Can we smoke in here? Only weed! « Pandora's | Blog la feminin
RSS Feed

Can we smoke in here? Only weed!

vezi toate articolele de
29 apr 2011 la 11:39 29 comentarii 1582 vizualizari.

Amsterdam. Orașul pe care mi l-am imaginat, parafrazându-l pe Cioran, pe culmile decadenței. Două zile în capitala Olandei, o capitală a sexului, a drogurilor, a alienării și a femeilor frumoase din vitrine. În orașul care ar putea vicia orice evlavios, prefăcându-l într-un infidel, necredincios și desfrânat. Miroase a iarbă, a cărți vechi cu mireasmă de ciocolată, a parfum scump și a lascivitate. Miroase a mare, a vrajă, a pescăruși și a vapoare. Miroase a libertate și a toleranță.

Sosesc în Dortmund. De aproape un an mă chinuie ruta Cluj-Dortmund/Timișoara-Dortmund. Despre Germania, însă, n-am scris niciodată. E prea prea strictă, prea goală, prea riguroasă și prea rece pentru mine. Atât de puţin lumească, şi atât de mult robotizată.

Cunosc aeroportul pe dinafară. Chelnerii de la Belvedere, curioşi, mereu, de naţionalitatea mea; și cafeneaua de jos, unde mai toţi turiştii (turism de babysitting – nane de la munte, sosite aici cu scopul de a-și crește nepoții; turism comercial -  bijnițari care speculează promoțiile marilor firme, turism sexual – damele, de orice fel de companie; turism paternal  – mame disperate rămase fără copiii lor, care au decis că e mai bine să-și rupă spinările prin străinătățuri, decât să înghită gogoșile garnisite de rata minimă a șomajului, etc.) aşteaptă ore întregi, până la terminarea programului de muncă, pentru ca rudele, prietenii, iubiţii, soţii să-şi facă apariţia.

Români încărcaţi de bagaje, spilcuiţi, îmbrăcaţi în hainele lor sclipicioase, kitsch-oase, de pseudo-firmă, împovăraţi de lanţuri, zorzoane, gablonţuri, de limbajul de mahala şi de comportamentul de snobi. Coborâți din tenebrele low-cost-urilor, care îi livrează în spațiul tuturor posibilităților, ca pe niște pachete ambulante: și muți, și surzi și orbi. Printre ei, rar, câte un student rătăcit, sosit cu vreo bursă, îşi lecturează, în linişte, cursurile. Tot rar câte-un businessman, în costum sexy, cu pantalon pană și sacou cambrat pe talie, cu serviete și bluetooth-uri în urechi.

Abia la ieşirea din aeroport, impresionanta autostradă îţi re-aminteşte că ai sosit, într-adevăr, în Vest şi că n-ai să mai trăieşti încă 365 de ani, până când succesorii lui Boc vor termina autostrada de acasă.

Unii spun că oamenii fac locul, dar locul ăsta, desăvârșit, parcă, m-a făcut pe mine. Mă simt ca o actriță, în geaca mea verde crud, de super vinilin, când, câte-o rafală de vânt, ca un foen, din reclamele de la chewing gum, îmi împrăștie părul, în scăpătările unui altfel de soare. Sorb, în continuare, din cafeaua (to go) şi trag adânc, în piept, un fum din țigara românească, gândindu-mă la dependenţe şi la personajul lui Mann. La cât de savuros vorbește, în mai bine de două pagini, despre plăcerea acestui minunat viciu. Ce sanatoriu superb ar fi Germania asta! Îmi pare rău, din nou, că nu m-am născut într-o ţară ca a lor.

Maşinile luxoase, alături de înfăţişarea lor ariană, mă duc cu gândul la mizeria din România şi la feţele schimonosite de griji ale conaționalilor mei. Și nu pot să mă bucur pe deplin că sunt aici. Mă enervez pe soartă, pe mine, pe țară și pe oameni…

A sosit. Acasă nu putem merge (e blocaj pe autostradă – ȘTAU – ). Plecăm spre Amsterdam.

