La costum

Pe mine m-ai incuiat cu intrebarea asta. Desi nu port si nu ar putea cineva sa ma dea drept exemplu, ador bijuteriile mari.

Alexandra, ştiu, nu e treaba mea, ştiu, faci ce vrei tu, ştiu!

Da’ schimbă, naiba, poza aia!

Jasmine, s-au inaintat cateva ipoteze: ideea de statement, ramasite tribala, arme albe etc

Cosa Nostra, de ce? (chiar daca schimb pozele, tot cu fața aia raman).

Îmi place să port bijuterii mari, să pară de ca şi cum le-aş fi luat pe ale mamei. E important să păstrezi veşnic sufletul de copil. Cred cu tărie în ideea conform căreia trebuie să porţi bijuteriile ca un copil. În plus, îmi place să mă distrez cu volumele şi formele, să creez mereu senzaţia de disproporţie pe care o ai când eşti copil şi te uiţi la o bijuterie. Ador volumele extreme, giuvaierele masive, cum sunt inelele din colecţiile Incroyables şi Merveilleuses.

Victoire de Castellane

Ana, voiam sa scriu si asta, dar am uitat pe parcurs: unul din avantajele unei astfel de mame a fost ca am avut o recuzita bogata sa ma joc cand eram mica. Cand se intorcea de la serviciu gasea mereu cate o victima: un pantof fara toc, margele eliberate de fir…

Alexandra, Cosa cred ca asteapta sa pui o poza cu pedichiura, dar te-a luat mai pe ocolite. Ca de haine si de manichiura ai spus ca ai grija, dar de pedichiura nu ai pomenit nimic.

Ana si Alexandra:

Daca inaintez ipoteza mea personala imi iau ban sigur. :ups:

La mine, sigur are legătură cu mama preferinţa pentru bijuteriile mari. De fapt, cu un inel de-al ei, pe care l-a moştenit şi care acum e la mine.

În rest, trebuie să spun că mi-e simplu: n-am iubit aurul şi acum vreo 15 ani am descoperit, firesc, argintul. Care „poate“ mult mai mult.

Şi-apoi, sunt pietrele: şlefuite, nu faţetate.

O mai fi şi faptul că le pot purta. N-am contraindicaţii.

Dar am văzut „stând foarte bine“ şi unei fete minione. Solista din trupa fratelui meu. Eram la un concurs de-al lor, iar ea avea emoţii mari (dar au câştigat). Aveam pe mână un inel Bagues, art deco, emailat, uriaş, multicolor, cu o turmalină Paraiba în mijloc. L-am scos şi i l-am dat. Am privit-o precum şarpele Kaa şi i-am spus că-i vor fugi toate emoţiile. Ceea ce, habar nu am cum, s-a şi întâmplat.

După recitalul lor şi câştigarea concursului, i-am spus că este al ei. Şi să nu uite că inelul ăla nu suportă teama.

Îl poartă la fiecare concert. Şi-i vine tare bine.

Corolarul acela, parca ma aud pe mine. Esarfele asijderea, mai am o pasiune pentru sandale si, in fata bijuteriilor mari, raman hipnotizata. In special colierele si bratarile late.

Eu as putea sa-mi explic fascinatia. Asa e personalitatea mea. Cum se pare ca femeile, in general, prefera bijuteriile mari, atunci cade explicatia din prisma personalitatii.

Ramane analiza antropologica. Voi incepe in curand niste cursuri despre cultura si civilizatia africana care abunda in astfel de exemple. O sa-i adresez si profesorului intrebarea asta. Abia astept!

Nu, n-ai înţeles! Poza, poza e problema, nu faţa!

Poza este o reprezentare grafică mai mult sau mai puţin fidelă a unei imagini reale.

Prin poze gagicile pot prosti fraierii sau mă rog, contextul, prezentând o ipostază, un moment sau o stare favorabilă care în realitate durează doar o fracţiune de secundă. Cauţi femeia din poză şi n-o mai găseşti.

La tine e invers. Ţi-am mai văzut poze şi ştiu.

Atunci de ce?!

Nu vrei să pui o poză mişto ca să nu fie ostentativă?! Vrei să demonstrezi că nu pe asta te bazezi, că tu ai şi alte atuuri?! Bine, treaba ta!

Dar eu cred că în mărimea din calculatorul tău poza e mişto. Prin micşorare devine altceva, de aia ziceam că ar fi fost mai bine s-o schimbi!

A, că abia acum văd:

Eşti cu manichiura?! Mişto!

Dar nu ştiu dacă ai observat, noi aicea avem o chestie cu pedichiurile. Deci şi pedichiurile, nu?!

pfuaiai, la faza cu “prin casă nu poţi să stai oricum…” ai citat-o pe maică-mea cuvânt cu cuvânt.

uneori am impresia că toate mamele vorbesc aceeaşi limbă, pe care au învăţat-o brusc în ziua în care au născut.

