Cine da votul pentru viata?

Anunt din start ca sunt anti-avort.

Daca se intrunesc conditii de mai sus (lipsa de bani, pregatire etc), nu au decat sa aiba grija si sa nu il faca. Ai recunoscut ca e vorba de o viata ca oricare alta. Deci, vin si intreb: Daca ai copii si o situatie financiara buna si la un moment dat intri in faliment, ce faci? Ii ucizi?

@Alina:

vrand-nevrand, decizia apartine mamei. Din pacate insa, avortul nu e doar al ei, nu o priveste doar pe ea. E si tragedia “bobului”, si problema sau responsabilitatea barbatului (sau ar trebui sa fie). Foarte adesea tocmai barbatul o determina pe femeie sa avorteze, adesea impotriva dorintei ei.

si nu inteleg cum poti sa te declari pro-avort cand este o chestie traumatizanta nu doar pentru fat, ci si pentru mama, fie ca va constientiza sau nu. vrei sa zici eventual ca esti “pro-choice”, ceea ce e alta mancare de peste.

apropo de ou sau gaina: sa facem o analogie, destul de indepartata: Cand a inceput Primul Razboi Mondial?

Ca data s-a luat 28 iunie 1914, cand Franz Ferdinand, arhiducele Austriei a fost asasinat la Sarajevo de un student sarb, Gavrilo Princip.

Deci, cronicarii au convenit ca I-ul RM s-a declansat cand glontzul lui Princip (ironia soartei numele sau) l-a atins pe mostenitorul tronului Imperiului Habsburgic.

So, cand a inceput sa traiasca persoana din pantecul femeii, sau, mai exact, sa fie fiintza sau persoana?

Puiul ala mic e cumva o masea stricata de care trebuie mama sa se scape? sau vreun apendice?

Interesant subiect. Nu cred ca cineva gandeste asa departe cand se ia o asemenea hotarare. Cea cu substituirea Creatorului.De multe ori, se ia ” pe moment “, nu prea analizeaza pe termen lung. Singuratate, afectivitate………..Cuvinte grele si lungi.Intr-un cuplu ( cuplu, in adevaratul sens al cuvantului, nu pasiuni de-o noapte sau saptamana/luna ), cred ca , in mod corect, amandoi ar trebui sa discearna asupra vietii viitoarei fiinte.Cu responsabilitate, cu maturitate si, nu in ultimul rand, cu capul.Cred, de asemenea, ca trebuie lasata independenta pe care o afiseaza tinerii in ziua de azi ( de fapt, toti ne-am complacut in situatia de independenti )deoparte si ar trebui sa se sfatuiasca cu parintii, cu bunicii, cu oamenii care, poate, au trecut prin asemenea situatii.Vezi tu, intr-o familie imparti si bune si rele. Si tristeti si bucurii.Si zilele cu soare si cele ploioase.Asta este viata de familie. Cum sa hotarasti de una singura dreptul de viata si de moarte ? Nu este suficient ca te gandesti la asa ceva ? La bine si la rau, draga mea !

Da, parerea statului si a anturajului parintilor era ca eu NU trebuia sa exist, eram in plus, eram un accident, as fi ajuns doar o alta gura de hranit nefericita.

DA? eu ca sa am drept la fericire mai intai trebuie sa am Dreptul la Viata.

Unul poate avea 10 vile si cont gras in banca, sa nasca printzul mostenitor si a doua zi sa piarda tot…. deci degeaba ne facem noi calcule.

Sau invers, un copil abandonat poate supravietui, creste mare si fericit. sau chiar si daca nu e fericit si isi blastama parintii ca l-au facut si l-au abandonat, n-are decat sa decida apoi asupra soartei sale.

Problema embrionului si a fatului e ca nu il intreaba apara nimeni.

O sa ajungem oricum ca in Sparta:

selectionam doar embrionii “promitzatori”, sanatosi, cazurile de boala le eliminam, lafel si batranii, ca doar sunt inutili. Totul in numele eficientei si al bunastarii.

care e diferentza intre Auschwitz si asta?

Letitia, Letitia linisteste-te, mai cu calm!

