Ani de liceu, cu blugi rupti si “rockereala”…

“Sfinteee, nici nu vreau sa ma gandesc la ce-o sa se-ajunga de capu’ tau cand o sa pleci la facultate”, imi repeta tata aproape in fiecare zi. Erau anii ‘90, cand blugii mei rupti, iesirile sub clar de luna cu “pletosii aia destrabalati”, cum le spunea el, si fumatul il duceau pe tata in pragul unor crize de nervi, desi, pana atunci, ai fi jurat ca e cel mai calm om de pe pamant.

Daca nu ascultau rock, adolescentii anilor 90 ascultau Depeche Mode. Sau invers. Cine nu facea parte din cele doua tabere nici nu exista pentru noi, ceilalti. Eu, una, nici nu-mi mai amintesc ce alt gen de muzica se mai asculta atunci. Eram rockerita, si nu pentru ca era (neaparat) la moda, ci pentru ca mie chiar imi si placea. Imi placea muzica rock (si inca imi mai place), imi placea sa fiu rebela, imi placea sa port blugi rupti, tenesi si geaca din piele, imi placea sa merg sa imi zgudui capul in rockoteca si, de ce sa nu recunosc, imi placeau rockerii. Care sa aiba si vreo tona de par in cap daca se putea. Ultima parte devenise, insa, cea mai mare “tragedie” in familia Hurdubaia. In special pentru tata. Mama, mai toleranta, incerca sa il mai tempereze. Degeaba.

S-a intamplat ca eu sa am 13 ani la Revolutie. Tata nu putea sa inteleaga “democratia asta care ti-a bagat in cap numai prostii. Iar ai golanit cu pletosii aia. Daca aia nu au parinti carora sa le pese de viata lor, sa stii ca mie imi pasa de tine. Nu vreau sa ajungi vreo alcoolica, de sa te culeg din parc, vreau sa inveti carte, sa faci facultate, nu sa vagabondezi”, imi spunea el intruna, evident cu alte cuvinte, dar in aceeasi forma.

Cand imi amintesc ce scandaluri izbucneau cand intarziam acasa o ora, doua, ma bufneste si rasul. Mama ma astepta “calare” pe geam, tata se uita nervos la televizor, io intram cu teama in casa si incepeau aceleasi vesnice discutii. “Iar ai fost cu golaniiii…nu, nu, tata, am fost sa vad un film. Un ceee? Putzi a tigara de la o posta! V-au dat aia tigari bonus la cinema? Nu, tata, era fum in sala. Aaa, deci ma iei si de prost, da? Bineee. Da-i drumul in camera ta si nu mai ai voie sa iesi o luna din casa, decat la scoala si inapoi”. Partea nasoala era ca liceul la care invatam era fix in fata blocului meu, deci nu puteam nici macar sa mai trag de timp cand ma intorceam acasa. Dar mai trageam cate un chiul cu fetele. Si mergeam in parc. Ca sa fumam, ca, deh, ni se parea noua ca eram mai interesante.

Si pentru ca aia cu “pedeapsa timp de o luna” nu prea tinea, deoarece aveam marele talent de a-l face pe tata din vorbe de fiecare data, in perioada 90-94, cat am fost la liceu, placa a fost aceeasi. Eu il induplecam sa ies, el imi tinea teorie si la plecare si la intoarcere si tot asa. Spre sfarsitul adolescentei mele, dupa ce luasem bacul, parea s-o lase mai moale cu “taca, taca, taca, taca”… Insa, la un moment dat, tata si-a facut o strategie.

Astfel ca, intr-o buna zi, cand i-am zis ca “ies in oras”, mi-a zambit. Pentru prima data, el a zambit, nu, nu s-a incruntat. Nu tu: “unde te duci iaaaaar, Nu tu: “vezi cand apari acasaaaaa!!!”, nimic. Mi-a zis doar sa fiu la 10 inapoi. Tot zambind. Io am cam intrat la idei, dar m-am gandit ca, in sfarsit, i-o fi venit si omului mintea la cap, ca sa vezi!

Plec, ma intalnesc cu gasca mea de pletosi, ma pup prin parc cu rockerul meu, fumez, ma hahaiesc, ba mai si dansez, ma rog, dau din cap, ca asa era moda, pana cand se face 10.10 seara. La dracu, imi zic, am intarziat, am incurcat-o cu tata! Si-alerg spre casa. Aveam io un sentiment cam ciudat, care tot nu ma lasa in pace…

Mama nu era la geam. Hmmm. Intru in casa, liniste, televizorul inchis. Hmmm. Si o iau tiptil spre bucatarie, ca, normal, dupa atata zbantuiala, imi era foame. Cand sa fac primul pas, apare mon papa, “teroristul”. “Aaaa, ai venit, da? Si ai si intarziat, da? Pai, tu-le mama lor de “rockeristi“, ca te-au stricat golanii aia. O sa ajungi sa vinzi rosii in piata cu tot cu paroshii aia ai tai”. Si, pac, m-aleg cu una peste cap, de-mi sar ochelarii dupa butelie. Care butelie era inalta, din aceea ruseasca, poate ca ati prins si voi. Io am inlemnit. Daca pana atunci a tot dat cu gura, ca o muiere isterica, acum ma si pocnise. Ce-i drept, nu tare, insa am avut un “soc”, ma lovise. O mai incasasem io cand eram mai mica, dar pentru note, nicidecum pentru “rockerii mei”. Dupa care a plecat la el in camera. Si a aparut mama, care m-a luminat: “stii, tac-tu te-a urmarit toata seara ca sa vada ce faci. Si asta a luat-o razna cand a vazut ca te pupi cu pletosul ala si ai mai si fumat”, mi-a spus ea, neagra de suparare. “A”, a completat mama, “vezi ca ti-a rupt toate posterele cu rockerii aia ai tai de pe pereti”.

Acum, de cate ori ii reamintesc lui taica-miu de povestea cu “rockerii, ochelarii si butelia”, radem amandoi in gura mare, de parca i-as povesti pentru prima data. Si, de fiecare data, tata isi cere iertare. Pentru ce, tata? l-am intrebat o data. Pentru ca n-am avut incredere in tine, mi-a raspuns el.