De cate ori n-ati auzit in autobuze, pe la terase ori in diverse conversatii cu amicii iscate de reclamele la cele doua emisiunii replici de genul: “Mama, daca facea PRO TV emisiunea cu X Factor rupea!” sau “Aia de la Antena ii copiaza pe protevisti, dar nu le iese” (cu trimitere catre “Romanii au talent”, pentru ca lumea nu e informata sau nu stie sa faca diferenta)?

Vi se pare ciudat ca oamenii au incredere in PRO TV cand vine vorba de distractie, de show?  Ca asta s-a transferat catre formatele de reality/family entertainment, adica exact zona pe care miza Antena 1 si pe care credea ca activeaza si inca se promoveaza, dar pe care n-a intretinut-o defel de la “Duminica in familie” incoace?
N-ar trebui sa fie nicio surpriza pentru nimeni si nici sa se considere subiectiva afirmatia urmatoare: PRO TV-ul este si va fi lider pe piata in materie de divertisment de televiune. Pentru ca isi stie locul, n-are crize de identitate, dimpotriva, e un produs unitar, ok, care ofera fix ce promite.
In vreme ce Antena 1 se comporta mereu ca un competitor, ataca sau imita in loc sa construiasca, nu mai are o indentitate clara de cand se lafaie in mediocritate in speranta ca  masa populara care o sustine se va extinde. Iar balanta calitativa inclina catre locul unde-i “otevizarea” mai mica…
De la momentul in care si-au dat seama ca trebuie sa intre pe piata cu formate de succes testate in strainatate (cu componenta esentiala de concurs), pana la prima difuzare, cele doua televiziuni au avut timp pentru strategie, planning,  productie, filmare, promovare etc

Emotii au fost de ambele parti.  Pentru ca orice adaptare de genul asta implica riscuri. Masinaria care este PRO TV e mai antrenata la capitolul munca de echipa, in vreme ce emotiile antenistilor au fost mai mari tocmai prin raportarea continua la concurenta.

Reteta e simpla: se ia o un format bun (care nu e doar  super popular in alte tari, ci are fani si in tara ta – se vede din discutiile pe forumuri, din download-uri, din traficul generat pe site-urile care difuzeaza astfel de show-uri fara sa aiba dreptul s-o faca) se pune la punct proiectul, se alege o echipa buna de productie, o regie buna, se construieste un juriu credibil, se ia o echipa cool de prezentatori, se vizioneaza emisiunile similare din alte tari, se impart eficient atributiile in asa fel incat lucrurile sa se faca bine, profi, la timp si toti sa inteleaga acelasi lucru, se organizeaza auditii, se filmeaza (conform retetei) se monteaza (dupa reteta si  conform exigentelor – stilului postului), se promoveaza bine, se programeaza inteligent si se livreaza pe micul ecran.

Daca ne uitam peste gard, ierarhia francizelor ce au castigat public in toata lumea in ultimii 5 ani e in felul urmator:  GOT TALENT, IDOL, X FACTOR. Toate sunt show-uri pentru public larg, se inscriu in categoria “family entertainment”, si mizeaza in egala masura pe: talente neslefuite, povesti de viata (in special legaturi de familie), amuzament, invitati speciali (vedete de calibru care vin sa isi promoveze piese noi sau sa sustina cate un moment special), productii glam (decoruri speciale, lumini, productie serioasa nenica…).

• Prima cauta talente de orice fel in auditii publice. Concurentii merg in etapa urmatoare datorita voturilor juriului, sunt selectati ulterior tot de acestia in cadrul unei sesiuni in care se infrunta organizat, pe categorii, iar norocosii ajug intr-o serie de semifinale, si se califica in finala doar cu voturile publicului (linii telefonice, sms, online). Premiul = bani + contract de spectacol.
• A doua cauta un talent muzical cu calitati vocale deosebite, un showman, un personaj in stare sa inspire, o vedeta din toate punctele de vedere (timbru nou, proaspat, creativitate muzicala, stil, personalitate etc). Auditiile sunt exclusiv in fata juriului,  selectia ulterioara la fel, se porneste de la un numar egal de baieti si fete, ce trec probe muzicale diferite (mai degraba seri tematice: canta piese din repertoriul unui artist ales de producatori). In ambele cazuri, juriul critica, da sfaturi, dar NU antreneaza/ mentorizeaza pe nimeni. Premiu: bani + contract cu casa de discuri.
• A treia cauta in auditii publice o persoana sau o trupa cu potential, cu voce buna, star quality, ce poate activa cu succes pe scena pop. Premiu (tot in urma voturilor publicului pe baza prestatiilor live: bani + contract cu casa de discuri. Spre deosebire de primele doua formate, aici membrii juriului sprijina vizibil anumiti concurenti, pe care-i si mentorizeaza

THE VOICE nu se afla in acest top. Inca. Asta pentru ca e un format nou, creat si licentiat de Talpa Media Group, care a debutat in Olanda anul asta si care, dupa parteneriatul intre NBC, mogulul olandez John de Mol si Warner Horizon Television a ajuns in SUA unde a fost extrem de bine receptat de public.  Marchetand acest format drept unul “specializat” muzical, mizand pe un public obisnuit cu votul si cunoscator al show-urilor de talente, producatorii THE VOICE au cautat sa  livreze nu doar o emisiune-concurs in care se confrunta niste voci pentru bani & cariera, ci un “reality” cu vedete din zone diferite muzical facand ce stiu ele mai bine: cantand, ascultand, criticand, sfatuind, antrenand etc
THE VOICE cauta voci peste medie (fete, baieti sau duete) in cadrul unor castinguri facute de echipa de productie si suplimentate de “auditii online”.  Cei alesi, participa la auditiile publice, in care juriul format din 4 membri ce stau cu spatele la scena isi manifesta interesul intorcandu-si scaunul si ulterior “licitand” pentru a-i avea in echipa.  Daca nu isi completeaza echipa, juratii mai pot acorda o sansa unora din cei eliminati.  Din echipele pe care si le constituie, cu ajutorul unui asistent pe care si-l aleg dupa dorinta (producator muzical sau cantaret), membrii juriului numesc concurenti care sa se dueleze pe o anume piesa. Tot ei iau deciziile dificile, adica pe cine trimit acasa din echipa lor. Ulterior, publicul voteaza concurentul favorit, in show-uri live, iar juriul acorda la randul lui un punctaj. Castigatorul e votat  de telespectatori. Premiu: bani + contract cu o casa de discuri.

THE VOICE e o emisiune care in egala masura mizeaza pe concurenti, talentul  povestile lor si vedetele din juriu, din felul in care relationeaza, eforturile de productie avand in vedere toate aceste elemente. In SUA Christina Aguilera, Adam Levine, Cee Lo Green si Blake Shelton au avut o gramada de castigat la capitolul imagine in urma acestui show. Spectacolele lor, felul in care si-au ales si antrenat echipele, duetele cu concurentii, comentariile din culise, toate au contribuit la certificarea faptului ca isi merita aprecierea publicului (ca vedete, profesionisti si mai ales modele).

Audientele din Olanda (unde e show-ul numarul 1), SUA, Romania, Ucraina, Mexic (unde a debutat pe 11 septembrie), Australia, Franta, Israel, Suedia, Portugalia, Israel, Spania si Brazilia vor asigura intrarea THE VOICE in top 3 francize tv de succes anul viitor.

VOCEA ROMANIEI

PRO TV a avut inspiratia sa ia formatul la timp si sa-l adapteze bine. Prima emisiune, difuzata marti, a fost mult peste mai cunscutul X FACTOR.

“Vocea Romaniei” a obtinut o medie de 9.9 rating si 30.1 puncte cota de piata pe MT Pro (Ant si va cuena 1 avand 4.5 rtg si 13.7 shr); minutul de aur a fost la 22:19, cu 13.6 rtg si 41.1 shr. Pe All urban a inregistrat 8.7 rtg si 20.8 shr (Antena 1 avea 5.2 rtg si 12.4 shr), minutul de aur a fost la 21.36, cu 11.9 si 28.0 shr.

PUNCTE TARI: scenografia, filmarea, machiajul, coerenta, site-ul (bine facut, accesibil – in special aplicatia prin care poti sa iti inregistrezi “auditia” si sa fii evaluat de soft si de utilizatori), promovarea. Juriul s-a dovedit excelent ales si faptul ca fiecare se simte in largul lui, comenteaza prieteneste, nu apeleaza la discursuri “servite”, e un atu! Publicul isi sprijina vedeta favorita, le intuieste deciziile, e inspirat sa comenteze “la subiect” mai exact pe seama vocilor sau a felului in care s-a prezentat fiecare concurent (outfit, incredere in sine, miscare, stil).

PUNCTE SLABE: montajul, pe alocuri. Bine ar fi sa renunte la ilustrarea emotiilor concurentilor cu un “cut pe manute…” si sa insiste mai mult pe planul apropiat la reactii, sa lucreze la dinamism si la suspans.

X FACTOR/ FACTORUL X

Pentru Antena 1, X Factor ar fi trebuit sa fie gasca cu ouale de aur intr-o piata TV dominata de reality-show-uri francizate ce aduna oameni intr-o competitie de talente votate de telespectatori. Din pacate, au intarziat un an cu achizitia & realizarea si au ajuns sa faca o adaptare palida, saracioasa si plicticoasa a unui show popular ce functioneaza excelent de 7 ani in Marea Britanie si care a ajuns pe micile ecrane din: Albania, Argentina, Armenia, Australia, Belgia, Bulgaria, Chile, Columbia, Cheia, Slovacia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Cipru, Ungaria, Grecia, Islanda, India, Indonezia, Italia, Kazakstan, Olanda, Noua Zeelanda, Polonia, Norvegia, Rusia, Spania, Ucraina, si in SUA (primul sezon a inceput in acest an).