@Cineva: Daca mergi cu gandul atat de departe, intrebarea ta este justa. Dar, de obicei cand iei decizia de a pastra sau nu un copil, te gandesti pe termen scurt. Azi, nu as mai face un copil pentru nimic in lume. Nu pot spune insa ce as gandi maine.

Doar trei sau patru articole interesante şi serioase s-au scris aici de când s-a înfiinţat blogul. Acesta este unul dintre ele [Alina Stanciu, deci se poate! Mă mai ţineţi minte, nu?] Şi cum prevăd că se va încinge rău de tot aici, voi reveni curând, pentru că acum am un pic de treabă. Speranţa Câmpan, să vedeţi show!

@Letitia S. Campan: victimele de acolo aveau constiinta de sine. isi puteau privi calaii in ochi. isi puteau privi rudele cum sunt ucise. puteau simti mirosul de carne arsa si fumul care nu se mai oprea iesind pe cosurile crematoriilor. rudele luau forma cosurilor. doar asa se iesea din lagar, spre libertate. erau retezate existente. documentarea pe tema asta este enorma. martorii, din ce in ce mai rari.

@Letitia S. Campan: Tragedia este intr-adevar si a “bobului”, dar eu ma refeream aici exclusiv la cuplu:el si ea care au de luat aceasta decizie. Cat despre faptul ca sunt pro-avort sau pro-choice, intr-un final tot la acelasi lucru se ajunge: daca ai dreptul sa alegi,ai si dreptul de a avorta.Nu cred ca se exclud una pe alta. Apopo de selectie,vrem nu vrem, ea se face. O femeie insarcinata este indemnata sa faca testele pentru sindromul Down. Este decizia ei sau a cuplului,daca vrea un copil bolnav sau nu. Gandeste-te un pic.Unui astfel de copil i s-a dat dreptul la viata. Dar oare soarta nu l-a privat de dreptul la fericire?

Pro avort, cu o conditie: desi nu ar trebui sa aiba drept de veto, discutia e musai sa il includa si pe tata. Nu de alta, dar cred ca unele din dilemele descrise mai sus pot fi rezolvate voluntar si de el…

Decizia se ia înainte de a concepe copilul, nu după. E absurd să punem problema în felul în care o pui. Mai ales că spui că ştii că e o viaţă. Păi dacă e o viaţă, atunci vorbim de o crimă. Sau crimă e numai după ce vede lumina, iar înainte nu? Nu mai poate fi vorba de o decizie după concepere. Iar dacă este conceput fără să fie dorit, înseamnă că problema e că trăim noi după nişte precepte greşite, şi anume că sexualitatea e una (şi absolut necesară) şi procreerea alta. Iar dilema e între egoism şi sacrificiu de sine. Toate problemele pe care le-ai menţionat ţin „de mine”. Or, în momentul în care se zămisleşte un copil, încetăm, în bună parte, să mai trăim pentru noi înşine.

sigur ca trebuie sa existe o discutie intre cei doi. dar in acelasi timp decizia finala trebuie sa apartina femeii. e o problema prea complexa poate pentru o singura persoana, desi de multe ori, femeia ajunge in situatia de a lua o hotarare de una singura.

@codobelcul fara cazier: Altfel spus, vorbim de crimă numai faţă de cei care au conştiinţă de sine? Când se formează aceasta? Pruncul de o zi o are? Care e diferenţa dintre un prunc de o zi şi un făt de 3 sau patru luni? Credeţi că se poate să trăim şi cu sufletul împăcat, şi iresponsabili? Cam asta se doreşte.

@morringain: personal nu cred că trebuie să fie mai mult decizia unuia decât a altuia. Problema e simplă, dar, cum am spus, ea se rezolvă înainte de a concepe, nu după. Din moment ce amândoi consimt şi doresc să se iubească, asumarea zămislirii trebuie să fie implicită. Problema constă în separarea forţată pe care a făcut-o emanciparea sexuală dintre actul sexual şi concepere. Oricine trebuie să înţeleagă că a face dragoste poate însemna şi a face copii. Sunt foarte sigur că nu avem dreptul de a ne mai pune problema după.

Subiect greu si controversat.

