În decembrie anul trecut, România Liberă publicase un material în care arăta că potrivit datelor Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), întreţinerea drumurilor naţionale în iarna anului 2010-2011 s-a ridicat la 333,47 milioane lei (77 milioane de euro), în timp ce pentru iarna din 2011-2012, cea care abia începea – necesarul este de 401,7 milioane lei (93 milioane de euro).

Cu alte cuvinte, în iarna trecută, România a cheltuit 4.812 euro pentru deszăpezirea fiecărui kilometru de drum naţional, în timp ce Finlanda face acelaşi lucru cu 1.200 – 1.300 de euro/kilometru. Prețul deszăpezirii este de patru ori mai mare în România față de Finlanda deoarece în așa fel a fost ales tipul contractelor de deszăpezire încheiate de Compania Națională de Autostrăzi (CNADNR) cu constructorii români care sunt plătiți chiar dacă nu-și mișcă utilajele din loc, în lipsa zăpezii. Ceea ce e clar că e foarte profitabil pentru ei chiar și atunci când ar trebui să le miște dar nu o fac, nu mă refer neapărat la situația din țară cât la cea din București, sectoarele 5 și 6, la granița cărora s-a nimerit să locuiesc.

Aici şi aici găsiţi mai multe amănunte despre felul în care se procedează în Finlanda în cele…hm…aproape 4 luni de iarnă. Că na, la ei ţine mai mult. Şoferii sunt atenţionaţi că cel mai mare pericol este reprezentat de reni, care mai traversează şoselele, se fâţâie adică, liniştiţi, în căutare de hrană Mda, acolo fermierii nu-şi otrăvesc câmpiile ca la noi  – aţi aflat probabil  că în decembrie şi ianuarie în România au murit deja peste 100 de căprioare care mâncaseră de pe ogoarele bine stropite cine ştie ce porcărie.

Ieri am mai auzit ceva din ciclul: nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea – chestie tare deşteaptă, pentru care personal am un profund dispreţ. (indiferent că a fost spusă de Kenndy – marele băiat deştept al SUA sau poetul Khalil Gibran atunci când libanezii luptau cu turcii)

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a spus absolut senin că un singur om a murit de frig în maşină, pentru restul oamenilor de fapt băutura a fost cea fatală. Bine, nici nu ştia exact câţi oameni muriseră, pentru el era totuna că sunt 64 sau 80.

Asta după ce noul prim ministru, Mihai Răzvan Ungureanu i-a criticat pe bătrâni că nu ies la deszăpezit cu lopata. Eu n-am văzut tineri îngropaţi în nămeţi, cei pe care i-am văzut aveau peste 70 de ani şi cu toate acestea încercau să se descurce. E adevărat, nu le-a ieşit cum ar fi vrut. Şi nici cum spera noul guvern.

Ţin să precizez că acum, la tv, Arafat explică ce înseamnă moartea prin hipotermie. În România au murit în total 74 de oameni prin hipotermie severă de la avertizarea de Cod galben de ger, emisă de meteorologi, până luni, majoritatea victimelor fiind găsite în spaţii libere, apucase să anunţe totuşi Ministerul Sănătăţii ieri.