PUNCTE TARI: prezentatorii, uneori

PUNCTE SLABE: TOT (juriu, filmare, montaj, scenografie, machiaj, website, promovare)

Publicul Antena 1 stie in foarte mica masura cu ce se mananca acest show, n-a avut parte de un teasing cool cu imagini din UK sau de prin lume, in schimb a putut viziona tot felul de interviuri cu Adi Sana, Mihai Morar si Paula Seling (juriul) sau cu matinalii Razvan si Dani (prezentatorii) vorbind despre cautarea unei voci bune, ce va primi un premiu de 200.000 de euro in cel mai bun spectacol de televiziune. Si atat.

Nu poti pretinde oamenilor care se uita la Capatos sa iti inteleaga un nou produs daca nu le explici de unde vine, cum se consuma si de ce ar trebui sa se implice in vizionare si ulterior in procesul de vot. Pentru ca formatele de concursuri de talente mizeaza pe ceea ce se cheama implicare, sunt construite pentru familii & grupuri de prieteni, filmeaza si monteaza cu emotie si uneori (in UK) cu tandrete, iti forteaza empatia si opinia (comentariile juriilor si ale prezentatorilor sunt simple, sincere, amuzante, directe, justificate de experienta profesionala si personala). Antena 1 rateaza aproape fiecare element ce contribuie la succesul real al acestui format, cel mai trist lucru fiind modul de filmare, unde PRO TV-ul exceleaza. Sa ai un unic moment aproape emotionant filmandu-l pe Dani Otil lacrimand cand aude un concurent cantand o piesa de la Holograf, ca sa speculeze lumea ca se gandeste la iubita lui Mihaela Radulescu, te apropie de penibil. Sa filmezi dupa reteta maini pe genunchi si sa le montezi fara feeling, e cu adevarat nasol. Ce poti face? Nu poti schimba episoadele plicticoase cu auditii, insa, pana ajungi la competitia live, invata juriul sa se exprime, construieste pe tipologii, invata-i sa fie mentori (ca asa e jocul), filmeaza bine niste close-up-uri, monteaza dinamic si glam, construieste-ti o regie de emisie buna, fii atent la sunet, si promoveaza-ti concurentii. Sa ai pe tava un format bun si sa n-ai Factorul X care sa te diferentieze si sa te ajute sa-l plasezi in topul programelor bune de TV, e ca si cum ai preda armele de la inceput intr-un razboi serios si ai incerca sa te ajuti de niste papagali vorbitori in linia 1 care sa-ti sperie dusmanii.

X Factor e o emisiune decenta, un format simplu, de ale carui elemente romanii nu sunt straini (vezi Megastar si Star Factory). N-a inventat Antena 1 roata. A incercat s-o faca numitul Simon Cowell (fost jurat la Got Talent, producator, actualmente jurat la X Factor SUA, tatal companiei Syco TV) si FreemantleMedia in 2004, inspirat de succesul emisiunii Pop Idol a numitului Simon Fuller (producator AGT). Cowell a avut parte de un proces in urma caruia Fuller a castigat o parte de 10% din show, a interzis adaptarea in SUA inainte de 2010 si urma sa fie trecut pe generic in calitate de producator executiv (chestie care nu s-a respectat si anul asta omul i-a dat din nou in judecata).

Pentru ca stie business in materie de family entertainment si stie bine piata, Cowell a mizat pe alcatuirea unui juriu simpatic care sa aleaga concurenti cu voci bune, carismatici, cu stofa de vedete pop, care sa-i ghideze ulterior intr-un concurs live in care publicul voteaza un castigator (care are acel Ceva ce-l face sa devina un adevarat star). De 4 ani, auditiile nu se mai desfasoara doar in fata juriului, ci au loc in sali imense, in fata publicului ce are acces gratuit la tot. Dupa faza auditiilor, urmeaza o sesiune denumita “bootcamp” in care concurentii (in unele versiuni) locuiesc impreuna, se antreneaza muzical, si sunt eliminati pe rand, si ulterior in “casele juriului”. Spre deosebire de Got Talent (unde fiecare face ce-i tuna), membrii juriului au obligatia in ultima parte a show-ului de a-i ajuta separa pe concurenti pe categorii si de a-i ghida pe cei 3-4 pe care-i “mentorizeaza”, in ce priveste stilul muzical, modul de interpretare si selectia cantecelor, isi promoveaza/ sustin concurentii lor si-i critica evident constructiv pe cei sustinuti de colegii lor.

Simon Cowell, Sharon Osbourne si Louis Walsh au dat tonul, ca jurati X FACTOR UK, Dannii Minogue li s-a alaturat dupa 4 sezoane, iar in al 5-lea sezon, Cheryl Cole a inlocuit-o pe Sharon Osbourne care a plecat in juriul America’s Got Talent. Dupa sezonul 7, Simon Cowell si Cheryl Cole au plecat la X FACTOR SUA, iar Danii Minogue a decis sa se dedice juriului Australia’s Got Talent. Un punct in plus pe parcurs au fost juratii invitati: Paula Abdul, Gerri Halliwell, Natalie Imbruglia, Katy Perry, Pixie Lott, Nicole Scherzinger. Castigatorii au avut parte de cariere bune, nume ca Leona Lewis (castigatoarea sezonului 3) si Alexandra Burke (castigatoarea sezonului 5) devenind celebre in intreaga lume. Matt Cardle, carismaticul castigator al sezonului 7 are acum un album de succes si o multime de fani in Europa

In 2011, Louis Walsh a primit colegi noi: Kelly Rowland, Tulisa Contostavlos si Gary Barlow ii stau alaturi in sezonul actual al X Factor si par sa se inteleaga foarte bine.
Sunt simpatici, placuti de public, seriosi, au personalitati si gusturi diferite, isi argumenteaza elegant opiniile, inspira incredere concurentilor si publicului deopotriva.
Niciuna din calitatile de mai sus nu se regasesc in juriul X FACTOR Romania.

Mihai Morar  e un foarte bun om de radio, asadar nu trebuie sa se manifeste decat ca un tip cu personalitate, sa para ca intelege si stie business muzical, sa joace un rol bun. Replicile lui sunt, insa, insipide, parca alese de pe o lista de traduceri aproximative, si merg doar la cei care n-au vazut niciodata in viata un astfel de show; Paulei Seling nu i se potriveste deloc rolul de “experta rea” care repeta cuvantul “studiu” de 30 de ori pe emisiune; Adi Sana ramane singura prezenta  care se exprima natural, vorbeste simplu, e cu adevarat atent la ceea ce se cheama “X factor” si nu foloseste la nesfarsit “votul meu este da/ nu” si care are trebui sa fie mult mai implicat si vizibil cand se vor transmite live-urile. Nu functioneaza ca o echipa si asta se vede. Trist.
X Factor pierde teren si in strainatate. Audientele din SUA au fost sub asteptari, in ciuda investitiilor, iar cele din Marea Britanie nu se ridica la inaltimea editiilor trecute.  Daca antenistii se uita cu atentie la X FACTOR POLONIA si X FACTOR GERMANIA, invata sa filmeze, sa monteze si isi pun la punct un juriu demn de incredere si capabil sa faca show, au sanse sa-si revina.

***

In meciul VOCEA ROMANIEI  versus X FACTOR va castiga talentul. Ambele show-uri vor aduce pe piata doua noi voci bune care au sansa unei cariere de succes. Insa, doar primul va lasa in memoria colectiva impresia ca a adus ceva nou in peisajul divertismentului romanesc si va crea nevoia de mai mult.

FDFAC, evenimentul de care ziceam, se incheie la sfarsitul saptamanii. E de mers pana la Calafat si de acolo la Cetate (dupa Maglavit unde se afla celebrul locas de inalta arta: biserica ridicata cu sprijinul lui Gigi Becali in fata careia nu va veti intreba decat daca se urca cu liftul in clopotnita), pe Dunare.  Culinar vorbind, veti avea parte de super tratament, familia Dinescu ingrijindu-se ca la carte de toata imbinarea de gusturi. Cinematografic, oferta e decenta, si atunci cand merge curentul, puteti vedea filme in “gara fluviala”, o sala tare faina chiar langa ponton si in “valea cinematografica”, un spatiu open-air unde cerul te inspira si te invaluie nocturn cu liniste si pofta de viata.  S-a trecut pana acum prin vreo 5 tari dunarene, mai sunt inca cinci de vizitat filmic, au venit oameni de prin tara cu bicletele si alte mijloace de transport mai glam, sunt acolo invitati straini simpatici din Bulgaria, Germania, Ucraina samd cu care e o placere sa stai de vorba. Si nu in ultimul rand, seara puteti da de Mambo Siria, care canta de rup, in frunte cu simpaticul nea Marin, care innebuneste publicul feminin la dans cand le zice “Cu surubul”…

Ar fi fost minunat sa avem ceva extraordinar de aratat: filme romanesti senzationale, dar oferta de scurtmetraje autohtone proaspete n-a fost cea mai potrivita. Se remarca totusi niste nume demne de urmarit din “noul cinema romanesc” asa cum le place criticilor sa tot spuna: regizorii Andrei Dobrescu (“Lost Springs 2″), Daniel Sandu (“Numaratoarea manuala”), Marius Iacob (“24 de galeti, 7 soareci, 18 ani”), actrita Iulia Verdes (“Intre prieteni”, regia Ozana Nicolau), toti oameni frumosi, talentati si mai ales diferiti ca viziune artistica, plus extrem de dedicati muncii lor. Din punctul asta de vedere, am putea sta cat de cat linistiti: exista forte tinere care sa faca treaba in filmul romanesc, de-ar gasi finantari bune, ca au idei cool, sunt plimbati pe la festivaluri serioase din strainatate, se straduiesc sa-si croiasca drumul catre marile ecrane.

Program festival: videofil.ro.

