Piper negru, măcinat « Pandora's | Blog la feminin
RSS Feed

Piper negru, măcinat

vezi toate articolele de
02 feb 2011 la 23:19 626 comentarii 4712 vizualizari.

O fi fost odată ca niciodată, dar cine să-şi mai aducă aminte de prima oară? Că datele nu sunt pentru orice pe lume. Le scalzi în gusturi ori în parfum de stare şi afli cum era. Nu mai contează când. Parcă te-aduni din cale. Din aia largă. Pentru o grăunţă de asprime. Se-ascute pofta.

E timpul bun al ciocolatei fierbinţi, nu calde. Îmi pare rău, dar caldă, ea n-are şarm nici pic. Trebuie să te ardă, să te ţină la distanţă, să nu-ţi găseşti curaj niciunde să te-apropii. Să te oblige să-i faci curte. Să-i aduci daruri. Să-i şopteşti. Să ştii că nu se lasă-nduplecată cu una, cu două. Şi nu se dă vreodată lesne la gustat. La savurat, mai abitir. N-aş zice că e rea, dar este cam sucită.

Aşa pură şi simplă nu-i place să se-ofere. Îşi face fortăreaţă. Înduplec-o încet. N-ai grijă fiindcă ea tocmai asta aşteaptă. Aşa că adă-i piper negru, măcinat. Proaspăt. Spune-i ceva, un susur, şi toarnă vreo trei fire. Atât. Uşor. O sperii. Puţin, şi-i va plăcea. Iară pe tine te duce-ntr-o sclavie din care nu mai scapi. O să mai ceri galere. Adu-i şi cardamon. Nucşoară. Turmeric. Două migdale mari. Lapte şi fir de miere.

Răstoarnă şi o lacrimă-n adâncurile ei întunecate. Nu-ţi fie frică de dulcele cel leşinat al clipei, că vine singură şi mare, mare, din inimă tânără de piper. N-o să te bănuiască de nesinceritate. Şi o să-i placă sarea, că fără ea nici sângele n-aleargă. O să-ţi deschidă chip. Arată-i măcar un pic de scorţişoară. Se va simţi acasă. Dar vezi de-o vrea sau nu. Ia ardei roşu. Iute. Şi fă-l mărunt de tot. Ameninţ-o întâi, pe urmă chiar atac-o. Şi cuişoare. Pentru aducere-aminte. Şi fă-ţi şi tu hatârul. Strecoară boabe mici de zahăr brun şi tare.

Acum, eu zic s-o-nvălui. Nu te-arunca asupra ei. N-o copleşi. Iubeşte-o dimineaţa sau la prânz, dar mereu altfel. De nopţi se teme. Încearcă-i farmecele pe rând. Abia apoi adu-le împreună. Or să te sfârtece. Şi-o să mai vrei. Şi, da, domesticeşte-o cu picuri de cafea.

Strecoară-te în patul tău, la urmă. O să te arzi şi-o să te-aduci la tine. Nu. N-o să te vezi bine. N-o să te recunoşti. Vei fi orbit de soare. Pe care-l cam uitaseşi. Iar el se domolise. Şi de-aia ţi-era frig. Şi o să iasă dorul. Ca un vulcan din tine. O să te cotropească. Şi o să te îngâne. O să te simţi robit. Şi o să-ncepi să vezi.  Frântură de poveste şi nori şi pietre multe. Vei şti atunci că vrei să chemi la tine, în tine, pe cei pe care, aspru şi limpede, piperul tău cel negru ţi i-a trimis întregi. Vei şti mai clar ca apa că îi iubeşti cum sunt. Şi că împarţi cu ei o lipsă. Una mare. Cea de indiferenţă.

Sunt cei mai buni ai lumii. Aceia rari pe care nu-i cauţi niciodată. De mult au venit singuri. Şi te-ai mirat că-ncepeţi să duceţi împreună mereu o-mbrăţişare. Nu sfredeliri de ochi. Mâinile lor, aproape, strângând un rug. Pe tine. Şi simplu, fără patos. Cu drag şi cu dorinţă. Cu vână şi cu vuiet. Cu lipsă de fereală. Pe viu, pe ars, pe crud.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


626 comments
  • 1

    mai e juma’ de oră pînă joi! :)

  • 2

    img831.imagesha../

    gata, nu mai scapăm. ne-a preparat Ana poţiunea ei secretă şi ne-a vrăjit iremebiabil şi ireversibil. :roll:

  • 3

    @Ana Barton..din toate condimentele sus menţionate şi nu sunt puţine,de ce neapărat titulatura:”Piper negru măci nat” ?? Ştiaţi că există şi piper alb,chiar şi ciocolată albă…ce mai mă duc direct la un restaurant indian,am zburat…!

  • 4

    Costeluş e cel mai bun exemplu. e vrăjit total. mai rar aşa devotament. :D

  • 5

    Cafeaua cea mai bună se obţine prin adăugarea de zahăr alb rafinat. :)

  • 6

    Andreea, poţiunea a fost gata mai devreme şi nu trebuia lăsată să se răcească, nu?

    ♥ ♥ ♥

  • 7

    Costeluş a dvenit foarte picant, în ultima vreme…

    alt red hot chili pepper
    2011-02-03 09:06:26 | Raporteaza
  • 8

    Comme un chœur dans une cathédrale Comme un oiseau qui fait ce qu’il peut Tu viens de chanter la ballade

    youtube.com/wat../

  • 9

    Jasmine! :)

    Bine ai venit! Mi-a fost tare dor de tine.

  • 10

    @Seva Tudose:

    Am eu o slăbiciune pentru piperul negru. Le ştiu pra bine şi pe celelalte. Aşa am simţit-o eu.

  • 11

    @Seva Tudose: … prea bine…

  • 12

    Nu pot să zic nimic. Mi-a intrat piperul în ochi. :(

  • 13

    Aşa de rău te ustură? Dă-i cu lapte de iac. Trece.

    Nu-ţi place ţie piperul? Mi-e greu a crede, dar dacă zici… :(

  • 14

    Îmi place, Ana. Cum naiba să nu-mi placă? Lapte, n-am.

  • 15

    Bună asta cu laptele. Toarnă niţel cardamon pe pupile. Să vezi seducţie! :)

  • 16

    eu zic aşa: Ana, după ce a dat de ZID cu toţi urîţii, măgarii, antipaticii şi exploatatorii din viaţa noastră, acum toarna ciocolată caldă, dintr-un ibric de argint, pe umerii simpaticilor prietenoşi (caldă am zis, nu fierbinte!).

    voi n-aţi face baie în ciocolată? cum o fi? :roll:

  • 17

    Hmmm, pentru baie, aş prefera lapte şi miere. :)

  • 18

    A calcat in strachini Costelus sau voi vorbiti singuri?

    Ana, nu mai prelungi chinul! Lasa piperul, pune direct verde de Paris!

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-03 14:14:50 | Raporteaza
  • 19

    ana:

    mă faci să folosesc un cuvînt pe care îl folosesc foarte rar și pe care, sigur, nu l-am folosit niciodată pe aici:

    EXCEPȚIONAL, na!

  • 20

    Marcel,

    Am şi eu o vârstă. Ştii prea bine. Vrei să mor de inimă?!

  • 21

    Radu,

    Nu mai ai referinţa. E la gunoi.

  • 22

    ana:

    cum să mori? acu’ ți-ai găsit?

  • 23

    Fii blând, atunci. Că intru-n fibrilaţii. Nu mă speria.

  • 24

    ana:

    k!

    sînt întruchiparea blîndeții.

  • 25

    Aşa, aşa. Poate m-adun. Da’ nu sunt sigură. Că m-ai lovit. Îmi vine să m-ascund. Dar rezist, n-ai grijă.

  • 26

    k, ana, rezistă, rogu-te! și, mai ales, rezistă fără să te ascunzi!

  • 27

    Aici sunt. La vedere. Deja mă liniştesc. Numa’ ce veni blândeţea peste mine. Cu piper.

  • 28

    prea bine, ana! uite, ca dovadă a blîndeții mele, pe viitor voi scrie cuvîntul ăla cu minuscule. sînt convins că-mi vei mai da ocazii…

  • 29

    Aşa, îngroapă-mă cu ocazii.

  • 30

    Ce faceti puicusorilor aicea, flirtuiti?

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-03 15:55:33 | Raporteaza
  • 31

    Noroc de tine, că ne prinseşi. Altfel, chiar ne căsătoream. Slabi cum suntem amândoi…

  • 32

    Mai intai pune-l si pe el sa te astepte prin gari, sau cel putin la metrou…

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-03 16:06:45 | Raporteaza
  • 33

    Nu credeam c-o s-o mai văd şi pe asta! Bine că s-a întâmplat! Mai bine mai târziu decât niciodată!

  • 34

    Ce văzuşi tu? :roll:

  • 35

    Ce să văd, minunea! Ai şters şi tu un comentariu! Abia aştept să văd dacă ai învăţat ceva din treaba asta!

  • 36

    Eu am spus clar şi în cursive ce-am avut de spus. Am dat şi timp pentru înţelegere. Nimic. Probabil urmează hărţuirea. Dar n-o să stau să le vânez. Urmează şi strigăturile din afară. Astea vorbesc despre acela care le practică. Doar despre el.

    Dacă-ţi spune omul să-l laşi în pace, ce e de discutat aici?

  • 37

    Iar de văzut, o să vezi reacţii. Asta o să vezi. Tipice.

  • 38

    Sunt vrajita, Ana. Sedusa. Topita.

  • 39

    Dana,

    Facem la vară. Când vii. Vin la aeroport şi te-aştept cu ciocolata. Îmi pun şi ghirlande.

    :lol:

  • 40

    :lol:

    Sa vii si pictata pe fata, te rog. O sa te recunosc imediat.

  • 41

    Da, mă pictez. Deşi n-ar mai fi necesar. Şi-aşa sunt un carnaval ambulant. Dar dacă vrei tu pictată, cum să nu? Cu dragoste. :)

  • 42

    nu-mi dau seama ce ati vrut sa spuneti, o zic fara nici o jena. sesizez ceva nuante de joyce si faulkner dar am ramas blocat in zona stilului si in alternarea (locala) a hexametrului cu tetrametrul. o sa ma mai gandesc in timp ce gatesc (pad si iu cu creveti si pui, sper sa iasa). o seara buna.

  • 43

    @pcritique:

    N-am vrut să spun nimic. Am cântat niţel. Şi nu pe note, că n-am talent. Pre vorbe. Tu găteşte, că e mai de folos.

    O să iasă foarte bine. Seară bună şi ţie. :)

  • 44

    @Ana: multumesc pentru raspuns, o sa fie de folos numai daca iese foarte bine. aceasta a fost si conjectura mea ca ati vrut sa cantati ceva dar nu-mi este clar ce anume. o sa ma mai gandesc, cu permisiunea dumneavoastra, in timp ce gatesc, cum spuneam, altfel ma concentrez pe munca sau pe prostii, sper sa intelegeti.

  • 45

    @pcritique:

    Pronumele personal de politeţe? Nu-mi amintesc să mai fi vorbit noi aşa. Dar fie cum vi-i voia.

    Am vrut să le cânt celor care-mi sunt dragi.

    Iar dumneavoastră purcedeţi la haute cuisine :)

  • 46

    vă dau eu un praf de piper în ochi!

    anul acesta sînt 4 date neobişnuite – 1/1/11, 1/11/11, 11/1/11 si 11/11/11.

    alegeţi ultimele două cifre ale anului naşterii voastre şi adăugaţi vîrsta pe care o veţi împlini anul acesta….vedeţi ce rezultă….faceţi acelaşi lucru şi pentru alte persoane. veţi descoperi ceva foarte ciudat….

    :roll:

  • 47

    @val_one: Te salut Val One ! Ce mai faci ? Cum o mai duci ?

  • 48

    Val_One, în ce clasă eşti?!

  • 49

    הקוזה נוסטרה

    אני לא מדבר איתך! מנסה לשווא

    :D

    alt הגל הראשון
    2011-02-03 22:02:25 | Raporteaza
  • 50

    Hai să te vedem! Dar nici indirect, prin aluzii sau insinuări!

  • 51

    Val One , cand termini scoala ?

  • 52

    A, sau prin clonări, sau prin multiple ID-uri!

  • 53

    @הגל הראשון: Hopa, ai trecut de la fluturasi si note muzicale la alt alfabet! Asta da strategie adevarata! :)

  • 54

    Ana, e un cîntec foarte frumos, să ştii…

    Aproape la fel de frumos ca “Să vorbim şi noi că doi străini” (preferatul meu).

  • 55

    @andreea: foarte frumos “Să vorbim şi noi că doi străini”…ma duc sa mai pun un link acolo…trebuia sa-l pun de la inceput .

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-03 23:19:38 | Raporteaza
  • 56

    eu o aştept pe Ana şi cu un text ironico-umoristico-pamfletaristico-sarcastic. vreau s-o văd presărînd piper de-a binelea, praf, nu doar boabe.

  • 57

    Ana eu te aştept!

  • 58

    @val_one, este nemaipomenit am calculat acele date personale absolut toate rezultă 111….indiferent de vârsta fiecăruia… Mulţumesc.

  • 59

    @val_one…bingo ! 1 variantă: Deci dacă Cosa Nostra a spus că are 50 de ani,deci s-a născut în 1961.Dar…s-ar putea invers… 2 variantă:să se fi născut 1950 şi are de fapt 61 de ani

  • 60

    Sevă, cea mai naşpa consecinţă a faptului că eşti prost este că îi consideri şi pe ceilalţi la fel.

    Bă, când vei vedea la mine un punct, sau o virgulă, sau un cuvânt puse pe undeva, să te gândeşti că le-am pus aşa cu un scop. Întâi să încerci să vezi acel scop, să te prinzi de ce am vrut să spun şi apoi să te lansezi în afirmaţii şi interpretări.

    Chestia cu Moisil pe care ai preluat-o de la prostu ăla constituie un exemplu edificator în acest sens!

    Aşa! Aici, de ce crezi tu că am pus eu întrebarea de la #48?! Aşa, de plictiseală, sau mă bănuieşti a fi Cristi?!

    Băi, Seva, există o vârstă până la care îţi place să lipeşti zbingulici, sclipici, zdrăngănici, abţibildici pe ghizdan şi pe frigider sau să te bucuri când vezi la alţii!

    Formula de calcul propusă de ea e o astfel de zbingulice. Iar tu, dovedeşti încă o dată că eşti proastă prin superficialitate.

    Formula respectivă se numeşte în matematică de soluţii finite, adică indiferent de câte valori distincte îi dăm parametrului variabil, numărul de soluţii [pe înţelesul tău – rezultate ale calculului] este finit.

    În acest caz particular, indiferent de vârstă – deci de anul naşterii [care este singurul parametrul variabil] rezultatul nu poate avea decât două valori şi anume în funcţie de secolul în care te-ai născut.

    Pentru cei născuţi în secolul trecut rezultatul este 111, iar pentru cei născuţi în acest secol, rezultatul este 11.

    Deci, nu este nemaipomenit am calculat acele date personale absolut toate rezultă 111….indiferent de vârsta fiecăruia… Mulţumesc.

    Şi nici nu e ceva deosebit. Anul trecut diferenţele erau 110, respectiv 10, iar la anu sunt 112, respectiv 12.

    Anul acesta e mai special deoarece dă 111 şi 11. Adică, dacă – aşa cum am spus îţi plac zbingulicele, adică ai mintea ca la clasa a II-a, ţi se va părea funny! Ţie şi, probabil, lui Cristi!

    Mai pe seară, că acum am nişte treabă, o să-ţi spun cum foloseam noi când eram studenţi, formule de soluţii finite pentru a ne lua câte şapte opt sute de lei pe zi, prin cârciumile din Bucureşti.

  • 61

    Macinat. De ce macinat…?

    Mai bine boabe, in forma sa bruta.

  • 62

    nu v-am zis că-i cu piper? :lol:

    alt zbingulice-ntr-un picior
    2011-02-04 09:06:08 | Raporteaza
  • 63

    Ha, ha, ha ! Solutii finite! Ha, ha, ha!

    Troglodit si cabotin!

    Seva, nu-l baga in seama. E doar un truc matematic de clasa a treia.

    Un secol are 100 de ani, deci 100 minus anul nasterii rezulta varsta ta pana in anul 2000, la care se mai adauga si anii scursi din anul 2000 pana acum, deci 11. Intotdeauna anul nasterii tale plus varsta ta pana anul 2000 dau suma de 100, deci nici vorba de solutii finite ci e o solutie UNICA. Si nu e nici o variabila mijloc!

    Ha, ha, ha! Pe cine ai vrut sa impresionezi cu demonstratia ta, pe Seva? Seva e poeta, ma…

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-04 09:13:15 | Raporteaza
  • 64

    @Cosa Nostra: Bine, Cristi! Să ştii ca e amuzant! :)

  • 65

    Prostule, iar ţi-ai dat singur cu tesla-n coaie!

  • 66

    uups! am pus prea mult piper, se pare. :roll:

    alt zbingulice-ntr-un picior
    2011-02-04 09:46:24 | Raporteaza
  • 67

    @Cosa Nostra:

    Si doar ti-am spus sa nu mai umbli cu scule, alea-s doar pentru oameni mari!

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-04 09:51:09 | Raporteaza
  • 68

    @Cosa Nostra: Nu-i nimic, am protecţie acolo cum are Daniel Ghiţă când intră in ring la K-1. :)

  • 69

    Dar mai terminaţi odată!

    M-aţi plictisit îngrozitor! Şi cu Moisil, şi cu aritmetica asta.

    Mai bine o ascult pe muză cum respiră dormind. :;

  • 70

    Vezi Nora,

    asta i-am spus si eu, sa se opreasca ca oripilam doamnele! Nu vrea, incontinu provoaca!

    Probabil ca pentru a se opri trebuie sa se convinga ca oricine e prost, chiar si domnia sa.

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-04 11:07:01 | Raporteaza
  • 71

    Ce faceţi, şturlubaticilor? Vă luaţi de ciocolata mea cu piper? Mai bine încercaţi-o. :)

    Muză,

    Ai făcut tu ceva pentru sarcasticocalifragilisticul ăla? Nimic.

  • 72

    sforrrrrr… sforrrrr…

  • 73

    Muzo, vezi că-ţi dau un ghiont. Uşurel, învelit în batistă.

  • 74

    Muză,

    Unde ţi-e vulnerabiltatea, soro? Femei… femei…

    Uf! Norocul meu cu Marcel.

  • 75

    Cosa,

    Tu mă aştepţi?!

    Eşti prea criptic pentru mine. Ştii că trebuie să-mi spui clar ce-aştepţi.

  • 76

    şi ce, nu pot să fiu vulnerabilă şi să sforăi?

    eu sînt foarte vulnerabilă… habar n-aveţi voi…

  • 77

    Nu, muzică. Nu de-aia.

    Ce-ţi veni cu sarcasmul pe frigul ăsta?

    Şi-apoi, mai e ceva. Umorul meu e cam direct. Ăla care-mi place mie. Cam frust. O să încerc să mă optimizez niţel. Să mă subtilizez, ce naiba!

  • 78

    Val_One,

    Ce-i cu unşpele ăla? :roll:

  • 79

    Ana, nu te subtiliza! dacă dispari de tot!

    eu am zis aşa, o ciupitură – două, o palmă după ceafă, un bobîrnac în nas… un pic de combativitate.

    nu?

  • 80

    Şi nu fu?

    Io zic că fu. Doară n-oi fi fost prea subtilă.

  • 81

    Ana,

    io cre`că unşpele ăla reprezintă urechiuşele iepuraşului.

    parcă `11 e anul iepurelui, nu? :roll:

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

  • 82

    La chinezi, soro, nu la noi. Sau suntem deja chinezi? :roll:

    Curată iepurăşenie!

  • 83

    all:

    frați și surori,

    am pornit discuțiile de la un text excep… ooops!… mă rog, de la un text al anei, și uite unde am ajuns! ce pot să fac? intru și eu în vorbă, ca să intrețin atmosfera.

    deci, eu am o slăbiciune pentru anii palindromici. mă consider norocos și, într-un fel, chiar “deosebit” pentru că, în lunga-mi viață, am avut parte de doi: 1991 și 2002.

    hm! ce ziceți? o fi bine, o fi rău?

  • 84

    Palindromici spui?

    Înţeleg c-am trăit şi io destul fiindcă am trecut prin anii ăştia doi?

    Asta voiai să-mi spui? Că p-ăsta nu-l mai duc la capăt, Marcel?

    Ştii tu, nici norocul nu merge de multe ori la apă.

  • 85

    ana, nuuuuu! voiam să spun că am trăit doi ani palindromici și eu vreau să-l prind și pe următorul: 2112.

    ceea ce-ți doresc și ție!