Anii care au trecut şi prin care am căpătat mai multă experienţă astrologică au dovedit că am reuşit să dau un titlu foarte reuşit acelui articol şi multe din cele ce am spus atunci s-au adeverit. Observam atunci că T.B. este un amestec de zodii de Pământ şi de Scorpion, o combinaţie periculoasă pentru cei care se pot afla în vizorul preşedintelui. Toate planetele personale, cele care îşi pun cel mai bine amprenta asupra personalităţii unui individ sunt în Fecioară(Venus şi Marte), Capricorn(Luna) şi Scorpion(Soarele şi Mercur). Acestea pot conlucra spre crearea unei personalităţi puternice, complexe sau …malefice. Scorpionul este zodia care este reprezentativă pentru indivizi aflaţi la extreme, în bine sau în rău şi ea are cele mai multe simboluri-cheie. Primul simbol este Scorpionul tăcut care îşi înţeapă adversarul cu veninul său mortal, apoi Şarpele sacru, simbol egiptean al regenerării(îşi leapădă periodic pielea pentru a lăsa alta nouă să crească). Alte simboluri sunt Vulturul, stăpânul văzduhurilor, cel care se hrăneşte cu animale vii, dar şi moarte, având rolul de a asigura curăţenia zonelor pustii de tot ceea ce nu reuşeşte să supravieţuiască. În fine, ultimul simbol şi cel mai frumos din toate este cel al Păsării Phoenix, cea care renaşte din propria cenuşă. Am remarcat, de-a lungul timpului, că T.B: a luat puţin din toate: uneori otrava Scorpionului şi felul lui periculos de a lovi tăcut; alteori, capacitatea de regenerare şi de autovindecare a păsării Phoenix sau a şarpelui; alteori, felul nemilos al Vulturului de a da o lovitură decisivă celui căzut la pământ.
Marte în Fecioară este destul de răboinic, dar nu precum un ostaş înflăcărat şi gata să se repeadă orbeşte spre inamic, ci unul mai degrabă calculat, metodic şi disimulat, căci Fecioara este atentă la detalii şi îşi pregăteşte cu atenţie mutările. Au existat mulţi strategi militari cu această configuraţie şi e lesne de intuit că este un rol în care T.B. s-ar fi simţit mai bine decât în cel de preşedinte încorsetat de reguli şi de existenţa şi altor centre de putere în stat. Marte cu Venus alăturea, cu zeiţa frumuseţii şi tandreţei, cum s-ar spune – ar trebui să îndulcească duritatea zeului războiului, dar Venus în Fecioară e „căzută rău”(chiar aşa spun astrologii, că e în cădere, căci nu se simte deloc ok în zodia asta), adică e pretenţioasă, nemulţumită, chiţibuşară şi foarte critică. Mercur în Scorpion denotă o minte incisivă, critică, neîncrezătoare şi cu aspecte negative conduce la sarcasm, batjocură, ranchiună şi chiar cruzime mentală.
Combinaţia Fecioară-Scorpion este una care are un potenţial foarte mare de distrugere sau autodistrugere, căci uneşte obsesia Fecioarei şi contabilizarea pe care o are aceasta pentru fiecare amănunt cu puterea de distrugere şi cu spiritul de revanşă al Scorpionului. Un Jupiter bine aspectat şi poziţionat ar putea să aducă totul pe un făgaş pozitiv şi constructiv, căci Jupiter înseamnă generozitatea, optimismul, bunăvoinţa, spiritul de dreptate, moralitatea. Din păcate, în horoscopul lui Traian Băsescu Jupiter este planeta în situaţia cea mai nefavorabilă: retrogradă, în turbulentul Berbec şi cu aspecte rele la Lună şi la Saturn. Jupiter retrograd vorbeşte de idealuri greşite, acumulare de averi prin mijloace incorecte, judecăţi strâmbe, lipsă de evoluţie spirituală, dispreţ faţă de semeni, lipsă de generozitate şi altruism. Mai mult, Jupiter este în agresivul Berbec şi în domeniul care reprezintă asociaţii şi adversarii, ori cum Jupiter este simbolul pentru credinţele şi convingerile noastre, „Dumnezeul” nostru, am putea traduce că „Dumnezeul” lui T.B. este zeul războiului, căci planeta care conduce Berbecul este Marte sau Aries, în mitologia greacă.

Obosise, cred. Oricum, o dureau mâinile. Aveam pojar şi gemeam de febră. Delirasem mai devreme şi o speriasem. Era tânără. Eu patru ani, ea douăzeci şi şapte. Mirosea a femeie frumoasă, iar eu am început să-i cer. Privea o litografie veche, clipea verde, cum numai ea ştie, şi-mi răsfira mâinile printre degete. Cânta încet, a mic alint adormitor şi-a vindecare. Şi mai voiam fiindcă era frumoasă. De frumuseţe nu te saturi. Nu ştii cum când eşti copil.

Atunci i-am auzit gândul. Se întorsese la ea. Mică. Alerga prin iarbă şi cânta. I-am lăsat drumul. Era al ei. I-am mângâiat genunchiul cu răsuflarea arsă de pojar. În nemişcare, a început să-mi cânte de pe drumul de întoarcere:

Cum te leagănă mă-ta…

1)Cine este devoratoarea?

Devoratoarea e o femeie care devoreaza tot:prieteni, parinti, carduri, iubiti si mormane de haine la promotii. Procedeul de devorare e asemanator:dupa un proces mai scurt sau mai lung de alipire la obiectul devorarii( persoanele supuse procedeului sunt incluse tot la obiecte), devoratoarea incepe sa realizeze ceea ce stie cel mai bine:sa l consume. In urma ei , ramane o dara uriasa de: barbati alcoolizati, divorturi, femei care merg la vrajitoare, fonduri insuficiente, parinti cu rate si haine cu urme albe de roll-on  trantite pe jos in diverse magazine.

