Mic ghid al intervievatului profesionist

“Alo, bunǎ ziua, doamna Laura?”

(Iar telefoane de la potenţiali angajatori) “Da, da, eu sunt, bunǎ ziua!”

“Sunt M. N., de la firma XXXL Trading Post International Company. V-aţi trimis CV-ul la noi pentru postul de secretarǎ. Aţi fi dispusǎ sǎ vǎ prezentaţi la un interviu?”

(Evident cǎ aş fi dispusǎ, cǎ altfel nu trimiteam CV-ul! De aia l-am şi trimis, sǎ mǎ chemaţi la interviu! Ăştia care or fi? Care dintre cele 10 CV-uri depuse a ajuns la ei? L-oi fi trimis ǎla în românǎ sau ǎla în englezǎ? În fine, mǎ prind eu pe parcurs.)

“Da, da, sigur cǎ aş fi dispusǎ, vǎ rog sǎ-mi spuneţi când şi unde.” [Numai nu în afara oraşului...nuuu...m-am sǎturat de excursii în jurul urbei...

“Da, deci este vorba de data de mâine la ora 10,30 dimineaţǎ, la sediul nostru”.

“Dacǎ sunteţi amabilǎ sǎ-mi daţi o adresǎ exactǎ...”

“Sigur, sigur, ne gǎsiţi pe strada C. numǎrul paisprezece, la mezanin.” (Aha, m-am prins. E-n regulǎ. Ajung cu MTC-ul. Adicǎ mijloace de transport în comun. O sǎ schimb vreo 2, dar e rezonabil.)

“OK, vǎ mulţumesc, şi ne vedem mîine. O zi bunǎ, la revedere!”

“La fel vǎ dorim, la revedere.”

Mda, cam asta ar fi etapa pre-preliminarǎ cînd cauţi un “job”, cum se spune acum. Nu punem la socotealǎ frunzǎritul ziarului sǎptǎmânal sau consultarea site-ului web cu oferte de angajare, alcǎtuirea listei cu locurile de muncǎ la care ai fi dispus sǎ fii angajat, specificarea la fiecare cu ce CV, pozǎ şi scrisoare de intenţie aplici, codurile slujbei, dacǎ e cazul, şi adresele de e-mail, numerele de fax sau de telefon, şi într-un final, trimiterea CV-ului. Astea sunt rutinǎ.

Iniţiativa trimiterii Cv-ului îţi aparţine, dar dupǎ aia mingea e în terenul angajatorului. Reacţiile destinatarilor vin pe categorii: cei care te sunǎ dupa o juma de orǎ: “Alo, doamna? V-aţi trimis la noi CV-ul. Puteţi veni la un interviu azi la ora 2?”. Ce sǎ zici? Cǎ nu poţi fiindcǎ nu eşti îmbrǎcatǎ potrivit (adicǎ în ţinutǎ “business”) şi nu ai apucat sǎ le accesezi site-ul de pe net (dacǎ au unul e bine) ca sǎ vezi mai multe informaţii? Nu e în interesul tǎu sǎ începi procesul de recrutare cu un refuz, deşi ţi se pretinde sǎ fii pregǎtit pentru un interviu, sǎ ai cât mai multe date despre angajator. Accepţi şi încerci sǎ te pui la punct în 2 ore cu problemele de mai sus.

Altǎ categorie – cea mai largǎ – e alcǎtuitǎ din cei care sunǎ a doua zi şi programeazǎ interviul pentru a treia zi sau a patra. Ceea ce e bine, ai timp sǎ cauţi informaţii şi sǎ-ţi pregǎteşti ţinuta şi discursul. Asta înseamnǎ cǎ trebuie sǎ-ţi întorci pe dos dulapurile, dacǎ eşti o persoanǎ care se îmbracǎ  în stilul „casual” [lejer, cum ar veni]  – care e şi cazul meu –, şi sǎ-ţi compui o ţinutǎ „business” impecabilǎ [elegant de dupǎ-amiazǎ, nu elegant de searǎ, cum ar veni]. Nu prea modern, dar nici prea clasic, nu prea extravagant, dar nici prea conformist. Accesorii puţine – dǎ bine. Dupǎ ce te-ai hotǎrît în privinţa asta, vine partea mai grea: ce rǎspunzi? Lista întrebǎrilor e în genere aceeaşi [foarte plictisitoare şi seacǎ, de altfel]: “Vorbiţi-ne puţin despre dumneavoastrǎ”, apoi „De ce aţi ales sǎ aplicaţi pentru acest job?”, apoi „Ce vǎ face sǎ credeţi cǎ sunteţi calificatǎ pentru acest job?”, apoi „Unde vǎ vedeţi peste cinci ani?” [asta ma enerveazǎ cel mai tare!], „ Care sunt atribuţiile dumneavoastrǎ la actualul loc de muncǎ?” cu varianta „Care credeţi cǎ ar fi atribuţiile postului pentru care aplicaţi?”, „De ce vreţi sǎ plecaţi de la actualul loc de muncǎ?” şi (final apoteotic) „Care credeţi ca ar fi nivelul salarial pentru aceastǎ slujbǎ?”, dupǎ care urmeazǎ „Dacǎ mai aveţi dumneavoastrǎ vreo întrebare pentru noi, vǎ rugǎm…” Evident, mai sunt şi excepţii. Cum ar fi: dupǎ faza de „vǎ rugǎm sǎ vǎ descrieţi pe scurt”, rǎspund, printre altele, „…sunt o persoanǎ inteligentǎ şi cu simţul umorului”. „Ne puteţi da un exemplu?” … exemplu de ce? De simţul umorului? Vǎ zic un banc? Sau de inteligenţǎ?] . O altǎ excepţie ar fi ceea ce se cheamǎ un „interviu de grup” cu probǎ practicǎ (o situaţie ipoteticǎ de analizat sau de rezolvat de comun acord cu restul grupului); asta e o excepţie rarǎ şi binevenitǎ. Vezi care sunt concurenţii şi cum te descurci cu munca în echipǎ, şi poţi sǎ ieşi în evidenţǎ prin comparaţie cu restul.

