Generaţia necitită

Dar de generaţia perfid-ită, ai auzit?!

oooof, Laura, nu ştiu de ce e aşa…

uite, fix în momentul ăsta, băiatul meu citeşte “Stăpînul inelelor” şi aia mica “Habarnam”.

dar asta pentru că ţin eu calculatorul ocupat.

şi ştii cum am făcut? le-am citit eu pînă am răguşit, am rîs cu ei de m-am tăvălit pe jos în anumite momente şi am avut grijă să mă vadă citind tot timpul. chiar dacă le răspundeam “îhî” atunci cînd mă întrebau dacă pot să taie perdeaua de la cada de baie, în fîşii.

dar, recunosc, e greu să lupţi cu minunăţiile de jocuri şi relaţii virtuale.

Nu stiu, eu nu dau nici o importanta afirmatiilor de genul “tinerii de azi asa si pe dincolo”. Tinerii de azi sint la fel ca si tinerii de ieri, unii mai destepti, altii mai boi, unii citesc, altii se joaca pe calculator. Mai conteaza si parintii aici: normal ca, daca ei stau toata ziua la telenovele, nici copiii lor n-o sa puna mina pe vreo carte.

Laura, eşti tu rea. Cu tot cu domnii ăia britanici. Păi, voi n-aţi auzit că într-un top al celor mai furate cărţi din librăriile Diverta conduceau detaşat cărţile Twilight? Cine le-o fura pe alea dacă nu tinerii? Adică, aşa sper. Că doar nu dau iama în ele pensionarele respectabile sau astea ca noi.

Ce-ţi poţi dori mai mult ca autor? Este semnul de apreciere supremă.

Eu am crescut intr-o familie in care tatal meu citea foarte mult. Cand nu aveam inca 6 ani m-a invatat sa citesc si mi; -a pus in brate cartile cu basme , cand am m-ai crescust am citit aventura, dupa dragoste si asa citesc de o viata tot ce imi cade in mana istorie, beletristica etc. Sotul meu este devorator de carti. Noi suntem pensionari si de multe ori renuntam la alte lucruri pentru carti. Pe pe copii doar cand au fost mici am reusit sa-i facem sa citeasca. Ma uit cu tristete la toate cartile pe care le-am adunat de o viata ( si cu statul la cozii, dat suprapret s.a.) si ma intreb unde vor ajunge? Catrina

Ah, şi mai citisem acum ceva timp (parcă în The Guardian) un articol despre industria pirateriei de carte din ţările Americii Latine. Era uimitor! Cum sunt ăia la noi, la Obor, cu ţigări de contrabandă, aşa umblau peruanii prin oraş cu nişte chestii pe care le prindeau de gât şi de care atârnau cărţi piratate. Aveau de toate, şi Dan Brown-uri, dar şi Llosa sau Marquez. Când venea poliţia, o tuleau la fel ca negrii care vând genţi Dolce&Joiana pe trotuare, prin Italia.

Mie mi-a plăcut.

nu, Nora, cărţile alea nu-s citite de tineri!

snobii şi snobiţele consumă aşa ceva. puah!

Andreea: snobi, nesnobi, le plac suficient de mult încât să le fure! Tu ai face un aşa sacrificiu pentru o carte?

Că uite, eu, în clasa a patra, am uitat să înapoiez un exemplar din “Legende istorice” la biblioteca şcolii. Mi-am adus aminte după vacanţa de vară. Şi nici n-a fost chip să mai dau de ea prin casă. Toată clasa a cincea mi-am imaginat cum voi fi arestată şi cum voi face închisoare. Şi nici măcar nu-mi plăcuse cartea. În cele din urmă, zguduită de suspine, i-am mărturisit fapta tatălui meu.

Nu, Nora, aşa cum am mai mărturisit eu odată pe aici: nu fur decît plăcinte!

