![]() | În atenţia tuturorvezi toate articolele de Diana Petrut30 mar 2011 la 09:42 20 comentarii 855 vizualizari. |
Atenţiune, atenţiune! Aici se află posibilitatea de a-ţi colora viitorul! Cum, ce, unde, de când, trebuie să iei măsuri, îţi aduci CV-ul la standarde europene, de calitate, croieşti intenţii în funcţie de pretenţii, ca şi textilele la comandă, laşi să defileze laudele la adresa angajatorului precum piesele de rezistenţă din cea mai de răsunet colecţie a unui de vază creator. Hai, că te-am pierdut, aşa-i? Asta era şi intenţia. Lucrurile stau în felul următor: nu-mi plac scrisorile de intenţie, încerc să fug de anunţurile de recrutare care cer declaraţii de genul, pe lângă CV, şi asta nu pentru că nu aş şti să mă povestesc în câteva rânduri şi să îi fac pe alţii să se simtă bine. E pentru că, pur şi simplu, scrisorile de acest tip mi se par fără consistenţă, insuportabil de favorabile în direcţia celui care îşi caută angajatul cu măsurile intelectuale şi morale ideale, dar şi a mea, persoană în căutarea relaţiei de muncă perfecte. Dar nu fac o meserie din a mă prezenta pe mine, ci mai degrabă vreau să-ţi relatez ceva.
„Aşadar, zilele acestea e rost de recrutări”, îmi povestea o prietenă.
„Şi cum vremurile nu sînt deloc fericite în cîmpul muncii, îţi dai seama că personaje care mai de care, multe manifestând lacune potente în ceea ce priveşte redactarea unui CV, au dat buzna în inbox”, a continuat ea.
Despre pozele şi adresele de e-mail, numai de rău. Unii se afişau în ataşament, la dimensiuni foarte mari, alţii respectau cerinţa pozei în CV, însă încălcau normele bunului simţ. Adresele de mail bubuiau de lipsă de inspiraţie.
Şi ca şi cum nu ar fi îndeajuns, potopul de mirări şi exclamări s-a lăsat la citirea răspunsurilor care însoţeau întrebările de multe stele căzătoare, de genul „Cum te vezi peste cinci ani?”
Răspunsul? „Foarte happy”.
Aşadar, o parte a tineretului, mândrie a ţării, viitorul de mâine, e optimist, scăldat în florile fericirii, dar semeţ purtător al indiferenţei. Nu generalizez, recunosc că eu am fost chiar norocoasă pentru că am întâlnit mulţi tineri capabili, de la care am avut ce învăţa, însă, am impresia că numărul celor cu mare talent la dezimpresionare este în constinuă creştere şi că anii aceştia se cam înregistrează report de cunoştinţe, interes, inspiraţie, imaginaţie.
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe TwitterEtichete: anunturi de recrutare, CV, scrisori de intentie


Very Happy 21 mai la 21:29 |
Dacă tot vine vara şi nimeni n-are chef de lecţii şi prelegeri, zic să facem o pauză de [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 20 mai la 22:34 |
O pereche de mănuşi de box, vă rog! Vai ce mi-a plăcut scena când Elena Udrea a luat lecţii de [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 18 mai la 18:53 |
Hai să vă pun o întrebare sau două: ce au în comun englezii şi estonienii? Dar românii şi [ citeste mai departe ]
Ana Barton 18 mai la 12:12 |
În ziua de azi, când spui relaţie, imediat te gândeşti la una amoroasă. Pe mine nu [ citeste mai departe ]
Very Happy 17 mai la 18:25 |
După cum am promis, voi încerca să vă iniţiez în domeniul tipograficii lansând o [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 17 mai la 10:00 |
Nu știu cât e de normal sau șocant pentru o mamă să vadă imaginea de pe coperta revistei Time [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 16 mai la 10:09 |
În ultimii ani am asistat la o invazie de firme și produse românești care au nume străin. [ citeste mai departe ]
Pandora 15 mai la 19:41 |
Peste 1500 de oameni din 8 țări vor participa la RoNewMedia, cel mai mare festival regional al [ citeste mai departe ]
Very Happy 15 mai la 14:08 |
După ce am văzut atâtea materiale poligrafice şi promoţionale cu mari erori de tipografică am [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 15 mai la 05:07 |
În urmă cu 42 de ani, trupa The Beatles lansa albumul și filmul - [ citeste mai departe ]
Iulia Nicolaie 14 mai la 00:45 |
Cunosc două femei de aceeaşi vârstă. Una dintre ele a ales calea creditelor, a construcţiei [ citeste mai departe ]
Very Happy 13 mai la 21:18 |
Voi continua seria de articole despre perioada anilor ’80-’90 întitulate [ citeste mai departe ]
| | Ada Cocos 11 mai la 15:40 |
Cazul nr. 1
Sunt oameni care îţi proiectează inima în gât atunci când îi întâlneşti şi [ citeste mai departe ]
Ana Barton 11 mai la 15:30 |
Lunea nu e cea mai bună zi pentru revelaţii. Dar nu alegi tu, aşa că n-ai decât să te supui [ citeste mai departe ]
Pandora 11 mai la 15:04 |
Pentru cei pasionați de lectură și cărți - chestiile alea clasice fără butoane sau în [ citeste mai departe ]
Very Happy 10 mai la 11:48 |
Încă un hint, încă o plagiere şi iarăşi în Chişinău!
