RSS Feed

River

vezi toate articolele de
18 Jun 2013 la 17:23 5 comentarii 365 vizualizari.

Dupã ce am nãscut, care naştere a fost naturalã şi uluitor de uşoarã, am început sã mã simt din ce în ce mai rãu. Trebuia sã urc un etaj pentru a ajunge în salonul piticei ca sã o alãptez; în doua zi dupã marele eveniment abia am reuşit sã urc treptele iar în a treia mã simţeam ca şi cum aş fi urcat Everestul. Nu puteam sã mã aşez pe scaun şi mã încãpãţânasem sã o alãptez sprijinitã de un perete, asistentele deducând din atitudinea verticalitãţii forţate cã sunt ok şi mã vait de aiurea, ca o mamã ipohondrã ce sunt. În a patra am implorat dupã calmante, am refuzat sã mai urc la fetiţã şi toţi: medici, asistente, familie, au concluzionat cã sufãr de depresie postnatalã. Şi am rãmas singurã. Ţin minte cã pe la orele amiezii m-am dus la baie şi am avut o senzaţie de uşurare… Am stat însã mult în baie pe closet, atât de mult încât o infiermierã a trebuit sã mã scoatã de acolo. Vãzând ce fãcusem s-a precipitat toatã, m-a întins în pat şi în nici un minut, ca rãspuns la ţipetele ei a apãrut o asistentã bãtrânã şi ursuzã, pe care o uram fiindcã nu mi-a fãcut injecţie calmantã deunãzi acuzându-mã de fumuri, fiţe şi impresii la mansardã. Nu înţelegeam ce se petrece, însã am urmat întocmai indicaţiile ei. Mai dura câteva minute pânã ce doctorul de gardã avea sã ajungã la mine iar pânã atunci trebuia sã se descurce singurã. Mi-a bãgat în gurã un pansament mare din tifon şi mi-a zis sã strâng tare de el, sã nu mã mişc, sã înţeleg cã nu se poate altfel, sã rezist… Ce a fãcut ea s-a pierdut undeva în mine, au urmat câteva minute de groazã citite în ochii colegei de salon, asistentei şi infirmierei.

Nu a durat mult şi m-au pus în scaunul cu roţi, iar mai apoi m-au aşezat pe masa de operaţie. Doctorul îmi explica nu ştiu ce, asistenta a fost certatã şi alungatã din salon, iar infirmiera aceea bãtrânã şi micuţã şi slãbuţã şi simpluţã îmi mângâia necontenit capul. Priveam fãrã reacţie cum uşa salonului s-a închis în urma asistentei şi în clipa aceea m-a încercat un sentiment imens de pustiu, însingurare şi depãrtare, ştiind cã dincolo de uşã nu e nimeni pentru mine. Am închis ochii, l-am auzit clar pe bãrbatul în halat alb cum repeta cã nu avem timp pentru anestezie, cum reproşa sãrmanei infirmiere toate cele, cum insista sã îi vorbesc, sã rãmân conştientã, sã spun ceva, orice… Privirile ni s-au întâlnit, cãuta sã citeascã într-a mea durerea, disperarea, eu însã îl priveam în linişte, închipuindu-l transparent şi în spatele sãu uşa, dincolo de care nimeni pentru mine. Şi îl priveam deznãdãjduitã împingîndu-mi lacrimile înapoi cu gândul, fãrã a zice nimic, fãrã a ţipa, fãrã a geme, fãrã a schiţa pe chip urmele torturii. Şi el vorbea tot mai tare, şi el ţipa, şi mã chema. Mi-am întors privirea spre infirmierã şi în ochii ei, minune, am gãsit ce cãutam. Aveam ace în mâini însã am întins palma stângã, ea a simţit chemarea şi mi-a prins mâna într-a ei, strângând-o uşor. M-am afundat în ochii ei, agãţându-mã de cãldura lor. Mã privea cu atâta milã, compasiune şi nu exagerez, dragoste. Ori cel puţin asta am gãsit eu într-înşii. Eu o priveam miratã, salvatã, fãrã sã clipesc, fãrã sã o pierd. Iar el ţipa la amândouã, iar ea îmi mângâia capul şi pãrul cu o mânã, cu cealaltã strângându-mi stânga, cu ochii într-ai mei, râul meu. Nu mai conta cã nu e nimeni în spatele uşii pentru mine, eram doar noi douã şi ea a fost salvarea mea. My river.