@Laura…înainte de a te duce la un„Job Fair” generația asta necitită garantez că se descurcă(scoți rezumat pe wiki…

Job: Executive chef(Athene Palace By Hilton București) …care a fost ultima carte citită ? Răspuns:„Cristmas Stories” de Charles Dickens…știi,decorațiuni,pom de iarnă,colinde,dulciuri

Sunt pensionara,fosta profesoara.Evident,scoala am facut-o in anii comunismului,dar am avut carti in casa si un model in tatal meu. Tata a adus de pe front,ca ,,prada de razboi”,o valiza cu carti.De la C.A.P.,la sfarsitul anului,se luau si carti.Tata era la concurenta,in ce priveste cititul,cu intelectualii satului. Pasiunea cititului am preluat-o si eu de la tata iar profesorul de lb.romana din liceu a avut si el o contributie importanta. In vacantele din timpul facultatii trebuia sa-l las pe tata sa citeasca ce aduceam acasa si apoi veneam si eu la rand. Ca profesoara,mai ales in ultimii ani,m-am lovit de inapetenta pentru lectura a elevilor,desi cautam sa-i stimulez pe cei care citeau. Eu nu sunt optimista in legatura cu faptul ca generatiile viitoare se vor intoarce la carti.Au prea multe tentatii in jur iar scara valorilor s-a rasturnat.

@andreea: nu îmi închipuiam eu că toţi sunt la fel, dar deocamdată m-am lovit de mai mulţi care nu citesc.

@costelus: păi, tocmai, că părinţii ăştia nu stau deloc la telenovele. altfel nu şi-ar bate capul să-i facă pe copii să citească.

@Nora: sunt rea claaaar

@catrina: o să vedeţi că o să aveţi avea noroc cu nepoţii. o să citească ei toate cărţile adunate de dvs.

@Seva Tudose: eu sunt convinsă că se descurcă mult mai bine decât noi. da’ nu ştiu încă dacă asta e de bine sau de rău

Ai al meu copil are tot 13 ani, dar, din fericire, citeste. Cu multă plăcere chiar. Îi plac si lui jocurile pe computer si stă la povesti cu colegii pe YM, dar totusi activitatea lui favorită e cititul. chestia asta mă face fericită, pentru că noi suntem fooarte departe de a fi părinții ideali, perfecți sau măcar buni, dar ne consolăm cu ideea că ceva tot am făcut cum trebuie, dacă copilul nostru la 13 ani citeste chestii relativ sofisticate si ascultă jazz (favoritul lui e Ian Garbarek yeee Cred că secretul e să le trezesti gustul pentru citit devreme, la 2-3 ani ar trebui deja să aibă o mică bibliotecă a lui din care să-i citească, evident, părinții. În schimb, am rămas perplexă în urma unor conversații cu alți părinți, colegi de clasă cu fiu-meu, care erau indingnați că profesoara de română i-a pus să citească La Medeleni si Ciresari. Nu mi-a venit să cred că părinții erau efectiv revoltați si indignați pentru faptul că pruncii lor bieții de ei au de citit atâtea volume. Si discutau despre ce volume cu rezumate să le cumpere, care ar fi mai bune!!! Mă uitam ca tâmpita la ei si nu-mi venea să cred ce aud. Nici n-am zis nimic, pur si simplu am rămas speechless la momentul respectiv. Si copilul meu merge la o scoală destul de bună, care a avut rezultate chiar frumoase si la testele naționale, si la BAC. Nici nu pot să-mi imaginez cum e la scolile mai slabe, dacă părinții de la scoala asta sunt de părere că elevii au prea mult de citit.

si încă ceva – chestie amuzantă. Am dat click pe titlul articolului crezând că e ceva despre scriitorii contemporani, pe care nu-i citeste nimeni, de acolo Generația necitită Dar de fapt articolul e despre o realitate chiar mai tristă.

Nu mai faceti atata caz cu cititul ca nu e chiar asa grav cum vreti sa creati impresia.

Cititul este doar o modalitate de a ajunge la niste mesaje. Nu te nasti cu aceasta calitate de cititor ci o deprinzi. Nu e vina copiilor ca tehnologia a avansat si ei ajung pe scurtaturi la acele mesaje.

