RSS Feed

Strategii motivaţionale tipic româneşti vs. „străineze”

vezi toate articolele de
01 Oct 2010 la 11:55 76 comentarii 1768 vizualizari.

Noi, românii, avem un stil incredibil de a critica. E şi bine, e şi rău!

Mi se explica la un moment dat că atunci când eşti sef trebuie să te arăţi mereu nemulţumit de subalterni. Am strâmbat din nas dar am evitat să mă contrazic până nu am digerat informaţia şi am căutat şi alte exemple în jurul meu. Eh bine, am văzut că aceasta este o strategie aplicată într-o proporţie covârşitoare pe plaiurile autohtone. Am tot încercat să îmi dau seama de ce, aşa că am continuat să întreb „în stânga şi în dreapta”. Mi s-a explicat că angajatul român este leneş şi delăsător iar dacă la un moment dat face un lucru pozitiv şi îi spui ce minunat a fost nu îşi va mai da interesul. Un răspuns parţial adevărat dar nu mi se pare normal şi corect să generalizezi. Cunosc oameni care muncesc 12 ore pe zi, la propriu, şi au şi rezultate cuantificabile dar şefii lor se declară tot nemulţumiţi de prestaţie. În aceste condiţii, „furnicuţele muncitoare” se demoralizează şi ajung la concluzia că orice ar face nu este bine şi nu vor fi lăudaţi în veci, asta ca să nu mai discutăm de vreo mărire de salariu că doar este criză.

Bun, dacă angajatul se demoralizează pentru că şeful „şterge pe jos cu el”, ori de câte ori are ocazia şi orice ar face, cum să mai aibă chef să muncească (probabil de aici şi originea cuvântului „scârbici”). Ce să mai discutăm de motivaţie în condiţiile în care persoana în cauză câştigă oricum un salariu care nu îi permite o viaţă luxoasă ca să aibă cu ce compensa. Personal, consider că dacă nu mai există motivaţie nu mai există nici performanţă. E posibil ca ceea ce am scris până acum să pară a fi un citat de politică corporatistă…habar nu am pentru că nu am lucrat în vreo corporaţie până în prezent, numai că încerc să urmăresc nişte principii logice, în accepţiunea mea. Ar mai trebui să menţionez faptul că nici nu am avut angajatori care să adopte o atitudine negativă pentru că în mod cert nu aş fi reuşit să colaborez cu ei în aceste condiţii. Totuşi, nu este cazul să îşi închipuie cineva că eu nu aş primi şi critici vizavi de activitatea mea, dar le accept pentru că ştiu că în permanenţă mai am câte ceva de învăţat.

În schimb, am avut oportunitatea să văd ce atitudine adoptă angajatorii din străinătate, mai mult sau mai puţin în mod direct. E adevărat că aici îi iau în calcul doar pe cei ce nu discriminează pentru că nu şi-ar mai avea rostul articolul dacă luăm în considerare „discriminatorii”, iar în cele ce urmează le voi povesti din experienţa personală, ca să nu vă închipuiţi că vorbesc din cărţi.

La un moment dat, am colaborat cu un american, într-un proiect ce viza România (dar e important de menţionat că nu avea legătură cu instituţiile statului). Probabil că nu ar fi avut nevoie de ajutorul meu dacă ar fi găsit materialele şi răspunsurile la întrebările sale, online, direct în engleză sau dacă ar fi ştiut română :D . Iniţial, discuţia pornise de la alte premise, şi după ce a aruncat un ochi pe CV mi-a spus că este extraordinar ce am făcut până în prezent. (Aş vrea să lămurim faptul că nu scriu aceste lucruri ca să mă laud sau să adopt vreun aer de superioritate, ci să argumentez cele ce vor urma).  Ţinând cont de faptul că îi cunoşteam şi eu activitatea şi mi-ar fi plăcut să cred că este impresionat la modul real (mda, face bine la orgoliu) mi-am dat seama foarte rapid că este un mod de a mă motiva. Nu spun că omul minţea în totalitate, numai că de la nivelul lui să i se pară impresionant ce făcusem eu până la momentul respectiv era  „prea mult”. Vine şi ziua X în care din varii motive a ales să colaboreze cu mine în proiectul de care discutam anterior. Ei bine, fiecare mail pe care îl primeam ca răspuns la diferitele materiale trimise conţinea în afară de „thank you!” şi tot felul de laude vizavi de activitatea întreprinsă. E adevărat că ceea ce îi scriam îi era de ajutor şi pertinent ca dovadă că păstrăm legătura şi acum, numai că de aici până la a îmi spune că sunt „the best” e drum atât de lung…. Totuşi, după ce m-am lămurit eu că nu există interese ascunse (paranoia, buhuhu) am gândit limpede şi mi-am dat seama că nu este decât o strategie motivaţională. Şi sincer, a funcţionat minunat! Oricât de mult lucram la respectivul proiect, aveam continuu un zâmbet tâmp şi uitam de oboseală.

Concluzia? Individul nu avea nici un fel de obligaţie să mă motiveze pentru că remuneraţia fusese negociată de la bun început şi eram mulţumită (dar în nici un caz nu mă făcea peste noapte bogată!). De ce o făcea totuşi? Pentru că aceasta este mentalitatea lor, lucru ce l-am descoperit ulterior!