D.p.m.d.v, suibiectul este controversat, deoarce se poarte pe marginea valorilor crestine, pe care se bazeaza societatea in care traim, dar care in acelas timp se transforma, evolueaza(?) si constata ca aceste valori au lacune!

As vrea sa elimin din discutie metodele contraceptive, mai ales ca motivatie pentru o pozitie anti-avort. Pur si simplu din motive tehnice, ca sa zic asa. Cand esti deja gravida, nu mai are sens sa discutam de contraceptie.

Si acum la lcunele valorilor crestine. Viata este valoarea suprema! Pana aici suntem de acord toti.

Dar viata cand apare? Atunci cand e dorita, sau pur si simplu facand sex? Nu conteaza? Poate. Atunci cum se face ca tocmai acolo unde crestinismul nu prea exista, in Africa, Asia, sunt cei mai multi copiii nedoriti? Si cea mai mare foamete. Si cele mai multe morti infantile. Si cele mai multe abuzuri sexuale. Si copii sclavi care lucreaza in tesatorii de covoare etc. Culmea, am putea spune ca necrestii sunt cei mai crestini, pt ca nu avorteaza.

De ce drepturile omului, printre care si cel la viata sunt totusi cel mai mult respectate in Europa crestina care accepta avortul necrestin??

Cam aici incep lacunele crestinismului. Pe de-oparte exista reguli clare pt anumite situatii (viata), pe de alta nu exista regului pt repercursiunile care apar datorita primelor reguli.

@cristian: situatie ipotetica, sa zicem. el isi doreste foarte mult un copil, si nu orice copil, un baiat. ca fete are deja. doua. ea nu mai vrea copii. munceste mult, isi tine copiii la cresa cand e la servici si nu pe putini bani. nu se simte in stare de un al treilea copil. el insista sa aibe un baiat. viata de familie se strica, aproape iremediabil. femeia ramane insarcinata, cedand la un moment dat sotului pentru ca, nu-i asa, el e capul familiei si nu poti sa ii zici nu, zi de zi, pentru tot restul vietii tale fertile. fara sa ii spuna sotului, aranjeaza un avort. numai e ca un avort ilegal, pe vremea lui ceasca. in urma lui, ajunge la spital si are nevoie de sange. foarte mult sange, sa supravietuiasca. are noroc si primeste sangele respectiv. casatoria e distrusa, se ajunge la divort, si femeia constata la un moment dat ca de la transfuzia respectiva a facut o boala incurabila. poate ar fi fost mai bine sa faca cel de-al treilea copil si sa continue viata cu un barbat care nu tinea cont de dorintele ei. dar nu mai bine ar fi fost ca acel barbat sa se puna un singur moment in locul ei si sa nu insiste atat de mult pentru un alt copil, dintr-un orgoliu prostesc? barbatii nu vor putea sa realizeze niciodata pe deplin un fenomen ca acela al sarcinii si nasterii, pentru ca nu au cum. si nici nu sunt cei care stau trezi noaptea cand copilul trebuie hranit sau are febra. nu sunt cei care spala de mana, poate in apa rece, scutece si hainute. si deci nici nu au dreptul sa dicteze unei femei sa aibe un copil pe care aceasta, din diverse motive, nu si-l doreste.

@morringain: corect. Nu trebuie să-i dicteze nici el soţiei, nici ea lui. Însă sexualitatea trebuie privită cu maximă responsabilitate. Noi uităm că urmarea sexualităţii este, uneori fără să vrem, o nouă viaţă. O să pară absurd ce spun acum, însă alternativa este abstinenţa. Dar ce dilemă poate exista, atunci când eşti conştient că e vorba de o ucidere? Mai bine mor eu decât să omor pruncul acela nenăscut. Sau, şi mai bine, îl las să se nască şi mă omor apoi, muncind, eventual, pentru el. Dilemele pe care le trăim se datorează mai ales gravei alienări în care ne aflăm.

@Bumerang: Să discutăm dincolo de preceptele religioase. Am pornit de la faptul că autoarea spune, în calitate de mamă, că ştie că acel „bob de mazăre” este o viaţă. Caz în care nu mai înţeleg dilema. Dacă presupunem că nu este o viaţă, atunci putem avea dileme. Însă ce este?