E poate,doar o forma de dislexie, care nu afecteaza nici pe departe inteligenta tinerilor. Nu e asa cum perora Nora mai deunazi pe-aici ca persoanele cele mai inteligente sunt si cele care tind la perfectiunea exprimarii. Sunt cazuri celebre de dislexici ca Albert Einstein, Thomas Edison, Alexander Graham Bell, Leonardo da Vinci, Auguste Rodin, Erin Brokovich, Walt Disney, Winston Churchill etc. care nu prea dadeau doi bani pe forma exprimarii.

Ca sa nu mai vorbim de cata literatura mediocra am fost nevoiti sa citim in scoala, asta apropos de Ciresarii si La Medeleni…

Iar despre cei care fura carti… ce sa zic, cred ca nu o fac din pasiune pentru citit, io zic ca sunt doar doua posibiltati, ori cleptomani, ori n-au ce manca, le fura si apoi le vand fara sa citeasca vreun rand din ele.

@Till Eulenspiegel: Totusi, nu ai cum să înveți ceva fără să citesti, indiferent cât va evolua tehnologia. Copiii ăstia care citesc SMS-uri vor ajunge la liceu si la facultate, vor avea de citit cantități uriase de informație, cum o vor face dacă nu au exercițiul lecturii? Să-ți dau un exemplu: ajunge un tânăr la Facultatea de Medicină, unde are de citit 10 tomuri de câte 500 de pagini pe semestru. Cum va reusi să le citească (si să rețină informația) dacă el nu a prea citit mare lucru până atunci si îi ia 30 de minute să parcurgă o pagină? Până nu se inventează tehnologia care îți implantează informația pe care o doresti direct în creier, cititul rămâne singura modalitate de a învăța. Să nu-mi spui că nu avem nevoie să reținem informații, că le putem găsi online, că nu cred că tu ai vrea să mergi la doctor si ăla să se apuce să scrie simptomele bolii pe Google ca să afle ce ai. Citind literatură, copiii îsi îmbogățesc vocabularul si cunostințele generale, îsi dezvoltă imaginația si, cum spuneam, foarte important, se obisnuiesc să citească REPEDE, chestie de care vor avea mare nevoie în liceu, în facultate si mai târziu la job. Astea sunt doar avantajele, să le ic asa, imediate, ca să nu mai zic de fatul că vor deveni sensibili, sofisticați, interesanți, persoane cu care îți face plăcere să petreci timpul. Citind literatură proastă sau mediocră, învață să facă diferența si să o aprecieze pe aia bună. Li se dezvoltă simțul critic. Asa că, indferent cât a evoluat tehnologia, faptul că tinerii citesc doar mesajele de pe Facebook mi se pare grav. E ca si cum noi, în copilărie si adolescență, n-am fi citit altceva decât caietele alea cu întrebări tâmpite (floarea preferată sau culoarea preferată si mai stiu eu ce) pe care le completa toată lumea (stii tu, precursorul Facebookului). Citit nu înseamnă doar literatură. Citit înseamnă si o carte despre stiință, sau una despre univers, sau una de numismatică sau despre geologie. Faptul că majoritatea tinerilor au drept unică si mare pasiune rețelele de socializare si poze tâmpite pe care le afisează pe conturi este nu grav, ci tragic. Tehnologia nu te scuteste de nevoia de a învăța lucruri.

Till: iar spui tâmpenii şi speri că, dacă le spui categoric, nu va remarca nimeni?

Musiu, Churchill ăla a luat Nobel pentru literatură. Ştiu, e o aberaţie, dar arată că omul era cât se poate de pasionat de exprimare. Că altfel nu mai scria cărţoaiele alea. Şi nu le-a scris tocmai cu picioarele, cum vrei tu să laşi impresia.

