Mânat, mai mult sau mai puţin conştient, de zvâcniri narcisiste, bărbatul a început să-şi însuşească diverse “dispozitive estetice” din arsenalul părţii femeieşti. Nu că i-ar face plăcere. Nu. Furtişagurile de care se face vinovat înnăbuşă în ele teama de a nu pica în păcatul urâtului.

Prins între pensetă şi crema antirid, bărbatul îşi croieşte drum prin universul, până mai ieri ascuns, al Feţilor-Frumoşi. Şi nu-i uşor deloc… Dar el, bărbat fiind, nu se dă în lături de la nimic.

Desigur, cei cu dare de mână dau fuga la stilist şi, parcă dându-se de trei ori peste cap, se transformă în adevărate bibelouri. Alţii, însă, îşi plătesc frumuseţea cu vârf şi îndesat şi îşi croiesc podoaba cu propriile mâini.

În cele ce urmează, aştern câteva sfaturi menite să facă şi din cel mai acru bărbat o bomboană.

Să ne ocupăm, în primul rând, de partea estetică. Poate cel mai neplăcut “accesoriu” al unui bărbat este părul. Vorbesc, desigur, de părul în exces. Cel ieşit prin toate orificiile, crescut subcutanat, sârmos. (Fie vorba între noi, podoaba capilară este un atú de necontestat.)

Părul din nas, din urechi sau orice alt smoc ieşit pe faţă nu este atrăgător şi pace! Dar atrage toate privirile. Şi nu pentru că ar fi sexy. Dacă posezi astfel de pilozităţi excesive, scapă de ele cât mai repede cu putinţă. Apelează cu încredere la pensetă. Cea mai bună metodă e să apuci firul năprasnic de capăt şi să-l smulgi din rădăcină, în direcţia în care creşte. Cel puţin o dată pe săptămână, rezervă-ţi puţin timp pentru a verifica dacă ţi-a mai mijit vreun fir. Odată ce l-ai identificat, smulge-l fără să stai pe gânduri. Desigur, poţi face uz şi de aparate de ras.

Foarte important: frizura trebuie să fie în armonie cu barba. Odată ce te-ai decis asupra unui model, îngrijeşte-l permanent. Tunde-l cu regularitate, schimbă-ţi lamele de la aparatul de ras ori de câte ori este nevoie şi nu uita să foloseşti spumă de ras, chiar dacă reclama promite un bărbierit “la rece”.

Ai (mare) grijă de dantură! Foloseşte pastă pentru albirea dinţilor şi aţă dentară. Un bărbat care nu-şi îngrijeşte dinţii pune pe fugă şi cea mai tolerantă fiinţă.

Acordă o atenţie deosebită buzelor. Pentru a le menţine moi, catifelate, poţi folosi un truc la care apelează şi femeile. Nu trebuie decât să treci periuţa de dinţi peste buze şi să freci uşor. Astfel, pielea moartă, uscată, se curăţă. În plus, dimineaţa poţi folosi un balsam de buze lejer, iar seara unul cu efect reparator. Ai grijă, însă, să nu fie colorate.

Investeşte în produse pentru îngrijirea pielii. Desigur, ai putea pleca de la premisa că acest tip de produse este dedicat exclusiv femeilor. Fals! Există produse destinate ambelor genuri de consumatori. Ia aminte, odată ce vei simţi pe propria piele beneficiile, îţi vei schimba părerea! Acum că ţi-ai călcat pe inimă, înarmează-te cu cremă hidratantă, cremă antirid, cremă pentru protecţie solară şi un exfoliant. Ce-i ăla? O cremă cu particule fine, uşor abrazive, care, aplicată pe faţa umedă cu mişcări circulare, înlătură pielea moartă, închide porii şi conferă pielii un aspect neted, sănătos, curat.

Lista ar putea continua cu un duş sau cu o baie fierbinte, după preferinţe, ori de câte ori este cazul. Voi evita, însă, să intru în detalii, din convingerea că uzul de apă, săpun şi şampon a intrat în reflex.

În continuare, vom analiza ţinuta. Un făt-frumos trebuie să abordeze o postură încrezătoare. Să-ţi spun un secret: stând drept, corpul tău va căpăta automat o siluetă cu muşchi proeminenţi, bine conturaţi. Nu-i aşa că merită? Lasă-ţi greutatea pe vârfuri, nu pe călcâie, ţine umerii drepţi, uşor traşi în spate, şi zâmbeşte! Un zâmbet natural face cât o mie de cuvinte! Cel puţin la prima întâlnire…

Cu câteva ore înainte de a ieşi în oraş, fă câteva exerciţii. Fizice. Combină elementele cardio cu cele de forţă. Limitează-te la cele care-ţi pun în mişcare grupele musculare mari. Astfel, muşchii tăi vor fi tonifiaţi câteva ore bune. Cât să ţină întâlnirea. Şi nu uita să faci un duş după exerciţii.

Urmează, poate, partea cea mai grea: îmbrăcatul. Pentru a evita să petreci ore întregi în oglindă, studiindu-ţi armura până în cele mai mici detalii, rezumă-te la achiziţionarea câtorva piese de bază: pulovere în culori neutre, de preferat bleumarin sau gri, blugi clasici, fără prea multe brizbrizuri, sau pantaloni de stofă clasici, închişi la culoare, câteva tricouri uni, două-trei cămăşi şi măcar un sacou. Să nu uităm de încălţăminte: ai grijă să se potrivească stilului adoptat. Evită să porţi pantofi de piele la blugi, sau adidaşi cu pantaloni de stofă. Adaugă un fular sau o cravată inspirată, poate şi o curea, şi gata: “uniforma”, discret accesorizată, postura încrezătoare, faţa curată, frezat, afişând un zâmbet cald şi strălucitor, eşti gata să pătrunzi în lumea Feţilor-Frumoşi.

