Revolta de la tropice « Pandora's | Blog la feminin
RSS Feed

Revolta de la tropice

vezi toate articolele de
12 oct 2011 la 20:49 96 comentarii 1208 vizualizari.

Auzi? Cum se plimbă printre noi, adulmecându-şi prada cu pofta-i necontrolată. Pare a avea dorinţe de mai mult, răscoleşte atâtea vieţi, le jefuieşte de tot ce e mai frumos.

Cât mai ai de gând să chinuieşti, să laşi în urmă gol, călău al lumii noi? Parcă te şi văd, fără remuşcări, hrănindu-ţi conştiinţa cu destrăbălarea gastronomică în care uneori trăim, lustruindu-ţi încântarea cu excesele de care dăm dovadă. Cu ce tupeu defilezi printre noi, cât dezgust şi amărăciune ar trebui să simţi cotropind interioare, năvălind în tot şi luând prizoniere atâtea suflete? Tu, însă, nimic.

Eşti atât de facil când vine vorba de noi călătorii în lumea celor care dezvoltă un ascuţit simţ al chinului de sine, o apetenţă pentru stres crezând că prin acesta lucrurile îşi găsesc mult mai uşor rezolvare. Profiţi de orice slăbiciune ca să prinzi rădăcini, nu dori decât atunci când te plictiseşti. Şi, dorind să evadezi cât mai repede din plutonul celor condamnaţi, devorezi tot ce-ţi stă în cale. Fericirea ta e nefericirea altora, risipeşti omului speranţele, îi încâlceşti trăirile de parcă le-ai juca la zaruri. Mă mir că nu ai pic de ruşine, dar ce mirare!

Ştii, deseori când îi aud pe cei din jur vorbind despre tine, te gândesc asemeni unei provocări a destinului. Însă, în ultimul timp ţi-ai cam făcut de cap. Te pomeneşti că la masa negocierilor ursitele ies destul de des datoare, iar tu încă flămând? Aşa s-ar explica dispreţul cu care ne priveşti.

Abia aştept să-ţi vină cineva de hac! Mă întreb câţi ani vei mai bântui existenţe şi vei închide drumuri. De te-ai lecui odată! De vei sfârşi în chinurile tuturor celor dispăruţi! Tu, parazit al secolului, constelaţie a nenorocirii, cancer.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


Etichete: , ,


96 comments
  • 1

    Diana…ce naiba,fi mai explicită…ai ocolit,ai ocolit…ai ajuns la Cancer…dar legătura cu revolta de la tropice ar fi: Israel,Egipt,Palestina,Iordania…ori cancerul la pangreas a lui Steve Jobs… să știu despre ce voi scrie… ;)

  • 2

    Cancerul(la sân,pancreas,plămăni…)este o boală foarte gravă dar unii pot supraviețui cu anumite cancere,dacă sunt ținute în strict control,medicație și dietă.

    Numărul unul, inamicul omului este atacul de inimă”heart attack” apoi pe locul doi este comoția cerebrală”stroke” și bineînțeles neiertătoarea Sida-AIDS… :cry:

    Acum depinde din ce parte a lumii faci parte,din ce nivel al țări/venituri… sărace,medii,bogate…

    accesați: WHO/The top 10 causes of death

  • 3

    Sevo,

    daca vrei sa zbori in America de sud trebuie sa survolezi tropicul Cancerului, asa ca ai grija, in timpul asta trebuie neaparat sa citesti un roman de Henry Miller, insa nu mai mult doua trei pagini odata, ca te-ncinge prea tare.

    alt Till Eulenspiegel
    2011-10-13 09:09:40 | Raporteaza
  • 4

    Diana, eu te-as ruga sa scrii ceva despre revolta din Romania, la care participam si noi ! Si vreau sa dai exemple! Ai reusit sa te angajezi ?

  • 5

    @Till Eulenspiegel…Eu înțeleg că mai aproape de Diana Petruț și România…acest Tropic al Racului/de Nord/Cancerului…sunt țări precum Libia,Egipt,Emiratele Arabe Unite….India,Bangladesh,China…desigur Mexic,SUA îți spune ceva despre cancer :?:

    Iar despre Henry Miller( nărăvașule :twisted: ) cel care a scris despre Tropicul Cancerului și Tropicul Capricornului…cu explicații sexuale..sexus,plexus,nexus eu nu citesc… :!:

    Dacă vreau „să mă încing mai tare” în zborul meu către America de Sud…e simplu,am lap-top și pot accesa porno-movies„anytime”… :mrgreen:

  • 6

    Ah, Seva, nu-l nedreptăţi pe bietul Henry Miller. Mie, când l-am citit, pe la 15 ani, mi-a îmbogăţit vocabularul. Parol! :lol:

    Ăia în filme porno nu vorbesc deloc! Un cuvânt nou n-am învăţat de la ei. Pe când de la Miller… :oops:

  • 7

    Vade retro…

  • 8

    Ce mai făcui? :roll:

  • 9

    ptiu!!

    unde dai şi unde crapă!