Ne pierdem în mirajul zecilor de poduri, întruchipând himere printre luminițele vremelnice. Printre bicicliști grăbiți și turiști curioși. Îmi revine obsesiv în minte imaginea unui Rembrandt, preocupat de schiţele sale, absorbit și iritat de diversitatea oaspeților nepoftiți, sosiți aici pentru plăceri ușoare, în căutarea unui surogat de fericire. Fantoma portretistului înlocuind aparatele asiaticilor, într-o încercare disperată de a salva misterul, farmecul și magia unui oraș frumos. Oraș cu străduțe pavate, cu buticuri elegante și cu vetuste cotloane enigmatice.

Ne minunăm de clădirile impozante și ne facem cruce, cu limba-n cerul gurii, în fața catedralelor (Westerkerk), ne încrucișăm discret degetele și ne punem dorințe absurde. La ce se gândește? Oare, te gândești la ce mă gândesc și eu: te rog să ai grijă, te rog, nu mă lăsa pradă atâtor ispite. Ne mistuie o stare de neliniște, de indiscreție, de încercări. Suntem singuri, peregrini, din greșeală, în orașul luminilor roșii.

Am hoinărit mult, pe jos, seduși de furnicarul gălăgios al centrului, într-o tăcere nostalgică, meditativă, și, totuși, exuberantă. Oficiul turistic, l-am găsit din întâmplare. Ne-a întâmpinat un domn mărunțel, într-o cămașă hawaiană, cu un puternic accent british, excesiv de locvace și cu o gestică abundentă. Ne numărăm printre puținii norocoși. El are cele mai bune contacte. E sâmbătă seara și ofertele sunt, oricum, limitate.

Cazare pe iaht la 65 de euro pe noapte, cu o singură condiție, minim două zile de relax, fără parcare, și o cameră dublă la 95 de euro la NH Hotels, cu parcare. Altfel, hotelurile din centru, fără parcare. Suntem sfătuiți să nu plătim parcare. E mai scump să o plătești, mai bine ți-o ridică și, pentru 45 de euro, ți-o recuperezi de la poliție. Mai bine nu. Alegem NH Hotel. 5 euro e comisionul lui. Îi cer un ghid turistic, pe care mi-l oferă gratuit, cu un singur avertisment. Cu fiecare an, publicitatea pornografică ocupă tot mai mult spațiu publicitar. Râde sarcastic și are chef de destăinuiri. Fost ziarist, renunțase la scris pentru că era prea bun, cerea prea mult și ziarele plătesc puțin și la ei. Mai bine fac pe ghidul. O publicație ar plăti trei tineri aspiranți la profesia de jurnalist cu salariul pe care îl cer eu. Vrea cu tot dinadinsul să-mi amintească de casă, de profesia/ meseria pe care nu o mai pricep. Ne despărțim în speranța că ne vom revedea.

De când am ajuns aici ne holbăm la renumitele coffee-shop-uri, conspirând aluziv, prin ridicări de sprânceană și insinuări bizantine, ca doi complici. Sunt peste tot. Din geam, în obscuritatea creată de norul de fum și lumina difuză, se zăresc siluetele celor care s-au abandonat în mrejele stupefiantelor. Nu, noi fumăm. Totuși, ar fi păcat de drum să nu intrăm măcar…

Încercasem deja muffins-urile, fără niciun rezultat. Curaj. Intrăm într-unul din zecile de coffee-shop-uri în speranța că vom trăi pentru un ceas mirajul psihedelic, un fel de  flower power pe fugă. Nu, noi nu fumăm. Mă gândeam să beau o bere și, închipuindu-ne că unul va sufla mai insistent și către noi, ne-am așezat cuminți la bar. Suntem singuri și din nou chibzuiesc la dependențe. Can we smoke in here? Only weed, a fost răspunsul prompt, viclean și ademenitor, al chelneriței, o Heidi contemporană și voluptoasă. Eu asociez mereu alcoolul cu tutunul. Nu aș putea să le despart niciodată. Și, oricum, chiar dacă aș face-o, aș alege întotdeauna tutunul. Deci, zici că nu…  Trebuie să pufăi ceva, ca semn că mă simt bine.

Mă simt ca în bancurile proaste și îmi vin în cap tot felul de întrebări retorice, fără noimă: o fi bine, o fi rău, să mă împiedic, oare există Dumnezeu? Inepții. Mă apucă panica și mă gândesc, ca un copil obraznic, care a spart o vază, la maică-mea. Panică. Dependențe. Și noi doi, singuri, peregrini, din greșeală, în căutare de absolut.