  • 86

    @marcel zadda: youtube.com/wat../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-04 12:58:26 | Raporteaza
  • 87

    Îţi doreşti tu asta? Şi-mi doreşti şi mie? :roll:

    Marcel, mă sună la-nceputul lui ianuarie un prieten. Şi-mi zice: „Sunt trist. Stăteam şi mă gândeam că anu’ ăsta fac 50 de ani. Sunt la jumătatea vieţii şi copilul ăsta e atât de mic… Mi s-a făcut frică.“

    Eu am început să râd complet nestrămată (vezi că ăsta e un cuvânt inventat), iar el era total nedumerit: „Ce te amuză? N-auzi că sunt trist?“ M-am potolit un pic şi i-am zis: „Tu ai înnebunit? Chiar crezi c-o să trăieşti 100 de ani?!“

    Dar s-a amuzat. S-a dus amocul.

    Îţi menţii urarea?

  • 88

    @marcel zadda: “And the meek shall inherit the earth “

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-04 13:04:54 | Raporteaza
  • 89

    eu te vreau mai bătăioasă, Ana. dar asta vreau azi, pentru că îmi vine să bat măr pe cineva. mîine s-ar putea să doresc altceva.

    ce poate fi mai năzuros decît o muză?!

    (esteţilor, ce părere aveţi: artă pentru artă sau artă cu tendinţă?)

    alt muza mofturoasă
    2011-02-04 13:07:47 | Raporteaza
  • 90

    Aşa, dă-te-n fapt!

    1. Dacă vrei să batem pe cineva, de ce nu spui clar? Unde să vin? Acum?

    2. Mai năzuros decât o muză poate fi muzatul: victima muzei, se-nţelege. Ăla asupra căruia năvăleşte muza. Nu-i zic amuzat, după modelul abuzat, că se produc confuzii. 3. Artă pentru artă cu tendinţă. Părerea mea!

  • 91

    artă cu tendiţă petntru artă?

    sau

    artă pentru artă cu tendinţă?

    ce, asta nu-i destul de dilematic?

    :roll: Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    ps- cui nu-i place abziehbild-ul meu, să-mi zică!

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-04 13:26:30 | Raporteaza
  • 92

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    Soro,

    Fusei explicită.

    Artă pentru artă cu tendinţă. :roll:

  • 93

    Unde-o fi muza?

    S-o fi dus singură la cea bătaie bună?

  • 94

    ana:

    dacă vrei să-l faci pe dumnezeu să rîdă, spune-i ce planuri de viitor ai…

    nu mai știu cine a zis asta.

  • 95

    Marcel,

    Le ţin secrete şi de mine. Habar nu le am. :lol:

  • 96

    @muza mofturoasă:

    arta militanta, adica…

    sau arta pentru bani.

    Eu zic sa faci ce-ti vine dinauntrul tau. Daca s-o nimeri sa se si vanda cu atat mai bine. Dac-o fi militanta, inseamna ca atata poti.

    Dar in istorie ramane doar arta.

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-04 13:45:14 | Raporteaza
  • 97

    Dar sa nu care cumva sa credeti ca io oi fi vreun estet.

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-04 13:46:06 | Raporteaza
  • 98

    Radu,

    eu am tendinţa să spun că da, eşti şi estet.

    tocmai îmi fugise gîndul la Ştefan Bungărdean. ;)

  • 99

    @val_one:

    nu mai zi asa, bubulino, ca imediat vine ala negru si ma face prost :)

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-04 13:54:54 | Raporteaza
  • 100

    io n-am zis nimic de bani!!

    artă pentru artă, adică de amorul artei, cum ar veni…

  • 101

    Muzică,

    Îţi spusei.

    Da’ ce facem? Ne-ntâlnim sau stai până mâine, să vezi dacă-ţi trece neastâmpărul din palme?

    Aştept…

  • 102

    @andreea:

    arta cu tendinta cum ii spui tu include si arta pentru bani, pentru ca sunt multe tendinte..

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-04 14:15:26 | Raporteaza
  • 103

    gramofon (no.88):

    aferim!

    ceva, totuși, îmi scapă…

    radu d.l. popescu (no.102 și anterioarele…):

    sînteți mai în formă ca oricînd, să mor io!

  • 104

    Tendinţa să nu fie tendenţioasă, atât vă spun!

  • 105

    Nora,

    Precum spuseşi. Să nu.

  • 106

    ” Tendinţa să nu fie tendenţioasă, atât vă spun! ”

    pfffuuu, cu astfel de comentarele, cum pot exista orgolii intelectuale, nustiu.

    poate inertia orgolilului intelectual e oarba.

    erata: inertia se citeste ineptia

  • 107

    @marcel zadda:

    Am si eu o muza, nu numai Ana!

    Pe Cosa Nostra! O sa-l numesc de-acum Mooza Nostra!

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-04 14:48:36 | Raporteaza
  • 108

    Si baidăuei, ma cam plictisesc fara el… :(

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-04 14:50:33 | Raporteaza
  • 109

    Toto, te-am lăsat să vegetezi în pace. Soarele te-a mângâiat, ploaia de sevă a picurat. Ai scris povestioare cu opinci. Am zis eu ceva?

    De ce abuzezi de generozitatea mea?

    Chiar nu e cazul să fii luxuriant.

  • 110

    toto (no.106):

    adînc!

    radu d.l. popescu (no.107 și 108):

    asta să fie cauza?

  • 111

    cherchez la cause:roll:

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-04 14:56:54 | Raporteaza
  • 112

    sîc-sîc! eu am prin 111 :D

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-04 14:58:57 | Raporteaza
  • 113

    @marcel zadda:

    Mie la suta! A reusit sa-mi trezeasca trairi noi, uluitoare, ce mai, a reinventat un nou Popescu!

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-04 15:01:31 | Raporteaza
  • 114

    Marcel,

    Te tulburi?

  • 115

    Radu,

    Eşti sigur că fix asta a făcut? Da’ cum se poate? Cum?

  • 116

    @Ana:

    cu vorbe magice!

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-04 15:11:48 | Raporteaza
  • 117

    Ana,

    Stii boamboanele alea de ciocolata, rotunde, de la Lindt? Alea umplute cu crema fina, catifelata. Patru am mancat! Sunt dulce toata! :lol:

    PS: am uitat sa-ti multumesc acolo.

  • 118

    Dana,

    Pupa-ţi-ai metabolismu’ bazal! :lol:

    Iară dulce erai oricum. Dintotdeauna. Da’ cum faci, surioară? Zi-ne şi nouă, nu fi asupritoare! :)

  • 119

    Ana schimbă poza iar.

    Ana, ţi-ai făcut adresă nouă sau ai îmblînzit Gravatarul?

    ps. mersi, mă descurc singură cu bătaia. colega mea a pus arii din “Carmen” şi am prins curaj…

  • 120

    Pai, Ana, ai vazut… Cu mult snorkeling. ;)

  • 121

    Şi ce, muză, nu-ţi place? Omul ăsta din Vitebsk e unul dintre preferaţii mei. Şi datorită lui visez că zbor deasupra oraşelor. Cracovia, Varşovia, Kiev, Sankt Petersburg, Konigsberg – peste toate m-a dus.

    Bizet la o bătaie? Ştiu şi eu… Nu mă inspiră.

    Prodigy n-aveţi?

  • 122

    Dana,

    E bun snorkellingu’, dară. Să ne-nveţi şi pe noi când vii. Merge cu porumb copt? :roll:

  • 123

    @andreea:

    Ai vazut ce mi-a facut? Mi-a blocat cel mai valoros comentariu de cand sunt eu pe pandora’s. Si tocmai acum cand si Marcel mi-a zis ca sunt in vână! :)

    Era sublimul comentariilor antisecuristice si antimanipulatoare din toate cate s-au scris vreodata. Pe Pandora, normal. :(

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-04 16:17:14 | Raporteaza
  • 124

    Muzică,

    Ia vezi, aveţi spor cu asta?

    youtube.com/wat../

  • 125

    Nu, Ana, tu trebuie sa vii. Sa vezi culori, forme, corali, pestisori. Broaste testoase uriase. Si rechini.

    Muza, sper ca nu te-am speriat.

  • 126

    Andreea,

    Şi dacă v-apucă dimineaţa combatante, poate, peste noapte, convingeţi adversaru’ cam aşa:

    youtube.com/wat../

  • 127

    Dana,

    Nu mă chinui. Simt deja cum miroase oceanul. Iar aici e frig de mori. :(

  • 128

    Edle, nuuuuu! aşa:

    youtube.com/wat../

    ♥ ♥ ♥

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-04 16:26:17 | Raporteaza
  • 129

    Ana,

    Vreau doar sa te conving. :)

  • 130

    Dana,

    N-ai cum să mă mai convingi, că m-am născut gata convinsă. Vin, da’ nu mai plec. Merge-aşa? :)

  • 131

    Ana,

    Nici n-o sa mai vrei si nici n-o sa te las! :)

  • 132

    Fluturas,

    Il stim pe Mr. Gummy Bear! :)

  • 133

    Vezi că mănânc puţin (sunt erbivoră), beau multă apă, dansez la orice oră şi fără vreun impuls exterior, înot şi vorbesc destul de mult. În rest, sunt cuminte.

    Mai vrei să vin? Sunt eligibilă?

  • 134

    :lol:

    Vreau, dar stii pentru ce? Pentru lipsa aia mare a ta.

  • 135

    Răspund cu întârziere…fusul orar

    @Cosa Nostra#60 ! Ei uite aşa te vreau,bibicule ! Ptr.prima dată expui punctul de vedere civilizat fără”băgami-aş şi altele “..că m-ai făcut proastă ? Uite aici a fost ‘dulce’…de ce ? Între-adevăr nu toţi sunt matematicieni…am fugit de ea ca de dracu’!

    @Radu D.L.Popescu…nici varianta ta nu se lipeşte de mine…ca apa de fulgi raţei,m-aţi prins la înghiesuială.

    @Nora#69…da,pace !

    @@Ana#71…”back to the roots”înapoi la subiect…lidera armistiţiului !PS.Să ştii că am încercat ciocolată cu piper,nie’nu-i bună[poate că am făcut-o eu şi nu soţul..]

  • 136

    nu Ana, cel puţin Verdi ar trebui.

    (pssst, trebuie să ne convingem şeful că soluţia lui e proastă. cum faci asta, fără Verdi şi fără bătaie?)

  • 137

    Muzică,

    Unde-ţi sunt abilităţile de Cristofor Columb?

    Persuadează-l, soro! :roll:

    Ia elocvenţa şi flutură-i-o prin faţa ochilor.

    Sau aşa: „Domnule, ceea ce propuneţi dumneavoastră nu se poate numi soluţie. Este eminamente o porcărie irealizabilă.“

  • 138

    Dana,

    N-ai grijă. N-ai văzut vreodată atâtea lipse la un loc. Muzeul lipselor mă faci. :)

  • 139

    Seva, nu te-am înjurat acolo?! Scuză-mă, nu se va mai repeta!

  • 140

    Edle, Ana şi toată gaşca de duse cu capu,

    Bă voi vorbiţi serios că vreţi să vă întâlniţi pe-acolo?!

  • 141

    Vai, ce compliment!

    Nu mai auzisem asta. Foarte frumos, Cosa!

    Sunt măgulită de-a dreptu’.

  • 142

    Ana, de la mine de aici, avatarul tău seamănă cu icoana Sfintei Cami. Pe drepte!

  • 143

    Greşit! Du-te mai către fereastră! Aşa, aşa…

    Ia zi acum.

    E un pictor evreu. Mare. Foarte mare. Pe care-l iubesc eu.

  • 144

    Da’ e bun Gravataru’, nu? E niţel dus cu capu’, da’ merge.

    Şi cu icoanele să nu-ţi mai vie a glumă! Sau cu sfinţii. Stai blând şi tradiţional. Stai drept.

  • 145

    Acum se leagă! Tu îi iubeşti, eu îi urăsc. Noi doi ce ne facem unul altuia?! Ia să te văd!

  • 146

    @Cosa Nostra: Hai că ţin minte cel puţin unul pe care îl guşti. Şi pe care mi l-ai ridicat în slăvi. Ce faci acum, renegi?

  • 147

    Nu!

    Îl urăsc şi pe el. Dar, pentru că a scris aşa, îl citesc şi învăţ de la el. Dar îl urăsc.

    Eu nu am zis niciodată că sunt proşti, plaţi sau banali. Dimpotrivă!

    90% din fizica pe care am învăţat-o în facultate e scrisă de ei. Îi apreciez. Dar îi urăsc la grămadă. Punct!

  • 148

    Şi nu te oboseşte, omule, ura asta? Da’ cum e? Că eu nu ştiu. E ca o durere constantă şi difuză? Sau vine în pusee şi după aia te scapă din gheare?

  • 149

    Nora, ştiu că, cel mai probabil, eşti jidancă, iar dacă nu eşti, sau eşti angajată la jidani sau ai un soţ jidan.

    Bun! Uite, EU ŞTIU. Punct. Această naţie ne căpuşeşte pe noi. Nu mă interesează fiecare individ în parte – deoarece pot exista excepţii, ci naţia în sine.

    M-am lovit de ei crunt şi concret. Am pătimit efectiv, real. Nu basme şi poveşti de pe internet. Nu iau în serios internetul în ceea ce scrie de jidani cum nu iau în serios internetul nici în ceea ce priveşte legionarii.

    Eu mă documentez din surse obiective şi imposibil de trucat.

    Ura mea e ca un fond sonor continuu. Când e linişte îl aud clar.

    Când am treabă, cârcote, temeri importante uit de jidani. Când nu, îmi amintesc de ei şi gata!

  • 150

    Un evreu într-o cafenea Starbucks citea un ziar arăbesc. Intră un prieten care, văzînd straniul fenomen, se supără şi-i spune:

    - Moshe, … ţi-ai pierdut minţile? De ce citeşti un ziar arăbesc?

    Moshe răspunse:

    - Citeam ziarele evreieşti şi, ce să vezi? Evrei persecutaţi, Israelul atacat, evrei dispăruţi prin asimilare şi căsătorii interrasiale, evrei trăind în sărăcie. Aşa încît am trecut la citirea ziarelor arăbeşti. Şi ce-am găsit ? Evreii deţin toate băncile, evreii controlează mass-media, evreii sînt toţi bogaţi şi puternici, evreii conduc lumea. Ştirile lor sînt mult mai bune!

    alt zbingulice-ntr-un picior
    2011-02-04 21:06:56 | Raporteaza
  • 151

    youtube.com/wat../

  • 152

    @Cosa Nostra #145:

    Ce ne facem? Nimic nu ne facem. Ia să te văd!

  • 153

    zbingulice-ntr-un picior:

    Bun. :)

  • 154

    @Cosa Nostra #149

    Şi cum tu ai treabă tot timpul, mă mir că-ţi mai aminteşti, suflete. Sau o faci numai pentru noi, că ştii că ne supără asta? E doar un cadou?

  • 155

    dar despre ura îndreptată asupra unei întregi naţii pot spune mai mult de opt cuvinte serioase.

    după umila mea părere,un om nu poate,nu are dreptul de a urî o comunitate. nu poţi urî un oraş, un sat, un cătun chiar. aşa cum cred că nici o întreagă familie nu poţi urî. poţi avea ceva de disputat, de împărţit cu un membru sau mai mulţi ai unei familii, comunităţi, chiar ai unei naţii.

    dar să urăşti la grămadă toată familia, tot satul, oraşul, naţia mi se pare prea mult pentru mileniul în care trăim.

    ♥ ♥ ♥

  • 156

    @val_one:

    Nici nu cred că despre ură este vorba. Sincer, nu cred.

  • 157

    ba da, Ana, această ură încă există în lumea noastră oricît de civilizată ne place s-o credem. unii urăsc americanii, alţii urăsc ruşii, alţii pe evrei, pe ţigani, pe arabi. alţii îi urăsc de moarte pe cei de altă culoare politică. ura la grămadă se poartă încă.

    pentru că încă nu am învăţat să găsim cauza propriilor eşecuri şi a frustrărilor, nerealizărilor înăuntrul fiinţei noastre. căutăm vinovaţii mereu şi mereu în altă parte. propria fiinţă este sfîntă, nu poate fi vinovată cu nimic, are mereu dreptate. doar lumea este rea şi prost alcătuită. :)

  • 158

    Nu spun că nu ar exista acest tip de ură, Valonaş. Din nefericire, chiar există.

    Spun că nu cred că este cazul aici. Nu simt că despre ură ar fi vorba. N-ajunge la mine în forma urii, indiferent de asprimea cuvintelor folosite. Indiferent de recurenţa formelor şi nu numai a formelor. Tot n-o simt ură.

    Oricât de des ar fi strigată şi oricât de tare şi insistent, degeaba. N-o simt ură.

  • 159

    #175,

    Zise una care profită cu întreaga familie şi poate neam de pe urma tuturor celorlalţi.

    Întotdeauna căpuşele asupritoare au îndemnat la iubire. Întotdeauna securiştii au îndemnat la supunere.

    Normal, nu?!

    Din ură se pot naşte revolte şi răsturnări de situaţii. Şi nu e de dorit pentru ei.

    Hai să facem schimb: jidanii securişti cu toate ramurile lor actuale să cedeze puterea apoi să îndemne la iubirea aproapelui care-l jecmăneşte!

  • 160

    Sa fie doar suparare ? youtube.com/wat../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-05 19:18:42 | Raporteaza
  • 161

    De unde ştii tu asta? Cine de cine profită?

    Şi nu. Nu ura răstoarnă situaţiile înspre bine. E contradicţie în termeni. Poate părea, un timp, că ar fi aşa, dar din ură nu se naşte nimic bun. Reacţia fermă, da. Ea poate face multe. Şi bune. Dar ura n-are cum. N-are cu ce. E, în fond, în fondul ei, adică, o lipsă. Şi atât. N-are substanţă. E o gaură.

  • 162

    Ana,

    eu am generalizat definind un fenomen global şi încă actual. dă naştere la atîtea tragedii în lume, conflicte interrasiale, interetnice, interreligioase.

    cu taote astea, uite cum se înţelege opinia mea. pînă şi asta declanşează ura.

    :(:(

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-05 19:26:47 | Raporteaza
  • 163

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ:

    Nu este ură, copile.

  • 164

    i know a cat, who makes a habit

    of eating nothing else but rabbit,

    and when he’s finished, licks his paws

    so’s not to waste the onion sauce.

    tse

  • 165

    ufff, Ana! m-am liniştit! e (p)ură afecţiune. :roll:

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-05 19:37:13 | Raporteaza
  • 166

    Da, ai dreptate!

    Nu ura duce la revolte ci bunăstarea şi fericirea care determină acţiuni ferme.

    Uite, cum ar fi aşa: să stăm noi, tot poporul, cu viitorul asigurat, şi al nostru şi al copiilor noştri, care să nu mai aibă de plătit la FMI încă două sute de ani de acum încolo, fericiţi şi, de plictiseală şi de prea mult bine, să ne vină la toţi, simultan, ideea de a-i zdrobi ferm pe toate libărcile jidano-securiste care au pus mâna, prin forţa ruşilor şi americanilor, pe ţara asta, încă de când au desfiinţat monarhia Hohenzzolern – Sigmaringen.

    Da, aşa ar trebui să facem! De fericire şi plictiseală să-i zdrobim!

  • 167

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ:

    Eu aş fi pus altă consoană între paranteze. Nu, mai degrabă aş fi înlocuit-o. :) Pentru adecvare. Iar acolo găseşti şi răspunsul.

    Ştiu că aşa arată din cuvinte, dar la mine nu ajunge în forma urii.

  • 168

    Ştii prea bine că nu asta am spus. Chiar prea bine. E imposibil ca tu să fi înţeles asta.

    Aşa că nu reiau şi nu explic.

  • 169

    ei, Ana, nu ştii cît de repede mă prind eu ?! :)

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-05 19:49:35 | Raporteaza
  • 170

    @Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ:

    #168 era pentru Cosa.

  • 171

    Aaaaaa, ha, ha, ha, ha, ha, haaaaaa!

  • 172

    Ana,

    precizez, pentru că e nevoie. eu m-am prins global, nu punctual.

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-05 20:08:48 | Raporteaza
  • 173

    @Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ:

    Dar nu este nevoie. Nu. Eu am înţeles. :)

  • 174

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ:

    Te-ai putea gândi la altceva(uri), dar nu la ură? La multe alte altceva(uri)…

    O mulţime, însă nu aia.

  • 175

    îmi dau silinţa. :)

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

  • 176

    Haşa :) , Mafaldo! Sau „hadaşa“? :)

  • 177

    vai mie, vai mie! am găsit!

    dar nu-i a bună ! :shock:

    fuuug! :roll:

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

  • 178

    Mafaldo,

    Nu te credeam în stare să fugi. Şi ce nu-i a bună? :roll:

  • 179

    @Ana: patologic sau indoctrinare ?!? youtube.com/wat../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-05 21:01:24 | Raporteaza
  • 180

    Gramofon cu Microfon,

    Şi zi mă urăşti, ha?!