  • 10

    dar poate Seva nu vrea să înveţe cuvinte noi, ci… figuri noi!

  • 11

    Da’ avea şi figuri, Andreea! Şi tu eşti rea cu good old Henry.

    Şi nu ştiu de ce fix acum mi-amintii că aseară i-am văzut pe Principele Paul şi Principesa Lia, dându-se jos dintr-o maşină de teren (nu mai ştiu de care, nu le reţin din principiu, că le urăsc) pe undeva pe Calderon, împreună cu fiul lor. Ăla mic de care lumea rea zice că l-au făcut în eprubetă. Principesa Lia avea nişte pantofi tare frumoşi şi cu tocuri înaaalte, înaaalte, cred că aveau vreo 14 cm. S-au dat jos din maşină şi au traversat să-i arate ăluia mic vitrina de la barul Hobby, de lângă cofetăria Fadel. Au ăia în vitrină elicoptere, maşini de curse în miniatură.

    Na, porţia de tabloid. :lol:

  • 12

    Eşti livrescă, aia făcuşi. Cauţi sinestezia în… ptiu!

    Auzi, unde s-a găsit ea să-şi îmbogăţească vocabularul! Sau ai zis cuvinte ca să ne ameţeşti? :roll:

    La Telejurnal mi te imaginam uitându-te, la Teleenciclopedia aşijderea, dar la pseudodicţionarul de tâmpit adulţi sau Priviţi cum NU este sexul chiar nu mi te-aş fi putut închipui. Deşi nu mi se pare neverosimil să ne tăvălim amândouă de râs văzând felul ăla de imagini. Chiar nu. Retrag îndemnul.

  • 13

    Păi, vezi, tot mai bun e Miller. Ştia şi cu sexul, şi cu lexicul. :D

  • 14

    @Nora mda…preludiul, ah preludiul…se vede că ești romanțoasă :lol: eu sunt mai practică…

    @andreea…așa este, mă țin„updated” te-am mai luminat acum ;)

  • 15

    Ştia săracu’… fie iertat. ;)

  • 16

    Romanţoasa de mine! :lol:

    Seve, merci pentru cuvânt. E savuros.

  • 17

    Crăpău! :lol:

  • 18

    @Nora…după cum vezi,eu nu învăț cuvinte,eu inventez ;)

  • 19

    mie nu-mi place Miller. nu e pic de poezie în el.

    ce facem noi aici? exorcizăm subiectul?

  • 20

    Şi dacă nu e liric, nu-ţi place?! :roll:

    Mă rog (sens figurat), eu nu-l găsesc nepoet. Îmi place de mor. Nu exorcizăm nimic fiindcă n-avem (cu) ce. Mă luai şi eu de Nora în varianta neaşteptată Pornora sau Pornoraşeva. Ea nu se înfoie, te înfoiaşi tu. Imprevizibilo!

  • 21

    @andreea…nu,nu exorcizăm subiectul,ci facem mișto de „cancer„un fel de priveghi vesel…că de,și mortului îi plăcea sexul,romantismul…ce-i rău să te simți viiiiiiiiiiiiu :D

  • 22

    Subiecti-v-aş pe toate, pe rând. Pe Seva nu, că-i deodată cu mama.

  • 23

    sexul fără poezie e ca tortul fără cremă!

  • 24

    Well…doi bolnavi,unul de Alzheimer altul de Parkinson…ce preferi în viață să ai,cancer,Alzheimer ori Parkinson ?

    Răspuns:cancer ! Păi dacă ai Parkinson verși toată băutura din pahar…dacă ai Alzheimer ai uitat dreacului unde ai ascuns sticla….deci mai bine e cu cancer :roll:

  • 25

    Doamne, Andreea, cum să n-aibă? Dacă e frust, nu înseamnă că n-are poezie. Iote. Şi astea le găsii în mare grabă.

    …Again the dance hall, the money rhythm, the love that comes over the radio, the impersonal, wingless touch of the crowd. A despair that reaches down to the very soles of the boots, an ennui, a desperation. In the midst of the highest mechanical perfection to dance without joy, to be so desperately alone, to be almost inhuman because you are human. If there were life on the moon what more nearly perfect, joyless evidence of it could there be than this? If to travel away from the sun is to reach the chill idiocy of the moon, then we have arrived at our goal and life is but the cold, lunar incandescence of the sun. This is the dance of ice-cold life in the hollow of an atom, and the more we dance the colder it gets.