Și, ca într-un film și mai prost, n-am cumpărat iarba. Am lăsat în urmă nebunia și anxietatea lui Van Gogh, împrumuturile imperiului Beate Uhse și am luat cu mine, dintr-o librărie, doar Bărbați fără femei…

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 



29 comments
  • 1

    Abia acum am citit articolul până la capăt.

    Ţi-am zis că te iubesc?! Te-am minţit!

  • 2

    Anti, să ştii că şi la Amsterdam sunt turci şi musulmani, în general, grămezi. Sau tu vrei musai să o luăm spre sud-est? :D

  • 3

    Şi pe mine nu m-a abuzat mintea lui Cioran deloc. Din contră, am avut un amor tare frumos şi platonic. Zi şi tu, Oana!

  • 4

    Doamnelor,

    Nu săriţi, vă rog, pe antinaţionalist. Nu se cade. Vremea e bună în Turcia acum. De ce să nu facem o încercare? Ne ofilim ca mimozicile înainte de a lua această şansă. Nu e frumos.

    Şi apoi, noi suntem fumei. Prea multă impertinenţă, doamnelor. Mă dezamăgiţi. Acu’, eu mă dezamăgesc de zeci de ori pe zi, dar nu aşa de tare. Vă rog. Puţină decenţă. La cratiţă, evident. Acolo e locul nostru.

    Oana,

    Bine ai venit!

  • 5

    Se întâmplă ceva ciudat!

    Ce sanatoriu superb ar fi Germania asta! Îmi pare rău, din nou, că nu m-am născut într-o ţară ca a lor.

    Uite, aud chestia asta tot mai des. Fiecare în parte este pedepsit că s-a născut aici printre inferiori. Mă, da’ atunci, cum Necuratu se face că fiecare în parte sunteţi superiori, dar cu toţii la un loc formaţi acest popor jalnic – după cum susţineţi voi.

    Ştii ce cred eu, că dacă aţi fi avut cu toţii norocul să vă naşteţi acolo, acolo n-ar mai fi fost un sanatoriu aşa superb!

  • 6

    Uitaşi, Ana: suntem femei, suntem românce, suntem proaste, asta nu se repară, jet la turci.

    Asta pentru că nu “simtem” romanticismul ca o franţuzoaică şi nici famiglia ca o italiancă!

  • 7

    Ai lasat vreodata o lacrima sa cade intr-o lac pline de picaturi? Nu? Ajuns vreodata lacrima ta sa fie captivat dintr-o rasa de lumina? Nu? Ai lasat vreodata o fire de iarba sa fie aplecat de respiratia sufletului? Nu, nu si iarasi nu?

    Văleu, anti! Nu ştiam că trăim împreună de-atâta viaţă. Cum mă ştii tu, bibicule, mai rar cineva. Să nu-ţi fie de deochi!

    De-aia te iubesc eu pe tine, anti. Că nimic nu-ţi scapă. De nimic nu te îndoieşti. Şi crăp de invidie.

  • 8

    Oana,

    Te rog să-mi ierţi familiaritatea. Doar am glumit.

  • 9

    @Ana:

    Ana, Stau de câteva ore bune, la calculator, așa cum n-am stat niciodată. Adică, aiurea. En fin, sunt în vacanță! Mă chinui pricep slang-ul și nu-mi reiese decât un dialog absurd! Poți să glumești, desigur, poți să vorbești și serios! Mi-am asumat-o, atunci când am postat aici! No hard feelings!

  • 10

    Cum era aia din oracol?!

    A, da de la mine pentru tine

    De la Ana pentru Anti:

    Tu eşti făcut exact pe inima mea,

    Parcă te-am comandat undeva

    Şi cineva de sus te-a trimis

    Să-mi îndeplinească-un vis!

    Ca aici:

    youtube.com/wat../

  • 11

    Oana,

    Îmi pare rău că n-a fost clar că eu încercam să ţi-l prezint pe Anti şi atât.

    Am făcut-o punându-l pe el pe piedestal şi, în glumă în toate cuvintele plus semnele de punctuaţie, punându-te pe tine în lumina limitării date de „femeitate“ şi aparteneţa naţională. Asta fiind buba lui. Noi n-avem cum fiindcă n-avem datele.

