Prietenia, din 75 până astăzi

hmmm… da, frumos.

Scrii despre lucruri mult prea intime si mult prea irelevante!

De ce nu scrii despre agricultura?

Mie-mi place cum scrii tu. Ai un ce care e pre inima mea.

Hai să-i zicem firesc.

@ Ana

Nu e firesc, e prafuit. In sensul nici rau, dar nici bun al cuvantului.

@adrenalitera:

Ce să zic? Are ceva cu care rezonez eu. Îmi transmite ceva. Ceva simplu. Mi-e greu să identific, darămite să numesc.

Diafanism, poate.

@ Dragos Serban

Amice, specia umana a evoluat. S-a schimbat adica, nu inseamna neaparat ca s-a transformata in ceva mai bun.

Inainte prietenia era, in cea mai mare parte a timpului, un mod de a scapa de plictiseala. Normal ca daca prietenul tau era la ananghie ii sreai in ajutor, altfel ramaneai fara partener in a scapa de plictiseala.

Astazi avem alte metode de distractie si, vorba aia, putem s-o facem, la limita, si singuri. La fel, pierzi un prieten, gasesti trei. Era comunicationala, ce sa-i faci? E imposibil sa te plictisesti. Nimeni nu iti mai sare in ajutor decat daca are un interes, fie el si de lunga durata. Trebuie sa fii special intr-un fel si sa-i faci pe altii sa depinda de tine. Altfel esti lasat sa mori.

Chestiunea este ca eu nu condamn absolut deloc aceasta transformare. Indivizii neinteresanti si “dispozabili” este firesc sa dispara. Legile selectiei naturale, nu poti sa te opui lor, deci trebuie sa profiti de ele.

Ce nu ai inteles tu este ca singuratatea, bine inteleasa, e un semn al personalitatii puternice si al libertatii. Orice relatie autentica intre doua persoane presupune o singuratate puternica.

Studiu de caz: daca nu reusesti sa iesi la cafea cu aia de pe langa tine decat din an in paste, da-i in masa de tot, inseamna ca sunt neinteresanti. Cauta oameni dupa care sa tanjesti ca dupa un drog. s-a dus vremea cand prietenia trebuia cultivata. Acuma trebuie SELECTATA. Era comunicationala a facut ca piata sa fie imensa. Ai de unde alege. Talentul este sa nu mori pana cand alegi.

Adrenalitera, pe bune, pari cam robotic. Nu ştiu cum te-oi bucura tu de oameni. Că ai legi, articole şi amendamente peste tot.

Şi te mai şi contrazici: păi, ori să fii puternic şi singur, ori să cauţi oameni după care să tânjeşti ca după un drog?

În continuare, cei mai buni prieteni ai mei sunt cei pe care i-am făcut în perioada liceului. S-au mai adunat alţii pe parcurs, dar ei sunt “miezul”. Evident că nu toţi de atunci. Dar un “nucleu dur” s-a menţinut. Chiar dacă unii nu mai sunt în ţară. Dar ştii ce e frumos? Când ne vedem, vorbim ca şi cum nu ne-am mai fi văzut de ieri.

@adrenalitera: Sunt curioasa cati ani ai. Am o vaga banuiala ca pana in 25, nu ca asta ar fi ceva rau, din contra.

Prietenia, descrisa in termenii tai, nu e prietenie, ci nevoie de socializare la nivel primar… Prietenia nu e conditionata niciodata de interese asa cum spui tu, iar daca da, atunci te inseli, nu e prietenie

@ pinemunde

29, nu ca ar fi ceva bun

In cazul in care prietenia nu inseamna interes, atunci nu exista. Atat timp cat nu esti prieten cu oricine, este la mintea cocosului ca ai un interes in prietenie.

@ Nora

Ha, ha, pai ma bucur atunci cand nu se aplica legile. Si ma bucur un pic chiar si atunci cand se aplica. Chiar nu stiu ce sa ma mai fac cu atata bucurie.

Nu e nicio contradictie. Ideea este ca trebuie sa alegi intre cele doua. Daca renunti la putere si singuratate, atunci trebuie sa merite. Adica tot interesul conteaza. Persoana-drog trebuie sa-ti aduca placeri mai mari decat libertatea si puterea singuratatii.

“Când ne vedem, vorbim ca şi cum nu ne-am mai fi văzut de ieri.”

Cliseu sentimentaloid pe care nu il cred. E vrajeala. Nici tu nu crezi asta, doar esti fata desteapta, dar ti se pare frumos. Ceea ce nu inseamna ca e si adevarat.

Da, ştiu că sună a clişeu. Dar nu ţi se pare cam exagerat şi aiurea să-mi spui tu mie ce simt?