    So we dance, to an ice-cold frenzied rhythm, to short waves and long waves, a dance on the inside of the cup of nothingness, each centimeter of lust running to dollars and cents. We taxi from one perfect female to another seeking the vulnerable defect, but they are flawless and impermeable in their impeccable lunar consistency. This is the icy white maidenhead of love’s logic, the web of the ebbed tide, the fringe of absolute vacuity. And on this fringe of the virginal logic of perfection I am dancing the soul dance of white desperation, the last white man pulling the trigger on the last emotion, the gorilla of despair beating his breast with immaculate gloved paws. I am the gorilla who feels his wings growing, a giddy gorilla in the center of a satin-like emptiness; the night too grows like an electrical plant, shooting white-hot buds into velvet black space. I am the black space of the night in which the buds break with anguish, a starfish swimming on the frozen dew of the moon. I am the germ of a new insanity, a freak dressed in intelligible language, a sob that is buried like a splinter in the quick of the soul. I am dancing the very sane and lovely dance of the nostalgic gorilla. These are my brothers and sisters who are insane and unangelic. We are dancing in the hollow of the cup of nothingness. We are of one flesh, but separated like stars.

    I too love everything that flows: rivers, sewers, lava, semen, blood, bile, words, sentences. I love the amniotic fluid when it spills out of the bag. I love the kidney with it’s painful gall-stones, it’s gravel and what-not; I love the urine that pours out scalding and the clap that runs endlessly; I love the words of hysterics and the sentences that flow on like dysentery and mirror all the sick images of the soul…

    Iar asta îmi place de mor:

    “There are only three things to be done with a woman. You can love her, suffer for her, or turn her into literature.”

  • 26

    Pentru tine n-are Miller poezie, Muza Hari. Pentru tine.

    Apoi, de la tortul cu prea multă cremă rişti să te greţălui. Şi, într-un atare context, poate fi dezastruos să te îngălbeneşti până la înverzirea albăstririi.

    Hai, că m-ai uimit cu Miller. La mine-n cap se bat-măr poeziile-ntre ele pentru supremaţie, iar tu îl vezi defectiv de lirism. :roll:

  • 27

    Crăpău 2, PorNora! :lol:

  • 28

    ce-mi place cînd vă dezlănţuiiiiiţi! :) :)

  • 29

    Muză, eşti ventriloc? :roll:

    Astea erau vorbele lui Cosa, nu ale tale.

  • 30

    I am the gorilla who feels his wings growing.

    Asta face ca un ventricul să-mi cadă aiurea, prin cutia toracică.

  • 31

    terminaţi imediat! uite, ce frumos cîntă la radio!

    “fincă fără ea, nu pot respira

    viaţa e pustieee fără eaaaaaa…”

    asta poezie, nene! s-avem pardon!

  • 32

    Da, are dreptate. N-are pic de poezie!

    Şi nici limba engleză nu-l prea dă afară din casă!

    Este un fel de Cristoiu.

  • 33

    Ce v-ati dezlantuit muzelor, asa deodata, in ultima ora, pe revolta de la tropice!

  • 34

    Just „nothingness…emptiness…virginal logic of perfection…icy white maidenhead ” :?: :roll:

    Nu degeaba Miller„was banned in UK & US until*60 ?!”

  • 35

    :(

  • 36

    marceeeeel! vino şi şi ajută-măăăăăăăă!!!

  • 37

    Ana, o muza nu poate fi niciodata ventriloc! Ventrilocul vorbeste mereu de sub pamant si mai mult suiera gros decat vorbeste!

  • 38

    Sevo,

    ala interzisu’ a fost cel cu berea si aia a fost pe vremea prohibitiei. Astalalt a fost var primar cu al’ de o tinut-o pe de-alde Monroe si unchi al aluia care arunca cu mingea la cos, Reggie.

    A, era sa uit, copilul unui var din frati e asta, Steve:

    youtube.com/wat../

    Neam mare, Millerii astia si talentati ai dracu’!

    alt Till Eulenspiegel
    2011-10-13 18:40:15 | Raporteaza
  • 39

    Andreea,

    asa e, poezie nix! doar animalitate elitista!

    alt Till Eulenspiegel
    2011-10-13 18:42:50 | Raporteaza
  • 40

    @Till… că de la asta a pornit, de la pornografia lui Henry Miller…deci pe„de-alde Monroe…știu…”Happy Birthday Mister President”…cu J.F.apoi cu „Robertino”

    Dar boșorogul ăsta de Miller care la 85 de ani,a avut zilnic…conversații pornografice despre sex…timp de vreo patru ani cu Brenda Venus o actriță de ”Playboy” și la 89 de ani a murit !