    Iar Slayer îmi aduce aminte de frate-meu, când era mic. Aşa-i plăcea de mult, că-şi dorea să-l strig aşa. Iar eu îl strigam, da’ numai când era cuminte. :)

  • 181

    @Ana:Aia nu era pentru tine, era ilustrativa , ma refeream la subiectul “ura” . Ura de dupa usa …sau de dupa masca , mai bine . Slayer ? Inseamna ca fratele tau chiar arata bine ca rocker . ;) Pentru tine , uite :D )))

    youtube.com/wat../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-05 21:23:54 | Raporteaza
  • 182

    Ştiu că nu era pentru mine. Am glumit.

    Iar fratele meu chiar este un băiat foarte frumos. Cel mai frumos.

  • 183

    ai vazut la secunda 23 din clip ? :D )))) Ar fi bine sa pui oglinzi in biroul tau , sa poti vedea ce fac subalternii – cand sunt in fata ta – si tin mainile la spate :D ))))

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-05 21:46:32 | Raporteaza
  • 184

    Bonsoir.

    Ce faceţi? Urâţi cu spor şi voie bună? :D

    alt Jidanca roz care "căpuşează"
    2011-02-05 21:46:42 | Raporteaza
  • 185

    @Ana: cel mai frumos frate al tau … trilulilu.ro/ot../ pe video nu este atat de frumos ca aici …aici este cel mai frumos .

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-05 21:49:12 | Raporteaza
  • 186

    Bonsoir, Nora!

    Cu spor şi voie bună, da. Dar nu suntem urâţi. Cum ziseşi tu. :(

  • 187

    Şi te rog să nu mai foloseşti un asemenea limbaj de semnătură… că leşin. Mă ştii doar…

    Aoleu! Când a vedea rabinu’….!

  • 188

    Ana, era verbul. Nu adjectivul. Ştiu că sunteţi frumoşi. :D

    alt Jidanca roz care "căpuşează"
    2011-02-05 22:33:32 | Raporteaza
  • 189

    Mă speriaşi. Aşa… pe faţă.

    Acu’ îmi revenii. Cu verbu’-mi place. Cu adjectivu’, n-aş prea zice. :)

    Frumoşi şi circumcişi pe toată linia. Da’ unde-o fi mohelu’? Că a tăiat prea mult.

    Au!

  • 190

    Şi n-a tăiat cu drag. O face colecţie de piese? :)

  • 191

    Raşela,

    Fugi Valonaş. Văzuşi? Cică se sperie. Da’ io nu-nţelesei defel de ce. Că io oricum nu-nţeleg prea des. Şi nici prea mult. :)

  • 192

    Păi nici nu e treaba lui să taie cu drag. Dar Rabinul unde e şi ce face?

    Văzui că fugi.

    alt Jidanca roz care "căpuşează"
    2011-02-05 22:57:17 | Raporteaza
  • 193

    Judita,

    Ba cu drag trebuie să taie. Că asta e meseria lui. Tăietor.

    Nu cred că fugi. Nu rabinu’. Mohelu’. Cred că ascute.

  • 194

    Păzea, Norico! Dragostea ta aia mare purcede asupră-ţi!

  • 195

    Văzuşi? Începu Valonaş cu ura de după uşă şi uite: începem să vorbim serios. Nu mă mai joc! :(

  • 196

    Mă păzesc, fii pe pace!

    Mi-am luat şoşoni şi broboadă!

    alt Jidanca roz care "căpuşează"
    2011-02-05 23:16:21 | Raporteaza
  • 197

    Aşa, aşa. Da’ era mai bine să-ţi iei gumari. Sunt, cum să-ţi spui io, mai rezistenţi… la transfer. :)

  • 198

    @Brit Milah: Uite , lasa supararea …Un jidan modest – si fffff talentat si daruit de Dumnezeu , sau D-zeu ;) – ne canta ceva , sa ne revenim in simtiri youtube.com/wat../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-05 23:23:34 | Raporteaza
  • 199

    îmi cer iertare că am adus iarăsi ura aici.

    n-am ce să fac, se ţine scai după mine.

    :(:(

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-05 23:26:47 | Raporteaza
  • 200

    @Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ: lasa jidanca mica , nu mai plange , este si pentru tine ceva ( pastrat demult , la borcan, cu tipla ) youtube.com/wat../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-05 23:34:09 | Raporteaza
  • 201

    Unde-i Radu ? youtube.com/wat../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-05 23:36:36 | Raporteaza
  • 202

    @costelus: nu mai plange nici tu , uite , un jidan iti canta ceva si tie youtube.com/wat../

    dar sa asculti pana la sfarsit, merita ..Crede-ma .

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-05 23:43:52 | Raporteaza
  • 203

    @All : Un alt jidan , canta ceva frumos pentru fete ( mai ales ) , contra ura , sau anti ura …sau , mai bine , de dragoste youtube.com/wat../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-05 23:47:21 | Raporteaza
  • 204

    Auzi, fă, puţoaică vicleană şi perfidă, nu eu mă ţin scai de tine – că nu eşti vreo mândră, ba dimpotrivă, ci tu te-ai băgat în discuţia asta ca goanga-n căcat!

  • 205

    Cât de spre ură, n-am încercat-o. Cu ce merge?

  • 206

    youtube.com/wat../ asta o fi URA ??!!

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 00:18:58 | Raporteaza
  • 207

    Nu. Dar ce este, totuşi? Un ritual?! :roll:

  • 208

    :) :) :)

    ♥ ♥ ♥

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-06 00:37:53 | Raporteaza
  • 209

    Eu cred ca ar trebui ca initiatoarele Pandora’s sa faca un blog separat, pendinte de blogul mama , ca sa zic asa – un fel de camera de dat cu capu’ , dar necapitonata – pentru cei ce simt nevoia sa refuleze . Nu ma refer la cineva anume , pentru ca si mie-mi vine cateodata sa-mi dezbrac educatia si caracterul si sa injur birjareste , dar incerc sa ma abtin cat pot ….In felul asta , ar fi curat in gradina asta , unde sunt flori chiar foarte sensibile la poluare …cand arunci cu murdarie intr-un tablou sau razi (cel putin )ca un nesimtit cand cineva isi deschide sufletul , sau cand vorbesti mascari intr-un mijloc de transport in comun …nu e civilizat . Sunt unii care fac asta special, mai ales in mijloacele de transport in comun -unde oamenii aflati acolo nu au cum sa plece – injura ordinar si chiar isi exprima “parerile” despre majoritarte , pareri la fel de colorate si marsave . Daca cineva are curajul de a-i infrunta , este balacit in aceleasi laturi verbale , ba uneori este agresat . Singura placere a acestor sepcimene este de a se simti deasupra majoritatii , chiar daca stiu ca nu este asa . “Le-am tras-o, vere , ce zici ? ” Prostii , bulangii , muistii, lig-curistii si alte definitii de genul asta , arata doar refuzul total de a dialoga , dispretul si sila fata de cei care sunt parteneri ( chiar ) virtuali de viata ..Ce ar mai fi Pandora’s fara prostii etc , pentru unii dezaxati , care traiesc numai din comentariile lor ? Un desert presarat cu cactusi plin de tepi , care infloresc – e drept – o data la o suta de ani .

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 00:39:38 | Raporteaza
  • 210

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ:

    ???

  • 211

    :)

    shalom!

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-06 00:45:01 | Raporteaza
  • 212

    @Hanuka: era doar o gluma contra urii …

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 00:45:34 | Raporteaza
  • 213

    @Hanuka: puteam sa pun un clip cu “Urrrraaaaaaa….” al soldatului sovietic …dar am preferat asta , la fel de nonsens si aiurea …

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 00:47:03 | Raporteaza
  • 214

    @Gramofon cu Microfon:

    Contra, zici. Acolo mergea un ritual de aspersiune.

  • 215

    @Hanuka: nu am facultati, am si eu limitele mele , dezvolta, te rog …

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 00:58:38 | Raporteaza
  • 216

    @Gramofon cu Microfon:

    Nişte apă, adică. Să stingă focul. Şi să mai spele… ce-o mai fi de spălat. :)

  • 217

    @Gramofon cu Microfon:

    Cum adică nu ai facultăţi? Ce-are a face facultăţili acilea? :lol:

    Şcoala nu-l face pe om mai bun. Nu-l face om.

  • 218

    Nu ma refeream la “facultatile” gandirii , ale analizei sau ale bunului simt …Doar ca nu am studii “inalte” , pe care sa le pot folosi pentru a epata , sau a umili, sau a teroriza …La asta m-am referit .Iar scoala vietii bate de multe ori Facultatile,cat de multe ar fi ele, chiar le domina , mai ales in cazurile in care “cresterea de la parinti” a fost mai “intensiva ” si mai captivanta ( pentru invatacel, desigur . Sau putem sa-i spunem “jundadel” ).

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 01:16:16 | Raporteaza
  • 219

    Pauza de muzica …un jidan ( bineinteles ) , al dreacu’ de talentat … youtube.com/wat../

    Nu l-am mai pus pe asta , ca e prea notoriu .

    youtube.com/wat../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 01:20:41 | Raporteaza
  • 220

    Jundadel,

    Aşa, vezi. N-avem de ce să aducem şcolile în discuţie.

    Decât dacă vrei să râdem. Şi e cam târziu, nu?

    Shalom alehem, Jundadel!

  • 221

    Hanuka,

    youtube.com/wat../

    ♫♫♫

  • 222

    ♫:

    Te-am văzut semnat şi-n ivrit, fluture muzical, sau mi s-a părut?

    Parcă se potriveşte bine cu rozul ăla. :)

    Hava nagila!

    Ştiaţi că provine din Bucovina, nu-i aşa?

  • 223

    youtube.com/wat../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 01:36:48 | Raporteaza
  • 224

    @Val_one…valonaş ori inimioară oricum eşti…am apreciat #221 să ştii ca româncă-ortoxă,de multe ori îmi dau seama că am fost o greşeală…I love Yiddish music ! Sincer,Seva.

  • 225

    Rectificare ca româncă ortodoxă.

  • 226

    @Hanuka#220: MAMA, CE NUMAR !!! youtube.com/wat../ האנאקה, מי אתה?

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 01:58:28 | Raporteaza
  • 227

    @Hanuka#220: greseala mea ( superficial ) , iata , ma revansez youtube.com/wat../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 02:12:12 | Raporteaza
  • 228

    Dar ce ne facem cu Led Zeppelin , ca si astia erau jidani ? Si cu Deep Purple , sau cu RUSH ? Sau cu multi altii , care au creat muzica ? Chiar si cu Elvis , numele pe care o multime de tigani l-au dat copiilor lor ? E un COSMAR , intr-adevar ….Cum mai putem trai intr-o lume condusa de jidani ? Sa-i extirpam ? Si cu ce ramanem ? Cu Copilu’ Minune , cu Jean de la Craiova , cu Salam ( si alte mezeluri sau mizilicuri ) , cu marele Sorin Necunoscutu’ ? A ? Zic si eu , ca unul care se da smecher postand linkuri cu muzica ….Sa vada lumea cum ma impiedic in ea , ca altii in altceva ( zice lumea )….

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 02:21:33 | Raporteaza
  • 229

    deci este un ‘gramofon’…şi nu ştiu…@gramofon cu Microfon…..eşti deştept…I love you…is friday night I give you your favorite drink…

  • 230

    @Seva Tudose: Sunt Gramofon si …am microfon !! Daca eram fata , aveam , probabil…diafragma ! youtube.com/wat../ ;)

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 04:00:26 | Raporteaza
  • 231

    @Seva Tudose: sau aici , daca vrei sa te emotionezi cu adevarat ( ma refer la melodie , pe care nu am reusit sa o gasesc nicaieri pe net ) … sabion.ro/../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 04:03:49 | Raporteaza
  • 232

    @Seva Tudose#229: prefer sa mi se spuna destept decat smecher . Smecher este o deformare fonetica a nemtescului “Schmeichler” , care era folosit de evrei ( nu mai intru in detalii de ce foloseau ei limba germana ) …in orice caz , termenul a fost folosit de evrei , initial pentru a dojeni copii care erau mincinosi sau se prefaceau, apoi termenul a fost preluat dupa ureche de romani – inventivi – fara a se pierde sensul insa …apoi l-au luat tiganii si au facut din el ce stiau ei mai bine : “Sunt smecher , ba , i-am tepuit !” Adica, i-am inselat , i-am pacalit . Mie nu mi-ar placea sa-mi spuna cineva “smecher”, m-ar jigni . la ei insa, e un termen de lauda , e de inteles . Inca o data multumesc pentru “destept” . It goes without saying that I’m flattered , thank you . youtube.com/wat../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 04:23:46 | Raporteaza
  • 233

    Acesta este un copy/paste . Este raspunsul meu catre tot cei enervati de felul meu de a a manifesta pe aici , cu linkuri muzicale. Sper sa inteleaga si sa accepte , daca nu , sa rabde , eu nu ma schimb . “Muzica este o stiinta care trateaza absolut toate sentimentele , si slabiciunile sau valorile umane : dragostea , frumusetea, bunatatea, credinta, emotia, poezia, bravura, eroismul, gloria ,marinimia,sensibilitatea,erotismul,casatoria,maternitatea, moartea , ura, avaritia, minciuna, tradarea, decaderea , perfidia, curvarasia ,adulterul, indecenta, indolenta ,egoismul, cabotinismul, sarlatania, prefacatoria, uratenia ( sufleteasca si fizica) , meschinaria si rautatea . Daca am ratat vreun subiect , completati-l voi .Eu folosesc aceasta stiinta pentru a-mi nuanta punctele de vedere , atunci cand cuvintele sunt de prisos . …Ca o replica la cuvintele frumoase , care imi sugereaza imagini frumoase , imagini care-mi fac mintea si corpul sa vibreze , sa mi se ridice parul pe maini . Pentru mine , asta este semnul ca sunt emotionat pana in strafundul sufletului (cuvant scris sau vorbit, imagine sau sunet ) . Dar folosesc aceasta stiinta si atunci cand cuvintele scrise sunt murdare si josnice , sau cand ochii nu mai pot suporta ceea ce vad – cuvinte murdare si mizerabile , inumane – si atunci replic printr-un link catre o bula de aer curat, neviciat de vorbe urate , care sa compenseze mizeria afisata public , fara rusine , de cele mai multe ori nu de o persoana definita , ci de o masca sub un nume fals , o umbra …Cum stiu ca unora le place sa fie de partea intunecata a vietii si-si iau nume ca Gheena, Jundadel, Benga sau alte asemenea , din vastul raboj al umbrelor, vin si eu cu modesta mea arma contra lor : muzica . Dar totdeauna cu muzica luminii , nu cu cea a intunericului . A intunericului mintii , a materialismului frust si imediat , lingusitor si mincinos . Mintea trebuie sa analizeze muzica , nu sa o digere ca pe un Hamburger . Datul din solduri este un semn ca simti ritmul , nu ca intelegi muzica , iar cuvintele o pot perverti ca pe un izvor curat si limpede in care iti fai nevoile fiziologice , in amonte . In aval, va fi o apa spurcata . Asta este explicatia mea pentru cei isterizati de faptul ca nu comentez , ci pun linkuri catre muzica . artistii care au creat acel mesaj muzical, spun de o mie de ori mai bine ce asi putea spune eu in cuvinte . Este un mesaj subliminal , cateodata , care este mult mai puternic decat replica la o injuratura ordinara . Ce poti raspunde cuiva care-ti scrie : ” S-o lingi pe mă-ta, jigodie!” ? (Asta inca este una “subtire”, dupa normele individului ar a scris-o ) Astept raspuns , fara injuraturi . Nu raspund la injuraturi , indiferent cate scoli sau facultati are respectivul/respectiva .Poate pun un link si atat .Muzical,bininteles . Harditai ? crestinortodox.../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 05:22:10 | Raporteaza
  • 234

    @Hanuka#222: nice number !! So ,the jewish value … another blade in the heart for the defoes : youtube.com/wat../

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-02-06 06:36:01 | Raporteaza
  • 235

    Uite cum încep să se releve şi să se clarifice imaginile.

    Imagini care, până acum, doar ne orbeau!

    Cea care semnează shalom alehem şi Hanuka s-a deconspirat limaxian – vorba bietului deştept care scrie copii.

    Expresia shalom alehem apare doar … nu mai spun. Concluzia este că cel care o foloseşte e sau jidan din România, sau trăieşte printre ei. Caz în care, afinităţile sunt justificate şi evidente.

  • 236

    GcM,

    despre originea cuvîntului şmecher există o legendă care mie îmi place.

    se spune că în sec. XVII-XVIII coborau pe valea Oltului convoaie de negustori saşi sibieni care cumpărau vin din tîrgurile de profil din zona Drăgăşanilor. saşii cumpărau de la podgorenii români cantităţi apreciabile şi toată lumea era mulţumită.

    totuşi, de la un timp, saşii ajungeau acasă cu vin tot mai prost deşi ei îl degustau înainte de a-l cumpăra. breasla negustorilor a investigat problema şi a descoperit cauza. vînzătorii români se lăcomiseră şi le ofereau cumpărătorilor saşi spre degustare atîta vin încît îi îmbătau criţă înainte de a bate palma şi apoi le „botezau” cu apă vinul din butoaie.

    au dezbătut ei negustorii saşi problema, s-au gîndit ce s-au gîndit şi au găsit soluţia.

    ei bine, nu mică le-a fost mirarea românilor cînd au observat că în grupul de negustori saşi era mereu unul care doar „degusta” vinul, îl evalua şi mergea la alt butoi. şi rămînea treaz pînă la sfîrşitul tîrgului, supraveghind încărcarea în bune condiţii a butoaielor în căruţe.

    intrigaţi şi alarmaţi de noua situaţie care le încurca „afacerile” şi-i obliga să vîndă doar vin de calitate, românii au întrebat pe unul dintre saşi: „- cine e ăla care nu vrea să bea şi doar se plimbă printre noi? nu-i place vinul?” răspunsul a fost unul cinstit -„acela este Der Schmecker” (degustătorul, în traducere).

    cuvîntul a fost preluat de români pe înţelesul lor, adică definiţia unui om greu de înşelat, vigilent. în decursul anilor, prin diverse mutaţii, cuvîntul şi-a pierdut sensul iniţial, căpătînd conotaţiile pe care le ştim.

  • 237

    Hanuka #222,

    ştiam! :) este una din nenumăratele contribuţii evreieşti la Patrimoniul Universal.

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-06 10:40:08 | Raporteaza
  • 238

    La articolu ăsta au rămas jidanii să se laude ei între ei. Da, încep să mă bucur, deoarece văd că de fapt toţi care se contrează cu mine în problema jidănească sunt doar jidanii.

    La un moment-dat, credeam că îi au de partea lor şi pe băligile de români care sunt atât de proşti încât nu-şi dau seama de ce se întâmplă.

    Dar nu-i adevărat! Cei pe care îi credeam români nedemni de statutul lor, sunt tot jidani – mai ascunşi şi mai vicleni, ce-i drept! M-am liniştit!

  • 239

    Bă, jidanilor, pe mine de ce nu m-ati chemat!

    Uff, nu poti sa te bizui pe jidanii astia!

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-06 12:23:36 | Raporteaza
  • 240

    Prostule,

    Atât te-ai penibilizat până acum, prin comentarii siropoase în care nu spui nimic şi prin dovedirea unei crunte neînţelegeri a lucrurilor, încât pe tine nimeni nu te mai prea bagă în seamă. Cel mult, ceilalţi îţi răspund cu o politeţe jenantă atunci când te bagi singur în vorbă cu ei.

    Urmăreşte chestia asta şi fă o listă cu cei pentru care eşti interesant, să vezi ce-ţi dă!

  • 241

    Şi dacă eu zic “Salam alekum” înseamnă că sunt vreun pui de arab?

    alt Nora în fâşia Gaza
    2011-02-06 13:46:02 | Raporteaza
  • 242

    Nu te preface că n-ai înţeles!

  • 243

    Prostule,

    Întrucât nu am încredere în vigilenţa sau spiritul de observaţie al cititorilor, le mai amintesc eu din când în când.

    Uite ce am zis eu într-un anumit context: Iar în legătură cu împăunatul că am fost elevul nu ştiu cui, n-am ce să mai zic. Decât, eventual, că eram 30 de studenţi pe an la acea facultate. Bă, 30 nu 30 000, înţelegi?! Asta mă împăunează suficient, de ce aş mai avea nevoie să mă împăunez şi eu?!

    Iată şi răspunsul tău:

    Faptul ca ati fost doar 30 este irelevant. Nu cred ca cei care au studiat limbile arabe au fost mai multi. Asta nu-i face mai destepti decat altii. Stii care e procentul conservatoristilor care in viata reala n-au nici o treba cu muzica? cam 70%.

