RSS Feed

Urșii din România – acești braconieri ai televizoarelor

vezi toate articolele de
28 Sep 2012 la 08:47 8 comentarii 2816 vizualizari.

Gradul de civilizaţie şi progresul moral al unei naţiuni pot fi recunoscute prin modul în care îşi tratează animalele. (Mohandas K. Ghandhi)

Se estimează că avem șase sau șapte mii de urși în țară dar date oficiale și clare nu există. Permisele de vânătoare se acordă în funcție de numărul de animale. Cam așa cum se acordă numărul de mandate consilierilor județeni, locali, parlamentarilor. Ai locuitori mulți – au mai mulți politicieni șansa de a obține o bucățică de tort la masa de negocieri a partidelor. Legal adică. Ai urși, râși și lupi mulți, mai mulți vânători pot să vâneze. Tot legal. E simplu. Și după tragediile cu oamenii omorâți de urși (ultimele în Dâmbovița, în zona care este gestionată de Asociaţia Privată de Vânătoare Dunărea 2007 din Bucureşti) mai nou – și am văzut asta TOT la știrile TV de pretutindeni – s-au apucat să atace și râșii. Și lupii. Taman după ce s-a publicat Ordinul nr. 3.456 din 18 septembrie 2012 al Ministerului Mediului – aici.

Pe lista animalelor sălbatice (monitorizate) care pot fi împușcate în anumite condiții sunt doar urșii, lupii și pisicile sălbatice. În număr mic dacă nu sunt considerate periculoase și nu atacă. Și-atunci cum să nu te gândești că uite – ce bine se așează ele lucrurile toate.

Pentru cei care n-au răbdare să citească tot ce scrie acolo, la sfârșitul ordinului apare un tabel anexă cu numărul de intervenție repartizat gestionarilor fondurilor cinegetice în cazul speciilor de urs, lup și pisică sălbatică, în funcție de județe. Potrivit tabelului în județul Dâmbovița sunt 29 de urși, 37 de lupi și 34 de pisici sălbatice. Și doi gestionari: AJVPS Dâmboviţa și Asociaţia Privată de Vânătoare Dunărea 2007 din București. Ursul turbat din Dâmbovița a operat în zona gestionată de ultima. Fondul Privat de Vânătoare Dunărea 2007 are zona de gestionare pe o suprafaţă de aproape 20.000 de hectare şi are doar doi paznici. Doar pe raza proprietății acesteia se găsesc 48 de urși (gurile rele spun că ar fi chiar mai mulți, spre 80) când în mod normal, efectivul optim este de 23. Faza interesantă e că Ministerul Mediului a aprobat uciderea unui singur urs – potrivit tabelului anexă. Acuma, dacă ați fi proprietarii unui astfel de fond, liberi să împușcați șapte după capul vostru dar ați avea voie să împușcați doar unul singur și se duce naibii distracția de duminică pentru care ați plătit niște bănuți, nu v-ați enerva? Și n-ar fi semn divin să apară o problemă de urgență maximă în zona cu pricina doar ca să se poată explica numărul restului de animale pe care ai dreptul – zici tu, să le omori? Întreb și eu ca omul.

Citesc într-un alt material aici cum un sătean din localitatea Moroieni în care s-au întâmplat nenorocirile din ultima vreme spune că de când s-a înființat fondul cu pricina parcă urșii s-au mai înmulțit. Iată ce spune, pentru că e cu adevărat important: Dintotdeauna a fost aşa. Nu este prima dată când ne întâlnim cu un urs. Diferenţa este că în trecut urşii erau sălbatici, le era frică de om, nu se apropiau atât de mult, acum parcă nu mai este nici o limită. Vorba aceea: “Cin’ te creşte ursule? Matale, prostule!” Noi creştem urşii şi bogătaşii profită. Braconajul serios se face la căprioare, să ştiţi. Urşii nu mai au ce vâna.

De asta mă contraziceam și eu cu un prieten zilele trecute, încercam să-i explic că tehnic n-au cum să existe atâția urși înfometați nicăieri dacă ei nu sunt intenționat aduși și înmulțiți și din neglijență nehrăniți și neîngrijiți. Pentru că ce se pare că nu știe nimeni (sau se preface că nu știe) este că dacă sunt urșii tăi – atunci normal trebuie să ai grijă de ei. Și cu mâncare și în ceea ce privește suprapopularea dar mai ales paza. Adică e în regulă să faci tamtam că există oameni care hrănesc câinii maidanezi fără să și-i asume și să-i castreze dar nu te interesează un fond de vânătoare privată care nu-și asumă câteva zeci de urși în plus peste limita amisă de lege. Și-apoi evident că vinovați ajung să fie tot urșii. Și oamenii simpli și săraci care se luptă cu urșii pentru câte o vacă sau un porc pentru că cei care se distrează vânându-i nu doar că nu le asigură hrana ci o vânează și pe aia. Că doar braconajul la căprioare e chiar mai în floare.

