Copilul tau nu e idiot!

adesea binele copiului e doar un pretext pentru alte motive si ezitari, incepand cu obisnuinta si terminand cu criteriile materiale (partaj, samd. e mai rau pt un copil sa creasca intr-un climat conflictual decat cu un singur parinte

de ce te bagi, mami, in probleme pe care nu le cunosti? … pune ” cam imediat” mana si fa un copil s’apoi vorbeste despre problemele parintilor …

ps. daca ai incercat cu mana, si nu ti’a iesit, sa stii ca mai existe si alte metode

@viorel: poate ca n-ai citit pana la sfarsit. Vorbesc din perspectiva copilului. Ia mai citeste o data. Pana la capat. Multumesc.

@camil: Eu cred ca ai dreptate. Sunt foarte putine cazurile in care parintii care nu se mai inteleg si ramin impreuna de dragul copilului reusesc si sa se abtina de la certuri. Dar copilul tot in minciuna creste. Si nu vei sti niciodata ce reactie va avea ca matur, cind va descoperi minciuna. poate fi o trauma mai mare decit divortul cind era mic, asa se poate simti responsabil pentru nefericirea parintilor si asta e o povara greu de dus.

eu n’am intalnit nici un adult cu totul normal crescut in familie monoperentala

copilul poate nu-i, da’ tu nu esti departe…

oricum, traim intr-o tara unde peste 50% din populatie are probleme mentale serioase; ce mai conteaza inca unu/doi?

@viorel:Nu esti cumva acel viorel care acum cateva luni ne povestea cum isi duce copilul in cimitir?Tu provii dintr-o familie biparentala ,nu?

@nebuloasa

1. Conflictul in fata copilului reprezinta o dovada a imaturitatii parintilor. A egoismului lor personal. Pot sa se certe sau nu in “privat”. “Sedinta” avuta pt a avea in vedere “binele” copilului este doar o mare “ipocrizie”. In concluzie as spune ca nu nu copilul este retardat ci parintii din exemplul tau.

2. Copilul nu se poate dezvolta “sanatos” nici in conflict si nici in “despartire” chiar si temporara de unul din parinti.

3. Cand 2 oameni adulti aleg sa aibe un copil alegerea lor nu se poate face “pe termen scurt” ci pe termen foarte lung. Am impresia ca alegerea familiei in cauza s-a facut numai pt a amana “problemele” deja existente. Asta este o alte proba de egoism feroce al celor doi asa zisi parinti.

Ai foarte mare dreptate. Parintii mei au divortat si a fost cel mai bun lucru pe care puteau sa-l faca. Cunosteam atatia copii care sufereau din cauza scandalurilor facute de tatal alcoolic, din cauza amantilor sau amantelor parintilor, sau pur si simplu din cauza certurilor zilnice dintre 2 oameni care nu se mai intelegeau, dar deh, aveau o familie. La mine acasa a fost liniste si pace si am putut sa invat si in general sa-mi vad de treaba mea fara sa-mi bat capul cu asemenea probleme.

@Florinaa: vorbesc din experienta personala. si nu e nicio minciuna: “nu ne-am inteles, de aceea ne-am despartit. cand vei fi mare vei intelege”

@camil: Imi pare rau ca e di experienta personala. Nu m-ai inteles, eu ti-am dat dreptate. Minciuna consider sa ramina parintii nefericiti impreuna “de dragul copiilor”. Te rog reciteste comentariul meu.

daniela,

na ca m’ai deconspirat … da’ eu sunt acela … si copilul mergea cu mine in cimitir nu ca sa cautam un cadavru mai proaspat pe care sa’l pregatim pentru cina … mergea ca sa inteleaga mai bine viata, ca a avut niste stramosi pe care el, si pe unii dintre ei nici chiar eu, nu i’a cunoscut, da’ pe care ii respectam si la care ne gandim din cand in cand la ei… desi, poate, pentru unii pare aiurea, eu cred ca si asta face parte din educatie … cat despre nedumerirea lui in legatura cu poza aproape omniprezenta a basescului pe care n’o vedea si in cimitir, se pare ca a fost o chestie tare, daca dupa atata timp multi si’o mai amintesc …

citesc si ma crucesc 1 vorbiti despre copii si sentimentele lor dar nu aveti copii vorbiti despre viata din cuplu dar nu sunteti casatoriti vorbiti despre problemele adultilor dar sunteti tineri doar vorbiti a avea un copil iti da un sentiment ce nu se poate descrie se traieste a avea probleme in cuplu se traieste

in rest va doresc numai bine

ai mei au divortat cand eu aveam doi ani. sincer nu stiu ce ar fi fost mai bine pentru mine, sa fi trait intr-o minciuna dar sa fii avut o casa si un tata sau asa cum am crescut, cu o mama trista si singura si cu o cronica nevoie de bani. din pacate, sincer, am simtit intotdeauna ca am fost o povara pentru parintii mei. de la nenumaratele procese pentru pensie alimentara (tata a fost avocat, deci stia sa se ascunda foarte bine si trebuia sa facem eforturi uriase pentru niste bani absolut necesari) pana la sentimentul ca mama nu a reusit sa traiasca ceea ce ar fi meritat pentru ca prin anii 80 o femeie cu un copil de gat era ocolita mai ceva decat ciuma. ironia sortii, dupa ce a divortat de prima sotie, tata a luat o scorpie de femeie care i-a mancat viata si banii si care l-a dus prea devreme in mormant. in ultimii ani isi dadea seama desi ii venea greu sa recunoasca cat de mult a gresit si cat de mult a pierdut. De stat de dragul copilului impreuna? Nu exclud nici o posibilitate. Oricum dragostea aia mare de la nunta se pierde cu timpul si in celelalte casnicii si se transforma in acceptare si obisnuinta. De ce nu ar putea fi luata voluntar hotararea de a continua mariajul si a-l face sa functioneze in ciuda lipsei sentimentului? Dupa experienta mea de copil, sincer, daca e nevoie, as face-o pentru fiul meu. Asa ipocrita si egoista cum ar spune unii ca sunt pentru ca iau o asemenea decizie.