Şi totuşi, n-aş putea să închei fără să-ţi mai dau un pont: un făt-frumos adevărat îşi cunoaşte defectele şi îşi acceptă punctele slabe. Şi ia aminte: foloseşte-ţi imperfecţiunile (închipuite sau nu) în avantajul tău.

Astfel că, fără prea multe ezitări, îşi face un profil (sau mai multe) pe un site de matrimoniale în care îndrugă verzi şi uscate, apoi se aşază la pândă, aşteptând ca femeia să înhaţe momeala azvârlită în grabă. Eh, acu-i acu… Dacă vrea să pună mâna pe o “marfă” frumuşică, bărbatul trebuie să aibă un “ambalaj” cât mai atractiv. Cum? Ei bine, dacă ţi-am trezit interesul, dă-mi voie să-ţi dezvălui câteva secrete care te vor face s-o cucereşti… din profil.

Pornind de la premisa că nu îţi completezi albumul pe Facebook, ci un profil pe un site de matrimoniale, căci despre asta era vorba, între 3 şi 6 poze sunt mai mult decât suficiente. Alege dintre cele mai de soi fotografii. Atenţie, însă! Pozele trebuie să fie copii cât mai fidele ale realităţii! Trei-patru poze atent selecţionate spun infinit mai multe decât 10-12 “banale”… Se ştie doar cât de cârcotaşă e femeia… Dacă îi vor pica ochii pe o poză aşa şi-aşa, garantat îi va găsi acel “aşa nu” care s-o determine să-ţi dea cu flit înainte de a începe s-o bâzâi.

Acum că ai făcut selecţia, ţine cont de un amănunt extrem de important: sub nicio formă nu-ţi încărca poze în care apar şi prietenii tăi sau, infinit mai rău, prietenele tale. A se citi “iubite”. Se ştie că un bărbat adevărat se mândreşte cu prietenii lui, dar ia aminte: dacă prietenii tăi sunt mai arătoşi decât tine sau îl au pe acel ceva care poate da femeia (ta) pe spate, ce te faci? Ai putea, la fel de bine, să le treci şi numerele de telefon sub poză… Nu-i de ajuns că deja eşti căutat la dinţi mai ceva ca biata mârţoagă de dar printre atâtea profiluri? Vrei să te compare şi pe propriul profil?

Când organizezi pozele în album, păstrează pentru finalul galeriei una mai specială. Mai… deosebită. Strategia este cât se poate de simplă: acum că a văzut cu cine are de-a face, femeia are nevoie să se agaţe de ceva (orice) pentru a începe conversaţia. Astfel că, postând o poză cu tine în ipostaze mai puţin obişnuite, exclus erotice, faci primul pas în conversaţie fără să deschizi măcar gura.

Când vine vorba de descriere, trebuie să ai mare grijă cum aşezi cărămidă peste cărămidă… Prima regulă: dacă eziţi să te prezinţi cu numele tău din buletin, alege un nickname cât mai serios şi cât mai apropiat de numele tău real. După ce-ţi stabileşti identitatea, scrie câteva rânduri, atent croite din fraze scurte, clare, cu subiect şi predicat. Descrierea nu trebuie să fie nici prea scurtă, fulgerătoare, nici prea lungă, searbădă. Păstrează câteva secrete şi pentru o eventuală primă întâlnire. Apoi, foarte important, pune întrebări. Nimic nu-i face mai mare plăcere unei femei decât să fie băgată în seamă. Sau să fie ţinută de vorbă. Mă rog, ai prins ideea… O întrebare strecurată atent în profil va trezi interesul şi celor mai trândave fiinţe. Garantat.

Dacă ai trecut proba de foc, următorul pas va fi un lung schimb de e-mailuri, discuţii pe Messenger sau pe Facebook. Din acest moment, începi să brodezi. Ai grijă ca discuţiile să fie curate, simple, dar atrăgătoare. Împărtăşeşte-i mici secrete, chiar dacă le-ai mai spus şi altora, dar nu te oferi din prima, ca o femeie uşoară. Păstrează-ţi cuvintele, ca o Şeherezadă, pentru următoarea conversaţie, şi pentru următoarea… Vorbiţi! Comunicarea este extrem de importantă.

Când simte că e gata, femeia va coborî din spaţiul virtual în cel real. Şi ştii doar cât de curioasă e… Las-o pe ea să facă primul pas. Din acel moment, dacă zeii se vor îndura de tine, femeia va fi a ta! Şi vrând-nevrând, îţi va fi întotdeauna cu un pas înainte!