    Voi folosi acest exemplu pe post de legitimaţie de prost pentru tine.

  • 244

    Cosa Nostra: Recunosc, nu sunt foarte vigilentă! Mai adorm, mai casc, îmi maipică bărbia în patul puştii. Unde mai pui că am şi uitat ce trebuia păzit.

    Da, Ana, ştiam că vine din Bucovina.

    Uruuu, uruuu achim, uruuuu, uruu achim belev same’aaaach…

    alt Nora evacuată din fâşie
    2011-02-06 14:20:20 | Raporteaza
  • 245

    Oameni buni, dar muza pe unde ne-o umbla?

    Cam de mult timp, nu i-am mai zărit piciorul pe aici.

    alt Nora a-muzată şi a-muzabilă
    2011-02-06 14:29:26 | Raporteaza
  • 246

    @Nora evacuată din fâşie:

    :) ;)

  • 247

    Altă legitimaţie. De data asta de habotnic deconspirat:

    este una din nenumăratele contribuţii evreieşti la Patrimoniul Universal !!!!!

  • 248

    @Nora a-muzată şi a-muzabilă:

    Nu se pretează ea la de-alde de-astea. Sau mă-nşel?

  • 249

    De unde ştii tu că #222 e scris de Ana?!

  • 250

    @Cosa Nostra: Habotnicele se simt între ele. Avem noi un ceva al nostru. :D

    alt Nora habotnica neintrată în Patrimoniul Universal
    2011-02-06 14:39:10 | Raporteaza
  • 251

    @Nora habotnica neintrată în Patrimoniul Universal:

    Halal! Halal!

  • 252

    @Cosa Nostra:

    Mă iubeşti sau… ?

  • 253

    Te rog să nu foloseşti cuvinte obscene în dialogurile cu mine!

  • 254

    Buuun,

    Hai să analizăm nişte chestii în legătură cu ura şi cu iubirea, dacă tot ai întrebat!

  • 255

    Deci mă iubeşti. Ştiam eu. Numai că nu vrei să recunoşti, că stau ăştia agăţaţi de tribune şi eşti timid. ;)

    alt „Arbitrum limaxiarum“
    2011-02-06 14:49:14 | Raporteaza
  • 256

    Bleah, iar cu analize! Am plecat!

    Analiza ucide amorul, Cosaaaa! Uită-te la domnul Pancu dacă pe mine nu mă crezi.

    alt Nora evacuată din tribune
    2011-02-06 14:56:31 | Raporteaza
  • 257

    Nu despre amor era vorba ci despre ură şi opusul ei iubirea.

    Tu eşti cu amoru şi nu înţeleg de ce! Ce legătură ai tu cu amorul?!

  • 258

    @Nora evacuată din tribune:

    Hmmm… şi nu te ştiam fugitivă. Ba, din contra.

  • 259

    @Cosa Nostra:

    I-ar plăcea ei, urii, să aibă un opus aşa cărnos precum iubirea. S-ar simţi importantă.

    Dar aşa, cu trupul ei de fum, doar speră. Iar speranţa are mai multe vieţi chiar şi decât toate pisicile lumii, adunate la un loc.

  • 260

    @Cosa Nostra: Păi, şi se poate iubire fără amor?

    Eu am legături profunde şi de nestrămutat! Habotnice, aş zice. :D

    @Esthera: dacă se intimidează omul. Şi scapă florile pe jos. Mai bine plec, nu?

    alt Nora innamorata
    2011-02-06 15:07:09 | Raporteaza
  • 261

    Da!

  • 262

    @Nora innamorata:

    Nu!

  • 263

    Spectatorii sunt derutaţi.

    alt Nora mimosa lacrimosa
    2011-02-06 15:27:48 | Raporteaza
  • 264

    Da!

    alt hijo de la luna
    2011-02-06 15:27:53 | Raporteaza
  • 265

    @Nora mimosa lacrimosa:

    Urmează analiza. Mi-am luat floricele şi suc de ţelină.

    @hijo de la luna:

    Lăsaţi derutele, că intimidează şi mai tare. Parol, ţaţo, să mă-ngropi!

    alt Ann Bancroft, în morman de sulimanuri
    2011-02-06 15:32:03 | Raporteaza
  • 266

    Bine, bine. Stăm cuminţi. Aşteptăm.

    Hijo de la luna: sper ca eşti decent.

    alt Nora esperand(t)o
    2011-02-06 15:36:40 | Raporteaza
  • 267

    o, nu ne amestecăm! doar dăm o mână de ajutor.

    am zis da. se poate iubire fără amor.

    iubirea de sine. nu are nevoie de amor. nu cunoaşte gelozia. este perfectă, constantă şi eternă.

    şi mai ales, nu are ca opus ura.

    am zis!

    alt hijo de la luna
    2011-02-06 15:40:23 | Raporteaza
  • 268

    @hijo de la luna: ştiu şi eu ce să zic de perfecţiunea aia? Şi eşti tu sigur-sigur că nu există, măcar pe alocuri, şi ură de sine?

    alt Nora desilusionada
    2011-02-06 16:00:55 | Raporteaza
  • 269

    youtube.com/wat../

  • 270

    @Nora, cînd atinge prefecţiunea, nu mai lasă loc de nimic altceva. absolut nimic nu mai intră sau iese din interiorul sinelui. totul este subordonat iubirii propriei fiinţe. îţi poţi imagina ceva mai trist decât asta?

    alt hijo de la luna
    2011-02-06 16:06:45 | Raporteaza
  • 271

    @Nora desilusionada & @hijo de la luna:

    Ura de sine? Au! Au!

    Nora, tu te referi, aplicat, la Esther Benbassa şi Jean Christophe Attias ori ba? Era generală?

    Hijo de la luna,

    Nu poate fi aşa rotundă. Că face implozie. Nu se suportă. N-are cum.

    alt Fiica cea mică a mohelului, niţel contrariată
    2011-02-06 16:12:27 | Raporteaza
  • 272

    Dar tu de ce scrii când cu “î” din “a”, când cu “î” din “i”?

    Şi nu, nu îmi pot imagina ceva mai trist decât asta. Dar nici nu cred că e posibil aşa ceva.

  • 273

    @Fiica cea mică a mohelului, niţel contrariată: era generală. Nu sunt familiarizată cu urile şi iubirile de sine ale celor doi.

  • 274

    Dacă ai curaj să mă vezi în ochi, ţi-i arăt pe cei doi.

    Nu te temi că te-aş putea converti, trag nădejde.

    alt Fiica cea mică a mohelului, niţel contrariată
    2011-02-06 16:30:14 | Raporteaza
  • 275

    Are dreptate ăsta cu iubirea de sine: exclude amorul.

    Uite eu, cu cât mă iubesc mai crunt pe mine, cu atât reuşesc mai greu să mi-o trag!

    alt Cosa Nostra cu pula niţel ca culcată
    2011-02-06 17:48:13 | Raporteaza
  • 276

    Ia uite!

  • 277

    Cosa Nostra, împăcat cu sine şi pregătit de Brit Milah:

    Bagă repede analiza aia dărâmătoare, că vine ăl bătrân!

    alt Fiica cea mică a mohelului, strigându-l pe tac-su
    2011-02-06 19:01:35 | Raporteaza
  • 278

    @Cosa Nostra cu pula niţel ca culcată:

    Nu s-ar zice, tu ti-o tragi din orice pozitie, chiar si-asa cu ea culcata!

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-06 19:19:43 | Raporteaza
  • 279

    Băi, nu mai vorbi aşa urât, ce dracu ai?!

  • 280

    @Cosa Nostra: #243

    Eram sigur ca n-o sa-ntelegi ce-am spus acolo si ca iarasi ma pui sa iti fac o poza!

    Cu toate ca si la conservator termina foarte putini studenti, din cei care termina, doar 30% fac muzica cu pasiune si se dedica cu adevarat muizicii sau pedagogiei muzicale. Restul de 70% sunt doar o pierdere sociala.

    Deci nu terminarea unei facultati de elita (cum crezi tu despre a ta) iti da garantia ca esti un om destept si util societatii, ci mult mai multe criterii, care incercand sa le analizezi, devii subiectiv.

    Iar despre frustrari, ca maramite facultatea mea e inferioara si a ta superioara, eu si ceilalti colegi de-ai mei nu ne-am pus niciodata aceasta problema, probabil ca voi cei de la fizica aveati acest complex.

    Mai e si un alt complex, al omului simplu care crede c-a facut ceva extraordinar, sau al gainii care cotcodaceste dupa ce a ouat.

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-06 19:30:32 | Raporteaza
  • 281

    Ana cea cu radarul, nu bag nicio analiză, n-ai auzit ce-a zis Nora, că analizele ţi-o omoară la intrare?!

  • 282

    @Fiica cea mică a mohelului, niţel contrariată: ne vedem, mi-i arăţi, abia aştept să-i cunosc.

    alt Nora aburridisima
    2011-02-06 19:34:14 | Raporteaza
  • 283

    Ha, ha, ha, ha, ha, ha!

    Bă, ce mă bucur! Fără mişto!

    În altă ordine de idei, ia aminte şi la #240!

  • 284

    Fără analiza aia, viaţa nu mai are farmec. Chiar aşteptam ceva cu… gantere/haltere. Şi… nimicuţa. :(

    alt Fiica cea mică a mohelului, neînţelegându-l de Cosa Nostra, care citează inexact din Nora
    2011-02-06 19:47:45 | Raporteaza
  • 285

    Învăţ, învăţ.

    … pe, nu de…

    alt Fiica cea mică a mohelului, neînţelegându-l pe Cosa Nostra, care citează inexact din Nora
    2011-02-06 19:49:44 | Raporteaza
  • 286

    @Cosa Nostra:

    Tu crezi ca eu fac asta pentru aplauze, sau pentru mangaieri pe crestet?

    :) Doamne, ce copil esti!

    Sau daca eu iti raspund si te bag pe tine in seama, tu chiar crezi ca meriti lucrul asta?

    Eu fac asta sa iti arat cat e de usor sa fii afurisit.

    In general, sa fii rau e foarte usor. Sa fii bun e o provocare continua si merita acest efort.

    N-am mai fost asa afurisit de ani de zile, nu am mai purtat asemenea polemici de mult timp, recunosc iti trebuie ceva antrenament, dar e extrem de simplu si la-ndemana.

    Sa fii bun, e al dracului de greu! Ia-ncearca si tu!

    alt Radu D. L. Popescu
    2011-02-06 19:49:45 | Raporteaza
  • 287

    Să mă roage ea, altfel nu analizez nimic! Aveam o lansare ca pe vremuri, când colo, vine ea cu plec, bleah, intrare!

  • 288

    @Cosa Nostra: nu te roagă deloc, sunteţi în zona prietenoasă: piticigratis.co../

  • 289

    Pfiu, că mare e orgoliul “analistului”. Păi te împiedici tu de un “bleah”?

    Nah, te rog! Nu văzuşi că te aşteptarăm cum o fi, cum n-o fi?

    alt Nora mirându-se toată
    2011-02-06 20:05:35 | Raporteaza
  • 290

    Angel radios,

    Nu lăsa aşteptarea să mă sfâşie, ci spune o vorbă de-mbărbătare omului care-aşteaptă zefirul încuviinţării tale.

    alt Fiica cea mică a mohelului, implorând-o pe Nora să reconsidere
    2011-02-06 20:06:49 | Raporteaza
  • 291

    Făcutu-ţi-ai nemeritată milă de nerăbdarea mea (arhicunoscută).

    Plecăciune!

    alt Fiica cea mică a mohelului, devastată de recunoştinţă
    2011-02-06 20:09:50 | Raporteaza
  • 292

    Uite, pun şi mâna la ochi. Nici “pâs” nu mai zic. Nu respir. Da’ vino-ţi în simţiri odată!

  • 293

    Cum să-mi mai revin măi în simţiri?!

    Ce super bărbaţi aveţi pe acasă, de v-au obişnuit să-şi vină în simţiri aşa repede?!

    La mine e greu, nene, nu merge aşa!

    Ce naiba, aţi uitat bancu ăla de acum 40 de ani cu macaraua?!

  • 294

    Hehe, Cosa Nostra, unde ti-ai gasit tu sa injuri: pe un site de muieri. Normal ca nu te mai poti numi barbat dupa ce toti te-au facut posta. Mai tii minte in armata cum scapai sapunul pe jos?

  • 295

    @Fiica cea mică a mohelului, devastată de recunoştinţă: Pare-se că a fost în van. Şi nici bancul nu-l ştiu că poate culegeam vreo idee de acolo.

    @Dorin: de-abia ai apărut şi m-ai şi plictisit. Rară performanţă, să ştii!

    alt Nora care nu renunţă la niqab
    2011-02-06 20:23:59 | Raporteaza
  • 296

    Armonia universului,

    Ci coboară un colţ de feregea pre mijlocul obrazului! Aât… ajunge. E perfect. Acuma s-aşteptăm întruparea analizei.

    alt Fiica cea mijlocie a mohelului, mizând pe cochetăria bine-cunoscută a Norei
    2011-02-06 20:29:22 | Raporteaza
  • 297

    Bancuri am voie şi eu s-aud. Îl spui odată?

    alt Fiica cea mare a mohelului, iţindu-se de după colţ
    2011-02-06 20:33:22 | Raporteaza
  • 298

    Nora, nu ştii bancul cu macaraua?! Vaaai!

    E atât de vechi încât şi … mă rog:

    - Ştii care-i cel mai uşor lucru din lume?!

    - Pula! Deoarece se ridică şi numai cu gândul!

    - Ştii care-i cel mai greu lucru din lume?!

    - Pula! Deoarece, dacă n-o ridici cu gândul, n-o mai ridici nici cu macaraua!

  • 299

    Da, băi, Dorin[?!!?], mai ţin minte! Îmi scăpa săpunul pe jos şi te puneam pe tine să te apleci după el. Poziţie în care îţi dădeam la şuturi în cur până ţi se urcau hemoroizii în nas!

  • 300

    Cosa Nostra,

    Am terminat de ascuţit. Eşti pregătit? :mrgreen:

    alt Mohelu' însuşi
    2011-02-06 20:39:16 | Raporteaza
  • 301

    Analiza! Nu te mai întrerupe, că am impresia că vrei să scapi.

    alt Mohelu' însuşi
    2011-02-06 20:41:16 | Raporteaza
  • 302

    #300,

    Ha, ha, ha, ha!

    Se zice de pilit nu de ascuţit. Ce vrei să-mi faci tu se face prin tăiere nu prin înţepare!

  • 303

    Băi, ştiţi la ce m-am gândit?!

    Ce-ar fi să vă pun camera live acum să vă uitaţi la mine în timp ce vorbesc cu voi, facem?!

  • 304

    Bă! Aicea unde sunt eu acuma n-am net. M-a sunat cineva insistent şi până la urmă am răspuns.

    Îmi zise năzbâtii. Că Nora văzu o imagine cu magendavid şi menorah şi-i trecu prin cap c-aş fi eu. Nora, calmează-te!

    Ce mă miră mai tare fu că o crezu tocmai Cosa. Inimaginabil!

    Şi-apoi văzui cum lumea aşteaptă o operă, iar Cosa se-mpiedică în bancuri şi se ruşinează de rugăminţile fetelor. Şi amână. Incredibil!

    Bă, ce-i cu voi?!

  • 305

    Ai început să dai din casă?!

    Bineeeee!

    Acum, gata! Am treabă. Mâine mă voi ocupa de voi.

  • 306

    @Ana Barton: Ce panarama e pe blogul asta……incredibil Ano…………

  • 307

    @Ana Barton: Incredibil cum Nora il apara pretutindeni pe Cosa……..chiar si in gura ! Or fi sot si sotie , frati sau poate tata si fiica ?

  • 308

    Bă, să te apăr în gură!

    Da, vezi să ai grijă că am apărătoarea cam mare şi să nu te sufoci, dracu, cu ea!

  • 309

    Ana 304,

    :lol: :lol: :lol:

    alt muză rîzînd cu lacrimi
    2011-02-07 09:25:49 | Raporteaza
  • 310

    hasta la vista, babies!

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-07 09:27:19 | Raporteaza
  • 311

    Moaaaa, l-am dezamăgit pe Dannnnyyyyyy…

  • 312

    Val_One,

    Ce-nseamnă asta? Unde pleci? Glumeşti, nu?

  • 313

    youtube.com/wat../

  • 314

    Vad ca aici, ca de obicei, distractia e in toi. Ana, gazduiesti niste petreceeri ! Mi s-a inveselit saptamana. Si cu asta, fug la treaba, ca e jale daca ma mai sustrag de la treaba.

  • 315

    Jasmine, bine ai revenit! :)

  • 316

    Ana,

    I`m back! :)

    ♥Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ♥

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-07 12:29:46 | Raporteaza
  • 317

    Aferim!

    Să nu-mi mai dai palpitaţii. :)

    Nu mai am vârsta. :(

  • 318

    @Nora: :) Merci. Bine v-am regasit. Ah, nici nu stii ce chef nebun am sa raman in iuresul asta, da’ chiar daca nu mai scriu, tot mai bag capul pe usa. Stau si rad de una singura aici in scaun. Mai trece cate un coleg si ma vede razand pe infundate. Sper sa nu ma lege. :p

    Merg sa ii scriu repede ceva Fermecatorului ca m-a starnit rau cu alouetta lui si striga in mine spiritul lui Liberte, Egalite, Fraternte.

  • 319

    @Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ: Unde plecaşi? La un Cuba Libre, la o samba? Nu ştii că, fără noi, nu se poate?

  • 320

    :) doar că am grijă să nu-mi ard aripile.

    ♥Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ♥

    alt un fluture pe lampă
    2011-02-07 12:43:53 | Raporteaza
  • 321

    Jasmine,

    Să nu ne laşi de izbelişte. Vezi câtă armonie, câtă sensibilitate. Un colţ de rai, ce mai. ;)

    Să ştii că nu ne-a fost bine fără tine. Aşa că fii mizericordioasă, ma chere!

  • 322

    @un fluture pe lampă:

    Să nu se mai întâmple! Buni, ne-buni, frumoşi, urâţi, ăştia suntem. Ai tăi. :)

    alt Efectul razelor gamma asupra violetelor de Parma
    2011-02-07 12:50:30 | Raporteaza
  • 323

    @un fluture pe lampă: Vrei să-ţi aducem inelul Arabelei? :)

  • 324

    Nora,

    am dansat cu lupii şi de-abia am scăpat. :)

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-07 12:53:31 | Raporteaza
  • 325

    Ana, o sa incep sa incerc sa fiu mizer mizer cum spui tu acolo, ca mi se rotesc ochii in creieras cand vad atatea litere legate. Cum sa va las de izbeliste ?! Nici gand, nici fapt !:)

  • 326

    Jasmine,

    Aşa, aşa. Mai cântat, mai dansat. Rock, de preferinţă.

    N-avem mireasmă fără tine.

    alt Inodora, la minimum
    2011-02-07 13:05:29 | Raporteaza
  • 327

    @Inodora, la minimum: :lol:

  • 328

    … de preferat, se-nţelege. ;)

    Aşa că suntem în aşteptare.

    alt Inodora, la minimum
    2011-02-07 13:14:05 | Raporteaza
  • 329

    Chiar uitasem de minodora si multiplele ei casatorii in direct, pe la 6 cand apunea soarele. Vreti o dedicatie ? Gratis ! Fara numar, fara numar ! :D :D :D

  • 330

    Jasmine,

    Nu, mai bine, pui tu o muzică frumoasă, franţuzească?

    Aşa, cu soare pe margini.

  • 331

    Fluture deep purple,

    Cum adică ai dansat cu lupii?

    De pluş sau…

  • 332

    ei, nu chiar de pluş. şi i-am dansat cum am vrut eu. pînă i-am întors pe dos. i-am pluşat. :)

    ♥Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ♥

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-07 13:55:53 | Raporteaza
  • 333

    A ieşit sau pluşul din ei? Mai mişcă?

  • 334

    Ana,

    normal că mai mişcă. :) dar acum e bine, au pluşul pe dinafară.

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-07 14:02:47 | Raporteaza
  • 335

    Ana, pana la dedicatia cu soarrrre rrrrulat, uite una in care trece in zbor si un fluture.

    garfieldsipriet../

  • 336

    Atunci sunt numai buni de scărmănat. :)

  • 337

    Jasmine,

    De va veni la tine vântul, să-i iei din cale bibeloul de porţelan.

  • 338

    Ana, Gata ! Uite si muzica frantuzeasca, frumoasa si cu soare pe margini. :) Cu drag. J.

    marieclaire.fr/../

  • 339

    Şi muzica?

  • 340

    Muzica vine singura. Eu aud sunetul valurilor si al nisipului cand vad materialul acesta fluid si umbrelutele de dantela. Si mi se face si dor de o chansoneta la o masuta din Paris.