    M-am gândit că-ţi va plăcea să vezi care/cum este stilul nostru.

    Am greşit şi-mi cer încă o dată iertare.

  • 12

    Mă rog, nu trebuie. Decât dacă ai chef. Nouă ne place şi eu una mi-am imaginat (poate de la textul tău de azi) că şi ţie.

  • 13

    A… încă un lucru.

    Niciodată n-aş spune asemenea cuvinte serios. Nu mă caracterizează. Mai ales într-un spaţiu public. Nu seamănă cu mine aşa ceva.

    Dacă nu mi-ai fi spus absolut nimic prin prezenţa ta aici, nu te-aş fi deranjat niciodată cu prezenţa mea în comentarii.

  • 14

    @Ana: Ana,

    Mulțumesc și te rog, din suflet, nu te mai disculpa, mă simt mai prost decât dacă m-ai terfeli. Știi, oamenii când te flatează, te dezarmează! La răutate, răspunzi cu răutăți și atunci răul se banalizează. Dar la bunătate, cum să răspunzi la bunătate, fără să-ți fie rușine? Rușine pe care din nefericire, o resimt, zice Darwin, până și maimuțele, roșindu-se.

    Așa că, eu îți foarte mulțumesc pentru urarea de „bine ai venit”, singura pe care am primit-o.

    Și, te mai rog, fii rea și nu mă dezarma!

  • 15

    Oana,

    Vezi că le-am adus cu greu aici. La primele articole m-am zbătut din răsputeri să-mi ţin avatarul aprins ca să le semnalez apariţia ta! (Zic din răsputeri deoarece acum mi-au dat ban pe nume scris chiar şi în comentarii)

    Aici e un club privat cam selectiv. Se pătrunde greu şi rar. Şi nu mă refer la blog în ansamblul lui.

    Dacă nu te place unu consacrat ceilalţi sunt reticenţi.

    Şi pe Anti tot eu l-am semnalat. Înainte de asta nu-l prea luau în seamă.

    Uite, dedicaţie:

    Toate fetele le minţi la fel,

    Te dai mare că ai bani în portofel,

    Le cumperi flori, le cumperi totul,

    Dar eu la astea nu pun botul

    youtube.com/wat../

  • 16

    Oana,

    Rea sunt cu mine. Numai cu mine. Nu ştiu altfel. Aspră sunt cu apropiaţii mei. Cu cât îi iubesc mai mult, cu atât mai aspră sunt.

    Pe tine te-am citit azi pre limba firească a omenescului. Şi te-am apropiat. E drept, am uitat să-ţi şi spun.

    M-am trezit că vorbesc cu tine de ca şi cum ne-am şti. Cred că avem un jargon al nostru deja. Şi te-am intrigat cu el. N-am vrut. M-am amărât când am văzut ce-am vrut eu şi ce-a ieşit.

    N-ai a te aştepta de la mine la urâţenii. Aici vin pentru că sunt câţiva oameni cu drag de joc. Şi de joc de rol. Cu poftă în ei. Cu neîncrâncenare.

    Nu vin să dezbat. Fac asta în rest. Mi-e destul.

    Nu intru să te judec. De ce-aş face-o? Cine sunt pentru a o face? Intru de plăcere.

    Ce să-ţi spun? De-ţi place să te dedai la joacă, fă-o. De nu, nu.

    Aşa că nu doar bine ai venit, ci şi şedere plăcută, Oana!

  • 17

    @Ana:

    La noi la Cluj, ți-aș spune tu, Ană, tu, nu mai scrie, tu, așa că eu sunt mai sensibilă și mă emoționez repede.

  • 18

    Deci nu ţi-a plăcut dedicaţia!

    Atunci asta, poate?!

    youtube.com/wat../

  • 19

    Stai liniştită, Oana!

    Sunt jumate ardeleancă. Nu de la Cluj, ci de la Haţeg. Abia aştept să vină mâine tata de la buna Irma.

    Şi ai dreptate. Momentan nu mai scriu. Zic momentan, că poate m-oi răzgândi. Şi nu-mi plac definitivele.

    Dar comentez. Şi-mi place la nebunie.

  • 20

    Hm!

    Să vedem ce-o fi să ne mai dumirim. Apoi … trecem şi la trandafiri!

