Între o tocăniţă de soia şi o discuţie tată/fiu

Când Alexandra mi-a propus (mai în glumă, mai în serios) să scriu pe pandoras, am răsfoit lista de autori căutând asiduu nişte prenume care să nu se termine în a. Cu toate că am găsit trei, nu am reuşit să identific niciun autor pe blogul la feminin. Şi mi-am zis că da, hotărât lucru, este o glumă şi bineînţeles că nicio femeie întreagă la minte nu ar citi textele unui bărbat, agronom pe deasupra, publicate aici. Pe mine nici măcar nevastă-mea nu m-ascultă.

Până să închei primul paragraf, primesc un alt mesaj de la Alexandra şi aflu că există viaţă după moarte şi că nu sunt singurul cuc pe pandoras. Bun, asta îmi dă o şansă să trec neobservat. Pe lângă şansă, îmi dă şi ocazia să răsfoiesc articolele celorlalţi boieri între coconiţe. Încerc să identific, perfid, subiecte nedezbătute.

De fapt, nu o să fac asta. Nu caut, nu polemizez, nu am timp. Scriu între două contracte, o tocăniţă cu soia şi o listă de cumpărături. Nu e uşor să fii inginer agronom, mai ales când faci asta în buricul târgului. Nu e uşor să ai doi copii şi clienţi. Nu e uşor nici să fii însurat şi uneori îmi doresc să fiu personajul – avocat din piesa lui Molliere: comedia celui care şi-a luat de nevastă o femeie mută.

Apropos de Molliere, nu mai am timp să citesc. Am descoperit, însă, de câţiva ani, că în cele 30-60 de minute pe care le petrec cu ochii în tavan înainte să adorm pot să ascult cărţi şi piese de teatru. Nevastă-mea spune că aiurea, ăla nu e citit, e un fel de a mă afla în treabă. Eu am obosit să o contrazic şi să spun că informaţia este aceeaşi, trăirea mentală este aidoma, diferă doar nervul prin care informaţia aia ajunge la creier (auditiv în loc de optic). Asta aşa, ca o paranteză.

Revenind la tocăniţă, e de soia pentru că e mai ieftină şi că se face repede. Da, un agronom câştigă foarte bine dar sunt perioade când clienţii nu plătesc la timp şi atunci trecem pe soia. Tot e bine că, vorba unui banc deocheat care apăruse imediat după 89, încă nu am trecut pe lactate. Treaba asta cu tocăniţa de soia e o treabă foarte serioasă şi (cu o umbră de mândrie în glas) pot spune că am multă experienţă în a face lucrări comestibile din produse aparent otrăvitoare. Un fel de Bear Grylls, numai că eu gătesc scârboşeniile şi le fac să arate bine.

Tocmai am căutat pe google Bear Grylls (mereu mă încurc, nu ştiu să îi scriu numele corect) şi a treia sugestie de căutare oferită de google.ro este „bear grylls a murit”. Vorba americanului, what a fuck?! Înţeleg că publicul percepe emisiunile lui ca fiind atât de reale încât se aşteaptă – din minut în minut – să sfâşească într-o râpă, cu un scorpion râmas pe gât.

Mă uit aproape zilnic pe Discovery, iar posturile cu documentare sunt singurele care mă mai atrag. Televiziunile au scăzut mult şi asta nu o spun eu, iar cei care o spun o fac de câţiva ani. Nu ştiu cum Dumnezeu se face că toţi pe care îi întreb spun şi ei acelaşi lucru ca mine. A, nu, eu nu mă mai uit la televizor, prietene, rar mai dau pe animal planet să vad suricatele, dar atât! Cu toate astea, emisiunile de divertisment fac audienţă, aproape ca pe vremea lui Mitoşeru. Ori oamenii nu sunt sinceri, ori metodologia de măsurare a audienţei are o problemă.

În fine. Tocăniţa e aproape gata (v-aş arăta şi poze dacă îmi dă voie Alexandra) şi trebuie să îmi iau faţa serioasă, pentru că băiatul meu de 4 ani a luat parte astăzi la prima bătaie din viaţa lui, în curtea grădiniţei, şi a pierdut. Va trebui să avem discuţia aia tată/fiu. Sincer, nici nu ştiu ce cale să apuc şi cum să abordez subiectul. Pe de o parte, instinctul îmi spune să îi explic cum să dea cu adversarul de pământ data viitoare, dar raţiunea (prin vocea nevesti-mii) zice altceva, că violenţa nu este bună şi că există căi de a aplana conflicte. Păi da, există, dar ce te faci cu frustrările care se acumulează, tot reprimând?

Poate că subiectul e mai simplu, dar pentru mine e dificil pentru că eu nu am avut, în copilărie, cu cine să port discuţiile tată/fiu, aşa că nu am la ce să mă raportez şi va trebui să construiesc una de la zero. Uraţi-mi succes şi promit că revin şi cu poze cu tocăniţă.

actualizare