Femeia perfectă ar spune da

Ţi-am cerut de atâtea ori să te căsătoreşti cu mine, mereu ai spus nu. Ieri m-am apucat să spăl rufele în public- deh, doar nu am şi eu o familie- dar tot nu te-am înduplecat. Nu, nu şi nu, repeţi cuvântul ăsta de ai zice că ai fost purtătorul de cuvânt al PSD-ului pe vremea Alianţei DA. Serios, nu înţeleg deloc ce te împiedică să fii rezonabilă. Te iubesc, mă iubeşti, parcă asta era condiţie suficientă să ajungem la momentul în care râdem strâmb şi în hohote dimineaţa, din motive de proteze încurcate între ele. Ce nu-ţi prieşte? Şi nu-mi spune că îţi cer prea mult, dacă ar auzi asta, orice om cu tot capul pe umeri s-ar transforma pe loc într-un Petruchio gata să te supună, dezinteresat, celor mai cumplite procedee de îmblânzire. Nu cred e un capăt de ţară un lucru atât de simplu ca acesta că, în posibilul mariaj, vreau să am trei weekenduri libere pe lună. Plus încă vreo trei-patru nopţi în cursul săptămânii. Ştii prea bine că nu mi-aş călca vorba, doar. Apoi, că tot vorbim despre nopţi, am să vin beat acasă, îţi voi cânta piesa ce m-a consacrat în conştiinţa vecinilor drept Sinatra, câinele neglijat de la 5, în vreme ce voi despuia perna crezând că eşti tu.  În primii ani, cred, o să opreşti cu gingăşie violul asupra bumbacului mirosind a Cocolino, ai să mă tragi deasupra ta, ai să mă primeşti, ba, poate o să mă şi săruţi, deşi te-ai plâns de atâtea ori că urăşti să miros ca o fabrică de alcool clandestină. Fireşte, astea se vor întâmpla în  weekendul lucrător, plus alte câteva zile din timpul săptămânii.

Iar dacă vreodată s-ar putea să fac o criză de gelozie vecină adolescentină din cauza barbatului ce te posedă în patul nostru, tu ai să înţelegi, ce dacă e doar imaginea mea reflectată în oglinda de pe uşa întredeschisă a şifonierului. Bine, nu eşti nici tu de piatră, se poate să vrei să pleci. În astfel de clipe, am să te înţeleg că vrei să mergi la mama ta, vă voi respecta relaţia, n-o să pretind că vreau să te însoţesc.

Acum, că am trecut cu bine peste nopţile conjugale, nu-mi imaginez că zilele ne-ar putea face vreun fel de probleme. Ai privit mereu cu îngăduinţă dimineţile în care te sunam să-ţi spun că „eu sunt…eu sunt…stai să întreb pe cineva…eu sunt la mare”, la fel cum ai sunat şi a doua, şi a treia oară în zilele în care eram prea ocupat la birou ca să-ţi răspund.  Am uitat că e ziua ta? Zău, eşti scorpie, de parcă nu ai fi remarcat chiar tu că  nu pot să memorez datele de naştere. Oricum, mai avem o viaţă înainte să te sărbătorim. Iar treaba asta, că nu te ascult niciodată, e o prostie, chestiile pe care mi le povesteşti tu de la birou ori despre prietenele tale sunt nimica toată pe lângă ceea ce am eu de înfruntat zi de zi, sper că îţi dai seama de asta, nu mă obosi. Mai bine pune mâna şi mai strânge din comseticalele alea de prin baie, zici că suntem într-un budoar de curtezană aici.

Ar mai fi multe de spus, dar trebuie să fug, mă aşteaptă băieţii la o bere. Mai vorbim. Mâine, de la 12.00, mai vorbim, pe Pe VoxPublica şi Pandora’s. Vezi că vine şi Alexandra Bădicioiu, sper să nu te deranjeze. Oricum, e măritată şi tocmai d-asta vine, să ridice în slăvi virtuţile plictiselii ce se cheamă mariaj. Te aştept. Poţi să-ţi aduci şi prietenele