Ei bine, deşi am avut experienţe pozitive şi în ceea ce priveşte colaborările cu şefii din România, nu îmi amintesc să îi fi auzit vreodată să îmi spună cât de impresionantă este activitatea mea (e foarte posibil nici să nu fi fost) nici măcar la nivel de strategie. Poate străinii, şi în cazul de faţă americanii, pentru că aceasta este experienţa pe care o am, sunt mai diplomaţi (ipocriţi este un cuvânt mult prea dur!) şi nu li se pare în niciun fel greu să îi spună angajatului că este fantastic atâta timp cât ştie că îşi va atinge scopul.

Sunt foarte curioasă de câte ori aţi fost voi lăudaţi de şefi şi dacă aceasta este o modalitate de a vă motiva sau dacă sunteţi şefi, de câte ori le-aţi spus angajaţilor că sunt „cei mai buni”!

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 



76 comments
  • 1

    Strategie facuta de cine Andreea ?

    De HR facuti la cursuri online :)

    De manageri care si-au facut un credit la banca si-au deschis propria fabrica de ciorapi. De cei care au un magazin in … Rosiorii de Vede si simt ca sunt cel putin “manageri de multinationala”

    Pai cand ajunge Romania sa aiba un mediu al angajatilor la cel putin 10 % din ce au americanii , atunci putem discuta de ” metode de motivare a angajatului ”

    Pana atunci putem spune ( in majoritatea cazurilor ) ca motivarea vine astfel :

    ” Gheorghe , am impresia ca vrei s-o sun pe ma-ta aia care mi te-a bagat pe gat ”

    ” Tantico , ce-ai zice de0o vizita la mine in birou , care sa includa si-un “masaj thailandez” “

  • 2

    @Mierea Naturala: Trebuie să recunosc că ai mare dreptate în ceea ce spui. Exemplul care m-a inspirat în a scrie acest articol este o persoană ce lucrează într-o bancă. Mi se pare foarte trist că angajările se fac pe astfel de principii menite să “omoare” performanţa. Niciodată, nici Gheorghe nici Tanţica, nu vor reusi să aducă plus valoare firmei.

  • 3

    @Andreea Cruceanu: Si JUR ca nu sunt HR :)

  • 4

    @Andreea Cruceanu:

    Eu ti-am inteles pledoaria, insa nu e valabila pentru spatiul carpato-danubiano-pontic…romanul nu actioneaza sub stimulul zaharelului decat pe o perioada foarte scurta de timp, apoi e musai sa fie schimbat indulcitorul cu biciushca. E probata treaba, crede-ma….nu-ti imagina ca sunt sustinatoarea regimurilor gen lagar de concentrare; am lucrat la o astfel de firma si mi-am bagat picioarele dupa 4 luni. Sanatatea era pusa la grea incercare, nu doar aia psihica, chiar si cea fizica. Romanului trebuie sa-i fixezi target, sa-l supui la sanctiuni in caz de esec, bine, toate astea in limita bunului simt, normal…Stii cum e : orice organizatie isi copiaza liderul…

    A+

  • 5

    @Andrusk: Total de acord cu tine în ceea ce priveşte targetul şi sancţiunile! Mi se pare o modalitate de lucru foarte eficientă. Persoana care m-a inspirat pentru articol este genul care depăşeşte target-ul în fiecare lună. În orice caz consider că managerii ar trebui să adopte strategii/atitudini diferite funcţie de profilul angajatului.

  • 6

    Cruceanu

    Spune şi tu dacă ăsta e hal de logică la tine. După ce spui:

    “Noi, românii, avem un stil incredibil de a critica… trebuie să te arăţi mereu nemulţumit de subalterni… am văzut că aceasta este o strategie aplicată într-o proporţie covârşitoare pe plaiurile autohtone…”

    o dai pe bune şi spui:

    “nu am lucrat în vreo corporaţie până în prezent… nici nu am avut angajatori care să adopte o atitudine negativă … am avut experienţe pozitive şi în ceea ce priveşte colaborările cu şefii din România”.

    Atunci, de unde naiba ştii tu ce se întîmplă într-o “proporţie covîrşitoare pe plaiurile autohtone”?? Băi, tu ai proprietatea termenilor? Ăsta e hal de articol scris de un “piarist”??? Nici nu vreau să mă gîndesc cum şi de ce te-au angajat ăia care zici tu că te-au angajat.

  • 7

    @Andrusk:

    Ai spus-o pe sleau!

    @Andreea Cruceanu: Cand am pornit afacerea mea in aprilie 90,habar n-aveam ce relatii trebuie sa fie intre angajati si angajatori.Nici o secunda nu i-am considerat angajati ci parteneri si atitudinea mea era una de colaborare.Dupa vreo zece ani (aparand intre timp si alte companii care foloseau alte metode respectiv,biciul cum bine zice Andruska) mi-am dat seama ca de fapt,angajatii mei se considerau si ei partenerii mei si imparteau profiturile (fara sa stiu si eu) cu mine,ca si cum asta li se cuvenea de facto.Plus ca indatoririle au devenit facultative…Am redus drastic schema si am ajuns in faza in care am o relatie extrem de neutra cu angajatii,pur si simplu nu ma mai intereseaza decat strict sarcinile de servici.O iau ca pe o nereusita personala…

  • 8

    @Vaya: Ştii, eu trăiesc înconjurată de oameni! Cunosc oameni şi vorbesc cu oameni. În discuţiile pe care le port mi s-a semnalat acest lucru. Nu trebuie neapărat să pleci de la o experienţă personală (care poate să fie mult mai subiectivă) ca să înţelegi un fenomen. Nu am lucrat în vreo multinaţională dar am lucrat în mediul privat. Nu te gândi cum am fost angajată pentru că oricum nu ai crede că se fac angajări şi “pe bune”.