    Întrebare ție (și altora) ce dracu putea el să facă să o excite romantic pe respectiva :roll:

  • 41

    Pai, citeste-l Sevo. Sigur o sa-ti dai seama!

    alt Till Eulenspiegel
    2011-10-13 19:44:34 | Raporteaza
  • 42

    cred că trebuie s-o rugăm pe Diana să ne ierte.

  • 43

    Care Diana?!

  • 44

    of, trebuie să le explic fetelor ce nu-mi place la Miller, că iar le-am supărat… :(

  • 45

    Seva, nu-i aşa. Cel din braţele lui Monroe era Arthur Miller. Tot scriitor, dar de alt gust şi altă orientare. Noi vorbim aici de Henry Miller. Ai dreptate tu, Tropicele lui au fost interzise pentru, vezi Doamne, obscenitate.

    32: cred că glumeşti!

    Andreea: eu nu mă supăr că nu-ţi place. Eu doar nu înţeleg cum de nu-i vezi poezia.

  • 46

    Am început să fiu prea subtil pentru restul acesta de comentatori.

  • 47

    Daaa, eşti de-a dreptul poetic şi ermetic!

  • 48

    Dialogurile merg foarte greu aşa că mă duc să mă culc, vă las singuri ca un cuc.

  • 49

    ?

  • 50

    wwwwwwwwwwwww

  • 51

    Unde sa-i scriu Norei ?

  • 52

    NORA E UN TRANDAFIR , FIECARE PETALA ESTE O ILUZIE , IAR FIECARE SPIN O REALITATE ! LA MULTI ANI, CELOR 30 PE CARE I-AI IMPLINIT !

  • 53

    @Nora…#45 de dragul corectitudinii,nu eu am spus că M.Monroe a fost”de o ținut-o pe de-alde Monroe” a fost Till Eulenspiegel la#38 !

    Eu am adăugat pe J.K(adică J.K.Kennedy și Robertino adică fratele acestuia Robert Kennedy) că o fi fost înainte și Arthur… n-am ideie :roll:

    La #3 Till l-a introdus pe Henry Miller la #5 i-am răspuns. Deci de la bun început,este vorba de scriitorul(tatăl pornografiei erotice)ce nu s-a dezis până-n ceasul morții la 89 de ani.

    A fost un scriitor vulgar,părerea mea.

  • 54

    Rectificare: J.F.Kennedy

  • 55

    @Nora…La mulți ani și din partea mea,mi-am adus aminte că ești Balanța de *81 !

  • 56

    aşa, să încerc să vă explic ce e cu Miller.

    nu am nici o îndoială că scrie bine. şi exprimarea lui este poetică uneori, Nora, e adevărat. dar, fiecare roman de-al lui, privit în întregime, este stors de lirism, aşa mi se pare mie. căci, despre asta vorbeam, nu?

    uite, ia gîndiţi-vă puţin, Ana, Nora. eu îl iubesc pe cutărică, să-i spunem Henry, nu? şi el vine la mine şi facem sex, şi e totul nemaipomenit, plin şi de plăcere şi de poezie şi de ce vreţi voi. şi pe urmă, se duce Henry ăsta la Nora, şi a două zi de dimineaţă merge şi la Ana şi-i dă şi ei nişte “poezie”.

    dar nici măcar nu se opreşte aici. el dă la toată lumea. poimîine o blagosloveşte şi pe Seva, că are de unde, şi apoi, pentru că tot nu îi e de ajuns, le tratează cu aceeaşi poetică şi pe Luminiţa şi pe Diana şi pe cine mai vreţi voi, pe oricine doreşte.

    e foarte interesant, dar mie deja lirica respectivă îmi stă în gît. oricît aş fi de altruistă şi deschisă. şi eu cred că nici vouă nu v-ar plăcea şi nu vi s-ar părea deloc poetică aşa o situaţiune îmbîrligată. şi să nu-mi spuneţi că amestec ficţiunea cu realitatea. nu ne putem face că plouă.

    nu e vorba nicicum de limbaj, limbajul nu mă deranjează defel. uite, să facem o comparaţie cu Brumaru, că tot a fost fredonat pe aici. limbajul lui e la fel de şocant însă măcar îţi lasă impresia în fiecare poezie că femeia aia pe care o iubeşte e unică.

    e vorba de integritate aici şi nu neapărat în sensul moral.

    şi da, eu încă mă mai întreb, naiva de mine, dacă arta chiar nu are are absolut nici o legătură cu morala… mai văd eu…

  • 57

    Pentru o fire sensibilă şi romantică, Miller e un prozator industrial. Pentru un robot industrial ca Nora, Miller e un poet. Chestie de puncte de referinţă. Totul e relativ.

    Pentru mine, Miller a fost unu care a scris lucruri pe care şi le-a imaginat dar pe care nu le-a trăit. Un membru dintr-o trupă de la eXplore dance festival.