  • 21

    @Florin Bratu: Stii ca e o vorba: “rabdare si tutun!” Probabil ca ne ajuta faptul ca suntem fumatoare :)

  • 22

    ~~~

  • 23

    “Despre Germania, însă, n-am scris niciodată. E prea prea strictă, prea goală, prea riguroasă și prea rece pentru mine. Atât de puţin lumească, şi atât de mult robotizată.” Asta chiar ca e tare , n-am mai auzit asa ceva pana acum , nici macar de la tiganii care au fost expulzati de acolo cu suturi in cur … Germania , atat de goala de : flegme pe trotuare , de praf si noroi, de urlete abjecte pe strazi , de cacati si gunoaie , de tomberoane rasturnate si gunoaie ravasite pe strazi, de mirosuri pestilentiale in mijloacele de transport in comun ,de gropi si santuri peste tot, de caini vagabonzi si bolnavi, de masini parcate aiurea pe trotuare , de betivi care-si beau berile la pet la 5 dimineata in vazul lumii – inainte sa ajunga la servici – de drogati umbland brabura pe strada ziua in amiaza mare , de sarlatani si escroci in piete si magazine , de neamuri proaste care sa te injure din masini sau pe strada , s.a.m.d … In schimb , este plina de expozitii si galerii de arta , de magazine cu vitrine frumoase , de oameni civilizati , de lacuri si rauri cu malurile curate ,pline de rate salbatice sau lebede, de paduri la fel de curate , de ordine si eficienta si multa , multa calitate , incepand de la firul de iarba de la marginea trotuarului si pana la mocheta din holul hotelului de 2 stele , care bate de departe fumurile celor de 4 de la noi …Probabil ca ai petrecut cam mult timp in gara centrala din Munchen, ar fi o explicatie ….

    alt Gramofon cu Microfon
    2011-04-30 06:12:28 | Raporteaza
  • 24

    :D :D :D Iarta-ma, dar nu ma pot abtine. :D

    Deci ti-ai facut un fel de harem in curtea altora, toate-s frumoase de pica (grasele si uratele n-au ce cauta), iar tu te-ai pus un fel de bulibasha peste ele! :-D Si-astia mai de departe ce facem? Ne masturbam la poze? :-D

    PS: Oana, io faceam mistouri ieri (mai mult sau mai putin delicate sau inspirate) cu “barbatii experimentati” sau alte cele. Precizarea o gasesc necesara, ca tare mi-e ca altii se iau intr-adevar in serios. :)

    PPS: Scuze, C_osa. Nothing personal.

  • 25

    Ai prins esenta! Problema este ca proprietarii mai incuie poarta si dau drumul si la caini.

    Noroc ca mai sint gauri gard!

  • 26

    N’am fost niciodata in Amsterdam dar m-as duce sa vad, macar odata.

    Imi place felul in care pui cuvintele laolalta. :)

  • 27

    Oana, nu pot sa cred ca ai plecat fara sa fumezi o iarba! O singura tigara aproape ca nici nu are mare efect.

    Mi-aduc aminte ca asa cum spui tu, eram si eu cu prietena mea cand am intrat in coffee shop- ca niste agarici. Un baiat de la bar ne-a dat un meniu cu tot felul de tigari, dar a trebuit sa ne ajute tot el sa alegem. Ne-a spus ca daca nu am fumat niciodata iarba, orice va fi “too strong” pentru noi. Ne-a recomandat niste “moroccan”. Stiu ca in noaptea aia am ras mult si cand am facut sex am vorbit foarte porcos; iar cand am avut orgasm, am avut senzatia ca ma curentez foarte puternic.

    Am ramas cu o mare parere de rau ca nu am intrat la un show porno live; era vreo 35 de euro si ne-am zgarcit, pentru ca mai aveam de calatorit si nu eram siguri ca ne-ajung banii.

  • 28

    Despre Pandora’s şi cei care îl au (temporar, sperăm) în administrare – cunoscuţi şi sub denumirea conspirativă de Alexandra Bădicioiu Matei

    [Salvaţi la voi pe calculatoare acest comentariu pentru că nu-l veţi vedea mult timp aici]

    Vreau să vă uitaţi cu atenţie la acest clipuleţ (e foarte scurt):

    comedy.video.ya../

    Acum, vreau să vă mai uitaţi o dată şi să-mi spuneţi şi mie, care dintre voi puteţi să luaţi o minge de fotbal (chiar şi de cauciuc) şi s-o puneţi în altă parte aşa cum face copilaşul în ultima fază din clip.