    Oricum, iar te limitezi la formă şi nu la fond. Sunt convinsă că ai avea lucruri interesante de spus referitoare la fondul articolului. Mai mult decât atât, convinge-mă cu ARGUMENTE că logica mea privind “proporţia covârşitoare” este greşită. Până atunci, aceasta este opinia mea dar dacă îmi aduci contra-argumente pertinente s-ar putea să îţi dau dreptate.

  • 9

    @Radu Popescu: În aceste condiţii înţeleg perfect de ce ai aplicat această strategie, şi să fi fost în locul tău aş fi procedat la fel fără să stau pe gânduri. E foarte adevărat că, o mare parte a românilor (ca să nu generalizez) a fost obişnuită să nu facă nimic şi să îşi ia salariul la final de lună. Nu cred că este o nereuşită pentru că ai adoptat strategia optimă pentru a face afacerea să meargă mai departe (de fapt acesta era target-ul tău).

  • 10

    Andruşca,

    Te-am depistat: eşti de pe-aici de pe la mine !

    Iată:

    biciuşcă

  • 11

    eu am observat o altă tactică: a “duşurilor scoţiene”.

    o săptămînă crici omul, îl faci să se simta mic, umil, amărît. omul merge cu capul în pămînt, se strecoară pe lîngă ziduri, lucrează peste program. apoi, brusc, ca din senin, ÎL LAUZI! “Popescule, aici ai făcut bine, sînt mîndru de tine!!”

    ei, habar n-aveţi ce efect fantastic are lauda, acum, asupra lui Popescu. devine alt om. prinde curaj. ştie că poate mai mult, mai bine, va demonstra asta! nu mai e în cădere liberă, s-a prins cu degeţelele îngheţate de spaimă de colacul aruncat de şef. deci, lucrează peste program.

    şi apoi, după cîteva zile, iar vine critica, şi tot aşa, la nesfîrşit… pînă cînd Popescu devine un cetăţean labil psihic.

  • 12

    Deci, să recapitulăm:

    Dexul on lain vă prosteşte de nu mai ştiţi de capetele dumneavoastră, bă !

    Ceva cuantificabil este aşa o chestie poetico-matematică ce se poate număra.

    De exemplu, dacă ceva este continuu nu poate fi cuantificat şi deci nici cuantificabil.

    Cuanta este ceva miiiic şi drăgălaş din care se compun chestiile cuantificabile. Ca lumina. Lumina este de fapt o grămadă de cuante năroade care fug cu viteza … aţi ghicit: cu viteza luminii.

    Acum este real că muncitorii pot să aibă rezultate cuantificabile, dar după ce le cuantifici, ce-ţi dă !? S-au ridicat la nivelul aşteptărilor, nu s-au ridicat !? Mă rog, dacă nu ne-am lămurit, le mai cuantificăm o dată !

  • 13

    @cosa nostra:

    Io ti-am zis cum e cu za bici…dar vad ca-ti asumi meritele de a ma fi depistat…

    A+

  • 14

    Andreea,

    Lasă-le dracu de duşuri scoţiene, zii: dacă vreau să torn o placă să mai pun un nivel [sub ea fiind stâlpi destul de deşi] şi o armez cu plasă sudată în două straturi, tu ce diametru ai alege pentru fierul din plasă ? Asta aşa aproximativ ca să fac un calcul grosier al costurilor.

  • 15

    Andruşca,

    Da mi le asum [!!!!?] Pentru că atunci ai zis ză bici nu ză biciuşcă

  • 16

    @andreea: Nici tactica “duşurilor scoţiene” nu îmi place…În primul rând cred că rolul criticii ar trebui să fie unul constructiv. Cu alte cuvinte, Popescu să înţeleagă că a greşit şi unde, nu să îl faci să se simtă ultimul om de pe planetă. De fapt, cred că nu îmi plac criticile care te fac să te simţi prost ca individ şi să îţi pui întrebări vizavi de capacităţile tale intelectuale: “oare chiar aşa de prost sunt?”.

    Mi-a plăcut mult comentariul tău! Iar concluzia mea este că Popescu oricum lucrează peste program :D

  • 17

    @cosa nostra: Şi-a îndeplinit target-urile stabilite pentru luna respectivă…la asta mă refeream :D E foarte adevărat că aveam în cap un exemplu concret, unde se şi poate număra ;)

  • 18

    @cosa nostra: Doar ce mă lecuisem eu de “e real că” şi acum îl foloseşti tu…Fie e molipsitor, fie era o ironie prea fină pe care nu am prins-o :P

  • 19

    cosa nostra,

    eu sînt arhitectessă, măi, da uite l-am întrebat pe simpaticul meu coleg inginer, care a căzut de pe scaun jos, de rîs! :lol:

    aşa că:

    ce-i aia “destul de deşi”? ce o să fie pe placă – terasă sau cameră? ce grosime are placa?

    n-avem date, cosa nostra…

  • 20

    @cosa nostra:

    Pesemne ca atunci nu prinsesei ideea…

    A+

  • 21

    Cosa # 12

    Îmi scăpase asta cu “cuantificabil”. Da’ Cruceanu tot nu s-a prins – crezi că e important sau are rost să-i mai explici o dată?

