Pentru cei ce dor

Oare există Ţara Sufletelor Neîmplinite? Nu stiu! Pîna atunci , bun venit în Pandora- Ţara Sufletelor împulăite!

M-ai chinuit rău cu textul ăsta scris otova!

cat poti sa fii de imbecil, imbecilule?!

Ce bine că eşti aici, Diana!

@junghiultheimbecile:

Stup, stupidule!

No comment.

Aşa este, Diana. Toţi cei ce vor să plece, şi sunt atât de mulţi!, de îmbrăţişare strânsă au nevoie. Mai ales când se izolează. Când tac. Când plâng. Când urlă. Dar cine să-i audă? Lumea îi judecă şi îi respinge. Cine să-i mângâie, când ei par că n-au nevoie de nimic? Nu mai ştiu nici ei ce le-ar plăcea. Cum să arate şi mai ales cui cât de greu le este? Că nu sunt agresivi. Ci doar îndureraţi.

Un text extraordinar, Diana.

Să ştii că mi-a plăcut mult şi Am să comand fericire pentru tine.

acum o să fiu antipatică.

cu excepţia cazurilor extreme, sinuciderea este inacceptabilă (nu de către mine, de către… Univers, să-i spunem). ea este de înţeles doar atunci cînd te chinuieşti (fizic) şi, mai ales, ŞI ALŢI OAMENI SE CHINUIESC DIN CAUZA TA. chiar dacă nu recunosc.

altfel, sinuciderea este egoism dus la extrem. ea se întîmplă atunci cînd nu te mai ai decît pe tine în gîndurile tale. ceilalţi devin mici, mici de tot şi tu devii mare, mare, te umfli şi faci poc.

of, dar sigur, atunci cînd e vorba de tulburări psihice grave, lucrurile se schimbă. atunci e boală, şi asta e altceva…

Andreea,

Durerea aia mare, copleşitoare, cruntă arată tulburarea adâncă. Omul nu mai ştie cine e. Nu-şi mai găseşte rostul. Habar nu are cine/ce sunt ceilalţi. Ei doar îl atacă. Atât simte: că este lovit de toţi şi de orice.

Preţ pe sine nu mai pune. Deloc. Şi vrea să plece. Nu ca pedeapsă, ci fiindcă nu-şi mai face faţă. Iar lumii, nici atât. Lui dragoste îi trebuie. Făţişă. Căldură. Păsare.

Ana, dacă preţ pe sine nu mai pune, atunci n-ar trebui să-i pese prea mult de lovituri. e o mare contradicţie aici. nu vezi?

dar mai bine să ne explice un psiholog. eu mă retrag.

Eu cred că, dacă ai pornit pe drumul ăsta, dacă s-a săpat gândul acela în tine, nu te mai scapă nici toată dragostea din lume. Ca să o primeşti, îţi trebuie energie. Pe care n-o ai. Dragostea consumă din ambele părţi. Receptor şi emiţător.

Unui sinugas din fire, ori ii dai un pumn in fata , daca ti se plange, ori ii inmanezi, delicat, un blister de rudotel si-i urezi succes ! Scurt. Fara nazuri.

Eu n-o văd, Andreea.

Stă ghemuit sub bici. Îl doare următoare şfichiuire, dar crede că i se cuvine orice nenorocire. De durere, ar fugi. Crede că nu e bun de nimic şi merită tot ce i se-ntâmplă. Nu mai face aproape nimic. Şi i se-ntâmplă numai rele. Îl doboară. Iar el fuge din lume, crezând că se salvează.

E mare suferinţa. E de nesuportat. De-aia trebuie să te uiţi cu grijă şi atenţie la oameni. Să nu-i răneşti. Nici nu ştii când poţi fi picătura care umple paharul cu otravă. Şi poate nici n-ai cum să afli. Dar nu e deloc mai puţin grav. Şi mai puţin vinovat.

Mda. Mă retrag.

Am zis: sinucigas din fire, nu de ” acazie” , ci ala care vede la tot pasul si-n tot locul si-n tot omul, numai motive de disperare, tenebre si sinucidere. De ala vorbesc, exista un profil al sinucigasului din fire,cel care nu se sinchiseste .., il doare-n c**r de toti si toate !

erata : ocazie

Sa nu ne complacem intr-o ipocrizie regretabila .

Ideea sinuciderii este sublima!

Ea iti ofera senzatia ca detii controlul, ca oricand poti sa pui capat chinului, ca ultimul as este la tine in mana.

Ideea, in sine iti da de fapt putere sa continui viata, sa mergi mai departe.

Actiunea sinuciderii este o lasitate, intr-adevar. este sublimul lasitatii.

Pe de alta parte, faptul ca stii ca tigarea te ucide incet, ca alcoolul la fel, ca dulciurile si grasimile iti grabesc sfarsitul, oare nu pot fi trecute si astea la capitolul sinucideri?