  • 58

    Da domle, aveti dreptate, era un fel de “sexmachine” da’ numa ‘ asa, cerebral si virtual.

    In realitate era un lungan timid ca un barzoi murdar si ochelarist pe deasupra. Si se-ndopa toata ziua cu “foie gras”, direct de pe farfurie, cu degetele. Si dupa aia, si le lingea.

    Ce mai tura-vura, un ciudat!

    alt Till Eulenspiegel
    2011-10-14 11:54:35 | Raporteaza
  • 59

    Andreea, nu mă lămurişi deloc.

    Tot ce faci e să aduci obiecţii de ordin moral. Nici măcar nu pricep cui le aduci: omului Henry Miller sau personajului său? Ce vorbă e aia cu „vouă nu v-ar părea deloc poetică o situaţiune aşa îmbârligată”? Normal că nu ne-ar plăcea, dar, la dracu’, vorbim despre cărţi. Despre cât de bine sunt scrise, nu despre cât de dus la biserică şi câte rugăciuni spune pe zi personajul.

    E ca şi cum ai zice că nu-ţi place cum scrie Miller pentru că era… chel.

    Până la urmă care e reproşul tău: că făcea sex cu multe femei? :lol:

    Nu te referi la stare, nu te referi la scriitură, la nimic din ce are vreo legătură cu lirismul.

  • 60

    57: Cred că glumeşti iar. Cam ce biografie i-ai citit de eşti aşa maestru în săpături, de ştii cât e realitate şi cât e ficţiune?

    Şi oricum, cam ăsta e unul dintre atributele scriitorilor: să-şi imagineze. Nu e un defect, să ştii.

    În rest, sunt lucruri mai rele decât un robot pe lume. Cum ar fi: un şarpe mic, dar veninos, o năpârcă, un şobolan. Nu stau tocmai rău.

  • 61

    Seva şi Danny: mulţumesc frumos pentru urări. :)

  • 62

    Tu mai bine vezi că i-am dat drumu’ azi-dimineaţă în pijama şi-n papucii ăia cu ciucuri. A plecat de nebun aşa pe stradă.

    A zis că se duce să omoare o gâscă, să-i mănânce ficatu’ cât încă mai suflă. I-am pus într-o sticlă de plastic de jumate nişte vin de Chianti, da’ murea de doru’ tău şi n-a mai auzit ce i-am urlat pe scări de Hannibal Lecter.

    Vezi că azi e violent şi răvăşit. Ai grijă cum mi-l dai retur. Mersi!

  • 63

    auzi, Ană, da nu era mai bine să-i faci şi un pacheţel cu de-ale gurii? că iar vine la mine şi mănîncă tot din frigider. şi nu te mai da cu Maji Noarul ăla, că nu-mi place să te simt atît de puternic printre noi.

    ah, am uitat să te întreb, la budă a fost? că data trecută mi-a înfundat wc-ul şi am frecat de m-am cocoşat. şi am auzit că Nora vrea să-şi taie venele din tristeţe poetică. spune-i tu că nu am nimic să-i reproşez lui Henry, în afara faptului că nu mă convinge.

    de aproape nimic.

  • 64

    Va iluzionati degeaba. Postasul nu bate de doua ori…la aceiasi usa.

    alt Till Eulenspiegel
    2011-10-14 14:26:30 | Raporteaza
  • 65

    aceeiasi

    alt Till Eulenspiegel
    2011-10-14 14:27:53 | Raporteaza
  • 66

    pardon, aceeasi

    alt Till Eulenspiegel
    2011-10-14 14:29:00 | Raporteaza
  • 67

    alle gutes dinge sind drei…

    alt Till Eulenspiegel
    2011-10-14 14:31:47 | Raporteaza
  • 68

    Ana, a ajuns la mine, dar vai de capul lui. Îşi pierduse un papuc şi rătăcise şi sticla de Chianti.

    Mi-a povestit că l-au vânat nişte vrăjitoare pe drum. Se mai întâlnise şi cu Nabokov şi cu Baudelaire. Baudelaire avea lipită pe spinare o foaie pe care era mâzgălit “Moarte necrofililor! Moarte narcomanilor! Jos cu Paradisurile artificiale!”. Bietului Nabokov îi furaseră unii toată colecţia de fluturi că cică e o pasiune bolnavă, deloc poietică, o “excrescenţă” a interesului lui pentru nimfete.

    O femeie îi spusese că nu poate fi convinsă pentru că are ciorapii rupţi şi probleme cu digestia. În plus, e şi cam falit. Eu m-am mirat tare pentru că nu ştiam că romanele au probleme cu lenjeria, cu intestinele sau cu amorul. Deh, le priveam aşa, ca pe nişte obiecte inofensive, din hârtie (e adevărat, uneori pătată de vin şi pate de foie gras, dar, să fim serioşi, asta n-a omorât pe nimeni) cu nişte vorbe scrijelite.