    Băi, mai e cineva care nu a înţeles ce e greşit în fraza Crucencăi “Cunosc oameni care muncesc 12 ore pe zi, la propriu, şi au şi rezultate cuantificabile dar şefii lor se declară tot nemulţumiţi de prestaţie” ?

  • 22

    tocmai ieri seara am fost luat deoparte si laudat pentru o situatie ( de altfel destul de neinsemnata). in cazul meu seful este foarte exigent ( bancher) si are deseori ceva de obiectat sau optimizat. Pot suna a critica, dar ideea este ca are latura constructiva si se cauta consensul si munca bine organizata in grup. Atitudinea este de obicei cu parfum critic, uneori si grav dar situatiile pozitive sunt aduse ca feedback inapoi si ele in o masura sa zicem de cca 20 %.

    Adica cam la 4 critici cu aspect negativ apare si o idee clar pozitiva cu aspect de lauda. Asta ne tine tonusul si ridicat dar ne creaza si motivatie si placere in lucru.

  • 23

    ia uite-l şi pe Popescu! (22)

  • 24

    Andreea,

    Bă lasă-mă dracu, m-ai dat în primire la toţi !

    Deci: deşi, adică din trei în trei metri. Placa va fi aşa cam de 15 cm. Iar pe ea ce dracu să pun, gardiloape, dormeze, vreo oglindă, pantofi.

    Şi nu mai faceţi mişto de mine că vă propun acu’ un calcul de neşte grinzi neregulate de n-o faceţi cu tot gugălu şi autocadu fără de care aţi fi tămâie !

    Uiţi cu cine vorbeşti !?

  • 25

    Cruceanu #18,

    Ai îndoieli în legătură cu faptul că era ironie !?

    Vaaaai, zic că fac şi eu poante subtile şi când colo, trebuie să le explic !

  • 26

    andreea nu mai juca postu de chucky :) inteleg ca iti sta bine si tocmai iti cauti un scop in viata dar suicidul nu este neaparat un scop.

  • 27

    Andruşca #20,

    Da, n-o prinsesem ! Dar e bine şi acum.

    Pasul doi: îmi trimiţi o poză relevantă cu tine !

  • 28

    Vaya #21,

    Nu, nare rost !

  • 29

    Bă, să nu vă pună dracu să vă râdeţi de nare al meu !

  • 30

    e absolut stupid sa nu recunosti meritul omului atunci cand face o treaba buna. si e la fel de stupid sa nu ii tragi un sut in dos cand il merita.

    personal, gasesc ca a spune o vorba buna angajatului / subalternului din cand in cand, e o metoda incredibil de eficienta. si, lucrul cel mai important, costul e zero.

    am fost si la celalat capat al instrumentului, si stiu cat de mult uram atat pe seful idiot care ma freca toata ziua fara motiv, cat si jobul in sine. ceea ce nu aduce nici un fel de avantaj patronului.

    cel mai important lucru e sa fii corect cu angajatul: face treaba buna, il lauzi. in public. da buleala: ii tragi suturi. de preferat in privat, NU in public.

    evident, nu lucrez in Romania :D

  • 31

    nu rîdem,nu ne permitem luxul,da` se zice „nări”. :D

  • 32

    @cosa nostra: Hmmm…era evident…!

  • 33

    Val_One,

    darà

  • 34

    cosa,

    zice aşa: plasă Φ6, ochiuri de 10cm – jos şi plasă Φ4, tot ochiuri de 10 – sus. fîşiile de plasă să fie suprapuse cam două rînduri de ochiuri.

    da eu zic să pui tot Φ6 şi sus, dacă vrei să faci sex sălbatic pe dormezele alea.

    scuze, andreea!

  • 35

    @cosa nostra:

    Nu-i cu pasi, ca doar nu ne jucam de-a alcoolicii anonimi…

    A+

  • 36

    “Noi, românii, avem un stil incredibil de a critica. E şi bine, e şi rău!”

    R: e numai “absolut stupid”.

    catre andreea -papusa chucky- daca esti labila … sa stii ca nu are a face cu jobul, tratamentul de acolo sau altele… labilitatea e intrinseca nu o poate determina nimeni din exterior… dar banuiesc ca tu defapt cunosti astea in mod foarte profund si detaliat, incerci numai sa dai vina pe altii.

    noapte buna la toti.. gtg

  • 37

    @dracu: Total de acord! Şuturile se dau în privat, NU în public.

  • 38

    Arhitecţilor,

    Hai bă c-am glumit ce dracu !

    Păi eu când mă apuc de ceva, fac după ureche ca Cită al lu’ Purcel când cântă simfonii cu vioara pe la mese !?

    Vroiam să văd cam cum e pe la Andreea pe la serviciu, atmosfera, colaborarea, chestii !

    Dar pentru că am văzut că sunteţi de-ai mei [fără mişto !] când vin în Bucureşti prima dată, vă aduc ceva drept şpagă. Să-mi comunicaţi cumva fiecare cam la ce vă gândiţi.