2)Cum arata?

E frumoasa rau de tot, miroase bine , practica numai sporturi cool si are minim 500 de prieteni pe FB.  Ea apartine tuturor si totusi e a nimanui, poate isi apartine doar ei.

3)Unde o gasesti?

Prin magazine la vanatoare de promotii , la ski in Alpi insotita de sponsor sau in diferite pub-ri unde e vesnic insotita de indivizi dubiosi gata sa o idolatrizeze, caci ea e ’sofisticata mah….’

Daca ati vazut o cumva zilele astea, va rog sa semnalati urgent prezenta ei.  Sa nu va apropiati singur de ea, poate fi extrem de periculoasa!

“SÎNT FERICITĂ!” Şi apoi: STOP JOC!

(“Chiar aşa? Dar… am motive? E… adevărat? E… de bun gust? Nu mă fac de rîs? În faţa mea şi a Universului… Cît timp o să dureze firava mea stare-exaltare, deja înghesuită într-un colţ şi trasă de păr de gînduri parazite?”

Creierul omoară tot. Asta era concluzia. Rămînea doar perspectiva asupra unui moment din trecut. Asta da, era mai uşor… Sună bine: “Am fost fericită, atunci…” Inconştienţa prezentului legitimată fiind de memorie, onoarea pierdută era salvată. Un fel de: “Am ştiut eu bine, de m-am bucurat! Vedeţi? Nu sînt chiar aşa de inconştientă.”

Ca de pildă atunci cînd a deschis obloanele verzi şi scîrţîinde ale ferestrei, în camera unui hotel din Trieste, într-un septembrie de demult, dimineaţa. Lumina puternică a izbit-o în faţă, aşa că şi-a lăsat ochii în jos şi a privit în curtea mică şi îngrijită. Ce CLIPĂ! Şi atunci a simţit cum vine EA, mai violentă şi tulburătoare ca niciodată…

“Cum-să-fac-să-te-păstrez-mai-mult-timp?

CUM SĂ FAC?

Să-înregistrez-tot-să-nu-pierd-nimic:

Bate inima tare – o aud.

Îmi dau lacrimile.

Sînt înfoiată şi înfiorată ca o pisică mîngîiată. Torc.

Copacul e verde (un tei), cerul e albastru, gardul roşu, dalele albe, pisica neagră.

Nu vreau să se termine.

Nu vreau să se termine.

Nu vreau să se termine.”

Şi apoi, cu ochii cîrpiţi, cu părul ciufulit, a deschis obloanele, din nou… şi iar… şi iar. Ca o secvenţă nereuşită, filmată la nesfîrşit. Motooooor! Îşi spunea că dacă repetă gestul, inima va fi păcălită. Dar pînă cînd?

Şi în interior – discursul, de neoprit. “Atît de mult ţi-ai dorit să fii aici şi uite: eşti!”

Mai taci! Nu poţi să taci odată! Taci şi simte!”

…

A deschis din nou oblonul, a privit teiul, desenul pavajului şi apoi pisica neagră care-i întorcea privirea, curioasă. Atunci i-a venit ideea şi respirînd adînc aerul care avea mireasma perfectă, desenul perfect, căldura perfectă, culoarea perfectă, deveni pisică; pisicile nu aveau atîtea probleme… Acum se privea pe ea însăşi cum stă la geam şi deschide oblonul, şi deschide oblonul, şi deschide oblonul…

Intrigată, dar liniştită, pisica mustăcea şi-şi lingea o lăbuţă. Ce curios! Se simţea minunat azi. Ca niciodată, deşi nu dejunase încă… Aşa că o zbughi pe gard şi de acolo mai departe, în căutare de noi aventuri…
Iar fata de la geam îmbătrînise un pic. Trecuse tot. Prostii… Acum se gîndea că cel mai bun lucru ar fi să se îmbrace şi să coboare la masă. Deja îi era ruşine…

Spectacolul FĂRĂ SPRIJIN, cel pe care l-am văzut ieri dar care se va juca și azi și deci vă invit să-l vedeți dacă sunteți în București “este o mărturie a momentului evacuării acelui spațiu”, mărturie construită de către mamele de care vă spuneam mai sus. Echipa proiectului: Cristina Eremia, Gabriela Dumitru, Cornelia Ioniţă, Andreea Eşanu, Bogdan Georgescu.