N-am făcut refresh şi n-am văzut că scrisese şi Ce Ghevară!

Mie îmi plac la femei bijuteriile discrete. Care să completeze fără să acapareze.

Vreau să mă facă să-mi îndrept privirea, fără să ştiu de ce, către o femeie pe care o ignoram până atunci.

Îmi plac perlele fine şi scumpe. Îmi plac perlele la gât şi la urechi. Îmi place să ating cu buzele acele perle!

[dă-mă dracu de poet!]

laura, tot spune un prieten: toate mamele sunt verisoare. Asa ca sigur vorbesc aceeasi limba

cosa, am inteles, glumeam doar. Nu e chestie premeditata, nu prea stiu sa aleg poze, mi s-a tot zis

@ Alexandra

Fara nici o aluzie.

De ce poarta femeile cercei foarte mari?

Raspuns: ca sa aiba unde sa-si tina picioarele.

Ia perla, chiparosule! Vezi şi Oceania, dar şi Fire&Ice:

pearlautore.com../

eu am trecut prin mai multe faze:

pe la 10 ani, eram înnebunită după bijuterile maică-mii, avea o casetă mare de lemn şi, dacă îmi făceam repede temele, putem să mă joc cu ele. nu erau preţioase, dar aşa de tare sclipeau şi clingăneau, că puteam să stau ore întregi să le tot privesc. îmi amintesc de un şirag lung de vreo 3m, în care nici o mărgea nu era ca alta. o nebunie!

apoi, pe la 20, mi le cumpăram eu. în fiecare vineri. vinerea era ziua bijuteriilor. mici şi discrete, fiind aşa de multe, totuşi… erau nişte magazinaşe în zona Lipscanilor…

apoi, o vreme, n-am mai vrut nimic. nimic, nimic. trăgeau copiii de ele, mi le rupeau, mi le furau.

şi acum, de ceva timp, da, îmi plac cele măricele, vizibile. probabil pentru că fac un fel de declaraţie publică, în locul meu. cum ar fi: “vi se pare că-s mică şi timidă? s-o credeţi voi!!”

costume? nu. never!

andreea, si eu am avut etape din astea. Momentan sunt la cu-de-toate. Dar cand nu port cercei, lumea ma intreaba daca sunt suparata

Păi, îţi aleg eu Alexandra că mă pricep, poţi să întrebi!

Îmi trimiţi mie cam douăzeci de poze şi rezolvăm.

Da’ ştii ce?! Nu, nu-mi trimite că eşti măritată înainte de vreme (disperatelor tu şi cu Ana!). N-ai cumva vreo prietenă, vreo verişoară, ceva mai pe la 22 de ani?! Să-mi le trimiţi pe ale ei. Şi s-o faci autoare ca să dialogăm aici pe blog. Şi-ţi garantez numai comentarii decente. Cum ar fi?!

De pe la 12 ani până la 18, era greu să mă convingi să ies din celebrii bocanci clujana, jeansi drepţi, strâmţi, tricouri simple, din bumbac. Tricouri cu trupe n-am purtat niciodată, nici nu mi-am scris Nirvana pe blugi, chit că l-am bocit pe Cobain. Pur şi simplu, nu voiam nume pe mine. Mama spera să-mi treacă. Poate nu anul ăsta, anul viitor.

După ce-am terminat liceul, în vara aia, mi-am ras părul. Sinead o’Connor. Mama a plâns şi cred că-i era ruşine cu mine pe stradă. Nu mi-a spus-o, dar am simţit eu.

După aia, la facultate, a venit perioada boho-chic. Refuzam cu obstinaţie să port tocuri. Mama supărată în continuare că mă duc la petreceri în balerini.

Acum, port de toate. Stiletto, balerini, sandale platformă, sandale joase, după stare. Tenişi, nu. Decât la sport. Mama ceva mai fericită. Deşi ultima oară când m-am dus undeva cu ea, m-a certat că eram în pantaloni harem.

Costume, nu! Costumele, ca să-mi placă, trebuie să fie într-un fel. Să aibă un accent parodic. Să-şi nege esenţa şi mesajul. Iar cele care sunt aşa costă cât ochii din cap. Nu-mi permit. Aşa că mai bine deloc.

Iar cu bijuteriile mari, ce să zic? Cred că nu degeaba unora dintre ele le zice “statement” în engleză.

Cosa, trebuie sa iti dau dreptate in ce priveste pedichiurile, dar sa adaug si manichiurile. Mie mainile si picioarele mi se par niste bijuterii naturale care pot sa ridice sau sa coboare foarte mult imaginea frumusetii unei femei. Si nu ma refer aici exclusiv la gradul lor de ingrijire (manichiura-pedichiura), ci si la ceea ce exista de la natura. Sau, vorba unui mare filozof bulgar: “Ce e, e. Ce nu e, nu e.”

Nora, zic eu in locul baietilor: vrem poze

Poze? Cu ce? Cu cine? Cu mine? Din care perioadă?

