Fetelor, nu va mai plangeti!

Se stie, deja, ca femeia are un defect pe care putini barbati il au. Acela de a se plange. Mereu. Si din orice. Cand i s-a rupt o unghie, cand si-a ars parul de la prea multa vopsea, cand nu i-a iesit ciorba prea gustoasa, cand pantofii proaspat achizitionati o strang, cand barbatul de pe scaunul din tramvai nu-i cedeaza locul, cand seful s-a uitat urat la ea, cand soferul grabit o stropeste din cap pana-n picioare de noroi, cand un mar din kilul cumparat e stricat, cand presul de la intrare e stramb, cand a facut o pana si a trebuit sa astepte 2 ore pana cand el a venit ca sa ii schimbe roata, cand stomatologul nu a vazut si a doua carie, cand invatatoarea i-a pus 10 colegei copilului ei, care a luat doar 9, desi temele le facusera impreuna, cand nu a iesit machiajul bine, desi trebui sa fie la petrecere de cateva ore, cand administratorul i-a facut observatie ca a uitat sa-i duca indexul de la apometre, cand cainele vecinului a latrat prea tare. Ma opresc, nu de alta, dar tre’ sa fug la job si mi-e teama ca as putea scrie vreo saptamana fara sa ma opresc.

 Asa ca, ce-ar fi daca noi, FEMEILE, am incerca sa incheiem un pact cu femeia din noi, (macar pentru luna martie), daca tot avem pretentia de a fi in centrul universului? Un pact prin care sa ne angajam sa NU ne mai plangem barbatilor pentru orice fleac. Ajunge ca ne plangem de mila intre noi, femeile…

 Ca poate e destul faptul ca EI, barbatii din viata noastra – iubiti, prieteni, tati, frati, soti ori amici – sunt nevoiti sa manance ciorba aia acra care nu e nici macar de nota 5. Sau poate ca e destul faptul ca trebuie sa mearga vreo 100 de km pentru a ne ajuta sa schimbam roata aia blestemata de la masina. Ori  poate ca s-or fi saturat sa fie sunati din 5 in 5 minute, doar ca sa li se spuna ca a plans copilul prea mult sau ca sa li se reaminteasca, pentru a mia oara, sa nu cumva sa uite sa treaca pe la piata.

 Sau poate ca nu…

 P.S.1. Pentru ca tot e 1 martie si lumea se invarte in jurul femeii, am decis ca acest post sa fie un martisor pentru barbati. Chiar daca este scris pentru femei.

P.S.2.  A nu se intelege ca barbatii ar fi perfecti. Sa fie foarte clar 

Update:  Fetelor, nu ma certati!

Cum era de asteptat, toate prietenele, amicele si colegele m-au certat dupa ce am publicat acest post. “Adica tu ai ajuns sa le iei apararea barbatilor? Tocmai tuuu? Deci, s-a intamplat ceva cu tine, a scris altcineva, nu tu, cum sa treci de partea lor? Sa-si faca singuri ciorba, daca nu le place”, a fost reactia lor, in cor. Pai, bine, zic si cu schimbatul rotilor cum ramane, de acest aspect de ce nu va luati”?, intreb io. Pam-pam… Aici nu au mai avut replica. Supararea nu era neaparat din cauza ciorbei, ci pentru ca m-am trezit io, desteapta, sa le dau idei barbatilor. “Adicatelea, acum au motiv sa ne inchida gura”. N-am inteles cu ce, dar io tot pe a mea o tin si repet, ma refeream la lucrurile marunte si inutile, nu la problemele importante. Pentru ca, in jurul meu, aud, de prea multe ori, femei care se plang barbatilor aiurea-n tramvai, si nu o data, nici de doua ori, ci de vreo mie de ori pe acelasi subiect. Parerea mea. Stiu, si ei au un milion de defecte, sunt absolut de acord.

In schimb, barbatii care au citit, la randul lor, postul au fost de acord cu mine, evident “Bravo, Hurdis, esti de-a noastra”. Ba nuuuuuu, nuuuu sunt de-a voastra, va inselati, io sunt tot de-a noastra, doar cu o viziune putin mai inteleapta in unele privinte. O fi de la varsta. Dar nu-s multe, garantez.