Ştiţi spotul ăla [ citeste mai departe ]
Very Happy 09 mai la 11:38 |
Când constaţi că articolele pe care le scrii sunt citite şi recomandate - e bine. Când [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 07 mai la 18:38 |
Am avut dintotdeauna, de când am reuşit să ajung în podul bunicilor şi am descoperit cărţi [ citeste mai departe ]
Ana Barton 07 mai la 13:01 |
Am şi eu, ca toată lumea, preferinţele mele în materie de imposibilităţi. Mi se întâmplă [ citeste mai departe ]
Jacqueline 06 mai la 21:49 |
"Intrebare: daca Hillary Clinton ar deveni vreodata presedinta Americii, ce ar fi Bill [ citeste mai departe ]
Diana Petrut 05 mai la 12:11 |
Bunătatea, acea decolorare a fiinţei. Da, aşa este percepută uneori o asemenea stare. [ citeste mai departe ]
Cristina Corpaci 04 mai la 23:47 |
Cândva românii au făcut donaţii pentru biserici din Israel. Astăzi, plătim ca şi turişti [ citeste mai departe ]
Very Happy 04 mai la 11:35 |
Luna mai, din considerente dubioase, întotdeauna mi s-a asociat cu comuniştii, cu anii '80-'90 şi [ citeste mai departe ]
Pandora 03 mai la 13:43 |
Începe de azi și promovează filmele de foarte scurt metraj realizate fie de profesioniști [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 01 mai la 13:34 |
Sigur, România este o țară frumoasă. Sigur, ne dăm ochii peste cap neîncrezători atunci când [ citeste mai departe ]
Maria Onea Vesta 01 mai la 11:49 |
Am facut o retrospectivă, cu mintea şi cu sufletul, a sărbătorilor de 1 mai, din viaţa mea şi [ citeste mai departe ]
Very Happy 30 apr la 23:43 |
Într-un articol anterior spuneam ca "(...) pe noi (muritorii de rând) nu ne-a dus mintea şi [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 28 apr la 09:26 |
„Termenul corectitudine politică m-a îngrozit mereu, mi-a amintit de poliţia gândirii a lui [ citeste mai departe ]
Maria Moiş 27 apr la 22:46 |
În politică astăzi ești, mâine nu ești. E ca atunci când astăzi un fotbalist are o [ citeste mai departe ]
Dora Constantinovici 27 apr la 08:08 |
Zi mare pentru toți politicienii azi, 27 aprilie. Se votează moțiunea de cenzură. Nu se știe [ citeste mai departe ]
| 1@Cosa Nostra, ce nu fac eu pentru tine ;)... | ||
| 2@limbricul rozaliu, ţi se pare... :)... | ||
| 3Mi se pare mie sau “noapte întselată” e mai voporoasă și un pic crăcănată?! :mrgreen:... | ||
| 4@Cosa Nostra, dacă aş face totul perfect, n-ai mai avea niciun interes să-mi citeşti articolele. Dar aşa, ştiu că întotdeauna vei avea ceva de comentat :) Merci!... | ||
| 5Dintre aceste „frumuseți” mie îmi plac doar cele înspirate după tablourile de Van Gogh. :shock:... | ||
| 6Tot eu!Uite, aş vrea să comentez nişte poze. Cum facem, cum le deosebim?! Poza 33 de pe rândul 21, sau cum?! Nu te-ai gândit că la un astfel de articol s-ar putea să se discute pe poze, caz în care... | ||
| Dora Constantinovici 1724 citiri |
| Ana Barton 1484 citiri |
| Very Happy 876 citiri |
| Doria Niculescu 847 citiri |
| Cristina Corpaci 495 citiri |
| Iulia Nicolaie 439 citiri |
| Maria Onea Vesta 429 citiri |
| Ruxandra Predescu 276 citiri |
| Laura Laurentiu 243 citiri |
| Anca Maco 210 citiri |
| Dora Constantinovici 3 postari |
| Very Happy 3 postari |
| Pandora o postare |
| Ana Barton o postare |
| Maria Onea Vesta o postare |
| Cristina Corpaci o postare |
| Dora Constantinovici 7169 citiri |
| Ana Barton 6098 citiri |
| Very Happy 4185 citiri |
| Cristina Corpaci 3726 citiri |
| Doria Niculescu 3380 citiri |
| Maria Onea Vesta 2278 citiri |
| Maria Moiş 1768 citiri |
| Florentina Mușat 1494 citiri |
| Diana Petrut 1058 citiri |
| Ruxandra Predescu 1024 citiri |
| Very Happy 11 postari |
| Dora Constantinovici 7 postari |
| Maria Onea Vesta 4 postari |
| Ana Barton 4 postari |
| Pandora 3 postari |
| Cristina Corpaci 2 postari |
| Florentina Mușat o postare |
| Maria Moiş o postare |
| Diana Petrut o postare |
| Jacqueline o postare |
© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Diana, tu ai scris bine acolo – am înţeles ce vrei să spui.