Ma pregatesc de vizionat dupa pranz vreo 20 de scurtmetraje romanesti mai decente, cel mai asteptat fiind al tanarului Andrei Dobrescu, LOST SPRINGS 2, premiat la Anonimul. Omul e misto, cuminte si modest si asteapta cu emotie impresiile publicului. Momentan, suntem angrenati intr-o conversatie la ciorba despre eco-bio.

Frumos la Dunare aici la Cetate, senzatii care de care mai diverse – de la soarele asta care-si face de cap peste pustiu. Despre bucatarie, ce sa zic, am o declaratie de amor de facut unui ardei iute portocaliu…

PS. Daca vedeti cumva prin vreo librarie cartea in engleza a lui Marian Tutui despre cinematografia din Balcani, puneti mana pe ea si luati-o acasa. S-a lansat azi, am rasfoit-o, merita citita, pe bune.

PPS. Inca un nume care promite: Daniel Sandu. Filmul lui scurt “Numaratoarea manuala” produs de Parada Film nu e rau deloc. De vazut si judecat.

***
Cum arata ziua de azi in cuvintele organizatorilor:
Ziua II la FDFAC

Deoarece prima zi a Festivalului Degustătorilor de film şi artă culinară (FDFAC) a fost una scurtă, iar primele filme ale festivalului au rulat seara, Ziua Germaniei va continua şi în dimineaţa zilei de vineri, 19 august, când la Cetate sărbătorim Ziua României.

Ziua începe cu o selectie de scurtmetraje premiate la Festivalul de scurtmetraj de la Regensburg, selecţie prezentată de Insa Wiese, directoarea acestui Festival, prezentă în cetate de aseară.

Ziua României debutează în jurul orei 12.00, când la Cetate vor putea fi vizionate primele scurtmetraje româneşti selectate şi prezentate sub titlul „The Next Romanian Wave”.
„Auzim mereu despre „Noul Val Românesc” şi despre regizorii acestui noi val. Am încercat, prin această selecţie, să vedem care sunt regizorii următorului val românesc, care sunt valorile care vin din urmă şi ce şanse au aceştia de a duce mai departe ce au început deja ceilalţi”, a declarat Constantin Fugaşin, Directorul FDFAC.

Vizionarea scurtmetrajelor româneşti este urmată de lansarea cărţii scrisă de selecţionerul Marian Ţuţui, “Orient Express. Filmul romanesc si filmul balcanic” (ediţia a doua, în limba engleză), o lucrare de referinţă şi o lectură recomandabilă tuturor persoanelor interesate de filmul românesc şi de cel balcanic.

După-amiaza zilei dedicată României va debuta cu filmul „Vîlcovul-viaţa pescarilor din Vîlcov/ Life of the Fishermen in Vilcov/ Leben der Fischer in Vilcov”, un film cu Angela Popescu şi Gheorghe Burne, în regia lui Joup Rubner.
Film documentar cu elemente de ficţiune despre viaţa pescarilor din oraşul Vâlcov (judeţul Ismail – actual în Ucraina), în Regiunea Odessa (partea basarabeană), pe malul Dunării. În momentul realizării filmului, oraşul făcea parte din România (în perioadele 1918-1940 şi 1941-1944).
Filmul nu a fost terminat “din lipsă de fonduri”. Secvenţe din acest film au fost difuzate în cadrul Jurnalelor de actualităţi cinematografice ale O.N.C.

Documentarul din 1939 va fi urmat de către un documentar despre insula Ada-Kaleh, “Ultima primăvara pe Ada- Kaleh / The Last Spring on Ada-Kaleh Island” (1968, regia/ directed by Petre Sirin, doc., 11 min.). Filmul conţine ultimele imagini ale insulei care a pierit sub apele de acumulare ale Hidrocentralei Porţile de Fier I – cafenele, pomi fructiferi, demontarea cetăţii pentru a fi mutată pe Insula Şimian sau distrugerea geamiei prin explozie.

Un alt documentar turistic este “Monumente la Porţile de Fier / Monuments at the Iron Gates”, regizat de Mircea D.Popescu, un film melancolic cu imagini naturale ale defileului Porţile de Fier înainte de a fi modificat uriaşul lac al hidrocentralei. Tot despre distrugerea zonei Porţile de Fier este vorba şi în filmul “Atunci s-a născut oraşul – Later the Town was Born”, despre distrugerea Orşovei şi reconstrucţia oraşului pe un alt amplasament pentru că lacul de acumulare al Hidrocentralei Porţile de Fier acoperise ruinele.

Ziua se va încheia cu un film german din 2007, care a fost prezentat la Festivalurile de la Goteborg, Visions du reel, Nyon, Hong Kong sau Toronto şi care a fost premiat cu “Adolf Grimme Award” – “Marea Privatizare / The Big Sellout / Der groBe Ausverkauf”. Regizorul a călătorit pe patru continente pentru a atrage atenţia asupra consecinţelor distructive ale valului de privatizări din anii ’80 şi ’90. Comentariile unor economişti şi politicieni sunt ilustrate cu exemplele privatizării din Marea Britanie, Africa de Sud, Bolivia şi Filipine.

Ce ma astept de la evenimentul  din ograda lui Mircea Dinescu?  Pai, la vreo suta de filme de toate felurile din 10 tari dunarene (in unele dintre ele fluviul e chiar personaj principal), atmosfera faina, oameni misto si nu in ultimul rand la demonstratii culinare inspirationale…

In primul rand, e de remarcat faptul ca organizatorii prezinta o productie din 1919, restaurata, semnata de Alexandre Korda, „Omul de aur – Az aranzember”, un film mut dupa romanul omonim de Jokai Mor, filmat si pe Insula Ada Kaleh, iar filmul german ce va deschide festivalul joi, 18 august, „Dunarea de la Padurea Neagra la Marea Neagra”, este un documentar mut realizat de Hans Curlis in 1929, pentru care a contribuit financiar la vremea aceea si Directia Presei a Guvernului Romaniei.

Pentru cei care n-au avut ocazia sa vada pana pana acum drama ucraniana „Bucuria mea” (2010, regia Serghei Loznita), in care apare actorul Vlad Ivanov, FDFAC e o buna ocazie de vizionare. Nu e o capodopera, departe de asa ceva de fapt, dar merita incercarea.  La mine a functionat replica : “sa-l auzi pe Vlad Ivanov vorbind pe limba lu’ strabunica-tu”.

Ma duc chitita sa-mi clatesc ochii cu „Faraoni de beton” (2010, regia  Iordan Todorov), un film despre tiganii bulgari bogati si cavourile lor luxoase si cu desenul animat „Tramvaiul nr.9” al ucrainianului Stepan Koval.

Acu’ ma duc sa ma dotez cu Autan sau ce-oi gasi, sa fiu pregatita de arta in toate formele ei…

De vreti mai multe detalii – intrati pe videofil.ro sau pe pagina de Facebook a evenimentului.

Iaca programul, in cazul in care va tenteaza o tura pana la Cetate:

Joi, 18 august GERMANIA/ GERMANY

*Valea Cinematografica
18:00 – Sosirea invitatilor
18:15 – Concert muzica de camera. Interpreteaza bursierii SoNoRo
21:15 – Dunarea de la Padurea Neagra la Marea Neagra/ The Danube from the Black
Forest to the Black Sea/ Die Donau bilden den Schwarzwald bis zum Schwarzen
Meer (1929, Germania/ Germany, regia/ directed by Hans Kubis, doc., 31 min.)
- Toti ceilalti/ Everyone Else/ Alle Anderen (2009, Germania/ Germany, regia/ directed by Maren Ade, drama, film de dragoste, 119 min.)

Vineri, 19 august ROMANIA/ ROMANIA

*Gara fluviala
10:30 – Selectie de scurtmetraje premiate la Festivalul de scurtmetraj de la
Regensburg (40 min.)
Capete de tomate/ Tomatoheads/ Tomatenkopfe
(2001, Germania/ Germany, Regia/ directed by Paul Horn, Harald Hund, 6 min.)
Calatorie in padure/ Journey to the Woods/ Reise zum Wald
(2008, Germania/ Germany, Regia/ directed by Jorn Stager, 7 min.)
Istorie orala/ Oral History
(2009, Germania/ Germany, Regia/ directed by Volko Kamensky, 22 min.)
Aripi de pui/ Chicken Wings
(2008, Germania/ Germany, Regia Pauline Kortmann, 5 min.)
Prezinta Insa Wiese, director al Festivalului de scurtmetraj de la Regensburg
11:15 – La taifas cu Insa Wiese despre cinematografia din Germania
12.00 – THE NEXT ROMANIAN WAVE 1 (30 min.)
Filme experimentale realizate de studenti ai Universitatii Nationale de Arte
Bucuresti
Prezinta regizorul si profesorul Copel Moscu
12:45 – Lansare de carte: “Orient Express. Filmul romanesc si filmul balcanic” (editia
a doua in limba engleza), autor Marian Tutui. Prezentatori: Eugen Serbanescu
si Antonia Kovaceva.

*Mansarda
17:00 – Vilcov-viata pescarilor din Vilcov/ Life of the Fishermen in Vilcov/ Leben der
Fischer in Vilcov (1939, Romania-Germania, regia/ directed by Jupp Rubner, film
turistic cu actori, 13 min.)
- Ultima primavara pe Ada- Kaleh/ The Last Spring on Ada-Kaleh Island (1968,
regia/ directed by Petre Sirin, doc., 11 min.)
- Monumente la Portile de Fier/ Monuments at the Iron Gates (1967, regia/ directed by Nicolae Otrocol, Mircea D. Popescu, doc., 10 minute)
- Atunci s-a nascut orasul/ Later the Twon Was Born (1970, regia/ directed by
Constantin Vaeni, doc., 20 minute)
Invitat: Constantin Vaeni, regizorul filmului Atunci s-a nascut orasul

*Valea Cinematografica
21:15 – THE NEXT ROMANIAN WAVE 2 (Cca. 120 min.)
Selectie de filme scurte romanesti, realizate de tineri regizori care inca nu au debutat
in lungmetraj dar care ar putea deveni The Next Romanian Wave.
Invitati: regizorii ale caror filme vor fi prezentate.
22:15 – Marea privatizare/ The Big Sellout/ Die grosse Ausverkauf
(2007, Germania/ Germany, Regia/ Directed by Florian Opitz, doc., 94 min.)