Şi, dacă tot mă citezi, măcar fă-o exact. Nu mai pune de la tine. N-am spus ce zici tu acolo. Am spus că, nu ştiu cum se face, dar agramaţii în general sunt şi proşti. Agramaţii, musiu! Nici pomeneală de “perfecţiunea exprimării”. Să scrii corect e la îndemâna oricui. Să scrii perfect – orice ar însemna asta, e o aberaţie în sine – e accesibil unui număr mic, mic, infim şi ar fi culmea să avem pretenţia asta de la toţi.

Dislexia e una, să nu faci acordul subiect-predicat e alta. Eu n-am auzit încă de boala asta.

Cunosc o multime de cretini care citesc/au citit mult si degeaba. 1. Marin Sorescu 2. Mihail Galatanu 3. Dan C Mihailescu 4. Ioan T Morar 5. Gotiu plus o multime de “poeti” promovati in Romania Literara sau alte reviste. Universitari! care – toata ziua citesc – scriu corect – dar is prosti k pwla. FORME FARA FOND. O iubesc pe Nora!

@Nora:

In incrancenarea ta, ca de obicei, iei informatia de wikipedia si o trantesti aici pe post de argument fara sa o analizezi deloc. Basca modul grobian in care-o faci.

Churchill a primit premiul acela pe criterii politice pentru ca a scris o carte despre al doilea razboi mondial si a fost considerat cea mai autorizata voce in domeniu. A fost daca vrei, o forma de legalizare a unei versiuni despre razboi, de catre Fundatia Alfred Nobel. Nu e nici un merit literar aici. Omul a fost dislexic. Punct. Ca sa nu mai spun ca toate manuscrisele treceau prin mana a nu-stiu-cate secretare care le aranjau pe ici pe colo. N-a avut nevoie de picioare, mai ales ca el cam dicta…

Cat despre agramati, astia or fi poate in mintea ta, eu n-am vazut de-astia, pe-aici.

E drept ca mai gresim, dar de aici si pana la a-i categorisi ca agramati e cale lunga, pe care numai o minte pripita o poate parcurge cu viteza luminii.

Till: ia mai citeşte tu o dată. M-ai văzut ridicând în slăvi meritele lui Churchill-scriitorul? N-am spus eu singură că e o aberaţie?

Eu ce să-ţi fac acum dacă Wikipedia e mai tare decât tine?

Tu chiar crezi că trebuia să deschid wikipedia ca să aflu că Churchill a luat Nobel? Tu chiar nu suporţi gândul că unii ştiu lucruri care ţie-ţi scapă şi îi suspectezi mereu de “documentări” wikipedice. Nu te îneci niciodată cu propriul venin?

Tot din cultura mea de internet, iată şi definiţia dislexiei: Tulburare nervoasă, constând în dificultatea de a citi și a înțelege ceea ce se citește.

Musiu, n-are legătură cu gramatica. Poţi să fii dislexic şi să dudui de gramatică.

Iarăşi, ai probleme cu înţelesul unor texte simple. Culmea, ai mai şi citit ceva literatură! Iată că nu e de ajuns.

numai o minte pripita o poate parcurge cu viteza luminii Asta îmi scăpase şi uitasem să râd cum se cuvine . O fi mintea mea pripită, dar a ta e şchioapă rău, se împiedică sărmana la fiecare pas şi de-aia are mereu bărbia julită şi spinarea cocoşată.

ce jalnica esti, folosesti a doua definitie doar ca sa-ti satisfaci orgoliul incomensurabil

Tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură etc. – Din fr. dyslexie.

Sursa: DEX ‘98 | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

Si nu esti spirituala deloc, esti doar grobiana, cum am spus. Si rasul ala al tau e doar un ranjet nervos.

Nu-i sta deloc bine unei domnisoare.

Ioan Dan, Laura?!

Eşti al doilea om care ştie de Ioan Dan. Al doilea pe care-l întâlnesc eu, evident.