Fix aşa se întâmplă. Ne întâlnim şi ne simţim în continuare fireşti, naturali unii lângă alţii. Fără stânjeneli, fără pudori aiurea. Şi ştii cum am reuşit asta? Trecând prin probele de foc ale sincerităţii. Nu zic că a fost uşor. Ne-am spus mereu verde în faţă ce credem. Au fost şi perioade când eram unii cu mâinile în gâtul celorlalţi. Dar ne-am aparţinut cumva mereu. Ştiam că avem acelaşi aluat, că aparţinem aceleiaşi clase. Nu avem genul de prietenie care se rezumă la schimbul de amabilităţi. Şi ne provocăm încă atât emoţional, cât şi intelectual. E ca-n amor. Oarecum.

@ Nora

Imi permit sa-ti spun ce simti pentru ca suntem oameni si toti simtim cam la fel. Ochii care nu se vad se uita, asta e o lege. Nu spun ca e “100% irefutabila”, dar e indeajuns incat sa-mi permit. Poate gresesc. Dar as paria ca nu. Oricum ar fi, ma bucur totusi pentru ca tu te bucuri de relatiile tale de prietenie. Nu e ca si cum as vrea eu sa stea asa lucrurile, dar legile sunt legi.

Si de ce crezi ca in amor e altfel? Si amorul e tot o dependenta care tine tot de un interes sau altul. Si in special trebuie sa se vada ochii aia. Altfel, e la fel ca-n prietenie: se uita.

@adrenalitera:

Nu se uită.

@ Ana

Veti fi facand tu si cu Nora parte dintr-o alta specie. Superioara. Eu v-am spus cum se-ntamplala oameni, in caz ca va intereseaza.

Nora, ia provoaca-ma emotional si intelectual, ca sa-si fac si adrenalitera o idee de cum se face amor.

Adrenalitera: din contră, eu aş zice să se uită mai uşor în amor decât în prietenie. Şi nu pricep de ce ţii să exprimi nişte lucruri extrem de subiective sub tonul şi greutatea unor legi universal valabile. Eu ţi-am spus cum e cazul meu. Şi tot om sunt şi eu. Nu-s marţian şi nici dalai lama.

Ce Ghevara:

Comandante, credeam că măcar acolo, o umbră de stârnire ţi-am provocat până acum. Pfiu, praful s-a ales de nurii mei.

@ ce ghevara mea

Camarade, eu ma pricep (subiectiv vorbind) la sex. Amorul este pentru prostituatele care s-au saturat de meserie.

@ Nora

Asa functioneaza creierul. Exceptiile tin de boala, nu de sanatate mentala. Prietenioa sau dragostea “adevarata” sunt doar niste obsesii. De cele mai multe ori periculoase pentru individ.

Ma provocasi, cum nu? Ca doara ai pe fiinta porno in tine, ti se plimba prin vene. Dar ma tin in limitele etichetei, sa vaza oamenii astia ce inseamna intelighentia emotionala.

Adrenalitera, e bun si sexul, e bun si amorul. Eu imi doresc sa am parte din amandoua, vreme cat mai indelungata.

Dar daca reusesc vreodata sa-i sucesc mintile Norei, cred ca amor mi-ar placea sa fac cu ea. Asa o vad eu pe fata asta. Sa nu-i zici nimic, daca o mai vezi pe-aici.

Adrenalitera: ce legătură are ce zic eu cu ce zici tu? Nu mai scoate lucruri din context şi nu te mai pripi cu concluziile. Pari să gândeşti în liniuţe şi semne de =>. Vezi că mai sunt şi conectori pe ici, pe colo, e păcat să-i pierzi pe drum şi să ajungi la eşafodaje şubrede doar ca să demonstrezi că ai dreptate.

Până una-alta, mai relaxează-te. Nu e cazul să ne dai cu o lopată în cap la fiecare replică.

Ce Ghevara: fugi, comandante, de aici! N-auzi că nu “se egzistă” aşa ceva?

Domnul Dragos Şerban,

Aţi venit, ne-aţi făcut tocăniţă de soia, mulţumim frumos, după aia ne-aţi făcut prăjitură de prietenie, mulţumim frumos, iarăşi, dar n-ar strica să serviţi şi dvs. ceva cu noi.

Pe bune, nu suntem aşa răi precum părem.

Nora, eu cred se egzista. Gasesc eu un esafodaj solid, sa nu se rupa in timpul etapelor demonstratiei. Si cred ca il convingem. Totul e sa strigam amandoi in acelasi timp Quod Erat Demonstrandum.

