Exerciţiu de imaginaţie ori doar viaţa de zi cu zi?

Frumos ai scris, mi-a placut tare

Cu regret trebuie să-ţi spun că zâmbetul costă întotdeauna. Trăim într-o lume cenuşie şi mulţi nu avem nici un motiv să zâmbim. Aşa că facem un efort uriaş şi oferim zâmbete contrafăcute, cu E-ri. Iar preţul e imens, rămânem din ce în ce mai goi, carcase ale propriului suflet târându-se pe stradă.

valerica multumesc, si mie, desi-s subiectiva, imi place cel mai tare textul asta din ce-am scris aici până acum

irongates nu aşa te-am cunoscut, şi nu te-aş contrazice dacă n-aş crede că nu costă. Poate numai ar trebui să exersăm şi zâmbitul, doar aşa, ca să vedem că, până la urmă, ni se va întoarce. Corporatist, fată, florăreasă, văduv, şofer sau iubită… nu contează!

…a zimbi nu costa? ba da costa, dar este poate cel mai meritat cost…ca sa zimbesti trebuie sa-ti calcii marea de orgolii sau imbatosari, ca sa zimbesti trebuie sa incerci sa fi uman si asta e chiar al naibi de dificil pentru ca in orice secunda ai un milion de motive sa nu fi…asa ca lasa-ma incruntata, numai drama mea are valoare, numai drama mea conteaza pentru ca daca o cunosc pe a ta voi gasi un milion de cuvinte sa ti-o demonizez, sa-mi bat joc de ea cu tupeul cel mai elocvent…pentru ca eu sunt crispata in drama mea si ma uit mereu in jur sa-mi apar propria drama cu propria crispare cu propria incruntare…

Acum imi placi.Multumesc

misto scris. mah inclin.

saracutu corporatist, aproape ca mi-a dat o lacrima . si inca una pentru iubita lui care nu va mai fi ceruta…offf…:D daca lipsea primul paragraf, textul era credibil, asa e siropos. prefer de departe textul in care ai scris despre A., e o tensiune in textul ala care-l face excelent.

scenariile sunt problema pestilor “… dar despre asta, poate, într-un episod viitor.” fara. propozitia asta scoate cititorul din peisajul in care tocmai s-a teleportat. Autorul trebuie sa se abtina in a da sfaturi.

adie dar ce-ar fi dacă într-o zi de dramă personală – mică sau mare – un străin ţi-ar zâmbi din senin? şi dacă ai observa, oare nu te-ai opri, fie şi pentru o secundă, sa te gândeşti la probleme şi-ai zâmbi la loc? uite aici câteva argumente: infobarrel.com/../

mihaela dar mâine? glumesc! mulţumesc şi eu

exilat mişto comentariu. asemenea!

alx Eu cred în coincidenţe şi că oameni care împart felii de viaţă trec unii pe lângă alţii fără să şie. Poate ai să râzi, dar pe corporatist chiar l-am văzut astăzi. Sper să-şi găsească alt job soon! povestea cu A. nu se compară.. e un exerciţiu de sinceritate, nu de imaginaţie

gherman adrian am folosit propoziţia aia în fiecare final de text şi cred c-o păstrez, aşa, ca pe un fel de semnătura. până la urmă, pandora’s e un fel de womenciclopedie sfatul nu e sfat, e o rugăminte smile?

Mi-a placut. Stiu ca din punctul de vedere al unei discutii comentariul meu este egal cu zero dar mai stiu ca o apreciere exprimata valoreaza mai mult decit una subinteleasa.

Cit despre final, sind de acord cu adrian.

Corporatistu’ ala probabil ca e urmatorul om care va cladi un imperiu. Apoi un fluture va da din aripi si firma lui va face proteze din tesut uman. Fata cu zambet frumos va putea in sfarsit sa accepte ofertele de la agentiile de modeling si va defila la NY… unde se va impiedica, proteza va ceda iar imperiul creat de corporatist se va prabusi. Corporatistul isi va lua viata aruncandu-se in fata automobilului condus de soferul trecut de a doua tinerete, sofer care se intorcea de la inmormantarea celui mai fidel client, client care mergea mereu cu manichiura facuta si mereu la Bellu, sa-si viziteze sotia care murise la cutremur din cauza ca nu a vrut sa cumpere flori de la florareasa pe motiv ca e tiganca si ca a vazut ca barbatul ei ii tragea cu ochiul uneori… si ca isi inchipuia cum acesta o va insela cu florareasa si ii va creste boracul intr-o clasa de copii care il vor marginaliza.

Stiu si eu Ruxandra… penibil ? Scenariu de film indian ? telenovela ? Cauta ceva original.

dorel valoreaza, multumesc pentru ea

un critic (de ce unul si nu doi?) stimabile, ma bucura sa observ ca ai o imaginatia bogata, felicitari. O sa’mi cer scuze pentru ca n’am reusit sa urmaresc fraza aia luuuunga inceputa la corporatistul sinugigas si sfarsita cu marginalizarea. Compensez, insa, prin interesul nedisimulat cu care astept o poveste originala izvorata din strict imaginatia (si talentul) cu care, e atat de evident, esti binecuvantat. sa’mi lasi aici un link la poveste, da? (insist)

@ruxandra PRedescu: intentia mea era al unui poem in proza despre nevoia uriasa al unui zimbet mai ales atunci cind realitatea-ti scuipa-n fata drama dupa drama incit ti-e lehamite sa mai fi trist si te apuca o bucurie nebuna, descoperind ca existi PUR SI SIMPLU…

adie ah, un zambet invidios atunci, pentru mestesugire de vorbe (“ti’e lehamite sa mai fi trist” – imi place asta mult!)

Multumesc pentru o dimineata faina.

plagiat sau copy/paste?

raluca gavrilescu cu placere, mai poftiti

xyz nici nici documentele word blank ma inspira al naibii!

hihihi… viata bate intotdeauna filmul.

da, viata bate filmul mereu pt ca la filmari daca nu iese o scena, se poate relua;)

Am vazut un scenariu asemanator in “Playing by heart” ; diferite caractere formeaza un cerc inchis la final ( merita vazut).

Iar viata bate oricand filmul… in special la drama.

Nu stiu daca ideile din articole sant ale tale sau nu; daca da, esti tare

bursucu daca filmul nu e SF, da, bate tot!

denisa exact, in viata nu exista efecte speciale regizate

radu tot tabloul zugravit in acest articol imi apartine. integral, da capo a fine! deci mersi! din pacate, insa, observ ca acest articol, desi printre cele mai bune scrise de mine, ever, are mult mai putini cititori decat altele care trateaza probleme meschine sau expuneri indecente