Dupã tot episodul, îmi amintesc de o altã asistentã ce mã anunţase cã trebuie sã mergem la terapie intensivã pentru a primi sânge. M-am ridicat în capul oaselor, mi-am cãutat papucii cu vârful degetelor, sub privirea ei stupefiatã. Sã mergem, am zis. Pe holul de la terapie intensivã erau asistente, infiermiere, doctori şi toţi s-au dat la o parte pentru a trece eu. Şi mã priveau şi nu îmi spuneau nimic. La întoarcere, la fel. A doua zi, a treia zi, de câte ori mergeam la terapie, stãteau toţi încolonaţi de-o parte şi de alta a holului, aşteptându-mã. Nu ziceau nimic, doar mã priveau. În cele din urmã n-am mai rãbdat şi am întrebat asistenta ce-mi potrivea punga de sânge de ce se uitã toţi la mine ca la extratereştrii. A zâmbit, mi-a mângâiat capul şi mi-a explicat: pentru cã trebuia sã fiu în comã, inconştientã, latã, sfârşitã. Iar eu mã plimbam pe holuri, iar eu eram sirenã pe uscat.

Dupã alte câteva zile şi analize cu rezultate la fel de proaste, doctorul m-a înştiinţat încurcat cã mai aveam de îndurat o operaţie, fiindcã ultima intervenţie pe “viu” a fost nereuşitã. Dar, mã asigurase el, de data asta aveau sã mã adoarmã. Iar eu îl priveam seninã, sperând cã infiermiera mea va fi acolo sã îmi ţinã mâna într-a ei, sã îmi mângâie ochii, sã mã priveascã cum dorm şi sã mã iubeascã. Tânjeam dupã al meu râu.

Uneori mã simt crunt de singurã şi slabã, ca într-un deşert fãrã râuri. Şi în miezul acestor zile pline de luminã şi bucurie pentru atât de mulţi, mã simt ca atunci când uşa salonului s-a închis şi nimeni nu era dincolo de ea, doar pentru mine şi durerea mea. Un râu al meu aş fi vrut şi eu… şi altul pentru tine.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 

Etichete: ,


5 comments
  • 1

    mda.. curios, ce experienţă asemănătoare am avut…

    tot 3 “curăţări”, dintre care 2 “pe viu” cu urlete, implorări şi primind în schimb îndemnuri încruntate: “taci, dragă, că te aude tot spitalul!”, apoi 3 zile “racordată” la “plasmă” (că aşa îi spuneau; ce noroc că B3 avem din belşug!!), cu doctori şi asistente cu feţe lungi trecînd pe lîngă mine. la un moment dat nu mai luau nici “atenţiile”, ceea ce trebuie să fi fost un semn îngrozitor…

    nu-mi amintesc de nici un rîu. dar, în rest, ştiu cum e.

  • 2

    Trecusera doi ani de la nastere iar doctorul meu inca mai suna sa ma intrebe de sanatate… Semn rau, imi spuneam. Plus ca la controalele ginecologice de dupa nastere nu imi mai lua nici bani, iar eu il alesesem ca era cel mai scump si, pe vremea aia, cel mai binevazut doctor din zona (sa fiu sigura ca va fi bine). E o experienta pe care nu o doresc nimanui, iar aia care o traiesc o resimt diferit.

  • 3

    eu m-am tot gîndit dacă nu cumva e caz de malpraxis. că prea au bîjbîit, mai ceva ca ăia din “dr. House”, cînd nu nimeresc diagnosticul şi tot îndoapă pacientul cu medicamente. :)

    dar, pînă la urmă, am renunţat, ca tot românul “omenos” :mrgreen: , cînd m-am văzut scăpată. probabil că nu e bine aşa…

  • 4

    youtube.com/wat../

  • 5

    Sau… youtube.com/wat../

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala
M-am născut în zodia capricornului, altminteri s-ar putea spune că sunt un fel de ţap ispăşitor. Nu mă remarc prin superlative, haruri şi iscusinţe aparte, sunt încăpăţânată, pentru unii previzibilă, pentru cei mai mulţi, nu. Mi se spune Cudi, simplu, sunt sinceră şi  incompetentă pe toate planurile, obsesiv-compulsivă (holică) şi încontinuu însoţită de al meu fidel şi imaginar tovarăş de drum, Sancho Panza. Care imaginaţie-mi tinde spre patologic dar e consistentă, suficient cât să molipsesc cu închipuiri cea mai de preţ reuşită a vieţii mele, cea mai frumoasă prinţesă, the one and only, fetiţa mea (parafrazând un prieten, “Cudi 2.0, acum, cu mai mult
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!