Mi-am prins cu bold, în piept, o inimioară

De când lumea şi pământul parcă, prima zi a lunii martie este Ziua Mărţişorului. Nu încercaţi să găsiţi originea sărbătorii. Unii ar plasa-o undeva în urmă cu 8.000 de ani, alţii ar spune că este chiar mai veche de atât, singura justificare a neatestării ei fiind aceea că, în vremurile de (mult prea de) demult, ar fi fost o banalitate. Important e că încă se ţine şi astăzi, fiind, poate, cea mai cunoscută şi, îndrăznesc eu, cea mai îndrăgită sărbătoare a tradiţiei populare.

Iniţial, Mărţişorul nu-şi avea puterea concentrată în podoaba în sine, în obiectul de artizanat, ci în firul alb, împletit cu cel roşu – albul, culoarea purităţii, a luminii şi a speranţei, şi roşul, culoarea vitalităţii, a pasiunii şi iubirii.

În credinţa populară, simbolurile culorilor sunt răstălmăcite până într-acolo încât roşul reprezintă principiul feminin, iar albul – pe cel masculin. Astfel, vitalitatea femeii se completează, armonios, cu înţelepciunea bărbatului.

Au fost însă şi mărţişoare în care firul era alb-negru. Această combinaţie, denumită şi Funia anului, reprezenta cele 365/366 de zile ale anului, albul şi negru semnificând opoziţiile lumină-întuneric, cald-rece, viaţă-moarte. Albul, simbolul purităţii şi al luminii, contrasta cu negrul, culoarea originilor, a fertilităţii şi a solului roditor.

De-a lungul timpului, semnificaţia mărţişorului a rămas aceeaşi: simbolul primăverii, al revenirii la viaţă. Doar forma i s-a schimbat în timp. La începuturi, mărţişorul era simbolizat printr-un bănuţ, metalul din care era făcut reprezentând, de altfel, statutul social. Apoi, pietricelele de râu i-au luat locul, vopsite, fireşte, în alb şi roşu. În zilele noastre, mărţişorul poate îmbrăca orice formă, de la mărgeluţe, flori uscate, fâşii de piele (de animal) şi ceramică, până la parfumuri, genţi, pantofi, maşini, sau orice alte “atenţii simbolice” ale societăţii consumatoriste.

Dar cum se poartă mărţişorul? De regulă, legarea mărţişorului se face dis-de-dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui. Şi, dacă la început se legau la gât sau de mână, mărţişoarele au început să fie purtate, astăzi, prinse în piept, fie din comoditate, fie din credinţa că, astfel, toate dorinţele se vor împlini.

Şi, dacă vă întrebaţi cât timp se poartă, ei bine… în trecut, copiii şi fetele purtau mărţişorul timp de 12 zile, după care îl prindeau în păr şi îl tineau până la înflorirea primul pom sau… până la sosirea berzelor. Alţii agăţau mărţişorul de o ramură, iar cu bănuţul îşi cumpărau brânză şi vin, pentru a avea faţa albă şi frumoasă tot anul.

Astăzi, mărţişorul se poartă, de regulă, fie 9, fie 12 zile, apoi se agaţă într-un pom fructifer. Se spune că, dacă pomului îi va merge bine şi va fi roditor, atunci anul va fi la fel de roditor şi sănătos.

Pe final, iată povestea Mărţişorului…

Odată, soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Iar lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Şi nimeni nu îndraznea să-l înfrunte pe zmeu.

Dar într-o zi, un tânar voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pamânteni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele.

Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. Apoi a găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul fu doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vada primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsareau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătură de sânge se scurse în zapada imaculată. Şi muri.

De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb, şi unul rosu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

Deschideţi-vă inima! E primăvară şi e Mărţişor!