    Si sa fie si Zaz cu noi acolo ;) youtube.com/wat../

  • 341

    Jasmine,

    Splendidă! Cum fac să nu mai dansez?

  • 342

    Ana,

    Nu-i asa ? Eu m-am indragostit de Zaz la prima auzire. E albumul de debut si a rupt urechile targului anul trecut. Are multe, si frumoase. Dar celelalte sunt nostalgice. Mie imi place si La fee (inclusiv versurile).

    youtube.com/wat../

  • 343

    J,

    Cum mă opresc, totuşi? Nu pooooot!

    alt Dans fără şansă de încetare
    2011-02-07 15:25:57 | Raporteaza
  • 344

    youtube.com/wat../

  • 345

    Ana, nu te opri!

    J, să mai aduci asemenea muzici alese. :)

    noi nu vrem să ne oprim!

  • 346

    @Cristi: Ai venit tu, Cristi, repede cu Adagio-ul tau ! :(

    Ana, nu lua in seama ! E un spargator de dans ! :( :( :(

  • 347

    @Jasmine: Nici chiar asa, e doar un …adagio. :)

  • 348

    J,

    Nicio şansă! Dă-mi reţeta repedeeeeeeeeeee!

    Fă ceva!

    alt Dans incontinent
    2011-02-07 16:03:08 | Raporteaza
  • 349

    @Cristi: Adica nu ai venit alegro molto, ci lento molto :?: Sau ai vrut de fapt sa ne oferi o pauza in passo doblo, adagio ritm like, avand ca scop recuperarea energiilor pentru o viitoare runda de zbantuiala. Bine, fie, nu esti chiar asa un spargator de dans. :roll:

  • 350

    Ana,

    ntz ! :D

  • 351

    @Jasmine: Fie, cum zici tu. :)

  • 352

    J,

    Neîndurato!

  • 353

    Cioc-cioc! :)

    Hai mai Anuto, oamenii mai gresesc, mai uita. Nu mai sta cu bita dupa usa, hai ca mi-ai tras destule ciomege!

  • 354

    Copile,

    Tu dacă aşa eşti şi în dragoste, vai de fetele tale!

    Sau e numai o drăcoasă obstinaţie virtuală? Ha?

    Ce vrei tu aici, după toate câte le-ai spus? Cu cine vrei tu ceva aici? Ce-ţi place, că io nu pricep defel?!

    Noi, p-aici, suntem niţel altfel. N-are rost, copile. Fii cuminte şi lasă-ne.

    Dacă ai fi dat vreun semn că înţelegi, ar fi fost ceva. Dar ţie-ţi place rolul ăsta. Încă mă întreb cum de-ţi place. Nu încetez a mă-ntreba. Pentru tine mă întreb cum e. Eu nu-l pot cuprinde cu mintea-mi cea puţină şi bătrână.

    Hai, fii pe pace.

  • 355

    Stai blând! Ştii că nu-mi place să şterg. Nu te insinua.

    N-ai arătat vreodată că vrei să vorbeşti de-adevăratelea cu oamenii.

    Fă un sport pentru băieţi şi descarcă-ţi energia. O să rămână aia bună, copile. N-o să mai simţi nevoia să dai mereu cu bâta. O să se ducă.

    Ţie-ţi place să te agaseze cineva?

    Aşa-i că nu? Vezi?

  • 356

    Şi-apoi, la mine nu e nimic interesant, actual, de dezbătut. La mine sunt stări.

    Ce să faci tu cu ele? E lumea plină de lucruri colorate, spumoase, acroşante.

  • 357

    Dar dacă-i gagică şi noi nu ştim?! Că aşa pare după scris!

    alt Cosa Nostra importând paranoia locului
    2011-02-07 16:51:10 | Raporteaza
  • 358

    Paranoia cui?

    Spune a cui, că locurile n-au paranoia.

    Mă superi.

    Şi opera aia cu care ne-ameninţi?

  • 359

    Iar dacă e fată, sari tu să-i verifici pedichiura.

    Te descurci, nu?

  • 360

    costelus nu e fata.

    apropos de adagio lu’ lara a lu’ cristi. tocmai ce-am ascultat. eu sunt o traditionala aici, prefer varianta originala cu albinoni.

    youtube.com/wat../

    alt Jasmine Paranormala
    2011-02-07 17:06:32 | Raporteaza
  • 361

    Cred că nu ştiţi în ce vă băgaţi. Nici nu vreau să ştiu rezultatul examinării!

  • 362

    ?!

    alt Ana, privind-o lung pe Nora şi nevenindu-i să creadă
    2011-02-07 17:11:53 | Raporteaza
  • 363

    J,

    Şi eu tot tradiţionalistă. Râdem sau plângem?

    ;)

  • 364

    Anichka,

    Propun surasul, ca de plans, ne fac altii sa plangem, oricum.

  • 365

    Nora:

    o citez si eu pe Ana. :lol:

  • 366

    @Ana: Mai Ano , de unde au aparut atatea personaje pe aici , precum ciupercile dupa dezghet ? Ce inseamna dezmatul asta aici pe blogul tau ? Te doare capul ce vezi si auzi pe aici :” Hanuka “, “Hannah “, “Nora evacuata din Fasie “( saraca de ea , sufera dupa fasia aia , unde o fi acum ? ),” Nora in Fasia Gaza “( asta e mai norocoasa , macar stii unde se afla fasia asta , ca Gaza stie toata lumea ca e capitala Atlantidei ) ,” Nora amuzata si amuzabila “( dar amuzanta , nu ? ) ,” Nora habotnica neintrata in P. Univ. “( a naibii ce esti , vrei si recunoastere internationala ),” Nora evacuata din tribune “( asta trebuie sa fie stelista evacuata de Becali in urma cu 1 an , probabil e in puscarie acum ), “Jidanca roz care capuseaza “( cred ca asta il capuseaza sau suge de organele vitale pe Cosa ),” Nora innamorata “( sper ca nu de Cosa ! ) ,” Nora Desilusionata “(asta sufera dupa o viata mai buna ),” Un fluture pe lampa “( asta chiar e misto !) ,” Inodora minima si maxima ” ,” Muza cu lacrimi in pantaloni “, si toate fiicele mici , mari si mijlocii ale lui Dracu sa le mai Kieptane ? Ce inseamna debandada asta pe blogul tau ? Am impresia ca va jucati aici , nu-i asa ? In plus , in mijlocul vostru trebuie sa fie mereu acest taur comunal al Pandorei , numitul Cosa ? Ce dracu va face acest taur invechit de il mentineti mereu intre voi ? Ana , tu esti sefa principala aici , ce pazesti pe acest blog ?

  • 367

    Gata, sunt cuminte. Că, după aia, iar zice Cosa că, din cauza mea, nu poate el să-şi desfăşoare analiza în voie.

    alt Nora ruşinându-se toată de privirea sfărâmătoare a Anei
    2011-02-07 17:31:09 | Raporteaza
  • 368

    Dragă Danny,

    Eu nu sunt măi, Ano.

    Apoi, fiecare joacă fix ce vrea. Şi mai ales cu cine vrea.

    Ceea ce numeşti tu dezmăţ e departe de aşa ceva.

  • 369

    Şi, Danny, remarci faptul că te-am scos din spam.

  • 370

    De tine depinde dacă se va mai repeta sau nu.

  • 371

    @Ana Barton: Mai Ana , e mai bine acum , dar cu virgula dupa Ana , e ok ? Dar voi va jucati aici Ana ? Va jucati pe perechi, cu masca , fara masca ? Sunteti toate nostime , dar nu mi-ai raspuns inca la intrebare , draga mea Ana . Uite , deja Nora cea rusinata de privirea sfaramitoare a ta , s-a si cumintit si a trecut frumos in cutia ei , parca i-ar fi frica de taurul comunal ! Pai , daca va jucati , mai Ana , jucati-va fara frica de cineva ! Aouleu , simt ca vine rechinul acum din celelalte ape , unde a auzit si simtit ca se vorbeste despre el ! Acuma vine…………..P.S. : Pot sa ma joc si eu cu voi ?

  • 372

    Cu mine, nu! N-ai loc în cutia mea!

    Plus că eşti aşa, cam alb-negru şi miroşi a spirt!

    alt Nora neruşinata
    2011-02-07 17:52:42 | Raporteaza
  • 373

    Ăsta ar fi trebuit să fie începutul, Danny. Nu sfârşitul.

    Ca să te joci, trebuie să-ţi placă jocul. Iar tu n-ai dat semne.

  • 374

    Ce e, soro, te sufoci? :lol:

    alt Ana, holbându-se la Nora cu emoţie
    2011-02-07 17:56:39 | Raporteaza
  • 375

    Mă cam. Dau cu aspiratorul. Arunc melcii, strâng paianjenii, frec geamurile. Ia aminte!

    alt Nora ştergând praful copleşită de emoţiile "incidente" ale Anei
    2011-02-07 17:58:55 | Raporteaza
  • 376

    Iau!

    alt Ana, iubind-o pe Nora cu aspirator cu tot, lucru complet nereprezentativ
    2011-02-07 18:00:26 | Raporteaza
  • 377

    eu vă rog să nu vă luaţi de viitorul meu preşedinte din AD 2019.

    Danny, dar şi pe tine sfătuiesc să ai grijă cum te proţi cu viitorii tăi electori.

    sper să nu mă uiţi cînd vei fi Preşedinte. :) uite, îţi dedic şi cîntecelul potrivit momentului solemn:

    youtube.com/wat../

    restul, vă rog să vă ridicaţi respectuos în picioare. :)

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt un fluture pe lampa stinsă
    2011-02-07 18:01:38 | Raporteaza
  • 378

    Unde eşti, făptură lipsită de empatie?

    alt Ana, strigând după muză
    2011-02-07 18:02:18 | Raporteaza
  • 379

    M-ai omorât, fluture orbitor!

    Aripa…

    alt Ana, „solemnită“
    2011-02-07 18:03:48 | Raporteaza
  • 380

    @Nora neruşinata: De ce draga sa n-am loc in cutia ta ? De ce esti o fata rea ? Daca erai mica iti intelegeam rautatea , dar acum ca ai mai crescut nitel , tot asa ai ramas ? Uite ca n-am observat : esti Nora cea nerusinata , daia nu ma primesti la joc ! Si sa stii ca nu sunt alb si negru , sunt viu colorat si nu miros a spirt , miros a tutun de inalta calitate ! sic ! Vezi ca nu m-ai ghicit , nerusinato !

  • 381

    M-am ridicat în picioare. Acum pot sta jos?

    alt Nora cu mână la inima, dându-şi o şuviţă ireverenţioasă de pe frunte
    2011-02-07 18:07:29 | Raporteaza
  • 382

    @un fluture pe lampa stinsă: Scumpul meu fluture , chiar imi place muuuuuuult de tot de tine……..esti asa de dragalas si te pup tot timpul si-ti tin si lampa stinsa sa nu pleci de langa mine . Sa stii ca eu ma port frumos cu toata lumea , sper ca ai observat acest lucru , iar de tine voi avea grija tot timpul , iti jur ! Iti multumesc pt dedicatie , iar atunci cand voi ajunge Presedinte , vei fi in gratiile mele tot timpul !

  • 383

    Vezi ce-am ratat?

    alt Ana, neeligibilă din cauza Norei
    2011-02-07 18:12:36 | Raporteaza
  • 384

    gata, putem să ne aşezăm. uite ce binevoitor a devenit domnul viitor preşedinte. nu-i aşa că are mari şanse să-l votăm? :roll:

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
    2011-02-07 18:13:48 | Raporteaza
  • 385

    @Ana: Imi place sa ma joc Ana cu fetele , deci si cu tine ! Oare de ce n-ai observat acest lucru de la inceput ? Pt. ca n-ai avut ochi si pt. mine ? Stiam Ana ca tu m-ai scos din spam , si-ti multumesc pt. acest lucru ca mi-ai dat sansa sa traiesc , dar oare cine m-a bagat in spam ? Nu-i asa ca Ruxandra P. ? Ana , invata sa cunosti OMUL mai bine ! Imi place jocul !

  • 386

    Danny, ştiu eu mai bine! Şi gata!

    alt Nora dizgraţiata
    2011-02-07 18:16:37 | Raporteaza
  • 387

    Întruparea graţiei,

    Mă laşi? Cu ce greşitu-ţi-am? (de data asta)

    alt Ana, căutând privirea ne-mpăcată a Norei
    2011-02-07 18:19:50 | Raporteaza
  • 388

    @Ana Barton: La ce sfarsit te referi Ana ? Sfarsitul cui ?

  • 389

    Fetelor , ma primiti la joc ? Cine voteaza pentru mine , cine voteaza impotriva mea ? Acum vreau sa vad !

  • 390

    „ Pot sa ma joc si eu cu voi ?“

    Aşa trebuia să-nceapă, Danny. Aşa era normal.

  • 391

    Nu cred că vrei să afli asta, Danny. Stai cuminte, eu atât îţi spun. Te uiţi, dar nu atingi. Priveşti, dar nu pui mânuţa.

    alt Nora zdrobind bibeloul de porţelan
    2011-02-07 18:25:19 | Raporteaza
  • 392

    Tu, floare preafrumoasă,

    Nu-ţi tulbura cosiţa, că nu va fi temei.

    alt Ana, părându-i-se că Nora este Alexandru cel Mare cu sabia-n mână, fix în faţa celebrului complex de legături
    2011-02-07 18:30:17 | Raporteaza
  • 393

    Nu-mi tulbur nimic. Uite-mă, rochia mea nici nu respiră. Aerul a îngheţat între falduri.

    alt Nora, ascunzând o bormaşină la spate şi zâmbind şăgalnic
    2011-02-07 18:33:40 | Raporteaza
  • 394

    Nora dizgraţiata,

    uită-te şi tu la el. pieptu-i de aramă e plin de cicatricile căpătate în luptele grele de afară, rănile îl dor. vine şi el să-l mîngîiem, să-l încurajăm, să ştie şi el pentru ce luptă. vrei să-i pleoştim idealurile aşa devreme? :roll:

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt fluturaşul cel viteaz
    2011-02-07 18:37:19 | Raporteaza
  • 395

    Nu respira, atunci. Sporeşte gheaţa.

    alt Ana, cântărind dacă să-i spună Norei că mai degrabă un nume precum Golda i s-ar asorta la bormaşină, nicidecum la rochie
    2011-02-07 18:37:38 | Raporteaza
  • 396

    Şerpii sunt fiinţe nevinovate. Cele mai nevinovate. Nu ştiu de ce sunt atât de temuţi.

    Prima revelaţie determinatoare pe care am avut-o în viaţă: Eram prin clasa a treia şi mă jucam cu nişte fraieri. Am prins un pui de şarpe şi pentru că aşa ştiam că trebuie, am vrut să-l omorâm. Nici acum nu-mi dau seama cum mi-a venit ideea. De fapt, nu cred că ştie cineva ce declanşează revelaţiile.

    dar dacă e fetiţă?!

    Incredibil! Puteam omorî cu bucurie dementă, o fetiţă!

  • 397

    @fluturaşul cel viteaz: Eu nu vreau nici să-l mângâi, nici să-l pleoştesc.

    Iar idealurile lui nu mi se par prea băţoase oricum. Sunt cam în formol.

    alt Nora, căutând să-şi mascheze teribilul faux pas, acela de a nu fi asortat bormaşina la dantelă
    2011-02-07 18:46:34 | Raporteaza
  • 398

    De când sunt eu aici, nu s-a mai întâmplat aşa ceva!

  • 399

    @Ana: Niciodata nu e prea tarziu , Ana ! Stii prea bine cum am intrat pe poarta Pandorei ! ! Am fost nevoit sa ucid Balaurul cel Rau , pt. a da iama printre frumoasele fecioare de aici ! De acum incolo ma voi juca cu voi fecioarele mele , dar cu atentie ! Stiu ca rechini sunt multi pe aici si-mi dau tarcoale , ma miros , stramba din nas , dar eu sunt precum Fat – Frumos , iar palosul meu gros sta mereu ridicat inantea tuturor nenorocirilor ce se vor abate asupra Pandorei ! Jocul a inceput , dragele mele fecioare ale Pandorei !

  • 400

    Atentieeeeeeee : Balaur la orizont ……………

  • 401

    Preadulceo,

    Io când auz cuvântul formol nu poci a mă gândi decât la bălţile Brăilei. E freudiană încurcătura sau se vindecă?

    alt Ana, jenată de lipsa de delicateţe privind potriveala dintre fierătanie şi drăgălăşenie şi întrebând-o, aparte, pe Nora dacă simte c-ar fi oximoron sau doar o dulce oişte-n gard
    2011-02-07 18:51:42 | Raporteaza
  • 402

    Tinere Danny,

    Ai zbârcit-o. N-ai avut nas pentru subtilitatea jocului. Te-ai avântat şi-ai eşuat în posesive.

    Asumă-ţi!

  • 403

    Cosa,

    Opera despre iubire, dragoste, amor versus biata ură pricăjită sau cuţitul meu cel de argint?

    alt Mohelu' îmblânzit pe-afară, înflăcărat şi dornic de-aşi împlini menirea, pe dinăuntru
    2011-02-07 18:56:58 | Raporteaza
  • 404

    Danny67, uite îţi spun un secret: pe aici, n-ai şanse la fecioare. Ia du-te tu şi fă-ţi castelaşul pe alte plaje. Parcă ţi-am mai sugerat hi5, nu?

    Acolo e de tine, viteazule!

    Cosa Nostra: ce nu s-a mai întâmplat?

    alt Nora, proptind mai bine oiştea-n gardul freudian
    2011-02-07 18:57:40 | Raporteaza
  • 405

    @Nora zdrobind bibeloul de porţelan: De ce Nora sa nu pun mana mea vanjoasa pe bibeloul tau de portelan ? Tu de ce l-ai zdrobit , de nervi , de furie , ce-ti lipseste ? Eu doar pun mana si-l sarut si apoi , pe ce pun mana , locul acela va fi sfintit !

  • 406

    Ce spui, Cosa?

    alt ... de-a-şi...., vai! Ce oroare!
    2011-02-07 18:59:02 | Raporteaza
  • 407

    #404,

    Uită-te la timpii postărilor!

  • 408

    Mohadu, ştii că nu pot! Sunt lipsit de vlagă!

  • 409

    Cosa,

    Cuţitu’ meu de la străbuni nu va da greş. Apropie-te, dară.

    alt Diwali, încercând să-l adoarmă pe Cosa, mă rog, de fapt suspiciunile lui nenumărtate şi voind să pară cu pedichiurile în frunte, dar sfioasă şi, ce să mai, de-a dreptu' obedientă
    2011-02-07 19:06:33 | Raporteaza
  • 410

    @Ana, jenată de lipsa de delicateţe privind potriveala dintre fierătanie şi drăgălăşenie şi întrebând-o, aparte, pe Nora dacă simte c-ar fi oximoron sau doar o dulce oişte-n gard: Ups ! Te cam apropii………….ma uit la chipul tau si pari a fi nevinovata ! Ma cam pui in garda , nu-i asa ?

  • 411

    @Diwali, încercând să-l adoarmă pe Cosa, mă rog, de fapt suspiciunile lui nenumărtate şi voind să pară cu pedichiurile în frunte, dar sfioasă şi, ce să mai, de-a dreptu’ obedientă: Nici pistoalele mele nu vor da gres…………

  • 412

    Cum adicătelea fără vlagă?

    alt Nevasta mohelului, cumsecade de felul ei, dar râvnind in sine-i la străini, nemai gândindu-se la reputaţie, tradiţie şi alte bâşcătănii
    2011-02-07 19:11:08 | Raporteaza
  • 413

    Se încălzi argintu-n mâna-mi cea deprinsă cu tăierea.

    Cu cât aştept, cu-atâta sunt mai dornic.

    alt Of! Greu mai e în strâmtoarea asta! ... nemaigândindu-se... Şi gata! Nu mai corectez nimic. Ce-o fi, o fi!
    2011-02-07 19:14:26 | Raporteaza
  • 414

    @Nora, proptind mai bine oiştea-n gardul freudian: De ce sa n-am sanse la fecioare ? De cand imi evaluezi tu sansele mele ? Ba voi avea sanse la multe fecioare….si ma mai gandesc daca si la tine………..iar castelul meu , AICI E !!!

  • 415

    Dicţionarul explicativ al limbii-n ceaşcă:

    Termen: vlagă

    Definiţie: este aia din cauza căreia, dacă n-o ai, eşti nevoit ca şi limba-n ceaşcă s-o bagi cu degetul!

  • 416

    Unde eşti floare fucsia? Mă laşi să combat nesprijinită?

    alt Ana, invidiind în taină vălurile îngheţate ale Norei şi făcându-şi planuri de viitor pentru a deveni arcaş în oastea regelui Arthur
    2011-02-07 19:21:52 | Raporteaza
  • 417

    @Ana, invidiind în taină vălurile îngheţate ale Norei şi făcându-şi planuri de viitor pentru a deveni arcaş în oastea regelui Arthur: Da , te las sa combati nesprijinita , pt. a-ti arata valoarea !