Nu ştiu ce spirite am nemulţumit, dar ceva sigur s-a întâmplat. Seara, unde se anunţa promiţătoare, nici bine n-a început că nu ştiam cum s-o închei mai repede. Să vedeţi… Primul semn mi s-a arătat în momentul în care, deşi eram cu zecile la rând, la “tejghea” serveau numai doi băieţi, silindu-ne, astfel, să stăm încolonaţi pe două rânduri, milităreşte. Pentru prima dată, ordinea mi s-a părut neprietenoasă. Unde erau cozile şerpuite? Unde erau copiii răzgâiaţi, ai căror pofte încărcau bonurile până la refuz, punându-mi răbdarea la încercare? Nici vorbă…

Într-un târziu mi-a venit şi mie rândul. Dau comanda: două meniuri mari de nachos şi un meniu mare de floricele. Şi cola cât cuprinde. Cât cuprinde paharul, niciodată plin. În faţa primei “duble” de porumb, aş putea să jur că am afişat un rânjet prostesc, de om mulţumit de ceea ce avea sub nas. Şi sosul… ca un balsam curgea din dozator!… “Bun, bun băiat!”, mi-am spus! Dar nici n-am terminat bine cu laudele că brusc, în faţa mea a fost trântit al doilea troc. Câteva triunghiuri de porumb se zbăteau, disperate să ia o gură de aer, prinse sub molozul suratelor zdrobite în zeci de fărâmiţe cât să le prinzi în vârful degetelor şi să le bagi în gură, sugându-ţi unghiile. Cât ai bate din palme au fost aduse şi floricelele, trei pahare de suc şi restul. Până la ultimul bănuţ. “Să nu uitaţi să vă luaţi paie şi şerveţele. Următorul!” Mânată probabil de sentimentul comunist al statului la coadă (asta mi s-a dat, asta consum), am luat hrana şi am plecat.

Deşi îmi tremurau mâinile, contorsionate grotesc sub povara consumaţiei, am izbutit să ţin între două degete şi biletele cu care m-am înfiinţat în faţa sălii. Şi ce dacă eram prima? Întotdeauna se găseşte un burtos cu statură impunătoare care să întindă biletul peste umărul meu şi să se bage în faţă.

În sală, reclamele îşi spuneau deja cuvântul. Mai o cafea, mai un suc, o maşină, trei-patru trailere… Ştiţi cum e, ca la TV… Încă puţin şi consumaţia aproape-i gata, nefiind genul care să aştepte să-şi înfigă colţii în mâncare fix în secunda când apare… şoferul. Ziua, un cascador silit de împrejurări să funcţioneze (şi) ca mecanic, seara, şofer pentru hoţi. În viaţa de zi cu zi, Ryan Gosling. Actor.

Ca orice “băiat bun” care apare pe nepusă masă în atelierul unui mecanic bătrân, cu o carieră ratată, cerându-i ceva de lucru, şoferul (personaj lipsit de nume, sărac la vorbă şi la port) ajunge să fie îndrăgit şi crescut de bătrân ca pe propriul fiu. Impresionat până peste cap de talentul ascuns al şoferului, protectorul Shannon (Bryan Cranston) îi propune să construiască o maşină cu care să poată participa la un circuit profesionist.

Inevitabil, şoferul trebuia să-şi dezvăluie şi latura afectivă, aşa cum îi şade bine oricărui erou. Brusc, se îndrăgosteşte de Irene (Carey Mulligan), vecina lui, o tânără mămică lipsită de apărare, dar plină de farmec, rămasă singură acasă. Bine, nu chiar singură. Cu un copil… Şi, dacă povestea nu era suficient de “dură” pentru şofer, curând avea să afle că vecina îşi aştepta soţul – Standard – să iasă din închisoare.

După producerea fericitului eveniment, şoferul se oferă să-l ajute pe soţul ei – Standard (Oscar Isaac) să ducă la bun sfârşit un ultim jaf, care urma să-i spele păcatele celui din urmă. Orice pentru nevasta altuia! Dar, cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, şoferul se trezeşte în mijlocul unei încurcături demente. Şi dă-i cu împuşcături, dă-i cu sânge, dă-i cu dosul palmei peste gură, cum vine pe moment.

Într-un final, şoferul este pus să aleagă între libertatea lui şi libertatea vecinei şi a fiului ei. Sfârşitul? Vă las să-l intuiţi, deşi e previzibil… Să vă dau totuşi un indiciu: când te aştepţi mai puţin, şoferul clipeşte. Să fie oare semn că nu abandonează cursa?

Mda… Ce aş mai putea spune? Sunt filme care plac, sunt filme care lasă un gust amar şi mai sunt şi filme, ca cel de faţă, care, în cel mai fericit caz, lasă doar gustul sărat al floricelelor. Acum, cum ţi-o fi norocul, că dacă e să te iei după ambalaj, ai toate şansele să ajungi într-o astfel de cursă… de şoareci.

Ei bine, da. Se ştie, femeile manipulează! Cu tot sufletul. Vrând-nevrând. De cele mai multe ori vrând. Şi să fim serioşi, cum poate rezista un bărbat unui zâmbet angelic, promiţător, sau unor lacrimi fierbinţi, pierdute în colţul ochiului?

Oricât ar încerca, bărbatul pur şi simplu nu este în stare să împiedice o femeie să joace murdar. Şi totuşi, poate că cele ce urmează îl vor ajuta, bietul de el, să descifreze din timp ticăloşiile femeii manipulatoare. Şi astfel, să le înăbuşe. Luaţi aminte…

Întrebând bărbaţii, am aflat că, pentru a înmuia inima unui mascul, femeia apelează cel mai des la lacrimi. În faţa lor, şi cel mai de neclintit bărbat cedează. Orice pentru a opri şiroaiele de lacrimi! Că dacă femeia se pune pe plâns, de ce să nu arate tot ce poate? Se pare că trucul e prins încă din copilărie, din vremea când lacrimile fetiţelor erau şterse de tătici cu fundele de la cadouri.