@ Nora

Nu inteleg unde am scos lucrurile din context. Poate imi explici. Pana una alta nu eu gandesc asa, studiaza si tu niscaiva neurofiziologie. Ca daca ma apuc eu sa le gandesc lucrurile ar sta mult mai rau. Ceea ce ar fi foarte frumos…

@ ce ghevara mea

Nu te lua dupa nora cu nu “se egzista”. Adica da, chiar asa e, nu exista. Doar ca exista ceea ce se numeste sentimentul religios care ne face sa credem in prieteni imaginari si in sentimente inaltatoare. Frumusetea si maretia omului (in care cred) nu constau totusi in autoamgiri.

Nora, mai bine mergeam la mine acasa, decat sa stam prin straini. Ii facem omului trafic, in loc sa mai am si eu ceva comentarii.

@ ce ghevara mea

Mama, da’ stiu ca esti direct! Si mai vorbesti de dragoste…

Esti genul care invita la lugulugu o gagica buna pe care o vede la metrou si cand tipa intreaba “la mine sau la tine?” tu ii spui ca daca lungeste asa vorba mai bine sa o lase balta.

Oricum, felicitari. Poate imi dai si mie niste lectii. Sa-mi spui daca ti-a mers cu Nora.

Adrenalitera, o invitam pe articolul meu, ca se vaita mai devreme ca gazda de-aici nu ne baga in seama.

Adrenalitera: unde am dat eu legile şi condiţiile “prieteniei adevărate”? Sau vrei să spui că sunt excepţia aia patologică pentru că am prezentat strict o situaţie particulară ce nu se încadrează în viziunea ta?

Dar tu în sentimente crezi? Sau eşti tot raţiune pură? Că dacă nu, atunci înseamnă că eu sunt chiar nebună. Vorbesc cu o maşinărie.

Ce Ghevara: comandante, încurcaşi fantasmele. Păi, ori suntem voyeurişti, ori exhibiţionişti? Să ştiu să mă pregătesc cum se cuvine. Deşi bruma aia de latinească tot e posibil s-o uit dusă fiind de puterea argumentaţiei.

Nora, daca uiti latineasca, iti citez eu dintr-un clasic in viata, de provenienta non-latina: “One thing leads to another. Coffee leads to Red Bull, Red Bull leads to crank.” Asa ca, voyeuristi sau exhibitionisti, important e sa ajungem la amor. Ca dupa aia, poti sa vorbesti in ce limba vrei tu.

Comandante, vezi că ne iau ăştia în serios şi ajungem personaje de fantasme. Mâine, poimâine, ne cer filmuleţe demonstrative. Noroc că e gardul vopsit temeinic, vorba Andreei.

Nora, pai eu tocmai te intrebam ceva in camera aia cu fantasmele. Da’ poti sa raspunzi si-aici: e ilegal sau imoral faptul ca tu ai fantasme cu mine. Ca de ingrasat, gandeam ca nu are cum sa te ingrase.

Si daca ne-or lua in serios, fantasma lor sa fie! Imoral sau ilegala, cum le-o veni la indemana.

există un trib în Uruguay, din grupul guarani, la care cuvântul pentru suflet e soarele interior…

prieten se zice cealaltă inima a mea…

a ierta e acelaşi cuvânt cu a uita…

Val_one: unde ai citit asta? Că-mi sună teribil de cunoscut şi mă enervează că nu-mi aduc aminte de unde.

tot pe un blog, pe undeva, Nora. dar nu mai ştiu exact unde.

@ Nora

Ce intrebare e asta “crezi in sentimente?” ?

Daca ma intrebi daca exista sentimente, atunci iti raspund: bineinteles ca exista. Numai ca toate se refera la propria persoana. E nevoia noastra, frica sau placerea noastra, sentimentul nostru de mila sau de implinire sau de posesie daca tot vorbim de “amor”.

E adevarat ca n-ai dat legile de care pomeneai. Am plecat si eu de la niste banalitati unanim acceptate. Daca am gresit, my bad. Sau, cum ar spune che ghevara mea, my bed.

Le-ai scris frumos, dar scolareste si naiv (parca ai fi o adolescenta)…

Prietenia multora din “aia mari” era bazata si pe mersul la femei si partajatul aceleiasi boarfe. Fara gluma, chestia asta nu stiu cum se face dar te lega mai bine. E ca spritzul: cand bei, simti ca esti prieten cu toata lumea.

Prietenia nu exista. M-am convins in ultimele luni de lucru asta pe pielea mea. Atunci cand cineva, dupa o gramada de ani in care tu l-ai crezut prieten, uita si ca existi, eu nu mai am cuvinte.