Dupǎ pregǎtirea a cel puţin 2 rǎspunsuri la cel puţin 5 posibile întrebǎri din lista de mai sus, vine auto-instructajul psihologic legat de limbajul non- şi para-verbal. Adicǎ: sǎ nu dai din picioare sau sǎ nu baţi tamburina cu degetele, sǎ nu te scarpini, sǎ stai cu spatele drept, sǎ priveşti în ochi persoana cu care vorbeşti, sǎ zîmbeşti cât de des poţi, sǎ nu îţi tremure vocea, sǎ vorbeşti clar, scurt şi la obiect, sǎ nu vorbeşti neîntrebat, sǎ ai o atitudine deschisǎ, sǎ fii sigur pe tine, sǎ negociezi finuţ, dar hotǎrât. Şi nu carecumva sǎ menţionezi cuvântul magic „salar” pînǎ nu eşti întrebat. Sub nici o formǎ! Şi sǎ nu îţi denigrezi angajatorul de la care vrei sǎ pleci [fie el şi Dr. Mengele]. Şi sǎ pui accent pe dezvoltarea personalǎ ca fiind mai importantǎ decît banii. Şi sǎ menţionezi cǎ nu ai nimic împotriva orelor suplimentare. Şi [dacǎ mai era necesarǎ specificarea] sǎ fii natural şi relaxat.

Dupǎ ce termini şi cu asta, aştepţi momentul interviului.

Evident, se întîmplǎ complet altceva decît ţi-ai imaginat. Ori eşti pus sǎ aştepţi citeva  minute [sub 30] şi ieşi din starea de „pregǎtire”, luând decizia „fie cum o fi”, ori persoanei care te intervieveazǎ îi sunǎ unul dintre cele 3 telefoane mobile şi te întrerupi cu un zimbet larg, „Nu, nu e nici o problemǎ”, ori nu apuci sǎ dai detalii despre tine [genul de interviu „Am sǎ vǎ întreb doar trei lucruri: ţinutǎ, program, salar” Adicǎ: pentru noi conteazǎ: 1. Aspectul fizic. 2. Restul]. Ideea e cǎ, la oricâte interviuri ai merge, niciodatǎ nu e cum te aştepţi. Aşa cǎ, dupǎ vreo cîteva luni de mers la interviuri, nu te mai aştepţi la nimic. Plasezi pe faţǎ un zimbet drǎguţ şi te gândeşti ce sǎ cumperi de mîncare cînd ieşi de la interviu.

Finalul constǎ în strângeri de mînǎ şi textul standard „Vǎ sunǎm noi cam pe sǎptǎmâna viitoare, sǎ vǎ anunţǎm dacǎ aţi trecut de aceastǎ etapǎ” (Don’t call us, we’ll call you).

În cazuri rare, te mai sunǎ şi dacǎ nu ai trecut de aceastǎ etapǎ preliminarǎ. Dacǎ nu te sunǎ, te prinzi tu dupǎ vreo douǎ sǎptǎmîni care trec fǎrǎ nici o veste de la respectivul angajator. De ce nu ai trecut, asta va rǎmîne mereu o enigmǎ.

În general, dupǎ faza asta preliminarǎ de vǎzut la faţǎ şi grila de întrebǎri mai urmeazǎ încǎ douǎ faze. Nu pot sǎ îmi imaginez ce se mai poate întîmpla în acestea, pentru cǎ nu am ajuns niciodatǎ atât de departe. Probabil se fac mǎsurǎtori privind circumferinţa toracicǎ şi tensiunea arterialǎ, şi se discutǎ despre posibile soluţii pentru încǎlzirea globalǎ.

În încheiere, aş dori sǎ menţionez cǎ am terminat Facultatea de Litere, secţia românǎ-englezǎ cu o medie generalǎ peste 8,50, am terminat un masterat de Studii Americane, ştiu 3 limbi, am refuzat sǎ intru în învǎţǎmînt din cauza procedurii greoaie de selecţie pe posturi, aplic pentru posturi de secretariat/ PR/ Assistant Manager pentru cǎ vreau sǎ îmi schimb actualul loc de muncǎ din cauza condiţiilor salariale, programului fluctuant şi imposibilitǎţii de a avansa, am cunoştinţe de operare PC, contabilitate primarǎ, nu am carnet de conducere şi am o pǎrere foarte bunǎ despre orele suplimentare. Mai ales dacǎ nu sunt plǎtite. Şi dacǎ se poate, aş vrea sǎ îmi treceţi în contractul de muncǎ salarul minim pe economie, ca sǎ nu plǎtiţi aşa de mult la stat. La pensie, oi vedea eu.