Sambata, 20 august UCRAINA/ UKRAINE

*Gara fluviala
10:30 – THE NEXT ROMANIAN WAVE 3
11:30 – Mergea tramvaiul nr.9/ The Tram #9 Was Going/ siol tramvai No.9 (2002,
Ucraina/ Ukraine, regia/ directed by Stepan Koval, desen animat, 10 min.).
- Drumetii/ Wayfarers/ Podorojni (2005, Ucraina/ Ukraine, regia/ directed by Igor
Strembitki, documentar, 10 min.)
Invitati: Ilia Diadik si Maksim Iliasenko, organizatori ai festivalului de la Odesa

*Mansarda
16:00 – Kira Kiralina (1928, URSS, Ucraina- USSR, Ukraine, regia/ directed by Boris
Glagolin, drama, mut, 86 minute)
17:30 – Bucuria mea/ My Joy/ Schastye moe (2010, Ucraina- Germania- Olanda/ Ukraine-
Germany- Netherlands, regia/directed by Serghei Loznita, drama, 127 min.)
*Valea Cinematografica
21:15 – Melodie pentru flasneta/ Melody for A Street Organ/ Melodiya dlya sharmanki
(2009, Ucraina/ Ukraine, regia/ directed by Kira Muratova, drama, 153 min.)

Duminica, 21 august BULGARIA

*Gara fluviala
10:30 – Dialog despre THE NEXT ROMANIAN WAVE
Invitati: regizorii ale caror filme au fost prezentate
11:30 – Tarziu acasa/ Late Home/ Kusen dom (2010, regia/ directed by Maria Averina,
doc., 29 min.)
- Nunta insangerata din Ruse/ The Bloody Wedding in Russe/ Rusenskata karvava
svadba (2011, Bulgaria, regia/ directed by Stefan Komandarev, documentar, 40
min.)
Prezinta Antonia Kovaceva, critic de cinema, presedinte al Asociatiei criticilor
de cinema din Bulgaria

*Mansarda
17:00 – Pasi pe nisip/ Footsteps in the Sand/ Stupki v piasaka (2010, Bulgaria, regia/
directed by Ivailo Hristov, drama, film de dragoste, 89 min.)

*Valea Cinematografica
21:15 – Faraoni de beton/ Concrete Pharaohs/ Betonni faraoni (2010, Bulgaria, regia/
directed by Jordan Todorov, 47 min.)
- Piese rasaritene/ Iztochni piesi/ Eastern Plays (2009, Bulgaria- Suedia/ Bulgaria-
Sweden, regia/ directed by Kamen Kalev, drama, 83 min.)
Prezinta regizorul Jordan Todorov.

Luni, 22 august CROATIA

*Gara fluviala
10:30 – Dialog cu invitatii bulgari despre cinematografia din Bulgaria.
Invitati: Jordan Todorov, regizor si Antonia Kovaceva, critic de cinema,
presedinte al Asociatiei criticilor de cinema din Bulgaria.

*Mansarda
17:00 – RELUARI la cerere

*Valea Cinematografica
21:15 – Petrecerea/ The Party/ Tulum (2009, Croatia, regia/ directed by Dalibor
Matanić, 15 min.)
Mama asfaltului/ Mother of Asphalt/ Majka asfalta (2010, Croatia, regia Dalibor Matanić, drama, 108 min.)

Marti, 23 august SERBIA

*Gara fluviala
10:30 – La taifas despre filmele croate.

11:30 – Frumoasa Dunare albastra/ The Beautiful Blue Danube/ Na lepom plavom
Dunavu (2008, Serbia, regia Darko Bajić, drama, musical, primul film sarbesc in
limba engleza, 119 min.)

*Mansarda
16:30 – Cinema Komunisto (2010, Serbia, regia/ directed by Mila Turajlić, doc., 100 min.)

*Valea Cinematografica
21:15 – Fugi, iepure, fugi!/ Run Rabbit Run/ Bezhi zeko bezhi (2003, regia- directed by
Pavle Vucković, scurtmetraj, 7 min)
- Minus (2007, regia Pavle Vuckovic, scurtmetraj, 17 min.)
- Promisiune solemna/ Solemn Promise/ Besa (2009, Serbia, regia/ directed by Srdjan Karanović, drama, 106 min.)

Miercuri, 24 august – MOLDOVA

*Gara fluviala
10:30 – La taifas cu istoricul de cinema Aleksandar Janković despre cinematografia
sarba.

11:15 – Arrivederci (2010, Moldova, regia/ directed by Valeriu Jereghi, drama, 58 min.)
Invitat: Valeriu Jereghi, regizorul filmului

*Mansarda
16:30 – Coletul (2010, Moldova, regia/ directed by Silvia Mirzenco, scurtmetraj de fictiune,
16 min.)
- Cool Life (2010, Moldova, regia/ directed by Valentina Maior, scurtmetraj de
fictiune, 16 min.)
- Balonul (2010, Moldova, regia/ directed by Sergiu Ciorescu, scurtmetraj de
fictiune, 19 min.)
Invitati: tinerele regizoare Silvia Mirzenco si Valentina Maior si scenaristul si
criticul Dumitru Olarescu

*Valea Cinematografica
21:15 – Baro & Tagar (2011, Moldova, regia/ directed by Dumitru Volosin, 1,5 min.)
- Mos Craciun si moartea/ Death and Christmas (2011, Moldova, regia/ directed
by Dumitru Volosin, 1,5 min.)
- Tiganul si moartea/ The Gypsy and Death (2011, Moldova, regia/ directed by
Dumitru Volosin, 1,5 min.)
- Patul lui Procust/ The Bed of Procust (2002, Moldova, regia/ directed by Sergiu
Prodan, Viorica Mesina, drama, 118 min.)
Invitati: regizorii Sergiu Prodan si Viorica Mesina, actorii Maia
Morgenstern, Tania Popa, Adriana Trandafir si Adrian Titieni

Joi, 25 august SLOVACIA/ SLOVAKIA

*Gara fluviala
10:30 – Dialog cu invitatii moldoveni despre filmele din Republica Moldova.
Invitati: Scenaristul si criticul Dumitru Olarescu, Silvia Mirzenco si
Valentina Maior, Valeriu Jereghi, Sergiu Prodan si Viorica Mesina, Virgil
Margineanu, directorul Festivalului Cronograf

*Mansarda
11:15 – Poveste despre gatit/ Cooking Story/ Ako sa varia dejiny (2010, Slovacia- Cehia-
Austria/ Slovakia-Czech Republic- Austria, regia Peter Kerekes, doc., 88
min.)

17:00 – Iubiri oarbe/ Blind Loves/ Slepe lasky (2008, Slovacia/ Slovakia, regia Juraj Lehotsky, doc., 77 min.)

*Valea Cinematografica
21:15 Cadavrul trebuie sa moara/ The Corpse Must Die/ Mŕtvola musí zomrieť
(2010, Slovacia- Slovakia, regia- directed by Jozef Paštéka, comedie, 90 min.)
Invitati: Actrita Zuzana Frenglova si producatoarea Iveta Pospisilova

Vineri, 26 august UNGARIA/ HUNGARY

*Gara fluviala
10:30 – Dialog cu actrita Zuzana Frenglova si producatoarea Iveta Pospisilova despre
cinematografia slovaca.

11:15 – Omul de aur/ The Man of Gold/ Az aranyember (1919, Ungaria/ Hungary, regia Alexander Korda, drama, 41 min.)

*Mansarda
17:00 – Filme realizate la atelierul Filmtett- Duna Workshop 2010
Invitati: realizatorii.
17:30 – Exodul de pe Dunare/ The Danube Exodus (1998, regia Peter Forgacs, documentar
de montaj, 60 min., utilizeaza secvente din filmele realizate de capitanul de vapor
Nandor Andrasovits in 1939, contine imagini color timpurii si unice ale mai multor
porturi dunarene)

*Valea Cinematografica
21:15 – 411-Z (2007, Ungaria/ Hungary, regia Dániel Erdélyi, 7 min.)
- Proiectul Frankenstein/ Tender Son: The Frankenstein Project/ Szelíd teremtés –
A Frankenstein-terv (2010, Ungaria- Germania- Austria, regia: Kornél Mundruczó, Drama, 105 min.)

Sambata, 27 august AUSTRIA

*Gara fluviala

11:15 – Selectie de filme premiate la Festivalul International de la Linz:
- Continental Divide (2010, Austria, regia: Thomas Draschan, 10 min.)
- Daschka (2010, Austria, regia: Ludwig Lockinger, 16 min.).
- Abatorul surorilor sinistre/ Sinister Sisters Slaughterhouse (2009, Austria, regia: Michaela Mandel), 12 min.)
- Strazile invizibililor/ The Streets of the Invisibles (2010, Austria, regia: Remo Rauscher, 14 min.)

Invitati: regizoarea Michaela Mandel si producatorul dr. Kurt Palm

*Mansarda
16:00 – Reluari

*Gara fluviala
17:00 – Donau, Duna, Dunaj, Dunav, Dunarea (2003, Austria, regia: Goran
Rebić, drama, 89 min.)

18:30 – Dialog cu regizoarea Michaela Mandel, producatorul dr. Kurt Palm si
regizorul Marco Antoniazzi despre filmele austriece.

*Valea Cinematografica
21:15 – Peste mic/ Small Fish/ Kleine Fische (2009, Austria, regia: Marco
Antoniazzi, comedie, drama, 85 min.)
Invitat: regizorul Marco Antoniazzi

Codin Pop, Cezar Enache, Mihai Banea, Ramona Cordos au fost intampinati cu mai multe aplauze decat Stefan Banica jr la concertul de Craciun si n-au venit decat cu o ceapa in mana, cu zambete mari, modestie, si cu multumiri.