Preşedintele asociaţiei de mai sus, AVP Dunărea 2007 este Marius Bucur, iar director Paul Niculescu. Conform declaraţiilor lor de interese, Sorin Blejnar și Codruţ Marta sunt membri fără portofoliu în asociaţie. AVP Dunărea 2007 achită anual suma de 5.390 de euro, conform datelor furnizate de Ministerului Agriculturii Pădurii şi Dezvoltării Mediului.

Să vânezi un urs, în mod legal, te costă în jur 7.000 – 8.000 de euro și primești ca recompensă între 5 și 15 mii de euro. Braconajul este însă o bună sursă de venit și nu costă. Și de foarte multe ori se vânează cu capcane improvizate, lațuri, sulițe și alte drăcovenii. Pui de daci ce să-i faci… Iar prostia omenească încurajează și ea braconajul pentru că în hipermarketuri kilogramul de muşchi de urs porneşte de la 180 de lei, de la distribuitorii cu acte în regulă. Fără avize însă preţurile scad la jumătate. Vrea mațul fripturică de urs, mațul primește și fără avize că deh, e la modă. Pe Okazii.ro găsești blană de urs la 1500 de euro. Că tălpile noastre sunt atât de fine încât un covor din fibre sintetice le-ar putea răni.

Pentru cei dintre dvs care nu știau, sezonul de vânătoare pentru urs a început pe 15 septembrie și durează până pe 31 decembrie. Am găsit și un site de vânătoare cu poze de la una dintre vânătorile din județul Brașov, de acum câțiva ani – deoarece sunt publice voi publica la rândul meu una dintre ele

cu mențiunea: pe forumul cu pricina am înțeles de la domnii vânători colegi ai animalelor care au vânat urșii din poză că e într-adevăr lipsă de etică să împuști atâția urși dintr-o lovitură, să nu mai adăugăm că din punctul meu de vedere indică și spre o gravă problemă cu bărbăția. Iar domnul (Iulian pe numele său de scenă) care stă în centru și îi numără își povestește măreața ispravă: au fost recoltati la goana, intr-o singura goana toti cei 4. Cunoscatorii stiu ca la panda (observator) sau dibuit, este mai usor sa obtii un trofeu capital, decat la goana. In total au iesit 14 ursi vazuti…si inca cativa auziti doar. A fost minunat. Mandria ar trebui sa fie a tuturor, bucurandu-ne inca de bagajul genetic extraordinar al plaiurilor noastre.

Mda. Dacă aș fi urs i-aș dedica – celui care se bucură omorând specimene din bagajul genetic extraordinar al plaiurilor noastre – din care el însuși nu face parte – pe această cale – piesa nr. 12 de pe albumul BUG MAFIA 2011 – Înapoi în viitor. Că e tot cu urși.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


8 comments
  • 1

    Nu mi se pare corect. Trebuie sa i se dea si ursului o carabina. N-am sai inteleg pe vanatori niciodata.

  • 2

    @raj: nici eu nu-i inteleg dar cel mai rau ma enerveaza atunci cand animalele sunt considerate vinovate pentru orice prostie umana.

    Dora Constantinovici
    2012-09-28 18:48:43 | Raporteaza
  • 3

    Parca ala de fusese ucis de urs, ucisese la randul lui multi ursi. Era braconier. S-au gasit sase trofee la locuinta sa. Li se distruge habitatul, asta e. Niciun caine, niciun urs nu ataca aiurea. Cand e turbat, da , ataca fara motiv, dar nu se pune la socoteala, ca doar e bolnav.

  • 4

    @Raj: da, era braconier. iar capcana improvizata nu era la el in gradina cum au spus unii ci undeva la cativa km distanta – unde de altfel colegii lui de braconaj l-au parasit dupa ce a fost atacat de urs si unde a fost gasit cateva ore mai tarziu de un paznic al teritoriului fondului de vanatoare…dar ma rog, e mai usor sa exagerezi in stirile tv…si de aici isteriile din ultima vreme

    Dora Constantinovici
    2012-09-28 19:49:12 | Raporteaza
  • 5

    Ursul n-are chef de voi,

    Dati-i pretul inapoi,

    Renuntati la paza…(Paunescu)

  • 6

    youtube.com/wat../

  • 7

    youtube.com/wat../

    alt Moş Pleksiglasu
    2012-09-30 16:25:03 | Raporteaza
  • 8

    Hammock – Floating Away In Every Direction youtube.com/wat../

    alt limbricul rozaliu
    2012-09-30 20:09:28 | Raporteaza

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
M-am născut într-o zi de vineri - 13
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!