    Deci, clipul e o făcătură. Cine ni-l prezintă, OTV-ul?! Nu! Yahoo Comedy – care se presupune că e un pic mai … altfel, nu?!

    Acesta este un nesemnificativ exemplu – care nici nu cred că mai era necesar, pentru a vă reaminti că toţi deţinătorii de mass media din lumea asta cred că lumea e alcătuită din proşti. Din oligofreni care, văzând un asemenea clip, se bucură bătând din palme şi strigând mai vreau, mai fă o dată, mai fă, mai fă, mai fă… .

    Să revenim la mult iubitul blog:

    Acum un an, când blogul duduia, am primit prin mail de la nişte cititoare articole proaste (în accepţiunea mea) pe care ele le trimiseseră Alexandrei pentru verificare în cadrul procedurii de urmat pentru a deveni autor. Alexandra nu le-a trimis nici măcar un răspuns de refuz – le-a ignorat pur şi simplu.

    Pe de o parte mi-a părut rău de ele, pe de altă parte m-am bucurat, văzând că aici nu oricine poate să devină autor. Că se filtrează în primul rând autorii.

    M-am mai bucurat şi auzind-o de nenumărate ori pe Alexandra susţinând că nu traficul este scopul acestui blog. Nu afirmaţia în sine m-a bucurat, ci faptul că se înţelege din ea că primul deziderat al lor este calitatea materialului expus.

    Bucurii de copil oligofren care strigă mai vreau!.

    Pentru că realitatea e cu totul şi cu totul alta, stimaţi telespectatori!

    Se observă în ultimul timp o afluenţă (de parcă s-ar fi spart conducta cu ele) de articole şi autoare proaste. Autoare cu drepturi depline.

    Am văzut la articolele astea atâtea greşeli gramaticale şi de exprimare cât n-am văzut în cele peste nouă sute de comentarii la articolul ăla al Anei, pe lângă atitudinea de ţaţe de Dărăşti, ajunse jurnaliste cu referate de pe internet şi pe lângă conţinutul plat, anost şi accesdirecto – dansezpentrutinesiac.

    În acelaşi timp, ca să poată posta, Andruşca, Habarnam sau Nora trebuie să treacă de filtru. Iar dacă observă în articol, ulterior postării, o virgulă cu curu-n sus, nu mai pot intra să corecteze. Şi noi ştim că pentru Nora, o astfel de chestie e mai supărătoare decât dacă ar fi ieşit cu fusta descusută la tiv.

    Voiam să scriu un comentariu mai lung şi mai argumentat, dar m-am plictisit, aşa că, în concluzie:

    Vor trafic. Şi e firesc – traficul aduce bani. Şi cum au văzut ei păcălitoarele ratinguri ale emisiunilor pentru proşti de la televizor, s-au hotărât să transforme acest blog în noră pentru mama în varianta fără imagini cu bagaboante (ştiu, am mai spus, dar mă excit de fiecare dată când repet asta, deci o repet!).

    Bun, dar s-au lovit de o piedică în demersul lor: grupul elitist format din fetele astea mişto şi deştepte + Zadda (care-i urât ca naiba şi foarte … rar, în ultimul timp). Atitudinea lor le complexează pe proaste, prin intermediul comentariilor (cazul Norei, Andreei, et c.) ori prin ignorare (cazul Anei).

    Acest grup nu dă bine în noul context. Context în care se vor comentatori puţini şi plaţi – nederanjanţi şi articole simple pe care să le înţeleagă cât mai mulţi proşti.

    Pe bune acum, de câte ori ar mai intra o ţaţă proastă pe acest blog după ce ar citi comentariile la un articol al Anei?!

    Sau cum i-ar mai veni să scrie uneia ca Voicu sau Geanina după ce ar citi articolele Anei sau Norei?! Mă rog, am zis ca ele, pentru că ele – nesimţite fiind, ar scrie în continuare.

    Şi se mai lovesc ei de o chestie încă de la începuturi. Eu!

    Atât de mult se lovesc încât au ajuns să se ridiculizeze crunt în încercarea lor de a mă bloca. Adică, să nu se poată scrie Cosa Nostra nici măcar în comentarii?!

