Cristina
Hurdubaia

L-am cautat prin Bucovina zile intregi. L-am gasit, într-un final, in satul Frasin. Primele fraze ale partizanului Gavril Vatamaniuc au fost: “Dacă vrei sa stii totul, ne trebuie vreo 20 de casete si cateva saptamani bune”. “Nu te grabi. Poti sa iti iei concediu pentru asta?”, m-a întrebat el, apoi, razand. Are un dar de narator nemaipomenit si o memorie care ar suprinde pe toata lumea. Pe mine, omul asta m-a fascinat de-a dreptul.

Mi-au ramas in minte urmatoarele cuvinte:”Mi-am taiat o bucata din degetul mic al mainii stangi si astfel ne-am cununat in fata lui Dumnezeu. [ citeste mai departe ]

O găsesc pe prispa casei din chirpici. Stă sprijinită în tocul uşii şi mănâncă pufuleţi. Mă apropii uşor de ea, însă nu mă vede.

Mamaie, mă cheamă Cristina şi sunt ziaristă. Am venit cu nişte oameni buni la suflet care aduc ajutoare oamenilor din sat.
Fata mea, auz tot, doar că nu mai văz nimic, de la bătrâneţile astea grele, dar ce mai contează, îmi răspunde ea, zâmbind. Eu aştept doar să mor.

Mamaia e oarbă de mulţi ani şi e singură pe lume.

Am avut mamă, tată, fraţi şi surori. Dar toţi s-au dus pe rând, Dumnezeu să îi aibă în pază. [ citeste mai departe ]

Strâng păpușa-n brațe și plâng. E păpușa prietenei mele, Carmen, cu care mă joc în fiecare zi la grădiniță. Doar că, de câteva săptămâni, Carmen n-a mai venit…

Doamna, doamna, de ce nu mai vine Carmen?
Carmen o să vină, stai liniștită, e plecată în vacanța cu mama ei.
Da? Și mie de ce nu mi-a spus? Nu așa face un om cu prietenii lui?
Ba da, Cristinica, doar că a fost nevoită să plece în grabă, altfel te anunța…

Oftez și dau să mai zic ceva, dar văd o lacrimă curgând pe obrazul doamnei, care stă ghemuită lângă mine. [ citeste mai departe ]

“Doamna, ajutati-ne si pe noi cu niste banuti. Cat va lasa inima“.
Ma-ntorc imediat, vocea mi-e foarte cunoscuta. Da, ea si el sunt... Doi oameni carora ingerii lor le-au intins o mana, iar ei le-au intors spatele. Sunt atat de drogati, incat nici nu ma recunosc. Intr-un fel, rasuflu usurata…

Povestea de mai jos s-a intamplat la sfarsitul anului 2007, inceputul anului 2008. Am scris-o pe blogul meu, la vremea respectiva, dar nu am mai scris si cum s-a terminat. Pana ieri, cand m-am intalnit cu cei doi. [ citeste mai departe ]

7 octombrie 1994 - ziua in care ingerul ei a plecat, lasand-o singura pe pamant...
Tocmai ce a intrat in concediu si se pregateste sa duca unei vecine, careia ii era datoare, o sacosa cu cartofi, cumparati din leafa. E seara. Isi anunta copiii – pe Alexandra, Cristi si Laurentiu – ca, pana se intoarce, toti trei sa fie in pat. Viorica isi ia sacosa si iese pe poarta. “Cand am venit, am verificat copiii. Nu mai era Cristi...”

Dupa ce adorm ceilalti doi copii, femeia sta treaza jumatate din noapte, in asteptarea baiatului rebel. La un moment dat, atipeste. [ citeste mai departe ]

"La mulţi ani", tot aud de dimineaţă de la bărbaţii cu care mă întâlnesc. "Mulţumesc, dar ziua mea e la vară", e reacţia mea la această urare, pe care io, una, o consider falsă. Să-mi spună mie cineva că urează mulţi ani unei femei de 8 martie din tot sufletul. Sună a "hai, s-o fac şi p-asta, ca cică e ziua femeii, mare branză".

Îmi amintesc că în clasa a doua, tovarăşa învăţătoare ne-a anunţat că trebuie să facem câte o poză în bancă, fotografie pe care urma să o ducem mamelor de 8 martie. [ citeste mai departe ]

"Sfinteee, nici nu vreau sa ma gandesc la ce-o sa se-ajunga de capu' tau cand o sa pleci la facultate”, imi repeta tata aproape in fiecare zi. Erau anii '90, cand blugii mei rupti, iesirile sub clar de luna cu “pletosii aia destrabalati", cum le spunea el, si fumatul il duceau pe tata in pragul unor crize de nervi, desi, pana atunci, ai fi jurat ca e cel mai calm om de pe pamant.

Daca nu ascultau rock, adolescentii anilor 90 ascultau Depeche Mode. Sau invers. Cine nu facea parte din cele doua tabere nici nu exista pentru noi, ceilalti. [ citeste mai departe ]

4 martie 1977.  Acasa, dupa o zi de munca, o zi ca oricare alta, calda si linistita. Ora 21.20. Se duce direct in bucatarie pentru a-i incalzi copilului o cana cu lapte. Baietelul se joaca in sufragerie, sotul tocmai ce intra in baie. La televizor ruleaza “Dulce si amar”, un film bulgaresc.

Dupa fix 2 minute, se aude un fel de vuiet. Barbatul iese repede din baie si vede fotoliile “dansand”. Isi striga sotia si cand isi da seama ca e cutremur, da sa fuga spre balcon, cu gandul de a sari. Brusc, isi aminteste de copil. [ citeste mai departe ]

Se stie, deja, ca femeia are un defect pe care putini barbati il au. Acela de a se plange. Mereu. Si din orice. [ citeste mai departe ]

Daca Dumnezeu ar cobori pe pamant si te-ar pune sa alegi intre a avea o viata de lepros si una de vadana, ce ai alege? Eu, una, marturisesc ca nu stiu sa dau raspunsul corect, insa, recunosc, cu mana pe inima: faptul ca le-am intalnit pe femeile din povestile de mai jos m-a facut sa fiu un pic mai curajoasa, un pic mai inteleapta, un pic mai optimista, un pic mai buna.

Viata de lepros

"Voi, oameni sanatosi, care umblati liber si va bucurati de viata, indurati-va de noi, nefericitii. Scrieti despre noi la gazete, ca sa stie lumea ca existam. Macar atat". [ citeste mai departe ]