Nu pun în discuție problema evacuării și retrocedărilor legale pentru că aici aș avea și eu câteva exemple de dat – de pe poziția celui căruia ar fi trebuit să i se retrocedeze unele imobile, chestiune care însă nu s-a întâmplat. Deci lăsăm subiectul acesta pentru altă ocazie. Ce s-a întâmplat însă cu laBOMBA intră în categoria retrocedărilor cu mari semne de întrebare mai ales în ceea ce privește legitimitatea.

“În cazul spațiului Centrului laBOMBA procesul de retrocedare a fost inițiat de către o firmă de avocatură care a cumpărat drepturile litigioase de la un urmaș al fostului proprietar. Deși în toate planurile cadastrale nu apare nicio clădire, la momentul nationalizării (adică prin 1951), deși abia în 1986 apare o magazie de 15 metri pătrați pe același teren, instanța a hotărât, ignorând dovezile existente, să retrocedeze firmei de avocatură inclusiv clădirea de 280 de metri pătrați construită de către familia Eremia în 1991 pe acel teren. Firma Eremia S.A. a preluat terenul de la ICRAL prin contract. Abia la începutul anilor 2000 a apărut problema retrocedării. Conform legii, cei care au realizat construcția se așteptau să primească ori o ofertă de achizitionare a terenului pe care între timp construiseră clădirea, ori să primească despăgubiri pentru aceasta. Paradoxul este că toate aceste aspecte au fost ignorate în instanță iar clădirea a fost primită de către cei care au cumpărat drepturile litigioase.”  se arată în comunicatul de presă trimis de echipa proiectului Fără Sprijin. Sunt sigură că și voi cunoașteți cel puțin un astfel de caz – eu una știu destule. Clădirea este în continuare închisă deci nu înțeleg nici de unde graba cu care centrul a fost evacuat.

Comunicatul mai spune că “Prin reconversia fostei discoteci în croitorie și centru comunitar, spațiul laBOMBA a devenit nucleul de reprezentare comunitară în Rahova-Uranus. Pe tot parcursul derulării proiectelor realizate de Ofensiva Generozității, în perioada 2006 – 2011, s-au făcut cereri, aplicații, prezentări și propuneri de parteneriat atât autorităților locale – Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 5, Direcției Generală de Asistență Socială a Municipiului București, Ministerului Culturii și Cultelor, Ministerului Educației, pentru sprijinirea demersului și a posibilității de dezvoltare și continuare a activităților.  Pe lângă faptul că de cele mai multe ori nu s-a primit niciun răspuns, în momentul inițierii unui dialog, orice posibilitate de materializare a unei colaborări a fost blocată fie de sistemul birocratic, fie de situația neclară a litigiului în care se afla spațiul Centrului Comunitar laBOMBA. ” Asta în condițiile în care puzderie de ONG-uri se tot bat în proiecte realizate exact în astfel de scopuri. Mă întreb de ce au sărit exact peste proiectul ăsta?

Partea cea mai tare ca să spun așa, un fel de ironie a sorții este că potrivit echipei proiectului Fără Sprijin, Centrul Comunitar laBOMBA a fost câștigat în instanță și evacuat de către o firma de avocatură pe lângă care funcționa la acel moment și Centrul de Artă Contemporană LC Foundation – www.lcfoundation.ro – “lămuritor pentru felul în care se întâlnesc tendințele corporatiste din business și arta conformistă și comercială”. Dacă vreți un fel de …cultura pe bani bagă cultura fără bani la dubă 

Repet, dacă sunteți în București, azi, de la 20:00, la Green Hours, pe Victoriei nr 120 merită să vedeți Fără Sprijin, un spectacol al lui Bogdan Georgescu cu doamnele: Cristina Eremia, Gabriela Dumitru, Cornelia Ioniţă. N-o să vă pară rău.

Noapte. Mal. Mare. Licurici în apă. Un fel de. De fapt, meduze mici, fluorescente. Apa care arde. Necunoscutul care împarte. Toiagul.

Lumina neştiută sapă. Nu ştii de unde vine şi nu vine şuvoi. E mică, deci sperie. Şi e puzderie. Aşa că îngrozeşte. Întruparea lichidă aşternută la picioare năpădeşte. Talpa îşi caută fostele stânci în nisipul tras de seară. Prin nări. Călcâiul scrâşneşte. Pământ mic şi mult. Nesigur. Pieptul caută într-acolo. Se duce singur înainte şi-şi ia, pe drum, sare din aer. Să-i fie curaj. Ochiul cuprinde îngust, gura îşi freamătă pofta. Deschisă. Întredeschisă. Cuminţită obrazului drept. Mâinile tac. Armistiţiu.