  • 69

    Maji Noar? Eu?! :roll:

    Nemernicu’, a trecut pe la Joiana în drum spre tine. :twisted:

    Toaleta nu o foloseşte. Zice că-l intimidez până la obstrucţie. Mă rog, să n-ajungă ocluzie. :lol:

    Să te convingă? El nu vrea să te convingă de nimic, beauty. Tu vrei să te convingă. Aşa că taie-l bucăţele, de-o parte rasoalele şi de alta sarmalele, şi vezi cum îl condimentezi. O după-amiază cu nisip şi are sărat ar fi perfectă. Tu cu el. Format celuloză.

    Vezi să nu-l umpli de reproşuri. Se inhibă. Pune-i în fundal Mistralul. Adoră. Nu-i da să bea prea mult. Pupă-l pe nas din când în când. Se înfioară ca o fetişcană. Baftă!

  • 70

    Este foarte trist sa afirmi ca Nora este un robot industrial, lipsita de sensibilitate feminina si simt artistic. Chiar daca uneori da dovada de o anumita duritate in simturi si idei, datorita spiritului ei liber ,nonconformist si combativ, femeia puternica din ea a invatat-o ca, supravietuirea intr-o jungla, fie ea si umana, este actul suprem al desavarsirii spiritului uman! O apreciez pentru faptul ca stie sa lupte si nu se lasa niciodata invinsa! Este o luptatoare intr-o tara in care, supravietuirea a ajuns la rang de conditie umana !

  • 71

    Danny: nu e mare lucru. El mă vede robot, eu îl văd cum îl văd şi niciunul nu are garanţia că are dreptate. :D

    Recunosc însă: nu mă dau în vânt după sensibilitatea de plastilină pastelată şi nici după leşinurile rozalii.

  • 72

    Intr-adevar, nu te dai in vant dupa acel tip de sensibilitate, dar, in adancul sufletului tau, un strop de violet ratacit, poate aprinde vesnic flacara sensibilitatii feminine din tine! Nu-i asa, ca-ti place Enya? Iti dedic melodia : One Toy Soldier. Ascult-o!

  • 73

    Sincer, nu-mi prea place, Danny.

    Nu ştiu de ce trebuie să fie musai violet. Sau lila. Sau roz. Mai renunţaţi la împărţitul lumii în două culori: roz pentru fetiţe, bleu pentru băieţei.

    I Was Always a Natural Slob

    I liked to lay upon the bed

    in undershirt (stained, of

    course) (and with cigarette holes)

    shoes off

    beerbottle in hand

    trying to shake off a

    difficult night, say with a

    woman still around

    walking the floor

    complaining about this and

    that,

    and I’d work up a

    belch and say, “HEY, YOU DON’T

    LIKE IT? THEN GET YOUR ASS

    OUT OF HERE!”

    I really loved myself, I

    really loved my slob-

    self, and

    they seemed to also:

    always leaving

    but almost

    always

    coming

    back.

    Şi totuşi:

    Raw with Love

    little dark girl with

    kind eyes

    when it comes time to

    use the knife

    I won’t flinch and

    I won’t blame

    you,

    as I drive along the shore alone

    as the palms wave,

    the ugly heavy palms,

    as the living does not arrive

    as the dead do not leave,

    I won’t blame you,

    instead

    I will remember the kisses

    our lips raw with love

    and how you gave me

    everything you had

    and how I

    offered you what was left of

    me,

    and I will remember your small room

    the feel of you

    the light in the window

    your records

    your books

    our morning coffee

    our noons our nights

    our bodies spilled together

    sleeping

    the tiny flowing currents

    immediate and forever

    your leg my leg

    your arm my arm

    your smile and the warmth

    of you

    who made me laugh

    again.

    little dark girl with kind eyes

    you have no

    knife. the knife is

    mine and I won’t use it

    yet.

    (Charles Bukowski, poet, romancier, beţiv, misogin, sărăntoc, gură spurcată, nu prea amabil cu bătrânele)

  • 74

    Ba da, stai rău de tot: ele au suflet!

  • 75

    A, şi mai sunt şi libere, şi le mai doare şi-n puli de jidani!

  • 76

    Da, şi din mătrăgună cred că se poate face ceai. Dar amatori nu prea sunt.

    Hm. Roboţi filosemiţi? Roboţi filo-orice? Ia vezi ce e şubred la raţionamentul tău.