@Radu D. L. Popescu: Ba da, trec de la sine pe lista sinuciderii !

@Ana: #13

Tu spui ceva important acolo!

Dar egoul trebuie hranit! Si ce-i place cel mai mult?

Suferinta in stare pura!

Si odata ce-a prins gustul, vrea in cantitati tot mai mari.

@Radu D. L. Popescu:

Nu fac de obicei asa, dar , ceea ce ai spus mai sus,la #20, da-mi voie sa strig , ca este chintesenta temei !

Ai reusit domnule sa sintetizezi o labartata si stufoasa teorie…a sinuciderii !

Sinuciderea ,( gustul, mirosul, incantarea cu care te vrajeste) iti vinde iluzia ca esti atat de important, dar ,doar tu, si numai tu !

@junghiul: sper ca nu pana la insuportabil!:))

@Ana Barton: multumesc din nou, ana!

@Cosa Nostra: Cosa nostra, scopul în viaţă este satisfacţia sufletească, după asta alergăm toti.Sau trebuie să scrie pe noi “Bucuria S.A.” ca să conştientizăm că obiectul contractului cu lumea asta este ceea ce am menţionat mai sus? Ai vaga bănuială că cei care se sinucid, n-o fac din cauza chinurilor de insuportabil?Hmmm, o să dialogăm pe tema asta când vei avea siguranţele arse:))

“În rest sper că n-ai uitat: mi-aş trage-o oricând cu tine!” Şi sexul sălbatic al minţilor noastre va deschide Cutia Pandorei:))

“Mă rog, vorbesc la pereţi, deoarece tu nu citeşti comentariile nicicând.” Vezi, de la nicicând la oricând nu e decât un pas.

“Când le vei citi şi mă vei căuta va fi, probabil, prea târziu, chinuit de insuportabil, îmi voi fi găsit ală bagaboantă!” Le-am citit, dar nu te caut, aştept să fie prea târziu, când chinuit de insuportabil, îţi vei găsi o bagaboanta:)).

@Nora: Cum spuneam, cunosc destulă lume care se gândeşte la asta. În diverse feluri. Ceea ce e comun, însă, e că acele persoane trec prin agonia acestor idei de fiecare dată când au probleme personale, profesionale. Unii ajung să şi pună în practică ceea ce gândesc atunci când nu îşi exteriorizează simţirile.Ideea sinuciderii apare măcar o dată la fiecare dintre noi, continuu să cred că lupta curaj-laşitate în comiterea gestului e de ordinea minutelor.

@Cosa Nostra: erata: “Hmmm, o să dialogăm pe tema asta când vei avea siguranţele arse:))” – “Hmmm, o să dialogăm pe tema asta când NU vei avea siguranţele arse:))”

Diana,

Pentru mine lucrurile stau aşa: fii atent la cei pe care-i cunoşti şi fiecare la apropiaţii lui, că niciodată n-ai idee ce durere se află în sufletul unui om. Îmbrăţişează strâns, nu din vârful degetelor, că nimeni n-o să simtă nimic. Şi mai ales tu.

Oameni ajunsi la capatul puterilor. Oameni care n-au alti oameni langa ei care sa-i observe ( asa cum spunea si Ana )sa-i asculte, sa-i indrume. miereanaturala.../ da da..stiu facem rating blogului, dar in urma cu cateva zile am pus un text in care descrierea personajului in pragul unui asemenea gest spune tot.

Din pacate, trecem peste lucrurile astea zi de zi cu atata automatism incat devine un lucru atat de firesc .

Toata viata traim sub semnul intrebarii in ceea ce priveste Viata de Apoi. Toti speram la o lume mai buna “Acolo”, ne gandim in cotloanele ascunse ale sufletului la Sfarstiul ala atat de … nici nu avem cuvant ( acum sa-l definim )

Actul sinuciderii in sine nu-i decat actul in care “subiectul” isi arunca viata in “Ultima Speranta”.

Se jertfeste pe altarul BINELUI !!!

Diana…simple things… youtube.com/wat../

@ Mierea P. Naturala # 28,

Un amic, psiholog de profesie, care fusese repartizat spre intregirea organigramei intr-o inchisoare mi-a povestit mai demult ca unii detinuti – in cea mai apriga iarna – cojeau azbestul de pe firele incalzirii electrice din prici pentru a-l inhala. Incalzirea se strica. Si astazi povestirea cu pricina inca imi este referinta de cat de inventiv poate fi omul sub cea mai dura claustrare pentru … o bruma de caldura ! si totodata a ceea ce dorim cu adevarat sa supravietuiasca.

Cam acelasi fapt vazut de pe alei diferite.

P.S. N-am cont pe facebook (si nici nu-mi fac), altfel as fi acceptat cu placere invitatia