(Mai puţin partea cu “nu-mi plac scrisorile de intenţie, încerc să fug de anunţurile de recrutare care cer declaraţii de genul, pe lângă CV…” Am eu o problemă: îmi ies bube cînd văd expresia “de genul” lăsată liberă să zburde prin ogradă.)
Problema e că cei pentru care ai scris, cei care ar putea învăţa ceva de aici, n-o să înţeleagă o iotă! Dacă ei nu-s în stare să-şi croiască un CV decent, cum crezi că o să se descurce prin labirintul verde-nflorat al frazelor tale?!
2011-03-30 11:11:03 | Raporteaza
Diana,
Niciodată n-am ştiut să scriu un CV. Despre scrisoare de intenţie nici n-a putut fi vreodată vorba. Pentru mine, zic. Pe-ale altora le-am făcut neclipind. Eu am avut rar nevoie de-aşa ceva şi de fiecare dată am stat cuminte lângă cineva care îmi spunea tot de fiecare dată: „Nu şti să te vinzi. Habar nu ai.“ Şi îmi arăta ce trebuie să fac, dar ştii cum? Pas cu pas.
Nimic n-am învăţat din asta. Dacă mă pui acum să-mi scriu CV-ul, o să fii convinsă că l-a făcut un preşcolar.
Să-ţi mai spun că-mi place textul tău? Nu-ţi mai spun fiindcă toate îmi plac. Hai să facem o convenţie: să considerăm că asta ştim deja.
2011-03-30 12:02:34 | Raporteaza
…„nu ştii…“. Evident. Îmi cer scuze. Nu mi-e bine şi atenţia e la cote foarte joase.
2011-03-30 12:04:32 | Raporteaza
poza in ceve? “cum te vezi peste cinci ani?”. nu-i de mirare ca primesti raspunsuri idioate. presupunand ca sunt inginer mecanic, care este relevanta intrebarii fata de munca pe care trebuie s-o fac? tot un amarat de inginer o sa fiu. daca ma lasa nevasta, insa, imi las plete si imi dau doctoratul in studii medievale. durerea c.
2011-03-30 13:52:38 | Raporteaza
Aia cu cinci ani mă enervează şi pe mine. Şi enumeratul de calităţi, din care musai nu trebuie să lipsească spiritul comunicativ şi faptul că îţi place de mori să lucrezi în echipă.
2011-03-30 13:58:29 | Raporteaza
eu i-aş pune să-mi spună ce cărţi au citit în ultimii 2 ani şi ce muzică ascultă.
2011-03-30 14:10:32 | Raporteaza
Aoleu, Andreea!
2011-03-30 14:13:54 | Raporteaza
da, sau aia cu “povestiti cum ati rezolvat o situatie dificila”. wtf?!
2011-03-30 14:23:33 | Raporteaza
neh, neh, neh, Nora!
ştii, depinde: dacă ar trebui să lucrez eu cu ei, sigur i-aş întreba! în felul ăsta aş evita să colaborez cu cineva care crede că “Un veac de singurătate” e bulşit.
… aşa cum mi se întîmplă acum.
2011-03-30 14:38:03 | Raporteaza
@andreea: eu dupa ce am terminat de citit “un veac…” m-am urcat gol pe un scaun si am vorbit doua ore despre simbolismul alchimic al marii opere. mi-am dat seama spre final ca, din motive obiective, nu ma asculta nimeni si m-am dus la bucatarie si mi-am facut un senvis cu branza si rosii.