@morringain nu cred ca un barbat poate sa oblige o femeie sa ii faca un copil si in plus chiar daca barbatul isi doreste un baiat asta nu inseamna ca nu va iubi copilul indiferent de ce gen va fi. Ipoteza ta este mult prea improbabila si nu are nici o relevanta. Zi ca esti de acord cu avorul si gata.

Eu nu am înţeles dacă aici e vorba de cupluri în general sau doar de căsătoriţi. În oricare din cele două cazuri, trebuie să separăm aspectul legal de aspectul moral al problemei şi să le analizăm separat. Pe vechi, nici-o restricţie impusă de regimul politic nu a provocat atâta suferinţă ca ilegalitatea avortului. Măsurile de contracepţie fiind şi ele ilegale, fetele rămâneau gravide aproape în mod inevitabil. Nu mai intru în detalii. Cei care au apucat acele vremuri ştiu ce zic. Nici-un considerent moral, social sau religios nu trebuie să mai poată vreodată să impună ilegalitatea avortului. Deci prima mea părere: 1. Din punct de vedere juridic, avortul trebuie să fie liber. Din punct de vedere moral: Dacă o fată nu e căsătorită şi rămâne gravidă, este opţiunea ei dacă să păstreze copilul sau nu. Ştiu Speranţa Câmpan că mă veţi contrazice. Dar regulile morale [a căror respectare eu o duc la extrem] nu se impun în legătură cu un individ izolat. Regulile morale se impun individului în context social, în relaţia sa cu alţi indivizi. Adică eu nu pot să fac nimic din ce ar afecta moral sau fizic pe alţii. Dar pot să fac ce vreau cu mine când nimeni nu mai e implicat. Deci revin: 2. În aceste condiţii, fata necăsătorită are dreptul deplinei opţiuni. Cel cu care a rămas gravidă nu are nici-un drept, atâta timp cât nu şi-a asumat legal şi religios nici-o responsabilitate. În cazul celor căsătoriţi, au sunt un pic fundamentalist: 3. Nu aveţi dreptul moral la avort. Dacă nu sunteţi capabili să faceţi copii şi să pătimiţi pentru ei, atunci nu vă mai căsătoriţi. Care este esenţa căsătoriei? Sexul mai facil? Punerea în comun a averilor? Nu! Copii sunt scopul. Şi atunci nu aveţi [moral] dreptul la avort. Acestea sunt părerile mele, cu care puteţi să nu fiţi de acord. Dar să nu mă jigniţi, că după cum mă cunoaşteţi, o parte din dumneavoastră, vă voi umple de respect!

@cristian: nu stiu daca nu ti-ai dat seama ca e o poveste reala. sotia venise deja cu solutia abstinentei. degeaba. nu are rost sa intru mai mult in detalii, tocmai pentru ca sunt persoane reale si ar putea citi si nu cred ca le-ar place sa isi vada povestea pe pandora. si da, sunt de acord cu dreptul persoanelor in cauza de a alege. apropo, stiai ca sunt studii care leaga comportamentul violent al adolescentilor de depresia din timpul sarcinii a mamelor lor? cam cum crezi ca se simte o femeie care stie ca urmeaza sa aduca pe lume un copil pe care nu e pregatita sa il creasca?

@cosa nostra: @morringain: Am o întrebare simplă: Când începe existenţa unui om? La naştere, sau la zămislire? Argumentaţi.

Cristian, Oricare ar fi răspunsul la această întrebare, se vor găsi mulţi care să-l contrazică. E ca în filozofie problema existenţei lui Dumnezeu sau a posibilităţii sau imposibilităţii comunicării. Şi oricare ar fi răspunsul, acesta nu e relevant în discuţia în cauză. Dar ca o părere personală, existenţa unui om începe atunci când nu mai depinde exclusiv de resursele fizice imediate ale mamei sale, deci după naştere. Înainte de asta este tot una cu mama lui.

Însă iată ce spune autoarea, ca mamă: „Si nu pledez in favoarea lui iluzionandu-ma ca nu este o viata. Nu as avea cum, pentru ca am auzit cum bate o inima de 12 saptamani. E incredibil. E viata insasi.” E ceea ce a simţit, dincolo de orice ar spune ştiinţa. Şi spune că este „o viaţă”, nu că e ea însăşi. Cât priveşte dependenţa, ea continuă şi după naştere. Şi este totală, cel puţin în primele zile.