@mihai: 1. am fost si eu copil, stiu ce simt in momentul in care parintii se cearta. 2. vorbesc despre viata de cuplu pentru ca am fost casatorita. 3. am trecut binisor de 30 de ani, dar nu inteleg de ce tinerii nu pot avea parerea lor despre anumite subiecte. 4. am trait probleme de cuplu, sper sa traiesc si bucuria de a avea un copil.

nobuloasa,

pareri poti avea. da’ nu despre ce ar trebui sa faca sau sa nu faca altii in a caror piele nu ai cum sa te vari … poti, de exemplu, sa-ti exprimi parerea despre influenta razelor de luna asupra longevitatii cazacilor sau chestii de genul acesta da’ despre divortul unei mame nu prea poti sa ai pareri publice … ca zormnaie a barfa …

„Ai impresia ca ai un copil retard”?! Asta da, limbă! Română sadea.

RETÁRD, retarde, adj. (Despre medicamente) A cărui acțiune este prelungită prin adăugarea unor substanțe care se resorb lent în organism. – Din fr. rétard. Sursa: DEX ‘98

retárd s. n. Sursa: Dicționar ortografic

RETÁRD s.n. (Franțuzism) Întârziere. ♦ (Med.) Medicament retard = medicament cu efect prelungit, datorită acțiunii unor substanțe absorbite încet de organism. [< fr. retard]. Sursa: DN

RETÁRD I. s. n. întârziere. ♢ (tehn.) amânare introdusă într-o transmisiune. ♢ (med.) stare a unei persoane a cărei dezvoltare este mai puțin evoluată decât a altora. II. adj. inv. (despre medicamente) cu efect prelungit, datorită acțiunii unor substanțe absorbite încet de organism. (< fr. retard) Sursa: MDN

retardát s. m., adj. m., pl. retardáți; f. sg. retardátă, pl. retardáte Sursa: Dicționar ortografic

RETARDÁT, -Ă adj. (și s.m.f.) (Franțuzism) Rămas în urmă; nedezvoltat din punctul de vedere al intelectului; întârziat mintal; înapoiat; retardatar. [< retarda]. Sursa: DN

RETARDÁT, -Ă adj. (și s. m. f.) rămas în urmă; nedezvoltat din punctul de vedere al intelectului; întârziat mintal; retardatar. (< retarda) Sursa: MDN

retardá vb., ind. prez. 1 sg. retardéz, 3 sg. și pl. retardeáză Sursa: Dicționar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004

RETARDÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A rămâne în urmă; a întârzia. [< fr. retarder]. Sursa: DN

RETARDÁ vb. intr. 1. a rămâne în urmă; a întârzia. 2. (fig.) a încetini (mișcarea); a frâna, a împiedica. (< fr. retarder, lat.

@Nebuloasa: multumesc pentru raspunsul sincer insa in viata trebuie sa lupti si nu sa cauti idealuri imposibile 1 in viata de cuplu trebuie sa ai o mare arta a compromisului ,cine spune ca nu este asa e ori naiv ori neadaptat 2 vorbeam de sentimentul de a avea un copil ce poate fi un pas in relatia din cuplu 3viata e scurta si grea, luptati cu ea 3 din pacate a gandi este egal cu a fi nefericit de aceea se spune fericiti cei saraci cu duhul 4 scriu eu ce am un copil, ce am certuri in cuplu, dar care iubesc viata, copilul,familia si lupt pentru fiecare zi din viata mea 4

@mihai: cateodata chiar nu mai exista solutii. Eu scriu despre acei oameni care nu mai au nimic in comun unul cu celalalt, carora nu le mai pasa de cel cu care impart bune si rele in viata, dar care raman in acea relatie doar pentru ca au impresia ca, in felul asta, copilul nu va suferi. Unele relatii chiar se strica, oricat de mult ai lupta. Felicitari pentru felul in care lupti zilnic sa ai o familie unita.

@Florinaa: ai dreptate. mea culpa, am citit in graba

Cand apare copilul intelegi ce inseamna sa iubesti neconditionat pe cineva. Nu “divortul” este cel care dauneaza dezvoltarii copilului , ci CONFLICTUL si starea tensionata dintre parinti. Pt copil, “mama” si “tata” sunt unici, ii iubeste , ii doreste langa el. Important este ca de dragul copilului sa se gasesca o modalitate amiabila de rezolvare a problemelor .

Dar daca nu poti divorta pentru ca nu poti accepta – de frica – sa-ti lasi copilul (pe care-l iubesti atat) in grija persoanei pe care ai ajuns sa o detesti? Am intalnit un asa caz si n-am putut spune nimic, nici un fel de sfat. Amicul meu nu divorteaza pentru ca nu poate crede ca “fosta” sotie ar fi in stare sa-i creasca colilul asa cum trebuie!

@PAFI: asta e si mai trist si, din pacate, legea nu-l ajuta deloc in cazul asta.

Copilul va creste urat intr-o familie in care nu exista armonie. Daca parintii sunt civilizati si stiu sa vada mai mult decat lungul nasului vor sti sa ofere armonie copilului si dupa divort, poate chiar mai multa decat intr-un cuplu in care tensiunea mocneste.

Prolemele apar atunci cand dupa divort parintii uita ca au inca ceva in comun, copilul, si ca de dragul lui, e bine sa ramana prieteni chiar daca nu mai sunt sot si sotie