    [o să pun plasă cu ochiuri de 100, Φ8 pentru că o am deja şi n-are rost să mai iau alta]

  • 39

    Andruşca,

    Atunci de-a tangoul !?

  • 40

    :evil: :evil: :evil: :evil: :evil: :evil:

  • 41

    Băi nu pot să cred !

    Sunt unii care echiar comentează la subiect.

    Incredibil !

  • 42

    Andreea, m-am speriat de maimuţicile tale şi iar am greşit scriind echiar

    Te rog frumos să nu mai faci că eu sunt sperios din fire, fac infract şi nu mai vin cu şpaga, de care apropos, nu v-aţi pronunţat !

  • 43

    @cosa nostra:

    Daca ziceai si tu de o batuta pe loc sau macar o geampara…oricum, tot e bine ca n-ai zis de pogo, nu de alta, dar m-ai fi incuiat. Depinde ce stii sa-mi soptesti la ureche in timpul tangoului si nu minciuni frumoase, ca nu functioneaza…

    A+

  • 44

    aş comenta şi eu „chiar” la subiect,dar aş face-o doar din auzite.neavînd şef,pot doar reevoca plăcuta şi scurta mea experienţă (3 ani) din Germania.cea mai motivantă atitudine din partea patronului,care mi-era şi şeful,era încrederea.avînd eu şi cheile de la firmă,îmi sacrificam multe sîmbete şi chiar duminici mergînd la birou.acu`,de ce să nu recunosc,acasă nu aveam încă internet. :D

  • 45

    Andruşca,

    În viaţa mea n-am şoptit unei femei ceva la ureche, mi se pare cea mai hidoasă imagine posibilă !

    Cum mi-aş putea permite aşa ceva, eu am un respect deosebit faţă de femei, să ştii !?

    Minciuni frumoase am mai spus !

    Cu tine, nu ştiu, trebuie să fie şi vorbe în timpul tangoului !?

  • 46

    Val_One,

    Păi şi noi aveam încredere în doamna Geta, îi lăsam toate cheile pentru că ea trebuia să facă curat după ce plecam noi şi ea venea prima să deschidă dimineaţa !

    Da nu ştiam că în acest timp, hoaţa naiba stătea pe gugălu nostru toată ziua !

  • 47

    @cosa nostra:

    Nu, tangoul nu are nevoie de vorbe. Dar la o sarba sper ca bagi o chiuiala…eu asa am vazut pe la nunti ca se practica…Iar minciuneala si respectul se cam bat cap in cap. Sau ma insel eu?

    A+

  • 48

    In mod normal ca manager ar treb sa faci niste cursuri de psihologie. Orice strategie trebuie aplicata in functie de o multitudine de factori si asta pentru fiecare angajat in parte, dar cum suntem in Romania “nare” nici un rost sa complicam lucrurile.

  • 49

    Andruşca,

    Nu se chiuie la sârbi !

    Minciunile frumoase, dacă sunt spuse la cerere, nu se bat cap în cap cu nimic !

    Uite, Val_One poate să-ţi confirme !

  • 50

    nu sunt specialist dar am citit cateva articole despre legatura intre centrul decisional si tipul managerial si se pare ca si aici suntem diferiti (dpdv antropologic) de occidentali. in societatile estice oamenii considera ca centrul decizional este exterior in tarile civilizate el este interior. asta face ca structurile decizionale in partea noastra de lume sa fie extrem de rigide si bine structurate ierarhic iar relatiile de munca sa fie asertive. adica iobagie si abuz inghitite fara cracneala. nu are nici o legatura cu capacitatea performativa ci mai ales cu toleranta noastra mare la abuz psihologic in ambele sensuri. un asemenea comportament ti-ar genera in cateva zile in occident cateva “lawsuit-uri” pentru ca oamenii au respect pentru ei insisi si pentru drepturile lor fundamentale.

  • 51

    andreea,

    americanilor le este foarte frica de procese, si mai ales de acuzatii de hartuire sexuala. de aceea, sunt foarte vigilenti in relatiile cu angajatii, care ii pot da in judecata si daca nu le convine programul de lucru. la noi situatia e alta. ma intreb, insa, cum ar sta lucrurile daca si in romania ar exista acelasi respect pentru angajat? randamentul ar fi acelasi? mie mi-ar placea sa cred ca da, dar vad aici ca se cer tot felul de bice, biciusti, dusuri scotiene :) , deci se pare ca nu!?

  • 52

    Edle,

    La mulţi ani !

  • 53

    cosa?

    vrei sa-mi trimiti si mie niste vin sau ce? :)

  • 54

    Edle,

    Aşa m-au învăţat cei bătrâni, că-i frumos să zici la mulţi ani. Nu mi-e prea clar nici de ce se zice nici când, dar dacă-i frumos, ce ne costă să-i urâm cuiva din când în când !

    Apoi, la ăşti tineri ca nepoată-mea, am văzut că îşi pun la mesajele către iubiţi doar iniţiala. Aşa am făcut şi eu. Nu-i aşa că s-a văzut mişto: semnează c !

    Iar cu vinul, ce să zic, dacă-ai fi mai aproape te-ai scălda numai în vin !