În faţa unor asemenea scene lacrimogene, e de preferat ca bărbatul să se retragă. Cu lacrimile nu poţi negocia, aşa că este mai bine să le eviţi.

În alte cazuri, destul de multe chiar, femeia tratează bărbatul ca pe-un animal, oferindu-i mici recompense, de la bilete la meci sau baxuri de bere, până la promisiuni carnale. Femeile nu vor ocoli nicio plăcere bărbătească. Dar de la vorbe la fapte e cale luuuungă…

Însă femeia nu ştie că şi bărbatul e în stare să pareze dulcegăriile ei. Cum? Nimic mai simplu: când simte că femeia devine linguşitoare şi aruncă vorbe care încep cu “Iubitule, am văzut în oraş…”, bărbatul nu trebuie decât să evite, pe cât posibil, să ia calea dormitorului, acel loc întunecat unde de cele mai multe ori este ademenit.

Dacă i se serveşte discursul în pat, bărbatul trebuie să se ridice brusc şi să părăsească încăperea cât mai repede cu putinţă. Mare grijă însă la “tehnică”. Pentru a evita apariţia lacrimilor (ţinute de altfel de femeie la spate, ca armă supremă) şi întrebările de genul “Pui, nu mă mai iubeşti?”, la care vrea, nu vrea, trebuie să dea un răspuns, bărbatul poate închipui, cu încredere, un cârcel, o durere subită de burtă, o mâncărime cruntă, orice l-ar putea face să părăsească altarul cât de repede cu putinţă.

În alte cazuri, femeia apelează la linguşiri. Să ne înţelegem: nimeni nu spune că dacă o femeie îşi laudă bărbatul e de rău. Nu. Dar dacă o face înainte de a-i cere ceva, bărbatul ar trebui să cadă pe gânduri. Cel mai bine e să nu-i dea apă la moară şi să evite să-i mulţumească pentru “aprecieri”. Când o femeie vede că-i sunt ignorate opiniile, de cele mai multe ori tace. Există, însă, şi excepţii.

Deseori, astfel de momente sunt urmate de abordări mult mai dure. Văzând că interesul bărbatului scade, cel puţin în aparenţă, femeia începe adevărate jocuri ale seducţiei cu ceilalţi masculi. Brusc, devine interesată de tipul care o fixează dimineaţa în tramvai şi are grijă să-i spună şi bărbatului “ce a păţit”, cu lux de amănunte, începe să răspundă glumiţelor nevinovate cu tentă sexuală ale amicilor de pahar ai bărbatului, sau să-i propună bărbatului să iasă mai des cu prietenii lui. Desigur, în compania ei. Ce pune de fapt la cale? Să-i bage în cap nefericitului că nu e singurul dobitoc pe care îl poate avea. Iar el, mânat de gelozie şi de un strop de vină, cedează (şi de data asta) şi ajunge să facă tot ce-i cere inima. Inima ei.

Desigur, şi bărbatul ar putea adopta acelaşi tip de comportament, dar e de preferat să n-o facă. O femeie geloasă e o femeie ajunsă în pragul nebuniei! Ştiţi despre ce vorbesc, nu? Bun, veţi spune, şi atunci ce-i de făcut? Absolut nimic. Cel mai bine e să-i fie ignorate “scăpările”. Pe final, să vă spun un secret: întrebând-o dacă este dispusă să mai continue relaţia, brusc, femeia e pusă, cum s-ar spune, cu botul pe labe. Manipulare?

Cu timpul am cunoscut câţiva oameni care cu greu şi-au revenit după dispariţia necuvântătorului. Recent, frunzărind în voie pe internet, nu mică mi-a fost mirarea să constat cât de departe pot merge stăpânii în încercarea disperată de a păstra “vie” memoria jivinelor cu care şi-au împărţit viaţa…

Spre exemplu, există oameni care se pregătesc din timp pentru momentul despărţirii, conştienţi că, mai devreme sau mai târziu, vor trece şi prin asta. Cum se iveşte ocazia, se pun pe adunat fir cu fir blana căzută de pe patruped sau rămasă ghemotoc pe cine ştie ce colţ al patului şi o pun la păstrat, în loc tainic – o adevărată comoară! După consumarea tristului eveniment, scot blana dosită, o pun în săculeţi de cârpă sau de plastic şi o cos, după pricepere, în perne de dimensiuni… să spunem variabile, pe care le strâng în braţe terapeutic, când le e dorul mai mare…

Alţii, ceva mai îndemânatici, torc blana fir şi se apucă de tricotat şosete, pulovere, bonete, răsucesc cocoloaşe din care fac coliere, brăţări, cercei… Orice ar putea să pună pe ei astfel încât să simtă animalul aproape. Aproape de piele chiar.

Forţând puţin nota, n-aş putea trece mai departe fără să amintesc de cei care, după ce-şi incinerează animăluţul, îi păstrează cenuşa într-un săculeţ pe care-l folosesc, ori de câte ori simt nevoia, tot pe post de pernă. Numai bună de îmbrăţişat.

Adepţii unui stil de viaţă mai primejdios pot apela la o metodă cât se poate de… mortală. Cum vine asta? Nimic mai simplu: se ia cenuşa animalului, se împarte în doze mici, egale, şi se foloseşte la umplut gloanţe. La momentul potrivit, se încarcă arma şi se iese la vânătoare. Se pare că această metodă de a păstra legătura cu animalul este îmbrăţişată cu succes de împătimiţii vânătorii.