Sau cu costume?

Tu vrei poza ei acolo sus, am eu o bănuială!

Eu nu vreau poze cu ea, eu o ştiu, N-am văzut-o dar o ştiu. Comentariile nu mint. Nu pe mine!

Dacă vreţi, vă pot pune eu poză cu ea.

De fapt, abia acum realizez că nu pot. Am un domeniu pe net unde pot pune pagini cu poze sau alte chestii. Dar nu ştiu cum s-au reorganizat atomii în universul acesta – prea mic pentru homeopatie – de exemplu, de nu pot să pun link-uri către acele pagini. Îmi intră comentariul cu link-uri direct în spam. Parcă aş scrie Cosa Nostra fără şustă!

O copie a acestui comentariu, de exemplu, are un astfel de lik şi e în spam! Ciudat, nu?!

@Alexandra Badicioiu Matei: In cazul meu, pasiunea maica-mii pentru bijuterii nu s-a transmis. Si nici intoleranta ei pentru stilettos. De ce bijuterii mari? Pentru ideea in care aduc o nota de inedit si sunt port bonheur cu pozitivitate pe masura. Accesorii-bijuterii pentru telefon?

Nora, stii cum? Mi se intampla ca citind cate un autor, pasajele acelea in care descrie fizic personajul principal, de exemplu, sa am impulsul sa il caut pe google, pentru a face diferenta.

Altfel, da, am mai zis: poza cu tine sus, acolo, la autoare

Cosa Nostra, nu e ciudat: s-a dat ban pe linkul acela si stii de ce

Andrusk, cum? nici un fel de bijuterii? nu se poate

ce ghevara, marturisesc ca am o obsesie cu manichiura. Si e mai mare decat cea pentru pantofi

Alexandra, te-ai supărat la faza cu link-urile?!

N-am făcut-o insidios (există acest cuvânt, Nora?!). Cu intenţie, dar nu cu răutate sau ironie.

Poate, cu ocazia asta îl eliberezi! Nu ţi-am promis că de acum încolo nu mai?!

Să revenim!

Deci, poate nu mă credeţi, dar eu umblu numai în costum! Oriunde, şi vara şi iarna.

E şi o vorbă printre ăştia ai mei: nu-ţi place costumul ?! Ia-l, bă, totuşi că-l porţi şi tu prin casă!

Iar n-am dat refresh, iar n-am văzut comentariile de dinainte!

Cosa, ai promis, dar lasa-mi timp sa te cred. Sa treaca cele 3 zile ale minunii…

hm, costum doar cand e nevoie. in rest, haine comode. nu vorbesc de blugi, mie imi plac la nebunie maxi-rochiile, le-as purta si iarna daca se poate.

Bijuterii mari? Nu. De obicei nu port deloc, ca nu am innebunit sa ma gatesc cu cercei doar ca sa merg sa cumpar paine. Dar cand ies pe undeva, apelez la ceva discret, la fel ca si cu machiajul. Stiu ca probabil daca as apela la machiaj cum trebuie ar fi bine, ca as atenua ceva defecte, dar nu ma pricep si decat sa arat ca vreun panda, mai bine fara. Ah, si inca ceva, la bijuterii imi plac reproducerile istorice, chit ca nu sunt din materiale pretioase. Stiu, sunt snoaba in alt sens. Ultimele bijuterii cumparate, anul trecut de la muzeul din Colchester: inspiredbydirec../ si reviews.qvcuk.c../

@Alexandra Badicioiu Matei: Niciun fel. Ceas porti?

andrusk, da. Din acelea simple, fara cifre. Doar asa, sa fac din timp accesoriu

morringain, tare frumoase (privit linkuri). problema cu ele este ca iti trebuie si haine sa le potrivesti

@Alexandra Badicioiu Matei: E buna obsesia femeilor cu manichiura, o iubesc.

Cat despre cea cu pantofii, ti-o impartasesc. Pantofi, cizme, adidasi, sandale… lasati-le sa vina la mine.

@Alexandra: multumesc. si cred eu ca merg cu rochiile acelea lungi si vaporoase

Cand eram mica purtam bijuteriile de argint ale bunicii. Imi aduc aminte de un inel superb, lucrat in filigran. Aducea cu o coroana. Cred ca-l mai am, uitat pe undeva, innegrit de vreme.

Si imi placeau la nebunie cerceii. Intotdeauna mari, cu pietre, cu tot felul de ornamente.

Acum nu mai port decat niste verigi. Uriase, ar zice unii. Si un inel. Simplu, cu o piatra cu taietura perfecta si mult foc.

Alexandra, vreau să-i pun nişte poze Norei, dă-mi şi mie drumu la putut poze!

Ştii că dacă vreau să pun linck-uri cu prostii am o mie de variante! Măsura e de copii, ce naiba!

Am dat

Neatza , Alexandra ! Te rog sa fii mai activa pe siteu , doar esti admin , nu-i asa ?