@Till Eulenspiegel: Nu are nicio importanță de ce a luat Churchill premiul Nobel sau cine e dislexic si cine nu. Ce argument e ăla – nu contează dacă tinerii nu citesc, doar sunt dislexici pe lumea asta care au dus-o bine! E ca si cum eu as spune – Ce contează că plouă astăzi, bine că ieri a fost marți! Cam asta e legătura logică între tinerii care nu citesc si dislexici celebri.

Till: ete, fâs! Hi, hi, hi, hi! (cred că aşa râd “domnişoarele”).

Pe tine definiţiile te ajută să-ţi hrăneşti orgoliul? Hm, cam famelic orgoliul tău, se mulţumeşte cu orice oscior.

Musiu, vezi că definiţiile alea spun cam acelaşi lucru. Tot nu se pomeneşti niciunde de ignoranţa în materie de ortografie. Vrei să facem nişte exerciţii de “reading and comprehension”? Gratis, desigur.

Erata: nu se pomeneşte.

Tulburarea este reversibila, adica apare si la scris.

Lectiile sunt oricand binevenite daca sunt bine intentionate. Daca nu , raman in registrul jignirilor, “mademoazelo” !

Tulburarea este reversibilă, adică apare şi la scris.

Uite, iar mă faci să apelez la cultura de internet. Ce să fac dacă nu-mi soliciţi arme mai serioase.

REVERSÍBIL, -Ă, reversibili, -e, adj. 1. Care poate reveni, care poate fi adus sau întors înapoi. ♦ (Jur.; despre bunuri) Care urmează să revină, în anumite cazuri, în posesia fostului proprietar. ♦ (Despre rente, pensii) Care, la moartea titularului, trece asupra altei persoane (îndreptățite). 2. (Fiz.; despre unele transformări) Care se poate produce atât într-un sens, cât și în sens invers, fenomenul trecând succesiv prin aceleași stări, pentru a se întoarce la starea inițială. ♦ (Chim.; despre reacții) În care corpurile ce iau naștere din combinarea unor substanțe pot să se recombine, pentru a forma din nou o anumită cantitate din substanțele inițiale. 3. (Mec.) Care poate acționa, care se poate mișca în două sensuri opuse. ◊ Plug reversibil = plug alcătuit din două trupițe simetrice, care poate răsturna brazda, la dus și la întors, în aceeași parte și care servește, în special, la arături pe coaste, pe deal. – Din fr. réversible. Sursa: DEX ‘98 | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

Am avut grijă să selectez prima definiţie.

Umblă şi tu mai uşor, mai în vârful picioarelor că uite cum dai dintr-o strachină în alta. Musiu!

Citez din ce-ai pus tu acolo:

Care se poate produce atât într-un sens, cât și în sens invers, fenomenul trecând succesiv prin aceleași stări, pentru a se întoarce la starea inițială

Si gata, ma plictisesti! Nici cand ti se da mura-n gura nu stii sa interpretezi.

Till: pe bune, opreşte-te înainte de a te face şi mai rău de râs. Dacă nu eşti capabil să pricepi nici măcar o definiţie de dicţionar şi să-ţi dai seama că ai folosit greşit un cuvânt…

Ieşi discret din scenă. Nu mai face tămbălău.

Tambalaul il faci tu cu discutiile off topic si cu jignirile care, se vede treaba, ti-au intrat in obisnuinta.

Nu-i important cum am folosit eu cuvantul ci ideea. Daca vrei sa discuti la modul serios, fa-o, daca nu invartat-te dupa forme si ramai la acel nivel. Adica o Forma fara nici un continut.

Măcar eu am formă. Tu n-ai nici, nici.

Lasă morala asta de pension. Fă-o acolo unde vezi că prinde. Pe mine doar mă plictiseşti. Mai ales când văd că-ţi stă prost, mai larg într-o parte, inacceptabil de strâmt în alta. Da, da, tot formă e şi aia. Formă proastă pe un conţinut lipsă. Aşa, cam ca un cearşaf de fantomă din desene animate.

