Postările din tagul ‘soare’

Soare cu dinți și-o lună amară, pe plajă, în Vamă

Am ajuns la mare pe neașteptate, mai exact vineri noaptea, pe la 12, am fost pescuiți de pe o terasă și duși, dar nu cu forța evident, într-o mică excursie. Genul acesta de excursii îmi plac cel mai mult. Am ajuns pe la 3 noaptea, în Vamă, mă rog, eu am dormit până când a răsărit soarele, în mașină, în fața terasei (care am înțeles de la ceilalți era cea mai zgomotoasă de pe plajă). N-am auzit nimic, recunosc, deși am înțeles că DJ-ul băga câte un efect nou care îți scutura bine stomacul și plămânii. Când m-am trezit însă am avut parte de două surprize: [ citeste mai departe ]

Spune-mi în ce lună te-ai născut, ca să îţi spun ce boli poţi avea!

Ce fac cercetătorii când nu au ce face? Tot felul de studii care mai apoi apar în ziare cu introducerea binecunoscută: "Un grup de cercetători de la Universitatea... ". De regulă, cercetătorii ăştia sunt britanici sau americani şi îşi bat capul cu chestii care îmi încarcă mie mai apoi memoria. Pentru că da, odată ce citesc astfel de ştiri nu le mai uit şi îmi amintesc de ele când mi-e lumea mai dragă.

Ultimul studiu de genul ăsta, apărut în dailymail.co.uk, e axat pe bolile pe care le poţi dezvolta în funcţie de luna în care eşti născut. [ citeste mai departe ]

Condiţionale neoptative

Câteodată, mă visez vânt. Mă visez abur, mă visez adiere. Câteodată, îmi doresc să nu te fi atins aşa. Să nu-ţi fi săpat urmele astea adânci în obraji, să nu te fi ciuntit, să nu-ţi fi pus căutarea mea în degete şi chipul meu în tălpi căci toate te fac să nu-ţi mai găseşti locul pe lume. Câteodată, îmi doresc să fi intrat în tine fără ca tu să mă miroşi, fără să te intoxic, fără ameţeli şi fără leşin. Câteodată, îmi doresc să fi fost pură.

Am fost un val, am fost o viitură. Am adus cu mine pământ, şi mâl, şi păsări putrezite. [ citeste mai departe ]

Meteodependent

Unde sunt zăpezile de altădată? S-au mutat în mai…

PS. Chiar şi cu dinţi, ne e dor de soare…

Text: Alecu Racoviceanu / Foto: [ citeste mai departe ]

Descântec

Oare ce-aduce primăvara şi ce gând poartă-ntr-însa? Şi are să rămână, sau va apune iar, sub talpa de cărbune a iernii? Maşteră, ţi-ajunge atâta frig şi-atâta amar de vreme! Dă-mi soarele, dă-mi fluturii, dă-mi florile în braţe! Dă-mi ziua mea şi dă-o mai departe!

Ah, simt mugurii cum ies din vene, iar palmele întinse îmi crapă a verde...

Uite-mă! Mă vezi? Te-aştept. Arată-mi-te! Dezlănţuie-te! Dă-mi aerul de verde! Dă-mi soarele de umbră şi mugurii de floare! Să fie primăvară! Te provoc!

Johann Strauss Jr. [ citeste mai departe ]

Anatomia unei iluzii

Ce-oi mai fi vrând şi eu în viaţa asta? În fiecare zi adaug, dar la mai nimic nu renunţ. Şi s-a făcut cam grea traista. Abia o pot căra. Mai am şi impertinenţa să mă mir că mă apasă. Noaptea, în timpul nesomnului, mai fac ajustări. Ba nu fac. Doar încerc. Pe moment, pare să-mi iasă. De fapt, dimineaţa vine crudă, ca toate dimineţile, cu zdrăngănitoarele ei nerenunţări. Poate când mă ia somnul se şterg şi încercările mele. Aşa că mă trezesc şi adaug.

Majoritatea lucrurilor nu le vreau pentru mine. [ citeste mai departe ]

Pe portativ… soarele

Rabdare, rabdare...

Mai avem ceva de asteptat pana cand soarele se va intoarce la noi pe portativ. [ citeste mai departe ]

Emotii de toamna

Este greu sa te ridici la inaltimea unui vers de Nichita Stanescu, la inaltimea unei piese (precum cea de mai sus), dar sper ca fotografia poate transmite aceeasi emotie de toamna. Sa visam in umbra unei mari de rugina, la un soare care nu ne parasea atat de repede, acum ceva vreme... [ citeste mai departe ]

Mici amintiri din Insula soarelui

Fiindcã la Cluj plouã mocãneşte şi gri de ceva vreme, prefir imagini din concediu. Senzaţia de a zbura deasupra insulelor dodecaneze, cu ochii lãrgiţi şi coate trase “Ia te uitã! Nu, mai la stînga, crezi cã e delfin?? Ce mişto ar fi! Uaaaaa uite la vasu ãla! Ce mare trebuie sã fie, îţi dai seama?!”. Zvîcneşti pe scaun de nerãbdare sã ajungi odatã.

Rhodos, insula soarelui. Domnul de la agenţie ne spune cã în Rhodos e soare peste 300 de zile pe an. (Am reuşit sã prindem vreo douã şi din restul de 65). [ citeste mai departe ]

Valsand prin viata pe sunete de acordeon

Are 92 de ani, conduce si acum masina lui veche de vreo 20 de ani si ne canta la acordeon. Are o voie buna molipsitoare si o vorba buna pentru oricine.  Nu e om aici, in zona, care sa nu il cunoasca si indrageasca pe unchiul Pietro. Cu cei mai in varsta deapana povesti de razboi si isi amintesc cum mergeau sa munceasca pamantul baronului. Vorbesc si despre schimbarea climei si politica mondiala. Cu cei mai tineri glumeste si ii intreaba de amor. Pe majoritatea dintre ei ii ducea de la scoala acasa in remorca. [ citeste mai departe ]