Păstrând registrul, nu pot să nu-i pomenesc pe cei pentru care animalul de companie rămâne cel mai de preţ avut. Compania japoneză Lido se laudă cu o soluţie cât se poate de ingenioasă pentru a păstra amintirea preţiosului animal la fel de vie şi după moarte. Cum? Ei bine, printr-un procedeu ştiut numai de ei, transformă cenuşa necuvântătorului în diamante galbene. Ulterior, pietrele pot fi montate în bijuterii… scumpe.

Există însă şi stăpâni ceva mai puţin excentrici. De cele mai multe ori, aceştia se limitează la împodobirea trupurilor cu tatuaje care reproduc până-n cele mai mici detalii dobitoacele care le-au stat alături. Bine, fie, recunosc, mai sunt şi unii care ţin morţiş să li se amestece cerneala cu firicele de cenuşă de origine animală…

Alţii rămân la clasicele tablouri care le reproduc necuvântătorul cu o fidelitate demnă de invidiat. Şi aici poate fi adăugată niţică cenuşă, de culoare, după gustul fiecăruia. Gustul artistic.

Am păstrat pentru final ceea ce cu uşurinţă s-ar putea numi “jertfa supremă”. Atât a animalului, cât şi a… purtătorului de animal. Cică o stimată doamnă Jackie Kaufman, artistă de meserie, se ocupă cu amprentarea şi mai apoi transpunerea în silicon a nasului. Nasul animalului. Câteodată şi perniţele. Din mâinile ei se spune că ies cele mai grozave mulaje care sunt folosite, mai apoi, pentru a turna în metale mai mult sau mai puţin preţioase nasurile. Produsele finite pot fi purtate cu succes ca pandantive, cercei, brăţări… Iată!

Acum… ce să spun? Fiecare după cum îl poartă sufletul. Sau după cum îl duce capul… Eu una nu mă văd în stare de astfel de “trăiri”. Prefer amintirea clasicelor poze. Voi?

Neobosiţii cercetători au ajuns la concluzia că bărbaţii care îmbrăţişează sunt de trei ori mai fericiţi într-o relaţie decât cei care nu o fac. Concret: minţile luminate de la Universitatea din Indiana susţin că bărbaţii care-şi îmbrăţişează frecvent partenera, şi o mai şi sărută, au (infinit) mai multe şanse să dezvolte o relaţie fericită, “sănătoasă”, decât cei care nu o fac.

Tot ei spun că şi femeile ar fi înregistrat o adevărată “explozie de fericire” în urma îmbrăţişării, însă efectele ar fi neînsemnate. Faţă de această ultimă teorie îmi permit să manifest ceva rezerve. Fiind de gen feminin, pot spune, cu mâna pe inimă, că, în cazul acestor făpturi, îmbrăţişarea are un efect de-a dreptul terapeutic.

Dragilor, ascultaţi la mine, dacă vreţi să câştigaţi o femeie, trebuie să ştiţi cum s-o… îmbrăţişaţi. Bine, asta dacă vreţi să câştigaţi şi puţin suflet, afecţiune, dragoste… Dacă urmăriţi să dobândiţi alte câştiguri sau foloase, există alte atâtea feluri în care puteţi s-o faceţi. Plastice. Palpabile. Cum spuneam, depinde ce urmăriţi…

Bun, veţi zice, cam multă vorbărie, dar cum rămâne cu strânsul în braţe? Cum şi cât se îmbrăţişează femeia ca să simtă că este pentru totdeauna?

Deşi la prima vedere pare floare la ureche, îmbrăţişatul unei femei este, poate, una dintre cele mai grele sarcini care-i revin bărbatului.

De veţi voi, primiţi câteva sfaturi menite să garanteze o îmbrăţişare de efect. (Şi doamnele pot învăţa câte ceva din ele.) Dar să le luăm pe rând…

În primul caz, bărbatul strânge femeia la piept pur şi simplu. Cum vine asta? Bărbatul aduce femeia cât mai aproape de pieptul lui şi îşi încolăceşte braţele în jurul ei, ca într-o strânsoare. Prin această poziţie, bărbatul vrea să-i demonstreze femeii cât de ataşat îi este. În plus, dă dovadă de un real sprijin, arătându-se dispus să o apere în caz de nevoie.

În plan orizontal, îmbrăţişării îi pot fi aduse câteva îmbunătăţiri. Femeia stă lângă bărbat, odihnindu-şi capul pe pieptul lui. Din această poziţie, femeia îi poate săruta gâtul, îi poate dezmierda pieptul jucându-se cu firele de păr, în timp ce bărbatul este liber să-şi treacă mâna prin părul ei în voie… Bărbatul n-ar trebui să se teamă să-şi folosească unghiile. Fireşte, dacă nu sunt roase (de nervi?) din carne. Un masaj bun al scalpului va îmblânzi orice femeie.

Acum putem trece la următoarea etapă: îmbrăţişarea-linguriţă. Bărbatul se strecoară în spatele femeii şi îi cuprinde pieptul cu mâna. Trăind, totuşi, în secolul XXI, şi femeia se poate strecura în voie, ori de câte ori simte nevoia.

Învelind trupul femeii cu al său, bărbatul are în cap un singur gând: “Sunt numai al tău, eşti numai a mea!” Previzibil, nu?