Creatorii robotzilor sunt vedete locale, fara doar si poate, dar nu si-au propus niciodata asta. Acum s-au trezit cu o mare responsabilitate fata de publicul lor si iata ca s-a intamplat un prim mega eveniment de succes care sa le confirme ca-s pe drumul cel mai bun catre inima lor.
Nu s-au asteptat nici ei sa auda o mie de oameni recitand la unison: Te rooog, dulce ca o savarina, Sa mi se arda sursa! Nu fi panicat, cat ai zice hopa, daca esti stricat, te repara FOCA! O p**a roz din fier cu luminite, OMFG, OMFG! Sa sugi o ceapa! stilul Fu-Tai! Simte-mi furia! Stai Dildau, sezi Dildau, rau Dildau, laso-n pace Dildau, bad boy Dildau! Vreau un iaht cu cataloage cu genti; Mediocrule; Da, da’ mie nu mi-e ciuda ca-s eu suparat! Mie… mie mi-i ciuda ca-s altii fericiti!Totul e pe internet, numai pe internet; Poate-i tuică! Poate-i vin! Poate-i pipi de rechin! Sa vina p**dele!; Bunti Bunti; Sexytaaaim; Sunt nebuuun; Be’ cu mine, si multe altele.
Asa ca s-au simtit bine si i-au chemat pe toti la party.
La iesirea de la Muzeul de Arta/ TIFF Meeting Point din Cluj-Napoca, era ca la manifestatie, iar vedete devenisera instant toti cei care se mandreau ca obtinusera autografe. Si indiferent de parerile carcotasilor ce se mira de isteria din jurul personajelor Mo si Foca si a universului lor cu Pufoshenii, la Cluj in seara asta au fost atatia oameni care s-au putut uita cu placere, fara popcorn, multi insetati, care nu voiau sa-si piarda locurile pe scaune, in pridvor sau pe iarba, la o ora de proiectie, impreuna, distrandu-se ca intr-o mare familie. Si asta n-a reusit sa faca niciun film de comedie in ultimii 10 – 15 ani, pentru ca, pe de o parte, obisnuinta privirii seci prin camera de filmat, nu in lumina naturala si ochi in ochi, a distrus orice urma de empatie, iar pe de alta parte, s-a perpetuat aiurea impresia ca oamenii pot fi schimbati/ influentati sa reactioneze intr-un anume fel, uitand ca reactia organica e cea care da pentru multi masura vietii si a rasului, nu capacitatea de a reproduce numarul lui Avogadro.

Iată ce promit organizatorii în acest an:

Din programul proiecţiilor Open Air din cartierul Mănăştur fac parte titluri hit precum Drumul de întoarcere / The Way Back (r. Peter Weir) povestea a şapte curajoşi prizonieri de naţionalităţi diferite care descoperă adevăratul sens al prieteniei, film ce îl aduce pe Dragoş Bucur în atenţia publicului clujean, într-unul din cele mai spectaculoase roluri ale carierei sale, Regele de pe Insula Diavolului/ Kongen av Bastøy (r. Marius Holst), o producţie norvegiană, titlu-cheie în secţiunea Tinereţe Irosită a TIFF 2011, Muntele roşu/ Tilva Roš (r. Nikola Ležaić), distins cu Trofeul Inima oraşului Sarajevo pentru Cel mai bun film şi Trofeul Inima oraşului Sarajevo pentru Cel mai bun actor (Marko Todorović) la Festivalul de Film de la Sarajevo 2010, Nokas (r. Erik Skjoldbjærg), un film despre cel mai mare jaf de bancă din istoria Norvegiei, producţia belgiană Dosarul K./ Dossier K (r. Jan Verheyen), Misiunea londoneză/ Mission: London (r. Dimitar Mitovski) – succesul de box office al anului, în Bulgaria, Seniorii/ Oldboys (r. Nikolaj Steen) un succes de public la Festivalurile de film de la Karlovy Vary şi Hamburg, unde a obţinut Premiul publicului.
Un alt film de neratat proiectat la Mănăştur Open Air este Czukor Show (r. Tamás Dömötör), o comedie de senzaţie despre un bărbat de la ţară care este invitat într-un show de televiziune la cererea surorii sale, pe care n-a mai văzut-o de şase ani. Ea a decis să-şi aducă familia în faţa camerelor de luat vederi. Emoţiile îi copleşesc pe protagonişti şi două tragedii se dezvăluie în acelaşi timp: un triunghi amoros, dar şi mai marea dramă a exploatării problemelor personale de către media.
Locuitorii din Mănăştur vor avea ocazia să vizioneze şi debutul în lung metraj al regizorului Marian Crişan – Morgen, filmul care a cucerit juriile şi spectatorii Festivalurilor de Film de la Locarno şi Salonic. Nici 127 de ore/ 127 Hours, al cunoscutului regizor Danny Boyle, autorul unor filme de succes precum Trainspotting, Sunshine şi Slumdog Millionaire nu trebuie ratat la Mănăştur Open Air. Filmul spune povestea adevărată a alpinistului Aron Ralston, care s-a salvat după ce un bolovan s-a prăbuşit peste braţul său şi l-a imobilizat într-un canion izolat din Utah.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.tiff.ro şi www.tifftv.ro.

În 2002 am obţinut o acreditare de presă la prima ediţie TIFF, însă, m-am aciuat şi ca voluntar prin intermediul unor simpatici oameni de la organizatia YAP care coordonau la vremea aceea solicitările tinerilor doritori să se implice în ceea ce s-a dovedit a fi “cea mai bună chestie pentru Cluj pe lângă debarcarea lui Funar:)” cum zicea un fost coleg de facultate emigrat în State.
Am rămas încă 2 ani voluntar la GUEST, departamentul condus de Oana Giurgiu (“ce rămâne pentru noi cea mai cool fată, Bujgoi”), evoluând în fiecare an în responsabilităţi, iar din 2004 n-am mai dat din mână biroul de Acreditări până în acest an.
Pentru cei mai vechi din echipă TIFF-ul înseamnă mult. Şi multe.
Mult pentru că e genul de proiect care se trăieşte, care implică toate resursele fizice (dacă ar fi fost o competiţie serioasă de genul “cine rezistă cel mai mult fără somn” mulţi din echipă s-ar fi clasat pe primele locuri cu 75 – 30 de ore de rulaj aşa cum a “evoluat” în timp “ziua de lucru” la festival), atenţie, comunicare, încredere, apropiere. TIFF-ul a prins din prima la străini pentru atmosfera care nu e egală doar cu petrecerile, ci cu filme, party-uri plus prietenie, intimitate, familie. Indiferent de condiţii, stres, eforturi, toţi cei care au alcătuit şi sunt acum în echipa festivalului sunt dedicaţi copilului pe care-l au de îngrijit, cam asta-i spiritul.
Multe pentru că într-un proiect ca ăsta, oamenii nu sunt plasaţi ca la fabrică să-şi vadă de linia lor de producţie, ci sunt parte dintr-un organism viu care se hrăneşte cu comunicare, constantă căutare de soluţii şi rapida lor implementare. Dacă vă întrebaţi cum se adună 200 de “rezolvitori” (din Bucureşti, Cluj, Sibiu şi de peste hotare) care împreună încearcă să facă din TIFF cel mai tare festival de film din ţară, poate aflaţi de la Tudor Giurgiu, Mihai Chirilov, Oana Giurgiu şi Rik Vermeulen care-au atras în timp o mică şi fidelă armată bine antrenată ce funcţionează la foc continuu. Voluntarii TIFF de care în ultimii ani s-a ocupat clujeanul Vlad Gliga nu fac excepţie. Pentru munca lor au primit în repetate rânduri distincţii importante, dar cea mai valoroasă a rămas chiar experienţa celor 14 zile în care-au fost în priză la TIFF.
Aşa că nu e de mirare că toţi oamenii din echipă se emoţionează când îşi citesc numele in catalog sau se aud strigaţi pe scenă, fiindcă e unul din puţinele momente în care apucă să respire adânc şi să trăiască din plin sentimentul că se numesc xy cu numele de familie TIFF.
Cei care au reuşit să intre în spatele cortinei şi au apucat să vadă ce se întâmplă au întrebat invariabil “De ce faci asta?”. Poate e greu de înţeles că nimeni n-a intrat în hora asta pentru bani, ci pentru că fiecare a simţit că are un loc în ea, că e bun, potrivit şi în stare, că-şi poate folosi toate abilităţile pentru un scop de care-i pasa, ştiind care-i uzura, şi că miza e una singură: “să iasă bine”.
E vorba de o echipă care într-un fel s-a ales singură şi s-a testat “în luptă”, fără teamă, cu o “strategie” simplă şi unitară: “We like it and we make it happen”, fiecare cu cele mai bune arme.

La câte din filmele din festival au fost cei din echipă (exceptându-i pe cei care trebuie să scrie despre ele)? Foarte puţine, sunt oameni care au văzut 5 filme în 10 ani la TIFF, au fost la câteva concerte, dar n-au ratat petrecerile (în special party-ul HBO) cel puţin către dimineaţă, când şi-au terminat treburile şi au apucat să-şi parcheze laptopurile lângă o masă şi s-au pus pe dansat şi conversat ca o formă de relaxare… până au adormit rupţi de oboseală cu capul lângă o farfurie cu shaorma pe strada Napoca unde ajungeau din club (unii direct de la birou) pentru micul dejun de la răsărit.

În 10 ani de TIFF s-au adunat multe amintiri plăcute, o grămadă de întâmplări haioase, oboseală cât pentru 20 de ani, şi drag de oameni. S-ar putea scrie un roman din poveştile echipei TIFF, despre personaje celebre şi nu numai.