  • 55

    cosa,

    bine atunci, la multi ani! :)

  • 56

    Americanul în şcoala generală are anumite ţinte şi obiective: să câştige cât mai multe trofee pe care să le pună în camera lui (sportive, şcolăreşti, ribbon-uri, etc), să-şi perfecţioneze team-working-ul cât mai mult astfel încât şcoala lui să depăşească şcoala cealalaltă şamd. De aceea când intră în câmpul muncii ţintele lui rămân asemănătoare: să devină the employee of the month, să fie apreciat de team-ul lui, de şeful lui şamd. Dacă este şef îşi aduce aminte cum căpitanul echipei de fotbal american din liceu era un exemplu motivaţional pentru restul echipei sau dacă e femeie îşi aduce aminte de şefa majoretelor, de şefa clubului de gastronomie cum era plăcută de toată lumea şi îi urmează exemplul. Adică face în aşa fel încât treaba să meargă bine.

    Ce se întâmplă în România? Păi cei care în şcoală stau cu o mână în carte şi cu alta pe sus, – vânătorii de note – devin linguşitorii de şefi, cei care copiază si împuşcă 5-ul devin cei care depun minimul de efort ca să treacă şi ziua asta de lucru, să vină salariul, cei care copiază pentru note mai mari devin şefi. Aşa cum erau în şcoală sefi prin fraudă, aşa sunt şi la muncă…

    Ţine de sistemul de educaţie mai mult decât crede lumea. O naţie nu poate exista fără un sistem educţional bine pus la punct, asta se vede cu ochiul liber.

    Uite, eu unul când am fost câte un şefuţ pe la o comisie-două am ştiut să deleg munca exact cui trebuie, în funcţie de tipul de personalitate.

    Ştii/cunoaşteţi testele JASPER??? Sunt nişte teste de personalitate pe care le folosesc americanii încă din scoală şi mai târziu la angajări. Astfel se asigură că trimit omul potrivit la locul potrivit. Aceste teste ar trebui aplicate si în România, în domeniul administraţiei de stat, locale sau centrale. De ce? Păi pe baza lor vezi că unii oameni sunt predispuşi la lucrul cu cifre, alţii la relaţii cu clienţii (la ghişee), alţii la organizare (manageri de zonă), etc.

    V-ati gândit vreodată de ce la un ghişeu la primărie daţi de o mutră acră şi apoi mergeţi la birou şi nimeriţi o faţă veselă dornică să vă ajute? Fiindcă toată treaba e cu fundu-n sus! Mutra acră de la ghişeu e făcută să stea la cifre la birou şi faţa veselă e făcută să zâmbească la ghişeu. Şi-atunci toată lumea ar fi mulţumită, şi mutra acră (că n-o mai stresează cetăţenii, şi faţa veselă că se simte utilă, şi cetăţeanul că este servit corect).

    Dar repet: cu cine???

  • 57

    @edle76, @pcritique, @Habarnam

    În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru comentariile pertinente. Mai mult decât atât, trebuie să recunosc că vă împărtăşesc punctele de vedere, în schimb îmi pare rău să observ pesimismul cu privire la societatea noastră.

    Din perspectiva mea, sunt lucruri care trebuie să se schimbe, iar acestea nu se vor schimba până când fiecare dintre noi, cei ce împărtăşim valori comune pe anumite subiecte, nu ne impunem punctele de vedere. Poate părea o utopie fraza anterioară dar eu chiar cred că schimbarea trebuie să vină de la noi. Este foarte adevărat că nu se va produce peste noapte, dar măcar merită încercat.

  • 58

    Aaaaa, ha, ha, ha, ha, ha, haaaa !

  • 59

    @Andreea Cruceanu: vreau şi eu ce-ai fumat tu ! :D

    Mami, zici că-i comunicatul de presă de la ambasada excelenţei sale Lady Thornthon, prinţesa de Glasgow… pfff… mai aveai puţin si ne trimiteai direct la Hortensia Papadat Bengescu :D

    WTF???

  • 60

    @Habarnam: Am fost şi eu drăguţă şi finuţă şi voi faceţi mişto :( Offf… Bine, fie, recunosc…lucram în paralel şi la un alt material şi am uitat să schimb registrul :D În schimb la nivel ideatic îmi doresc ceea ce am scris…

  • 61

    @Andreea Cruceanu: Da, de-acord, dar vezi tu, puţină atenţie la staniol. Că conform registrului adaptabilităţii comucaţionale, unui jmeker de gară nu i te adresezi cu “dumneavoastră” şi nici unui profesor-doctor nu-i fwti o palmă pe după ceafă ;)

    Cât priveşte nivelul ideatic, p-ăsta poţi să-l transmiţi mai lejer cu cuvinte uzuale, mai din topor (popor). Asta aici, la nivel colocvial, că dacă ne iei cu fundiţe şi papion ai văzut cum ne sare muştarul :P

  • 62

    @Habarnam: Am greşit-o cu răspunsul acela. Am avut o zi de mare “excepţie” care a început la 7 (am muncit azi…).