    Au ajuns până acolo, încât nimeni dintr-o zonă foarte largă din jurul meu – cred că din tot judeţul (n-am verificat judeţele limitrofe), nu se mai poate autoriza ca şi comentator pe Pandora’s.

    Încercaţi şi voi. Daţi telefon unui prieten din Tg-Jiu şi puneţi-l să se autorizeze la mişto să vedeţi dacă poate (şi, atenţie, eu nu locuiesc în Tg-Jiu ci într-o vecinătate largă).

    Când văd că mă autorizez din nou, caută calea prin care am reuşit asta şi o blochează. Şi evident îi blochează pe toţi cei care, eventual, s-ar autoriza astfel.

    Atenţie! Nu îmi şterg comentariile! Deci nu-i interesează ce am scris – obscenitatea, atacul la persoană şi alte ălea sunt prafuri în ochi.

    Uite, luaţi ca exemplu ultimele două comentarii ale mele de aici (în afară de acesta). După ce le-am postat (nu mai postasem altele cu userul de atunci) mi-au blocat şi userul respectiv. Punct! De ce?!

    De ce fac ei toate astea?! Din două motive:

    Unu, pe lângă grupul cultural de care am vorbit deja şi eu fac alergie la prostie şi anost. În plus eu mă manifest în acest sens cu paru! Nu scapă de mine până nu dispar. Nu ştiu de ce am chestia asta, probabil din cauza vreunei boli psihice sau dintr-un instinct animalic de autoapărare: Dacă se ia?! Nu e mai bine, preventiv, s-o eradicăm?!

    Al doilea motiv este invidia şi orgoliul de băieţoi constipat cu coşuri pe faţă, al unuia de acolo care mă urăşte el personal pe mine personal. Un biet bolnav fără variante. Un costelus cu butoane în mână.

    Ca să nu vă mai reţin, ca o concluzie (şi argument) a tot ceea ce v-am spus în legătură cu grupul de elită şi cu rolul meu pe blog e cazul Oanei Popiţiu.

    A apărut cu … pisi. De ce?! Pentru că asta îi inspira ultima faţă a blogului. Şi mai voia să-l şi continue cu alte episoade.

    Eu am fost singurul care i-a văzut potenţialul. Eu m-am ţinut de câra ei până a apărut cu ultimul şi cel foarte mişto articol.

    Tot eu i-am atras atenţia asupra celor care au intrat s-o întâmpine.

    E autoarea care şi-a dat seama de ce se întâmplă aici şi, firesc, s-a ruşinat de ce a făcut. De cum s-a comportat în comentarii şi de articolul cu care a început. Chiar îmi spunea la un moment dat că reciteşte comentariile ei în dialogul cu fetele şi nu poate să-şi explice cum a putut să scrie aşa ceva.

    Drept pentru care – ca o femeie deşteaptă, cu bun simţ şi cu pedichiuri super mişto, şi-a retras comentariile şi pisi – ul.

    Dacă ar mai scrie, ar fi un câştig. Încă o autoare bună pe lângă foarte puţinele care au rămas.

    Şi mă gândesc aşa ca fraieru: că dacă nu cumva doar unu la mie dintre oamenii cu cap din ţara asta ar găsi undeva pe internet un blog frumos, liber, cu material consistent, cu umor subtil, acel blog ar primi cel mai mare trafic din secunda zero!

    Nu cumva într-un an de zile acest blog ar fi putut să devină un astfel de blog, în loc de a se încerca metoda abjectă de a-l transforma într-o manea de blog, aşa cum se găsesc cu zecile de mii pe internet?!

  • 29

    Traiasca iarba! Macar asta e ‘naturala’, adica nu e tratata cu tot felul de chimicale si arome, si umezita , si apoi uscata, si rasprocesata in fel si chip. I-mi aduc cand am trecut prima oara pe langa fabrica de tigarete din Pipera (nu dau nume, nu fac reclama). Mirosul specific, mai bine zis, izul statut de tutun ud mi-a intorc stomacul pe dos si trei zile am crezut ca nu mai am sistem digestiv. Si culmea, inca mai sunt fumator!

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari urmareste-i pagina de Twitter urmareste-i pagina de Facebook LinkedIn

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.