  • 77

    Daca n-ar fi culoare, n-ar fi viata, daca n-ar fi viata, ar exista Nora ? De regula, impartitul lumii in doua culori, alb si negru, l-am gasit asa, de cand m-am nascut! Fiind prea orbit de alb si prea mahnit de negru, din suflet le-am adaugat pe celelalte si astfel am colorat viata ! Rozul i l-am dat fetitei cu codita la spate, iar albastrul, baietelului curajos! Pentru posteritate am pastrat negrul, iar pentru puritate si speranta, albul! Griul l-am acordat celor nehotarati, situatiilor de mijloc,celor cu dosul in doua luntre, iar pe restul le-am risipit in lume. Lui Charles Bukowski i-am pastrat culoarea vantului turbat! In rest, fiecare e liber sa-si asume culoarea potrivita, numarul din Univers si vesnicia!

  • 78

    Din matraguna se poate face ceai, precum, din rahat se poate face bici, iar din otrava se poate face viata, asa cum, amatori intotdeauna se gasesc : ai vietii si ai mortii!

  • 79

    îmi place aici. e o lume de basm. noi trei sîntem fetele împăratului. împăratul e puţin plecat. cosa e zmeul cel rău. foarte rău. şi urîîîîîît! danny e făt-frumos. eu sînt fata cea mare – aia înţepată, ana e fata mijlocie – înţeleapta. şi nora e fata a mică. şturlubatica. seva e zîna bună. şi till?… ştiu! till e calul.

    wonderful!

  • 80

    Andreea: :)

    Eu vreau să vie împăratul! Să se arate odată! Să vie dară! E dezordine şi degringoladă fără el. Să fie calm şi blând şi bun şi înţelegător cu toate cele omeneşti şi iubitor.

  • 81

    Aha. Deci mă iubeşti. :twisted:

    Auzi, da’ aia urâtă care e? Eu sau tu? Nu cumva amândouă? :roll:

    Iar PorNora e aia cu vino-ncoa, cu noroc în viaţă, cu juma’ dă împărăţie, cu fătfrumosu’ încolăcit dă glezne… :(

    Hai, că ştii să spui nişte poveşti…

  • 82

    Ah, Ana, păi dacă începuşi cu astea, nici eu nu cred că e aşa înţepată cum zice. Cred că şi-a făcut nişte drăcii din scobitori lipite cu scotch, le-a cusut pe umeri şi crede că ne sperie!

  • 83

    Bucuraţi-vă: jidanii au venit şi în România să-i lingeţi în cururi cu umilinţă.

    Uraaaa!

    Stima noastră şi mândria, Bildărberg în România!

    Uraaaa!

    De aia l-au omorât ei pe Ceauşescu, să poată Nora să-şi cumpere blugi Levi’s şi să dăm noi câte o tonă de petrol pe fiecare pereche.

    Staţi la rând cuminţi, nu vă înghesuiţi. Au cururi rezistente şi vă pot lăsa pe toţi să le lingeţi.

    Unii dintre voi pot face şi orgasm cu această ocazie. E la liber!

  • 84

    Cred că totuşi vicontele de Davignon are popoul cam naşpa. Deci, mai aştept!

    Da’ tu ce cauţi pe aici? Nu îl pândeşti să-i dai în cap pe strada Doamnei? Grăbeşte-te, mai e puţin şi se termină întâlnirea cu Isărescu.

    Andreea: încep să mă îndoiesc că e zmeu. Cred că e altă dihanie.

  • 85

    io nu pricep: de atîtea cincinale eşti pe aici şi n-ai auzit că se zice a AVEA orgasm şi nu FACE?!

    ăăăăăă… staţi puţin că am depistat o problemă filozofică aici…

    (Anaaaa… sssst… i l-am repartizat ei pe făt-frumos… of! în loc să zici mersi…)

  • 86

    Cine nu știe,ce naiba ? În urmă cu 20 de ani…păi pe vremea lui Ceașcă,cu ce draci altceva făceai bișniță ?

    … Cu blugi…budigăi,izmene… fie Levi`s ! Le luai de la târgul din Timișioara…eu am fost odată acolo și m-am întors numai cu un „Nekermann” revistă de modă germană oops… Nekermann o fi fost evreu :roll:

  • 87

    @andreea …m-a uns la suflet…eu zână bună :lol: ce-am făcut ori zis ? Whatever it is…it*s not me :D

  • 88

    Am fost… dar plecat-am după treburi…revin eu…urgent call !

  • 89

    Aşa zice în Monitorul oficial că e corect, a avea orgasm?!

    Vai, ce greşit eram! Nu înţelegea nimeni ce voiam să zic. Acum înţeleg eu de ce mă tot banau ăştia. Că nu făceau orgasm. Cam naşpa!