@cristian: parerea mea e ca viata incepe atunci cand incepe sa simta durerea. in primele saptamani, pana incepe inima sa bata e un ghem de celule. eu sunt mama si pentru mine ghemul acela de celule a fost destul de pretios incat sa mi-l doresc. fiecare insa simte diferit si tocmai de aia avem dreptul sa alegem, cel putin pana la un punct. daca tu ca barbat vrei sa ai ceva de spus in privinta sarcinii femeii/iubitei/sotiei tale, alege-o dinainte incat sa fiti compatibili si in privinta asta. din pacate e destul de greu sa descoperim persoana compatibila si de aici se ivesc divergente de genul din povestea mea.

Cristian, Am spus: este ceea ce cred eu şi este norma după care mă ghidez eu în deciziile mele. Fiecare are dreptul la opţiunea sa. Acceptarea unui nenăscut ca fiind om, este nerelevantă. Este relevantă doar în măsura în care acceptând-o am avea dreptul să impunem o anumită decizie unei femei. Femeie care nu are legătură cu noi. Este periculos!

Iar o femeie îşi simte şi propria inimă bătând. Este tot o fiinţă distinctă? Dacă e în ea, atunci e tot una cu ea!

Problema este foarte delicata, dar foarte simpla: un avort este intreruperea unei vieti umane. Zicea aici cineva ca pentru o decizie in privinta unui avort trebuie consultata familia, parinti, bunici, caci “nimeni nu poate decide de unu singur asupra vietii sau mortii”. E drept, nimeni nu o poate face de unul singur, dar nici in grup.

UN AVORT ESTE O OMUCIDERE si o femeie este stapana pe corpul ei dar nu si pe pruncul din trupul ei.

In plus,daca femeia se iubeste pe ea insasi, daca il iubeste pe barbatul ei, sa nu recurga la avort, caci isi face ei si lui un rau incalculabil.

Oare n-ar fi mai potrivit titlul: “Cine da votul pentru MOARTE?”

@cosa nostra: @morringain: 1. sunt casatoriti: Dar daca ea nu vrea sa-l tina si el vrea sa il tina cine are dreptul sa aleaga? 2. nu sunt casatoriti: Ea decide sa il faca si uite asa el devine pt copilul respectiv un tata nenorocit doar ca ea a decis sa il pastreze. Cum o dai tot nu e bine. Si nu vorbesc de problema legala, religioasa sau mai stiu eu ce.

@victor: cum am spus mai sus situatia de la punctul 1 se poate termina foarte prost daca el insista ca vrea un copil si ea nu il vrea. la punctul doi e mai simplu, daca individul are un pic de minte si foloseste prezervativul. pentru cine nu il foloseste, daca as fi rea as zice ca el a fost fraier sa se lase tras pe sfoara de o tipa care vroia neaparat sa se marite si isi cam merita soarta:D

Victor, Întrebarea 1 âşi are răspunsul de la cazul 3 din prima mea intervenţie.

Întrebarea 2. Aşa e. Dar noi vorbim aici de o problemă nefericită prin definiţie: avortul. În nici-un caz nu e bine. Analizăm aici de cine are dreptul să decidă ce rău alege dintre răurile posibile.

Se poate zice: Avem POSIBILITATE sa decidem daca facem sau nu avort. Nu se poate zice: Avem DREPTUL sa decidem. Putem decide, desi nu avem dreptul. Putem decide si sa ne aruncam in prapastie…

Stiti de ce intre 92-98 a scazut violenta din america semnificativ? si cine l-a dat jos pe Ceusescu? Violenta a scazut ca s-a legalizat avortu. Ceasca a fost dat jos de aia pe care nu a permis sa fie avortati (some thanks ) .a

@stiti? Ce simplist judecati lucrurile!

In plus, raspundeti-va la intrebarea: avorul nu este, oare, o violenta? Si inca asupra fiintelor celor mai neajutorate.

@anonim de la 34 Nu ii finta pana nu are creieru format in proportie de 70% … aia ii f mult dupa luna 4.