  • 418

    Cosa,

    Vorbesc cu mohelu’. Taie mai bine dacă nu eşti nervos cum spuseşi. Mai moale adică. Da’ să nu te-nfierbânţi la arătarea cuţitului!

    alt Nevasta mohelului, mulţumindu-se cu bărbatu-său şi felicitându-se că n-a dat cusrs bufeurilor asupritoare de mijloc de fericită căsnicie
    2011-02-07 19:25:15 | Raporteaza
  • 419

    Cea mai rea fecioara de aici este Nora sub toate ipostazele ! De unde atata rautate la fiinta aceasta , greu de explicat !

  • 420

    Vezi, Danny, vezi?

    Nu simţi jocul. Pur şi simplu. Nu e vreo vină în asta. Crede-mă. Nu ai stare pentru el.

  • 421

    Crede-mă, în starea asta, nu mă mai poate înfierbânta nici mâna gingaşă [cu unghiile ei autentice] care-l poartă!

  • 422

    Dar mie de ce îmi eşti din ce în ce mai dragă, dantelă mototolind banchize?

    alt Ana, cântărind dacă să ia aminte la faptele diabolice ale Norei sau s-o iubească aşa, cu aspirator, arahnide, geamuri şi bormaşină
    2011-02-07 19:39:34 | Raporteaza
  • 423

    Cosa,

    Dar ce-ai păţit? Cumi adică starea asta? :roll:

    alt Grija de seară
    2011-02-07 19:41:54 | Raporteaza
  • 424

    @Ana: Nu am stare pt. el ? Parca sunteti niste fantome ! Acum imi este foame……..ne jucam maine , ok ?

  • 425

    @Grija de seară: Tu cine mai esti ???

  • 426

    @Danny67:

    Vezi să nu-i mănânci cu tot cu fanere.

    alt Grija de seară
    2011-02-07 19:48:55 | Raporteaza
  • 427

    @Danny67:

    Sunt om bun, la drum de seară. Am venit la teatru. Am o pasiune pentru didascalii. Nu citesc dramaturgie integral, ci numai indicaţiile autorului. Cred că e vorba despre o tulburare afectivă. Dar ce să fac? Cu asta mă hrănesc. Sunt inofensivă.

    alt Grija de seară
    2011-02-07 19:50:49 | Raporteaza
  • 428

    @Grija de seară: Ma bucur ca esti om bun la drum de seara . Am nevoie de tine , sa ma ingrijesti , sa-mi fi alaturi ! Am nevoie de oameni buni………rai gasesti pretutindeni ! Iti place la teatru ?

  • 429

    Am impresia că am pierdut firul discuţiei :D

  • 430

    #423,

    starea asta, ratare, fără vlagă, scurt de tot, unghii , ceaşcă, oximoronu mă-sii, întâlnire, telefon

  • 431

    Danny, Danny, căpitanul meu preferat! ce faaaci, viteazule, unde umbli? stai la taclale cu tinere domniţe despletite şi duşmanii ne copleşesc? ai uitat de rivuluţia noastră? vezi că-ţi iau plaiul şi te degradez. n-or să se mai uite nici cârcebele la tine.

    hai, la luptă! sus paloşul!

  • 432

    O, Danny!

    Teatrul este viaţa mea. Mă tulbură, mă chinuie, mă alină. Iau Shakespeare, îi iau pe greci, pe Moliere, pe toţi. Le ştiu indicaţiile pe dinafară. Acolo este poezia teatrului. În didascalii. Iar noaptea stau de veghe şi fac unele noi pentru toate piesele celebre. Mut personajele, le-ndrăgostesc, le-ncaier. Fac ce vreau. Mereu creez. Lumea zice că sunt prea creativă. Dar nu. E numai felul meu de a lupta cu răutatea şi prostia lumii.

    Mă înţelegi?

    alt Grija de seară
    2011-02-07 20:03:56 | Raporteaza
  • 433

    Danny, te-am avertizat. Tu ai vrut să faci pe temerarul. Ţi-am zis că hora asta nu te prinde.

    Nu te vreau aici. Bibeloul de porţelan, cu tot ridicolul şi vetustul, tu erai.

    Aici nu te va îngriji nimeni. Nu avem vocaţie de infirmiere. Ba mai mult, nu ne pasă de “rănile” tale.

    Dacă ţi s-o părea că zăreşti pe aici picior de fecioară, acela nu va fi pentru tine.

    Deci nu reveni! Joacă-te în altă parte!

    alt Nora ascunzând la spate un topor, o pensetă, un ciocan, un patent şi orice altă ustensilă cu potenţial vătămător şi iubind-o pe Ana în tot acest timp
    2011-02-07 20:06:53 | Raporteaza
  • 434

    Cosa Nostra,

    Te-a părăsit cineva? Spune-mi cine! Ai curaj să-mi spui şi de ce?

    Te ajut cu tot ce pot, da’ zi-mi cu ce.

    E vorba despre vreo femeie? Aşa îmi pare.

    alt Grija de seară
    2011-02-07 20:08:24 | Raporteaza
  • 435

    danny67:

    stimate domn,

    v-am urmărit cu maxim interes discursul. aveți o inteligență care, pur și simplu, impune respect. tocmai d-aia, cu toată deferența de care sînt capabil, îmi permit să vă fac o sugestie:

    DU-TE, MĂ, CRETINULE, ÎN PIZDA MĂ-TII!

    ps. iezilor, cu o fărîmă de drag (de atît mai sînt în stare) îți spun: nici măcar întru-un vis de glumă să nu le mai cînți în strună stupizilor nimeriți pe aici.

  • 436

    @Cosa Nostra: mi-ai dat cândva un sfat, e timpul să ţi-l returnez: du-te şi fă una scurtă să-ţi treacă ;)

  • 437

    Cosa, fă bine şi revino-ţi! Mă deconcertezi, la naiba!

    alt Nora tulburată de melancoliile vesperale
    2011-02-07 20:16:31 | Raporteaza
  • 438

    @Che Guevăru`: Acum sunt in pauza , mananc ! Ma mai uit si eu pe la domnite despletite , is tare frumoase si poftesc la ele ! N-am uitat de revolutie , palosul e langa mine , sta treaz tot timpul , mai treaz decat mine , uneori !

  • 439

    @Nora tulburată de melancoliile vesperale: băi femeie, lasă dracului omu’ să-şi facă treaba liniştit acolo !!!

  • 440

    Bă, Habarnam,

    Tu nu urmăreşti firul?! Păi, eu nu ştiam?! Da dacă nci cu macaraua, ce dracu?!

  • 441

    lasă Danny, că tu te duci acum frumuşel la bătăliile tale şi o să te întorci victorios. nu-i aşa?

    şi o să vezi tu ce aclamăm noi, indiferent cum te întorci, pe scut sau sub scut. o să te umplem de clame :roll:

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt fluturaşul fidea
    2011-02-07 20:23:25 | Raporteaza
  • 442

    @Grija de seară: Esti interesanta ! Am multe sa-ti spun…………dar nu acum , acum nu , inca nu ( no yet )…………….ci intr-o zi …………

  • 443

    @Cosa Nostra: păi forţa minţii ce zice?

    …may The Force be with you, vorba lu’ Darth Vader :|

  • 444

    @Nora ascunzând la spate un topor, o pensetă, un ciocan, un patent şi orice altă ustensilă cu potenţial vătămător şi iubind-o pe Ana în tot acest timp: Ori ma aflu in Valea Plangerii ? Inca n-am facut 300 ani ! Eu de portelan ? Niciodata ! Ce rea esti , sper ca n-ai vreun topor sau vreun ciocan pe la spate ? Ai da in mine ?

  • 445

    Scuzaţi, domnul Habarnam. Nu eram la curent cu delicateţea operaţiunii. Nu mai fac, promit!

    alt Nora ruşinată ascunzându-se după o perdea şi topindu-se încet în asfinţit
    2011-02-07 20:30:09 | Raporteaza
  • 446

    @fluturaşul fidea: Da draga mea , dar acum sunt si eu in pauza ! Cat timp sa ma razboiesc , ca nu mai am cu cine ! I-am invins pe toti ! Astept ONORURILE VOASTRE !

  • 447

    Bă Danny, n-am găsit nici un sait care să preia live de pe web cam. Că aş fi vrut să scot oximoronu la tine să te sperii de el. Ar fi fost singura cale prin care să te simţi aşa … mic, mic, mic, să te ruşinezi şi să pleci.

    Cum a făcut un jidan cu noi acum câţiva ani: eu cu trei tovarăşi – unu, jidan din Austria, am vrut să aducem nişte bagaboante s-o punem de o serată. Noi veneam cu bagaboantele, jidanul cu hogeacu.

    Înainte, ne-am dus noi la el să stabilim detaliile. Hoţu, făcea duş. Când l-am văzut ieşit – complet dezbrăcat, ne-am blocat pe repede înapoi: avea o pulă cât sticla de bere.

    Ce era, băi, Danny să mai facem, să mai venim cu bagaboante?! Mai avea vreun rost?!. Ne-am dat loviţi şi-am plecat!

  • 448

    @Grija de seară: Poti sa lupti cu rautatea lumii , la fel fac si eu ,dar cu prostia…………cu prostia lumii ce ai ? Lasa-i prosti in seama lor…..sunt multi , relaxati si pitoresti !

  • 449

    #442,

    Forţa minţii?! Am încercat, bă, şi să mă mint, da tot degeaba. Nu ştiu cum dracu s-a reorientat neuronu-n creieru meu, că m-am minţit fix cu Denisa Chiriţa. Ce să fac, bă, cu aia?!

  • 450

    @Cosa Nostra : Niciodata nu m-am simtit mic si nu m-am speriat de nimeni si nimik ! Apoi nu sunt genul de om care sa bata in retragere. Niciodata ! Tot inante merg si de voi muri , numai in lupta dreapta voi pieri cu sabia in mana ! Asta de la mine sa stii ! Ce puteati face cu respectivul ? Simplu : ii taiati pula si continuati actiunea ! sic !

  • 451

    Dă-te, bă, dracu de prost!

    Incredibil! Când ziceam şi eu că s-a animat aici o chestie mai cu poante, mai cu eşarfe, cu treburi mişto, vine bou bălţii şi dă cu link-ul!

    Ana, dă-l, bă, dracu că nu merită!

  • 452

    Care-i faza? e că te simţi complexat?

    Păi nu tu vroiai (vreai, voiai, etc) sa joci cu reguli internaute?

    Pfff… şi bănuiesc eu că încă n-ai servit cina, deşi te-ai dedulcit lunea în postu’ Paştelui. Sau nu e post încă ?!

    Pfff… îmi iau cartonaşu galben acuma :P

  • 453

    Unde sunt didascaliile mele, care le-am avut?

    Aici sunt culise de cabaret? Ce-i asta, invertire sau intervertire? :roll:

    Şi-mi plăcea piesa. O voi continua eu, singură, în prag de noapte, dar şi în miez.

    alt Grija de seară
    2011-02-07 21:39:30 | Raporteaza
  • 454

    @Grija de seară: Vorbim maine , Grija…………….vom juca intr-o piesa de teatru maine seara , ok ?

  • 455

    O, Danny!

    Dar să fii cuminte şi să dormi profund. Să fii odihnit şi blând. Da?

    alt Grija de seară
    2011-02-07 21:49:07 | Raporteaza
  • 456

    un om din Tecuci avea un motor da nu i-a folosit la nimic.

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt fluturaşul de noapte
    2011-02-07 21:57:05 | Raporteaza
  • 457

    @Grija de seară: Voi dormi linistit , iar tu sa-mi porti de grija , da ? Intr-un tarziu am observat ca un nemernic de aici m-a injurat gratuit , dar ma voi ocupa de el maine seara ! Acum nu am timp , imi este somn !

  • 458

    @fluturaşul de noapte:

    Însă motorului poate i-a folosit omul. Poţi să ştii? :mrgreen:

    alt Grija aproape de noapte, dar nefiind convinsă că noaptea e cea mai bună alegere – a fost bine, fetelor? Sunt la nivel?
    2011-02-07 22:07:19 | Raporteaza
  • 459

    @fluturaşul de noapte: Sa vii pe la capul meu in aceasta noapte si sa-mi canti ceva frumos , sa pot dormi in liniste , fluturas de noapte …..

  • 460

    Danny, te veghez. Îţi port de grijă. Odihneşte-te.

    Eu încep să caut prin dramaturgi. Să văd ce-mi pică acum cu tronc. L-aş masacra pe pe ăla cu Rodrigo şi Ximena. Mă scoate din sărite. E-atât de spaniol!

    Nu are deloc rafinament. E brut. Şi arabescurile lui, atâ t de previzibile! Îl rescriu îndată.

    Dar să nu te plictisesc. Dormi cu pace! Eşti protejat.

    alt Grija de seară târzie
    2011-02-07 22:12:51 | Raporteaza
  • 461

    @Grija aproape de noapte, dar nefiind convinsă că noaptea e cea mai bună alegere – a fost bine, fetelor? Sunt la nivel?: Si tu la fel , da ?

  • 462

    Danny,

    vin doar dacă-mi spui ce diferenţă e între un avion şi-un pisoi. :)

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt fluturaşul fidea
    2011-02-07 22:13:28 | Raporteaza
  • 463

    Să-ţi aibi grijă de aripi. :)

    alt Grija de seară târzie, sărutând de „noapte bună“ fluturaşul cel frumos
    2011-02-07 22:16:17 | Raporteaza
  • 464

    @Grija de seară târzie: Iti multumesc mult de tot ! Am plecat la somn linistit ! Noapte buna tuturor fecioarelor Pandorei ! Pe maine !

  • 465

    Mulţumesc, Danny!

    alt Grija de seară târzie, uşor sfioasă din pricina atenţiei nesperate din partea lui Danny
    2011-02-07 22:17:53 | Raporteaza
  • 466

    @fluturaşul fidea: Off mai Fluturas , ma pui sa gandesc acum tarziu in noapte ? Avionul are aripi si zboara , pisoiul are picioare si sare………..in avion si zboara cu el , cum zbor eu acum in patul ce ma asteapta pregatit , iar fecioarele Pandorei ma vegheaza incontinuu , neostenit ! Va pup pe toate ! Noapte buna !

  • 467

    @Grija de seară târzie, uşor sfioasă din pricina atenţiei nesperate din partea lui Danny: Esti o dulce………..Pup !

  • 468

    of, măi Danny, măi! nu ai şi tu un pic de imaginaţie?!

    păi, avionul zboară, aşa e.

    dar cu pisoiul poţi bate un cui în perete? :roll:

    vezi, trebuie să-ţi cînţi singurel să adormi.

    noapte bună, vis uşor, şapte…

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt fluturaşul răsfăţat
    2011-02-07 22:32:54 | Raporteaza
  • 469

    noapte bună! :)

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt fluturaşul copleştit de sărutări
    2011-02-07 22:40:57 | Raporteaza
  • 470

    cople(o)ş(t)it??? :lol:

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt fluturaşul copleşit şi fîstîcit de sărutări
    2011-02-07 22:44:57 | Raporteaza
  • 471

    Noapte buna copii, maine sa va protejati bine aripioarele.

    alt Libelulul curios care asteapta meciul de maine cu nerabdare sau va fi doar o furtuna intr-un pahar cu apa?
    2011-02-07 23:02:14 | Raporteaza
  • 472

    vremea se anunţă în general frumoasă pntru mîine.

    averse locale vor întrerupe sporadic veselia şi buna dispoziţie în zonă.

    totuşi, se prefigurează o scurtă, dar posibil violentă furtună într-un pahar cu apă.

    neputînd preciza în care pahar anume se va declanşa furtuna, vă sfătuiesc să aveţi mare grijă la pahare, să fie mereu goale.

    meciul programat pentru mîine se contramandează din lipsă de combatanţi, unul dintre ei urmînd a afla că de fapt nu el a fost înjurat gratuit, ci un comentariu care a fost şters între timp, astfel că nemernicia rămîne neprobată.

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt fluturaşul vigilent în rondul de noapte observînd evoluţia vremii
    2011-02-07 23:36:16 | Raporteaza
  • 473

    val_one, tu n-ai somn noaptea? Nu cumva nedormitul si-a gasit jumatatea? :)

  • 474

    Cizmulite cu usturoi, ciocolata cu groaste, piper negru, macinat…Simple things…

    youtube.com/wat../

  • 475

    Cosa Nova a inteles ca toate femeile sunt frumoase, d’aia ne-a cucerit. Iar noi tot asteptam sa ne cante serenade sub balcon. Uite cam asa:

    youtube.com/wat../

    Stim ca nu va canta, dar noi tot asteptam. Tu Danny, cu ce viers aveai de gand sa ne cuceresti ?

    alt Jasmine catre Danny despre Cosa Nova
    2011-02-08 09:45:26 | Raporteaza
  • 476

    Bă, aici mai comentăm sau închidem pentru primit de marfă?! Anaaaaaaa!

  • 477

    Mie mi-e teamă de zăbăucul ăla. Că cine ştie cum apare după ce l-au vegheat fecioarele.

    alt Nora aşteptând scalpul lui Danny
    2011-02-08 15:36:29 | Raporteaza
  • 478

    Vii sau nu vii? Că ăsta bătrânu’ aşteaptă fremătând.

    Ştie el de-o viaţă ce-are de făcut, da’ tu să nu te-nvârtoşezi la inimă în faţa cuţitului, că acu’ doi ani făcu amărâtu’ un pui de parkinson.

    Scapi numai cu iubirea/ura alea promise de trei zile. Altfel, Brit Milah.

    alt Nevasta mohelului, trimisă de Ana în întâmpinarea lui Cosa Nostra. M-am perpelit întreaga noapte fiindcă am poftit la frumuseţe străină şi cu ea mi-am rănit inima. Ăsta simţi ceva da' nu-nţelese, aşa că îţi spun clar că te aştept la no
    2011-02-08 15:43:26 | Raporteaza
  • 479

    Curaj de am este pentru că sunt romantică de mică.

    alt Nevasta mohelului, trimisă de Ana în întâmpinarea lui Cosa Nostra. M-am perpelit întreaga noapte fiindcă am poftit la frumuseţe străină şi cu ea mi-am rănit inima. Ăsta simţi ceva, da' nu-nţelese, aşa că îţi spun clar că te aştept la n
    2011-02-08 15:45:55 | Raporteaza
  • 480

    M-au măritat ai mei cu forţa şi cred că am ceva freamăt în exces.

    alt Nevasta mohelului, trimisă de Ana în întâmpinarea lui Cosa Nostra. M-am perpelit întreaga noapte fiindcă am poftit la frumuseţe străină şi cu ea mi-am rănit inima. Ăsta simţi ceva, da' nu-nţelese, aşa că îţi spun clar că te aştept la n
    2011-02-08 15:47:19 | Raporteaza
  • 481

    :shock:

    :shock:

    :shock:

    aici e o adevarată sagă.

  • 482

    Mie imi pare foarte rau ca nu am fost si eu aseara la petrecere. Am pierdut speshal ghestul :(

  • 483

    Bună, Andreea!

    alt Ha! Te strig şi te dai imponderabilă, urlu, alerg, mă-ntreb. Şi tu, nimic. Acuma vii floricindă şi-n loc să baţi din gene, cum ţi-i firea, îţi pui lentile de lipsă de contact. Io ce să mai pricep?
    2011-02-08 15:53:07 | Raporteaza
  • 484

    Ce faci?

    alt Jasmine, fii serioasă! E ca şi cum ai fost.
    2011-02-08 15:55:41 | Raporteaza
  • 485

    nu poci ţine pasul cu voi! desenez scaune, multe. am 1200 de scaune de desenat. cum aş putea fi interesantă?

    a, şi 302 WC-uri trebuie să desenez. da ce ştiţi voi!… :( :(

    alt andreea frustrată că alţii inventează şi ea doar inventariază
    2011-02-08 15:56:39 | Raporteaza
  • 486

    Andreea, mult ţi-a luat!

    alt Nora cu un ochi la muză, cu altul la impetuoasa nevastă a mohelului, cea cu preaplin de freamăt
    2011-02-08 15:57:31 | Raporteaza
  • 487

    şi o să-mi mai ia…

    alt disperarea personificată
    2011-02-08 16:04:00 | Raporteaza
  • 488

    1. ?

    2.?

    alt Nora! Tu cu tumultul meu să n-ai vreo treabă! Că eu aştept de prea mult timp să lămuresc în minte-mi, ştii bine că şi-n suflet, ce-i asta de mă tulbură ne-ncetat. Iar omul ăsta se fofilează. Andreea, şi zici că ale tale sunt frustrări?
    2011-02-08 16:05:30 | Raporteaza
  • 489

    am venit de dimineata si am vazut ca ati dat o petrecere d’aia de s-a lasat cu sticle sparte, dureri de cap, mahmureli, si nici o vorbulita nu ati mai scos dupa.

    andreea, spor la desenat !

