Ana-Maria
Luca

Khalil e grefier intr-un tribunal din Sudul Libanului. O localitate la vreo 3 kilometri de granita cu Israelul.  Mi-a povestit intr-o zi ca a avut de completat actele pentru un divort absolut incredibil.  Un barbat din sat a venit la tribunal sa dea divort de nevasta-sa dupa 5 ani de casnicie si 2 copii pentru ca …doamna nu fusese virgina la casatorie.

 Judecatorul, un om onorabil si cu mintea deschisa, il intreaba pe tanarul razvratit cum a aflat. Intr-un avant de “hai sa ma dau mare”,  domnul cu pricina ii spusese nevestei cate amante avusese inainte de insuratoare. [ citeste mai departe ]

Amin Maalouf e un scriitor libanez care locuieste in Franta. Unul dintre cei mai mari scriitori in viata. E parerea altora, mai priceputi decat mine. Dupa ce am citit "Samarkand", "Scarile Levantului", "Stanca lui Tanios" si "Cruciadele vazute de arabi" m-am gandit sa vizitez Libanul. Si dupa ce l-am vizitat m-am si mutat aici.
Ideea sa pronesc intr-o excursie catre satul de bastina al lui Amin Maalouf ma cam chinuia din februarie anul trecut, cand am terminat "Stanca lui Tanios", o monografie a satului natal al scriitorului, mascata de o poveste cu tradari, emiri si copii din flori. [ citeste mai departe ]

Charbel, 30 de ani, administrator de retea (lucreaza in biroul de alaturi si e incantat ca mi-a povestit toate picanteriile ce urmeaza ) e tare mandru de palmaresul lui din dormitor: 13 prietene, unele chiar casatorite, cu niste ani mai in varsta decat el.

“Dormitor” nu e, totusi, cuvantul potrivit, pentru ca, precum majoritatea tinerilor libanezi necasatoriti, Charbel locuieste cu parintii. [ citeste mai departe ]

Arsal e un sat mic, cu vreo 500 de locutori, in Valea Bekaa, asezat intr-o vaisoara arida la poalele Munitlor Ante-Liban. Daca n-ar fi batranii care poarta kufiah alb-rosie si jalabia, ai crede ca esti intr-un film cu John Wayne. Vantul taraie ciulinii pe strazile prafuite in caldura amiezii, iar usa magazinului satesc scartie amenintator. Si parca, totusi, nu e singura asemanare.

Daca esti fermier, pleci la camp cu o pusca pe umar. Altfel mori de foame sau de gloantele fermierilor sirieni. [ citeste mai departe ]

Mohammad e un baiat mic de statura, de vreo 35 de ani, slabut, cu ochi mari, negri, pe care ii afiseaza mai ales pe Facebook ca sa agate australience. E visul lui sa emigreze la Sydney. In timpul liber, e un sustinator al Rezistentei Anti-Israeliene (cunoscuta drept Hezbollah) si se roaga de cinci ori pe zi.

Cand vrea sa impresioneze o fata la plaja, e si scafandru de ocazie. Dar de meserie e descurcaret. Arabul i-ar zice simplu “wazwaz”. E de loc dintr-un sat din Sudul Libanului, locuieste cu maica-sa, ca orice tanar libanez neinsurat. [ citeste mai departe ]

Mereu ma enervam cand bunica ma punea in copilarie sa-mi pun un batic imens pe cap cand ma ducea duminica la biserica. Ceva in mine se revolta la idea ca trebuie sa-mi acopar parul cu hidosenia de batic. Pentru ea, bunica-mea, baticul imens, de matase albastra cu flori mari, rosii, era un lucru de mare valoare. Il tinea impachetat intr-o hartie alba, in care pusese si cateva pastille de naftalina, pe raftul de sus al sifonierului, unde nici eu si nici vara-mea nu puteam sa ajungem. Baticul cu pricina traversase Mediterana, il adusese unchiul meu tocmai din Libia, unde lucrase vreo doi ani. [ citeste mai departe ]