Despre selecţia nenaturală a publicului

Am început să ascult Jamiroquai din interes. Dintr-un interes sentimental, bunăoară, căci mă îndrăgostisem lulea de-un el cu gusturi muzicale ce se intersectau doar pe alocuri cu ale mele. Carevasăzică, m-am văzut nevoită să-mi revizuiesc fundamental playlist-ul, făcând loc unui „space cowboy” care cânta despre urgenţe pe planeta Pământ şi o aşa-zisă odisee funk, gâdilându-mi tălpile a poftă de dans.

N-aş fi putut rata concertul de la sfârşitul săptămânii ce abia s-a sfârşit, cu atât mai mult cu cât aveam să-l descopăr într-o cu totul altă lumină pe Jay Kay şi, unde mai pui, la mine acasă. Despre concertul în sine nu aş putea să spun foarte multe, având în vedere că, spre marea-mi nefericire, mi-a fost imposibil să-l duc la bun sfârşit. Iar dacă nu ar fi intervenit un motiv serios pentru care să renunţ, după primele câteva melodii, la entuziasmul omului de pe scenă, probabil că tot aş fi făcut-o, până la urmă, forţată de un public mai nelalocul lui decât şi-ar fi putut oricine imagina.

Am părăsit plaja H2O cu o promisiune fermă de care nu m-aş lepăda prea curând (s-ar găsi totuşi câteva excepţii care m-ar face să o calc în picioare fără mustrări de conştiinţă), aceea de a nu mai lua vreodată în considerare o manifestare culturală sau de orice fel la care intrarea este gratuită. Pentru că românilor, dar probabil că nu numai lor, le plac până peste cap intrările libere, chiar şi atunci când interesul lor pentru evenimentul în cauză, există, vorba lui Caragiale, dar lipseşte cu desăvârşire.

Poate mi-am ales locul nepotrivit în mulţimea de, zice-se, aproape douăzeci de mii de suflete ce au ales concertul Jamiroquai pentru o sâmbătă seară ce altfel nu ar fi promis mai mult decât în mod obişnuit. Poate că sunt prea cârcotaşă ori poate că nu prea mai am eu răbdare cu oamenii, dar rămân la convingerea că astfel de concerte, măcar din respect faţă de artistul care urcă pe scenă, ar trebui să beneficieze de un public pe măsură. Iar publicul, fără supărare, trebuie să sufere un minim proces de selecţie, acela al biletului plătit care cu siguranţă ar fi înlăturat măcar o parte dintre oamenii fără planuri ce au găsit într-o cântare la malul mării ocazia perfectă pentru suprema socializare.

În aceeaşi ordine de idei, n-am să pricep niciodată de ce proaspete mămici ar alege să se aventureze într-o cursă nefirească a cărucioarelor purtătoare de nou-născuţi printre oameni deloc sensibili la o astfel de imagine (nu într-un astfel de context, evident!) sau de ce mame mai cu experienţă ar ieşi la plimbare cu copiii ce abia s-au deprins cu poziţia verticală printr-o mulţime numa’ potrivită pentru ca odrasla să se rătăcească întru necazul părinţilor şi al publicului, deopotrivă. La polul opus, perechi de septuagenari aflaţi la prima tinereţe, gătiţi în hainele de duminică (de mai există aşa ceva!), ţinându-se de mână mai abitir decât la prima întâlnire şi înţelegând mai puţin decât pruncii proaspetelor mămici. Întregind peisajul, puşti care mai de care, gălăgioşi peste măsură – din teribilism, n-am nicio îndoială – se concentrează în grupuri-grupuleţe aşezate în cercuri-cerculeţe, strategic, se-nţelege!,, discutând probabil despre emoţiile provocate de aşteptarea rezultatelor la examenul de bacalaureat. Şi ar mai fi acei domni pentru care am numai cuvinte unul şi unul, dar pe care bunul simţ mă împiedică să le tastez, domni ce nu ştiu să-şi stăpânească instinctul animalic în faţa unor fustiţe, recunosc, prea scurte chiar şi pentru cei mai catolici decât papa. Şi totuşi, manifestările de fiare ieşite la vânătoare par desprinse dintr-o realitate de prost gust.

A naibii senzaţie să priveşti pe furiş în jur ca să-ţi dai seama, în fracţiuni de secundă, de poţi răsplăti actul artistic prin ropote de aplauze ce-ţi mănâncă palmele, dar pe care simţi că e mai bine să le stăpâneşti! Şi parcă-ţi pare rău că omul nu şi-a dezamăgit fanii, deşi ar fi avut chiar scuza perfectă, renunţând la concert pe ultima sută de metri, şi parcă-ţi vine să-i sugerezi, cât te ţin  plămânii, să-i dea afară pe toţi aceia ce n-au plătit bilet, căci mai bine artist fără public decât artist cu public nepotrivit! Asta da Emergency on Planet Earth!