Cum mi-am educat mintea

De ceva vreme imi doresc sa fac “altceva”, insa nici un moment nu m-am gandit ca voi fi nevoita sa fac altceva decat am facut in ultimii 13 ani. Adica presa. Cand usile ziarului la care lucram s-au inchis pentru mine, dar si pentru alti peste 20 de colegi, am disperat, insa dupa ce m-am dumirit mai bine mi-am dat seama ca o vorba romaneasca se aplica perfect in acest caz: “Orice sut in fund este un pas inainte”, imi tot zicea mama in timp ce eu ma incapatanam sa nu o ascult.

Timp de 3 zile, dupa o bine meritata vacanta la munte, am stat incremenita in fata calculatorului, flamanda de stiri care pana deunazi imi foloseau la redactie. Apoi am inceput sa fac terapie cu mine insumi. “Si ce daca nu ai job? Ai timp pentru tine. Uite, e lumina afara. De cand nu ai mai iesit cu prietenii la o cafea fara sa te preseze timpul? Fara sa te gandesti ca intarzii la birou sau ca nu ai subiecte pentru sedinta de la ora 14?”. Si am reusit!

M-am redescoperit

In scurt timp, nu numai ca m-am bucurat ca nu mai am job, dar am si inceput sa fac planuri de viitor. Mi-am redescoperit pasiunile, bucuria de a scrie fara sa ma gandesc ce intra in ziarul de maine, am avut timp pentru a-mi mangaia cainele, pentru a merge la piata, pentru a fi fericita. Mi-am gasit timp pentru prieteni si pentru familie, dar mai ales mi-am facut timp sa am grija de mine. Ceea ce nu mai facusem de ceva vreme. Mi-am schimbat atitudinea, chiar lookul, si am descoperit ca cea mai buna terapie este sa iti tii mintea si corpul ocupate. Astfel, m-am trezit ca nu mai am deloc timp liber, ca alerg mai mult decat atunci cand stateam 8-9 ore la birou si trebuia sa imi rezolv problemele personale in timp foarte scurt. Insa acum alerg pentru mine si pentru ceea ce imi place sa fac. Alerg daca vreau, iar daca am chef sa citesc o carte, nimic nu ma impiedica sa aman o intalnire sau sa nu mai fac un drum pana la piata si sa ma asez relaxata in balansoarul pe care l-am tinut nefolosit luni bune.

Planuri de viitor

Incurcata si dificila mai e mintea omului. O poti manevra ca pe un copil razgaiat care da din picioare in speranta ca va primi ciocolata sau o jucarie noua. La inceput, mi-am pacalit mintea, apoi mi-am educat-o, iar acum o tin ocupata cu planuri de viitor, cu texte, o odihnesc, o scot la plimbare, o las sa zburde fara sa o mai inchid din lipsa de timp. Ma consider un om norocos, care a avut puterea sa treaca peste furie, dezamagire, descumpanire, nesiguranta. Acum ma gandesc la mine, la ceea ce voi face, la proiectele mele proaspat demarate, la cartea pe care visez sa o scriu, la faptul ca as fi putut cade prada unei depresii, dar nu am facut-o. Eram pregatita si pentru asta, pentru o vizita la specialist. Pentru ca, in fond, de asta exista psihologi.

Asa ca, cei care raman fara job, mai ales acum in perioada de criza, trebuie sa stie ca au si un avantaj. Acela de a se regasi pe sine, insa mai intai trebuie sa gaseasca puterea de a trece peste. De a face lucruri uitate sau dosite intr-un sertar. Deci sutul poate reprezenta pasul inainte, trecerea la o noua etapa in cariera, si asta o spun in cunostinta de cauza. Lasand la o parte siguranta financiara pe care o ofera un job, pierderea unui loc de munca poate fi vazuta si altfel decat o tragedie. Momentul poate fi profitabil pentru a gasi un nou job, mai bun ca cel pierdut, sau pentru o reconversie profesionala.