  • 63

    “Omul potrivit la locul potrivit” si “munca in acord” sunt stramoasele teoriilor motivationale. Cred ca bat suta de ani si le-a inventat un proprietaras de fabrica. Cu foarte mare succes, de altfel :) . In ce ma priveste, am avut destui sefi ca am colindat prin destule slujbe. Am vazut, o-ho, multe. Curios insa, am avut si sefi care reuseau sa iti transmita faptul ca sunt multumiti de tine in moduri mult mai rafinate decat “good boy”. Tine nu doar de o educatie manageriala ci si de o abilitate nativa. Altfel, la noi se practica motivatia negativa si se merge pe ideea ca nu exista subordonati ci doar subalterni.

  • 64

    @Andreea Cruceanu:

    Ai muncit !?

    Than you should blog about it! :D

    On the other hand, numai cine nu munceşte nu greşeşte, aşadar şi prin urmare tocmai ce ţi-am dat soluţia care elimină greşelile. Ar trebui s-o iei în calcul. ;)

    @Alas: linguşeala nu prinde la unii oameni, la mine cel puţin vorbele false ma irită mai rău. În schimb, un bravos, coa(n)e, aşa mai merge! are un efect motivator… nu e vorba de aprecieri “verbale”, ci mai degrabă de o atitudine relaxată prin care şeful poate declanşa rotiţele subordonatului/subalternului. Apropos, care-i diferenţa ???

  • 65

    @Habarnam: Merci frumos de soluţie şi voi ţine cont de ea pe viitor ;) Sincer…de obicei muncesc sâmbăta şi încep ziua devreme…depinde de ceea ce am de făcut dacă sunt la birou sau nu…Pentru că lucrez în politică prefer să nu intoxic pe nimeni şi din acest motiv nu voi povesti :p

  • 66

    Când am citit titlul prima oară am crezut că vei descrie măcar patru strategii cu efect semnificativ. Că ne vei prezenta tehnici moderne, eficiente şi mai ales inedite.

    Când acolo ce văd !? Că şefii de la ei împart miere pe pâine iar ai noştri înjurături.

    Vezi tu, atât de puţin timp avem în viaţă încât mie mi se pare nefiresc să ne ocupăm de lucruri nesemnificative.

    Motivarea în acest fel funcţionează doar la oamenii pentru care mersul la psihoterapeut şi homosexualii fac parte din starea normală a lucrurilor. La care grija faţă de modul de adresare este obligatorie prin lege. La care lumea este condusă de avocaţi pândind orice virgulă greşită.

    La noi e altfel. De câte ori mă loveam din neatenţie când eram mic, cea mai mare grijă a mea era să nu vadă tata ca să nu mi-o iau şi de la el. Când făceam vreo prostie la şcoală şi mă bătea învăţătorul, mă bătea şi tata câte trei zile.

    Iar diferenţa dintre noi şi americani este dată de ce pulsează prin venele noastre ca să nu zic prin altceva !

    O fază:

    Un tovarăş de-al meu are copilul la liceu în state. Copil pe care, la presiunile nevestei l-a înscris la un club de tenis. Odată, când a fost în vizită la el s-a dus să vadă pentru ce dă o grămadă de bani. Şi ce-a văzut !? Toţi hăndrălăii de copii americani veneau la club cu unul sau ambii părinţi. Când jucau copiii, părinţii îi încurajau şi felicitau discret de pe margine la orice minge indiferent de cât de prost jucau.

    Al meu ce făcea !? O făcea pe nevastă-sa de râs prin comportament: la fiecare minge pe care o dădea fiu-său striga cât îl ţineau rărunchii înjurându-l pe copil. Ce pula mea dai mă ca blegu’!?; Mişcă-te bă dracu de pe fundu terenului nu vezi unde vine mingea !? Ce stai bă şi te uiţi nu vezi că ăla nu mai poate serveşte dracu mai repede până nu-şi revine ! Şi tot aşa.

    Păcat că nu am cum să vă pun filmul. V-aţi rupe de râs [pentru că da, s-au filmat ca orice români, ca să se dea mari la prieteni cu cât de şmecheri sunt ei].

    Deci Andreea, despre ce vorbeam !?

  • 67

    @Habarnam: Dar de un “Vreau sa-mi iau o zi de CO, sefu’ – Bine,ia-ti, dar nu o punem la socoteala (pe langa cele n’spe din contract)” ce zici? Sau felul in care ti se verifica treaba, lucrarea, documentul: cu boldul sau cu privirea pe diagonala,semn de “stiu ca de obicei esti ok”…

  • 68

    @cosa nostra: familie: sotia romanca, sotul american. Intr-o zi odrasla lor preaiubita ia carioca rosie si se gandeste ca pe canapeaua alba de piele s-ar vedea mai interesant, daca ar desena. Copilasul face nazbatia, maicasa se enerveaza tipa la el si apoi vine taicasu si ii spune : bravo! Ai desenat foarte frumos, dar vezi foile acestea? De acum sa desenezi pe acestea pentru ca desenul va iesi mult mai bine.

  • 69

    La mine n-ar fi mers. Cum de altfel la niciun copil.

    Vezi tu, copiii fac lucrurile într-un anumir fel fără un motiv anume şi fără să-şi asume responsabilităţi. Dacă lui i-a plăcut pe canapea, aşa rămâne. I se rupe lui că ar fi mai frumos pe hârtie.

    Omul, ca orice animal îşi asumă responsabilitatea şi efortul minime.

    Pentru a obţine mai mult de la el, trebuie să-l cointeresezi. Şi crede-mă, vorbele frumoase sunt interesul ultim pe care-l urmăreşte omul.