Adoptând această poziţie, bărbatul vrea să asigure că va face orice ca s-o protejeze. Mare atenţie, însă, la poziţia mâinilor! Bărbatul trebuie să evite, pe cât posibil, să-şi prindă braţele sub trupul femeii. Cu timpul, poziţia devine extrem de dureroasă. Cel mai indicat ar fi să-şi pună braţul rămas liber deasupra capului femeii. Între timp, cealaltă mână se poate odihni pe burtica femeii, se poate juca cu sânii ei sau mă rog, poate face ce-i trece prin cap…

Într-un alt scenariu, bărbatul îşi ţine capul în poala femeii şi îi cuprinde picioarele cu mâinile. Cel puţin în aparenţă, bărbatul care “practică” această poziţie simte nevoia să fie dezmierdat. De data aceasta, femeia trebuie să-l apere. Poziţia, de altfel, este recomandată leoaicelor dispuse să facă orice ca partenerul lor să se simtă în siguranţă, protejat.

Bărbatul care se încadrează în acest tipar este sensibil, emotiv şi, poate cel mai important, dispus să-i împărtăşească femeii cele mai intime gânduri. Acum, ce femeie nu şi-ar dori să ştie ce se petrece cu adevărat în capul uni bărbat?

Nu toate poziţiile însă transmit mesaje pozitive partenerului. Spre exemplu, dacă îmbrăţişarea se rezumă la strânsul din faţă şi lovirea (uşoară) a părţii de sus a spatelui, femeia are tot dreptul să cadă pe gânduri. Şi să vă spun de ce. Acest tip de îmbrăţişare prietenească este lipsit total de romantism. Este acel tip de îmbrăţişare-salut cu care bărbatul îşi întâmpină un amic. Mesajul? “Nu este nimic serios între noi!”

Închei, cu voia voastră, cu o poziţie pentru avansaţi: îmbrăţişatul din faţă. Nimic nu apropie mai mult bărbatul de femeie. Partenerii se pot privi în ochi, îşi pot freca picioarele unele de altele, gingaş, sau, de ce nu, se pot juca cu degetele de la picioare, ca doi copii. Luând această poziţie, partenerilor n-ar trebui să le fie teamă să improvizeze: îşi pot freca năsucurile, îşi pot trimite săruturi-fluturaşi, pot sufla în ureche… În timpul procesului de îmbrăţişare, bărbatul îşi poate plimba degetele în voie pe trupul femeii, explorând, ca un adevărat cercetaş, dealurile, văile, în funcţie de relief.

Îmbrăţişarea permite, de altfel, dezmierdarea spatelui cu mâna. Mişcarea se bucură, pe lângă asigurarea unei stări de relaxare totală, şi de o puternică încărcătură sexuală. Cum spuneam, e pentru avansaţi!

Şi, dacă ce-am îndrugat eu aici nu v-a convins, priviţi! Imaginile fac, într-adevăr, cât o mie de cuvinte!

Credeţi că sunteţi în stare? Voi cum (vă) îmbrăţişaţi?

În port gândurile sub piele, nevăzute, la adăpost. Câteodată îmi fac răni şi gândurile mele de sub piele ţâşnesc printre firişoarele de sânge şi capătă chip. Pe cele rămase le simt adânc, împrumutându-mi senzaţiile lor. Port cu mine o grămadă de emoţii neclare. Încurcate. Tulburi.

Croită din petice, din când în când tânjesc după ordine generală. Alteori îmi sfărâm rostul, înlăturând orice urmă de disciplină. Şi simt nevoia să mă plimb prin lume şi prin capul meu. Şi atunci merg pe stradă, în linişte, ascult ce spun oamenii în jurul meu şi dau la o parte, cuminte, tot ce nu ţine de mine.

Atunci am pus pentru prima dată mâna pe praştie. I-am prins elasticul dur şi rece în vârful degetelor, abia atingându-l, şi am tras! Fără pic de remuşcare. Pur şi simplu am tras. Ce uşurată m-am simţit văzând cum le crăpa capul. În faţa mea, răpănoşii cădeau unul câte unul, spărgându-se. Iar eu, eu mă simţeam împlinită. Şi nu mă puteam opri.

Mustăcioşii, minerii, cowboy-i, cupidonii, iepuraşii – toţi au murit de mâna mea. I-am fugărit printre dovleci, prin trifoi, am coborât în măruntaiele pământului, apoi m-am suit până la nori, dar i-am ucis! Şi aş lua-o oricând de la capăt. Fără regrete. Aşa… în joacă. Jucând poate cel mai enervant joc cu care puteam să-mi omor timpul: Angry Birds.

Ia spuneţi, mă şi vedeaţi cu mâinile pline de sânge, cu cizme de cauciuc în picioare şi cu praştia pe umăr, scotocind prin tufişuri, înfundată până la brâu în pământ?! Ei bine, nu. Obsesia nu mi-a ajuns atât de departe. Încă.

Acum, eu ca eu, dar sunt alţii mult mai “atinşi”… Nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că porcii răpănoşi au fost scoşi din cocina lor virtuală şi daţi pe mâna oamenilor. Şi să te ţii acum!

Să vedeţi… Cică un parc de distracţii a redat aproape în totalitate atmosfera blestematului joc. Unde mai pui că nebunia se petrece în China! Timp de o lună, de probă, cu reale şanse de prelungire a sezonului de “vânătoare”, fanii jocului Angry Birds pot trage nestingherţi în baloane în formă de porci, verzi, folosindu-se de praştii imense, încărcate cu păsări “furioase”, din pluş. Priviţi!