  • 490

    !

    alt Dacă n-aş şti că ştii, aş crede că ai beut gaz
    2011-02-08 16:07:51 | Raporteaza
  • 491

    .

    alt pe de altă parte, numai cu freamătul nu faci nimic
    2011-02-08 16:10:08 | Raporteaza
  • 492

    păi da, frustrări! că m-aş duce şi eu la plimbare, aş colinda magazinele, aş sta cu voi la o palavră, am mai comite un linşaj, ceva…

  • 493

    Andreea: Adică o să fie aproximativ un wc la 4 oameni? Câtă generozitate!

    alt Nora făcând calcule banale dat fiind faptul că n-are nicio treabă cu tumultul fremătos al Anei
    2011-02-08 16:11:49 | Raporteaza
  • 494

    ?

    alt Ce să ştiu? Că nu mai vedem nici pasta de dinţi cu-aceiaşi ochi de când cu antiteza care ne dădu viaţa peste cap? Şi ce să mai ştiu? Că te laşi aşteptat ca o mireasă rară, pricepi tu care este sorgintea deosebirii.
    2011-02-08 16:12:00 | Raporteaza
  • 495

    alt n-aţi vrut să-mi vedeţi pedichiurile! bineeee! las' că vă rugaţi voi!
    2011-02-08 16:13:12 | Raporteaza
  • 496

    şi nu ţi-am spus încă nimic despre lavoare şi pisoare…

  • 497

    :roll:

    alt Ana, uitându-se trăsnită la boreala Nora, ce face o confuzie pe care nu şi-ar fi putut-o (prima consoană e exact aia pe care-am vrut s-o scriu) imagina vreodată.
    2011-02-08 16:15:06 | Raporteaza
  • 498

    Andreea, rogu-te, fie-ţi milă de mine! Vino să mă ajuţi cu linşajul acela. Că aştia ori s-au înmuiat de tot, ori suferă de freamăte străine mie. Şi am o poftă în mine ca un şarpe. Care nu-i deloc inofensiv, Cosa cel mistic!

    alt Nora cu poftă de linşaj
    2011-02-08 16:16:46 | Raporteaza
  • 499

    am pierdut ceva pe-aici? :roll:

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt fluturaşul, zburînd în căutarea unui cuib de cuci
    2011-02-08 16:17:38 | Raporteaza
  • 500

    Cosa?

    alt Vedea-ţi-aş pedichiurile roşii ca... rodiile. Să-nţeleg că fata asta greşi că şterse linkul ăla referenţial?
    2011-02-08 16:18:12 | Raporteaza
  • 501

    sunt confuza. eu am crezut ca mireasa este danny, nu cosa ??!! cum cosa, tu erai ?

  • 502

    am o bănuială.

    alt piiing!! făcu fisa cînd pică
    2011-02-08 16:19:05 | Raporteaza
  • 503

    Nora, pe cine vrei sa linsezi ?

  • 504

    Te-ai liniştit?

    alt Fluture, aici nu se pierde nimic. Şi nimeni. Iar eu aştept lucrarea ce mă va lumina.
    2011-02-08 16:21:18 | Raporteaza
  • 505

    cine să fie victima, Nora?

    alt andreea, învîrtind lanţul
    2011-02-08 16:24:48 | Raporteaza
  • 506

    Descântul – lin şi neoprit,

    De buze tinere şoptit,

    Mi-a mai rămas de încercat

    Pe moalele-mi ne-învărtoşat.

    alt nu înţeleg ce mai vreţi de la mine!
    2011-02-08 16:24:53 | Raporteaza
  • 507

    Iaca, Jasmine. Am aşteptări modeste. Un fecior. Singurul care bântuie ţinuturile astea. Unul gălăgios. Umblă cu un casetofon pe umăr ca în clipurile anilor ‘80. Îl suspectez şi că poarta colanţi mov fosforescent.

    alt Nora mirându-se de inocenţa cu parfum de iasomie ce ea n-a cunoscut
    2011-02-08 16:25:11 | Raporteaza
  • 508

    Cosa, să nu te prind că te dai niznai!

    alt Ana, speriată de rimele nemaivăzute, neauzite şi nescrise. Căutând în imaginarul colectiv şi în istoria de-a valma a ultimelor trei zile şi uimindu-se că omul ăsta nu-şi mai aduce aminte că s-a jurat că ne gratulează cu o operă revelatoare
    2011-02-08 16:28:50 | Raporteaza
  • 509

    La Tu la ce te uiţi, nici măcar Cristi n-a răspuns. Deci, am scăpat de pedichiuri iar nepoată-mea a rămas cu cariocile întregi!

  • 510

    @Nora mirându-se de inocenţa cu parfum de iasomie ce ea n-a cunoscut: :lol: Nora, m-am inecat imaginandu-mi un fishior etalandu-si mushchii intr-un mov fosforescent.

    Pai un fishior e prada inocenta. El nu a invatat ca trebuie sa se fereasca de padurea cu balauri ?? Sau cu amazoane. Dar aici intram intr-o poveste horror pentru bietul baiet. :(

  • 511

    V-am minţit!

    Şi oricum, până nu-mi mulţumeşte [cine se simte] pentru intervenţia de la ăla cu twitteru nu mişc un deget.

    Pentru că degetul mi-a mai rămas ca sprijin pentru acte lingvistice!

  • 512

    Aşa, Andreea.

    Tălâmbul doarme. Aseară a mâncat şi acum se crede legănat de nu ştiu ce eterice fecioare. Digestie cu parfum de roze! N-am cum să tolerez aşa ceva.

    alt Nora astupându-şi urechile, nevoind să audă cântecul de lebădă al lui Cosa
    2011-02-08 16:36:07 | Raporteaza
  • 513

    Te-ncumeţi?

    alt Tu mie să-mi spui clar dacă dai opera ori ba! Dacă nu, mă duc să-l pun p-ăsta bătrânu' să sterilizeze tradiţiona, trecându-l lin prin flacără, cuţitul merita deplin de tine.
    2011-02-08 16:36:27 | Raporteaza
  • 514

    ?

    alt Muză frustrând, tu văz că n-ai nimic a spune de peregrinările-ţi fără de leac. Aştept...
    2011-02-08 16:39:10 | Raporteaza
  • 515

    @Tu mie să-mi spui clar dacă dai opera ori ba! Dacă nu, mă duc să-l pun p-ăsta bătrânu’ să sterilizeze tradiţiona, trecându-l lin prin flacără, cuţitul merita deplin de tine.:

    nu da opera, asa, oricum ! vrea sa o vanda si acum foloseste suspansul ca sa ii creasca pretul ;)

  • 516

    Nora, nu vrei s-auzi, da de privit văd că nu zici nimic, îţi cam place!

    alt opera e crunt anti jidănească şi anti femei măritate, aşa că vă mai las un pic să vă bucuraţi
    2011-02-08 16:41:27 | Raporteaza
  • 517

    Deci…

    alt Tu nu miza pe subtilitatea de grup fiindcă deznădejdea va fi darul tău. Spune, dară, cine şi pentru ce să-ţi mulţumească. Fii franc, iar nu fragil!
    2011-02-08 16:41:54 | Raporteaza
  • 518

    peregrinări?… :roll: eu?

    alt sfînta andreea
    2011-02-08 16:43:14 | Raporteaza
  • 519

    Sunteţi pregătite?

    alt Nora, Muză, J: ne-aşteaptă minunea ce ne va face cyborgi. Femei am fost destul!
    2011-02-08 16:44:10 | Raporteaza
  • 520

    Aoleu, ce petrecere a fost aici! Si acum vad ca vreti sa o puneti si de-o nunta! Cine fura mireasa? :lol:

  • 521

    Nu era nevoie să-mi mulţumească. Era suficientă şi o mică adiere din aripi!

  • 522

    Sper că nu te deranjează. :)

    alt Dana, la noi mireasa nu se fură. Se acţionează mult mai hotărât asupra ei. Şi ireparabil.
    2011-02-08 16:48:25 | Raporteaza
  • 523

    :roll: :roll: :roll:

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt fluturaşul, copleşit sub greutatea poverii de a nu putea mulţumi îndeajuns pentru un gest istorico-lingvistic fără precedent
    2011-02-08 16:48:59 | Raporteaza
  • 524

    cine-i dom’le mireasa ?? parc’as fi intr-un underground cu pisica alba, pisica neagra !

    mm mm maa trans.. trans.. form in cyborg ?? bir, bir, bir

  • 525

    @Cosa Nostra: Cristi, vezi ca am postat la Ruxandra. :)

  • 526

    Ireparabil e bun! :lol:

    Dar vreau si eu sa vad odata opera, ce tot atata suspans?

  • 527

    Nu, J., e cu alba-neagra.

  • 528

    Bă, m-a depistat ăsta. Ştie că mă cheamă Cristi!

  • 529

    E clar?

    alt Auzi, Muzo, ia nu te mai da tu neştiutoare. De când îmi disper în vorbe nevoia-mi neostoită (şi, evident, neostoibilă – Marcel, să nu te superi, te rog, pe tentativa mea de mimetism) de tine? Neruşinată muză...
    2011-02-08 16:56:30 | Raporteaza
  • 530

    Ce bine că ştim!

    alt Ana, nemaiputând face faţă pseudorevelaţiei facile şi îndestulătoare. Am fost prea categorică? Nu intenţionez să retrag.
    2011-02-08 16:58:14 | Raporteaza
  • 531

    Va salut dragele mele fecioare ale Pandorei ! Intr-un suflet am venit de la munca , pentru a fi alaturi de voi la urmatoarea petrecere ce va urma……M-am simtit minunat aseara si mai ales azi – noapte , cand multe dintre fecioare au fost langa mine , m-au mangaiat si mi-au cantat in surdina la ureche , adormind ca un prunc inca nenascut ! Va iubesc pe toate ! Si acum sa vedem ce s-a mai intamplat in lipsa mea !

  • 532

    Nora…

    alt Ana, căutând în zare dantelele ţurţuroase şi parfumate polar ale Norei şi încercând o oarecare emoţie la gândul că firava s-a domolit niţel.
    2011-02-08 17:03:01 | Raporteaza
  • 533

    Gata pauza, capul la fund! [să nu-mi spuneţi că nu ştiţi din ce banc vine expresia asta!]

    Pentru cei de 12 ani care intră întâmplător şi se aşteaptă la nişte chestii serioase de la bărbaţii şmecheri şi frumoşi şi de la femeile aşa … cam trecute, trebuie să comentăm şi neşte treburi, aşa că, ia să-mi răspundeţi voi mie, cu divagaţii lungi şi, pe alocuri, plictisitoare, ce poate fi justificat mai bine, sentimentul de ură cruntă şi continuă, sau sentimentul de iubire?!

  • 534

    Pe taica’miu il lasi de izbeliste in opera ta :(

    Uite, inima mea de bubamara iti canta:

    youtube.com/wat../

    alt J in asteptarea operei lui Cosa
    2011-02-08 17:04:48 | Raporteaza
  • 535

    @Cosa Nostra: Na, că nici nu mă mai uit! Să te taie, să te jupoaie, să te întindă să te usuci la soare!

    Nici că-mi pasă!

    alt Nora mirându-se, strânsă toată în niqab, uitându-se cu coada ochiului la o chestiune mov
    2011-02-08 17:05:10 | Raporteaza
  • 536

    Zise ea, după ce văzu deja suficient!

  • 537

    @Grija de seară târzie, uşor sfioasă din pricina atenţiei nesperate din partea lui Danny: Iti multumesc mult ca ai avut grija de mine azi noapte. M-am simtit minunat ! Te astept si in aceasta seara la teatru !

  • 538

    Mă duc s-o iau pe aia de la şcoală. E vreo problemă?!

  • 539

    @Danny67:

    Cum te-ai descurcat azi la serviciu ? Cam asa ?

    youtube.com/wat../

  • 540

    De ură nu ştiu. Iubirile-mi sunt total nejustificate şi nejustificabile.

    alt Nora, aflată într-o stare de suficienţă relativă
    2011-02-08 17:14:42 | Raporteaza
  • 541

    @fluturaşul răsfăţat: Unde sunt fluturasii mei care mi-au cantat azi – noapte ? Ii astept la spectacol……….

  • 542

    @J.: Sa stii ca m-am simtit minunat la servici dupa somnul de azi – noapte , iar catre sfarsitul programului am dormit vreo 2 ore ! Tu esti fecioara ?

  • 543

    fără violenţă! fără violenţă! :shock:

    give piss a chance!

    :roll:

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt fluturaşul, de veghe în lanul de securi
    2011-02-08 17:27:20 | Raporteaza
  • 544

    Eu n-am dormit azi-noapte. Am dat-o-n Moliere până la urmă. „Preţioasele ridicole“. Le-am răsturnat, le-am rafinat, le-am stins cu lămâie şi acum pot să spun că am satisfacţia operei împlinite magistral.

    alt Grija de seară
    2011-02-08 17:29:37 | Raporteaza
  • 545

    @fluturaşul, de veghe în lanul de securi: Oh , fluturasul meu dragalas , de cand te asteptam ! Despre ce violenta vorbesti ? Ai stat de veghe in lanul de securi ? Ce securi ai vazut ?

  • 546

    Pare cam inocent, ce-i drept, fecioru’. Sa vedem daca va fi crutat sau nu…

  • 547

    @Grija de seară: Grija mea de seara , ce mai faci ? Imi era tare dor de tine ! Sa stii ca am adormit cu capul in poalele tale , in timp ce tu ma mangaiai sublim ! Stiu ca m-ai vegheat tot timpul !

  • 548

    O, Danny!

    În poale spui? Nu, Danny. Dacă era aşa le-ai fi simţit puterea. E de nestăvilit. Somnul ar fi fugit. Tu te-ai fi agitat. Ai fi sărit, mirat. Şi poate ai fi plâns. Mai rar aşa ceva.

    alt Grija de seară, cu poalele (hmm!) la locul lor dintotdeauna
    2011-02-08 17:41:05 | Raporteaza
  • 549

    @Nora, aflată într-o stare de suficienţă relativă: Nora , autosuficienta ta nu este buna , te indeparteaza de iubire , iar de ura vei fi patrunsa in curand…..Incearca sa iubesti , Nora cea relativa cu stare de suficienta….

  • 550

    Danny, îţi propun un joc. Te leg la gură. Văd eu cu ce. O funie marinărească dată bine cu catran cel mai probabil. Când vrei să ne spui ceva, esenţial bineînţeles, dai din mâini.

    Dacă se întâmplă să ne alarmezi de pomană, Andreea, muza, îţi va tăia câte o falangă. E lesne de înţeles faptul că, rămânând în scurt timp fără falange, impetuos cum te ştiu, nu te vei mai putea exprima nicicum. Deci eu zic să fii econom la vorbă şi la gesturi.

    Evident, extirparea se va produce fără anestezie. Dozele sunt limitate şi nu le risipim pe tine.

    Ce zici?

    La sfârşit de săptămână, dacă eşti cuminte, îţi trimit o cutie de Frutti Fresh culoare fuchsia.

    alt Nora, siderată de obrăznicia de neasemuit a colanţilor mov
    2011-02-08 17:45:07 | Raporteaza
  • 551

    @Grija de seară, cu poalele (hmm!) la locul lor dintotdeauna: Am simtit puterea poalelor tale Grija , dar vraja ta , mirosul tau m-au adormit de indata!

  • 552

    Îţi spun în faţă că aseară am şezut în armura lu’ Rodrigo, cu ochii perfect exoftalmici holbaţi la Moliere.

    Deci, n-am fost eu. Dacă eram… :lol:

    alt Grija de seară, şocată şi de-a dreptul impresionată de promptitudinea, curajul şi asumarea identităţii de care Danny, viteazul, se-nţelege, dă dovadă ferm şi crunt
    2011-02-08 17:53:13 | Raporteaza
  • 553

    @Nora, siderată de obrăznicia de neasemuit a colanţilor mov: Si daca dau din maini , ma vede cineva ? Sa fiu eu cuminte ? Cat de cuminte ? Pai cu cumintenia azi , nu faci nimic in viata , draga Nora ! Voi fi cuminte , dar in Viata de Apoi ……..oare ??? P.S.: Sa stii ca vreau cutia de Frutti – Fresh !

  • 554

    Danny, vezi că ai dormit cu nişte alte alea pe obraz! Fecior nu mai eşti! Întinat, pângărit şi siluit ai fost!

    Crede-mă pe cuvânt! Nu ţi-a fost bine deloc. Ştii ce e mai grav? Că n-a fost vreo chestie plăcută pentru nimeni. A fost aşa, un act igienic, chirurgical, aş zice.

    alt Nora anunţându-l pe purtătorul de casetofon şi colanţi mov că, pentru el, Viaţa de apoi începe ACUM!
    2011-02-08 17:56:45 | Raporteaza
  • 555

    Nora, siderată de obrăznicia de neasemuit a colanţilor mov,

    măcar ai grijă ca securile alea să fie bine ascuţite. :roll:

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt fluturaşul îngrijorat de intesitatea poluării fonice inerente acţiunii de extirpare
    2011-02-08 17:57:56 | Raporteaza
  • 556

    @Grija de seară, şocată şi de-a dreptul impresionată de promptitudinea, curajul şi asumarea identităţii de care Danny, viteazul, se-nţelege, dă dovadă ferm şi crunt: Stiu draga mea Grija ca ai adus armura langa mine , nu prea intelegeam uneori de unde atat metal rece pe fata mea , dar a fost sublim !

  • 557

    Danny, o, Danny!

    Armura mea cea rece şi făr’ de ocolişuri ascunde o putere greu de închipuit. Şi nu vrei tu, viteazule, s-o vezi. Chiar nu vrei. Sau mă-nşel?

    alt Grija de seară, făcându-şi mea culpa pentru lipsa de proprietate a limbajului, lucru ce n-o caracterizează habitual
    2011-02-08 18:06:23 | Raporteaza
  • 558

    Nora milostiva,

    M-am linistit. Deci nu-l lasi sa moara de sete.

  • 559

    Danny: Vezi că Grija ţi-a trecut armura prin intestine. Până în duoden a ajuns. Ia vezi tu, nu te doare nimic?! :roll:

    Cât de burete să fii să fii violat şi să nu simţi nimic? Cât de spongioasă să-ţi fie firea!

    alt Nora scuzându-se pentru lipsa de delicateţe inerentă misiunii sale şi rugând fluturii să-şi pună aripile la ochi
    2011-02-08 18:08:10 | Raporteaza
  • 560

    Nora, pot să tai falangele cu cutterul? am unul bleu-ciel, nevlăguit, şi cred că s-ar asorta minunat cu şiroaiele de sînge defel albastru…

    şi apoi şiroaiele mi s-ar prelinge pe braţe…

    alt andreea pofticioasă
    2011-02-08 18:09:42 | Raporteaza
  • 561

    @Nora anunţându-l pe purtătorul de casetofon şi colanţi mov că, pentru el, Viaţa de apoi începe ACUM!: M-ati siluit azi – noapte fecioarelor ?

  • 562

    @fluturaşul vigilent în rondul de noapte observînd evoluţia vremii: Fluturas, pana la urma incepe sau nu meciul?

    alt Libelulul contrariat de evolutia evenimentelor
    2011-02-08 18:10:11 | Raporteaza
  • 563

    @Nora scuzându-se pentru lipsa de delicateţe inerentă misiunii sale şi rugând fluturii să-şi pună aripile la ochi: Mai , sa stii ca…………..ceva am simtit eu…….asa pe la …….dar a fost o durere placuta , adica am simtit ceva cald !

  • 564

    Da, Andreeea pofticioasă!

    Şi cu cutterul, şi cu rigla dacă vrei, şi cu teul!

    Aduc şi eu un echer şi un compas.

    alt Nora, încercând cu disperare să-i scoata tălâmbului din cap fanteziile porno de doi bani
    2011-02-08 18:15:16 | Raporteaza
  • 565

    @andreea pofticioasă: De cand doream ( am evitat “vroiam ” , sic ! ) eu sa vorbesc cu tine , draga Andree pofticioasa de sange albastru ! Am aflat de curand ,ceva despre tine , de la Nora !

  • 566

    @andreea pofticioasă: Pai tu esti homar? Ca aia au sange albastru.

    alt Libelulul care a observat sangele albastru de la altitudine si n-a luat atitudine
    2011-02-08 18:19:40 | Raporteaza
  • 567

    @edle: Buna Edle ! Iti vad chipul tau atat de frumos intr-o poza pe perete ! Oare , peretele sa fie al tau ?

  • 568

    O, Danny!

    Ce simţitu-ţi-au obrajii nu fură mătăsurile de le visaşi. Fură tării trupeşti. Inconturnabile.