  • 70

    @cosa nostra: vorba lu’ Napoleon (nu “Săvescu, ăla iniţialu’)… două chestii mână omenirea şi oamenii: “frica sau interesul”. Dar combinate fac minuni ;)

  • 71

    @Andreea Cruceanu: spune mai bine că v-a trimis Zvirid la sală după declaraţia lui Dragnea că pesedistele sunt fete “bune”, şi-acuma trebuie să lucraţi din greu :)

    @Alas: în cazul ăsta, cum ţi-l înveţi aşa ţi-l ai, fără supărare… păi dacă eşti şmecher şi te faci indispensabil ai câştig de cauză. Nu, poţi să zbori imediat :|

  • 72

    @Habarnam: Hehe…aş fi vrut eu să mă fi dus la sală ieri…

  • 73

    @cosa nostra: Mare dreptate ai în ceea ce ai scris.

  • 74

    In teorie stam bine, dar cum vine cu practica. Stiu o omul poate fi motivat prin frica sau prin lauda, de-a lungul anilor am observat asta in cele mai tampite situatii, de la liceu pana la facultate si in continuare la locul de munca. Si da observ ca sunt foarte putini sefi sa nu le zic manageri inteligenti, care stiu ceea ce trebuie sa faca. Mentalitatea noastra comunista inca este, in floare si nu numai, cunosc un caz extrem de interesant, un tip avea o firma de soft, facea programe economice, odata la 2-3 zile venea la firma, se apuca si strica programele intentionat pentru a le da angajatilor de munca, desi ei inca aveau de munca si probabil ca nu este singuru caz singular.

    Ceea ce insa ma dispera, este faptul ca in Romania nu se plateste la volumul de munca depus ci pur si simplu ai un program si trebuie sa-l faci. Personal mi-ar place sa stiu ca am un salariu X, dar daca finalizez 3 proiecte luna asta imi vine un bonus de 10% sau mai mult. M-ar motiva sa muncesc, productivitatea mea ar creste sefu meu ar fi multumit si toata lumea n-ar avea o problema in asta. Dar la noi, se pleaca de la ideea, costuri cat mai mici si rezultate cat mai bune si se uita componenta cea mai importanta cea umana.

    Spuneti-mi daca gresesc….

  • 75

    @traceur… mi s-a parut foarte special expemplu cu seful de soft idiot care isi strica singur softurile ca sa dea de lucru la angajati…

    eu cred ca tipul sau era emo(incerca sa taie si inca nu dorea sa se dea la venele propri) sau ,daca nu, atunci era cu siguranta masochist. Tembel nu putea fi ca mnoa daca deja ai o firma de soft ceva tot trebuie sa iti poata capul.

  • 76

    Micuta Andreea, probabil nu ati “accesat” privelistea santierelor de constructii din Romania. Santieristii sunt munciti mai rau decat vitele ! Se cara cu manoaiele (ca santieristii nu mai au manutze, ci niste cangi rezistente la sarma, impunsaturi cu surubelnita, etc), si in general la noi, in Romanika, munca se face cat se poate de primitivist. Daca mai primitivist nu se poate, atunci nu se mai munceste si se trece la bugetari sau in somaj tehnic, tot asa, cat se poate de mult. Simplu. Acest stil de “munca” manualist-incultist-primitivist a facut ca Romania sa fie plina de casute si bloculete (exceptand fireste epoca ceausista, cand s-a lucrat prima si cam sigura data cel mai (semi)mecanizat, dar cu materiale improprii locuintelor umane, adica betoane reci si insalubre in locul caramizilor si tencuielilor de calitate), astfel ca Romanika este o mare de casutze. Diferentele (nedreptatile) au facut ca multi oameni sa aiba numeroase vile, in timp ce multi tineri nu-si permit o garsoniera, poate. Exista masinni de tencuit, care tencuiesc perfect cate un apartament intreg in cateva ore, dar la noi se lucreaza cu zidari care-si scuipa sufletul pentru a tencui un apartament in cateva saptamani si a ingrosa randurile incompetentzei Romaniei. La fel este in toate partile. In “Educatie” avem zeci de profesori in plus, desi unul singur in loc de zece ar fi suficient in lumea moderna si bine dotata IT. Se fac scandaluri despre elevii din satele montane, cum adica sa faci o scoala pentru patru elevi, deci nici nu au auzit de invatamantul la distanta, cu copiii supravegheati de doar un batranel din sat, ca n-o fi satul pustiu. Educatorii in plus sunt inutili, dar politica (pesedista) le mascheaza inutilitatea imbecila prin pretentii de “politica sociala”. Romanika, chiar si cea “harnica” este de fapt o Romanie foarte innutila si inca, dupa doua decenii, foarte somera, dar mascata aceasta inapoiere crasa de “politicieni” de “stanga”. Nimeni nu a facut oamenilor mai mult rau decat PSD-ul, si cu toate astea multimile de oameni-mase inca par a-si da sufletul pe altarul smolit al lui ilici. Ata ete, eu unul am ales sa astept putin, stiind ce dezastru va veni cat de curand.

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala urmareste-i pagina de Facebook
Sofisticată, nerăbdătoare, egoistă şi altruistă în acelaşi timp, workaholic, un pic narcisistă.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!