caror existenta nu sunt constienti la ora 7 dimineata. Si pentru ca nu iti poti permite menajera pe timp de criza (oare cand vei putea?), oboseala de pe fata aceasta ti se mai iarta din cand in cand (dar nu de cine crezi tu).

95% din timp iti este vitala o fata de sexy bitch, bomba sexy, prostituata de lux etc. Pentru ca, desi te ustura ochii de volumul de pacura pe care il ai pe gene si te strange corsetul dincolo de limitele suportabilitatii tuturor organelor interne, trebuie sa arati impecabil pentru sot, prieten, necunoscutul de la semafor care tanjeste in liniste pentru o secunda dupa sanii, picioarele, buzele, buclele, unghiile tale (dupa caz).

97% din timp trebuie sa fii angelica, imaculata si neprihanita ca fecioarele (adevarate) inainte de nunta – pentru ca barbatii sunt atat de masochisti incat chiar se straduiesc sa creada ca mai poti fi asa, desi ai destula experienta ca sa ii domini, organizezi, iubesti, imblanzesti si alte travalii asemenea.

98% ai mare nevoie de o privire penetranta, o pereche de sani incisivi si daca se poate si de un fund cat mai user friendly. Deci trebuie sa fii si o demonita dominatoare cu perspectiva serioasa a unui bici pe post de accesoriu permanent si cu pofta de sex a unei nimfomane hranite cu afrodiziac.

Celelalte fete sunt “customizabile” in functie de vreme, sef, varsta copilului, interesul interlocutorului sau mandria proprie. Nu intru in calcule pentru ca nu sunt stereotipale si pentru ca tin de talentul teatral al fiecareia.

Iti mai trebuie fata de Facebook, evident. Fericita, tencuita si eventual apropiata de fata iubitului/amantului/viitorului sot. Pentru colegii de generala, pentru verisoara care nu te-a vazut de 10 ani si pentru tanti Mita care a descoperit civilizatia cibernetica si cauta subiecte pentru stirile zilei.

Iti mai trebuie o fata de masa, daca nu vrei sa te murdaresti cand te apuca poftele si una de om bolnav daca vrei sa lipsesti de la serviciu intr-o zi in care n-ai entuziasm munictoresc.

In restul timpului poti fi tu insati. Pentru ca meriti.