N-am să uit niciodată prima întâlnire şi primul interviu cu Jason Priestley (Brandon din Beverly Hills), vorbele de duh ale lui Gheorghe Dinică, prezenţa impunătoare a lui Ştefan Iordache, atitudinea lui Annie Girardot, senzaţia trăită la primul Bon Jour al lui Catherine Deneuve, scurta conversaţie cu Vanessa Redgrave (de la care am o poşetă gri pe care o car după mine în fiecare an la TIFF şi nu apuc s-o folosesc), zambetul lui Victor Rebengiuc care-ţi umple sufletul de bucurie, emoţiile lui Corneliu Porumboiu la gale, scurtul portret astrologic primit de la Cristi Puiu, atmosfera apăsătoare de la proiecţia filmului Pianista, experienţa unică de la fostul cinema Republica cu ocazia proiecţiei speciale “Năzbâtii şi ghiduşii” plină de cele mai vechi pornoşaguri surprinse de cameră sau înregistrate la începuturile cinema-ului, prima ploaie la Open Air, replicile lui Alex Leo Şerban, dansurile pe stradă cu fanfara (şi energia pe dans ţigănesc a lui Dragoş Bucurenci), stresul Alexandrei Oivotto şi râsul Cristianei Vişan, serenada la chitară a lui Cristi Hordilă după închiderea programului la Ticketing, coregrafia de echipă la proiecţia Om Shanti Om, petrecerea cu Şuie Paparude, vocea lui Nae Caranfil la karaoke, dimineţile pe Napoca sau răsăriturile prinse de la Casa de Cultură a Studenţilor şi apoi la cinema Republica, momentul în care m-am trezit pe capota unei maşini după ce adormisem pe masă într-un restaurant, sau într-un sac de gunoi la 5am pe bancheta din spate după ce-am adormit la o proiecţie open air la Enigma, unde începuse să plouă, prima cafea cu prietenele mele in refăcuta Piaţă Matei, lecţia de română utilă pentru Lazaros care a utilizat cu succes expresia “We have decât două tickets” etc

Mi-e greu să spun care ar fi primele lucruri care îmi vin în minte din trecut, dar în top văd că se menţin drumurile la Cluj cu maşina colegei de cameră la TIFF Dana Boghean-Melconian (Air Transport Coordinator şi nu numai, una din cele mai eficiente si meticuloase persoane pe care le cunosc) ce mi-a devenit repede buna si inimoasa prietena de la prima “cazare”; am devenit un copilot excelent (dacă nu se pun la socoteală momentele de “dedublare” cum numeşte Dana aţipeala mea în cele mai nasoale zone de traseu), m-am obişnuit să ascult ani la rând câte 8 ore de traseu aceleaşi CD-uri cu Dire Straits, Zdob şi Zdub şi Sensor, să mă conversez cu mama Danei care sună TOT TIMPUL (vă ador, doamnă, sunteţi minunată, vă rog să mă sunaţi şi pe mine anul ăsta dimineaţa, că stau cu câteva camere mai departe de soneria cu Ricky Martin a Danei, dacă nu face vreo manevră de vecinătate) şi să deschid cu atenţie sticlele de apă minerală.
Apoi, conversaţiile noastre nocturne cu “Dumnezeu” – aşa cum l-am numit pe grecul Lazaros Boudakidis (Ticketing System Consultant) care ne-a ajutat mereu în situaţiile dificile – , sutele de mailuri şi sms-uri, voluntarii cu care am lucrat şi cărora le mulţumesc din suflet că şi-au pierdut nopţile alături de mine, tufele de busuioc din care rupeam bucăţi pentru a le capsa pe nişte scrisori într-o noapte albă, glumele din putinele momente de respiro in departamentul Comunicare condus de Oana Rasuceanu, dansurile cu Chiri şi Tibi, gimnastica si energia Ozanei Oancea (Head of Guest Relations), pantalonii scurţi ai lui Husti, războaiele câştigate cu imprimantele şi internetul, momentele în care venea îngheţata, “comisia de CTC” întrunită ad-hoc pe net pentru a da note celor mai drăguţi invitaţi, în funcţie de pozele din sistem, şi multe altele trăite alături de o grămadă de oameni care au fost sau fac în continuare parte din TIFF, şi nu în ultimul rând alături de invitaţi (glumele cu familia Lucaciu, conversaţiile cu Creţuleştii Codruţa şi Andrei, recomandările încântătoare ale Danei Enulescu, întrebările lui Tudor Caranfil, coregrafia pe Britney Spears cu Cameron Bailey directorul Festivalului de la Toronto, cocteilurile cu Laurenţiu Merişan şi George Mihalcea, modestia lui Titus Muntean, peisajul vesel de pe terasa la Diesel dimineaţa cu toţi regizorii la masă, petrecerile voluntarilor de la finalul festivalului etc)

Pe primul loc va rămâne senzaţia specială trăită la fiecare întâlnire (s-au adunat cel puţin 3000 în 9 ani serioşi de Acreditări) cu invitaţii ajunşi de pe drum direct în ale noastre variaţiuni pe “Hello, We are honoured to welcome you at the Z th edition of Transilvania International Film Festival, organised by the Romanian Film Promotion. Here is your Festival badge that gives you free access to all the screenings. For each screening, your badge will have to be accompanied by a Festival Ticket, to be collected at the ticket desks in the cinemas. Tickets for all screenings in Cluj-Napoca can be collected in advance at the general ticket counter at Cinema Republica”.

Ne vedem la TIFF şi în 2011! Vă aştept pe www.tifftv.ro care din 3 până pe 12 iunie va încerca să fie oglinda video a festivalului şi va include: transmisiuni live de la evenimente speciale şi conferinţe de presă, reportaje, trailere şi multe altele, toate puse la cale de o mână de oameni inimoşi pe numele lor Cristi Dimitrescu, Marius Miclea, Flavia Giurgiu, Letiţia Ştefănescu, Mihai Tănase, Silviu Marianciuc, Mihai Dobre, Marius Perijoc, Mihai Andrei, Theodora Luca, Andrei Palatkas, Andreea Popa, Ioana Lascăr, Radu Zincă, Claudiu Danilă, Summer Wood, Mihaela Georgescu, în comuniunea psihosomatica din departamentul de Comunicare sub ochiul magic al Oanei Rasuceanu, cu sprijinul celor responsabili de romanul de presa si raspandirea spiritului TIFF in media, Toma Peiu si Raluca Papanicoglu şi intensa colaborare cu AperiTIFF – ziarul festivalului, păstorit de Laura Popescu. Momentan găsiţi aici spotul oficial şi un simpatic making of al acestuia, câteva promo-uri pentru anumite secţiuni şi materiale din arhivă. E “work in progress”, fiţi blânzi şi răbdători.

Staţi cu ochii pe www.tiff.ro, pe conturile de Facebook, Twitter şi Youtube, pe tiff.ro si pe bloguri, caci anul asta Flavia Giurgiu, Marian Hurducas, Bogdan Beşliu, Codruţa Ciolomic şi prietenii de la Vitrina fac buzz in social media şi le pregătesc blogerilor invitati si acreditaţi multe surprize faine. Până una alta, aruncaţi un ochi şi pe proaspătul blog TIFF.

Dacă sunteţi (d)in Cluj, s-ar putea să-i vedeţi deja la muncă pe Cristian Hordilă (Ticketing) Tibi Pop Jucan (Logistica), Ionut Husti (Outdoor promo), Anca Chis, Dragos Blaga, Cristi Grindean, Gabi Bodea, Vlad Gliga, Claudia Sas, Catalina Pop, Alina Cernea, Andreea Cianga, Melinda Bagoly, Ioana Seiche, Silviu Medesan, Miki Braniste, Maria Surducan, Tatiana Sonea, Melinda Boros, Diana Marginean, Ramona Tripa, Silvia Aştilean, Florin Popa, Tudor Şoaita, Adela Marcoci, Stefan Fekete, Bulcsu Tobias, Andrei Negrean, Renate si multi altii.

Începand din weekend-ul Cluj-Napoca, here we come, care, cand, cu arme si bagaje sa sarbatorim impreuna 10 ani de TIFF: Tudor Giurgiu, Mihai Chirilov, Oana Giurgiu, Rik Vermeulen, Amalia Toader, Oana Rasuceanu, Ozana Oancea, Anca Dragoi, Paula Hotea, Dorina Dodo Oarga, Ramona Sarbu, Mihai Mitrica, Dana Boghean-Melconian, Toma Peiu, Raluca Papanicoglu, Adriana Racasan, Raymond Bobar, Carmen Gociu, Cristi Dumitrescu, Anca Maco, Flavia Giurgiu, Alexandra Buzas, Andra Chiriac, Theo Costea, Stefan Dobroiu, Iulia Rugina, Alexandra Trandafir, Ana Agopian, Jaime Siordia, Elvira Lupsa, Ileana Cecanu, Ionut Lazar, Alexandru Olteanu, Jose Cabrera, Irina Manea, Mihaela Petre, Carmen Agudaru, Razvan Balan, Bogdan Craciun, Corine Meijers, Lazaros Boudakidis, Andrada Romagno, Tofan Zsolt – TOFI, Mihai Dobre,Vlad Plaiasu, POZITIV FILM, Laura Popescu, Anca Grădinariu, Craita Nanu, Cristi Mărculescu, Catalin Moise, Adrian Marineci, Nicu Cherciu, Costin Şovagău, Janos Szen, Christopher Mondt, Merten Houfek, Peter Sprenger, Peter Afken, Andrei Harabagiu, Adrian Stoica, Celestin Draganescu, Raluca Croitoru, Dan Nastasoiu, Adina Vargatu, Mihaela Georgescu, Ştefan Bradea, Dan Lupu, şi să mă ierte cei pe care n-am apucat să-i mentionez, toţi tineri de ispravă.
Le duc dorul celor care nu mai sunt în formula actuală de TIFF team, şi le trimit toate gândurile bune: Alina Ţapardel, Vera Radu, Ioana Maximilian, Alin Panc, Laura Mălăescu, Ramona Munteanu, Celino Craiciu.
Şi vă ştiţi voi dragelor şi dragilor care sunteţi şi pe care vă pup!