Omne ignotum pro magnifico. Necunoscutul pare minunat. O fi părut cândva. Demult. Acum e rost de plecare şi abia apoi de întrebare. Pe drum fugit. Erau doar licurici în apă. Meduze mici şi multe. Şi jumătăţi de oameni, descălecând de pe jumătăţi de inimi fragede. Înfigându-se cu tăgadă şi vrut adânc în fărâme. Ude. Copiii erau de mult în apă. Râzând. Trecând lumina printre degetele calde. Penumbrele se adânceau mai tare în nisip. Dar purtau grija neînspăimântaţilor. Să nu răcească. Şi, mai ales, să nu le intre apă în urechi.

Mă-ntreb doar unde pleacă frenezia atunci când credem că am fost udaţi destul. Când ne trunchiem. Când cei mari sunt plăpânzi şi departe de isprăvire. Când cruzii hohotesc de viaţă. Şi mestecă tot aerul în vene şi muşchi. Cu tunet. Şi nu scuipă nimic. Mă-ntreb şi cine de cine are grijă şi cine cui face cale. Stau pe creştet. Pe vârfuri. Privesc. Înghit. Nu mă-nec. Nu răspund. Nu uit.

Poate că nu e mare lucru să aduni sânge proaspăt în mijloc de obraz când ţi-e ruşine că ai vrut sau ai făcut ori tare-ai vrea şi ai mai face. Nu, nu e. Dar cum o fi să nu mai ai cu ce să-l strângi acolo, acolo pe umeri de mere? Să nu-ţi mai frângi mâinile a ciudă şi numai să le-mpreunezi a neuimire? Să nu mai întâmpini cu tropot. Să nu mai întâmpini? Să te uiţi la mâini şi să le vezi mânuţe. Să simţi cum îţi creşte părul şi să numeri noaptea de orice dinainte. Una.

Mă duc să caut meduze sub zăpadă. Alb în alb. Mic din mare. Licurici. Ai mâna caldă.

În astrologie, există un asteroid descoperit acum un secol şi jumătate, purtând numele Pandorei şi care semnifică lecţii dificile, secrete murdare care sunt dezvăluite, revelaţii şocante, umilire în public, pierderea reputaţiei, postura de „ţap ispăşitor”. Acolo unde este poziţionat acest asteroid, zodia în care se află şi aspectele pe care le formează cu alte planete din momentul în care ne-am născut, este un domeniu de viaţă în care putem trăi în minciună, să-l ascundem, să încercăm să-l negăm. Lecţia Pandorei nu este una uşoară şi, mai devreme sau mai târziu, ea iese la suprafaţă şi ne forţează să ne asumăm nişte responsabilităţi, învingându-ne ruşinea şi teama. Prin analogie cu expulzarea relelor din cutia zeiţei Pandora şi evenimentele care se petrec şi care sunt în afara controlului nostru au efectul unui domino. Ceea ce iese la vedere, nu mai poate fi băgat înapoi şi cale de întoarcere nu mai există. Soluţia este să privim adevărul în faţă şi să ne prezentăm aşa cum suntem cu adevărat. Pandora este un arhetip, un model al IMPACTULUI şi poate fi dificil să ne recuperăm după un asemenea „croşeu” al vieţii, dar şi atunci când reuşim să o facem şi să depăşim momentul critic, putem constata că suntem eliberaţi de o povară, uşuraţi şi liberi să ne desfăşurăm.
Pandora este un amestec ciudat de curiozitate şi neascultare cu supunere oarbă: ea nu s-a împotrivit să fie oferită ca dar unui bărbat, dar nici nu a ascultat de interdicţia lui Zeus de a nu deschide cutia. În acea societate patriarhală care nu avea nici un fel de încredere şi consideraţie în puterile femeii şi căreia îi lipsea capacitatea de a înţelege complexitatea ei, Pandora a fost demonizată, prezentată ca o sursă a tuturor relelor, ca şi omoloaga ei de mai târziu, Eva. Fără confruntarea cu aceste rele şi în care ne ajută nepreţuita Speranţă, oamenii ar fi dus o viaţă călduţă şi care nu le-ar fi oferit prilejul de a evolua prin experienţe dificile. Pandora arată că nu există fiinţe perfecte şi că un om cu adevărat superior îşi recunoaşte cu curaj slăbiciunile şi luptă împotriva lor.