Şi ştiu, ştiu. Putem spune şi că zarzavaturile din piaţă sunt ireversibile şi să dorim, de fapt, să spunem că sunt perisabile. Ei, o confuzie, acolo, ce mai contează! Să trăiască măreţul conţinut, să moară forma! Numai că interlocutorul nu e obligat să ştie că, în scăfârlia ta, roz înseamnă, de fapt, gri cu picăţele galbene! Interlocutorul – un bou conformist şi lipsit de “profunzimi”, desigur – are alte repere. Dicţionare, manuale, îndreptare – chestii din astea, total depaşite, anacronice.

Musiu, limba e creaţia unei comunităţi, existând consens, măcar în linii mari, asupra relaţiei semnificat-semnificant. Că ţie nu-ţi place convenţia asta, ce să zic, eşti un spirit revoluţionar!

Dar dă-mi voie să nu dau doi bani pe “inovaţiile” tale. Dacă stau să mă gândesc bine, şi Vanghelie se poate pretinde un inovator.

Îţi repet: nu mă mai pomeni şi poţi zburda în voie. Tu mă provoci şi tot tu plângi după aia în pumni. Ce să-ţi fac?

O iubesc pe Nora.

Cat de jos poti sa cobori? Hai, ca sunt curios!

Imprima-ti pe un tricou chestia asta, adrian.

@Till Eulenspiegel: Vezi, Till, ăsta e unul dintre riscurile lipsei de lectură: stii unele cuvinte, nu le cunosti exact sensul, le folosesti aiurea si te faci de râs.

nu mai suport

@Till Eulenspiegel: tare!

Till: iarăşi, fâs! Ceva la obiect? Eu zic să nu mai scrii nimic în câmpul rezervat comentariului. Îl trimiţi gol. E totuna şi e mai bine şi pentru tine.

Andreea: da, nu putem avea mereu pace pe pământ. Mi-e greu şi mie, ce să fac.

@andreea:

nu mai pune si tu la suflet.

Nora probabil ca stie exact subiectul discutiei, dar il evita preferand razboaiele absurde. Coarnele tineretii, deh…

Deci, la obiect.

Ai afirmat zilele trecute ca toti oamenii importanti ai planetei erau calofili in privinta formei de exprimare. Poate ca n-ai facut-o cu aceste cuvinte, dar sensul asta era.

Eu vin si zic, nimic mai fals! O mare parte din acestia sunt, erau dislexici. Dislexic inseamna si la citit si la scris (la asta se referea reversibilitatea).

Deci, exprimarea trece totusi pe locul doi, facand loc ideilor, atata tot.

Restul sunt doar rautati gratuite, marca Nora.

Vai, Till, ai coloana ca elasticul de la chiloţii unei babe. Maleabilă, flexibilă rău de tot . Până acum m-ai scuipat (jalnică, rânjet, grobiană, încrâncenată), iar acum faci pe domnul cu lornion şi pălărie. Bleah!

Treaba cu cititul e relativă, înclin să cred că e o plăcere care se deprinde de-a lungul timpului. La mine în casă nu se citea, mama a citit în tinereţe şi atât. De citit m-am apucat serios prin clasa a 9-a. Copiii de azi nu fac decât să pună căruţa în faţa boilor, pentru că oricum cei mai mulţi dintre ei nu ştiu să caute cu adevărat pe Google, iar de engleză… mă abţin. E bună tehnologia, dar nu şi atunci când lipseşte baza pe care este clădită.

fandare stanga! iarasi pe langa subiect…

ce mi-ar place sa am o astfel de coloana flexibila la propriu, dar din pacate, din an in an devine tot mai rigida.

Cat despre sensul figurat, chiar nu esti tu in masura sa ma judeci.

Cu Nora nu-i bine nice-cum. O iubesc pe Nora!

Eu nu aveam cum să spun gogomănia cu calofilia. Iar foloseşti cuvinte anapoda!