Theme park creates real-life Angry Birds game de Zoomin_UK

Căni, tricouri, ghiozdane, caiete, pluşuri, insigne, ornamente pentru brad, magneţi, căciuli, figurine lego, fursecuri, torturi ce reproduc până în cele mai mici detalii păsările furioase pe creaturile porceşti şi alte atât de multe obiecte prind contur, zi de zi, prin toate colţurile lumii.

E uimitor cum un joc mai mult decât banal, a cărui acţiune se rezumă practic la nimicirea unor porci care fură ouăle păsărilor, a reuşit să aibă atât de multă priză la un public de toate vârstele, ajungând, peste noapte, mai mult decât o obsesie.

Cu voia voastră, am să închei aici. M-am apucat de Seasons. Ia, ce e zarva asta? Îi auziţi cum grohăie? Îi simt… Am să mă aşez la pândă… Începe vânătoarea. E vremea numai bună de ucis!

[Iniţial, titlul articolului era 'E vremea numai bună de ucis!'. "Porcii" adăugaţi ulterior sunt pentru linişt(ir)ea lui Gramofon cu Microfon, pe care-l asigur, cu mâna pe inimă, ca-n filmele americane, că intenţia acestei postări nu a fost nicicând aceea de a transmite "morbidităţi". ]

Da, poate şi tu eşti printre cei care şi-au luat nevastă mai aşa şi pe dincolo… Dar ce-i rău în asta? Femeia-ciumă face casa bună! Cum? Păi să vedem…

Când o femeie este atât de frumoasă încât pare decupată din revistă, şansele ca tu să-i fii alesul sunt mici. Foarte mici. Extreme. Şi niciodată n-o să reuşeşti să te ridici la nivelul ei, deşi vei fi dispus să faci absolut totul pentru ea. Şi chiar vei face! Acum încearcă să-ţi imaginezi cum ar sta lucrurile dacă tu ai fi cel chipeş… Femeia o să te trateze ca pe un zeu! Iar în dormitor… îşi va arunca pielea de porc şi se va transforma, la rândul său, într-o adevărată zeiţă. A desfrâului.

Ce-i drept, în prezenţa unei femei frumoase, cu greu ai găsi tragere de inimă să închizi lumina peste trupu-i gol. Dar bagă de seamă… Frumoasa ştie că n-are de ce să-şi dea silinţa în timpul… actului. Iar bărbatul este atât de fericit că este la faţa locului încât face el toată treaba… De cealaltă parte însă, lucrurile stau taman pe dos: încercând din răsputeri să-şi ţină bărbatul aproape, urâta învaţă atât de multe trucuri încât va fi capabilă să-i satisfacă toate poftele. Trupeşti.

Apoi, ceilalţi masculi nu te vor considera în veci o ameninţare. Cu cât e mai urâtă femeia de lângă tine, cu atât mai “de treabă” vei fi tu în ochii prietenilor tăi. Brusc, vei deveni Cel care vede frumuseţea interioară. În cazul de faţă însă, reciproca nu este valabilă. Dacă o femeie este văzută în compania unui bărbat mai de Doamne-ajută, dar urât în draci, e clar: e curvă! Şi umblă după banii lui!

Lângă urâtă, nu vei şti ce-i gelozia. Posesorii unei femei frumoase sunt teribil de geloşi, iar teama ca nu cumva altul să ţi-o fure o să-ţi mănânce zilele! Şi cine ştie când o să calce greşit… În schimb, una mai şleampătă are mult mai puţine şanse să te înşele. Cel puţin teoretic!

În plan estetic – aspect deloc de neglijat – o femeie frumoasă te va spulbera! Dacă mergi pe mâna unei făpturi ca de porţelan, ţi-ai luat adio de la mici şi bere! Din secunda în care vei cădea pradă desfrâului, vei începe să-ţi blestemi tot restul vieţii… E normal ca un corp frumos să vrea alături un corp la fel de frumos, aşa că va trebui să te lupţi din greu să fii în formă! Dar din greu!

În compania unei urâte, vei (re)descoperi plăcerea de a face totul bărbăteşte. În plus, aveţi toate şansele să dezvoltaţi preocupări similare. În general, femeile frumoase provin din familii care pun mult preţ pe frumuseţe. Îngrozitor de mult. Cresc într-un mediu în care învaţă de mici să meargă la shopping, coafor, manichiură, pedichiură, masaj, împachetări… De cealaltă parte, femeile mai aspre dezvoltă pasiuni brute. Le place să iasă la bere, joacă bowling, darts, mai dau cu piciorul în minge…

Of, femeile… Frumoase, urâte, după cum le-a lăsat Ăl de Sus… Ar mai fi atât de multe de spus despre ele… Riscaţi?

Există oare cineva care să fie mulţumit de ei? Aţi auzit pe cineva spunând „Măi, tată, ce muzică bună ascultă vecinu’!”? Sau „Vecina mea vorbeşte atât de frumos încât îmi este ruşine să-i spun bună fără să pun ziua sau seara-n coadă?…” Eu… nu!

