Scandal şi dragoste, pe muzică

Îmi plac surprizele. Si in general imi place sa fiu surprinsa de lucrurile pe care le fac cei din jur. Imi place sa alunec si sa dezvolt ipoteze. Imi place sa scandalizez. Imi place sa fac “nefacute”. Haos, galagie, dezordine. Sa spun verde’n fata si sa lovesc. Sa rad si sa dansez. Sa fug. Sa ma indragostesc. Si sa ascult muzica. Uneori “Imaginarium-ul” imi poate crea neplaceri. Adik, pe romaneste, sa vad chestii acolo unde nu sunt. Dar cine nu face asta. Am dat asadar de nenumarate ori cu capul in gard, stalp si pragul de sus din cauza asta.

Azi am avut o revelatie. Nu conteaza cum e omu’, conteaza muzica lui. La inceput a parut o tampenie. Am scuturat creierul in speranta ca o sa-mi vina mintea la cap. Degeaba si prea tarziu, dupa unii. O ora de reflectie, trei dusuri reci si o cafea fara lapte au avut ca rezultat aceeasi concluzie: ma indragostesc de om in functie de muzica pe care mi-o da sa o ascult. Simplu, stupid si imatur. Dar ce bine eeeeee!

M-am indragostit grav de trei ori in viata. In fiecare dintre cele trei povesti muzica a avut un rol esential. Zgomotul de fond al intamplarii m-a facut sa renunt la tot balastul caruia ma conformasem pana in acel punct. Superficial, ar caracteriza unii gestul. Un suflet mic, usor de vrajit.

Foto: Flickr

Intai a fost un pic de punk. Cu tot ce implica asta: Fuga de acasa, bocancii inalti si ciorapii sfasiati artistic. Floarea neagra dupa urechea in care el iti spunea : “Da-te mai incolo, ca ma indragostesc”. Era vremea de Green Day, Sublime, Rancid si alte o mie de trupe, nume, albume…Stare! Despre asta e vorba. Despre starea pe care ti-o da muzica aia. Si mai ales despre curajul de a face altceva decat bataitul ritmic. Nebunie curata si dragoste violenta, tatoo, piercing. Makeup sex (cel mai tare, intre noi fie vorba) si Nine Inch Nails dupa o cearta simpla pe cine cumpara tigari in casa. Galeti de flori si sertare de poze aruncate. 2 lei in buzunar, un shot, un joint si si ..si muzica. Simplu, nu?! Banal si atat de intens. Un pumn in fata fetei blonde careia el i-a zambit tamp si fuga la mare cu Sonic Youth la maxim, in masina veche.

Evident, la un moment dat, nu mai poti tine ritmul. Si intr-o discutie intamplatoare pe net, altul schimba…placa. De la punk la raggae. Un pic de Marley iti indulceste viata. O iei mai usor, si iti dai seama ca toata incrancenarea momentului anterior te-a obosit ingrozitor. Realizezi in timpul unui concert Gentleman ca viata poate fi si dulce. Si nu de la iarba. Episodul e scurt si superficial. Reprosurile curg, prima dragoste nu se uita niciodata, la radio Klaxons striga It’s Not Over Yet! Te trezesti intr-o seara fugind spre mare in aceeasi masina veche in care se asculta punk, si-ti place. Iti place mult sa fugi. Si realizezi ca ai nevoie de nebunia lui ca de aer. Urmeaza ploaia, furtuna. Din nou Pixies si privirile nedumerite ale celor din jur: “Asta parca era cu altu’ – Fuck Off!” Ce bine e…era!

Functionez dupa cum mi se canta. O piesa bine aleasa intr-o zi mi-a schimbat nu numai starea de spirit, dar si starea civila. A dat erase la tot ce fusese in trecut. Knife, Coco Rosie vindeca depresii. A fost vorba despre Pearl Jam, Citizen Cope, Smashing Pumpkins si pentru greutate niste soul de la mama lui (no, am si io o varsta) si gata! Boom! Dar despre asta in alt episod, caci nu e deloc simplu!

Superficial sau nu, muzica e facuta sa fie traita. Asta daca ai curaj sa te confrunti cu toti demonii pe care ii inviti inauntru de fiecare data cand alegi sa asculti si sa te pierzi.

P.S.  Continutul articolului este pura fictiune.  Sunt o sfanta… n-am evadat niciodata, nu ascult punk-rock si n-am facut sex de impacare cu
nimeni.