    Băi, tu chiar nu pricepi?!

    alt Grija de seară, cu noaptea-n dinţi, afirmându-şi în mod peremptoriu preferinţele, la rândul lor flagrante
    2011-02-08 18:21:27 | Raporteaza
  • 569

    Şi zi aşa…

    Homarii.

    alt Grija de searră către Cristi, cu atac direct la femeia ce se simte cu puricii asupră-şi
    2011-02-08 18:22:47 | Raporteaza
  • 570

    @J.: Esti fecioara J. ? Eu fac colectie de fecioare !

  • 571

    @Grija de seară, cu noaptea-n dinţi, afirmându-şi în mod peremptoriu preferinţele, la rândul lor flagrante: Auzi , Cosa e dus dupa melci ?

  • 572

    Imi faceam griji pentru tine, mai Danny, dar vad ca tu esti masochist.

  • 573

    Cio-Cio San!

    alt Danny67 incremenit intr-un moment de redesteptarea a onoarei pierdute, facandu-si harakiri cu takana din dotare
    2011-02-08 18:29:16 | Raporteaza
  • 574

    Gata! Am ajuns la o concluzie. Noi încercam să speriem un limax. De fapt, nu un limax. Ci o formaţiune vâscoasă, plasmatică aş zice dacă aş încerca să-l complimentez.

    Aşa stând lucrurile, confruntându-ne cu o dubioşenie a naturii şi a imaginarului totodată, am procedat complet greşit, total eronat.

    Propun să ignorăm lichenii verzi care ne-au împânzit podeaua. Igrasia mucilaginoasă care ne-a infectat pereţii. Fungusul ăsta care se reproduce la nesfârşit. Euglena verde bolnavă de optimism şi suferindă de poluţii internautice.

    Ce ziceţi?

    alt Nora către vertebrate şi fluturi
    2011-02-08 18:30:28 | Raporteaza
  • 575

    @Danny67 incremenit intr-un moment de redesteptarea a onoarei pierdute, facandu-si harakiri cu takana din dotare: cu…katana.

  • 576

    @edle: Draga mea , nu sunt absolut deloc masochist , dar azi – noapte , chiar m-am simtit f bine ! Grija a avut grija de mine , asa mi-a promis , iar acum imi zice ca n-a fost ea ? Dar cine a fost , ca eu am adormit imediat ?

  • 577

    Edle, gospodăreşte-ţi mai eficient grija aia! :)

    alt Nora, îngrijorată de îngrijorarea lui Edlee
    2011-02-08 18:40:42 | Raporteaza
  • 578

    @Nora, îngrijorată de îngrijorarea lui Edlee: Dar de ce sa-si gospodareasca mai eficient grija fata de mine ? Esti o invidioasa ! Eu am grija pentru Edle si intr-o zi o voi cunoaste-o !

  • 579

    Nora,

    Mi-era sa nu se deshidrateze cumva, saracul, legat cu funii si batut de vant, cum l-ai lasat.

    Da’ cu sticla aia de Frutti Fresh mi-a disparut si urma de ingrijorare! :lol:

  • 580

    Edle, îl vrei? :mrgreen:

    Azi-noapte era-nmuiat în armura mea ce clocotea de indignare. Şi nu făcea diferenţa.

    Eşti sigură?

    alt Grija de seară, într-un acces (tu nu spera că vor fi multe, atâta-ţi spun!) de generozitate (Marcel, degenerozitate scris aşa se poate? Te rooog! Măcar în acest caz.
    2011-02-08 18:55:14 | Raporteaza
  • 581

    Edle, cutia era premiul. Acum mă îndoiesc că ar poseda tub digestiv, darămite altele!

    alt Nora pierdută între şi întru elucidăr
    2011-02-08 18:58:31 | Raporteaza
  • 582

    @Grija de seară : Si homarii se mananca, nu-i asa?

    alt Libelulul subacvatic, prietenul homarilor
    2011-02-08 19:03:18 | Raporteaza
  • 583

    @Grija de seară, într-un acces (tu nu spera că vor fi multe, atâta-ţi spun!) de generozitate (Marcel, degenerozitate scris aşa se poate? Te rooog! Măcar în acest caz.: Sa nu mai pomenesti numele de Marcel , deoarece intr-o zi il voi ucide ! Dar pana atunci sper sa nu ma ucideti voi fecioarelor ! Eu v-am acordat toata increderea mea si n-as vrea sa mi-o inselati ! Eu nu-mi pun mintea cu fecioarele , deoarece sunt un CAVALER al ONOAREI , in schimb, balauri cu multiple capete hidoase ucid la greu cu palosul meu gros si ascutit !

  • 584

    @Libelulul subacvatic, prietenul homarilor:

    Eu nu.

    Să-şi trăiască frumos viaţa. În pace.

    Ce zic, Edle? ;)

    alt Grija de seară, militând pentru libertatea de conştiinţă a tuturor homarilor din lume
    2011-02-08 19:10:28 | Raporteaza
  • 585

    @edle: EDLE , ma vrei ? Raspunde , te rog !

  • 586

    Gros unde? Dar ascuţit?

    alt Grija de seară, fibrilând de groază în faţa ne-nduplecării vitezoşeniei nemaivăzute
    2011-02-08 19:12:08 | Raporteaza
  • 587

    Mai bine asa, contin mercur.

    alt Libelulul ecologist, membru al Greenpeace
    2011-02-08 19:15:12 | Raporteaza
  • 588

    @Grija de seară: Grija de searaaaaaaaaa ? Cumva m-ai tradat ? Unde esti ? Te astept !

  • 589

    Întrebare pusă de o jurnalizdă unei fete de 18 ani, româncă din Austria, participantă la concursul miss diaspora.

    – Cum, şi nu ţi-a ţie dor de nimic din ţară?!

    - O mai am pe bunica în ţară, dar o văd destul de des;

    - nici de nişte slană cu ceapă?

    Şi voi vă râdeţi de Grosu, Ursu, Svet şi alte ălea!

  • 590

    Sa-l vreau eu? Nuuu, tie ti-l las. Pe tot.

    De fapt, mai bine i-l lasam Norei. Ca are ea grija!

  • 591

    Mulţumesc. :twisted:

    alt Grija de seară, răsuflând uşurată şi deloc surprinsă de bunătatea inimii lui Edle
    2011-02-08 19:23:33 | Raporteaza
  • 592

    @edle: EDLE ? DE CEEEEEEEEEEEE………………???

  • 593

    Dacă nu-l vrei, atunci lasă omul în pace, nu-l mai amăgi în stilul – de acum cunoscut!

  • 594

    Nu, Edle!

    Îl lăsăm mai bine unor chimişti. Să se descurce cu el. Să toarne acid clorhidric, sulfuric, cianuri şi tot ce e mai coroziv pe lume. Să iasă abur verde, toxic. Disoluţie totală şi dezintegrare vreau!

    alt Nora privind cu dezgust către mucusul de pe tocul cizmei şi contemplând ideea de a încălţa cizme pescăreşti, de cauciuc
    2011-02-08 19:25:48 | Raporteaza
  • 595

    Aşa…

    Venişi de la şcoală…

    alt Grija de seară,aparte, delicat şi candid, către Cosa Nostra: Da' loveşte-ne, omule, cu analiza aia de stă de trei zile să se-ntrupeze şi nu e chip! Gata cu travaliul! N-ai făcut Lamaze?
    2011-02-08 19:26:31 | Raporteaza
  • 596

    Grija de seară răsuflând uşuratică,

    Îi iubeşti rău de tot pe jidani, aşa-i?!

  • 597

    Pfiu, simt miros de năpastă. De urgie.

    alt Nora luându-şi ambele perechi de cizme, pelerina pentru invizibilitate şi plecând în lumea largă
    2011-02-08 19:30:17 | Raporteaza
  • 598

    Şi cum ziceai tu…

    alt Grija de seară, învolburându-se a jăratic, dar nelăsând să se vadă una ca asta, către Cosa Nostra: Ce te tot codeşti, ca peştinarii la punte? Ha?
    2011-02-08 19:30:25 | Raporteaza
  • 599

    Jidanca, sperând la un chip de abanos,

    Eu am iniţiat, da dacă nu v-a interesat, ce să mai fac, am tăcut ruşinat [şi scăpat de-o grijă]

  • 600

    Bă, gata, m-am săturat şi mă duc

    Vă las singuri ca un cuc!

  • 601

    Ţi-ai cerut voie să pleci la şcoală. Te-am lăsat.

    Şi-acum… :(

    alt Grija de seară, dezamăgită de pierderea în eter a unei analize ce se-anunţa voioasă şi numa' bună de disputat
    2011-02-08 19:35:07 | Raporteaza
  • 602

    @Nora privind cu dezgust către mucusul de pe tocul cizmei şi contemplând ideea de a încălţa cizme pescăreşti, de cauciuc: Vai de capul meu , cata imaginatie cianurica poti sa ai ! Ma sperii , la nici un om de pe lumea asta n-am mai auzit asa ceva ! Cica femeiele sunt cele mai rele de pe lumea asta , asa o fi ? Dar de pe lumea cealalta ,cum or fi ???

  • 603

    @Akira Kurosawa:

    Cu katana faci tu, eu fac cu tokana!

  • 604

    Hm, ce chestie!

    Mai sus cineva cerea un site de webcamuri live ca să-şi etaleze falusul către ceilalţi comentatori.

    Eu i-am oferit un link. Bunăvoinţa mea a fost recompensată cu ştergerea linkului. Păi să-mi mai cereţi voi vreodată sfaturi utile !!!

  • 605

    @danny67bis: Cine vorbeste in locul meu ? Eu sunt adevaratul Danny , tu cine esti ? Esti vreo fecioara ?

  • 606

    @danny67bis: Fa cu ce tocanita vrei…

  • 607

    @Habarnam: Pai de ce i-ai oferit un link ? De unde atata falus ? Falusii sunt pe sfarsite in aceasta lume a Pandorei si din aceasta cauza , fecioarele de aici au ramas tot fecioare !!! Tu nu vezi ce fac majoritatea acestor fecioare ? Pregatesc cazane cu smoala , cu acid clorhidric si sulfuric , ascut cuttere si cutite ,pt. a prepara in liniste si cu sadism imitatii de falusuri pt. zile mai negre ! Ia incerca sa ai mai mult habar ! Ce zici ?

  • 608

    @Akira Kurosawa: Esti vreo fecioara japoneza ? Mi-ar place sa te cunosc !

  • 609

    @Jasmine catre Danny despre Cosa Nova: Eu va voi cuceri cu INTELEPCIUNEA mea si cu cate o FLOARE daruita fiecarei FECIOARE de aici , chiar daca unele ma mai baga prin cazanul cu smoala sau cu acid clorhidric , pentru a ma topi si a face din mine un falus pt. zile de restriste ! Sper ca ti-a placut al meu raspuns si………………..doresc sa te cunosc !

  • 610

    @Nora aşteptând scalpul lui Danny: Imi vrei scalpul ? Ti-l dau ! Vino sa-l iei !

  • 611

    youtube.com/wat../

    Danny…

  • 612

    @Akira Kurosawa: Si totusi , raspunde-mi , now !!!

  • 613

    @Danny67:

    Pai nu vezi fotografia!

    irishtimes.com/../

  • 614

    Ce liniste s-a lasat aici ! Acum fecioarele Pandorei isi despletesc parul incarcat de prea multul praf cosmic venit din Univers ! Stau in fata oglinzilor lor ovale , in camasile lor albe , transparente ,tradand corpuri care mai de care mai apetisante si-si pregatesc energiile pentru o noua zi de munca , o noua zi de teatru ! Noapte buna fecioarelor !

  • 615

    măi, Danny, măi, tot nu ţi-ai dat seama cine sîntem noi cu adevărat? uite-ne aici:

    img543.imagesha../

    uită-te bine şi vezi dacă mai ai vreo şansă la noi.

    îţi dau şi o temă. poţi ne ghiceşti pe fiecare din poza aia?

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt molia de la miezul nopţii veghind somnul lui Danny şi mîgîindu-i fruntea înfierbîntată de năvala vise sf
    2011-02-09 00:51:17 | Raporteaza
  • 616

    @molia de la miezul nopţii veghind somnul lui Danny şi mîgîindu-i fruntea înfierbîntată de năvala vise sf: Cine sunteti mai ,voi cu adevarat ? Piratii din Caraibe ,fecioarele despletite , exterminatoarele , zanele mortii , extraterestrele universului ? Va dau eu sanse de nu va vedeti ! Ce sa ghicesc in poza aia ? M-am speriat ce am vazut acolo : 6 fecioare antice si de demult , dar ce urate si groaznice sunt ! Numai Giotto mai facea astfel de picturi , incat mi se zbarlea pielea pe mine ! Pai eu asta am vb. cu voi in zilele din urma , sa ma speriati in timp ce dorm ? Mi-ati promis ca veti fi langa mine si o sa-mi paziti somnul…….si voi ce-mi faceti ? Ia treci papusa la interval si raspunde-mi ! Hai ca sunt nervos si vreau sa fiu mangaiat pe frunte ! Acum !

  • 617

    ~~~~Eu i-am oferit un link. Bunăvoinţa mea a fost recompensată cu ştergerea linkului. Păi să-mi mai cereţi voi vreodată sfaturi utile !!!~~~~

    cata lume invidioasa… Sa-l pastreze doar pentru ei :)

    @Danny67: Sa-i dai si o harta…sa nu incurce fruntile :)

  • 618

    măi soldăţelule, măi! ce nu ai înţeles tu pînă acum? locul tău e pe cîmpul de bătălie, nu după cămeşile noastre de noapte străvezii şi inspiratoare de vise sibilinico-falice.

    vezi că am vorbit cu Andreea să-mi împrumute un set de lame de cutter bine ascuţite pentru vizitele mele nocturne la capul tau. mai vrei să vin? :roll:

    hai, mai bine caută-ne tu după 2019. dacă ţi-oi mai aduce aminte de noi. şi dacă vom mai fi noi tot fecioare. :D

    Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄ƷƸ̵̡Ӝ̵̨̄ƷƸ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ

    alt molia cu colţi de argint şi căutătură tăioasă ca lama de cutter
    2011-02-09 22:54:15 | Raporteaza
  • 619

    @molia cu colţi de argint şi căutătură tăioasă ca lama de cutter: Auzi fecioara a noptii ? Cat timp vrei sa stau pe campul de batalie ? Acum sunt in pauza si am nevoie de voi , sa-mi faceti toate cele , pentru a ma simti bine si a pleca din nou la batalie ! Si apoi eu nu sunt soldatel , sunt capitan de oaste , iar acum am nevoie de fecioare ! Asa ca treci imediat la capul meu sa ma mangai , cheam-o si pe fecioara Andreea , dar fara lame si cutite si impreuna sa-mi cantati ceva frumos pt. a dormi in liniste ! Si sa mai stii ca eu voi fi acela care voi hotari , daca veti mai ramane fecioare sau nu ……..si nu dupa 2019 , ci in curand ! Ai inteles ?

  • 620

    @Mierea Naturala: Sunt fecioare istete , stiu precis locul unde sa mangaie . E adevarat ca prima data le-am desenat pe hartie ce si cum sa faca , dar acum se descurca de minune !

  • 621

    Ce spui, tu, străine? Danny e departe;

    Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.

    Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;

    De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!

    Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze

    Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,

    Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;

    Dacă tu eşti Danny cu adevărat,

    Apoi tu aice fără biruinţă

    Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.

    Du-te la oştire! Pentru ţara mori!

    Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!

    alt Muma lui Danny cel Mare (1,67m)
    2011-02-09 23:31:22 | Raporteaza
  • 622

    Val_one: am fost generoase cu asupra de măsură. Cred că ajunge. Fungusul se reproduce necontrolat.

    alt Nora minunându-se de frumoşii colţi de argint
    2011-02-09 23:37:16 | Raporteaza
  • 623

    @Muma lui Danny cel Mare (1,67m): Frumoasa poezia ce mi-a fost inchinata , in urma victoriilor purtate pe campul de lupta ! Acum ma relaxez impreuna cu fecioarele mele , care ma gadila de nu mai pot !

  • 624

    @andreea frustrată că alţii inventează şi ea doar inventariază: Auzi Muza feciorelnica ? Te vreau la interval imediat ! Poti veni si cu lame , cutite ,cuttere , numai sa vii. Vreau sa te cunosc , sa vad ce-ti poate capul !

  • 625

    @Danny67: ref 616 si 615

    Tu nu ai observat un amanunt esential, as zice eu, umil. Exista niste candele in maini. In functie de cum are grija fiecare, candela poate fi mai mult sau mai putin plina. ;)

  • 626

    eu văd că mă tot pomeniţi. nu ştiam de ce o ţin tot într-un sughiţ! vă promit că de luni mă apropii de voi. acu’ nu poci, arde!

    alt muza muzicală amuzată de muezini
    2011-02-10 09:26:34 | Raporteaza

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
13 decembrie înseamnă în fiecare an ziua mea de naştere, iar acum, în 2010, este a 37-a. Iubesc o fetiţă de 9 ani, a cărei mamă, dintr-un uriaş privilegiu, sunt, care îmi spune în fiecare zi că mă iubeşte incomensurabil. Îi place ei sonoritatea cuvântului. Barbarul pe care-l iubesc „frizează“ geniul – zilnic, flagrant şi întotdeauna emoţionant. Mama şi tata sunt doi frenetici adolescenţi de 60 de ani. Fratele meu e rocker practicant, un tip frumos şi deştept. Îl ador. Am 7 prieteni foarte apropiaţi, fiindcă au fost singurii care n-au reculat, aşa cum fac oamenii cel mai adesea atunci când le înfăţişezi abrupt sentimentele pe care le ai pentru ei sau când, la fel de dur ori poate mult mai, le spui scurt ce nu-ţi convine. Ei nu cred că sunt intruzivă. Deşi sunt. Împreună cu toţi aceşti oameni practic zilnic un sport extrem: exprimarea liberă. Ne place, ne oboseşte, ne scoate din ritm şi din sărite, dar ne salvează.
» citeste biografia

Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

  • 1Beautiful Chinese Music【9】Traditional www.youtube.com/watch?v=DuHMCFYIC9E...
    alt limbricul roz bon bon la La American Pie se râde
  • 2@Florentina Mușat,încearcă să-ți descrețești fruntea(duce la riduri) uite-te la video-clip-ul acesta de mai jos:youtube.com/wat../ ...
    alt Seva Tudose la La American Pie se râde
  • 3@Aureliano Buendia, nuș de ce dar eu nu am o asemenea senzație de excitare sexuală, când citesc articole despre plăcințele?! :roll:...
    alt limbricul roz bon bon la La American Pie se râde
  • 4Tanita Tikaram - Ancient Heart (album 1988) https://rapidshare.com/#!download|59p12|399524412|Ancient_Heart.rar|102658|R~2A584AC358A4DE1755916F9240867968|0|0 :mrgreen:...
    alt limbricul roz bon bon la La American Pie se râde
  • 5Nu stiu ce are placinta americana cu Harap Alb, ca nu am vazut niciun film din vestita serie .Dar am asa, de fiecare data cand iti citesc articolele, o senzatie de excitare sexuala. Cam cum aveai tu,...
    alt Aureliano Buendia la La American Pie se râde
  • 6@goco, Tanita Tikaram - Good Tradition link pentru coborât: beemp3.com/inde../ :mrgreen:...
    alt limbicul rozaliu la La American Pie se râde
  • 7Chaplin - The Dictator Speech www.youtube.com/watch?v=Z4UhJpviVYg...
    alt limbicul rozaliu la La American Pie se râde
  • 8@goco, ști ce zicea Mahatma Gandhi înainte să apuce să-l omoare sataniști?! Că este o nerușinare din partea unui bărbat ca să se uite fix în ochi unei femei pe care nu o cunoaște (care nu îi este apropiată...
    alt limbricul rozaliu la CSM ne pregătește ceva
  • 9Fiindca la şerpele Anei Barton nu mai incape lumea, pun aici o piesa cu mentiunea ca varianta integrala n-am gasit-o nicaieri si prin urmare am suit-o de unul singur. Fac o tragere grosolana la tema zicand...
  • 10m2film.dk/flegg../ ...
    alt goco la Dă şarpele!
  • 11@Oare, goco! Adevarul care ți-l scriu eu e că justiția legată la ochi este o jertfă de factură satanistă! E prea vergină și sexy justiția sta ca să nu fie facută poștă. Nu-i așa! De aceia am legat-o la...
    alt limbricul rozaliu la CSM ne pregătește ceva
  • 12Da' pe mine filmul m-a dezamăgit profund. Mi s-a părut o mare pierdere de timp. Aceleaşi glume, aceleaşi banalităţi... Film comercial - e tot ce pot să spun. Sincer, nu l-aş recomanda... Mai bine vedeţi...

© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.