Daca la tot ce tine de productie si regie se poate imbunatati ceva pentru ca urmatorul sezon sa fie unul reusit, in ce priveste modalitatea in care se voteaza, sansele nu sunt la fel de mari.
Se pot combina variantele de vot sms + tel cu vot online, pentru a spori sansele concurentilor si implicit pentru a castiga mai multi bani, dar modul de a gandi votul e mai greu de schimbat.

Ce-i drept, din cele peste 35 de tari care in care s-a cumparat acest format de emisiune sunt cel mult 3-4 (printre care Ucraina) care au reusit sa aiba un castigator votat exclusiv pe baza talentului si pe care ulterior sa-l promoveze cum trebuie.
Ca si la electorale, vocile carcotasilor care nu votat sunt multe si ocupa mult spatiu in comentariile de pe youtube la clipurile participantilor, precum si in discutiile la bere/ la piata samd.
Mesajul televiziunilor e foarte clar: daca te uiti la o astfel de emisiune si ai un favorit, voteaza-l, ca sa nu ai mustrari de constiinta dupa aia, chiar daca te enervezi mai tare cand “pierzi” pariul cu rezultatul final.
Din pacate, nu la fel de clar este regulamentul, si cu atat mai mult “baremul” dupa care se face o judecata de valoare. Tocmai de aceea comentariile juriului sunt importante pentru public, indicand anumite directii.
In juriu e normal sa fie personalitati diferite, puternice, care sa stie sa exprime pareri concludente, sa faca si critici si comentarii constructive. La “Romanii au talent” n-a prea fost cazul, indicatiile America’s Got Talent fiind adaptate neinspirat, si cu cateva exceptii de la Andi Moisescu, reactiile juriului au fost niste stereotipuri deseori penibile.
Dincolo de asta, o mare parte din romanii votanti (ca si in cazul emisiunii “Dansez pentru tine”) n-au inteles ca unicul criteriu pe care trebuie sa-l aiba in minte este talentul special (chiar iesit din comun), dublat de munca, daruire, prestanta, mai exact ca sunt invitati sa voteze omul pe care l-ar urmari cu drag intr-un show pentru care ar fi dispusi sa si plateasca bilet.
E absolut normal sa incluzi in spectacol povestile participantilor, sa storci lacrimi daca e cazul, si e normal ca telespectator sa fii impresionat de tot ce se prezinta ca fiind trist, poate dramatic. Dar nu e sanatos sa crezi ca impreuna cu altii ai puterea de alege intre destine. Mai exact sa spui: “il votez pe x pentru ca eorfan/bolnav/sarac, are si talent, ca oricum alalalt care-i mai bun va primi un contract, pe aialalta o s-o ajute singur cineva etc” si sa te incluzi intr-o masa care traieste cu impresia ca gestioneaza un buget caritabil si poate hotari cui ii revine. Pentru asta, fiecare are de dat 2% din banii lui cui vrea, dar daca iti sacrifici cel putin 2 euro sa votezi la un show de televiziune, e indicat sa iti asumi regulile jocului.
Nicio televiziune privata din lume n-o sa le spuna telespectatorilor unei emisiuni de divertisment ce e bine sau nu, tot ce pot face este sa-i puna in fata rezultatului propriilor alegeri. Cateva din emisiunile Got Talent si Idol au gasit cu cale sa includa si momente sau chiar episoade speciale caritabile pentru diverse cauze, sa dea din banii castigati, sa isi creasca audienta si sa le satisfaca oamenilor nevoia de participare la astfel de cauze.
Cine stie, dupa 3 sezoane, poate si “Romanii au talent” adopta o atitudine similara.

Din punct de vedere sociologic, rezultatul finalei “Romanii au talent” din aceasta seara era de asteptat.
Chiar daca pe multe site-uri ierarhia era “Narcis, Valentin, Adrian”, iar dupa finala multe voturi au mers catre singurii care au fost mai buni decat in semifinale – adica baietii de la Ballance -, marea majoritate a oamenilor a fost cucerita de versurile “melodiei” lui Tutu, de atitudinea lui si de “simbolistica” momentului (un baiat sarac si orfan, mandru de tara lui, care canta un fel de hip-hop nationalist) asa ca a fost adoptat imediat de tara pe care a laudat-o si careia i s-a adresat direct si modest.
Daca ar fi avut un talent extraordinar si mi-ar fi dat impresia ca este un artist promitator, l-as fi votat, la randul meu, pe acelasi Adrian Tutu. Pe mine prestatia lui m-a lasat rece, in schimb mi-au placut Ballance si Narcis, pe care i-am si votat, si mi-as fi dorit ca Valentin Dinu sa aleaga o piesa mai inspirata, cu care sa castige publicul si sa dovedeasca tuturor ca are un mare talent.

N-am de gand sa critic decizia miilor de romani impresionati de tanarul cu sapca pe care scrie New York si isi canta mandria nationala, asa cum am facut-o cand somerul fost prinzator de pui din Kansas Kevin Skinner a castigat America’s Got Talent in defavoarea talentatei Barbara Padilla (AGT 2009).
Partea buna din toate astea e ca lumea a adoptat repede un format de succes si ca multi ar putea invata urmarindu-l niste lucruri ce li s-ar putea dovedi candva utile in viata: unitate, suport, implicare.

PS. A inceput sezonul 5 Britain’s Got Talent, unde s-a calificat si un roman – Razy Gogonea -, intrati pe talent.itv.com pentru video & foto.

Intre timp, va las cu cateva momente de la “Ucraina are talent”, sezonul 3

Post publicat pe realmako.com.

Prima proiecție m-a uns pe suflet, într-o seară friguroasă și tristă, după câteva ore petrecute ascultând, tăcând și respirând adânc la Uniunea Scriitorilor unde prietenii, cunoscuții și admiratorii și-au luat rămas bun de la iubitul critic de film Alex Leo Șerban.

Nu știu ce-ar fi spus Leo dupa proiectia filmului Cirkus Columbia, cel mai recent lungmetraj al regizorului bosniac Danis Tanovic (No Man’s Land), dar sigur aș fi rămas cu câteva replici spumoase în minte.

Am rămas, din fericire, cu o stare de bine, căci povestea de familie închipuită de Tanovic, plasată înaintea războiului din fosta Iugoslavie, are marele merit de a plăcea din prima oricărui tip de public.
Miki Manojlovic (cunoscut publicului larg din Underground al lui Kusturica si Irina Palm de Sam Garbarski) joacă rolul unui baștan (Divko Buntic) care se întoarce din Germania în Herzegovina după douăzeci de ani, împreună cu o iubită mai tânără și un motan negru despre care spune că-i poartă noroc. Flutură și aruncă bani în stânga și-n dreapta, își dă afară din casă nevasta pe care o părăsise și încearcă să lege în felul său o relație cu copilul care nu-l mai recunoaște. Divko vrea o viață bună în casa în care s-a născut, tânjește după admirație, respect, recunoaștere, iar lumea i se clatină când îi dispare motanul și colac peste pupăză, în timpul căutărilor impuse de el, fiului i se aprind călcâiele după viitoarea sa mamă vitregă, care-i și dăruiește prima lui experiență sexuală. Ce se întâmplă cu Divko și ce decizii ia să-și apere familia în momentul în care e în pericol, veți afla dacă vizionați cumva filmul, că merită. Spirit balcanic, muzică bună, și o senzație dulce de intimidate de la Tanovic, fără număăăr.

*

Competiția B-EST 2011 include șapte filme alese pe sprânceană de criticul de film Andrei Crețulescu, Director artistic al festivalului.

Grea misiune are juriul prezidat de cineastul român Radu Gabrea, ce-i include pe Necati Sonmez, (documentarist de succes debutat în regie cu filmul Theo’s Gaze şi curator al festivalului Zilele documentarului de la Istanbul); Umberto Rossi (critic de film şi cercetător, director al website-ului cinemaeteatro.com şi autor al unei serii de eseuri despre cinematografia din Georgia, Iran, Ungaria şi Israel) şi Marian Crişan (regizor premiat cu Palme d’Or pentru scurtmetrajul Megatron (2008) şi nominalizat anul acesta la 4 premii Gopo (pentru Cel mai bun film, Cea mai bună regie, Cel mai bun scenariu şi Cel mai bun debut) pentru debutul său în lungmetraj – Morgen).

Vom afla duminică la ora 20.00 la cine vor merge Trofeul Festivalului Internaţional de Film “Bucureşti”, Premiul pentru cea mai bună imagine, Premiul criticii şi Premiul Publicului. Din juriul criticii fac parte Manuela Cernat, Cristina Corciovescu şi Dana Duma, membre FIPRESCI.

Din păcate, am văzut doar trei filme (foarte bune, de altfel) din competiție: Animal Kingdom, Four Lions și Winter’s Bone, și nu m-ar mira deloc dacă Premiul Publicului ar ajunge la cel de-al doilea (pentru că e savuros!).
Dar am de gand sa recuperez.

De văzut și votat, de la A la W:

Abel – primul lungmetraj al mexicanului Diego Luna (celebru pentru rolul din filmul lui Alfonso Cuaron, Y tu mama tambien), inclus în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes 2010, ce spune povestea unui băieţel foarte special care, estompând graniţa dintre realitate şi fantezie, preia, în absenţa tatălui său, responsabilităţile de cap al familiei;

Animal Kingdom – debutul în lungmetraj al australianului David Michod ce analizează lupta surdă dintre un clan matriarhal de infractori şi poliţia din Melbourne; filmul a primit Marele Premiu al Juriului la Sundance 2010, iar Jacki Weaver care, în rolul şefei clanului de mai sus, a transformat-o pe Lady Macbeth într-un soi de Albă ca Zăpada, a fost nominalizată la Premiile Oscar 2011 şi Globul de Aur 2011 pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar.

