Orase si vinuri elvetiene

Uf, nu ştiu de ce, dar Elveţia mă lasă rece. Nu exercită nicio chemare, nicio tentaţie pentru mine. Mă rog, m-aş duce la schi la ei, dar nu mă văd mutată acolo. Cum mă văd în alte o sută de ţări.

Iar la schi, m-aş duce numai dacă ar fi Italia, Franţa şi Austria sold out.

N-am fost la schi la ei, deci nu stiu cum e. Insa la Zurich ma voi intoarce in mod sigur. Oricum, mi s-a spus ca pentru iubitorii muntelui, Elvetia are trasee deosebite. Visez inca la o astfel de vara…

Nora, e atat de frumoasa Elvetia! Du-te in Ticino! E splendid.

Am fost si in Zurich. La degustat de trufe, nu de vinuri!

Dar oamenii cum sunt, Edle? Eu nu zic că nu e frumoasă, dar are genul ăla de frumuseţe de carte poştala. Rece, impersonală. Nu simt viaţa acolo. Nu ştiu cum să vă explic.

Am inteles.

Nu stiu ce sa-ti spun. Nu m-au interesat deloc oamenii. Nici nu i-am vazut.

Eu sunt cu natura. Am fost de la Lago Maggiore pana la Zermatt. Matterhornul mi-a taiat respiratia. Apoi pana sus, la Bodensee. Frumos de pici.

Ah! Si n-am vazut o tara mai curata, pana acum.

Am fost eu şi ştiu. Eşti printre oameni. Singur!

Edle, eu nu sunt cu natura. Oriunde mă duc, îmi place să mă uit la oameni. Să vorbesc cu ei cât se poate. Să le observ mimica, gesturile, modul în care interacţionează.

Până şi la fotografii, peisajele, florile, munţii, mare etc, în stare pură, nemarcate de om, mă lasă rece. Pfiu, să nu mai vorbesc de muzica aia cu ciripit de păsărele, sunet de valuri, de izvoare! Ceva mai plicticos şi enervant nu cunosc!

S-ar putea, de exemplu, să-mi placă mai mult stepa Mongoliei decât munţii elveţieni dacă văd eu acolo un om licărind.

Iar muzica aia cică e făcută să te liniştească, să te relaxeze. La mine, are efect contrar! Nici nu-ţi imaginezi cum!

Eu m-am săturat de oameni. Şi mai ales de străini. Nu mă interesează ce vor, ce au de spus, ce au de oferit.

Aş vrea să stau singur toată ziua, iar la o sută de metri să fie curtea plină de cei dragi. Pe care să-i ştiu că-s bine dar care să nu-mi perturbe liniştea dată de zumzetul vietăţilor.

Şi al ierbii. Iarba are zumzetul ei.

Şi-mi plac miriştile în mijlocul verii înainte de secerat, când te uiţi la orizont şi vezi aerul licărind fierbinte. Şi până la orizont să fie totul roşu de maci.

Iar pe malul Imuroasei, aş vrea s-o mai văd pe orăşeanca de paişpe ani care venea în fiecare zi să facă baie şi plajă cu sora şi mătuşa ei. Aş vrea să mai văd Imuroasa, chiar şi aşa, fără fată!

Cu muzica, ai perfecta dreptate.

Apoi, cati turisti am vazut in Elvetia, m-am minunat. Toate natiile posibile. Mai ceva ca in Canterbury, Moringain, ca si pe-acolo misuna toata ziua.

Pe mine ma cam enerveaza aglomeratia. Adica ma duc pe varf de munte, la peste 3000 de metri altitudine, si, cand colo, puzderie de oameni!? Dar tie cred ca ti-ar fi placut asta. Mai ales ca ai fi avut ocazia sa vorbesti toate limbile pe care le stii, odata!

Bă, te rog eu, schimbă naiba poza!

Eu m-am uitat si dupa oameni. Si n-as zice ca sunt chiar asa reci. Unii m-au ajutat sa-mi cumpar bilet in gara din Zurich, pentru ca bancomatul de bilete nu primea bacnote de 100 de franci. Altii m-au ajutat sa gasesc un notar in Berna si m-au dus chiar pana la usa lui. Iar notarul care vorbea perfect trei limbi mi-a rezolvat problema in 30 de minute, desi venisem in mod nepoliticos, fara programare Din punctul meu de vedere, Elvetia e tara normalitatii perfecte, daca pot spune asa . Si e adevarat, asta poate sa te plictiseasca de moarte. De exemplu, am stat o dupa-amiaza pe o banca la Zurich Zee si am citit. Toti cei care s-au asezat pe banca langa mine – elvetienilor le place sa stea la soare ca marmotele – mi-au spus “buna ziua” si “la revedere”. Desi era evident ca nu sunt din Elvetia. Si stiu ca era din politete, dar m-au facut sa ma simt bine…

Nu la politeţe mă refeream eu, Mona.

Ştiu că sunt politicoşi, că nu ştiu să fie altfel. Şi asta mi se pare şi mie normalitate.

Mona, mi-ai amintit cum am fost eu confundată cu un obiectiv turistic. Tot aşa, stăteam pe o bancă, nu eram în ţară şi lângă mine a oprit un autocar de japonezi. Mai întâi, a venit unul. Destul de timid, m-a rugat să fac o poză cu el. Credea că sunt de-a locului. Mie mi s-a părut amuzant şi am intrat în joc. Mă şi vedeam înrămată într-o casă japoneză.

Numai că, după primul, au tot venit. Şi nu s-au mai oprit.

Edle, dacă m-aş duce în vârful muntelui, poate că n-aş vrea totuşi 3000 de oameni. Dar vreo 15 aşa ar fi perfect.

Şi da, de naţii cât mai diferite! Deh, îmi place turnul Babel.

Mona,

M-ai dus iar acolo. Mulţumesc mult!

Nora,

Ploua torenţial şi cu soare într-o dimineaţă, la Basel sau la Zurich. Nu mai ştiu. Dau să urc în tramvai. Un bărbat de lângă mine îmi spune: Îmi pare rău că plouă aşa des pe la noi. Iartă-ne!

Sunt mai mult decât politicoşi. Câteva tonuri mai sus. Şi sunt mulţi străini la ei. Foarte. Mai ales în servicii.

Elveţienii sunt fireşti, nu epatează defel. De-aia poţi să nu-i observi şi să te dai cu totul naturii.

Îmi pare rău că plouă aşa des pe la noi. Iartă-ne!

Haide, măi, Ana – ce naiba!

Cosa,

Nu glumesc. Fix aşa a fost. Ce n-am spus e că eu mă uitam tâmpită la om. Nu ştiam ce vrea. Da’ nu voia nimic. Numai să fie drăguţ. Eu nu ştiam cum e să fii drăguţ gratuit.

Apoi m-am gândit că şi eu fac ciudăţenii de-astea, aşa că mi-a fost clar de ce se uită şi alţii la mine ca la nebuni.

Pierdută în sălbăticie,prin Grand Canyon „Camping my soul” numai eu și munții, Da,un pahar de„burgundi” îți deschide ochii Cu lâmâie un ceai, cu mentă,chimion…