2011-03-30 14:49:16 | Raporteaza
Uite, şi colegii mei spun că Beatles îi plictisesc şi că filmul european e de rahat, iar Avatar “rules”, dar asta nu-i face mai puţin eficienţi în ceea ce fac.
Evident, mă enervez când bem cafeaua împreună, dar asta e!
Eşti mai teroristă decât mine!
2011-03-30 14:54:15 | Raporteaza
dr. nene, păi poate eşti reîncarnarea lui Melchiade! ia vezi! da’, măcar senvişul a fost bun?
2011-03-30 15:00:05 | Raporteaza
N-am inteles asta cu “Adresele de mail bubuiau de lipsă de inspiraţie.” Pai mai bine sa aiba omul nume.prenume@yahoo.com decat cum am vazut la unii mirel_radoi_4ever@yahoo.com.
)
2011-03-30 18:14:51 | Raporteaza
@Tudor: Dragă Tudor, În cazul prezentat de tine,respectivul se poate regăsi în celebritatea fotbalistului:) Persoanele de la care a pornit articolul aveau preferinţe oarecum triviale.
2011-03-30 20:57:24 | Raporteaza
ok, diana, mi-a placut (sincer). era insa cat pe-aci sa-ti lansez un challenge, sa dovedesti ca ai totusi mai multi neuroni decat altele: sa te prezinti, cumva, tu (ca la critici si mistouri toti suntem buni).
am dat insa de prezentarea/biografia din dreapta. hmmm, pai sa vedem: 1. “mulţi ani de când am terminat Dreptul şi nu profesez în domeniu”. aha, inconsecventa, nepractica, delasatoare, ar zice destui 2. “cam tot aşa de copy”. WTF, ce expresie e asta? o fi prin Romania, sau e greseala de tipar? 3. “6 ani de când fac ceea ce îmi place”. adica? druguri, sex, somaj de protest?
PS: mi-a placut recent un afis publicitar, cu cinci adolescenti suparati in pozna: “V-ati saturat sa va tot bata la cap parintii vostri tampiti? E momentul sa actionati! Luati-va un job, platiti-va facturile, gasiti-va casa voastra! Si faceti-o acum, cata vreme mai sunteti inca atoatestiutori!”
2011-04-02 11:34:51 | Raporteaza
@Florin Bratu: Dragă Florin, Le iau pe rând: 1. Mulţumesc pentru sincerul “Mi-a placut”. 2. Citind întrebările tale, mi-am dat seama că prezentarea mea expirase(de la vârstă la ceea ce-mi place). Ca să fie pe aceeaşi lungime cu starea mea de acum, am făcut modificările:). 3. “Mulţi ani de când a terminat Dreptul şi nu profesez în domeniu” = am fost un an printre avocaţi, un fel de internship,am experimentat, nu m-am regăsit, am hotărât să revin mai târziu. 4. “Cam tot aşa de copy”; copy=joaca de-a necuvintele şi cuvintele, fără Nichita Stănescu, doar cu imaginaţia şi vorbele mele:)) 5. “6 ani de când fac ceea ce îmi place” – nu am detaliat pentru că sunt atât de multe lucruri care intră în afirmaţia asta. M-am lăsat în voia cititorului. in loc de P.S. Paler zicea într-o carte de-a lui( Viaţa ca o coridă, cred): “Nepricepuţi în nimic, afişam o competenţă globală.”
2011-04-02 13:34:33 | Raporteaza
@Diana –
apreciez ca nu te-ai suparat, dar e pacat ca ti-ai redus acum biografia la …nimic. ti-am sugerat doar ca, da, nici mie nu-mi plac scrisorile de intentie sau prostioarele acelea birogratice de selectie a capetelor de corvoada.
sint insa cazuri cand ai doar 2-3 minute sa te prezinti pe scurt cuiva, ca sa stie de unde sa te ia. observi ce greu e totusi sa gasesti acea introducere, sa treci si mesajul adecvat?
2011-04-02 20:10:36 | Raporteaza
@Florin Bratu:”Şi nimicul e ceva.”:)
2011-04-02 20:44:24 | Raporteaza
neah, vrei doar sa pari misterioasa
toate vreti 
2011-04-03 10:28:46 | Raporteaza
Cum aşa? Parcă femeia era fizică şi bărbatul metafizic. Sau o fi invers?
2011-04-03 11:29:51 | Raporteaza