Personal, am îmbrăţişat ambele traiuri: şi la bloc şi la curte. Şi totuşi, îmi vine tare greu să decid unde sunt vecinii mai greu de răbdat. Dar să le luăm pe rând…

În ambele habitate, întotdeauna există ceva de meşterit. E lege! Fie că-i un cui de bătut, o bară de îndreptat, un fier de sudat, o placă de faianţă de tăiat, un geam de schimbat, un parchet de şlefuit ş.a.m.d, vecinu’ ştie că atunci este momentul ideal pentru a se ocupa de treabă.

Când ţi-e lumea mai dragă, începe: poc-poc, poc-boc, boc, vâjjjj, zzzzzz, poc-poc, zzzz, ţâc, ţâc, ţâc… Şi, cum de cele mai multe ori treaba se dovedeşte a fi teribil de epuizantă, pauzele sunt mai mult decât obligatorii. Cu cât mai dese, cu atât mai bine. Unde mai pui că, dacă vrei să iasă totul bine, vorba aia – calitate nemţească, trebuie să ai şi puţin antren. Niţică muzică o să facă treaba să meargă ca unsă!

Ce e tata pentru mine
E toatăăă averea meaaaaaa!
N-ai să vezi copil pe lume
Să-şi iubească mult tataaaa….

Vâjjjj, zzzzzz, poc-poc, zzzz…

Când treaba-i aproape gata, unul după altul, copiii încep să apară pe la uşi. Mulţi, din cine ştie ce motiv, n-au cheie. Şi dă-i şi strigă… „Tatăăăăăăăăăăă! Tatiiiiiiiiiii! Aaaam veniiiiit! Deschide!” Alţii, ceva mai bine crescuţi, sună la uşă. Sau bat. Tot aia. Că dacă nu-i ţine în faţa uşii, sau mai rău, a porţii, întărâtând câinele să latre – Hoţu’, mă, hoţu’! Şo! – degeaba.

Odată trecut de uşă, începe circul… „’N mă-ta de dobitoc, nu-ţi mai ajunge joaca! Mai pune şi tu mâna pe o carte că ajungi măturător!” Copilul, resemnat, trâteşte uşa şi, nervos pe tată şi pe lume, dă drumul la muzică. Cât să se descarce, bietul de el…

All the people tonight,
Put your hands in the sky…

Ora 5. 17:00. Mamele încep să ajungă acasă, bietele de ele, încărcate cu sacoşe cu mâncare. Cu o repeziciune fantastică, se şi pun pe tocat, trântit de oale, bătut cărnuri… În scurt timp, aerul se strică de mirosuri care de care mai apăsătoare… Ceapă prăjită, ardei copţi, vinete, chifteluţe, peşte, după posibilităţi.

Iar dacă mai nimereşti şi-o zi de sărbătoare… să te ţii! Şi chiar aşa: ce Sântă Mărie-i aia dacă nu încingi şi un grătar? Şi dă-i cu mititei, dă-i cu pulpiţe, mai aruncă şi-un cârnat şi-un peşte de la Gogu de când a fost pe baltă la soacră-sa… Adu radioul mai aproape, ia berea în mână şi joacă hălcile pe fierul încins pe toate părţile, să se pătrundă. Mai trimite-l pe ăla mic să-ţi mai ia două beri şi nişte seminţe şi fă-ţi pomană, dă-i şi lui să-şi ia o îngheţată că-i copil şi pofteşte…

Eh, dragilor, vedeţi voi, când vine vorba de grătar, parcă-i mai bine să te găsească la bloc… Scapi mai uşor, căci nu mulţi se încumetă să facă focul în grădină sau în parcare. La curte însă, să te ţii… Dacă miroase de la vecinu’, de ce să nu miroasă şi de la tine? Iar pofta-i mare şi miroase de-ţi lasă gura apă. Şi de ce să rămâi cu pofta? Nu mai bine tai tu nişte lemne şi dai o fugă să-ţi iei nişte cârnaţi de oaie? Să pută şi mai tare… Şi dacă voi doi faceţi, de ce să nu facă şi vecinu’ de peste drum? Fireşte, când terminaţi voi, aşa, cât să existe o continuitate…

Şi asta nu e totul: dacă tot ai făcut fum, n-ar fi bine să dai foc şi la frunzele alea strânse grămadă în curte? Vezi că mai sunt şi nişte pături vechi, roase de molii. Trânteşte-le şi pe alea! Nu? Nu e păcat?

Eh, vecinii… Îi ştiţi pe ăia de se ceartă cât e ziua de lungă, nu? Sau pe ceilalţi care blochează liftul la etaj, etajul lor, ca, în caz de nevoie, să nu piardă timpul aşteptând să urce? Sau pe cei care joacă mărunţel cine ştie ce sârbă? Pe ăia de-şi bat copiii că nu dorm? Pe ceilalţi care meşteresc toată ziua în parcare sub capotă, trântind ritmic cu cheia sau patentul de pământ a nepricepere? Pe cei care ştiu tot ce mişcă la tine-n casă? Şi sunt atât de mulţi…

Of, s-a făcut târziu… Câinele latră de mai bine de jumătate de oră. Vecinul din spate s-a pus pe prăjit peşte. În faţă se anunţă grătar nocturn. Un copil scânceşte undeva departe. Dar îl aud. Îl aud şi-mi sfâşie sufletul. Doamne, cum ţipă! Vai, cineva ascultă Bambi. Îmi cânt iubirea. Şi sunt atât de obosită… Încerc să adorm. Încerc. Pe mâine. Sau pe mai târziu.

P.S. De n-am să pot, mă apuc şi eu să dau cu aspiratorul. Să nu mai dau mâine…