Să sară în aer! « Pandora's | Blog la feminin
RSS Feed

Să sară în aer!

vezi toate articolele de
03 iun 2010 la 13:52 5 comentarii 771 vizualizari.

N-aveam kindle, nici Wii, nici laptop, nici mobil, dar aveam desene pe asfalt, pistoalele cu apă şi cărţile de poveşti. Iar Gabi m-a făcut să-mi amintesc de ele alaltăieri, aşa că aştept ideile despre raftul de luna asta. Între timp copilul a crescut. Cel puţin aşa i se pare câteodată. Şi dacă atunci nu-mi pasă de nimic, acum “mi-e frică de ziua în care n-am să mai fiu eu”, vorba cântecului. Ma rog, nu-i chiar o frică, mai degrabă o însemnare pe lista mea mentală de “aşa nu”. Şi însemnarea am făcut-o duminică dupa Last Word. Nu-i un film pe care să-l vezi în weekend. Schimbul de replici e amuzant pe alocuri, dar plotul îţi creşte fiori în gât. Înghiţi ca să zâmbeşti, dar angoasa revine. Partea bună e că ai de-a face cu o altfel de poveste. E o poveste despre oameni mari care se rătăcesc şi nu ştiu să evadeze din lumea fără repere decât pe o singură cale. Oameni rămaşi aparent fără vise pentru că au pierdut în linie toate lucrurile care le defineau fericirea şi nu pot să şi-o imagineze în stânga sau în dreapta liniei. Iar tu ca spectator tot ce poţi să-ţi repeţi în gând timp de 90 de minute este: „Să le explice cineva de ce succesul nu e liniar!”.

Revenind la peliculă, senariul poate fi ghicit din primele secvenţe, dar nu finalul. Tu ce-ai aştepta de la un film cu sinucigaşi? Pentru cei care vor dori să transforme ultima secvenţa in business de criză, mai am de zis doar atât: stâncile, camerele de filmat şi materialele explozibile se găsesc uşor. La fel şi corporatiştii răzvrătiţi.

Last Word - credits: Movieweb.com

Last Word - credits: Movieweb.com

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


5 comments

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari urmareste-i pagina de Twitter urmareste-i pagina de Facebook
iOana de la iPod, iPhone, iPad, iTunes..
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

  • 1Beautiful Chinese Music【9】Traditional www.youtube.com/watch?v=DuHMCFYIC9E...
    alt limbricul roz bon bon la La American Pie se râde
  • 2@Florentina Mușat,încearcă să-ți descrețești fruntea(duce la riduri) uite-te la video-clip-ul acesta de mai jos:youtube.com/wat../ ...
    alt Seva Tudose la La American Pie se râde
  • 3@Aureliano Buendia, nuș de ce dar eu nu am o asemenea senzație de excitare sexuală, când citesc articole despre plăcințele?! :roll:...
    alt limbricul roz bon bon la La American Pie se râde
  • 4Tanita Tikaram - Ancient Heart (album 1988) https://rapidshare.com/#!download|59p12|399524412|Ancient_Heart.rar|102658|R~2A584AC358A4DE1755916F9240867968|0|0 :mrgreen:...
    alt limbricul roz bon bon la La American Pie se râde
  • 5Nu stiu ce are placinta americana cu Harap Alb, ca nu am vazut niciun film din vestita serie .Dar am asa, de fiecare data cand iti citesc articolele, o senzatie de excitare sexuala. Cam cum aveai tu,...
    alt Aureliano Buendia la La American Pie se râde
  • 6@goco, Tanita Tikaram - Good Tradition link pentru coborât: beemp3.com/inde../ :mrgreen:...
    alt limbicul rozaliu la La American Pie se râde
  • 7Chaplin - The Dictator Speech www.youtube.com/watch?v=Z4UhJpviVYg...
    alt limbicul rozaliu la La American Pie se râde
  • 8@goco, ști ce zicea Mahatma Gandhi înainte să apuce să-l omoare sataniști?! Că este o nerușinare din partea unui bărbat ca să se uite fix în ochi unei femei pe care nu o cunoaște (care nu îi este apropiată...
    alt limbricul rozaliu la CSM ne pregătește ceva
  • 9Fiindca la şerpele Anei Barton nu mai incape lumea, pun aici o piesa cu mentiunea ca varianta integrala n-am gasit-o nicaieri si prin urmare am suit-o de unul singur. Fac o tragere grosolana la tema zicand...
  • 10m2film.dk/flegg../ ...
    alt goco la Dă şarpele!
  • 11@Oare, goco! Adevarul care ți-l scriu eu e că justiția legată la ochi este o jertfă de factură satanistă! E prea vergină și sexy justiția sta ca să nu fie facută poștă. Nu-i așa! De aceia am legat-o la...
    alt limbricul rozaliu la CSM ne pregătește ceva
  • 12Da' pe mine filmul m-a dezamăgit profund. Mi s-a părut o mare pierdere de timp. Aceleaşi glume, aceleaşi banalităţi... Film comercial - e tot ce pot să spun. Sincer, nu l-aş recomanda... Mai bine vedeţi...

© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.