Calofilia, musiu, e un concept pe care îl folosim legat de opera de artă. Du-te singurel la DEX de data asta. Nu legat de exprimarea asta, de zi cu zi, uzuală. Confunzi grija faţă de corectitudine cu calofilia. Doamne, mai spargi multe? (străchini, zic) Cum să-ţi spun eu? Unul care vorbeşte corect e atent la acordul subiect-predicat. Calofilul face metafore, multe-multe, una după alta. Că respectă şi acordul e altceva. O chestiune ţine de gramatică, alta se referă la stil. Deh, subtilităţile dracului!

Văd că o ţii langa cu reversibilitatea aia. Oameni buni, privitori amabili şi dezinteresaţi, spuneţi-i acestui domn în ce eroare continuă să se scalde cu voluptate. Pe mine nu mă crede, iar DEX-ul nu-l convinge.

Musiu, bine, bine. Da’ ideile cum le exprimi? Că mai departe de “eu, Tarzan – tu, Jane”, n-ai cum să ajungi dacă nu stăpâneşti instrumentul ăsta numit limbaj. Şi aşa ajungi să spui bazaconii ca aia de mai sus. Iar ideea nu mai ajunge la receptor cum ar trebui, cum intenţionează emiţătorul, ci viciată.

Zici că dislexicii ăia celebri confundau ca matale sensurile cuvintelor?

cum se punctează meciul ăsta? ca să ţin scorul…

eu îl iubesc pe cosa.

cosaaaaa, un’e eşti!

Andreea: vezi că şi treaba asta cu arbitrajul e murdară. Trebuie să mai strigi “fault”, să mai scoţi cartonaşe, te mai înjură jucătorii, spectatorii, nu trebuie doar să numeri golurile. Eşti sigur pregătită să-ţi sufleci mânecuţele?

Plus că n-ai voie să iubeşti pe nimeni!

gata, io tac, c-am obosit. da’ stau si ma gandesc, daca Shakespeare ar fi cunoscut-o pe Nora cred ca n-ar mai fi fost in stare sa-si imblanzeasca scorpia.

mie îmi pare rău cînd vă caftiţi, de parcă aţi fi nărozii mei de copii. de obicei, pe ei reuşesc să-i opresc cu ciocolată. la voi o merge?

(cosa, nu mă băga în seamă. n-am vrut decît să le abat atenţia de la cafteală.)

aşa e, Nora, e mai sănătos să nu iubeşti pe nimeni.

N-am spus asta, Andreea. Am spus doar că, în areopag sau în arenă, nu stai de mână cu Venus, ci cu Atena. Tu vruseşi să fii arbitru. Nu eu. Nu e vorba de sănătate sau “nesănătate”, ci de adecvare.

“N-am spus asta” prea des o zice tanti Nora. Adica… lumea e cretina – nu-i intelege complexitatea.. destul de simpla. O iubesc pe Nora!

daca nu ma credetz.. traba voastra tuteavsnietzsch../

Generaţia necitită. Văd din comentarii şi parcă nu sunt ale celor despre care vorbeşte autoarea sau mă-nşel?

Şi uite la câte lucruri te face un titlu să te gândeşti: Deea la scriitori necitiţi, eu la comentatori necitiţi.

Messalina: tu venişi, toc-toc, să torni gaz pe foc? Că abia mă abţin.

Oricum, un aşa titlu nu prea are cum să vestească ceva de bine.

De acord cu tine, dar nici nu mă aşteptam să descopere atâtea dedesubturi.

Ei, te împiedici tu în desuuri.

Apropos, par mişto pantofii tăi.

Par pentru că sunt. Mersi.

Tocmai citeam zilele astea ca in America e nu stiu ce discutie sa nu se mai invete scrisul de mana la scoala ci direct tastatul la calculator… O fi bine, o fi rau..? EBA o fi avut nevoie sa scrie si sa citeasca pentru a ajunge euro-parlamentar. Din cate stiu nu au testat-o inainte, au lasat-o sa vorbeasca liber si … ati vazut ce a iesit. E la fel de pasionata de cultura ca ta-su (fost comerciant de blugi si cingo).

Cingo?!

De unde, pula mea, tot apăreţi, mă?!