Găurile din gard nu mai sunt de ceva timp. Eşti melancolic gândindu-te că erau vremuri în care speculai fiecare centimetru de teren viran şi ruptură de gard. Şi zdrăngănitul cheilor. E soundtrack-ul copilăriei. Le aveai atârnate de gât. Fie că o alergai pe Mimi de la 10, fie că săreai gardu' ăla de care tot zic la stadion, cele două chei metalice erau mai aprige ca zurgălăii de la sania aia ruginită din balcon.
Iar te controlează ăştia. [ citeste mai departe ]