  • 90

    da, Seva. Neckermann a fost evreul care a inventat sistemul de vînzare pe bază de catalog şi livrare la domiciliu. a înfiinţat firma ce-i poartă numele înainte de ww2 dar a fost expropriat de nazişti şi obligat să plece în exil în Elveţia. printre urmaşii lui de seamă se numără Nigel Kennedy şi Billy Joel.

  • 91

    pierdevară? tu cine eşti?!

  • 92

    un hoinar pe plaiurile virtuale, Andreea, nimic mai mult. şi un cititor absolut ocazional al Pandorei. mai trec pe aici doar cînd epuizez alte „minuni” ale lumii internetului. în vremurile bune, veneam mai des. :)

  • 93

    Eu nu-l cred. Eu cred că e valetul vicontelui Davignon. Se potriveşte profilului. Acu’ ceva vreme făcea nişte observaţii care denotau că nu e chiar aşa “ocazional”.

  • 94

    Asadar, traim intr-o lume de basm, cu un imparat, fara nume, in lume, plecat, cu 3 fete intelepte, cu un zmeu urat si fioros si un fat-frumos, cu al sau cal, mai nou, numit, Till . Peste toti si toate, o zana isi revarsa zorile in fiecare zi, si isi inchide noptile cu dragoste peste pandorienii, mii si mii. Sa vina, deci, imparatul, sa-l cunoastem cu totii, sa curme dezordinea, sa aduca linistea din timpul noptii si speranta de peste zi!

  • 95

    @Nora: Sturlubatico, ai fost tare la 84!

  • 96

    Pierre de vară…#90…îți mulțumesc…cel puțin ține această flacără vie…a comerțului…noi românii cândva știam să fim mai evrei de cât evreiii…dar ce s-a întâmplat ? Da,după Revoluție fiecare a luat lecții individuale de democrație:latino-gipsy-hispano-afro-franco-canadiano !

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Sunt ceea ce sunt, dar vreau sa fiu mai mult
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

  • 1Beautiful Chinese Music【9】Traditional www.youtube.com/watch?v=DuHMCFYIC9E...
    alt limbricul roz bon bon la La American Pie se râde
  • 2@Florentina Mușat,încearcă să-ți descrețești fruntea(duce la riduri) uite-te la video-clip-ul acesta de mai jos:youtube.com/wat../ ...
    alt Seva Tudose la La American Pie se râde
  • 3@Aureliano Buendia, nuș de ce dar eu nu am o asemenea senzație de excitare sexuală, când citesc articole despre plăcințele?! :roll:...
    alt limbricul roz bon bon la La American Pie se râde
  • 4Tanita Tikaram - Ancient Heart (album 1988) https://rapidshare.com/#!download|59p12|399524412|Ancient_Heart.rar|102658|R~2A584AC358A4DE1755916F9240867968|0|0 :mrgreen:...
    alt limbricul roz bon bon la La American Pie se râde
  • 5Nu stiu ce are placinta americana cu Harap Alb, ca nu am vazut niciun film din vestita serie .Dar am asa, de fiecare data cand iti citesc articolele, o senzatie de excitare sexuala. Cam cum aveai tu,...
    alt Aureliano Buendia la La American Pie se râde
  • 6@goco, Tanita Tikaram - Good Tradition link pentru coborât: beemp3.com/inde../ :mrgreen:...
    alt limbicul rozaliu la La American Pie se râde
  • 7Chaplin - The Dictator Speech www.youtube.com/watch?v=Z4UhJpviVYg...
    alt limbicul rozaliu la La American Pie se râde
  • 8@goco, ști ce zicea Mahatma Gandhi înainte să apuce să-l omoare sataniști?! Că este o nerușinare din partea unui bărbat ca să se uite fix în ochi unei femei pe care nu o cunoaște (care nu îi este apropiată...
    alt limbricul rozaliu la CSM ne pregătește ceva
  • 9Fiindca la şerpele Anei Barton nu mai incape lumea, pun aici o piesa cu mentiunea ca varianta integrala n-am gasit-o nicaieri si prin urmare am suit-o de unul singur. Fac o tragere grosolana la tema zicand...
  • 10m2film.dk/flegg../ ...
    alt goco la Dă şarpele!
  • 11@Oare, goco! Adevarul care ți-l scriu eu e că justiția legată la ochi este o jertfă de factură satanistă! E prea vergină și sexy justiția sta ca să nu fie facută poștă. Nu-i așa! De aceia am legat-o la...
    alt limbricul rozaliu la CSM ne pregătește ceva
  • 12Da' pe mine filmul m-a dezamăgit profund. Mi s-a părut o mare pierdere de timp. Aceleaşi glume, aceleaşi banalităţi... Film comercial - e tot ce pot să spun. Sincer, nu l-aş recomanda... Mai bine vedeţi...

© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.