Am avut curiozitatea să văd unde se află asteroidul Pandora în astrogramele unor celebrităţi.
•    Cântăreţul latino Ricky Martin, care recent şi-a anunţat căsătoria cu un bărbat, şi care de-abia în 2010, a avut curajul să-şi recunoască homosexualitatea, are Pandora în zodia Săgetătorului(cea iubitoare de aventură), în casa carierei şi cu aspect rău la casa Carierei. El a recunoscut că a ţinut ascunse orientarea sa sexuală pentru a nu-şi afecta cariera.
•    Primele dezvăluiri importante de pe Wikileaks, siteul care a bulversat lumea politicienilor cu informaţii ascunse despre deciziile lor, s-au făcut pe 25 iulie 2010 şi ele au revelat lucruri ascunse de administraţia SUA despre războiul din Afganistan. Pandora se afla în semnul Gemenilor, care semnifică veştile, bârfa, scrisul.
•    Fostul preşedinte american Bill Clinton are Pandora in casa Carierei, cu multe aspecte dificile spre Venus(plăcerea) şi Marte(sexualitatea) şi ştim cât de mult i-a fost afectată reputaţia de scandalurile sale erotice de pe vremea când era la Casa Albă.
•    Regretatul component al trupei Queen, Freddie Mercury, avea Pandora în Rac(familia, părinţii) şi în casa Prietenilor, ori el a ascuns mult timp originea sa(se născuse în Tanzania, din părinţi perşi din India şi care au emigrat mai târziu în Marea Britanie)
•    Monica Gabor Columbeanu are Pandora în Gemeni, conjunctă cu o stea malefică, semnificând mare noroc şi faimă, dar şi probleme în perioada copilăriei sau din partea fraţilor sau surorilor pe care a încercat şi încă mai încearcă să le ţină ascunse

La sfârşitul lunii trecute citeam aici cum potrivit unui proiect de hotărâre de guvern al Ministerului Transporturilor publicat în toamna lui 2011, CFR Marfă va fuziona prin absorbţie cu CFR Ferry-Boat,  pentru simplificarea procesului decizional şi reducerea costurilor, măsură asumată în acord cu Fondul Monetar Internaţional. Feriboturile  „Eforie” şi „Mangalia” se află sub sechestrul ANAF, iar datoriile agenţiei au ajuns la 4,4 milioane lei. Un vas a fost legat la chei în 2008, iar celălalt un an mai târziu. Repunerea în exploatare a celor două nave este evaluată la 800.000 euro pentru fiecare navă. Situaţia este cu atât mai proastă cu cât aceste două nave şi  terminalul prezintă interes strategic, iar orice decizie în ceea ce priveşte feribotul nu poate fi luată fără consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Azi, în conferinţa de presă J. Franks a fost întrebat ce căuta la cheful organizat de domnul Sorin Blejnar – şeful ANAF (aveţi video aici) mai ales că Sorin Blejnar este cercetat pentru instigare la evaziune fiscală. (aici) J. Franks a replicat că are conştiinţa curată deoarece religia sa nu-i permite să bea alcool, să fumeze sau să bea cafea – în general nu i se permite să facă abuz de substanţe care să-i pună în pericol moralitatea.

Cred că aţi văzut pe la ştiri că unul dintre judeţele cu cele mai mari probleme în ceea ce priveşte ninsorile este Vrancea. Ei bine, aici se află localităţile: Corbiţa, Urecheşti şi Măicăneşti ai căror viceprimari sunt de formaţie marinari – asta că tot vorbisem despre nave şi marinari mai sus. Doi dintre ei au dat şi exemple de deosebiri şi asemănări între viaţa de marinar şi cea de viceprimar. (le găsiţi aici)

Zilele acestea, de când cu codurile portocalii sau galbene am tot auzit că utilajele de deszăpezire intră pe autostrada Soarelui ca nişte veritabile spărgătoare de gheaţă iar în urmă cu o săptămână se vorbea chiar despre un tren care ar fi deraiat din cauză că lovise un gheţar – sau cel puţin aşa declarau martorii. În atare condiţii, într-o Românie care încă mai pluteşte declar că mă simt onorată să revăd filmul de mai jos.