Beyond – Câştigătorul  premiului secţiunii Settimana de la Critica a Festivalului Internaţional de film Veneţia, 2010. Este prima experiență regizorală a actriței Pernilla August ce expune o dramă de familie emoţionant/ viscerală ale cărei capete de afiş sunt doi dintre cei mai iubiţi actori suedezi ai momentului: Noomi Rapace (alias Lisbeth Salander, eroina trilogiei Millennium) şi soţul ei, Ola Rapace;

Exit through the Gift Shop - debutul în regie al celebrului artist grafician stradal Banksy expune fără mănuşi, dar cu extrem de mult umor şi ironie, viaţa din spatele marilor lansări şi expoziţii de artă, dovedind încă o data că talentul şi celebritatea nu au nimic în comun; considerat de mulţi drept un film de ficţiune excelent deghizat în documentar, opusul lui Banksy a fost nominalizat la premiul Premiile Oscar 2010 pentru Cel mai bun documentar.

Four Lions - primul film de cinema al britanicului Chris Morris (devenit actor cult în urma rolurilor din serialele The Brass Eye şi The IT Crowd) oferă o perspectivă cu totul nouă asupra unui subiect fierbinte – ideologia terorismului musulman, prezentată din interior şi în notă comic / absurdă; lansată la Sundance în 2010, această satiră ultra-deranjantă a primit premiul BAFTA 2011 pentru Cel mai bun debut.

Meek’s Cutoff – regizat de o cunoştinţă mai veche a Bucureşti IFF, Kelly Reichardt (anteriorul său film, Wendy and Lucy, a fost selecţionat în competiţia din 2009 a festivalului), este un percutant eseu despre rasism şi intoleranţă, fixat într-o epocă în care aceste noţiuni nici măcar nu existau ca atare – America secolului XIX; filmul a fost prezentat în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de film Veneţia, 2010.

Winter’s Bone – cel de-al doilea lung-metraj al Debrei Granik (primul ei film, Down to the Bone, a primit premiul FIPRESCI la Veneţia 2004) a fost caracterizat de Andrei Creţulescu drept “un corespondent cinematografic al curentului alt. country – pe un libret shakespearian”; filmul a primit Marele Premiu al Juriului şi Premiul pentru scenariu la Sundance 2010 şi a fost de patru ori nominalizat la Premiile Oscar 2011.

**

Ce mai puteți vedea până duminică în afara competiției:

Jodaeiye Nader az Simin / Nader and Simin: A Separation – După About Elly, laureat cu Ursul de Argint 2009 pentru Cel mai bun regizor, iranianul Asghar Farhadi a revenit la Berlinală cu o percutantă poveste despre destrămarea unei familii, care a cucerit definitiv juriul: Ursul de Aur, Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor (ex-aequo întregii distribuţii masculine) şi Ursul de Argint pentru Cea mai bună actriţă (ex-aequo întregii distribuţii feminine).

Mammuth – Benoit Delepine şi Gustave de Kervern, inclasabilii belgieni care au rupt gura târgului cu Aaltra (urmat de cel puţin la fel de ţăcănitele Avida şi Louise-Michel), sosesc personal la Bucureşti pentru a prezenta un nou road-movie suprarealist (selecţionat la Berlin în 2010), care comportă scena anului în materie de atingeri carnale reciproce & masculine şi care prilejuieşte un nesperat nou rendez-vous între Gerard Depardieu şi Isabelle Adjani.

Tamara Drewe – Varianta “light & updated a clasicului Far from the Madding Crowd / Departe de lumea dezlănţuită (via graphic novel-ul semnat Posy Simmonds) este cel mai recent film al versatilului britanic Stephen Frears. A fost prezentat la Cannes 2010 în afara competiţiei şi descrie romanticul peisaj pastoral englezesc în cheie comică, demonstrând că stricteţea ce-i caracterizează, de obicei, pe localnici, e doar un moft în confruntarea cu o fată frumoasă…

La princesse de Montpensier – Regizor, scenarist şi producător francez ilustru, Bertrand Tavernier a revenit anul trecut pe Croisette cu un film oarecum atipic (acţiunea se petrece în Franţa anului 1562, în plin război religios între catolici şi protestanţi) pentru selecţia cu care ne-a obişnuit, de ani buni, Thierry Fremaux, dar care a fost aproape unanim considerat unul dintre cele mai bune titluri de la Cannes 2010.

***

MUST SEE (la recomandarea Codruței Crețulescu, coordonator al festivalului): De ce trag clopetele Mitică (regia Lucian Pintilie) – o copie restaurată, proiectată la Cinema Studio, duminică de la ora 17:00, în prezența actorilor Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc.

****

Programul festivalului este disponibil pe b-est.ro.

Vorbim de YOGI BEAR 3D - un film produs de Warner Bros. Pictures si adus pe marile ecrane din Romania de MEDIAPRO DISTRIBUTION – care a avut premiera in weekend.

M-a distrat intalnirea cu guralivul urs brun Yogi care-si petrece vremea furand cosuri de picnic sau inventand tot felul de dispozitive care sa-i usureze aceasta activitate si cu tovarasul sau credincios Boo Boo (vocea ratiunii). Daca as sti ca astfel de fiinte curajoase, inventive si amuzante exista in realitate, as lua maine avionul spre parcul Jellystone.
N-as vrea sa mai dau, insa, nas in nas cu primarul Brown care vrea sa vanda parcul uneor taietori de lemne, nici cu padurarul Smith si cu documentarista Rachel care incearca sa-l opreasca si se amorezeaza unul de altul in timp ce cauta solutii pentru salvarea acestui spatiu.
Nu ca n-ar fi personaje simpatice, dar mi-ar fi placut mai mult sa vad animalele alea adorabile la joaca tot timpul.

Regizorul Eric Brevig (cel care-a realizat Journey to the Center of the Earth 3D), scenaristul Jeffrey Ventimilia si producatorii Donald De Line & Karen Rosenfelt s-au adresat exclusiv copiilor si reusesc in mare masura sa-i faca sa rada. Spre desebire de alte comedii de acest gen, YOGI BEAR 3D nu e un film la care sa mergi cu gasca “sa faci caterinca” sau sa-ti distrezi “copilul din tine” pentru ca daca ai peste 10 ani iti insulta inteligenta (personajele pozitive sunt imbracate in zambete si dulcegarii, iar personajele negative sunt caritaturale de-a dreptul, nu faci absolut niciun efort sa te gandesti la ce e bine sau rau, fiindca e totul digerat inca de la prima replica a fiecarui actor).

Vedetele Hanna-Barbera generate cu ajutorul computerului, adica Yogi si Boo Boo, sunt fara indoiala garantia bunei dispozitii. Si sper sa fie de ajuns pentru ca aceasta productie sa aiba incasari bune.

“Primul desen animat a fost facut pentru a-i amuza atat pe copii, cat si pe adulti si ma bucur sa continuu povestea cu un film nostim pentru intreaga familie. Cred ca parintii se vor putea uita la film cu copiii lor si vor simti ca au si ei ceva de vazut”, crede regizorul Eric Brevig.

“Oamenii zambesc cand se gandesc la Yogi”, spune Donald De Line.

Dan Aykroyd, cel care i-a imprumutat lui Yogi vocea sa, si Justin Timberlake, care l-a interpretat execelent pe Boo Boo sunt, la randul lor, incantati de munca la aceasta pelicula si de rezultatul care se vede pe marile ecrane.

“In fiecare miercuri dupa-amiaza, dupa ore, bucuria mea era sa ma uit la Ursul Yogi,” marturiseste Akroyd. “Dintre toate personajele animate, el imi era cel mai aproape de suflet, era cel mai bland si cel mai fericit”, crede actorul.

“Pe cand eram la scoala, ma uitam la desene animate in loc sa-mi fac lectiile, iar Ursul Yogi era printre desenele care se difuzau dupa ore si sambata dimineata. Mai tarziu, am aflat ca si parintii mei au crescut uitandu-se la Yogi. Cand revad desenele, ma simt din nou ca un copil”, spune Justin Timberlake.

Yogi si Boo Boo au 58 de ani, dar isi ascund foarte bine varsta. Au aparut prima oara in The Huckleberry Hound Show, primul serial de desene animate din istorie care a primit un premiu Emmy la categoria ,,cel mai bun program pentru copii”, si de atunci au incantat generatii de copii si le-au amintit tuturor de un lucru extrem de important: prietenia adevarata.

Camaraderia lor exista acum in 3D. Si impresioneaza in continuare. Iar asta se datoreaza in mare parte lui Akroyd si lui Timberlake care au lucrat in acelasi spatiu, spre deosebire de alte proiecte animate la care fiecare actor isi inregistreaza rolul separat.

“Cred ca a influentat jocul actorilor, pentru ca Yogi si Boo Boo lucreaza atat de bine impreuna. Eu ii consider o echipa clasica, in genul Abbott si Costello sau Laurel si Hardy. (…) Dan avea energia perfecta, iar lucrul impreuna ne-a permis amandurora sa facem cateva improvizatii”, mentioneaza Justin Timberlake.

“De cate ori doi artisti colaboreaza, improvizatia e inevitabila, iar replicile se succed rapid. De multe ori am inventat chestii acolo, pe loc! A fost minunat ca am avut ocazia sa ne jucam asa. Am ajuns sa chicotim pentru ca era atat de nostim sa interpretam acum, la maturitate, personajele pe care le iubeam in copilarie”, completeaza Dan Akroyd.

Daca mergeti cu copiii sau prietenii la Yogi Bear 3D nu va ingrijorati ca o sa va plictiseasca. Veti avea parte de cateva momente incitante si de peisaje superbe (multe scene au fost filmate in Noua Zeelanda).
Vizionare placuta!